ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1361 din 08

decembrie 2009, Judecătoria Târgu Mureș în temeiul art. 345 alin. (1) și (3) C.

proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art.

10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal împotriva

inculpatului I.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 273 din

Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 lit. d) din

Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen.

și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., ca

urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 346 C. proc. pen.,

art. 14 C. proc. pen., a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile

civile Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mureș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea

Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj, astfel:

S-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională

a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a obligat inculpatul I.A. la

plata în favoarea părții civile a sumei de 1.139.558.375 ROL plus majorări de

întârziere, penalități, reprezentând taxe vamale în cuantum de 1.125.489.778 ROL

plus majorări de întârziere și penalități și comision vamal în cuantum de

14.068.597 ROL, plus majorări de întârziere și penalități.

Totodată, s-a admis în parte acțiunea

civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mureș și a obligat inculpatul I.A. la plata în favoarea părții

civile a sumei de 860.551.707 ROL plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând,

impozit pe profit în cuantum de 101.081.397 ROL plus majorări de întârziere și penalități

și taxa de valoare adăugată în cuantum de 759.470.310 ROL plus majorări de întârziere

și penalități.

În temeiul art. 192 alin. (1) pct. 2

lit. a) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate

de stat în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut, în esență, următoarele:

SC N.R. SRL al cărui administrator era

inculpatul I.A. a derulat, începând cu anul 1996 - data înființării societății -

activități de comercializare de covoare, confecții și materiale textile importate

și din Republica Turcia.

În perioada 31 octombrie 1996 - 12

septembrie 1997, societatea comercială al cărei administrator era inculpatul I.A.

a efectuat un număr de patru importuri din Republica Turcia, de la societatea comercială

C.B.S.-B.K.S.T. AS Istanbul, astfel:

- „mochetă sintetică țesută industrial”

conform facturii fiscale din 31 octombrie 1996 în valoare de 126.510 dolari SUA,

conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica

Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 126.510 dolari SUA;

- „mochetă sintetică țesută industrial”,

conform facturii fiscale din 10 iunie 1997 în valoare de 129.870 dolari SUA, conform

căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica

Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 129.870 dolari SUA;

- „mochetă sintetică țesută industrial”,

conform facturii fiscale nr. x din 12 septembrie 1997 în valoare de 127.653

dolari SUA, conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare

din Republica Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 127.653 dolari SUA;

- „mochetă sintetică țesută industrial”

și „pături”, conform facturii fiscale nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de

82.315 dolari SUA, 73.415 dolari SUA - mochetă sintetică țesută industrial și 8.900

dolari SUA - pături, conform căreia s-a întocmit, de către societatea comercială

exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală.

La data de 06 noiembrie 1996 s-a întocmit,

către autoritățile vamale române, declarația vamală nr. RR, în baza facturii fiscale

din 31 octombrie 1996 în valoare de 9.181 DM, curs de schimb 2.243 RON/DM.

Similar, la data de 18 iunie 1997 s-a

întocmit către autoritățile vamale române, declarația vamală nr. PP, în baza facturii

fiscale externe din 10 iunie 1997 în valoare de 8.138,52 DM, curs de schimb 4.175

RON/DM.

La data de 16 septembrie 1997 s-a întocmit

către autoritățile vamale române declarația vamală nr. FF, în baza facturii fiscale

externe nr. x din 12 septembrie 1997 în valoare de 6.382,65 DM și declarația vamală

nr. EE din 16 septembrie 1997, în baza facturii fiscale externe nr. y din 12

septembrie 1997 în valoare de 5.427,65 dolari SUA, curs de schimb 4.179 RON/DM,

respectiv 7.484 RON/dolari SUA.

Conform declarațiilor reprezentantului

societății comerciale C.B.S.-B.K.S.T. AS Istanbul, consemnate în cuprinsul comisiei

rogatorii efectuate în 21 octombrie 2003, la solicitarea organelor de urmărire penală

române:

- factura fiscală din data de 31

octombrie 1996 este în valoare de 126.510 dolari SUA;

- factura fiscală din data de 10

iunie 1997 este în valoare de 129.870 dolari SUA;

- factura fiscală nr. x din data de 12

septembrie 1997 este în valoare de 82.315 dolari SUA;

- factura fiscală nr. y din data de 12

septembrie 1997 este în valoare de 127.653 dolari SUA.

S-a mai reținut că reprezentanții societății

turce au precizat faptul că produsele ce au fost livrate firmei SC N.R. SRL au fost

cumpărate de la o altă societate, respectiv L., pe bază de facturi și că valoarea

reală a facturilor emise către SC N.R. SRL a fost vărsată de această firmă într-un

cont provizoriu al C.B.S.-B.K.S.T. AS Istanbul, de unde au fost transferați la firma

producătoare - respectiv L., fapt dovedit atât de ordinele de plată bancare, precum

și de actele de cumpărare a valutei.

S-a reținut, de asemenea, că facturile

cu valori diminuate prezentate de către SC N.R. SRL autorităților vamale române

și în baza cărora au fost întocmite declarațiile vamale, nu provin de la C.B.S.-B.K.S.T.

AS Istambul, și nu au legătură cu această societate comercială.

Susținerile reprezentanților firmei exportatoare

au făcut referire și la împrejurarea că, potrivit înregistrărilor sale contabile,

sumele menționate, corespondente celor patru facturi, sunt de 126.510 dolari

SUA, 129.870 dolari SUA, 82.315 dolari SUA, respectiv 127.653 dolari SUA.

