ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3265/2013

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 19 decembrie 2012 sub nr. 49089/3/2012, reclamanta R.A.T. București RA a chemat-o în judecată pe pârâta SC M.P. SRL, solicitând obligarea acesteia Ia plata sumei de 519.302,31 RON, reprezentând contravaloare chirie, utilități și majorări (penalități) de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, a arătat că între părți a intervenit contractul de închiriere din 23 ianuarie 2007, valabil până Ia 31 mai 2010, având ca obiect închirierea spațiului cu altă destinație în suprafață de 250 mp, situat în București.

Conform art. 7.2. din contract, pârâta trebuia să plătească prețul închirierii stabilit Ia cap. V din contract până la termenele prevăzute la art. 5.1 și 5.2. În caz contrar, potrivit art. 5.4 din contract încep să curgă majorări de întârziere în cuantum de 0,5%, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației de plată până Ia achitarea integrală a debitului datorat. Pârâtul avea obligația de a plăti și utilitățile și, având în vedere că la expirarea termenului de închiriere (respectiv 31 mai 2010) pârâtul nu și-a respectat obligația de a preda spațiul închiriat, obligațiile de plată stabilite prin contractul de închiriere curg până la efectivă predare sau evacuare a spațiului.

Prin cererea depusă la 21 ianuarie 2013, pârâta SC M.P. SRL a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București. La termenul din 24 ianuarie 2013, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de pârâtă. Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 518 din 24 ianuarie 2013 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și în consecință a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș. S-a reținut în considerente că art. 7 C. proc. civ. prevede că cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, iar pârâta din prezenta cauză își are sediul în Târgu Mureș.

La 20 martie 2013, cauza a fost înaintată Tribunalului Specializat Mureș, stabilindu-se termen de judecată la 8 mai 2013. Tribunalul Specializat Mureș, prin Sentința civilă nr. 11037 din 18 iunie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la instanța supremă pentru pronunțarea unui regulator de competență. S-a reținut, în esență, că pricina supusă judecății este izvorâtă dintr-un contract de locațiune, reclamantul fiind îndreptățit să opteze între instanțele deopotrivă competente, o competență alternativă dintre instanța sediului pârâtei și instanța locului situării imobilului.

Cum necompetență teritorială a Tribunalului Specializat Mureș a fost invocată de către reclamantă înainte de prima zi de înfățișare, cu respectarea art. 159 alin. (3) C. proc. civ., instanța de declinare trebuie să dea efect dreptului reclamantei de a alege instanța competentă în raport de art. 10 alin. (2) C. proc. civ. În aceste condiții, Tribunalul București era competent teritorial, astfel că, în mod greșit, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestui tribunal. Înalta Curte constată existența conflictului negativ de competență între cele două instanțe, care s-au declarat deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, situație în raport cu care, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență, în sensul stabilirii competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere următoarele considerente: Prin contractul de închiriere din 23 noiembrie 2007, părțile au stabilit la art. 15 că litigiile de orice natură apărute din executarea contractului sunt de competența organelor judecătorești de drept comun. Art. 10 pct. 2 din C. proc. civ. stabilește că, în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune, în afara instanței domiciliul pârâtului mai este competentă și instanța locului unde se află imobilul. În același timp, art. 12 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În aplicarea prevederilor mai sus citate, competența cererilor ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a unui imobil este alternativă între instanța domiciliului pârâtului și instanța situării imobilului. În speța de față, reclamanta a înțeles să o cheme în judecată pe pârâtă pentru plata unor sume de bani rezultând dintr-un contract de închiriere a unui imobil, situat în București, în fața instanței unde este situat imobilul, ceea ce echivalează cu alegerea competenței în favoarea acestei instanțe, conform art. 12 C. proc. civ., astfel încât instanța inițial învestită nu putea cenzura opțiunea reclamantei. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL