ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, asupra

recursurilor de față, pe baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

secția penală, prin sentința penală nr. 35 din 6 februarie 2012 pronunțată în

dosarul nr. 3146/91/2011, pentru inculpatul D.D., în baza art. 334 C. proc. pen.,

a schimbat încadrarea juridică dată faptei de tentativă la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.,

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte

violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.).

În temeiul art. 10 alin.

(1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.,

a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.D., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe

inculpatul D.D., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., la 3 (trei) ani

închisoare.

În temeiul art. 61

teza a II-a C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul

de 948 zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 467

din 11 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 955/91/2006.

A contopit restul de

948 zile cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință

penală, dispunând ca inculpatul D.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3

(trei) ani închisoare, sporită cu 6 (șase) luni închisoare, în total, execută 3

(trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În condițiile art. 71

C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării

pedepsei.

A obligat pe

inculpatul D.D. la plata sumei de 446,64 Ron, lei, către Spitalul Municipal

Adjud, jud. Vrancea.

În temeiul art. 192 pct.

2 C. proc. pen., a obligat partea vătămată M.I. și pe inculpatul D.D. la câte

120 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat (infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., s-au împăcat).

În baza art. 189 și

191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând

cheltuieli judiciare către stat (infracțiune prevăzută de art. 321 C. pen.).

Pentru inculpatul L.P.P.,

în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei de

tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de

lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (partea

vătămată M.N.).

În temeiul art. 10 lit.

f) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a dispus

încetarea procesului penal, pornit împotriva inculpatului L.P.P., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe

inculpatul L.P.P., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 61 C.

pen., teza a II-a C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru

restul de 355 zile din pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 591 din 09 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în

dosarul nr. 1476/231/2007.

A contopit restul de

355 zile, cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin prezenta sentință

penală, dispunând ca inculpatul L.P.P. să execute pedeapsa cea mai grea de 2

(doi) ani închisoare, sporită cu 6 (șase) luni, în total va executa 2 (doi) ani

și 6 (șase) luni închisoare.

În condițiile art. 71

C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Cheltuielile judiciare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., conform art. 192 alin.

(3) lit. b) pct. 3 C. proc. pen., s-a dispus a rămâne în sarcina statului.

Instanța fondului a

fost sesizată prin rechizitoriul nr. 341/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Vrancea, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și

investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a

inculpaților D.D. și L.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art.

321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) și b) C. pen., în cazul inculpatului D.D. și ale art. 37 lit. b) C.

pen., pentru inculpatul L.P.P. Actul de inculpare a reținut, în esență, că la

data de 6 noiembrie 2010, în jurul orei 21.30, cei doi inculpați au exercitat

agresiuni asupra părților vătămate M.I. și M.N., folosindu-se de obiecte apte a

suprima viața.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin încetarea procesului penal în civil, cu

dispozițiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen., dar și prin condamnare, conform art.

345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în

condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căruia au fost

administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța a

examinat și apreciat materialul probator, confirmând parțial existența faptelor

ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care

a reținut următoarele:

Inițial, cauza a fost

înregistrată sub nr. 1395/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu și a fost soluționată printr-o rezoluție de confirmare a propunerii de

neînceperii a urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că faptele comise de cei

doi inculpații se încadrează la art. 180 alin. (2) C. pen.

Pentru că, M.N., M.N.

și S.N. care au fost loviți de inculpatul L.P.P. nu au formulat plângere

penală, nu s-au făcut cercetări față de acesta.

M.I. a formulat

plângere penală în cauză, însă pe parcursul cercetărilor inculpatul D.D. i-a

dat acestuia suma de 800 lei și s-au împăcat, motiv pentru care în temeiul art.

228 alin. (6) și art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a confirmat propunerea de

neîncepere a urmăririi penale.

Prin ordonanța nr. 299/II/6/2011

din 07 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus

infirmarea rezoluției nr. 1395/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Panciu și preluarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru a

se efectua urmărirea penală față de D.D. sub aspectul săvârșirii tentativei la

infracțiunea de omor calificat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt: în seara

zilei de 06 noiembrie 2010, în jurul orei 20:00, la barul aparținând numitului

C.G. situat în satul Călimănești, județul Vrancea pe DN E85, a oprit un

autocamion încărcat parțial cu lemne de foc, din care au coborât numiții: M.I.,

M.N., V.M., S.N., M.N. și I.V. care, au cumpărat câte o bere și apoi au ieșit

pe terasa barului pentru a o consuma.

În timp ce consumau

berea, S.N. și M.N., care erau deja sub influența băuturilor alcoolice, le-au

observat pe terasa barului pe numitele D.V.I. și C.M.E., intrând în discuție cu

acele tinere, folosind un limbaj inadecvat.

Martorul L.L., care a

observat acest lucru, a intrat în bar și i-a spus inculpatului L.P.P., care

stătea la o masă împreună cu inculpatul D.D. și martorul G.B.G., că persoanele

care au venit cu autocamionul le înjură pe D.V.I. și C.M.E.

Inculpatul L.P.P. nu

a făcut nici un comentariu la situația prezentată de martorul L.L., însă,

inculpatul D.D. a ieșit din bar și a urcat în autoturismul marca F. de culoare

albă, având număr de înmatriculare străin, autovehicul cu care venise și care

era parcat în apropierea ușii de la intrarea în bar.

