ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 984/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 984/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față,

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 8 din 25 ianuarie

2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.A.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și fals, intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1)

C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.

A constatat că

inculpatul a achitat integral prejudiciul în sumă de 2.130 RON pentru care ANAF

prin DGFP Mureș, s-a constituit parte civilă în cauză, depunând chitanța din

data de 6 ianuarie 2011, eliberată de Trezoreria municipiului Sighișoara.

Cheltuielile

judiciare în sumă de 1.400 RON avansate de stat în cauză au rămas în sarcina

acestuia.

Pentru a dispune

astfel prima instanță a reținut că inculpatul C.A.C. are calitatea de agent

principal de poliție, face parte din Poliția Judiciară, iar în perioada 01

august 2000 - 01 martie 2006 a lucrat ca ajutor șef post la Postul de Poliție

Mica, județul Mureș.

Astfel, potrivit

susținerilor din rechizitoriu, inculpatul avea printre atribuțiile sale de

serviciu și pe aceea de a preda procesele-verbale de contravenție la

Administrația Finanțelor Publice Târnăveni, pentru luare în debit și executare,

fiind vorba de acele sancțiuni contravenționale cu amenda neachitată de

contravenient în termenul prevăzut de lege.

În principal,

susținerile parchetului s-au întemeiat pe mențiunile din Registrul de

contravenții faza de urmărire penală, în care, într-adevăr, apar mențiunile

referitoare la întocmirea adreselor către finanțe, precum și pe declarația

martorului G.I. - la acea dată șeful de post, care a afirmat că o asemenea

activitate era în sarcina ajutorului de șef de post respectiv, a inculpatului.

Declarația martorului este în contradicție cu cea a inculpatului care a arătat

că această activitate era desfășurată, în mod curent, de către șeful de post

G.I.

Având în vedere

depozițiile contradictorii a celor doi, fiind necesar clarificarea aspectului

referitor la îndeplinirea unei atribuții de serviciu - determinant pentru

existența infracțiunii sub toate elementele sale constitutive, instanța a

solicitat IPJ Mureș o copie a fișei postului inculpatului aferentă anului 2003

sau Ordinul MAI prin care se stabileau atribuțiile polițiștilor din cadrul

posturilor de poliție comunală ori ordinul de serviciu al șefului de post al

comuna Mica, prin care acesta stabilea atribuțiile ce reveneau subordonaților

săi, ambele aferente perioadei respective.

Potrivit răspunsului

IPJ Mureș, actele normative care reglementau activitatea polițiștilor din

mediul rural, acte emise anterior anului 2003 au fost abrogate și distruse,

astfel că nu se mai regăsesc la nivelul IPJ Mureș. Totuși, la dosar s-a depus o

fișă a postului inculpatului aferentă anului 2005 precum și un extras din

Instrucțiunile MAI nr. 490 din 11 iulie 2003 privind organizarea activității

polițiștilor din mediul rural, un extras din anexa la Dispoziția inspectorului

general nr. 200 din 3 aprilie 2006, un extras din Dispoziția Inspectorului

General al Poliție Române nr. 348 din 20 iunie 2005.

Din examinarea

acestor acte nu rezultă că inculpatul avea ca atribuție de serviciu, fie

stabilită prin fișa postului, acte normative, ori printr-o dispoziție expresă a

șefului de post, și pe aceea a urmăririi situației proceselor-verbale de

contravenție, respectiv, de trimitere a acestor procese către organele

financiare fiscale în vederea dării în debit. Această supoziție s-a conturat

doar din declarația martorului G.I. - la acea dată șef de post, precum și din

faptul că mențiunile din registrul de contravenție referitoare la data

înaintării adreselor către finanțe, au fost făcute de către inculpat. Chiar și

în fișa postului aferentă anului 2005, la pct. D paragraful al III-lea se

menționează „constată contravenții și aplică sancțiuni potrivit legii",

iar la ultimul paragraf se menționează că „execută alte atribuții potrivit

competenței stabilite prin lege sau dispozițiilor interne". Or, la nivelul

anului 2003 când se susține că s-a comis infracțiunea, dispoziții interne în

acest sens nu existau, iar din cuprinsul actelor normative depuse la dosar, de

asemenea, nu există stipulate astfel de obligații. În plus, este de menționat

și faptul că în perioada respectivă, mai precis încă din anul 2002, se

procedase la demilitarizarea poliției române, iar subofițerii și ofițerii

deveniseră funcționari publici civili cu statut special, instituit prin Legea

nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, astfel încât, atribuțiile sale de

serviciu erau cele stabilite prin fișa postului sau dispoziția scrisă a

șefului, ambele lipsind în speța de față în ceea ce-l privește pe inculpat,

ordinul superiorului nemaiputând fi invocat în acest sens.

