ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2013

Deliberând, asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Tribunalul Vrancea, secția penală, prin sentința penală nr. 35 din 6 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 3146/91/2011, pentru inculpatul D.D., în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.). În temeiul art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe inculpatul D.D., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., la 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 61 teza a II-a C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 948 zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 467 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 955/91/2006. A contopit restul de 948 zile cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dispunând ca inculpatul D.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, sporită cu 6 (șase) luni închisoare, în total, execută 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În condițiile art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. A obligat pe inculpatul D.D. la plata sumei de 446,64 Ron, lei, către Spitalul Municipal Adjud, jud. Vrancea. În temeiul art. 192 pct. 2 C. proc. pen., a obligat partea vătămată M.I. și pe inculpatul D.D. la câte 120 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat (infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., s-au împăcat). În baza art. 189 și 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat (infracțiune prevăzută de art. 321 C. pen.).

Pentru inculpatul L.P.P., în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (partea vătămată M.N.). În temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal, pornit împotriva inculpatului L.P.P., pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. A condamnat pe inculpatul L.P.P., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 61 C. pen., teza a II-a C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 355 zile din pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 591 din 09 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 1476/231/2007. A contopit restul de 355 zile, cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dispunând ca inculpatul L.P.P. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, sporită cu 6 (șase) luni, în total va executa 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare. În condițiile art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Cheltuielile judiciare pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., conform art. 192 alin. (3) lit. b) pct. 3 C. proc. pen., s-a dispus a rămâne în sarcina statului. Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 341/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților D.D. și L.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., în cazul inculpatului D.D.

și ale art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul L.P.P. Actul de inculpare a reținut, în esență, că la data de 6 noiembrie 2010, în jurul orei 21.30, cei doi inculpați au exercitat agresiuni asupra părților vătămate M.I. și M.N., folosindu-se de obiecte apte a suprima viața. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin încetarea procesului penal în civil, cu dispozițiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen., dar și prin condamnare, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 – art. 291 C. proc.

pen., în cursul căruia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța a examinat și apreciat materialul probator, confirmând parțial existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care a reținut următoarele: Inițial, cauza a fost înregistrată sub nr. 1395/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu și a fost soluționată printr-o rezoluție de confirmare a propunerii de neînceperii a urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că faptele comise de cei doi inculpații se încadrează la art. 180 alin. (2) C. pen. Pentru că, M.N., M.N. și S.N. care au fost loviți de inculpatul L.P.P. nu au formulat plângere penală, nu s-au făcut cercetări față de acesta.

M.I. a formulat plângere penală în cauză, însă pe parcursul cercetărilor inculpatul D.D. i-a dat acestuia suma de 800 lei și s-au împăcat, motiv pentru care în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale. Prin ordonanța nr. 299/II/6/2011 din 07 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus infirmarea rezoluției nr. 1395/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu și preluarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru a se efectua urmărirea penală față de D.D. sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt: în seara zilei de 06 noiembrie 2010, în jurul orei 20:00, la barul aparținând numitului C.G.

situat în satul Călimănești, județul Vrancea pe DN E85, a oprit un autocamion încărcat parțial cu lemne de foc, din care au coborât numiții: M.I., M.N., V.M., S.N., M.N. și I.V. care, au cumpărat câte o bere și apoi au ieșit pe terasa barului pentru a o consuma. În timp ce consumau berea, S.N. și M.N., care erau deja sub influența băuturilor alcoolice, le-au observat pe terasa barului pe numitele D.V.I. și C.M.E., intrând în discuție cu acele tinere, folosind un limbaj inadecvat. Martorul L.L., care a observat acest lucru, a intrat în bar și i-a spus inculpatului L.P.P., care stătea la o masă împreună cu inculpatul D.D. și martorul G.B.G., că persoanele care au venit cu autocamionul le înjură pe D.V.I.

și C.M.E. Inculpatul L.P.P. nu a făcut nici un comentariu la situația prezentată de martorul L.L., însă, inculpatul D.D. a ieșit din bar și a urcat în autoturismul marca F. de culoare albă, având număr de înmatriculare străin, autovehicul cu care venise și care era parcat în apropierea ușii de la intrarea în bar. Persoanele care veniseră cu autocamionul au mai cumpărat câte o bere, pe care au continuat să o consume pe terasă și în acest timp M.N. a intrat în bar să-și cumpere covrigi. Inculpatul L.P.P. l-a chemat pe M.N., după ce acesta a cumpărat covrigi, l-a întrebat de ce le-a înjurat pe fete și i-a dat o palmă peste față. M.N. nu a replicat și s-a întors la colegii cu care venise, spunându-le că a fost lovit cu palma peste față de o persoană din bar.

M.N. a mers în bar intenționând să-l întrebe pe L.P.P. de ce l-a lovit pe M.N., însă nu a reușit să-i pună această întrebare pentru că, inculpatul L.P.P. s-a ridicat de pe scaun și l-a lovit cu pumnul în zona gurii. În urma loviturii, M.N. și-a pierdut cunoștința și a căzut pe podea în bar. După M.N., în local a intrat și M.N. Inculpatul L.P.P., când l-a văzut, a luat de pe masă o sticlă cu bere și l-a lovit cu ea în zona capului. Sticla, în urma loviturii s-a spart, astfel că, inculpatul L.P.P. a luat o altă sticlă și l-a lovit din nou tot în zona capului pe M.N., dar și acesta s-a spart. În urma celor două lovituri primite, M.N., nu și-a pierdut cunoștința, s-a ridicat de jos și s-a refugiat în lanul de porumb din apropierea barului pentru a scăpa de o nouă eventuală agresiune din partea inculpatului L.P.P.

Cele două lovituri aplicate de inculpat, i-au produs părții vătămate M.N. leziuni care au necesitate 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. M.I., V.M., S.N. și I.V. când au văzut ce se întâmplă, au părăsit în fugă barul, îndreptându-se spre autocamion. D.V.I. a crezut că aceștia se duc la camion să ia lemne, cu intenția de a se reîntoarce pentru a-i aplica o corecție lui L.P.P., spunându-i acestuia cu voce tare, că cei patru bărbați se îndreaptă spre autocamion pentru a se înarma cu lemne. Afirmațiile martorei D.V.I. au fost auzite de inculpații L.P.P. și D.D. Ca primă reacție a celor afirmate de tânăra D.V., inculpatul D.D. a coborât din autoturismul marca F., a luat o bâtă din portbagajul acestui autoturism și împreună cu celălalt inculpat a plecat în urmărirea celor care se îndreptau spre camion, în care reușise să urce I.V.

șoferul și V.M., martorul S.N. nu a apucat să urce, pentru că a fost rugat de I.V. să-l ajute să pornească motorul, operațiune pentru care S.N. a fost nevoit să intre sub autocamion. După ce a reușit să pornească motorul autocamionului, S.N. a intenționat să urce în cabină, însă nu a reușit, deoarece a fost prins de inculpatul L.P.P. și lovit de acesta cu pumnul în zona ochiului. M.I. a fugit și el către camion, însă când a întins mâna să deschidă ușa de pe partea dreaptă de la cabină, a fost ajuns din urmă de inculpatul D.D., care l-a lovit de două ori cu bâta în zona capului. După primirea celei de a doua lovituri, M.I. s-a ghemuit la pământ, lângă roata din fața autocamionului, rugându-l pe inculpat să nu-l mai lovească.

Totodată, M.I. a pus mâinile pe cap, pentru a se apăra, însă, inculpatul D.D. i-a aplicat și cea de a treia lovitură, tot în zona capului. Întrucât M.I. a pus mâinile deasupra capului pentru a se apăra, cea din urmă lovitură, i-a produs o fractură incompletă 1/3 medie radius stâng, care a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În momentele când a început scandalul, persoanele care stăteau la masă și consumau diferite băuturi, atât în bar, cât și pe terasă au plecat. L.P.P., G.B.G., D.V.I. și C.M.E. au plecat împreună cu D.D. cu autoturismul acestuia, marca F. La urmărirea penală, s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale față de victima M.N. și a unei expertize medico-legale față de victima M.I., de către specialiști S.J.M.L.

Vrancea. Raportul de constatare medico-legală nr. 53/ B din 11 martie 2011 emis de S.M.L. Vrancea a concluzionat: numitul M.N. prezenta la data de 06 noiembrie 2010 un traumatism cranian cu plagă frontală parietal dreapta, leziuni ce au putut fi produse posibil prin lovire activă cu corp casant (sticlă). Din punct de vedere medico-legal a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii. Nu există date medicale obiective care să ateste punerea în primejdie a victimei. Raportul de expertiză medico-legală nr. 54/ B din 11 martie 2011 eliberat de același S.M.L., a stabilit: - numitul M.I. a prezentat leziuni de natură traumatică, leziuni constate prin acte medicale și medico-legale și care pot data din 06 noiembrie 2010; - timpul de îngrijiri medicale acordat inițial prin certificatul medico-legal nr. 1243/ P din 11 noiembrie 2010 (16-18 zile), nu se modifică.

