ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1361 din 08 decembrie 2009, Judecătoria Târgu Mureș în temeiul art. 345 alin. (1) și (3) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului I.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen. și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen., a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj, astfel: S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a obligat inculpatul I.A. la plata în favoarea părții civile a sumei de 1.139.558.375 ROL plus majorări de întârziere, penalități, reprezentând taxe vamale în cuantum de 1.125.489.778 ROL plus majorări de întârziere și penalități și comision vamal în cuantum de 14.068.597 ROL, plus majorări de întârziere și penalități.

Totodată, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și a obligat inculpatul I.A. la plata în favoarea părții civile a sumei de 860.551.707 ROL plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând, impozit pe profit în cuantum de 101.081.397 ROL plus majorări de întârziere și penalități și taxa de valoare adăugată în cuantum de 759.470.310 ROL plus majorări de întârziere și penalități. În temeiul art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: SC N.R.

SRL al cărui administrator era inculpatul I.A. a derulat, începând cu anul 1996 - data înființării societății - activități de comercializare de covoare, confecții și materiale textile importate și din Republica Turcia. În perioada 31 octombrie 1996 - 12 septembrie 1997, societatea comercială al cărei administrator era inculpatul I.A. a efectuat un număr de patru importuri din Republica Turcia, de la societatea comercială C.B.S.-B.K.S.T.

AS Istanbul, astfel: - „mochetă sintetică țesută industrial” conform facturii fiscale din 31 octombrie 1996 în valoare de 126.510 dolari SUA, conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 126.510 dolari SUA; - „mochetă sintetică țesută industrial”, conform facturii fiscale din 10 iunie 1997 în valoare de 129.870 dolari SUA, conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 129.870 dolari SUA; - „mochetă sintetică țesută industrial”, conform facturii fiscale nr. x din 12 septembrie 1997 în valoare de 127.653 dolari SUA, conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 127.653 dolari SUA; - „mochetă sintetică țesută industrial” și „pături”, conform facturii fiscale nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 82.315 dolari SUA, 73.415 dolari SUA - mochetă sintetică țesută industrial și 8.900 dolari SUA - pături, conform căreia s-a întocmit, de către societatea comercială exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală.

La data de 06 noiembrie 1996 s-a întocmit, către autoritățile vamale române, declarația vamală nr. RR, în baza facturii fiscale din 31 octombrie 1996 în valoare de 9.181 DM, curs de schimb 2.243 RON/DM. Similar, la data de 18 iunie 1997 s-a întocmit către autoritățile vamale române, declarația vamală nr. PP, în baza facturii fiscale externe din 10 iunie 1997 în valoare de 8.138,52 DM, curs de schimb 4.175 RON/DM. La data de 16 septembrie 1997 s-a întocmit către autoritățile vamale române declarația vamală nr. FF, în baza facturii fiscale externe nr. x din 12 septembrie 1997 în valoare de 6.382,65 DM și declarația vamală nr. EE din 16 septembrie 1997, în baza facturii fiscale externe nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 5.427,65 dolari SUA, curs de schimb 4.179 RON/DM, respectiv 7.484 RON/dolari SUA.

Conform declarațiilor reprezentantului societății comerciale C.B.S.-B.K.S.T. AS Istanbul, consemnate în cuprinsul comisiei rogatorii efectuate în 21 octombrie 2003, la solicitarea organelor de urmărire penală române: - factura fiscală din data de 31 octombrie 1996 este în valoare de 126.510 dolari SUA; - factura fiscală din data de 10 iunie 1997 este în valoare de 129.870 dolari SUA; - factura fiscală nr. x din data de 12 septembrie 1997 este în valoare de 82.315 dolari SUA; - factura fiscală nr. y din data de 12 septembrie 1997 este în valoare de 127.653 dolari SUA. S-a mai reținut că reprezentanții societății turce au precizat faptul că produsele ce au fost livrate firmei SC N.R. SRL au fost cumpărate de la o altă societate, respectiv L., pe bază de facturi și că valoarea reală a facturilor emise către SC N.R.

SRL a fost vărsată de această firmă într-un cont provizoriu al C.B.S.-B.K.S.T. AS Istanbul, de unde au fost transferați la firma producătoare - respectiv L., fapt dovedit atât de ordinele de plată bancare, precum și de actele de cumpărare a valutei. S-a reținut, de asemenea, că facturile cu valori diminuate prezentate de către SC N.R. SRL autorităților vamale române și în baza cărora au fost întocmite declarațiile vamale, nu provin de la C.B.S.-B.K.S.T. AS Istambul, și nu au legătură cu această societate comercială. Susținerile reprezentanților firmei exportatoare au făcut referire și la împrejurarea că, potrivit înregistrărilor sale contabile, sumele menționate, corespondente celor patru facturi, sunt de 126.510 dolari SUA, 129.870 dolari SUA, 82.315 dolari SUA, respectiv 127.653 dolari SUA.