Totodată, extrasul

din Instrucțiunile MAI nr. 490 din 11 iulie 2003 privind organizarea

activității polițiștilor din mediul rural se referă la atribuțiile șefului

biroului sau ale șefului postului de poliței comunal, printre care, la art. 6

lit. m) se menționează și aceea referitoare la primirea evidența, expedierea

corespondenței, inclusiv la asigurarea transportului acesteia.

În același sens, s-ar

mai putea reține și dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Ordonanța nr.

2/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora „(1) Punerea

în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel; a) de către

organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită

calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în

termenul prevăzut de lege..(..).

(2) În vederea

executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu

procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii,

neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data

expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești

irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la

data la care hotărârea a devenit irevocabilă (..)". Nici în acest caz nu se

prevede expres cine anume realizează comunicarea către organul fiscal,

respectiv, dacă strict persoana care a întocmit procesele-verbale de

contravenție sau altă persoană, ci doar că ele se înaintează de către organul

din care face parte agentul constatator. Pe cale de consecință, conducătorul

instituției respective are obligația de a lua măsuri în vederea îndeplinirii și

a obligației mai sus menționate, iar dacă normele interne nu prevăd în mod

expres în sarcina cui este îndeplinirea obligației respective, acestea pot fi

stabilite printr-o decizie a conducătorului acelui organ - în speță printr-un

ordin de serviciu sau chiar fișa postului.

Relevante în acest

sens sunt și declarațiile martorilor C.P. - fost polițist, în prezent pensionar

și fost coleg de serviciu cu inculpatul la Postul de Poliție al comunei Mica și

R.F.V. - în prezent agent de poliței la același post de poliție, ambii arătând

că de urmărirea situației acelor procese-verbale de contravenție se ocupau toți

polițiști, neexistând o reglementare expresă care să prevadă că cel care aplica

sancțiunea avea și obligația verificării situației ulterioare a executării sau

nu a sancțiunii aplicate, dar au precizat că obligația verificării pozițiilor

neînchise din registru de contravenții era în sarcina șefului de post.

Totodată, este de

menționat că din verificările efectuate în Registrul General de intrare-ieșire

al documentelor de la Postul de Poliție al comunei Mica nu s-au evidențiat

mențiuni referitoare la aspectele imputate inculpatului, în sensul că în registrul

respectiv nu apare nicio mențiune referitoare la înaintarea proceselor-verbale

de contravenție către Administrația Financiară Târnăveni, la datele arătate în

rechizitoriu, are anumite rubrici fiind chiar necompletate, în condițiile în

care la data de 5 ianuarie 2004, agentul șef G.I. șeful Postului de Poliție al

comunei Mica a întocmit și semnat procesul-verbal de închidere a registrului pe

anul 2003, deși pozițiile amintite nu erau închise, rezultând astfel, că

sus-numitul nu a verificat modul în care era ținut respectivul registru.

Într-adevăr,

inculpatul a arătat că el a făcut mențiunile în registrul de evidență, însă a

precizat că „nu poate formula niciun fel de explicație" cu privire la

faptul că nu toate procesele-verbale de sancționare nu au fost trimise în

realitate către Administrația Financiară Târnăveni, dar nici de ce o parte din

ele au fost trimise, când și de către cine anume. Din declarația inculpatului a

reieșit însă că, o asemenea activitate era în sarcina șefului de post, respectiv

a martorului G.I. care a arătat că adresele de înaintare către Administrația

Financiară puteau fi semnate în numele său și de către inculpat, în contextul

în care acesta lipsea de la post.

În ceea ce-i privește

pe martorii despre care s-a susținut că inculpatul - prieten fiind cu aceștia -

i-ar fi favorizat în sensul că, deși nu au achitat amenzile stabilite în

sarcina lor, totuși nu au fost dați în debit, urmare netrimiterii

proceselor-verbale de contravenție la Administrația Financiară, tocmai datorită

relațiilor de prietenie sau pentru că ar fi primit în schimb diferite bunuri

(caș, miel, oaie etc), din declarațiile date în fața instanței de judecată,

rezultă că aspectele precizate în faza de urmărire penală le-au fost dictate și

nu corespund adevărului. Aspectele au fost relatate de martorii: B.M., Z.I.C.,

Z.V., L.Ș., B.D.V., B.D.F.. Martorii B.I., B.Z. au declarat că deși au fost

sancționați contravențional de către inculpat, nu au discutat niciodată cu

acesta cum să facă pentru a nu plăti amenda, relatând chiar că inculpatul le-a

spus că o pot plăti la CEC.

În același sens,

martorii B.L. și V.E. - persoane care nu au fost sancționate contravențional de

către inculpat sau de fostul șef de post - au declarat că nu au cunoștință în

mod direct de eventuala relație de prietenie dintre inculpat și martorii

sancționați contravențional, dar care nu au fost dați în debit, ei deducând

această împrejurare din cele „auzite de prin sat" și din faptul că deși

sancționați, unii din ei au continuat să aibă un comportament necorespunzător.

