ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 79/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta C.A.A. în

contradictoriu cu pârâții Universitatea "S.H." și Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului, și Sportului, a solicitat obligarea

pârâților la recunoașterea anilor de studiu și a creditelor obținute în

condiții de acreditare a formei de învățământ pe care a urmat-o, obligarea

pârâților la emiterea și eliberarea diplomei de licență care confirmă faptul că

a promovat examenul de licență sesiunea iulie 2009 și a absolvit Facultatea de

Management Financiar-Contabil din București, specializarea de contabilitate și

informatică de gestiune din cadrul Universității "S.H." - ciclul I

studii universitare de licență, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a mai

solicitat să se constate existența unui tratament diferențiat și

discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (3), art. 6 din O.G.

nr. 137/2000, între absolvenții acelorași facultăți de Management

Financiar-Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune din

cadrul Universității "S.H.", în ceea ce privește eliberarea

diplomelor pentru absolvenții care au promovat examenul de licență sesiunea

iulie 2009.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului, și

Sportului a invocat excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 7006 din 23 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, ca

neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată și a

respins cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea "S.H.",

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, că excepția inadmisibilității

acțiunii, este neîntemeiată, reținând că reclamanta pune în discuție refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri și nu legalitatea unui act

administrativ, astfel că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu sunt

aplicabile.

Pe fondul cauzei

Curtea de Apel a reținut că în cazul Universității "S.H." din

București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ cu

frecvență redusă au fost organizate și desfășurate în cazul reclamantei fără a

se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv a

dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G.. nr. 75/2005, în special faptul

parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării

procesului de învățământ.

Curtea de Apel a

reținut că Guvernul României a stabilit pentru fiecare an universitar domeniile

de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ

superior și specializările organizate de acestea.

Universitatea

"S.H." din București avea dreptul să organizeze admitere doar la

specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu,

aprobate prin hotărâre de guvern, începând cu anul I de studiu.

Hotărârile de guvern

nu au fost emise pentru a fi ignorate, ci pentru a asigura și informa cu

privire la cadrul legal în care urma să fie desfășurat procesul de învățământ.

Orice persoană fizică

sau juridică poate organiza în mod nelegal procesul de învățământ și emite

diplome cu antetul MECTS însă ulterior parcurgerii acestui proces de

învățământ, nu se poate nimeni prevala de eroarea comună, de necunoașterea

legii și nu poate obliga Ministerul Educației să recunoască acel proces. Este

la latitudinea fiecărei persoane care are capacitate deplină de exercițiu de

a-și asuma actele fără să impună comportamentul avut unei alte persoane

juridice.

Curtea de Apel a

constatat, de asemenea, că este responsabilitatea fiecărei instituții de

învățământ superior de a organiza procesul de învățământ în limitele legii.

Lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat

altor subiecte de drept.

Examinând incidența

dispozițiilor prevăzute de O.G. nr. 137/2000 în cauza dedusă judecății,

instanța de fond a reținut că în plan național, în sensul dispozițiilor

ordonanței menționate, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de

anumite situații identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai

multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta

să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui

scop să fie adecvate și necesare.

Curtea de Apel a mai

reținut că prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a

principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția

României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect

eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul

general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la

dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea

manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta C.A.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamantei, care este absolventă a Facultății de Management

Financiar-Contabil, din cadrul Universității "S.H.".

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în

această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era

în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia

universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față,

Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în

regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o persoană juridică de drept

privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem

național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități

administrative autonome sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezentul conflict

negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o

autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct.

1 lit. d) C. proc. civ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la

emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ revine

secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București,

competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din

aceeași lege.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.A.A. împotriva Sentinței civile nr. 7006 din 23 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - CL