Persoanele care

veniseră cu autocamionul au mai cumpărat câte o bere, pe care au continuat să o

consume pe terasă și în acest timp M.N. a intrat în bar să-și cumpere covrigi.

Inculpatul L.P.P. l-a

chemat pe M.N., după ce acesta a cumpărat covrigi, l-a întrebat de ce le-a

înjurat pe fete și i-a dat o palmă peste față.

M.N. nu a replicat și

s-a întors la colegii cu care venise, spunându-le că a fost lovit cu palma

peste față de o persoană din bar.

M.N. a mers în bar intenționând

să-l întrebe pe L.P.P. de ce l-a lovit pe M.N., însă nu a reușit să-i pună

această întrebare pentru că, inculpatul L.P.P. s-a ridicat de pe scaun și l-a

lovit cu pumnul în zona gurii.

În urma loviturii, M.N.

și-a pierdut cunoștința și a căzut pe podea în bar. După M.N., în local a

intrat și M.N.

Inculpatul L.P.P., când

l-a văzut, a luat de pe masă o sticlă cu bere și l-a lovit cu ea în zona

capului. Sticla, în urma loviturii s-a spart, astfel că, inculpatul L.P.P. a

luat o altă sticlă și l-a lovit din nou tot în zona capului pe M.N., dar și

acesta s-a spart. În urma celor două lovituri primite, M.N., nu și-a pierdut

cunoștința, s-a ridicat de jos și s-a refugiat în lanul de porumb din

apropierea barului pentru a scăpa de o nouă eventuală agresiune din partea

inculpatului L.P.P.

Cele două lovituri

aplicate de inculpat, i-au produs părții vătămate M.N. leziuni care au

necesitate 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

M.I., V.M., S.N. și I.V.

când au văzut ce se întâmplă, au părăsit în fugă barul, îndreptându-se spre

autocamion. D.V.I. a crezut că aceștia se duc la camion să ia lemne, cu

intenția de a se reîntoarce pentru a-i aplica o corecție lui L.P.P., spunându-i

acestuia cu voce tare, că cei patru bărbați se îndreaptă spre autocamion pentru

a se înarma cu lemne.

Afirmațiile martorei

D.V.I. au fost auzite de inculpații L.P.P. și D.D.

Ca primă reacție a

celor afirmate de tânăra D.V., inculpatul D.D. a coborât din autoturismul marca

F., a luat o bâtă din portbagajul acestui autoturism și împreună cu celălalt

inculpat a plecat în urmărirea celor care se îndreptau spre camion, în care

reușise să urce I.V. șoferul și V.M., martorul S.N. nu a apucat să urce, pentru

că a fost rugat de I.V. să-l ajute să pornească motorul, operațiune pentru care

S.N. a fost nevoit să intre sub autocamion.

După ce a reușit să

pornească motorul autocamionului, S.N. a intenționat să urce în cabină, însă nu

a reușit, deoarece a fost prins de inculpatul L.P.P. și lovit de acesta cu

pumnul în zona ochiului.

M.I. a fugit și el

către camion, însă când a întins mâna să deschidă ușa de pe partea dreaptă de

la cabină, a fost ajuns din urmă de inculpatul D.D., care l-a lovit de două ori

cu bâta în zona capului.

După primirea celei

de a doua lovituri, M.I. s-a ghemuit la pământ, lângă roata din fața

autocamionului, rugându-l pe inculpat să nu-l mai lovească.

Totodată, M.I. a pus

mâinile pe cap, pentru a se apăra, însă, inculpatul D.D. i-a aplicat și cea de

a treia lovitură, tot în zona capului.

Întrucât M.I. a pus

mâinile deasupra capului pentru a se apăra, cea din urmă lovitură, i-a produs o

fractură incompletă 1/3 medie radius stâng, care a necesitat 16-18 zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare.

În momentele când a

început scandalul, persoanele care stăteau la masă și consumau diferite

băuturi, atât în bar, cât și pe terasă au plecat.

L.P.P., G.B.G., D.V.I.

și C.M.E. au plecat împreună cu D.D. cu autoturismul acestuia, marca F.

La urmărirea penală,

s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale față de victima M.N. și a unei

expertize medico-legale față de victima M.I., de către specialiști S.J.M.L. Vrancea.

Raportul de

constatare medico-legală nr. 53/ B din 11 martie 2011 emis de S.M.L. Vrancea a

concluzionat: numitul M.N. prezenta la data de 06 noiembrie 2010 un traumatism

cranian cu plagă frontală parietal dreapta, leziuni ce au putut fi produse

posibil prin lovire activă cu corp casant (sticlă). Din punct de vedere

medico-legal a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la

data producerii. Nu există date medicale obiective care să ateste punerea în

primejdie a victimei.

Raportul de expertiză

medico-legală nr. 54/ B din 11 martie 2011 eliberat de același S.M.L., a

stabilit:

-

numitul M.I. a

prezentat leziuni de natură traumatică, leziuni constate prin acte medicale și

medico-legale și care pot data din 06 noiembrie 2010;

-

timpul de îngrijiri

medicale acordat inițial prin certificatul medico-legal nr. 1243/ P din 11

noiembrie 2010 (16-18 zile), nu se modifică.