Instanța de fond a mai reținut că facturile

fiscale din 31 octombrie 1996, din 10 iunie 1997, nr. x din 12 septembrie 1997 și

nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 9.181 DM, 8.138,52 DM, 6.382,65 DM și

5.427,65 dolari SUA sunt falsificate, în conținutul acestora fiind denaturate mențiunile

privitoare la valoarea acestora.

Din declarațiile date de către inculpat

în cursul urmăririi penale a rezultat că el este persoana care a prezentat autorităților

vamale române facturile falsificate în vederea stabilirii taxelor vamale și comisionului

vamal, tot el fiind persoana care, în calitate de administrator a dispus înregistrarea

în contabilitatea societății SC N.R. SRL a respectivelor facturi fiscale.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul

nu și-a exprimat un punct de vedere cu privire la acuzele ce au fost formulate împotriva

sa decât la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2009, când în prezența

interpretului de limbă turcă și avocatului ales a invocat prescripția răspunderii

penale, precum și a dreptului de a stabili creanța fiscală și a precizat că nu dorește

să dea nici o declarație.

Instanța a reținut că, în drept, fapta

inculpatului I.A. care, cu știință a dispus înregistrarea în evidențele contabile

ale societății SC N.R. SRL, a patru facturi fiscale falsificate sub aspectul valorii

acestora (facturile fiscale din 31 octombrie 1996, din 10 iunie 1997, nr. x din

12 septembrie 1997 și nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 9.181 DM, 8.138,52

DM, 6.382,65 DM și 5.427,65 dolari SUA), cu consecința denaturării rezultatelor

financiare ale societății comerciale al cărui administrator era, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat

la art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care a prezentat

aceleași patru facturi fiscale externe falsificate, la datele de 06 noiembrie 1996,

18 iunie 1997, respectiv 16 septembrie 1997, autorităților vamale române, întocmind

în baza acestora declarații vamale de import necorespunzătoare adevărului, în scopul

de a se sustrage de la plata taxelor vamale, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art.

41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, prin înregistrarea

în evidențele contabile ale societății comerciale al cărui administrator era, a

unor facturi mult diminuate față de valoarea reală, denaturând rezultatele financiare

ale societății comerciale și sustrăgându-se astfel de la plata taxei pe valoare

adăugată și a impozitului pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea

art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen.

Totodată, instanța a constatat, că raportat

la dispozițiile art. 121 C. pen. și art. 122 alin. (1) lit. c) și d), alin. (2)

și (3) C. pen. și art. 124 C. pen., a intervenit prescripția răspunderii penale

cu privire la fiecare dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost găsit vinovat.

Cu privire la latura civilă a cauzei,

în raport de acțiunile civile formulate, instanța de fond a constatat că prin faptele

ilicite ale inculpatului s-a produs bugetului statului un prejudiciu în cuantum

de 2.001.110.082 ROL, la care s-au adăugat majorări de întârziere și penalități,

astfel încât, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale sens în care

a admis în parte acțiunile civile astfel formulate și a admis în parte acțiunea

civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională

a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a obligat inculpatul la plata în

favoarea părții civile a sumei de 1.139.558.375 ROL plus majorări de întârziere

și penalități, reprezentând taxe vamale în cuantum de 1.125.489.778 ROL plus majorări

de întârziere și penalități și comision vamal în cuantum de 14.068.597 ROL, plus

majorări de întârziere și penalități.

A admis în parte acțiunea civilă formulată

de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș

și a obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 860.551.707

ROL plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând impozit pe profit în

cuantum de 101.081.397 ROL plus majorări de întârziere și penalități și taxa de

valoare adăugată în cuantum de 759.470.310 ROL plus majorări de întârziere și penalități.

Împotriva hotărârii primei instanțe a

declarat apel inculpatul I.A. și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș.

Prin decizia penală nr. 99/A din 03

martie 2011 Tribunalul Mureș a admis apelul declarat de apelantul inculpat I.A.

și în consecință a desființat parțial sentința atacată și în rejudecare a respins,

ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mureș.

A respins, ca nefondată, acțiunea civilă

formulată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională

Vamală Cluj și a menținut restul dispozițiilor din sentința atacată.

A respins, ca nefondat, apelul declarat

de apelanta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, împotriva

aceleiași sentințe.

Au fost aplicate prev. art. 192

alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Pentru a hotărî în acest sens Tribunalul

Mureș a avut în vedere următoarele:

Sub aspectul laturii penale a cauzei,

asupra tuturor infracțiunilor pentru care inculpatul a fost dedus judecății, a intervenit

prescripția răspunderii penale, soluția legală fiind cea de încetare a procesului

penal pornit împotriva inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

S-a reținut că, excepția prescripției

răspunderii penale a fost invocată de inculpat prin apărător ales, la termenul de

judecată din 24 decembrie 2009 la instanța de fond iar la acest termen inculpatul

personal sau prin apărător nu a solicitat, conform art. 13 C. proc. pen., continuarea

procesului penal în sensul pronunțării unei soluții de achitare a sa.

Prin urmare, s-a reținut că această cerere,

formulată în calea de atac a apelului este tardivă, cât timp nu a fost invocată

odată cu excepția prescripției răspunderii penale, apreciindu-se că soluția dispusă

de instanța de fond pe latură penală a cauzei este una corectă.