Totodată, despre

pretinsa relație extraconjugală a inculpatului cu numita L.M., martorii

ascultați nu au putut oferi instanței date concrete, ci fiecare au precizat că

„așa se vorbea în sat", dar nu au indicat numele persoanei de la care au

auzit și nici nu i-au văzut împreună pe cei doi. Martorul M.C.R. a declarat -

relativ la acuzațiile că inculpatul ar fi primit un miel de la B.Ș. în schimbul

exonerării de la plata amenzii contravenționale aplicate, miel pe care l-ar fi

dus acasă la L.M. - că într-o zi, l-a dus, într-adevăr pe inculpat cu mașina sa

până în satul Deaj, deoarece inculpatul primise de la B.I. (J.) un caș și carne

de miel, dar nu a putut preciza unde a plecat inculpatul; în plus, martorul a

precizat că nici el nu l-a văzut pe inculpatul niciodată în compania lui L.M.

și ca inculpatul să frecventeze cartierul de rromi din comună.

Nici martorul M.J.

care i-a reclamat pe ciobanii B.I. (J.) și B.Z. la diferite autorități publice

- poliție, instanță, primărie etc. - deoarece oile lor i-au distrus culturile

agricole, nu a văzut ca inculpatul să fi primit de la aceștia produse

alimentare, dar a dedus că cei trei erau prieteni pentru că i-a văzut

vizitându-se reciproc (martorii locuind pe aceeași stradă) și lumea vorbea în

sat despre asta. Totodată, martorul a mai arătat în fața primei instanțe că

declarațiile date la poliție nu le-a scris el, dar le-a semnat.

La fel, și martorul

P.I.V. a declarat că tot din ce se „știa în sat" a aflat că inculpatul

avea „o relație" cu o fată pe nume M. și era și prieten cu frații B.,

dintre care unul îi botezase copilul.

Martorul R.G. -

fostul primar și apoi viceprimar al comunei Mica - a declarat că îl cunoaște pe

inculpat de când acesta a fost repartizat la Postul de Poliție din comună, și

că inculpatul a avut un comportament corespunzător, că a colaborat bine cu

acesta, iar despre acuzațiile aduse și comportamentul imputat inculpatului față

de cei sancționați contravențional nu are cunoștință.

Doar martorul

S.B.J.A. a susținut acuzațiile aduse inculpatului și în fața instanței, acesta

declarând că, într-o seară, inculpatul a venit acasă la el și i-a cerut ca, în

schimbul anulării amenzii contravenționale de 2.000.000 ROL pe care o avea de

plătit, „să îi facă un chef, adică să îi asigure muzica la o petrecere ce avea

loc la barul lui C., ceea ce el a și făcut. La câteva zile după, tatăl

martorului s-a întâlnit cu inculpatul și l-a întrebat dacă a rezolvat problema

băiatului, iar inculpatul i-a spus că da, amenda este anulată, iar ulterior,

nici nu a plătit amenda și nici nu a primit vreo înștiințare în acest sens.

Această împrejurare

este confirmată și de martorul S.B.J.A., care a declarat că fiul său i-a spus

că a asigurat muzica la petrecerea organizată la barul lui C., în schimbul

promisiunii lui C.A.C. că îi anulează amenda, iar după câteva zile când

personal s-a întâlnit cu polițistul și l-a întrebat dacă a rezolvat problema

băiatului, inculpatul i-a spus că da, amenda este anulată, iar ulterior, nu

știe ca fiul său să fi plătit amenda și nici nu a primit vreo înștiințare

acasă, în acest sens.

Referitor la

solicitarea inculpatului adresată martorului, de a asigura muzica la acea

petrecere, este de precizat că martorul a declarat că a discutat personal acest

aspect cu inculpatul, în poarta casei sale, unde inculpatul venise cu o mașină

al cărei șofer nu a coborât și el.

Pentru clarificarea

acestui aspect, inculpatul a propus primei instanțe și ascultarea martorului

O.I. cel care, împreună cu inculpatul, s-a dus cu mașina personală să caute

muzicanți în C., dar negăsindu-i, s-a dus la martorul S.B.J.A. despre care știa

că se ocupa cu așa ceva. Martorul a precizat că personal a discutat cu

S.B.J.A., în limba maghiară, în poarta casei celui din urmă, că inculpatul nu a

coborât din mașină și că oricum acesta din urmă nici nu cunoștea limba

maghiară. Acest martor a precizat că nu l-a plătit pe S.B.J.A., nu a discutat

nimic în acest sens nici înainte și nici după acel chef și nici nu are

cunoștință ca altcineva să fi discutat această chestiune cu respectivul martor.