Din punct de vedere

al mecanismului de producere, criteriile medico-legale pledează pentru lovire

activă cu corp contondent, „plagă contuză occipitală”, lovire activă cu corp

contondent, „echimoză toracică”, mecanism direct, lovire activă cu corp

contondent, posibil în poziție de autoapărare, „fractură incompletă 1/3 medie

radius stâng”.

În același act

medico-legal s-a arătat, criteriile medico-legale nu se pot cuantifica decât

relativ „intensitatea loviturilor aplicate victimei” care au fost de

intensitate medie, leziuni ce nu au pus în primejdie viața victimei.

Inculpații L.P.P. și D.D.

atât la urmărirea penală, cât și-n fața instanței de judecată nu au recunoscut

faptele reținute în sarcina lor, declarând că, nu ei sunt cei care au lovit

părțile vătămate M.I. și M.N. și că, aceștia au fost loviți de către martorul G.B.G.

Inculpatul D.D., în

declarațiile date, a negat cu vehemență orice implicare în acest conflict,

susținând că el nici nu a fost prezent și că, a venit ulterior, ca urmare a

faptului că a fost sunat la telefon de inculpatul L.P.P., pe care l-a

transportat cu autoturismul de la barul unde a avut loc acel incident, în

orașul Mărășești.

Inculpatul L.P.P. a

susținut că în local el a fost agresat verbal de un bărbat care a intrat și

care era în stare de ebrietate și pentru a evita un posibil conflict, l-a

împins cu palma, cu intenția de a ieși afară, în rest cel care a lovit partea

vătămată a fost G.B.G., tânărul cu care el era la masă.

Apărările

inculpaților nu au putut fi reținute.

S-a reținut că martorii

i-au identificat ușor pe cei doi inculpați care au agresat victimele. Astfel,

martorii I.V., M.N., V.M., G.B.G. au declarat că, L.P.P., l-a lovit pe M.N. cu

sticla în zona capului, fiind recunoscut după un „defect la un ochi”.

Aceeași martori, cât

și părțile vătămate au declarat că, L.P., D.D. și G.B.G., erau toți în local la

momentul începerii conflictului.

Și inculpatul D.D. a

fost identificat de către partea vătămată M.I. ca fiind cel care l-a lovit cu

bâta în zona capului.

De asemenea, martorii

I.V., S.N. și G.B.G. au declarat că D.D. a fost agresorul părții vătămate M.I.,

lovindu-l cu o bâtă.

În stabilirea

activității infracționale a inculpatului D.D., instanța a avut în vedere și,

faptul că, acesta s-a deplasat la domiciliul părții vătămate M.I., căruia i-a

dat suma de 800 lei, împăcându-se pentru fapta prevăzută de art. 180 alin. (2)

C. pen., pentru care a fost cercetat de Poliția Orașului Mărășești, iar

Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu a confirmat propunerea de neîncepere a

urmăririi penale.

De altfel, cu ocazia

cercetărilor efectuate de lucrătorii Poliției Orașului Mărășești, inculpatul D.D.

a recunoscut activitatea sa violentă asupra părții vătămate M.I.

În raport de aceste

probe, declarațiile date de D.V. și L.L., în sensul că, numitul G.B.G. ar fi

autorul agresiunii asupra celor două părți vătămate nu au putut fi reținute.

La încadrarea

juridică a faptelor reținute, instanța a avut în vedere contextul în care

inculpații D.D. și L.P.P. au acționat, natura și intensitatea loviturilor

aplicate, faptul dacă au pus în pericol viața părților vătămate în raport de

zona vizată, instrumentul folosit, dar și atitudinea acestora în momentul

conflictului, împrejurări din care se poate concluziona dacă inculpații aveau

intenția directă sau cel puțin indirectă de a ucide.

Pentru o corectă apreciere

a scopului ce l-au urmărit inculpații, s-a luat în considerare toate

împrejurările cauzei, chiar dacă unele din împrejurări par destul de

concludente (zona unde au fost aplicate cele două lovituri, instrumentul

folosit), întrucât privite în mod izolat ar duce la o anumită încadrare

juridică a faptelor ce nu ar corespunde adevărului.

Astfel, conflictul a

izbucnit spontan datorită faptului că una din persoanele care au coborât din

autocamion și care era în stare de ebrietate a intrat în dialog cu două tinere

aflate la terasa barului, cărora le-a adresat cuvinte indecente.

Tinerele respective

erau cunoștințe apropiate inculpaților, care au fost anunțați în ce termeni s-a

purtat acel dialog, motiv pentru care, aceștia au reacționat violent, însă fără

a avea intenția de a ucide, mai mult de a o aplica o corecție.

Faptul că inculpații

niciodată nu au urmărit și nici nu au acceptat producerea decesului rezultă din

următoarele probe: raportul de constatare medico-legală nr. 53/ B din 11 martie

2011 eliberat de S.M.L. Vrancea, cu referire la partea vătămată M.N., agresată

de inculpatul L.P.P. precizează „nu există date medicale obiective care să ateste

punerea în primejdie a victimei”, iar din declarațiile martorilor rezultă că, M.N.

în urma celor două lovituri primite, nu și-a pierdut cunoștința, singur s-a

ridicat de jos, și-n fugă a plecat din bar, îndreptându-se spre un lan cu

porumb aspect, de altfel reținut și-n rechizitoriu.