Sub aspectul laturii civile a cauzei,

s-a reținut că, instanța de fond s-a bazat, în soluția de admitere în parte a acțiunilor

civile promovate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mureș și de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea

Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj, doar pe înscrisurile depuse

de acestea în probațiune, pe rapoartele de control fiscal, vamal, ale acestor instituții,

din care nu a rezultat în mod concret, cert modalitatea de calcul a prejudiciului

material cauzat statului, mai ales că o parte din facturile fiscale în discuție

nu erau traduse din limba turcă și nu puteau fi astfel confruntate corespunzător

cu cele aflate în posesia inculpatului.

Din acest motiv, pentru clarificarea

deplină a laturii civile a cauzei, instanța de apel a procedat la traducerea acestora

și la efectuarea unei expertize contabile care să stabilească exact care ar fi efectul

fiscal generat prin acele facturi, constând în diferențele de impozite și taxe datorate

bugetului de stat. Expertiza efectuată în cauză a concluzionat în sensul că documentele

prezentate la vamă de către inculpat, prin firma sa, reprezentau operațiuni reale,

neexistând diferențe de taxe și impozite datorate statului.

Față de aceste concluzii Tribunalul Mureș

a apreciat că acțiunile civile formulate în cauză sunt neîntemeiate în întregul

lor, și, pe cale de consecință a

procedat în modul arătat

în dispozitivul deciziei penale descris mai sus, atât asupra laturii penale cât

și a laturii civile.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs inculpatul I.A. și părțile civile Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și Autoritatea Națională

a Vămilor - Direcția Regională Vamală Brașov.

Prin decizia penală nr. 316/R din 11

mai 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis recursurile declarate de inculpatul

I.A. și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Brașov și Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș

împotriva deciziei penale nr. 99 din 03 martie 2011 a Tribunalului Mureș.

A casat integral decizia atacată și a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș.

Prin decizia penală nr. 199/A din 14

septembrie 2011 Tribunalul Mureș și-a declinat competența de soluționare a apelurilor

formulate de inculpatul I.A. și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, având în vedere disp. art. XXIV

alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Prin decizia penală nr. 69/A din 31 octombrie

2011 Curtea de Apel Târgu Mureș (primind cauza pentru judecarea apelurilor) constată

următoarele:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. a admis apelul declarat de inculpatul I.A. împotriva sentinței penale nr. 1361

din 8 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în Dosarul nr. 7901/320/2007,

a desființat în totalitate hotărârea atacată și rejudecând cauza, a dispus achitarea

inculpatului I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate

la autoritatea vamală, prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen. precum și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală,

prevăzută de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 13 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Totodată, a dispus achitarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 43 din Legea

nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A respins ca nefondate acțiunile civile

formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a

Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.

De asemenea, a respins ca nefondat apelul

declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

Finanțelor Publice Mureș împotriva aceleași hotărâri.

Pentru a decide astfel, instanța de prim

control judiciar a reținut că inculpatul a solicitat continuarea procesului penal,

în conformitate cu disp. art. 13 C. proc. pen., aspect dezlegat prin decizia penală

nr. 316/R din 11 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, stabilindu-se în mod definitiv

că instanța de apel poate analiza cererea inculpatului sub acest aspect și prin

urmare în mod greșit instanța de apel, în primul ciclu procesual, a respins, ca

tardivă această cerere.

În privința fondului cauzei, instanța

de apel a reținut că instanța de fond, la data de 24 decembrie 2009 a dispus schimbarea

încadrării juridice astfel:

- pentru fapta descrisă la pct. 1 din

rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu reținerea

art. 41 alin. (2) C. pen., în aceeași infracțiune prevăzută însă de art. 273 din

Legea nr. 86/2006 cu reținerea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., întrucât Legea

nr. 14/1997 a fost abrogată între timp;

- pentru fapta descrisă la pct. 2 din

rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la

art. 285 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de

art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.;

- pentru fapta descrisă la pct. 3 din

rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 lit. d) din Legea nr.

241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și toate cu reținerea

art. 33 lit. a) C. pen., încadrare juridică cu care reprezentantul Ministerului

Public a fost de acord.

A mai reținut instanța de apel că în

cursul judecării în apel, în primul ciclu procesual, s-a dispus efectuarea unei

expertize contabile, de unde rezultă că în privința celor patru facturi cu valori

mari, respectiv factura din 31 octombrie 1996 și prețul de 126.510 dolari SUA, factura

din 10 iunie 1997 și prețul de 129.870 dolari SUA, factura nr. x și prețul de 82.315

dolari SUA, factura nr. y  și prețul de 127.653 dolari SUA, acestea nu există, în

original, la dosarul cauzei, fapt ce creează dubii în privința autenticității acestora.

În concluziile raportului de expertiză se arată că pe facturi este clară doar ștampila

emitentului C.B.S.-B.K.S.T., alte două ștampile care mai apar nu sunt lizibile,

și că nu apare ștampila „Vama Română”, care să ateste faptul că respectivele facturi

au fost prezentate Vămii Române, adică marfa a parcurs traseul de la furnizorul

C.B.S.-B.K.S.T. la beneficiarul SC N.R. SRL; mai mult nu există nicio dovadă că

aceste facturi au fost însușite de SC N.R. SRL, iar C.B.S.-B.K.S.T. nu a depus la

dosarul cauzei documente aferente înscrisurilor de la SC N.R. SRL.

S-a reținut că din probele administrate

în cursul urmăririi penale și expertiza efectuată în cursul judecății dovedesc că

în cauză există două tipuri de facturi cu același număr, însă cu valori diferite

și anume:

- factura din 31 octombrie 1996, în valoare

de 9.181,20 DM (valoare inferioară) și respectiv 126.510 dolari SUA (valoare superioară)

este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară.