De asemenea, și

martorul S.A. - fost primar și viceprimar al comunei Mica - participant la acel

chef de la barul lui C., a declarat că nu știe cine a adus muzica, dar că de

obicei O.I. era cel care se ocupa de acest aspect, și că într-adevăr, martorul

S.B.J.A. a fost cel care a asigurat ambientul muzical al petrecerii la data

respectivă.

În legătură cu aceste

declarații contradictorii - ale martorilor S.B.J.A. și O.I., instanța reține că

declarația inculpatului se coroborează cu cea a martorului O.I., iar în ceea

ce-l privește pe S.B.J.A. afirmațiile sale sunt confirmate doar de depoziția

tatălui său care însă, este un martor indirect, el precizând că nu a fost de

fată la discuțiile la care a făcut referire, ci le-a aflat de la fiul său.

A fost ascultat și

martorul S.I. - bunicul martorei L.M. și tatăl lui S.I. cel la care au făcut

referire ceilalți martori ascultați, acesta declarând că în prezent atât fiul

său cât și nepoata sunt plecați în Spania, dar că știe că la data la care

inculpatul era polițist în comuna Mica, mai venea pe acasă la fiul său și chiar

la întrebat ce tot caută acolo, iar fiul său i-a spus că îi mai dădea

informații polițistului despre ceea ce se întâmpla în comunitatea de rromi din

comună. Martorul a mai declarat că nu știa nimic despre o anumită relație a

inculpatului cu nepoata sa, că aceasta era minoră la data respectivă.

Așadar, în condițiile

în care depoziția acestui martor nu se coroborează cu celelalte declarații, ea

a fost înlăturată, fiind neconcludentă și în ceea ce privește celelalte aspecte

asupra cărora a fost întrebat referitoare la pretinsa relație a inculpatului cu

L.M., cu S.I. care, de altfel s-a conturat doar din zvon public, niciunul

dintre martorii ascultați nefiind în măsură să precizeze că au cunoștință în mod

direct de acest fapt, respectiv că i-au văzut pe cei doi împreună etc.

În ceea ce privește

declarația martorului G.I. - fostul șef al Postului de Poliție al comunei Mica

și superior al inculpatului - instanța a reținut că acesta avea o relație

tensionată cu inculpatul, aspect relevat chiar de inculpatul, dar și de

martorii S.A., C.P., C.A.. Acesta din urmă a declarat că șeful de post era cel

care semna adresele de înaintare a proceselor-verbale de contravenție la

judecătorie sau la organele de executare, că în fișa postului său de la acea

dată nu figura ca atribuție de serviciu și aceea a urmăririi modului în care se

puneau în executare acestea, dar că lunar, se făceau aceste verificări în

registrul de contravenții, pentru a nu se depăși termenul de prescripție al

executării.

Așa cum s-a arătat,

deși inculpatul și martorul G.I. au precizat că alte mențiuni despre înaintarea

proceselor-verbale de contravenție la judecătorie sau la organele de executare

fiscale, nu se mai făceau în vreun alte registru, întrucât la Postul de Poliție

al comunei Mica nu se ținea un Registru de intrare-ieșire al corespondenței, cu

toate acestea la dosar la solicitarea instanței, s-a depus acel registru în

care apar diferite mențiuni, registru în care nu apar înscrieri referitoare la

înaintarea respectivelor procese-verbale de contravenție la organele fiscale și

care să se coroboreze cu datele din Registrul de evidență a contravențiilor.

Inculpatului i s-a reținut faptul că nu a trimis la Administrația Financiară

Târnăveni acele adrese și un exemplar al proceselor-verbale de contravenție în

vederea dării în debit, dar tot din declarația martorului G.I. a reieșit că în

fișetul inculpatului nu au fost găsite actele despre care se susține că figurau

ca fiind înaintate organelor fiscale menționate, ci doar al treilea exemplar al

proceselor-verbale de contravenție și copiile adreselor de înaintare, fără a se

putea stabili unde sunt exemplarele celelalte, în condițiile în care

procesul-verbal de sancționare contravențională se întocmea în trei exemplare -

unul se trimitea celui sancționat, două rămâneau organului care aplica

sancțiunea, din care, în caz de neplată a amenzii contravenționale, un exemplar

se înainta organelor fiscale în vederea dării în debit.