În ceea ce privește

partea vătămată M.I. agrestă de inculpatul D.D., raportul de expertiză

medico-legal nr. 54/ B din 11 martie 2011 emis de S.M.L. Vrancea, a

concluzionat printre altele: leziuni traumatice constatate medico-legal nu au

pus în pericol viața victimei, iar loviturile aplicate victimei au fost de

intensitate medie.

S-a arătat că

înălțimea de până la 1,70 m a inculpatului, coroborat cu cele constate de

medicul legist, cele două lovituri aplicate de inculpatul D.D., nu puteau

produce decesul părții vătămate, atâta vreme cât acestea nu au fost de

intensitate maximă.

Faptul că, inculpatul

nu a dorit decesul părții vătămate M.I., rezultă și din declarația martorului G.B.G.,

care printre altele, arată „…în momentul în care am ajuns lângă camion, l-am

auzit pe D.D. spunând – P., ajunge, gata!”.

Prin urmare, din

atitudinea inculpatului D.D., așa cum rezultă din declarația martorului, acesta

nu urmărea uciderea părții vătămate și faptul că a intervenit spunându-i

inculpatului L.P.P. să înceteze agresiunea, duce la concluzia, că a prevăzut

urmările faptelor, fără a le accepta.

Așadar, inculpații D.D.

și L.P.P. nu au avut intenția, nici directă sau indirectă de a ucide. Pentru

aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

reținute în sarcina inculpaților D.D. și L.P.P., în infracțiunile prevăzute de art.

180 alin. (2) C. pen.

Întrucât, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. proc. pen., partea vătămată M.I.

s-a împăcat cu inculpatul D.D., s-a dispus încetarea procesului penale, în baza

art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen.

În ceea ce privește

pe inculpatul L.P.P., faptul că partea vătămată M.N. nu a formulat plângere

penală, s-a dispus încetarea procesului penal, conform art. 10 lit. f) C. proc.

pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În unitatea de

alimentație publică, respectiv la bar și pe terasă, la momentul declanșării conflictului

erau aproximativ 10 consumatori aflați în tranzit și ca urmare a manifestării

zgomotoase și agresive a inculpaților,  le-a creat acestora un sentiment de

insecuritate personală, astfel că, au fost nevoiți să părăsească localul

respectiv.

În aceste

împrejurări, instanța de fond a apreciat că, faptele celor doi inculpați,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice, text de lege prevăzut de art. 321 C.

pen., și-n baza căruia au fost condamnați.

La individualizarea

pedepselor, s-au avut în vedere împrejurările, pericolul social, urmările

produse de faptele comise, dar și datele personale ce îi caracterizează negativ

pe inculpați, ambii fiind recidiviști, în condițiile art. 37 lit. a), b) C.

pen.

Aplicarea unor

pedepse orientate spre mediul prevăzut de lege, dar cu executare în

penitenciar, s-a apreciat că este de natură a-i reeduca pe inculpați.

Anterior inculpații

au beneficiat de liberare condiționată, rămânându-le un rest de pedeapsă de

executat, situație în care, s-a făcut aplicarea art. 61 C. pen., revocarea

beneficiului liberării condiționate.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie, s-a reținut că natura faptei săvârșite și circumstanțele

personale ale inculpaților conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea

drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu

excepția drepturilor de lege.

sentințe au formulat în termen legal apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vrancea și inculpații D.D. și L.P.P.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și

netemeinică, din următoarele motive:

- În mod greșit

instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului D.D. săvârșirea infracțiunii

de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și nu a infracțiunii de

tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen.

- În mod greșit,

instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului L.P.P. săvârșirea

infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și nu a

infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen.

- În mod greșit

instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 61 C. pen., cu privire la

restul de 355 zile din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului L.P.P., în

condițiile în care acesta a fost trimis în judecată în stare de recidivă

postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

- Omiterea de către

instanța de fond a dispune obligarea inculpaților la prelevarea de probe

biologice.

Inculpații D.D. și L.P.P.

au criticat hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică sub aspectul

cuantumului pedepselor aplicate pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 C. pen., având

în vedere că s-au împăcat cu părțile vătămate implicate în conflict, solicitând

redozarea pedepsei.

Analizând cauza prin

prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu în limitele prevăzute de

lege, Curtea de apel a reținut următoarele:

În mod judicios

instanța de fond, pe baza analizei probelor administrate în cauză, a stabilit

situația de fapt, dar nu a dat faptelor ce rezultă din situația de fapt reținută,

încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Din situația de fapt

rezultă că inculpatul L.P.P., aflat la bar, s-a ridicat de pe scaun și a lovit

cu pumnul, în zona gurii, pe partea vătămată M.N. În urma loviturii foarte

puternice, acesta și-a pierdut cunoștința și a căzut pe podea. În acest timp a

intrat în bar partea vătămată M.N. și inculpatul L.P.P., când l-a văzut, a luat

de pe masă o sticlă cu bere și l-a lovit cu ea în cap. Sticla s-a spart, iar

inculpatul L.P.P. a luat o altă sticlă și a lovit-o din nou în cap pe partea

vătămată M.N. În urma acestor lovituri partea vătămată a căzut la pământ, iar

ulterior a reușit să se ridice de jos și să fugă în lanul de porumb din

apropierea barului, pentru a scăpa de agresiunea exercitată asupra sa.

