ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 681/2013

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 8 martie 2007, sub nr. 8366/3/2007, contestatorii S.A.M., S.A., S.Ș., au chemat în judecată intimata Primăria municipiului București, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să acorde, pentru suprafața de 172 m.p. (situată în colțul din nord-vest al imobilului din București, str. P.A.V. nr. 13, sector 1, ocupată de un bloc) care nu poate fi restituită în natură, măsuri reparatorii prin echivalent - compensarea, cu terenul echivalent valoric la nivelul pieței imobiliare aflat tot în proprietatea pârâtei, situat în București, str. J.M. nr. 10-12, sector 1, teren lipit de proprietatea contestatorilor din str. P.A.V.

nr. 13, sector 1; cu cheltuieli de judecată. La data de 8 aprilie 2009 contestatorii și-au modificat acțiunea în sensul că au solicitat măsuri compensatorii și terenul proprietatea pârâtului, aflat în str. J.M., nr. 14-16, sector 1, urmare a raportului de expertiză efectuat de către expertul T.Z. Prin Sentința nr. 1204 din 15 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost modificată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificarea nr. 2854, fiind constituit Dosarul nr. 12779, înregistrat la Primăria municipiului București. Prin această notificare reclamanții au solicitat restituirea în natură a parcelei de teren în suprafață de 156 mp aflată în vestul imobilului situat în București, str. P.A.V.

nr. 13, sector 1, precum și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru parcela de teren în suprafața de 187 mp aflată în colțul din nord-vest al imobilului situat în București, str. P.A.V. nr. 13, sector 1. Potrivit procesului-verbal din Dosarul nr. 7383/1940, emis de Comisia pentru înființarea Cărților Funciare București, privitor la imobilul din str. A.D.S. (în prezent str. P.A.V.) nr. 13, sector 1, S.S., S.A.D. și S.A.I. au fost proprietarii imobilului alcătuit din teren în suprafață de 865 mp și o casă cu parter, având 10 camere și dependințe, situat în București, str. D.S. nr. 13, sector 1. S.A.D. și S.S. au fost moșteniți de către S.I. și S.A., după cum urmează: S.A.D.

a decedat la data de 10 august 1994, fiind moștenit de către S.S. și S.I., în calitate de frați, astfel cum rezultă din Certificatul de moștenitor de calitate nr. 134 din 2 iunie 1997 eliberat de Biroul Notarului Public M.E.; S.S. decedat 4 septembrie 2000, a fost moștenit, astfel cum rezultă din Certificatul de calitate de moștenitor nr. 24 din 12 septembrie 2000 eliberat de Biroul Notarului Public D.M. și din Certificatul de moștenitor nr. 30 din 12 decembrie 2000 eliberat de Biroul Notarului Public D.M. de către reclamanta S.A., în calitate de fiică. De pe urma defunctului S.I. decedat la data de 25 august 2005, au rămas drept moștenitori reclamanții S.A.M., în calitate de soție supraviețuitoare și S.Ș., în calitate de fiu.

După cum rezultă din Sentința civilă nr. 7396/1997, imobilul situat în București, str. P.A.V. nr. 13, sector 1, a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind considerată abuzivă prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Prin Sentința civilă nr. 7396 din 5 iunie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 5997/1997, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții S.I. și S.S., în calitate de coproprietari și moștenitori ai defunctului S.A.D. și s-a dispus restituirea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în București, str. P.A.V. nr. 13, sector 1, alcătuit din construcție și terenul aferent.

Instanța a reținut că această hotărâre judecătorească are putere de lucru judecat între părți în ceea ce privește dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului în discuție, cu toate consecințele ce decurg din constatarea acestui drept. Ulterior, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 63 din 12 ianuarie 1998 și prin procesul-verbal de predare-primire nr. 664 din 30 aprilie 1998 s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, str. P.A.V. nr. 13, sector 1, compus din construcție și terenul aferent. Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat de expertul B.M. s-a constatat că terenul actual din Str. P.A.V. nr. 13, sector 1 are o suprafață cu 179 m.p.

mai mică decât cea determinată la nivelul anilor 1911 și 1940. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare în compensare a altor terenuri aflate în proprietatea intimatei, tribunalul a constatat că este admisibilă, în principiu, având în vedere că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Din dispozițiile mai sus menționate se desprinde concluzia că unității deținătoare îi revine obligația de a propune acordarea de alte bunuri sau servicii în compensare, iar în situația în care aceasta susține că nu deține astfel de bunuri, sarcina probei este răsturnată, reclamanților revenindu-le obligația de a dovedi că intimata deține bunuri apte de a fi acordate în compensare. Acesta deoarece nu se poate solicita dovedirea unui fapt negativ, ci partea interesată, în speță reclamanții, trebuie să răstoarne această susținere prin dovedirea faptului pozitiv contrar.

Cu privire la terenurile solicitate în compensare, respectiv, astfel cum au fost identificate de expertul topo, tribunalul a reținut că nu îndeplinesc condițiile necesare a fi oferite în compensare, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că situația lor juridică nu este una clară și care să conducă instanța la concluzia fermă că pot fi oferite în compensare fără a crea prejudicii altor peroane. În acest sens, în ceea ce privește terenul din strada J.M., nr. 10-12, sector 1 tribunalul a reținut că, în conformitate cu adresa nr. 14526/P din 14 iunie 2010 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București, a fost emis titlul de proprietate nr. 23196 din 26 ianuarie 2006 în baza Ordinului de Prefect nr. 51/2006, această constatare rezultată în urma adresei emise din oficiu de instanță și fiind în contradicție totală cu susținerile reclamanților că terenul este liber și poate fi oferit în compensare.