Instanța de fond a mai reținut că facturile fiscale din 31 octombrie 1996, din 10 iunie 1997, nr. x din 12 septembrie 1997 și nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 9.181 DM, 8.138,52 DM, 6.382,65 DM și 5.427,65 dolari SUA sunt falsificate, în conținutul acestora fiind denaturate mențiunile privitoare la valoarea acestora. Din declarațiile date de către inculpat în cursul urmăririi penale a rezultat că el este persoana care a prezentat autorităților vamale române facturile falsificate în vederea stabilirii taxelor vamale și comisionului vamal, tot el fiind persoana care, în calitate de administrator a dispus înregistrarea în contabilitatea societății SC N.R. SRL a respectivelor facturi fiscale.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul nu și-a exprimat un punct de vedere cu privire la acuzele ce au fost formulate împotriva sa decât la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2009, când în prezența interpretului de limbă turcă și avocatului ales a invocat prescripția răspunderii penale, precum și a dreptului de a stabili creanța fiscală și a precizat că nu dorește să dea nici o declarație. Instanța a reținut că, în drept, fapta inculpatului I.A. care, cu știință a dispus înregistrarea în evidențele contabile ale societății SC N.R.

SRL, a patru facturi fiscale falsificate sub aspectul valorii acestora (facturile fiscale din 31 octombrie 1996, din 10 iunie 1997, nr. x din 12 septembrie 1997 și nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 9.181 DM, 8.138,52 DM, 6.382,65 DM și 5.427,65 dolari SUA), cu consecința denaturării rezultatelor financiare ale societății comerciale al cărui administrator era, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat care a prezentat aceleași patru facturi fiscale externe falsificate, la datele de 06 noiembrie 1996, 18 iunie 1997, respectiv 16 septembrie 1997, autorităților vamale române, întocmind în baza acestora declarații vamale de import necorespunzătoare adevărului, în scopul de a se sustrage de la plata taxelor vamale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, prin înregistrarea în evidențele contabile ale societății comerciale al cărui administrator era, a unor facturi mult diminuate față de valoarea reală, denaturând rezultatele financiare ale societății comerciale și sustrăgându-se astfel de la plata taxei pe valoare adăugată și a impozitului pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen. Totodată, instanța a constatat, că raportat la dispozițiile art. 121 C. pen. și art. 122 alin. (1) lit. c) și d), alin. (2) și (3) C. pen. și art. 124 C. pen., a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la fiecare dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost găsit vinovat.

Cu privire la latura civilă a cauzei, în raport de acțiunile civile formulate, instanța de fond a constatat că prin faptele ilicite ale inculpatului s-a produs bugetului statului un prejudiciu în cuantum de 2.001.110.082 ROL, la care s-au adăugat majorări de întârziere și penalități, astfel încât, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale sens în care a admis în parte acțiunile civile astfel formulate și a admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 1.139.558.375 ROL plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând taxe vamale în cuantum de 1.125.489.778 ROL plus majorări de întârziere și penalități și comision vamal în cuantum de 14.068.597 ROL, plus majorări de întârziere și penalități.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și a obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 860.551.707 ROL plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 101.081.397 ROL plus majorări de întârziere și penalități și taxa de valoare adăugată în cuantum de 759.470.310 ROL plus majorări de întârziere și penalități. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul I.A. și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș. Prin decizia penală nr. 99/A din 03 martie 2011 Tribunalul Mureș a admis apelul declarat de apelantul inculpat I.A.

și în consecință a desființat parțial sentința atacată și în rejudecare a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș. A respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a menținut restul dispozițiilor din sentința atacată. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, împotriva aceleiași sentințe. Au fost aplicate prev. art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen. Pentru a hotărî în acest sens Tribunalul Mureș a avut în vedere următoarele: Sub aspectul laturii penale a cauzei, asupra tuturor infracțiunilor pentru care inculpatul a fost dedus judecății, a intervenit prescripția răspunderii penale, soluția legală fiind cea de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. S-a reținut că, excepția prescripției răspunderii penale a fost invocată de inculpat prin apărător ales, la termenul de judecată din 24 decembrie 2009 la instanța de fond iar la acest termen inculpatul personal sau prin apărător nu a solicitat, conform art. 13 C. proc. pen., continuarea procesului penal în sensul pronunțării unei soluții de achitare a sa. Prin urmare, s-a reținut că această cerere, formulată în calea de atac a apelului este tardivă, cât timp nu a fost invocată odată cu excepția prescripției răspunderii penale, apreciindu-se că soluția dispusă de instanța de fond pe latură penală a cauzei este una corectă.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că, instanța de fond s-a bazat, în soluția de admitere în parte a acțiunilor civile promovate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj, doar pe înscrisurile depuse de acestea în probațiune, pe rapoartele de control fiscal, vamal, ale acestor instituții, din care nu a rezultat în mod concret, cert modalitatea de calcul a prejudiciului material cauzat statului, mai ales că o parte din facturile fiscale în discuție nu erau traduse din limba turcă și nu puteau fi astfel confruntate corespunzător cu cele aflate în posesia inculpatului.