Loviturile aplicate

de inculpatul L.P.P. i-au produs părții vătămate M.N. leziuni ce au necesitat

7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a arătat că,

privind situația de fapt prin prisma leziunilor produse, ce au necesitat 7-8

zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în sarcina inculpatului L.P.P. nu

s-ar putea reține săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Dar, la analiza

situației de fapt, nu se poate face abstracție de celelalte aspecte ce rezultă

din activitatea obiectivă exercitată de inculpat, respectiv lovirea în două

rânduri, deci în mod repetat, în zona capului, deci într-o zonă vitală, cu două

sticle de bere, a părții vătămate. Nu se poate face abstracție nici de faptul

că cel puțin una din lovituri a fost de mare intensitate deoarece sticla cu

bere s-a spart în momentul impactului cu capul părții vătămate. Deci, având în

vedere zona vizată, numărul de lovituri aplicate și intensitatea acestora,

Curtea a apreciat că pe latură subiectivă inculpatul L.P.P. a acționat, dacă nu

cu intenția de a ucide, a acceptat posibilitatea producerii unui asemenea

rezultat.

S-a mai reținut că, faptul

că rezultatul letal nu s-a produs se datorează, nu acțiunii inculpatului (care

a lovit într-o zonă vitală, în două rânduri, cu sticle cu bere, lovituri de

mare intensitate, pe partea vătămată, deci activitate aptă de a ucide) ci unor

condiții independente de voința inculpatului, respectiv că partea vătămată

purta pe cap un fes din material textil ce a atenuat efectele loviturilor

aplicate.

Faptul că loviturile

au fost de mare intensitate rezultă și din leziunile suferite de partea

vătămată M.N., respectiv traumatism cranio-cerebral acut deschis și hematom

parietal drept.

În concluzie, Curtea a

apreciat că în sarcina inculpatului L.P.P. trebuie reținută săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen.

S-a mai reținut în

încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul L.P.P. starea de recidivă

postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., deoarece,din fișa de

cazier judiciar aflată la dosar urmărire penală, rezultă că în anul 2001

inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni de violență.

Pe cale de

consecință, instanța de prim control judiciar a apreciat că sentința instanței

de fond este nelegală și datorită faptului că în mod eronat s-a făcut aplicarea

prevederilor art. 61 C. pen., cu privire la restul de 355 zile din pedeapsa

anterioară aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 591 din 19 martie 2007

a Judecătoriei Focșani.

În consecință, în

rejudecare, după condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de

omor calificat, cu reținerea stării de recidivă postexecutorie, s-au înlăturat

din conținutul sentinței penale apelate dispozițiile art. 61 C. pen., cu

privire la restul de pedeapsă de 355 zile rămas neexecutat, întrucât la data de

6 noiembrie 2010 această pedeapsă anterioară putea fi considerată ca fiind

executată.

În ceea ce privește

pe inculpatul D.D., în sarcina acestuia instanța de apel a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul D.D. a

luat din autoturismul proprietate personală, ce era parcat în fața barului, o

bâtă pe care o avea în portbagajul autoturismului și împreună cu inculpatul L.P.P.

a plecat în urmărirea părților vătămate ce se îndreptau către camion.

În camion au reușit

să urce I.V., șoferul și V.M., iar martorul S.N. nu a apucat să urce pentru că

a fost rugat de I.V. să-l ajute să pornească motorul de la camion, operațiune

pentru care S.N. a fost nevoit să intre sub camion.

După ce a pornit

motorul camionului, S.N. a vrut să urce în cabină însă a fost prins de

inculpatul L.P.P. și lovit de acesta cu pumnul în zona ochiului.

M.I. a fugit și el

către camion, însă când a întins mâna să deschidă ușa de pe partea dreaptă de

la cabina camionului a fost ajuns din urmă și lovit din spate cu bâta în cap de

către inculpatul D.D. M.I. purta pe cap un fes din material textil care a

atenuat efectele loviturii aplicate de inculpatul D.D. cu bâta în cap și după

ce a fost lovit, l-a rugat pe D.D. să nu-l mai lovească pentru că-l omoară.

Inculpatul D.D. nu a renunțat la intențiile sale agresive și l-a lovit din

nou cu bâta în cap pe M.I.

În urma celei de-a

doua lovituri aplicate de inculpatul D.D., M.I. nu a mai putut să stea în

picioare și s-a ghemuit la pământ, lângă roata din față a camionului,

implorându-l în continuare pe D.D. să nu-l mai lovească pentru că-l omoară. Totodată,

M.I. a pus mâinile pe cap pentru a se apăra. Deși M.I. era așezat în poziția

ghemuit cu mâinile pe cap, cu spatele la inculpatul D.D., acesta nu a

manifestat nici un fel de înțelegere sau milă față de partea vătămată și a

lovit-o din nou cu bâta în zona capului.

Întrucât M.I. avea

mâinile deasupra capului pentru a se apăra, lovitura aplicată de inculpatul D.D.

i-a produs o fractură incompletă 1/3 medie radius stâng, care a necesitat 16-18

zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Și în cazul acestui

inculpat, raportând situația de fapt strict la numărul de îngrijiri medicale, instanța

de apel nu a putut reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de

tentativă de omor calificat.