Împrejurarea

semnalată de martorul G.I., în sensul că datorită relației de prietenie cu

martorul B.Ș., inculpatul nu l-a sancționat contravențional, fiind găsit un

proces-verbal de contravenție necompletat în totalitate, nu face obiectul

acestei cauze și nici nu se regăsește printre elementele constitutive ale

vreuneia din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

În ceea ce privește

declarațiile martorilor care în faza de urmărire penală au arătat că datorită

anumitor relații în care se aflau cu inculpatul au obținut de la acesta

asigurări că nu vor fi nevoiți să achite amenzile contravenționale ce le aveau

de plătit, declarații pe care le-au infirmat apoi în fața primei instanțe, s-a

reținut că toți martorii au declarat că le-au fost impuse acele declarații sub

diferite pretexte - un cartuș de țigări martorilor B.D.V. și B.D.F. - arestați

la acea dată în altă cauză, promisiunea unei pedepse mai ușoare martorului B.M.

cercetat și el pentru diferite furturi, teama insuflată martorelor Z.I.C. care

au arătat că au acceptat să scrie după dictare fiindu-le teamă pentru că nu mai

avuseseră probleme cu legea etc., în fapt, martorii relevând fie modul în care

s-a desfășurat ancheta penală, fie relatând amenințările și promisiunile care

li s-au făcut pentru a se obține declarații împotriva inculpatului.

Totodată, s-a

apreciat ca fiind relevant și nivelul scăzut de pregătire al persoanelor

audiate, împrejurările și locurile în care s-au luat declarațiile respective,

faptul că au semnat acele declarații despre care apoi au relatat că li s-au

dictat, tocmai din dorința de răzbunare firească pe inculpat care, în calitatea

sa de polițist, îi sancționase contravențional, iar unora dintre ei chiar le-a

întocmit și dosare penale pentru infracțiunile comise. Astfel, martorul C.A. a

relatat instanței că i s-a cerut la urmărirea penală, de către fostul șef de

post și de către polițistul care realiza ancheta în speță, să declare că și el

ar fi intervenit pe lângă inculpat pentru a-l scuti pe martorul B. zis G. de

plata unor amenzi contravenționale ce-i fuseseră aplicate, dar că a refuzat

categoric să semneze o astfel de declarație neadevărată.

Împotriva sentinței a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș care a criticat sentința

sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, raportat la soluția de achitare

dispusă în cauză.

În susținerea

motivelor de apel, Parchetul a relevat faptul că din probatoriul administrat în

cauză rezultă dovezi certe că inculpatul C.A.C. a comis infracțiunile de abuz

în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, în formă

continuată, prev. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acesta recunoscând

chiar în declarațiile date în fața instanței că în perioada august 2000 -

aprilie 2006, având atribuții de serviciu de constatare și sancționare a

contravențiilor, a aplicat mai multe sancțiuni contravenționale dar nu își

poate explica de ce nu au fost comunicate la AFP Târnăveni, în condițiile în

care în Registrul de evidență a sancțiunilor este făcută mențiunea în acest

sens.

Prin Decizia penală

nr. 74/A din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș pronunțată în

Dosarul nr. 3683/102/2007, s-a dispus respingerea apelului Parchetului de pe

lângă Tribunalul Mureș, ca nefondat, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina

statului.

Curtea a reținut că,

sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la

conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării

procesului penal în fața primei instanțe - hotărârea instanței de fond nu

comportă niciun fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima

instanță, respectiv la achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 248 și art. 289 alin. (1) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru a face o asemenea apreciere,

instanța de control judiciar a considerat că din conținutul materialului

probator administrat rezultă fără putință de tăgadă faptul că nu sunt întrunite

elementele constitutive pentru niciuna dintre cele două infracțiuni.

Este adevărat că

inculpatul a recunoscut că el a consemnat în registrul de evidență a

sancțiunilor contravenționale că procesele verbale au fost trimise la

Administrația Finanțelor Publice (așa cum se susține în motivele de apel ale

procurorului), însă în cauză nu s-a dovedit că, prin conduita sa, inculpatul

și-a încălcat o atribuție de serviciu expres reglementată în fișa postului ori

printr-o decizie a superiorului său chiar într-o normă internă a MAI, respectiv,

că a acționat cu intenție în acest sens. Deși există unele mențiuni în

registrul amintit făcute de inculpat relative la comunicarea

proceselor-verbale, s-a reținut că această mențiune se făcea în toate cazurile

și, în prealabil, datei trimiterii efective a proceselor-verbale către organele

însărcinate cu punerea lor în executare, fără a se putea stabili în mod cert

persoana care dispunea trimiterea lor la organul fiscal, persoana desemnată să

facă mențiunile în registrul de corespondență sau care a întocmit și semnat

adresele de înaintare, după cum nu s-a putut stabili nici împrejurările în care

în cadrul verificărilor efectuate de către șeful de post nu s-au observat acele

nereguli, acestea fiind constatate după patru ani de zile. Mai mult, din

materialul probator administrat în cauză nu rezultă de unde, când, sau cine a

găsit cele două procese-verbale despre care se susține că ar constitui dovada

vinovăției inculpatului, mai ales că s-au identificat exemplarele care trebuiau

să rămână la organul de poliție și nu exemplarul care trebuia să însoțească

adresa de înaintare la Administrația Financiară Târnăveni. În plus, în lipsa

actelor menționate - exemplarele din procesele-verbale și adresele care ar fi

trebuit înaintate la organele fiscale - prima instanță a reținut că acea

mențiune făcută de inculpat nu era de natură să producă nicio consecință

juridică, sau a produs tot atâtea consecințe juridice pe care le-au produs și

celelalte mențiuni făcute în registrul respectiv, cu atât mai mult cu cât, nici

în alte cazuri similare, care nu au fost imputate inculpatului, nu există vreo

semnătură de primire la organele fiscale a proceselor-verbale, astfel că,

niciun proces-verbal din perioada respectivă nu are dovada primirii la finanțe.