Din acest motiv, pentru clarificarea deplină a laturii civile a cauzei, instanța de apel a procedat la traducerea acestora și la efectuarea unei expertize contabile care să stabilească exact care ar fi efectul fiscal generat prin acele facturi, constând în diferențele de impozite și taxe datorate bugetului de stat. Expertiza efectuată în cauză a concluzionat în sensul că documentele prezentate la vamă de către inculpat, prin firma sa, reprezentau operațiuni reale, neexistând diferențe de taxe și impozite datorate statului. Față de aceste concluzii Tribunalul Mureș a apreciat că acțiunile civile formulate în cauză sunt neîntemeiate în întregul lor, și, pe cale de consecință a procedat în modul arătat în dispozitivul deciziei penale descris mai sus, atât asupra laturii penale cât și a laturii civile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.A. și părțile civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Brașov. Prin decizia penală nr. 316/R din 11 mai 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis recursurile declarate de inculpatul I.A. și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva deciziei penale nr. 99 din 03 martie 2011 a Tribunalului Mureș. A casat integral decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș. Prin decizia penală nr. 199/A din 14 septembrie 2011 Tribunalul Mureș și-a declinat competența de soluționare a apelurilor formulate de inculpatul I.A.

și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, având în vedere disp. art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Prin decizia penală nr. 69/A din 31 octombrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș (primind cauza pentru judecarea apelurilor) constată următoarele: În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul I.A. împotriva sentinței penale nr. 1361 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în Dosarul nr. 7901/320/2007, a desființat în totalitate hotărârea atacată și rejudecând cauza, a dispus achitarea inculpatului I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. precum și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. A respins ca nefondate acțiunile civile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.

De asemenea, a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice Mureș împotriva aceleași hotărâri. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, în conformitate cu disp. art. 13 C. proc. pen., aspect dezlegat prin decizia penală nr. 316/R din 11 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, stabilindu-se în mod definitiv că instanța de apel poate analiza cererea inculpatului sub acest aspect și prin urmare în mod greșit instanța de apel, în primul ciclu procesual, a respins, ca tardivă această cerere.

În privința fondului cauzei, instanța de apel a reținut că instanța de fond, la data de 24 decembrie 2009 a dispus schimbarea încadrării juridice astfel: - pentru fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen., în aceeași infracțiune prevăzută însă de art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu reținerea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., întrucât Legea nr. 14/1997 a fost abrogată între timp; - pentru fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 285 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - pentru fapta descrisă la pct. 3 din rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și toate cu reținerea art. 33 lit. a) C. pen., încadrare juridică cu care reprezentantul Ministerului Public a fost de acord. A mai reținut instanța de apel că în cursul judecării în apel, în primul ciclu procesual, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, de unde rezultă că în privința celor patru facturi cu valori mari, respectiv factura din 31 octombrie 1996 și prețul de 126.510 dolari SUA, factura din 10 iunie 1997 și prețul de 129.870 dolari SUA, factura nr. x și prețul de 82.315 dolari SUA, factura nr. y și prețul de 127.653 dolari SUA, acestea nu există, în original, la dosarul cauzei, fapt ce creează dubii în privința autenticității acestora.

În concluziile raportului de expertiză se arată că pe facturi este clară doar ștampila emitentului C.B.S.-B.K.S.T., alte două ștampile care mai apar nu sunt lizibile, și că nu apare ștampila „Vama Română”, care să ateste faptul că respectivele facturi au fost prezentate Vămii Române, adică marfa a parcurs traseul de la furnizorul C.B.S.-B.K.S.T. la beneficiarul SC N.R. SRL; mai mult nu există nicio dovadă că aceste facturi au fost însușite de SC N.R. SRL, iar C.B.S.-B.K.S.T. nu a depus la dosarul cauzei documente aferente înscrisurilor de la SC N.R. SRL. S-a reținut că din probele administrate în cursul urmăririi penale și expertiza efectuată în cursul judecății dovedesc că în cauză există două tipuri de facturi cu același număr, însă cu valori diferite și anume: - factura din 31 octombrie 1996, în valoare de 9.181,20 DM (valoare inferioară) și respectiv 126.510 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară.