Din punct de vedere al mecanismului de producere, criteriile medico-legale pledează pentru lovire activă cu corp contondent, „plagă contuză occipitală”, lovire activă cu corp contondent, „echimoză toracică”, mecanism direct, lovire activă cu corp contondent, posibil în poziție de autoapărare, „fractură incompletă 1/3 medie radius stâng”. În același act medico-legal s-a arătat, criteriile medico-legale nu se pot cuantifica decât relativ „intensitatea loviturilor aplicate victimei” care au fost de intensitate medie, leziuni ce nu au pus în primejdie viața victimei. Inculpații L.P.P. și D.D. atât la urmărirea penală, cât și-n fața instanței de judecată nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, declarând că, nu ei sunt cei care au lovit părțile vătămate M.I.

și M.N. și că, aceștia au fost loviți de către martorul G.B.G. Inculpatul D.D., în declarațiile date, a negat cu vehemență orice implicare în acest conflict, susținând că el nici nu a fost prezent și că, a venit ulterior, ca urmare a faptului că a fost sunat la telefon de inculpatul L.P.P., pe care l-a transportat cu autoturismul de la barul unde a avut loc acel incident, în orașul Mărășești. Inculpatul L.P.P. a susținut că în local el a fost agresat verbal de un bărbat care a intrat și care era în stare de ebrietate și pentru a evita un posibil conflict, l-a împins cu palma, cu intenția de a ieși afară, în rest cel care a lovit partea vătămată a fost G.B.G., tânărul cu care el era la masă. Apărările inculpaților nu au putut fi reținute.

S-a reținut că martorii i-au identificat ușor pe cei doi inculpați care au agresat victimele. Astfel, martorii I.V., M.N., V.M., G.B.G. au declarat că, L.P.P., l-a lovit pe M.N. cu sticla în zona capului, fiind recunoscut după un „defect la un ochi”. Aceeași martori, cât și părțile vătămate au declarat că, L.P., D.D. și G.B.G., erau toți în local la momentul începerii conflictului. Și inculpatul D.D. a fost identificat de către partea vătămată M.I. ca fiind cel care l-a lovit cu bâta în zona capului. De asemenea, martorii I.V., S.N. și G.B.G. au declarat că D.D. a fost agresorul părții vătămate M.I., lovindu-l cu o bâtă.

În stabilirea activității infracționale a inculpatului D.D., instanța a avut în vedere și, faptul că, acesta s-a deplasat la domiciliul părții vătămate M.I., căruia i-a dat suma de 800 lei, împăcându-se pentru fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru care a fost cercetat de Poliția Orașului Mărășești, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale. De altfel, cu ocazia cercetărilor efectuate de lucrătorii Poliției Orașului Mărășești, inculpatul D.D. a recunoscut activitatea sa violentă asupra părții vătămate M.I. În raport de aceste probe, declarațiile date de D.V. și L.L., în sensul că, numitul G.B.G. ar fi autorul agresiunii asupra celor două părți vătămate nu au putut fi reținute.

La încadrarea juridică a faptelor reținute, instanța a avut în vedere contextul în care inculpații D.D. și L.P.P. au acționat, natura și intensitatea loviturilor aplicate, faptul dacă au pus în pericol viața părților vătămate în raport de zona vizată, instrumentul folosit, dar și atitudinea acestora în momentul conflictului, împrejurări din care se poate concluziona dacă inculpații aveau intenția directă sau cel puțin indirectă de a ucide. Pentru o corectă apreciere a scopului ce l-au urmărit inculpații, s-a luat în considerare toate împrejurările cauzei, chiar dacă unele din împrejurări par destul de concludente (zona unde au fost aplicate cele două lovituri, instrumentul folosit), întrucât privite în mod izolat ar duce la o anumită încadrare juridică a faptelor ce nu ar corespunde adevărului.

Astfel, conflictul a izbucnit spontan datorită faptului că una din persoanele care au coborât din autocamion și care era în stare de ebrietate a intrat în dialog cu două tinere aflate la terasa barului, cărora le-a adresat cuvinte indecente. Tinerele respective erau cunoștințe apropiate inculpaților, care au fost anunțați în ce termeni s-a purtat acel dialog, motiv pentru care, aceștia au reacționat violent, însă fără a avea intenția de a ucide, mai mult de a o aplica o corecție. Faptul că inculpații niciodată nu au urmărit și nici nu au acceptat producerea decesului rezultă din următoarele probe: raportul de constatare medico-legală nr. 53/ B din 11 martie 2011 eliberat de S.M.L. Vrancea, cu referire la partea vătămată M.N., agresată de inculpatul L.P.P.

precizează „nu există date medicale obiective care să ateste punerea în primejdie a victimei”, iar din declarațiile martorilor rezultă că, M.N. în urma celor două lovituri primite, nu și-a pierdut cunoștința, singur s-a ridicat de jos, și-n fugă a plecat din bar, îndreptându-se spre un lan cu porumb aspect, de altfel reținut și-n rechizitoriu. În ceea ce privește partea vătămată M.I. agrestă de inculpatul D.D., raportul de expertiză medico-legal nr. 54/ B din 11 martie 2011 emis de S.M.L. Vrancea, a concluzionat printre altele: leziuni traumatice constatate medico-legal nu au pus în pericol viața victimei, iar loviturile aplicate victimei au fost de intensitate medie. S-a arătat că înălțimea de până la 1,70 m a inculpatului, coroborat cu cele constate de medicul legist, cele două lovituri aplicate de inculpatul D.D., nu puteau produce decesul părții vătămate, atâta vreme cât acestea nu au fost de intensitate maximă.