- factura din 10 iunie 1997 în valoare

de 9.181,20 DM (valoare inferioară) și respectiv 129.870 dolari SUA (valoare superioară)

este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară.

- factura nr. x din 12 septembrie 1997

în valoare de 5.427,65 dolari SUA (valoare inferioară) și respectiv 82.315

dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară.

- factura nr. y din 12 septembrie 1997

în valoare de 6.382,63 DM (valoare inferioară) și respectiv 127.653 dolari SUA (valoare

superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoare inferioară, că facturile

cu valoare inferioară se află în original la dosarul cauzei și poartă ștampile aplicate

de autoritatea vamală și comisionarul vamal, iar facturile cu valoare superioară,

despre care Parchetul, susține că sunt reale, sunt copii greu lizibile, necertificate,

iar ștampilele autorității vamale și a comisionarului lipsesc, fiind aplicate niște

ștampile ilizibile.

În aceste condiții, s-a constatat că,

în cauză nu s-a dovedit prin niciun înscris că vânzătorul ar fi solicitat vreodată

plata pretinsei diferențe de preț dintre valoarea inferioară și cea superioară,

nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în

sarcina inculpatului.

În privința acțiunilor civile formulate

în cauză instanța de apel a constatat că acestea nu sunt fondate și în conformitate

cu disp. art. 346 C. proc. pen. le-a respins, întrucât prin expertiza contabilă

efectuată, s-a concluzionat că nu există diferențe de taxe și impozite datorate

bugetului de stat.

Această expertiză nu a fost contestată

de niciuna din părțile civile, astfel că se presupune că ea reflectă adevărul și

prin urmare pretențiile formulate în cauză nu pot fi admise.

Cu privire la apelul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Mureș, Curtea a reținut că inculpatul nu datorează

niciun fel de diferențe de taxe și impozite bugetului de stat, așa cum rezultă din

expertiza care nu a fost contestată de partea civilă.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Mureș, în numele Statului Român, reprezentat prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală București, Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize

și Operațiuni Vamale Brașov, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Târgu Mureș a criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prev. de

art. 385

9

alin. (1) pct. 3 coroborat cu pct. 11 C. proc. pen., pct. 17/2

și pct. 18 C. proc. pen., invocând următoarele motive:

- greșit au fost calificate, ca apeluri,

căile de atac exercitate de părți chiar dacă acestea au fost declarate anterior

intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, caz în care se impune recalificarea

căilor de atac exercitate în cauză ca fiind „recursuri” și soluționate, ca atare,

în complet legal constituit;

- greșit s-a făcut aplicarea art. 13

C. proc. pen. în condițiile în care inculpatul nu a formulat, în mod expres, cerere

pentru continuarea procesului penal;

- greșit s-a dat preeminență concluziilor

raportului de expertiză, favorabile inculpatului, în sensul exonerării de răspundere

a acestuia, fiind ignorate actele de constatare întocmite de organele financiar-fiscale

care au forța probantă specifică înscrisului oficial, acte care în procedura legală

nu au către inculpat.

În temeiul disp. art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a criticat decizia recurată

prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17/2

C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând

să se pronunțe o nouă hotărâre în sensul reparării integrale a pagubei materiale

cauzată Statului Român prin admiterea acțiunii civile a Statului Român prin Agenția

Națională de Administrare Fiscală, respectiv prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mureș și a obligării inculpatului I.A. la plata sumei de 239.683 RON, datorată

bugetului statului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prev.

de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 la SC N.R. SRL Târgu Mureș, astfel cum s-a

precizat în constituirea de parte civilă (adresa din 16 martie 2005), la care să

se adauge și accesoriile, până la data stingerii efective a sumei datorate, conform

dispozițiilor art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc.

A învederat că instanța a nesocotit susținerile

potrivit cărora, răspunderea delictuală operează și pentru culpa cea mai ușoară,

indiferent de gravitatea vinovăției, că obligația de reparare a prejudiciului este

integrală, întrucât cuantumul despăgubirilor depinde de întinderea prejudiciului

și nu de gravitatea vinovăției. S-a mai susținut că în cadrul răspunderii civile

delictuale, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a

autorului faptei ilicite, (independent de faptul că acesta a acționat cu intenție,

din neglijență ori din imprudență), el fiind dator să repare, în întregime, prejudiciul

cauzat prin fapta sa ilicită. A mai învederat că anumite cauze ca prescripția, amnistia,

moartea inculpatului, care împiedică exercitarea acțiunii penale, nu se răsfrâng

asupra soluționării laturii civile, și nu duc la stingerea acțiuni civile și implicit

la exonerarea de răspundere civilă.

A solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei și pronunțarea unei noi hotărâri în raport de criticile formulate.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând actele și lucrările dosarului

prin prisma tuturor criticilor formulate în cauză, circumscrise cazurilor de casare

prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 ref. la pct. 11, pct. 17/2 și

pct. 18 C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 385

9

alin. (2) și (3) C.

proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o

menține ca atare.