- factura din 10 iunie 1997 în valoare de 9.181,20 DM (valoare inferioară) și respectiv 129.870 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară. - factura nr. x din 12 septembrie 1997 în valoare de 5.427,65 dolari SUA (valoare inferioară) și respectiv 82.315 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară. - factura nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 6.382,63 DM (valoare inferioară) și respectiv 127.653 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoare inferioară, că facturile cu valoare inferioară se află în original la dosarul cauzei și poartă ștampile aplicate de autoritatea vamală și comisionarul vamal, iar facturile cu valoare superioară, despre care Parchetul, susține că sunt reale, sunt copii greu lizibile, necertificate, iar ștampilele autorității vamale și a comisionarului lipsesc, fiind aplicate niște ștampile ilizibile.

În aceste condiții, s-a constatat că, în cauză nu s-a dovedit prin niciun înscris că vânzătorul ar fi solicitat vreodată plata pretinsei diferențe de preț dintre valoarea inferioară și cea superioară, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului. În privința acțiunilor civile formulate în cauză instanța de apel a constatat că acestea nu sunt fondate și în conformitate cu disp. art. 346 C. proc. pen. le-a respins, întrucât prin expertiza contabilă efectuată, s-a concluzionat că nu există diferențe de taxe și impozite datorate bugetului de stat. Această expertiză nu a fost contestată de niciuna din părțile civile, astfel că se presupune că ea reflectă adevărul și prin urmare pretențiile formulate în cauză nu pot fi admise.

Cu privire la apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, Curtea a reținut că inculpatul nu datorează niciun fel de diferențe de taxe și impozite bugetului de stat, așa cum rezultă din expertiza care nu a fost contestată de partea civilă. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în numele Statului Român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 coroborat cu pct. 11 C. proc. pen., pct. 17/2 și pct. 18 C. proc. pen., invocând următoarele motive: - greșit au fost calificate, ca apeluri, căile de atac exercitate de părți chiar dacă acestea au fost declarate anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, caz în care se impune recalificarea căilor de atac exercitate în cauză ca fiind „recursuri” și soluționate, ca atare, în complet legal constituit; - greșit s-a făcut aplicarea art. 13 C. proc. pen.

în condițiile în care inculpatul nu a formulat, în mod expres, cerere pentru continuarea procesului penal; - greșit s-a dat preeminență concluziilor raportului de expertiză, favorabile inculpatului, în sensul exonerării de răspundere a acestuia, fiind ignorate actele de constatare întocmite de organele financiar-fiscale care au forța probantă specifică înscrisului oficial, acte care în procedura legală nu au către inculpat. În temeiul disp. art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17/2 C. proc.

pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre în sensul reparării integrale a pagubei materiale cauzată Statului Român prin admiterea acțiunii civile a Statului Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și a obligării inculpatului I.A. la plata sumei de 239.683 RON, datorată bugetului statului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 la SC N.R. SRL Târgu Mureș, astfel cum s-a precizat în constituirea de parte civilă (adresa din 16 martie 2005), la care să se adauge și accesoriile, până la data stingerii efective a sumei datorate, conform dispozițiilor art. 119 și urm. din O.G.

nr. 92/2003, privind C. proc. fisc. A învederat că instanța a nesocotit susținerile potrivit cărora, răspunderea delictuală operează și pentru culpa cea mai ușoară, indiferent de gravitatea vinovăției, că obligația de reparare a prejudiciului este integrală, întrucât cuantumul despăgubirilor depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. S-a mai susținut că în cadrul răspunderii civile delictuale, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite, (independent de faptul că acesta a acționat cu intenție, din neglijență ori din imprudență), el fiind dator să repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. A mai învederat că anumite cauze ca prescripția, amnistia, moartea inculpatului, care împiedică exercitarea acțiunii penale, nu se răsfrâng asupra soluționării laturii civile, și nu duc la stingerea acțiuni civile și implicit la exonerarea de răspundere civilă.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și pronunțarea unei noi hotărâri în raport de criticile formulate. Recursurile sunt nefondate. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate în cauză, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 ref. la pct. 11, pct. 17/2 și pct. 18 C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare. Prealabil analizei cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază necesară o prezentare a cauzei: Prin rechizitoriul din 10 februarie 2005 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mureș, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului I.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor de: - evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - folosire de acte falsificate, prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Judecătoria Târgu Mureș, sesizată fiind cu soluționarea cauzei, a dispus, prin sentința penală nr. 750 din 29 mai 2008, restituirea cauzei la procuror, în baza disp. art. 300 alin. (2) Teza finală rap. la art. 332 alin. (2), art. 197 alin. (1) și (4), art. 250 lit. b) Teza finală C. proc.

