ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 14 mai 2012,

reclamanta SC E.R.G. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României,

solicitând suspendarea provizorie a prevederilor pct. 22 lit. o) și a pct. 57 lit.

o) din H.G. nr. 50 din  25 ianuarie 2012, referitoare la Titlul VII „Accize și

alte taxe speciale".

În motivarea acțiunii, reclamanta a

învederat, în esență, că Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 50 din  25

ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 78 din 31 ianuarie 2012, prin care au

fost modificate și completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind C. fisc., adoptate prin H.G. nr. 44/2004.

Invocând prevederile art. 215 alin. (2) și alin.

(3) C. proc. fisc., ce fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 554/2004, care

reglementează instituția suspendării actului administrativ în temeiul art. 14

și art. 15, reclamanta a apreciat că cererea dedusă judecății este admisibilă,

cu atât mai mult cu cât, în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt

definite noțiunile de „pagubă iminentă" și „cazuri bine justificate".

Expun

ând motive de

nelegalitate ale H.G. nr. 50/2012, precum și aspectele privind prejudiciul care

s-ar produce prin executarea prevederilor contestate, reclamanta a solicitat

admiterea cererii de suspendare provizorie a executării, în temeiul

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 215 C. proc. fisc.

Prin

încheierea nr. 10/ CA

din 17 mai 2012, Curtea de Apel Constanta, secția a 11-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei SC E.R.G. SRL în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect suspendarea

provizorie a executării și, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2006,

a dispus suspendarea provizorie a executării prevederilor pct. 22 lit. o) și pct.

57 lit. o) din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012 referitoare la Titlul VII - Accize

și alte taxe speciale, până la soluționarea cererii având ca obiect suspendarea

executării acelorași

dispozi

ții

- Dosar nr. 630/36/2012 al Curții de Apel Constanța, cu prim termen de judecată

la 27 iunie 2012.

Pentru a pronun

ța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente:

Pentru

admisibilitatea cererii, av

ând ca obiect suspendarea provizorie a executării, legea

contenciosului administrativ condiționează îndeplinirea cumulativă a unor

condiții, precum abordarea judecății; depunerea unei cauțiuni; luarea măsurii,

prin examinarea condițiilor de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 14,

cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Curtea a apreciat c

ă materialul probator administrat în cauză,

în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., a făcut dovada îndeplinirii

cumulative a sus-menționatelor condiții de admisibilitate impuse de lege, în

sensul că reclamanta a înțeles a promova acțiune înregistrată pe rolul Curții

de Apel Constanța sub nr. 630/36/2012, având ca obiect suspendare executare act

administrativ și a făcut dovada depunerii cauțiunii - Recipisa de consemnare C.E.C.

B. din 14 mai 2012, în sumă de 1.000 lei. în ceea ce privește luarea măsurii

suspendării provizorii a executării actelor administrativ fiscale, prima

instanță a apreciat că și aceasta este îndeplinită.

Examin

ând dispozițiile legale incidente, respectiv art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că, în speță, s-a făcut dovada

existenței unui „caz bine justificat" deoarece, rezultă o „îndoială

puternică și evidentă" asupra prezumției de legalitate de care se bucură

actele administrative atacate, atât timp cât dispozițiile atacate contravin

prevederilor Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

Totodat

ă, prima instanță a reținut că, prin aplicarea

prevederilor pct. 22 lit. o), precum și cele ale pct. 57 lit. o) din Titlul VII

„Accize și alte taxe speciale" din H.G. nr. 50/2012, sunt încălcate

principiile reglementate în Legea nr. 21/1996 privind concurența, respectiv

protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial

normal.

Mai apreciaz

ă instanța de fond

că, prin emiterea dispozițiilor legale atacate, se încalcă și prevederile art. 45

din Constituție, potrivit cărora se garantează „accesul liber al persoanei la o

activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile

legii", nerespectându-se dispozițiile cuprinse în Tratatul C.E. art. 85 (81)

alin.