Faptul că, inculpatul nu a dorit decesul părții vătămate M.I., rezultă și din declarația martorului G.B.G., care printre altele, arată „…în momentul în care am ajuns lângă camion, l-am auzit pe D.D. spunând – P., ajunge, gata!”. Prin urmare, din atitudinea inculpatului D.D., așa cum rezultă din declarația martorului, acesta nu urmărea uciderea părții vătămate și faptul că a intervenit spunându-i inculpatului L.P.P. să înceteze agresiunea, duce la concluzia, că a prevăzut urmările faptelor, fără a le accepta. Așadar, inculpații D.D. și L.P.P. nu au avut intenția, nici directă sau indirectă de a ucide. Pentru aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reținute în sarcina inculpaților D.D.

și L.P.P., în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. Întrucât, pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. proc. pen., partea vătămată M.I. s-a împăcat cu inculpatul D.D., s-a dispus încetarea procesului penale, în baza art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. În ceea ce privește pe inculpatul L.P.P., faptul că partea vătămată M.N. nu a formulat plângere penală, s-a dispus încetarea procesului penal, conform art. 10 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. În unitatea de alimentație publică, respectiv la bar și pe terasă, la momentul declanșării conflictului erau aproximativ 10 consumatori aflați în tranzit și ca urmare a manifestării zgomotoase și agresive a inculpaților, le-a creat acestora un sentiment de insecuritate personală, astfel că, au fost nevoiți să părăsească localul respectiv.

În aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că, faptele celor doi inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, text de lege prevăzut de art. 321 C. pen., și-n baza căruia au fost condamnați. La individualizarea pedepselor, s-au avut în vedere împrejurările, pericolul social, urmările produse de faptele comise, dar și datele personale ce îi caracterizează negativ pe inculpați, ambii fiind recidiviști, în condițiile art. 37 lit. a), b) C. pen. Aplicarea unor pedepse orientate spre mediul prevăzut de lege, dar cu executare în penitenciar, s-a apreciat că este de natură a-i reeduca pe inculpați. Anterior inculpații au beneficiat de liberare condiționată, rămânându-le un rest de pedeapsă de executat, situație în care, s-a făcut aplicarea art. 61 C. pen., revocarea beneficiului liberării condiționate.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, s-a reținut că natura faptei săvârșite și circumstanțele personale ale inculpaților conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția drepturilor de lege. 2. Împotriva acestei sentințe au formulat în termen legal apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpații D.D. și L.P.P. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, din următoarele motive: - În mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului D.D. săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

și nu a infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - În mod greșit, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului L.P.P. săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și nu a infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - În mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 61 C. pen., cu privire la restul de 355 zile din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului L.P.P., în condițiile în care acesta a fost trimis în judecată în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. - Omiterea de către instanța de fond a dispune obligarea inculpaților la prelevarea de probe biologice.

Inculpații D.D. și L.P.P. au criticat hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 C. pen., având în vedere că s-au împăcat cu părțile vătămate implicate în conflict, solicitând redozarea pedepsei. Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea de apel a reținut următoarele: În mod judicios instanța de fond, pe baza analizei probelor administrate în cauză, a stabilit situația de fapt, dar nu a dat faptelor ce rezultă din situația de fapt reținută, încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Din situația de fapt rezultă că inculpatul L.P.P., aflat la bar, s-a ridicat de pe scaun și a lovit cu pumnul, în zona gurii, pe partea vătămată M.N. În urma loviturii foarte puternice, acesta și-a pierdut cunoștința și a căzut pe podea. În acest timp a intrat în bar partea vătămată M.N. și inculpatul L.P.P., când l-a văzut, a luat de pe masă o sticlă cu bere și l-a lovit cu ea în cap. Sticla s-a spart, iar inculpatul L.P.P. a luat o altă sticlă și a lovit-o din nou în cap pe partea vătămată M.N. În urma acestor lovituri partea vătămată a căzut la pământ, iar ulterior a reușit să se ridice de jos și să fugă în lanul de porumb din apropierea barului, pentru a scăpa de agresiunea exercitată asupra sa.