Din acest punct de

vedere, singura împrejurare că după controlul dispus de conducerea IPJ Mureș,

s-au identificat două dintre procesele-verbale de sancționare ale martorilor

B.I. și B.Z., pe care inculpatul le-a înaintat la Administrația Financiară la

data de 16 martie 2006, împreună cu o adresă întocmită în 23 decembrie 2003,

adresă nesemnată de către șeful postului de poliție, dar nici de inculpat, nu

duce la concluzia că aceste acte au fost în posesia inculpatului în perioada

2003 - 2006 și că acesta, în mod intenționat, nu a procedat la trimiterea lor

către Administrația Fiscală Târnăveni pentru executare.

De asemenea, faptul

că prin declarația de învinuit din data de 27 noiembrie 2007, acesta a descris

cu lux de amănunte procedura care trebuia urmată cu ocazia întocmirii unui

proces-verbal de contravenție (așa cum se arată în continuarea motivelor de

apel), nu constituie o dovadă certă că inculpatul și-a încălcat sau nu și-a

îndeplinit atribuțiunile de serviciu într-o manieră care să poată fi calificată

drept una dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În motivele de apel

s-a mai invocat declarația martorului G.I., șeful de post din acea perioadă. În

acord cu judecătorul fondului, s-a constatat de către instanța de prim control

judiciar că din conținutul materialului probator administrat în cauză, nu s-a

dovedit faptul că inculpatul ar fi primit bunuri de la martorul B.Ș. sau de la

ceilalți martori.

Totodată,

neregularitățile descoperite de șeful de post cu privire la mențiunile din

registru nu-i pot fi imputate inculpatului, câtă vreme obligația verificării

registrului de contravenții era în sarcina șefului de post iar această

verificare a fost făcută în urma sesizării martorului V.E. abia în cursul

anului 2006, în condițiile în care în registrul general de intrare-ieșire al

documentelor de la postul de poliție Mica nu s-au evidențiat mențiuni

referitoare la aspectele imputate inculpatului, ci, dimpotrivă, existau rubrici

necompletate. Cu toate acestea, șeful de post a întocmit și semnat la 5

ianuarie 2004 procesul-verbal de închidere a registrului pe anul 2003. Prin

urmare, se poate concluziona că martorul nu a verificat modul în care era ținut

respectivul registru. Cert este însă faptul că în registrul general de

intrare-ieșire nu apare nicio mențiune referitoare la înaintarea

proceselor-verbale de contravenție către Administrația Finanțelor Publice

Târnăveni, astfel încât, acuzațiile aduse inculpatului sunt netemeinice.

Prin prisma acestor

considerente, instanța de prim control judiciar a apreciat că hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică, iar apelul declarat de Parchet este nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., grava eroare de fapt care a condus

la pronunțarea unei soluții greșite de achitare de către cele două instanțe.

În susținerea

recursului Parchetul a învederat că inculpatul C.A.C. avea atribuții privind

predarea proceselor-verbale de contravenție la AFP Târnăveni, potrivit fișei

postului, în calitate de ajutor șef de post dar și atribuții de constatare și

aplicare a sancțiunilor contravenționale, aspect recunoscut și de către

inculpat în declarațiile date. Mai mult, inculpatul a recunoscut că în

Registrul de menționare a contravențiilor apare făcută mențiunea trimiterii

proceselor-verbale la organul fiscal dar nu își poate explica cum aceste

procese-verbale nu au fost transmise.

În același sens, a

invocat și declarațiile martorilor C.P. și R.F.V. care au arătat că de

procesele-verbale de aplicare a contravențiilor se ocupau polițiștii fără a

exista o reglementare expresă în sensul că cel care aplică sancțiunea să și

urmărească executarea acesteia. A mai susținut Parchetul că sub aspect probator

prezintă relevanță și declarația martorului V.E. care era nemulțumit de faptul

că față de B.Ș. nu s-au luat măsuri de sancționare.

Înalta Curte

verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat - în cadrul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice și recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș ca nefondat, având

în vedere următoarele considerente:

Critica Parchetului

circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., privind grava eroare de fapt este nefondată, întrucât nu există o

contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârile prin care s-a dispus

și menținut soluția de achitare a inculpatului și probele administrate, starea

de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări - evidentă și necontestată

- a probelor, ci aprecierii acestora de către cele două instanțe.