Dar, analizând încadrarea

juridică a faptei, instanța a avut în vedere și alte elemente ce rezultă din

situația de fapt mai sus menționată, respectiv:

- Inculpatul D.D. a

lovit de mai multe ori cu bâta în cap pe partea vătămată M.I.

- Obiectul folosit de

inculpat la lovirea părții vătămate, respectiv bâta, este un obiect apt ca să

ucidă.

- Locul unde a lovit

inculpatul în mod repetat, respectiv în capul părților vătămate, este o zonă

vitală.

- Intensitatea

loviturilor aplicate de inculpat părții vătămate a fost mare, situație ce

rezultă din faptul că părții vătămate M.I. i s-a produs o fractură incompletă

1/3 medie radius stâng.

- Faptul că nu s-a

produs rezultatul letal s-a datorat nu acțiunii inculpatului, care a folosit un

obiect apt să ucidă, a lovit într-o zonă vitală în mod repetat, folosind

lovituri de mare intensitate, ci datorită unor condiții independente de voința

inculpatului, respectiv că partea vătămată s-a opus, ridicând mâinile deasupra

capului cu scopul de a se apăra.

Deci, chiar dacă nu a

urmărit suprimarea vieții părții vătămate, prin modul în care a acționat,

inculpatul D.D. a acceptat cel puțin producerea acestui rezultat.

În consecință,

instanța de prim control judiciar a admis acest motiv de apel al Parchetului și

în rejudecare a dispus condamnarea inculpatului D.D. pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Dispunând condamnarea

inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, a

aplicat acestora și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată adecvată gradului de

pericol social al faptelor săvârșite de aceștia.

Deoarece în apel

ambii inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

de omor calificat, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus recoltarea de

probe biologice de la inculpați în vederea introducerii lor în sistemul

Național de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce privește

pedepsele aplicate celor doi inculpați D.D. și L.P.P. pentru săvârșirea

infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice,

prevăzută de art. 321 C. pen., Curtea de apel a apreciat că pedepsele aplicate

au fost date cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen., instanța de fond având în vedere gradul de pericol social al faptei,

dar și persoana inculpaților care nu sunt la primul impact cu legea penală, persistând

deci în activitatea infracțională.

În consecință a

respins, ca nefondate, recursurile inculpaților referitoare la reducerea

pedepselor aplicate pentru această infracțiune.

Totuși, în ceea ce

privește apelul declarat de inculpatul L.P.P., deoarece unul din motivele

Parchetului, referitor la înlăturarea dispozițiilor art. 61 C. pen., din

sentința de condamnare, este în favoarea acestuia, pe cale de consecință a

admis, pe acest motiv, apelul declarat de acest inculpat.

Deoarece celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate sunt legale și temeinice, acestea au

fost menținute.

În consecință, Curtea

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a pronunțat decizia

penală nr. 145/ A din 19 iunie 2012 prin care a dispus în sensul celor evocate

în precedent.

amintite au formulat în termen legal recursuri inculpații D.D. și L.P.P.

apreciindu-o ca nelegală și netemeinică.

Recurentul inculpat D.D.,

prin apărător ales, a invocat în recursul promovat, mai multe cazuri de casare.

Într-o primă critică

circumscrisă prevederilor art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen., se

susține că decizia penală atacată nu cuprinde, pe de o parte motivele pe care

se întemeiază soluția, iar pe de altă parte, instanța nu s-a pronunțat asupra

cererii de apel a inculpatului D.D., așa cum a fost motivată oral în ședința

publică, atât sub aspectul celor două fapte reținute în sarcina sa, cât și a

individualizării judiciare a pedepsei aplicată.

Astfel, se arată că în

raport cu exigențele C.E.D.O. în materia motivării hotărârii, componentă a dreptului

oricărei părți la un proces echitabil, soluția instanței de prim control

judiciar nu a fost motivată în nici un mod, instanța fără a ține cont de apelul

inculpatului, limitându-se la a reține expunerea procurorului, motivele de apel

ale acestuia, fără a examina cauza și fără a răspunde cu argumente la fiecare

dintre criticile și apărările invocate de părți.

Incidența în cauză a

dispozițiilor art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., rezultă în

opinia apărării din scurta referire a instanței de apel la apelul declarat de

inculpatul D.D., din perspectiva individualizării judiciare a pedepsei și din

omisiunea de a examina apărările acestuia privind nevinovăția sa raportat la

cele două fapte deduse judecății.

Recurentul inculpat D.D.,

prin apărătorul său, invocă și dispozițiile art. 385

9

pct. 12 C.

proc. pen., în condițiile în care apreciază că în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen.

Se arată că ceea ce

deosebește infracțiunea de lovire sau alte violențe sau de vătămare corporală

de tentativă la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului

față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. Astfel, sub

aspectul laturii subiective, forma vinovăției în cazul tentativei de omor este

intenția, element ce nu poate fi reținut în sarcina inculpatului în cauză, pe

lângă faptul că nu s-a dovedit participarea sa la conflictul din 6 noiembrie

2010, nu s-a probat nici faptul că ar fi acționat în sensul agresării părții

vătămate M.I. cu intenția vădită de a-l ucide, raportul de expertiză

medico-legală confirmând că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.