pen., soluție casată în recursul procurorului - prin decizia penală nr. 315/R din 07 iulie 2009 a Tribunalului Mureș - dispunându-se trimiterea cauzei spre continuarea judecății primei instanțe, Judecătoria Târgu Mureș. Reînvestită cu judecarea cauzei, Judecătoria Târgu Mureș, prin sentința penală nr. 1361 din 08 decembrie 2009 - (hotărârea atacată în prezentul ciclu procesual) - a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului - în baza disp. art. 10 lit. g) C. proc. pen. - pentru săvârșirea celor trei infracțiuni, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Totodată, s-au admis în parte acțiunile civile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.139.558.375 ROL plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând taxe vamale și comision vamal, precum și la plata sumei de 860.551.707 ROL plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată către Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș. Pentru a dispune astfel, instanța de fond, din oficiu, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a celor trei infracțiuni: pentru fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997, în aceeași infracțiune prevăzută însă de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen., Legea nr. 141/1997 fiind abrogată; pentru fapta descrisă la pct. 2, din infracțiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen.; pentru fapta descrisă la pct. 3 din infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, în cea prev. de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu reținerea prev. art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru toate, cu reținerea art. 33 lit. a) C. pen. Consecutiv cererii formulată de apărătorul inculpatului instanța de fond a constatat că în cauză operează prescripția răspunderii penale, pronunțând soluția încetării procesului penal pentru cele trei infracțiuni, cu încadrarea juridică arătată mai sus.

Inculpatul nu a mai dorit să dea declarație învederând că apărătorul său a invocat prescripția răspunderii penale. A fost invocată și prescripția extinctivă, pe latură civilă a cauzei, fiind împlinit termenul de 10 ani prev. de disp. art. 91 alin. (1) pct. 3 din O.G. nr. 92/2003. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, (fără a-l motiva), precum și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș. În fața instanței de apel, la primul termen de judecată, inculpatul a dat declarație arătând că nu înțelege de ce este acuzat, susținând, în esență, că el a plătit marfa și facturile sunt reale. Apărătorul inculpatului a solicitat continuarea procesului penal în baza disp. art. 13 alin. (1) C. pen., apreciind că, în tăcerea legii, inculpatul poate face această solicitare, întrucât, în caz contrar, i s-ar refuza dreptul de a face apel.

În acest context, a solicitat efectuarea unei expertize contabile. La dezbaterile în fond asupra apelurilor, apărătorul inculpatului a solicitat desființarea hotărârii atacate sub aspectul laturii civile, solicitând respingerea pretențiilor formulate, întrucât nu există decât copii ale unei facturi ilizibile, formulând critici detaliate prin concluziile de la dosar, cu referire strictă la latura civilă a cauzei. Repunând cauza pe rol, instanța de apel a apreciat necesară traducerea mai multor acte în limba română, precum și efectuarea unei expertize contabile cu trei obiective detaliate. Răspunzând acestora, expertiza contabilă a concluzionat că facturile prezentate de inculpat în vamă reflectă operațiuni reale, că nu există diferențe de taxe și impozite datorate bugetului, iar inculpatul nu a avut intenția să fraudeze Statul Român.

Dezbătându-se din nou fondul cauzei apărătorul inculpatului a solicitat desființarea hotărârii atacate și în rejudecare, invocând raportul de expertiză contabilă, să se respingă pretențiile civile pentru că nu există o prejudiciere a bugetului Statului Român. Pe de altă parte, tot prin raportare la aceeași expertiză, a solicitat achitarea inculpatului - pe temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. - chiar dacă prima instanță a reținut incidența prescripției penale, apreciind că efectul devolutiv al apelului și principiul neagravării situației în propria cale de atac permit o astfel de soluție.

Instanța de apel - prin decizia penală nr. 99/A din 03 martie 2011 - a admis apelul inculpatului, numai sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, astfel că, în rejudecare, a respins ca nefondate acțiunile civile exercitate în cauză, având în vedere concluziile expertizei contabile, fiind respins, ca nefondat, apelul părții civile Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș. În privința cererii de continuare a procesului penal, formulată în apel, s-a reținut în considerente că aceasta este tardivă, că excepția prescripției răspunderii penale a fost invocată chiar de inculpat prin apărător ales, la instanța de fond, unde nu s-a solicitat, conform art. 13 C. proc. pen., continuarea procesului penal în sensul pronunțării unei soluții de achitare.

Împotriva acestei soluții, au formulat recurs inculpatul, precum și părțile civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Brașov. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat, prin apărător, să se dispună achitarea sa, întrucât respingerea ca tardivă, de către instanța de apel, a cererii de continuare a procesului penal este lipsită de temei legal, că, în economia art. 13 C. proc. pen. nu există o dispoziție, un termen de decădere, iar în calea devolutivă a apelului a apărut un mijloc de probă (expertiza contabilă) de natură să schimbe în mod radical datele cauzei, astfel că se poate solicita achitarea, respectiv un tratament penal mai favorabil.