Loviturile aplicate de inculpatul L.P.P. i-au produs părții vătămate M.N. leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. S-a arătat că, privind situația de fapt prin prisma leziunilor produse, ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în sarcina inculpatului L.P.P. nu s-ar putea reține săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Dar, la analiza situației de fapt, nu se poate face abstracție de celelalte aspecte ce rezultă din activitatea obiectivă exercitată de inculpat, respectiv lovirea în două rânduri, deci în mod repetat, în zona capului, deci într-o zonă vitală, cu două sticle de bere, a părții vătămate. Nu se poate face abstracție nici de faptul că cel puțin una din lovituri a fost de mare intensitate deoarece sticla cu bere s-a spart în momentul impactului cu capul părții vătămate.

Deci, având în vedere zona vizată, numărul de lovituri aplicate și intensitatea acestora, Curtea a apreciat că pe latură subiectivă inculpatul L.P.P. a acționat, dacă nu cu intenția de a ucide, a acceptat posibilitatea producerii unui asemenea rezultat. S-a mai reținut că, faptul că rezultatul letal nu s-a produs se datorează, nu acțiunii inculpatului (care a lovit într-o zonă vitală, în două rânduri, cu sticle cu bere, lovituri de mare intensitate, pe partea vătămată, deci activitate aptă de a ucide) ci unor condiții independente de voința inculpatului, respectiv că partea vătămată purta pe cap un fes din material textil ce a atenuat efectele loviturilor aplicate. Faptul că loviturile au fost de mare intensitate rezultă și din leziunile suferite de partea vătămată M.N., respectiv traumatism cranio-cerebral acut deschis și hematom parietal drept.

În concluzie, Curtea a apreciat că în sarcina inculpatului L.P.P. trebuie reținută săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen. S-a mai reținut în încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul L.P.P. starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., deoarece,din fișa de cazier judiciar aflată la dosar urmărire penală, rezultă că în anul 2001 inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni de violență. Pe cale de consecință, instanța de prim control judiciar a apreciat că sentința instanței de fond este nelegală și datorită faptului că în mod eronat s-a făcut aplicarea prevederilor art. 61 C. pen., cu privire la restul de 355 zile din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 591 din 19 martie 2007 a Judecătoriei Focșani.

În consecință, în rejudecare, după condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, cu reținerea stării de recidivă postexecutorie, s-au înlăturat din conținutul sentinței penale apelate dispozițiile art. 61 C. pen., cu privire la restul de pedeapsă de 355 zile rămas neexecutat, întrucât la data de 6 noiembrie 2010 această pedeapsă anterioară putea fi considerată ca fiind executată. În ceea ce privește pe inculpatul D.D., în sarcina acestuia instanța de apel a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul D.D. a luat din autoturismul proprietate personală, ce era parcat în fața barului, o bâtă pe care o avea în portbagajul autoturismului și împreună cu inculpatul L.P.P.

a plecat în urmărirea părților vătămate ce se îndreptau către camion. În camion au reușit să urce I.V., șoferul și V.M., iar martorul S.N. nu a apucat să urce pentru că a fost rugat de I.V. să-l ajute să pornească motorul de la camion, operațiune pentru care S.N. a fost nevoit să intre sub camion. După ce a pornit motorul camionului, S.N. a vrut să urce în cabină însă a fost prins de inculpatul L.P.P. și lovit de acesta cu pumnul în zona ochiului. M.I. a fugit și el către camion, însă când a întins mâna să deschidă ușa de pe partea dreaptă de la cabina camionului a fost ajuns din urmă și lovit din spate cu bâta în cap de către inculpatul D.D. M.I. purta pe cap un fes din material textil care a atenuat efectele loviturii aplicate de inculpatul D.D.

cu bâta în cap și după ce a fost lovit, l-a rugat pe D.D. să nu-l mai lovească pentru că-l omoară. Inculpatul D.D. nu a renunțat la intențiile sale agresive și l-a lovit din nou cu bâta în cap pe M.I. În urma celei de-a doua lovituri aplicate de inculpatul D.D., M.I. nu a mai putut să stea în picioare și s-a ghemuit la pământ, lângă roata din față a camionului, implorându-l în continuare pe D.D. să nu-l mai lovească pentru că-l omoară. Totodată, M.I. a pus mâinile pe cap pentru a se apăra. Deși M.I. era așezat în poziția ghemuit cu mâinile pe cap, cu spatele la inculpatul D.D., acesta nu a manifestat nici un fel de înțelegere sau milă față de partea vătămată și a lovit-o din nou cu bâta în zona capului.