Prealabil analizei cazurilor de casare

invocate, Înalta Curte apreciază necesară o prezentare a cauzei:

Prin rechizitoriul din 10 februarie 2005

al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mureș, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale și trimiterea în judecată a inculpatului I.A. pentru săvârșirea infracțiunilor

de:

- evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită

de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit

de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

- folosire de acte falsificate, prevăzută

și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Judecătoria Târgu Mureș, sesizată fiind

cu soluționarea cauzei, a dispus, prin sentința penală nr. 750 din 29 mai 2008,

restituirea cauzei la procuror, în baza disp. art. 300 alin. (2) Teza finală rap.

la art. 332 alin. (2), art. 197 alin. (1) și (4), art. 250 lit. b) Teza finală C.

proc. pen., soluție casată în recursul procurorului - prin decizia penală nr. 315/R

din 07 iulie 2009 a Tribunalului Mureș - dispunându-se trimiterea cauzei spre continuarea

judecății primei instanțe, Judecătoria Târgu Mureș.

Reînvestită cu judecarea cauzei, Judecătoria

Târgu Mureș, prin sentința penală nr. 1361 din 08 decembrie 2009 - (hotărârea atacată

în prezentul ciclu procesual) - a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului

- în baza disp. art. 10 lit. g) C. proc. pen. - pentru săvârșirea celor trei infracțiuni,

ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. Totodată, s-au admis în

parte acțiunile civile formulate de

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională

a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 1.139.558.375 ROL plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând

taxe vamale și comision vamal, precum și la plata sumei de 860.551.707 ROL plus

majorări de întârziere și penalități, reprezentând impozit pe profit și taxa pe

valoare adăugată către Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mureș.

Pentru a dispune astfel, instanța de

fond, din oficiu, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării

juridice a celor trei infracțiuni: pentru fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu,

din infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997, în aceeași infracțiune

prevăzută însă de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 13 C. pen., Legea nr. 141/1997 fiind abrogată; pentru fapta

descrisă la pct. 2, din infracțiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap.

la art. 289 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap.

la art. 289 C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen.; pentru fapta descrisă

la pct. 3 din infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, în cea prev.

de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu reținerea prev. art. 41 alin. (2)

C. pen. și pentru toate, cu reținerea art. 33 lit. a) C. pen.

Consecutiv cererii formulată de apărătorul

inculpatului instanța de fond a constatat că în cauză operează prescripția răspunderii

penale, pronunțând soluția încetării procesului penal pentru cele trei infracțiuni,

cu încadrarea juridică arătată mai sus. Inculpatul nu a mai dorit să dea declarație

învederând că apărătorul său a invocat prescripția răspunderii penale. A fost invocată

și prescripția extinctivă, pe latură civilă a cauzei, fiind împlinit termenul de

10 ani prev. de disp. art. 91 alin. (1) pct. 3 din O.G. nr. 92/2003.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel inculpatul, (fără a-l motiva), precum și partea civilă Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mureș. În fața instanței de apel, la primul termen de judecată,

inculpatul a dat declarație arătând că nu înțelege de ce este acuzat, susținând,

în esență, că el a plătit marfa și facturile sunt reale. Apărătorul inculpatului

a solicitat continuarea procesului penal în baza disp. art. 13 alin. (1) C.

pen., apreciind că, în tăcerea legii, inculpatul poate face această solicitare,

întrucât, în caz contrar, i s-ar refuza dreptul de a face apel. În acest context,

a solicitat efectuarea unei expertize contabile.

La dezbaterile în fond asupra apelurilor,

apărătorul inculpatului a solicitat desființarea hotărârii atacate sub aspectul

laturii civile, solicitând respingerea pretențiilor formulate, întrucât nu există

decât copii ale unei facturi ilizibile, formulând critici detaliate prin concluziile

de la dosar, cu referire strictă la latura civilă a cauzei.

Repunând cauza pe rol, instanța de apel

a apreciat necesară traducerea mai multor acte în limba română, precum și efectuarea

unei expertize contabile cu trei obiective detaliate. Răspunzând acestora, expertiza

contabilă a concluzionat că facturile prezentate de inculpat în vamă reflectă operațiuni

reale, că nu există diferențe de taxe și impozite datorate bugetului, iar inculpatul

nu a avut intenția să fraudeze Statul Român.

Dezbătându-se din nou fondul cauzei apărătorul

inculpatului a solicitat desființarea hotărârii atacate și în rejudecare, invocând

raportul de expertiză contabilă, să se respingă pretențiile civile pentru că nu

există o prejudiciere a bugetului Statului Român. Pe de altă parte, tot prin raportare

la aceeași expertiză, a solicitat achitarea inculpatului - pe temeiul disp. art.

10 lit. d) C. proc. pen. - chiar dacă prima instanță a reținut incidența prescripției

penale, apreciind că efectul devolutiv al apelului și principiul neagravării situației

în propria cale de atac permit o astfel de soluție.

Instanța de apel - prin decizia penală

nr. 99/A din 03 martie 2011 - a admis apelul inculpatului, numai sub aspectul soluționării

laturii civile a cauzei, astfel că, în rejudecare, a respins ca nefondate acțiunile

civile exercitate în cauză, având în vedere concluziile expertizei contabile, fiind

respins, ca nefondat, apelul părții civile Direcției Generale a Finanțelor Publice

Mureș.

În privința cererii de continuare a procesului

penal, formulată în apel, s-a reținut în considerente că aceasta este tardivă, că

excepția prescripției răspunderii penale a fost invocată chiar de inculpat prin

apărător ales, la instanța de fond, unde nu s-a solicitat, conform art. 13 C. proc.

pen., continuarea procesului penal în sensul pronunțării unei soluții de achitare.

Împotriva acestei soluții, au formulat

recurs inculpatul, precum și părțile civile Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Brașov.