Mai mult, în fața primei instanțe, proba cu expertiză considerată decisivă, nu a fost administrată, și era la latitudinea inculpatului să considere că operează prescripția răspunderii penale și să nu solicite continuarea judecății, conform art. 13 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 316/R7 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat ca fiind fondate recursurile declarate în cauză. S-a apreciat că solicitarea inculpatului de a se continua procesul penal, formulată în apel, nu poate fi considerată tardivă, în condițiile în care în apel s-au readministrat probe care au influențat în favoarea sa soluția pe latura civilă, dar nu s-a acceptat, în aceleași condiții ale devoluării apelului, să se continue judecarea procesului penal pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției acestuia, răpindu-i-se dreptul la un proces echitabil - art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru a nu priva părțile de o cale de atac, față de criticile formulate, a casat integral decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș, ultimul act valabil fiind încheierea din 23 februarie 2011. Reînvestită cu soluționarea căilor de atac, această instanță a admis excepția de necompetență materială, invocată de procuror, cu care a fost de acord și apărătorul inculpatului, în raport de dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Drept urmare, prin decizia penală nr. 199/A din 14 septembrie 2011, în temeiul disp. art. 41 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a căilor de atac în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Prin decizia penală nr. 69/A din 31 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș (decizia recurată) s-a dispus în sensul celor deja arătate față de care Parchetul a formulat criticile inserate în motivele scrise. Referitor la criticile formulate în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Astfel, critica formulată de Parchet prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. în sensul că au fost greșit considerate (în prezent) ca apeluri, căile de atac exercitate de părți, este nefondată. În cauză părțile au uzat de căile de atac care au fost declarate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Chiar dacă în cauză este o hotărâre dată de o primă instanță - Judecătoria Târgu Mureș privind infracțiuni pentru care sesizarea instanței se face din oficiu și chiar dacă la acest moment procesual nu mai suntem în prezența unor sesizări primare ci a uneia derivate ca efect al casării cu trimitere, dispozițiile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 nu pot fi interpretate și aplicate distinct de reglementarea din alin. (1) al aceluiași art. Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, având în vedere că sentința penală nr. 1361 din 8 decembrie 2009 a Judecătoriei Târgu Mureș a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, în mod corect, apelurile declarate în cauză au fost soluționate de Curtea de Apel Târgu Mureș, ca instanță de apel, în complet legal constituit. Așa fiind, motivul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. invocat de procuror este nefondat. Referitor la motivul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17/2 C. proc. pen. invocat de Parchet, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Potrivit art. 13 C. proc. pen. în caz de amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile precum și în cazul existenței unor cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Așadar, intervenția amnistiei sau a prescripției, retragerea plângerii prealabile sau existența unei cauze de nepedepsire constituie temei de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal. Totuși, legiuitorul a prevăzut, pentru învinuit sau inculpat, posibilitatea de a cere continuarea procesului penal, existând astfel posibilitatea să obțină o soluție care îi este în favoare, cum ar fi, spre exemplu, achitarea pe motivul inexistenței faptei, ori alte asemenea ipoteze dintre cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen. Interesul legitim presupus de legiuitor este incontestabil, învinuitul sau inculpatul considerându-se nevinovat. Astfel, cu toate că intervin unele situații juridice care ar conduce la stingerea acțiunii penale, dreptul la apărare este garantat, împreună cu funcționarea prezumției de nevinovăție.

Chiar dacă, prin continuarea procesului penal la cererea învinuitului sau a inculpatului, autoritatea judiciară ar ajunge la concluzia existenței faptei ca infracțiune și a vinovăției inculpatului, soluția nu va putea fi aceea de condamnare, ci de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal, fiind incidente, după caz, prevederile art. 10 alin. (1) lit. g), h) sau i 1 ) C. proc. pen., care constituie temei de stingere a acțiunii penale ori de împiedicare a punerii în mișcare a acesteia. În speță, inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, în conformitate cu disp. art. 13 C. proc. pen., aspect dezlegat prin decizia penală nr. 316/R din 11 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, stabilindu-se astfel, în mod definitiv, că instanța de apel poate analiza cererea inculpatului sub acest aspect.

De altfel, în decizia atacată se reține că în mod greșit instanța de apel, în primul ciclu procesual, a respins această cerere, ca tardivă formulată. Este de observat că nici o dispoziție C. proc. pen. nu interzice ca un inculpat să solicite consecutiv atât constatarea prescripției răspunderii penale cât și continuarea judecății. În ceea ce privește criticile formulate de Parchet și de părțile civile referitoare la fondul cauzei, cu referire la cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele: Constatările de fapt reprezintă atributul necesar și exclusiv al instanței de fond. Ele nu sunt supuse controlului instanței de recurs, iar erorile privitoare la ele, fiind erori de fapt, nu sunt susceptibile de a constitui motive de casare.