Întrucât M.I. avea mâinile deasupra capului pentru a se apăra, lovitura aplicată de inculpatul D.D. i-a produs o fractură incompletă 1/3 medie radius stâng, care a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Și în cazul acestui inculpat, raportând situația de fapt strict la numărul de îngrijiri medicale, instanța de apel nu a putut reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat. Dar, analizând încadrarea juridică a faptei, instanța a avut în vedere și alte elemente ce rezultă din situația de fapt mai sus menționată, respectiv: - Inculpatul D.D. a lovit de mai multe ori cu bâta în cap pe partea vătămată M.I. - Obiectul folosit de inculpat la lovirea părții vătămate, respectiv bâta, este un obiect apt ca să ucidă.

- Locul unde a lovit inculpatul în mod repetat, respectiv în capul părților vătămate, este o zonă vitală. - Intensitatea loviturilor aplicate de inculpat părții vătămate a fost mare, situație ce rezultă din faptul că părții vătămate M.I. i s-a produs o fractură incompletă 1/3 medie radius stâng. - Faptul că nu s-a produs rezultatul letal s-a datorat nu acțiunii inculpatului, care a folosit un obiect apt să ucidă, a lovit într-o zonă vitală în mod repetat, folosind lovituri de mare intensitate, ci datorită unor condiții independente de voința inculpatului, respectiv că partea vătămată s-a opus, ridicând mâinile deasupra capului cu scopul de a se apăra. Deci, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, prin modul în care a acționat, inculpatul D.D.

a acceptat cel puțin producerea acestui rezultat. În consecință, instanța de prim control judiciar a admis acest motiv de apel al Parchetului și în rejudecare a dispus condamnarea inculpatului D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Dispunând condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, a aplicat acestora și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată adecvată gradului de pericol social al faptelor săvârșite de aceștia. Deoarece în apel ambii inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpați în vederea introducerii lor în sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce privește pedepsele aplicate celor doi inculpați D.D. și L.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 C. pen., Curtea de apel a apreciat că pedepsele aplicate au fost date cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de fond având în vedere gradul de pericol social al faptei, dar și persoana inculpaților care nu sunt la primul impact cu legea penală, persistând deci în activitatea infracțională. În consecință a respins, ca nefondate, recursurile inculpaților referitoare la reducerea pedepselor aplicate pentru această infracțiune. Totuși, în ceea ce privește apelul declarat de inculpatul L.P.P., deoarece unul din motivele Parchetului, referitor la înlăturarea dispozițiilor art. 61 C. pen., din sentința de condamnare, este în favoarea acestuia, pe cale de consecință a admis, pe acest motiv, apelul declarat de acest inculpat.

Deoarece celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate sunt legale și temeinice, acestea au fost menținute. În consecință, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a pronunțat decizia penală nr. 145/ A din 19 iunie 2012 prin care a dispus în sensul celor evocate în precedent. 3. Împotriva deciziei amintite au formulat în termen legal recursuri inculpații D.D. și L.P.P. apreciindu-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul inculpat D.D., prin apărător ales, a invocat în recursul promovat, mai multe cazuri de casare. Într-o primă critică circumscrisă prevederilor art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc.

pen., se susține că decizia penală atacată nu cuprinde, pe de o parte motivele pe care se întemeiază soluția, iar pe de altă parte, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de apel a inculpatului D.D., așa cum a fost motivată oral în ședința publică, atât sub aspectul celor două fapte reținute în sarcina sa, cât și a individualizării judiciare a pedepsei aplicată. Astfel, se arată că în raport cu exigențele C.E.D.O. în materia motivării hotărârii, componentă a dreptului oricărei părți la un proces echitabil, soluția instanței de prim control judiciar nu a fost motivată în nici un mod, instanța fără a ține cont de apelul inculpatului, limitându-se la a reține expunerea procurorului, motivele de apel ale acestuia, fără a examina cauza și fără a răspunde cu argumente la fiecare dintre criticile și apărările invocate de părți.

Incidența în cauză a dispozițiilor art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., rezultă în opinia apărării din scurta referire a instanței de apel la apelul declarat de inculpatul D.D., din perspectiva individualizării judiciare a pedepsei și din omisiunea de a examina apărările acestuia privind nevinovăția sa raportat la cele două fapte deduse judecății. Recurentul inculpat D.D., prin apărătorul său, invocă și dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., în condițiile în care apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. Se arată că ceea ce deosebește infracțiunea de lovire sau alte violențe sau de vătămare corporală de tentativă la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii.

Astfel, sub aspectul laturii subiective, forma vinovăției în cazul tentativei de omor este intenția, element ce nu poate fi reținut în sarcina inculpatului în cauză, pe lângă faptul că nu s-a dovedit participarea sa la conflictul din 6 noiembrie 2010, nu s-a probat nici faptul că ar fi acționat în sensul agresării părții vătămate M.I. cu intenția vădită de a-l ucide, raportul de expertiză medico-legală confirmând că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei. Se mai invocă jurisprudența în materie potrivit căreia intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului care evidențiază poziția psihică a autorului și de împrejurările în care s-a produs actul de violență, și care, indiferente de materialitatea actului pot să confirme sau să infirme intenția de ucidere.