Înalta Curte retine

că, cele două instanțe, în baza unei analize judicioase a probatoriului

administrat, în mod întemeiat, au apreciat că nu s-a putut dovedi împrejurarea

că inculpatul C.A.C. - agent principal de poliție, ce făcea parte din Poliția

Judiciară -, în perioada august 2000 - martie 2006, în calitate de ajutor șef

de post la poliția Mica, județul Mureș, nu și-a îndeplinit obligațiile de

serviciu care îi reveneau în legătură cu constatarea și aplicarea sancțiunilor

contravenționale sau că a făcut mențiuni necorespunzătoare în Registrul de

evidență a contravențiilor cu scopul de a-i exonera pe unii dintre

contravenienți de la plata amenzii, determinat de relațiile de prietenie ale

inculpatului cu unii dintre ei sau primirii unor foloase materiale (produse

alimentare sau alte favoruri personale). Astfel, în acord cu cele două instanțe

și Înalta Curte constată că, potrivit fișei postului inculpatului C.A.C.,

aferentă anului 2005 singurul document care a putut fi găsit în Arhiva IPJ

Mureș, actele arhivate până în anul 2003 fiind distruse, Dispoziției

Inspectorului General nr. 200 din 03 aprilie 2006, Dispoziției Inspectorului

General al Poliției Române nr. 348 din 20 iunie 2005 și Instrucțiunilor MAI nr.

490 din 11 iunie 2003, care reglementează activitatea organelor de poliție din

mediul rural unde își desfășura activitatea și inculpatul, rezultă că, printre

alte atribuții ce îi reveneau acestuia era și cea referitoare la constatarea și

sancționarea contravențiilor. În legătură cu ținerea evidenței, primirea,

expedierea corespondenței și transportul acesteia, în art. 6 lit. m) din

Instrucțiunile MAI nr. 490 din 11 iunie 2003, se prevedea că această obligație

revenea șefului postului de poliție comunal.

Din lecturarea

dispozițiilor menționate și conținutului fișei postului nu rezultă că

inculpatul C.A.C. ar fi avut ca atribuție de serviciu, după aplicarea

sancțiunii contravenționale, verificarea modului în care se pun în executare

aceste sancțiuni (expedierea proceselor-verbale la organul financiar fiscal

pentru darea în debit, în condițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Ordonanța nr.

2/2002).

Faptul că inculpatul

a efectuat în Registrul de corespondență a contravențiilor mențiuni cu privire

la expedierea proceselor-verbale de contravenție, pentru darea în debit, către

Administrația Financiară Târnăveni care nu se regăsesc în evidențele

autorității fiscale, nu are relevanță sub aspectul infracțiunii de abuz în

serviciu întrucât, așa cum rezultă din declarațiile martorilor C.P., fost

polițist la Postul de poliție Mica și R.F.V., agent de poliție la același post

comunal și C.A. nu exista o normă regulamentară sau ordin de serviciu care să

stabilească persoana care se ocupa de verificarea punerii în executare a

sancțiunilor amenzilor contravenționale.

Potrivit

declarațiilor martorilor, care se coroborează și cu susținerile inculpatului

C.A.C., singura persoană care efectua verificări în acest sens era chiar

martorul G.I. - fostul șef de post, care avea printre atribuții și pe cele

referitoare la semnarea adreselor de înaintare a proceselor-verbale către

judecătorie, verificarea Registrului de contravenții și semnării

procesului-verbal de închidere și arhivare, or, pe anul 2003 registrul a fost

arhivat. Prin urmare, deși existau poziții neînchise ele nu au fost verificate

de către șeful de post, împrejurare care nu poate fi reținută în sarcina

inculpatului ca fiind o încălcare a atribuțiilor ce îi reveneau.

De esența

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este ca subiectul

activ să nu își îndeplinească un act ce îi revine potrivit atribuțiilor de

serviciu sau să îl îndeplinească în mod defectuos, or, cât timp nu s-a dovedit

că inculpatul ar fi avut vreo atribuție legală sau instituită printr-o normă

regulamentară ori dispoziție administrativă referitoare la expedierea către

administrația fiscală sau verificarea modalității de transmitere a documentelor

necesare dării în debit a persoanelor sancționate contravențional, nu se poate

reține că acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu ce au avut drept

consecință vătămarea unor interese legale.

În susținerea

soluției pronunțate de prima instanță și menținută de către instanța de prim

control judiciar este și faptul că, din verificările efectuate nu s-au putut

identifica pentru mențiunile înscrise în Registrul de contravenții, exemplarul

procesului-verbal de aplicare a contravenției care trebuia să rămână la organul

de constatare și aplicare a sancțiunii amenzii, respectiv Poliția comunei Mica.