De la această regulă există o singură excepție și anume, eroarea gravă de fapt care are drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare sau de achitare. Deși, în lege nu se precizează ce se înțelege prin eroare gravă de fapt, fiind prezentate doar consecințele acesteia, este statuat faptul că legiuitorul a avut în vedere cazurile în care au fost constatate fapte neconforme cu realitatea, deci contrare legii. Pentru a constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă: să fie evidentă, adică starea de fapt reținută de instanță să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și să fie esențială, adică să se răsfrângă în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanță.

Faptul că eroarea de fapt trebuie să fie esențială, nu înseamnă, în mod obligatoriu, că ea trebuie să fi determinat o soluție diametral opusă celei la care s-ar fi ajuns în absența ei. O eroare de fapt poate fi esențială și în ipoteza în care are în vedere aspecte mai puțin importante sau cu o influență mai restrânsă asupra soluției. În același timp, nu orice concluzie eronată privind chestiunile de fapt constituie eroare gravă de fapt, în sensul textului de lege menționat. Astfel, pentru a se reține „eroarea gravă de fapt”, trebuie să se constate existența unei influențe decisive în soluția dată în cauză, ceea ce înseamnă că greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea (sau achitarea), cu toate consecințele care decurg din aceasta pentru inculpat și pentru celelalte părți din proces.

Eroarea gravă de fapt, pentru a constitui motiv de casare, trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt, întrucât acest motiv se sprijină, în esență, pe contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui și ceea ce spune instanța prin hotărârea ei. De aceea, cel care invocă acest motiv de casare trebuie să indice instanța de recurs piesa dosarului, a cărei existență sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța, ori al cărui cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitatea de controversă.

Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, esențiale pentru justa soluționare a cauzei, Înalta Curte constată că în cursul judecării cauzei în apel, în primul ciclu procesual, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat în sensul că factura din 31 octombrie 1996 și prețul de 126.510 dolari SUA, factura din 10 iunie 1997 și prețul de 129.870 dolari SUA, factura cu serianr. y și prețul de 82.315 dolari SUA, factura nr. x și prețul de 127.653 dolari SUA, nu există în original la dosarul cauzei, fapt ce crează dubii în privința autenticității acestora; că pe aceste facturi este clară doar ștampila emitentului C.B.S.-B.K.S.T. celelalte două ștampile care apar pe înscrisurile respective nu sunt lizibile.

S-a concluzionat, de asemenea, că ștampila „Vama Română”, care să ateste faptul că facturile respective au fost prezentate Vămii Române, (adică marfa a parcurs traseul de la furnizorul C.B.S.-B.K.S.T. la beneficiarul SC N.R. SRL), nu apare și nici nu este dovedit faptul că aceste facturi au fost însușite de SC N.R. SRL. Cât privește cele patru facturi cu valori mici, respectiv, factura din 31 octombrie 1996 și prețul de 9.181,20 DM, factura din 10 iunie 1997 cu prețul de 8.138,52 DM, factura nr. x cu prețul de 6.382,65 DM și factura nr. y cu prețul de 5.427,65 dolari SUA, acestea sunt prezentate în original și poartă fiecare, ștampila furnizorului C.B.S.-B.K.S.T., a vămii turce, a vămii române și a B.C.R.-Sucursala județului Mureș, cu menținea „achitat”.

Fiecare factură este însoțită de declarația vamală, de dispoziția de plată valutară externă, documente care atestă plata facturilor în cuantumul indicat de acestea. Pentru aceste facturi s-au întocmit note de recepții în concordanță cu valoarea mărfii stabilită în vamă, la care s-a adăugat taxa vamală și comisionul vamal, formându-se astfel prețul de achiziție și evidențiindu-se TVA-ul aferent, toate taxele stabilite în vamă fiind astfel achitate. De asemenea, expertul a comparat aceste patru facturi de valoare mică cu alte facturi emise de C.B.S.-B.K.S.T. către societatea condusă de inculpat și s-a constatat că prețurile sunt apropiate. De asemenea, s-au comparat acele facturi cu alte facturi emise de firme turcești care livrau aceeași marfă, constatându-se că nu există diferențe semnificative de preț.

S-a constatat astfel că cele patru facturi cu valori mici îndeplinesc condițiile de documente justificative de înregistrare în contabilitate a operațiunilor efectuate, că acestea reflectă operațiile reale, și că nu există diferențe de taxe și impozite datorate bugetului de stat. În raport de probele administrate în cursul urmăririi penale și expertiza efectuată în cursul judecății, instanța a constatat în mod just că în cauză există două tipuri de facturi cu același număr, însă cu valori diferite. Astfel, factura din 31 octombrie 1996 în valoare de 9.181,20 DM (valoare inferioară) și respectiv 126.510 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară. Factura din 10 iunie 1997 în valoare de 9.181,20 DM (valoare inferioară) și respectiv 129.870 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară.