(1), ce face referire la politica

în domeniul concurenței și care trebuie să

garanteze unitatea, omogenitatea și viabilitatea pieții interne.

Judec

ătorul fondului a mai apreciat că H.G. nr. 50/2012

încalcă și prevederile art. 116 din Tratatul U.E., în sensul că, denaturează

condițiile de concurență pe piața internă, odată ce, Curtea Europeană de

Justiție a statuat faptul că, trebuie să fie considerate produse similare,

produsele care: „au caracteristici similare și îndeplinesc aceleași nevoi din

punct de vedere al consumatorului".

În plus, prevederile H.G. nr. 50/2012 încalcă prevederile

Directivei nr. 92/12/ CEE și sunt în contradicție cu dispozițiile art. 3 lit.

c) și lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind C.fisc.

În acest context, a reținut Curtea, prevederile atacate

creează un sistem fiscal inechitabil și astfel, generează dezechilibru la

nivelul activității operatorilor economici pentru producția de produse

energetice.

Pe de alt

ă parte, dispozițiile atacate au fost adoptate cu

încălcarea unuia dintre principiile fundamentale ale Codului fiscal cuprins în art.

4, din care rezultă că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; nu poate fi

modificată cu încălcarea „principiului stabilității și predictibilității",

în sensul că sarcina fiscală a contribuabililor trebuie să fie stabilită și

predictată, astfel încât aceasta să fie aptă să conducă la decizii manageriale

corecte, cel puțin pe parcursul unui an fiscal.

În același sens, s-a mai apreciat că dispozițiile atacate

au fost adoptate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 31/1990, cu modificările

și completările ulterioare.

Cu referire la cea de-a doua condi

ție de admisibilitate

a cererii, Curtea a reținut că probatoriul administrat în cauza face dovada

îndeplinirii și a celei de-a doua condiții legale pentru luarea măsurii

suspendării provizorii solicitată, dat fiind iminența producerii unei pagube în

patrimoniul său, în condițiile în care:

- folosirea resurselor financiare pentru majorarea

capitalului social determin

ă scăderea resurselor financiare pentru procesul de

producție, societatea nemaiavând resurse pentru achitarea garanției, a

accizelor, a angajaților, fiind nevoită să își închidă activitatea;

- procedura de consemnare a garan

ției de 2.000.000

euro, nu este de asemenea clară, nefiind reglementată sub aspectul datei de la

care se aplică, în ce modalitate se aplică, dacă reclamanta trebuie să

a

ștepte să fie

notificată pentru achitarea diferenței dintre garanția deja achitată anterior

și până la concurența sumei de 2.000.000 euro;

-

inexisten

ța unor norme clare, cu privire la cele două aspectepct. 22

și pct. 57 din H.G. nr. 50/2012, poate avea consecințe și subaspectul

îngrădirii dreptului liberului acces la justiție, în cazulcontestării

deciziilor Comisiei, față de reclamantă, în contenciosadministrativ, în

condițiile în care, plângerea prealabilă nu maisuspendă aceste decizii;

- în timp ce societatea reclamantă este prejudiciată prin

garanțiași capitalul social minim subscris, alte categorii de

antrepozitari(destinatari autorizați, depozitari, transportatori) și chiar

producător de produse energetice - în speță G.P.L., sunt favorizați prin

actulnormativ incriminat, în sensul că, beneficiază de un regim

fiscalpreferențial din partea autorităților, raportat la producătorii de

alteproduse energetice.

O eventual

ă executare în baza actului administrativ

atacat este de natură, a apreciat Curtea, a produce un „prejudiciu material

viitor și previzibil", ce ar determina perturbarea gravă a funcționării

societății și, totodată, ar determina perturbarea activității altor agenți

economici și a angajaților acesteia.