Prin recursul declarat, inculpatul a

solicitat, prin apărător, să se dispună achitarea sa, întrucât respingerea ca tardivă,

de către instanța de apel, a cererii de continuare a procesului penal este lipsită

de temei legal, că, în economia art. 13 C. proc. pen. nu există o dispoziție, un

termen de decădere, iar în calea devolutivă a apelului a apărut un mijloc de probă

(expertiza contabilă) de natură să schimbe în mod radical datele cauzei, astfel

că se poate solicita achitarea, respectiv un tratament penal mai favorabil.

Mai mult, în fața primei instanțe, proba

cu expertiză considerată decisivă, nu a fost administrată, și era la latitudinea

inculpatului să considere că operează prescripția răspunderii penale și să nu solicite

continuarea judecății, conform art. 13 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 316/R7 din 11

mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat ca fiind fondate recursurile declarate

în cauză.

S-a apreciat că solicitarea inculpatului

de a se continua procesul penal, formulată în apel, nu poate fi considerată tardivă,

în condițiile în care în apel s-au readministrat probe care au influențat în favoarea

sa soluția pe latura civilă, dar nu s-a acceptat, în aceleași condiții ale devoluării

apelului, să se continue judecarea procesului penal pentru stabilirea vinovăției

sau nevinovăției acestuia, răpindu-i-se dreptul la un proces echitabil - art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru a nu priva părțile de o cale de

atac, față de criticile formulate, a casat integral decizia atacată și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș, ultimul act valabil fiind

încheierea din 23 februarie 2011.

Reînvestită cu soluționarea căilor de

atac, această instanță a admis excepția de necompetență materială, invocată de procuror,

cu care a fost de acord și apărătorul inculpatului, în raport de dispozițiile tranzitorii

cuprinse în art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Drept urmare, prin decizia penală

nr. 199/A din 14 septembrie 2011, în temeiul disp. art. 41 alin. (2) C. proc. pen.,

s-a dispus declinarea competenței de soluționare a căilor de atac în favoarea Curții

de Apel Târgu Mureș.

Prin decizia penală nr. 69/A din 31 octombrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș (decizia recurată) s-a dispus în sensul

celor deja arătate față de care Parchetul a formulat criticile inserate în motivele

scrise.

Referitor la criticile formulate în cauză,

Înalta Curte reține următoarele:

Astfel, critica formulată de Parchet

prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C.

proc. pen. în sensul că au fost greșit considerate (în prezent) ca apeluri, căile

de atac exercitate de părți, este nefondată.

În cauză părțile au uzat de căile de

atac care au fost declarate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Chiar dacă în cauză este o hotărâre dată

de o primă instanță - Judecătoria Târgu Mureș privind infracțiuni pentru care sesizarea

instanței se face din oficiu și chiar dacă la acest moment procesual nu mai suntem

în prezența unor sesizări primare ci a uneia derivate ca efect al casării cu trimitere,

dispozițiile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 nu pot fi interpretate și

aplicate distinct de reglementarea din alin. (1) al aceluiași art.

Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea

nr. 202/2010 hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare

a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute

de legea sub care a început procesul. Or, având în vedere că sentința penală

nr. 1361 din 8 decembrie 2009 a Judecătoriei Târgu Mureș a fost pronunțată anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, în mod corect, apelurile declarate în

cauză au fost soluționate de Curtea de Apel Târgu Mureș, ca instanță de apel, în

complet legal constituit.

Așa fiind, motivul de casare prev. de

art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. invocat de procuror este nefondat.

Referitor la motivul de casare prev.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17/2 C. proc. pen. invocat de Parchet, Înalta

Curte constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 13 C. proc. pen. în caz

de amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile precum și în cazul

existenței unor cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea

procesului penal.

Așadar, intervenția amnistiei sau a prescripției,

retragerea plângerii prealabile sau existența unei cauze de nepedepsire constituie

temei de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal.

Totuși, legiuitorul a prevăzut, pentru

învinuit sau inculpat, posibilitatea de a cere continuarea procesului penal, existând

astfel posibilitatea să obțină o soluție care îi este în favoare, cum ar fi, spre

exemplu, achitarea pe motivul inexistenței faptei, ori alte asemenea ipoteze dintre

cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

Interesul legitim presupus de legiuitor

este incontestabil, învinuitul sau inculpatul considerându-se nevinovat.

Astfel, cu toate că intervin unele situații

juridice care ar conduce la stingerea acțiunii penale, dreptul la apărare este garantat,

împreună cu funcționarea prezumției de nevinovăție.

Chiar dacă, prin continuarea procesului

penal la cererea învinuitului sau a inculpatului, autoritatea judiciară ar ajunge

la concluzia existenței faptei ca infracțiune și a vinovăției inculpatului, soluția

nu va putea fi aceea de condamnare, ci de încetare a urmăririi penale sau a procesului

penal, fiind incidente, după caz, prevederile art. 10 alin. (1) lit. g), h) sau

i

1

) C. proc. pen., care constituie temei de stingere a acțiunii penale

ori de împiedicare a punerii în mișcare a acesteia.

În speță, inculpatul a solicitat continuarea

procesului penal, în conformitate cu disp. art. 13 C. proc. pen., aspect dezlegat

prin decizia penală nr. 316/R din 11 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, stabilindu-se

astfel, în mod definitiv, că instanța de apel poate analiza cererea inculpatului

sub acest aspect.

De altfel, în decizia atacată se reține

că în mod greșit instanța de apel, în primul ciclu procesual, a respins această

cerere, ca tardivă formulată.