În egală măsură, pentru terenul situat în str. J.M., nr. 14-16, sector 1, tribunalul a constatat că, potrivit concluziilor suplimentului raportului de expertiză efectuat de expertul B.M., terenul solicitat în compensare se găsește în realitate la adresa din strada P.A.V. nr. 15, iar din răspunsul Primăriei Municipiului București Direcția Juridică și înscrisurile atașate rezultă că pentru acest teren a fost emisă o dispoziție de restituire pe numele altei persoane. Pe de altă parte, tribunalul a constatat că apărările reclamanților sunt contradictorii. Astfel, pe de o parte, reclamanții susțin că în realitate terenul solicitat se găsește la adresa din str. J.M., nr. 14-16, sector 1, iar pe de altă parte urmăresc prin concluziile expertului parte să demonstreze că nu tot terenul din str. P.A.V.

nr. 15 a făcut obiectul dispoziției de restituire. Or, această poziție procesuală contradictorie, coroborată cu răspunsurile date de instituțiile statului la solicitările din oficiu ale instanței și care contrazic susținerile reclamanților, au condus prima instanță la concluzia că terenurile în discuție nu sunt apte a fi acordate în compensare reclamanților în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În consecință, față de situația de fapt reținută și de temeiurile de drept menționate, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost modificată. Prin Decizia nr. 44A din 6 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii S.A.M., S.A.

și S.Ș. împotriva Sentinței civile nr. 1204 din 15 septembrie 2010, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 8366/3/2007, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului București. În considerentele acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că, conform cererilor apelanților, au fost administrate probe cu înscrisuri și expertiză tehnică efectuată de expert F.R. (filele 112 – 114 dosar apel). Deși în cauză, prin actele comunicate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 1, se arată că sunt deschise cărți funciare (filele 118 – 126 dosar apel), în expertiza efectuată de expert F.R. se arată că „ambele terenuri identificate în compensare sunt bine definite, distincte, libere și din informațiile primite de la locatari nu sunt revendicate de nimeni, nu au deschise cărți funciare și fac parte din adresele menționate, respectiv str. J.M.

nr. 14-16 și nr. 10-12”. Se mai arată că sunt neîngrijite și abandonate, nu au proprietari și conform expertului evaluator T.Z. au valori apropiate cu terenul aflat în str. P.A.V. nr. 13. Văzând întregul material probator administrat și la fond și în apel, instanța de apel, față de poziția terenurilor, a constatat că nu poate reține concluziile expertizei, referitoare la faptul că nu sunt revendicate sau nu au alți proprietari. Argumentul expertului pentru această situație este acela „din informațiile primite de la locatari”, or, a lua de bază aceste afirmații și pe baza lor a face concluzii clare cu privire la situația juridică a celor două suprafețe indicate (de 283 m.p. și 172 m.p.) nu poate fi acceptat.

Ca atare, curtea de apel a arătat că nu poate primi concluziile raportului de expertiză menționat, constatând că nu este lămuritor. Cum în lipsa altor probatorii (raportul de expertiză fiind o probă care nu lămurește situația terenurilor indicate de apelanți spre a fi primite în compensare) față și de dispozițiile art. 1169 C. civ., dar și motivarea corectă care este conformă probatoriului din dosar, instanța a reținut că criticile din apel nu pot fi primite. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, contestatorii S.A.M., S.A. și S.Ș., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatorii au arătat că aprecierile instanței de apel sunt greșite.

Astfel, recurenții au susținut că nu există nicio dovadă în sensul că ar exista cărți funciare asupra respectivelor terenuri. Singurele cărți funciare existente la adresele respective vizează exclusiv apartamente cumpărate de locatari în temeiul Legii nr. 112/1995, lege care niciodată nu a permis vânzarea altui teren decât cel aflat sub construcția vândută. Or, recurenții susțin că ceea ce solicită în compensare, este o parte a curților de la cele două adrese, parte care aparține Municipiului București și care nu este folosită, în acest moment, de nimeni, fiind ocupată de o magazie a Teatrului Notara, abandonată, precum și de gunoaie. De asemenea, recurenții au susținut că nu există nicio dovadă a existenței vreunei cereri de revendicare a respectivelor terenuri.

În plus, recurenții au arătat că accesul pe cele două terenuri se poate face de pe proprietatea lor restituită în natură, respectivele terenuri refăcând, dintr-un punct de vedere, curtea imobilului, chiar dacă deschiderea la stradă ar dispărea complet față de forma inițială. Cele două terenuri ar forma o curte interioară și ar fi înlăturată și sursa majoră de infecție existentă în prezent. În consecință, au solicitat instanței admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului, omologarea raportului de expertiză efectuat de expertul F.R., schimbarea în tot a sentinței instanței de fond, omologarea raportului de expertiză efectuat de expertul T.Z. și, judecând cauza pe fond, să fie admisă cererea de chemare în judecată precizată, dispunând compensarea imobilului, proprietatea recurenților-contestatori, cu cele două terenuri învecinate identificate de expertul F.R.

La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2013 instanța a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc.

civ. Or, în speță, nu numai că recurenții S.A.M., S.A. și S.Ș. nu s-au conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând, decât formal, motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pe care și-au întemeiat recursul, dar nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea și indicarea temeiului de drept, respectiv care sunt textele de lege încălcate sau aplicate greșit, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel. Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurenți constă, practic, într-o înșiruire de afirmații, care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Nici criticile formulate de recurenți care vizează situația de fapt și modul în care instanța de apel a făcut aprecierea probelor administrate în cauză nu pot fi primite. Astfel, modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de contestatorii S.A.M., S.A. și S.Ș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de contestatorii S.A.M., S.A. și S.Ș. împotriva Deciziei nr. 44A din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013. Procesat de GGC - DG