Se mai invocă

jurisprudența în materie potrivit căreia intenția de a ucide se stabilește în

funcție de materialitatea actului care evidențiază poziția psihică a autorului

și de împrejurările în care s-a produs actul de violență, și care, indiferente

de materialitatea actului pot să confirme sau să infirme intenția de ucidere.

În raport cu datele

cauzei, cu materialul probator aflat la dosar, apărarea concluzionează că, fără

putință de tăgadă, inculpatul nu a lovit partea vătămată în conflictul din 6

noiembrie 2010. Pe de altă parte, se învederează faptul că dacă probele cauzei

nu pot stabili spre săvârșirea cărei infracțiuni s-a îndreptat hotărârea

făptuitorului, în sarcina sa nu s-ar putea reține decât tentativa la

infracțiunea cea mai ușoară dintre cele posibile a se fi aflat în reprezentarea

acestuia.

Apărarea mai susține

că hotărârea instanței de apel prin condamnarea inculpatului D.D. pentru

pretinsa infracțiune de tentativă de omor este rezultatul greșitei aplicări a

legii, în contextul în care nu s-a avut în vedere ansamblul probator

administrat în cauză, ci s-a dat prevalență unei simple supoziții ale

procurorului. Se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție a avea în vedere

că niciunul dintre martorii prezenți la desfășurarea evenimentelor nu l-a

indicat pe recurentul inculpat D.D. ca fiind prezent acolo, în acele momente.

Din această perspectivă, în viziunea apărării, urmărirea penală a fost

nelegală, probele obținute în mod nelegal, inculparea lui D.D. realizându-se pe

fondul unei stări conflictuale preexistente între acesta și ofițerul de

urmărire penală.

În acest sens se

arată că inițial referatul Poliției orașului Mărășești a fost neînceperea

urmăririi penale, iar din oficiu la 7 februarie 2011 Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea a emis ordonanța de infirmare a soluției dată la 22

decembrie 2010 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu.

Conclusiv se invocă

lipsa materialului probator care să fundamenteze acuzația de tentativă la omor,

iar în ceea ce privește fapta incriminată de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991

se arată că la data de 13 decembrie 2010 s-a dispus sancționarea sa

contravențională, considerându-se nelegal că inculpatul D.D. ar fi comis o

asemenea faptă.

Recurentul inculpat L.P.P.,

prin apărătorul desemnat din oficiu, a adus critici similare deciziei pronunțate

de instanța de apel.

Examinând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, a

criticilor aduse, dar și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., în raport cu întregul material probator aflat la dosarul

cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Ambele instanțe, cu

argumente rezultate din probatoriul administrat și cu argumente juridice

pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, instanța de prim control

judiciar dând însă faptelor încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor

legale.

A reieșit, astfel că,

în data de 6 noiembrie 2010, inculpatul L.P.P., aflat în barul din orașul

Mărășești, al cărui administrator este martorul C.G., situat în satul

Călimănești, jud. Vrancea, a lovit cu pumnul, în zona gurii pe partea vătămată M.N.,

urmare a loviturii acesta pierzându-și cunoștința și căzând pe podea. Același

inculpat a aplicat în mod repetat părții vătămate M.N., lovituri în cap cu o

sticlă cu bere, partea vătămată căzând la pământ și ulterior reușind să se

ridice și să fugă.

Inculpatul D.D. a

lovit cu o bâtă pe care a luat-o din portbagajul autoturismului său, parcat în

fața barului, în zona capului pe partea vătămată M.I., în mod repetat, în

împrejurările descrise detaliat în actul de inculpare și în cuprinsul

considerentelor hotărârilor.

Analizând conduita

agresivă a celor doi inculpați, așa cum s-a manifestat prin modul de săvârșire

a faptelor, împrejurările în care au fost comise, inițiativa în declanșarea

conflictelor aparținând inculpaților, aceștia urmărind victimele și

aplicându-le lovituri de mare intensitate, în mod recurent cu obiecte tăioase

(sticle bere sparte în urma loviturii), par, deci obiecte apte de a ucide, prin

interesarea, vizarea unor zone anatomice vitale, cap, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că nu pot fi primite apărările inculpaților în sensul că

nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare.

Faptele inculpaților D.D.

și L.P.P., astfel cum au rezultat și corect au fost reținute în plan factual de

instanță, nu pot fi evaluate decât prin prisma leziunilor produse victimelor,

ori a aspectului că actele medico-legale de specialitate au concluzionat că

viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie, ci se impune o evaluare

coroborată a formei și modalității intenției autorilor, element al laturii

subiective a infracțiunii, pornind de la materialitatea actelor, obiectul

vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată,

comportamentul manifestat de inculpați pe întregul parcurs al acțiunilor

ilicite dar și ulterior agresiuni.

În concret lovirea cu

o sticlă cu bere a părții vătămate M.N. de către inculpatul L.P.P., spargerea

acestei sticle urmare a intensității loviturii aplicate victimei, în zona

capului apoi luarea unei alte sticle și repetarea loviturii în aceeași zonă

vitală până la căderea părții vătămate pe podea nu se poate înscrie în planul

elementului psihic, subiectiv, într-o intenție generală de a vătăma, ci oferă

elemente suficiente în a identifica în mod clar, cert, intenția specifică de

omor.