Este de observat că nici o dispoziție

C. proc. pen. nu interzice ca un inculpat să solicite consecutiv atât constatarea

prescripției răspunderii penale cât și continuarea judecății.

În ceea ce privește criticile formulate

de Parchet și de părțile civile referitoare la fondul cauzei, cu referire la cazul

de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta

Curte reține următoarele:

Constatările de fapt reprezintă atributul

necesar și exclusiv al instanței de fond. Ele nu sunt supuse controlului instanței

de recurs, iar erorile privitoare la ele, fiind erori de fapt, nu sunt susceptibile

de a constitui motive de casare.

De la această regulă există o singură

excepție și anume, eroarea gravă de fapt care are drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de condamnare sau de achitare.

Deși, în lege nu se precizează ce se

înțelege prin eroare gravă de fapt, fiind prezentate doar consecințele acesteia,

este statuat faptul că legiuitorul a avut în vedere cazurile în care au fost constatate

fapte neconforme cu realitatea, deci contrare legii.

Pentru a constitui caz de casare eroarea

de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită

gravă: să fie evidentă, adică starea de fapt reținută de instanță să fie vădit și

necontroversat contrară probelor existente la dosar și să fie esențială, adică să

se răsfrângă în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanță.

Faptul că eroarea de fapt trebuie să

fie esențială, nu înseamnă, în mod obligatoriu, că ea trebuie să fi determinat o

soluție diametral opusă celei la care s-ar fi ajuns în absența ei.

O eroare de fapt poate fi esențială și

în ipoteza în care are în vedere aspecte mai puțin importante sau cu o influență

mai restrânsă asupra soluției.

În același timp, nu orice concluzie eronată

privind chestiunile de fapt constituie eroare gravă de fapt, în sensul textului

de lege menționat.

Astfel, pentru a se reține „eroarea gravă

de fapt”, trebuie să se constate existența unei influențe decisive în soluția dată

în cauză, ceea ce înseamnă că greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat

o esențială eroare în legătură cu condamnarea (sau achitarea), cu toate consecințele

care decurg din aceasta pentru inculpat și pentru celelalte părți din proces.

Eroarea gravă de fapt, pentru a constitui

motiv de casare, trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de

fapt, întrucât acest motiv se sprijină, în esență, pe contrarietatea evidentă și

necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui și ceea ce spune

instanța prin hotărârea ei.

De aceea, cel care invocă acest motiv

de casare trebuie să indice instanța de recurs piesa dosarului, a cărei existență

sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța, ori al cărui cuprins este redat

contrar a ceea ce este evident și fără posibilitatea de controversă.

Raportat la aceste considerente de ordin

teoretic, esențiale pentru justa soluționare a cauzei, Înalta Curte constată că

în cursul judecării cauzei în apel, în primul ciclu procesual, s-a dispus efectuarea

unei expertize contabile, care a concluzionat în sensul că factura din 31

octombrie 1996 și prețul de 126.510 dolari SUA, factura din 10 iunie 1997 și prețul

de 129.870 dolari SUA, factura cu serianr. y și prețul de 82.315 dolari SUA, factura

nr. x și prețul de 127.653 dolari SUA, nu există în original la dosarul cauzei,

fapt ce crează dubii în privința autenticității acestora; că pe aceste facturi este

clară doar ștampila emitentului C.B.S.-B.K.S.T. celelalte două ștampile care apar

pe înscrisurile respective nu sunt lizibile. S-a concluzionat, de asemenea, că ștampila

„Vama Română”, care să ateste faptul că facturile respective au fost prezentate

Vămii Române, (adică marfa a parcurs traseul de la furnizorul C.B.S.-B.K.S.T. la

beneficiarul SC N.R. SRL), nu apare și nici nu este dovedit faptul că aceste facturi

au fost însușite de SC N.R. SRL.

Cât privește cele patru facturi cu valori

mici, respectiv, factura din 31 octombrie 1996 și prețul de 9.181,20 DM, factura

din 10 iunie 1997 cu prețul de 8.138,52 DM, factura nr. x cu prețul de 6.382,65

DM și factura nr. y cu prețul de 5.427,65 dolari SUA, acestea sunt prezentate în

original și poartă fiecare, ștampila furnizorului C.B.S.-B.K.S.T., a vămii turce,

a vămii române și a B.C.R.-Sucursala județului Mureș, cu menținea „achitat”. Fiecare

factură este însoțită de declarația vamală, de dispoziția de plată valutară externă,

documente care atestă plata facturilor în cuantumul indicat de acestea. Pentru aceste

facturi s-au întocmit note de recepții în concordanță cu valoarea mărfii stabilită

în vamă, la care s-a adăugat taxa vamală și comisionul vamal, formându-se astfel

prețul de achiziție și evidențiindu-se TVA-ul aferent, toate taxele stabilite în

vamă fiind astfel achitate.

De asemenea, expertul a comparat aceste

patru facturi de valoare mică cu alte facturi emise de C.B.S.-B.K.S.T. către societatea

condusă de inculpat și s-a constatat că prețurile sunt apropiate.

De asemenea, s-au comparat acele facturi

cu alte facturi emise de firme turcești care livrau aceeași marfă, constatându-se

că nu există diferențe semnificative de preț.

S-a constatat astfel că cele patru facturi

cu valori mici îndeplinesc condițiile de documente justificative de înregistrare

în contabilitate a operațiunilor efectuate, că acestea reflectă operațiile reale,

și că nu există diferențe de taxe și impozite datorate bugetului de stat.