În raport cu datele cauzei, cu materialul probator aflat la dosar, apărarea concluzionează că, fără putință de tăgadă, inculpatul nu a lovit partea vătămată în conflictul din 6 noiembrie 2010. Pe de altă parte, se învederează faptul că dacă probele cauzei nu pot stabili spre săvârșirea cărei infracțiuni s-a îndreptat hotărârea făptuitorului, în sarcina sa nu s-ar putea reține decât tentativa la infracțiunea cea mai ușoară dintre cele posibile a se fi aflat în reprezentarea acestuia. Apărarea mai susține că hotărârea instanței de apel prin condamnarea inculpatului D.D. pentru pretinsa infracțiune de tentativă de omor este rezultatul greșitei aplicări a legii, în contextul în care nu s-a avut în vedere ansamblul probator administrat în cauză, ci s-a dat prevalență unei simple supoziții ale procurorului.

Se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție a avea în vedere că niciunul dintre martorii prezenți la desfășurarea evenimentelor nu l-a indicat pe recurentul inculpat D.D. ca fiind prezent acolo, în acele momente. Din această perspectivă, în viziunea apărării, urmărirea penală a fost nelegală, probele obținute în mod nelegal, inculparea lui D.D. realizându-se pe fondul unei stări conflictuale preexistente între acesta și ofițerul de urmărire penală. În acest sens se arată că inițial referatul Poliției orașului Mărășești a fost neînceperea urmăririi penale, iar din oficiu la 7 februarie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a emis ordonanța de infirmare a soluției dată la 22 decembrie 2010 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu.

Conclusiv se invocă lipsa materialului probator care să fundamenteze acuzația de tentativă la omor, iar în ceea ce privește fapta incriminată de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 se arată că la data de 13 decembrie 2010 s-a dispus sancționarea sa contravențională, considerându-se nelegal că inculpatul D.D. ar fi comis o asemenea faptă. Recurentul inculpat L.P.P., prin apărătorul desemnat din oficiu, a adus critici similare deciziei pronunțate de instanța de apel. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse, dar și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în raport cu întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Ambele instanțe, cu argumente rezultate din probatoriul administrat și cu argumente juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, instanța de prim control judiciar dând însă faptelor încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale. A reieșit, astfel că, în data de 6 noiembrie 2010, inculpatul L.P.P., aflat în barul din orașul Mărășești, al cărui administrator este martorul C.G., situat în satul Călimănești, jud. Vrancea, a lovit cu pumnul, în zona gurii pe partea vătămată M.N., urmare a loviturii acesta pierzându-și cunoștința și căzând pe podea. Același inculpat a aplicat în mod repetat părții vătămate M.N., lovituri în cap cu o sticlă cu bere, partea vătămată căzând la pământ și ulterior reușind să se ridice și să fugă.

Inculpatul D.D. a lovit cu o bâtă pe care a luat-o din portbagajul autoturismului său, parcat în fața barului, în zona capului pe partea vătămată M.I., în mod repetat, în împrejurările descrise detaliat în actul de inculpare și în cuprinsul considerentelor hotărârilor. Analizând conduita agresivă a celor doi inculpați, așa cum s-a manifestat prin modul de săvârșire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, inițiativa în declanșarea conflictelor aparținând inculpaților, aceștia urmărind victimele și aplicându-le lovituri de mare intensitate, în mod recurent cu obiecte tăioase (sticle bere sparte în urma loviturii), par, deci obiecte apte de a ucide, prin interesarea, vizarea unor zone anatomice vitale, cap, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu pot fi primite apărările inculpaților în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare.

Faptele inculpaților D.D. și L.P.P., astfel cum au rezultat și corect au fost reținute în plan factual de instanță, nu pot fi evaluate decât prin prisma leziunilor produse victimelor, ori a aspectului că actele medico-legale de specialitate au concluzionat că viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie, ci se impune o evaluare coroborată a formei și modalității intenției autorilor, element al laturii subiective a infracțiunii, pornind de la materialitatea actelor, obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul manifestat de inculpați pe întregul parcurs al acțiunilor ilicite dar și ulterior agresiuni. În concret lovirea cu o sticlă cu bere a părții vătămate M.N.

de către inculpatul L.P.P., spargerea acestei sticle urmare a intensității loviturii aplicate victimei, în zona capului apoi luarea unei alte sticle și repetarea loviturii în aceeași zonă vitală până la căderea părții vătămate pe podea nu se poate înscrie în planul elementului psihic, subiectiv, într-o intenție generală de a vătăma, ci oferă elemente suficiente în a identifica în mod clar, cert, intenția specifică de omor. Astfel, există tentativă de omor, nu lovire ori vătămare, întrucât inculpatul a acționat în așa mod încât să provoace leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei și a folosit instrumente, procedeu specific uciderii, nefiind relevant timpul necesar pentru îngrijiri medicale, acest criteriu fiind caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nefiind de natură și în măsură a exprima dinamismul interior al actului infracțional.

