ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3951/2013

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Alexandria sub nr. 5077/740/2011 la data de 21 iunie 2011 N.L.A. a formulat o cerere denumită „contestație în anulare pe civil" prin care a arătat că, în realitate, cererea ce a stat la baza Dosarului nr. 3089/87/2009 reprezintă o cerere de chemare în judecată pe formulată împotriva Judecătoriei Alexandria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman. 2. La termenul de judecată din 27 septembrie 2011, petenta N.L.A. a solicitat Judecătoriei Alexandria „declinarea competenței" de soluționare a Dosarului nr. 5077/740/2011 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât la această instanță de judecată se află pe rol Dosarul nr. 478/87/2010 în care s-a formulat de către aceeași parte, o cerere de chemare în judecată identică.

Prin încheierea nr. 360 din 27 septembrie 2011, Judecătoria Alexandria a scos cauza de pe rol și a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea formulată de petenta N.L.A. în vederea discutării unei eventuale conexări cu Dosarul nr. 478/87/2010. Urmare scoaterii de pe rol, Dosarul nr. 5077/740/2011 al Judecătoriei Teleorman a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat la data de 06 octombrie 2001 și s-a stabilit termen la data de 18 septembrie 2012. La termenul din 18 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecății cererii, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu a solicitat, în scris, judecarea în lipsă.

De la această dată, niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare priciria, astfel că, instanța supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluția de la 04 iunie 2013, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 18 septembrie 2013, pentru când a citat legal părțile. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu". În accepțiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancțiune aplicată părților, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de la judecată. În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de aplicare și asupra căilor de atac. Așa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părții, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puțin un an, în materie civilă.

În raport de aceste considerente și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părțile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata din oficiu, perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată cererea formulată de contestatoarea N.L.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2013.