În raport de probele administrate în

cursul urmăririi penale și expertiza efectuată în cursul judecății, instanța a constatat

în mod just că în cauză există două tipuri de facturi cu același număr, însă cu

valori diferite.

Astfel, factura din 31 octombrie

1996 în valoare de 9.181,20 DM (valoare inferioară) și respectiv 126.510 dolari

SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară.

Factura din 10 iunie 1997 în valoare de 9.181,20 DM (valoare inferioară) și respectiv

129.870 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea

inferioară. Factura nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 5.427,65 dolari

SUA (valoare inferioară) și respectiv 82.315 dolari SUA (valoare superioară) este

înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară. Factura nr. x din 12

septembrie 1997 în valoare de 6.382,63 DM (valoare inferioară) și respectiv 127.653

dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoare inferioară.

Comparând cele două seturi de facturi

a constatat că facturile cu valoare inferioară se află în original la dosarul cauzei

și poartă ștampile aplicate de autoritatea vamală și comisionarul vamal, iar facturile

cu valoare superioară, despre care Parchetul pretinde că sunt reale, sunt copii

greu lizibile, necertificate, iar ștampilele autorității vamale și a comisionarului

lipsesc, fiind aplicate niște ștampile ilizibile.

De altfel, Direcția Regională Vamală

Brașov a comunicat instanței de judecată că nu este în măsură să prezinte originalul

facturilor ce au fost avute în vedere la stabilirea creanței fiscale.

Așa cum se poate observa, la dosarul

cauzei există dovezile, în original, care probează faptul că s-a făcut plata facturilor

cu valoare inferioară însă, nu există nicio dovadă că C.B.S.-B.K.S.T. a încasat

de la societatea administrată de inculpat sumele de bani la nivelul valorii superioare

a facturilor.

În cauză nu s-a dovedit prin niciun înscris

că vânzătorul ar fi solicitat plata pretinsei diferențe de preț dintre valoarea

inferioară și cea superioară.

Este de observat că, la dosarul cauzei

există note de recepție pentru facturile cu valoare inferioară, facturi privind

alte livrări decât cele reținute în actul de sesizare, emise tot de C.B.S.-B.K.S.T.

către firma administrată de inculpat pentru același tip de marfă - covoare sintetice

- la o valoare apropiată de valoarea inferioară a celor patru facturi, facturi care

atestă livrări către alte societăți din România privind achiziționarea de covoare

sintetice la o valoare foarte apropiată de valoarea inferioară a celor patru facturi

înregistrate în contabilitate de către inculpat.

Așa fiind, susținerile Parchetului potrivit

cărora la analiza materialului probator administrat, s-a dat preeminență concluziilor

raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, sunt neîntemeiate constatându-se

că la stabilirea stării de fapt instanța a analizat și coroborat judicios probele

administrate reținând motivat împrejurările care au conturat-o.

Cât privește încadrarea juridică s-a

reținut sub aspectul elementului material al laturii obiective, că infracțiunea

prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 constă într-o activitate exteriorizată în

folosirea de documente vamale de transport sau comerciale falsificate, cerința esențială

specifică și necesară pentru existența laturii obiective a acestei infracțiuni fiind

aceea că fapta care alcătuiește elementul material să se realizeze prin folosirea

de documente vamale de transport sau comerciale falsificate. Este neîndoielnic că

folosirea înseamnă întrebuințarea efectivă a unuia sau mai multor documente vamale

de transport sau comerciale falsificate.

În speță, din probele administrate în

cauză, rezultă că inculpatul nu a folosit la autoritatea vamală facturi false, ci

pe cele reale de valoare inferioară, facturile de valoare superioară fiind găsite

doar la partenerul comercial al firmei inculpatului. Autoritatea vamală nu a putut

prezenta în original aceste facturi, ci doar în copii ilizibile, care nu au putut

fi luate în considerare.

Este dovedită că pentru facturile de

valoare inferioară, care există în original, s-au plătit toate taxele vamale în

conformitate cu dispozițiile legale de la acea vreme, astfel că în mod corect s-a

apreciat că nu poate fi reținută infracțiunea prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006.

Infracțiunea prev. de art. 43 din Legea

nr. 82/1991 sub aspectul elementului material al laturii obiective se realizează

prin acțiunea de a efectua, cu știință, înregistrări inexacte sau prin inacțiunea

de omisiune cu știință a înregistrării în contabilitate, cu consecința denaturării

veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și a elementelor de activ și

pasiv ce se reflectă în bilanț.

Efectuarea de înregistrări inexacte presupune

a înscrie într-un document contabil oficial date și fapte neadevărate, în tot sau

în parte.

Omisiunea înregistrării în contabilitate

presupune fapta de a nu înregistra un act în registrele contabile sau de a nu consemna,

într-un act primar un fapt petrecut în realitate.

Prin denaturare se înțelege schimbarea

intenționată a înțelesului, caracterului sau conținutului faptelor ce trebuie reflectate

în bilanț.

Față de considerentele arătate, nu se

putea reține în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de fals intelectual

prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, întrucât inculpatul nu a făcut înregistrări

inexacte în documentele contabile ale societății al cărui administrator era, ci

doar a înregistrat facturile care reprezentau operațiuni reale.

De asemenea, nu se putea reține în sarcina

inculpatului faptul omisiunii înregistrării în contabilitate a facturilor cu valoare

mare, întrucât acestea nu se aflau în posesia inculpatului, aceasta nu avea cunoștință

de el