Concluzion

ând, instanța de fond a reținut că, atât timp

cât, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării

actului administrativ unilateral solicitată de reclamantă, ce a dedus judecății

cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ-fiscal emis de

autoritate - poate fi formulată odată cu acțiunea principală, sau printr-o

acțiune separată, iar în alin. (2) al art. 15 din legea contenciosului

administrativ, legiuitorul a indicat că dispozițiile alin. (2) și alin. (4) ale

art. 14 din lege sunt aplicabile în mod corespunzător, cererea dedusă judecății

poate fi admisă, apreciind că se impune suspendarea provizorie a actului

administrativ-fiscal, respectiv prevederilor pct. 22 lit. o) și pct. 57 lit. o)

din H.G. nr. 50din 25 ianuarie 2012 referitoare la Titlul VII "Accize și

alte taxe speciale", până la soluționarea cererii având ca obiect

suspendarea executării acelorași dispoziții - Dosar nr. 630/36/2012 al Curții

de Apel Constanța, cu prim termen de judecată stabilit aleatoriu - la 27 iunie 2012.

Împotriva acestei încheieri, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pârâtul Guvernul României a declarat recurs,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

5 C. proc. civ., recurentul susține că au fost încălcate formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

întrucât procedura de citare cu Guvernul României nu s-a realizat.

De asemenea, se invocă și încălcarea dispozițiilor art. 85

și art. 114

1

alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se arată că soluția instanței de fond prin care s-a admis

cererea de suspendare este nelegală.

Se menționează că, în cauză, nu s-a făcut dovada

îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, reclamanta făcând numai simple afirmații care nu pot conduce către

soluția pronunțată.

Recurentul aduce și argumente privind legalitatea și

temeinicia H.G. nr. 50/2012.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de

intervenție în interesul recurentului-pârât Guvernul României care a fost

respinsă, astfel cum rezultă din practicaua deciziei.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că

este întemeiat, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. nu este fondat.

Din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, se

constată că recurentul-pârât a fost citat, fiind respectate dispozițiile art. 85,

86

1

și 89 C. proc. civ. (fila 98, 99 dosar fond).

Mai mult, recurentul-reclamant nu a solicitat amânarea

cauzei după primirea citației și nici nu a dovedit vătămarea în raport de

criticile formulate.

În altă ordine, analizând motivul de recurs invocat

prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

se reține că soluția instanței de fond este nelegală.

Se constată că instanța de fond s-a pronunțat și a admis,

în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 5574/2004, o cerere de „suspendare

provizorie” a dispozițiilor pct. 22 lit. o) și pct. 57 lit. o) din H.G. nr. 50

din 25 ianuarie 2012, până la soluționarea cererii având ca obiect suspendarea

executării acelorași dispoziții ce formează obiectul Dosarului nr. 630/36/ 2012

al Curții de Apel Constanța.

Or, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul

a prevăzut posibilitatea suspendării executării actului administrativ până la

pronunțarea instanței de fond asupra cererii privind anularea actului, în

situația sesizării, în condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității

publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, în vederea revocării

în tot sau în parte a acestuia.

Conform art. 15 din aceeași lege, suspendarea executării

actului administrativ poate fi solicitată fie odată cu acțiunea pentru anularea

acestuia, fie printr-o acțiune separată.

Deci, față de dispozițiile legale menționate care

reglementează instituția suspendării executării actului administrativ în

ipotezele prezentate, se reține că o astfel de cerere are ca obiect

„suspendarea provizorie” până la soluționarea unei alte cereri de suspendare a

aceluiași act administrativ ce formează obiectul Dosarului nr. 630/36/2012

aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, nu are temei legal.

Legiuitorul nu a reglementat posibilitatea formulării

unei astfel de cereri de „suspendare provizorie” cum este cea care a fost

dedusă judecății și admisă de prima instanță prin sentința recurată.

Deci, în lipsa unui fundament legal, o astfel de cerere

este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

În consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

nelegală.

Înalta Curte, față de considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) teza a I- a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, va admite recursul formulat de Guvernul României, va

casa sentința recurată și va respinge cererea formulată de reclamantă ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul României

împotriva Încheierii nr. 10/ CA din 17 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția

a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge cererea

de suspendare ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

februarie 2013.