Factura nr. y din 12 septembrie 1997 în valoare de 5.427,65 dolari SUA (valoare inferioară) și respectiv 82.315 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoarea inferioară. Factura nr. x din 12 septembrie 1997 în valoare de 6.382,63 DM (valoare inferioară) și respectiv 127.653 dolari SUA (valoare superioară) este înregistrată în contabilitate cu valoare inferioară. Comparând cele două seturi de facturi a constatat că facturile cu valoare inferioară se află în original la dosarul cauzei și poartă ștampile aplicate de autoritatea vamală și comisionarul vamal, iar facturile cu valoare superioară, despre care Parchetul pretinde că sunt reale, sunt copii greu lizibile, necertificate, iar ștampilele autorității vamale și a comisionarului lipsesc, fiind aplicate niște ștampile ilizibile.

De altfel, Direcția Regională Vamală Brașov a comunicat instanței de judecată că nu este în măsură să prezinte originalul facturilor ce au fost avute în vedere la stabilirea creanței fiscale. Așa cum se poate observa, la dosarul cauzei există dovezile, în original, care probează faptul că s-a făcut plata facturilor cu valoare inferioară însă, nu există nicio dovadă că C.B.S.-B.K.S.T. a încasat de la societatea administrată de inculpat sumele de bani la nivelul valorii superioare a facturilor. În cauză nu s-a dovedit prin niciun înscris că vânzătorul ar fi solicitat plata pretinsei diferențe de preț dintre valoarea inferioară și cea superioară. Este de observat că, la dosarul cauzei există note de recepție pentru facturile cu valoare inferioară, facturi privind alte livrări decât cele reținute în actul de sesizare, emise tot de C.B.S.-B.K.S.T.

către firma administrată de inculpat pentru același tip de marfă - covoare sintetice - la o valoare apropiată de valoarea inferioară a celor patru facturi, facturi care atestă livrări către alte societăți din România privind achiziționarea de covoare sintetice la o valoare foarte apropiată de valoarea inferioară a celor patru facturi înregistrate în contabilitate de către inculpat. Așa fiind, susținerile Parchetului potrivit cărora la analiza materialului probator administrat, s-a dat preeminență concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, sunt neîntemeiate constatându-se că la stabilirea stării de fapt instanța a analizat și coroborat judicios probele administrate reținând motivat împrejurările care au conturat-o.

Cât privește încadrarea juridică s-a reținut sub aspectul elementului material al laturii obiective, că infracțiunea prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 constă într-o activitate exteriorizată în folosirea de documente vamale de transport sau comerciale falsificate, cerința esențială specifică și necesară pentru existența laturii obiective a acestei infracțiuni fiind aceea că fapta care alcătuiește elementul material să se realizeze prin folosirea de documente vamale de transport sau comerciale falsificate. Este neîndoielnic că folosirea înseamnă întrebuințarea efectivă a unuia sau mai multor documente vamale de transport sau comerciale falsificate. În speță, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul nu a folosit la autoritatea vamală facturi false, ci pe cele reale de valoare inferioară, facturile de valoare superioară fiind găsite doar la partenerul comercial al firmei inculpatului.

Autoritatea vamală nu a putut prezenta în original aceste facturi, ci doar în copii ilizibile, care nu au putut fi luate în considerare. Este dovedită că pentru facturile de valoare inferioară, care există în original, s-au plătit toate taxele vamale în conformitate cu dispozițiile legale de la acea vreme, astfel că în mod corect s-a apreciat că nu poate fi reținută infracțiunea prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006. Infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 sub aspectul elementului material al laturii obiective se realizează prin acțiunea de a efectua, cu știință, înregistrări inexacte sau prin inacțiunea de omisiune cu știință a înregistrării în contabilitate, cu consecința denaturării veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și a elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț.

Efectuarea de înregistrări inexacte presupune a înscrie într-un document contabil oficial date și fapte neadevărate, în tot sau în parte. Omisiunea înregistrării în contabilitate presupune fapta de a nu înregistra un act în registrele contabile sau de a nu consemna, într-un act primar un fapt petrecut în realitate. Prin denaturare se înțelege schimbarea intenționată a înțelesului, caracterului sau conținutului faptelor ce trebuie reflectate în bilanț. Față de considerentele arătate, nu se putea reține în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, întrucât inculpatul nu a făcut înregistrări inexacte în documentele contabile ale societății al cărui administrator era, ci doar a înregistrat facturile care reprezentau operațiuni reale.

De asemenea, nu se putea reține în sarcina inculpatului faptul omisiunii înregistrării în contabilitate a facturilor cu valoare mare, întrucât acestea nu se aflau în posesia inculpatului, aceasta nu avea cunoștință de el