Astfel, există

tentativă de omor, nu lovire ori vătămare, întrucât inculpatul a acționat în

așa mod încât să provoace leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului

victimei și a folosit instrumente, procedeu specific uciderii, nefiind relevant

timpul necesar pentru îngrijiri medicale, acest criteriu fiind caracteristic

infracțiunii de vătămare corporală și nefiind de natură și în măsură a exprima

dinamismul interior al actului infracțional.

Aceeași este situația

inculpatului D.D. în sarcina căruia s-a reținut, în baza unui material

probatoriu administrat în mod complet, că a aplicat părții vătămate M.I. în a

cărui urmărire a pornit, mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului, deși

acesta îi cerea insistent să nu-l omoare și chiar după ce victima s-a ghemuit

la pământ, implorând iertare, împrejurare în care o nouă lovitură aplicată de

inculpat cu același obiect a determinat fractură deget 1/3 radius stâng, M.I.

având mâinile deasupra capului într-un gest de apărare.

Rezultă, așadar că

analiza efectuată de judecătorul fondului este deficitară în condițiile în care

la stabilirea încadrării juridice a faptelor inculpatului s-a avut în vedere

strict numărul de îngrijiri medicale și concluzia că leziunile produse nu au

pus în primejdie viețile victimelor.

Procedând la o

examinare judiciară a tuturor elementelor cauzei, instanța de prim control

judiciar a concluzionat în mod corespunzător că inculpații, chiar dacă nu au

urmărit suprimarea vieților părților vătămate, prin modul în care au acționat,

au acceptat cel puțin producerea acestui rezultat, iar faptul că rezultatul

letal nu s-a produs nu s-a datorat acțiunilor inculpaților, ci unor condiții,

împrejurări independente de voința acestora (de pildă, partea vătămată M.M.

purta pe cap la data evenimentelor un fes care a atenuant efectul loviturilor).

În consecință,

criticile aduse de recurenții inculpați D.D. și L.P.P. deciziei instanței de

apel nu pot fi primite, în cauză fiind întrunite exigențele tragerii lor la

răspundere penală pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat.

Examinând hotărârea

instanței de apel din perspectiva criticilor care vizează nemotivarea sa ori

omisiunea instanței de control de a se pronunța cu privire la cererea de apel a

inculpatului D.D., Înalta Curte de Casație și Justiție constată lipsa de

temeinice a unor asemenea susțineri.

Se poate observa că

instanța de control și-a motivat corespunzător soluția, înlăturând orice aspect

discreționar în realizarea justiției și oferind părților din proces

posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia

soluției adoptate, iar instanța de recurs elementele necesare pentru

exercitarea controlului judecătoresc.

În concret, instanța

de apel a analizat într-o manieră judicioasă criticile aduse de către procuror,

inculpați, hotărârii primei instanțe, înfățișând argumente pertinente cu

caracter suficient în vederea încadrării juridice stabilite, sens în care a

îmbrățișat susținerile procurorului, însă, după o examinare proprie a cauzei,

sub toate aspectele.

În împrejurarea în

care instanța de prim control judiciar, urmare a evaluării criticilor formulate

de apelanți, a admis apelul procurorului și al inculpatului L.P.P. (pentru

aspectele indicate în cuprinsul considerentelor, în mod firesc motivarea

soluției s-a fundamentat pe motivele de apel întemeiate ale acestora, ale căror

argumente au fost însușite, astfel încât criticile aduse de recurentul

inculpat D.D. sunt nefondate.

Desigur, nu pot fi

primite nici criticile avansate de același inculpat cu privire la pretinsa

nelegalitate a urmăririi penale, ori preexistenta stare conflictuală dintre el

și ofițerul de urmărire penală care ar fi influențat cursul anchetei, prin

manipularea probelor, ori condamnarea sa numai din motivul că ar fi recidivist

și astfel un element negativ în societate, atâta timp cât astfel de susțineri

nu prezintă suport real.

Sub aspectul

individualizării juridice a pedepsei aplicate inculpaților, Înalta Curte de Casație

și Justiție, efectuând propriul examen, constată că atât în planul naturii

cuantumului cât și al modalității de executare, pedepsele principale stabilite

de instanța de prim control judiciar cât și cele complementare, accesorii,

satisfac exigențele art. 72 C. pen., asigurând pe de o parte restabilirea

ordinii de drept încălcate, iar pe de altă parte o reală reinserție socială a

celor doi inculpați.

Totodată, pedepsele

aplicate inculpaților reflectă gradul de pericol social foarte ridicat al

faptelor comise, persoana făptuitorilor și împrejurarea care agravează

răspunderea penală, în speță starea de agravare (recidiva).

Individualizarea

pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste,

care este atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept atinse prin

săvârșirea infracțiunii, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a

făptuitorului deoarece numai în această manieră, retribuția justă realizează și

scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații D.D. și L.P.P. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 19 iunie 2012

a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat D.D. la plata

sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei,

reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga recurentul inculpat L.P.P. la plata

sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații D.D. și L.P.P. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 19 iunie

2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat D.D. la plata

sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei,

reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat L.P.P. la plata

sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 februarie 2013

.