Nici în Registrul

general de intrare-ieșire al Poliției comunale Mica, depus doar la instanța de

fond, nu apar însemnări cu privire la expedierea proceselor-verbale de

contravenție la Administrația Financiară Târnăveni care să confirme mențiunile

ce apar în Registrul de contravenții privind expedierea acestor documente către

organul fiscal, pe care inculpatul și le-a asumat fără însă a putea da vreo

explicație concretă, situație care nu a fost lămurită nici de către organul de

cercetare. Faptul că nu s-a putut stabili în ce împrejurări s-au făcut acele mențiuni

în Registrul de contravenții este confirmat și de fostul șef de post, G.I.,

care a arătat că în urma verificărilor efectuate nu au fost găsite exemplarele

proceselor-verbale de contravenție care trebuiau să rămână la organul de

poliție în condițiile în care s-ar fi procedat la darea în debit a persoanelor

sancționate contravențional.

De altfel, în urma

controlului efectuat de către IPJ Mureș, au fost identificate doar două

procese-verbale de sancționare contravențională a martorilor B.I. și B.Z. pe

care inculpatul le-a expediat către organele Administrației Fiscale Târnăveni

la data de 16 martie 2006, împreună cu adresa întocmită la data de 23 decembrie

2003 nesemnată de șeful de post, or, această împrejurare nu poate conduce la

aprecierea că inculpatul, în mod intenționat în perioada 2003 - 2006 a ținut

aceste documente asupra sa, cu scopul de a-i exonera de la plata amnezii pe

contravenienți.

Susținerile

Parchetului în sensul că inculpatul a făcut aceste mențiuni necorespunzătoare

în Registrul de contravenții în schimbul unor foloase materiale (produse

alimentare) dar și a relațiilor de prietenie cu unii dintre contravenienți, nu

au un suport probator.

Astfel, din

declarațiile martorilor B.M., Z.I.C., L.Ș., B.D.V., B.D.F., M.C.R., M.J.,

P.I.V. date în fața instanței și care corespund realității - conform

mențiunilor acestora declarațiile date în faza de urmărire penală le-au fost

dictate, sub promisiunea obținerii unor pedepse mai ușoare (în cazul martorului

B.M., martorii B.D.V., B.D.F., arestați în altă cauză, au primit un cartuș de

țigări) -, după ce au fost sancționați contravențional de către inculpat, nu au

avut cu acesta nicio discuție referitoare la modalitatea în care ar putea să nu

plătească amenda, dimpotrivă, inculpatul le-a comunicat că pot face plat și la

CEC.

În același sens este

și declarația martorului C.A., dată în fața instanței, care a arătat că i s-a

cerut de către fostul șef de post - martorul G.I., și polițistul care conduce

ancheta să declare că ar fi intervenit pe lângă inculpat să-l scutească de

amendă pe B. zis „G.", însă a refuzat întrucât nu era reală situația

despre care i se cerea să relateze în scris.

Relevante sub acest

aspect sunt și declarațiile martorilor V.E. și B.L. care, deși au fost

sancționați contravențional de inculpat, nu au avut o nicio discuție cu acesta

iar presupunerile lor legate de activitățile desfășurate de către inculpat în

sensul de a le proteja pe unele dintre persoanele sancționate, se întemeiază pe

relația de prietenie dintre contravenienți și inculpat dar și pe conduita

neschimbată a acestora, după aplicarea sancțiunii amenzii.

Nu s-a putut dovedi

nici primirea de către inculpatul C.A.C. a unor produse alimentare sau

obținerea unor favoruri de la persoanele sancționate contravențional,

declarațiile martorilor S.B.J.A. și S.B.J. în sensul că inculpatul i-ar fi

solicitat lui S.B.J.A. să asigure fondul muzical la o petrecere a inculpatului,

în schimbul anulării procesului-verbal de contravenție sunt infirmate de

declarațiile martorului O.I. care a arătat că el a discutat cu S.B.J.A. la

domiciliul acestuia despre muzică, în limba maghiară, inculpatul fiind în

mașina sa nu a purtat nicio discuție întrucât nu vorbea și nici nu înțelegea

limba maghiară, astfel că, cele două instanțe în mod justificat au înlăturat

depozițiile celor doi martori ca fiind nesincere.

Raportat la

mijloacele de probă analizate și prin prisma apărărilor formulate de inculpat

și argumentarea soluției de achitare pronunțate, Înalta Curte apreciază că în

cauză nu s-a putut dovedi contribuția inculpatului din punct de vedere

subiectiv la comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și fals intelectual "astfel cum s-a reținut în actul de

sesizare și, pe cale de consecință, în mod întemeiat, s-a dispus achitarea inculpatului

în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen.

Constatând că nu este

incident în cauză, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și nici vreun alt caz

de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, apreciind hotărârea

pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș

împotriva Deciziei penale nr. 74/A din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul

C.A.C.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 200 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 aprilie 2012.

Procesat de GGC - LM