Aceeași este situația inculpatului D.D. în sarcina căruia s-a reținut, în baza unui material probatoriu administrat în mod complet, că a aplicat părții vătămate M.I. în a cărui urmărire a pornit, mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului, deși acesta îi cerea insistent să nu-l omoare și chiar după ce victima s-a ghemuit la pământ, implorând iertare, împrejurare în care o nouă lovitură aplicată de inculpat cu același obiect a determinat fractură deget 1/3 radius stâng, M.I. având mâinile deasupra capului într-un gest de apărare. Rezultă, așadar că analiza efectuată de judecătorul fondului este deficitară în condițiile în care la stabilirea încadrării juridice a faptelor inculpatului s-a avut în vedere strict numărul de îngrijiri medicale și concluzia că leziunile produse nu au pus în primejdie viețile victimelor.

Procedând la o examinare judiciară a tuturor elementelor cauzei, instanța de prim control judiciar a concluzionat în mod corespunzător că inculpații, chiar dacă nu au urmărit suprimarea vieților părților vătămate, prin modul în care au acționat, au acceptat cel puțin producerea acestui rezultat, iar faptul că rezultatul letal nu s-a produs nu s-a datorat acțiunilor inculpaților, ci unor condiții, împrejurări independente de voința acestora (de pildă, partea vătămată M.M. purta pe cap la data evenimentelor un fes care a atenuant efectul loviturilor). În consecință, criticile aduse de recurenții inculpați D.D. și L.P.P. deciziei instanței de apel nu pot fi primite, în cauză fiind întrunite exigențele tragerii lor la răspundere penală pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Examinând hotărârea instanței de apel din perspectiva criticilor care vizează nemotivarea sa ori omisiunea instanței de control de a se pronunța cu privire la cererea de apel a inculpatului D.D., Înalta Curte de Casație și Justiție constată lipsa de temeinice a unor asemenea susțineri. Se poate observa că instanța de control și-a motivat corespunzător soluția, înlăturând orice aspect discreționar în realizarea justiției și oferind părților din proces posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanța de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

În concret, instanța de apel a analizat într-o manieră judicioasă criticile aduse de către procuror, inculpați, hotărârii primei instanțe, înfățișând argumente pertinente cu caracter suficient în vederea încadrării juridice stabilite, sens în care a îmbrățișat susținerile procurorului, însă, după o examinare proprie a cauzei, sub toate aspectele. În împrejurarea în care instanța de prim control judiciar, urmare a evaluării criticilor formulate de apelanți, a admis apelul procurorului și al inculpatului L.P.P. (pentru aspectele indicate în cuprinsul considerentelor, în mod firesc motivarea soluției s-a fundamentat pe motivele de apel întemeiate ale acestora, ale căror argumente au fost însușite, astfel încât criticile aduse de recurentul inculpat D.D.

sunt nefondate. Desigur, nu pot fi primite nici criticile avansate de același inculpat cu privire la pretinsa nelegalitate a urmăririi penale, ori preexistenta stare conflictuală dintre el și ofițerul de urmărire penală care ar fi influențat cursul anchetei, prin manipularea probelor, ori condamnarea sa numai din motivul că ar fi recidivist și astfel un element negativ în societate, atâta timp cât astfel de susțineri nu prezintă suport real. Sub aspectul individualizării juridice a pedepsei aplicate inculpaților, Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuând propriul examen, constată că atât în planul naturii cuantumului cât și al modalității de executare, pedepsele principale stabilite de instanța de prim control judiciar cât și cele complementare, accesorii, satisfac exigențele art. 72 C. pen., asigurând pe de o parte restabilirea ordinii de drept încălcate, iar pe de altă parte o reală reinserție socială a celor doi inculpați.

Totodată, pedepsele aplicate inculpaților reflectă gradul de pericol social foarte ridicat al faptelor comise, persoana făptuitorilor și împrejurarea care agravează răspunderea penală, în speță starea de agravare (recidiva). Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, care este atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept atinse prin săvârșirea infracțiunii, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului deoarece numai în această manieră, retribuția justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială. În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.D. și L.P.P. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Va obliga recurentul inculpat D.D. la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Va obliga recurentul inculpat L.P.P. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.D. și L.P.P. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat D.D. la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat L.P.P. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2013 .