ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 14 mai 2012, reclamanta SC E.R.G. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând suspendarea provizorie a prevederilor pct. 22 lit. o) și a pct. 57 lit. o) din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, referitoare la Titlul VII „Accize și alte taxe speciale". În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat, în esență, că Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 50 din 25 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 78 din 31 ianuarie 2012, prin care au fost modificate și completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., adoptate prin H.G.

nr. 44/2004. Invocând prevederile art. 215 alin. (2) și alin. (3) C. proc. fisc., ce fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reglementează instituția suspendării actului administrativ în temeiul art. 14 și art. 15, reclamanta a apreciat că cererea dedusă judecății este admisibilă, cu atât mai mult cu cât, în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt definite noțiunile de „pagubă iminentă" și „cazuri bine justificate". Expun ând motive de nelegalitate ale H.G. nr. 50/2012, precum și aspectele privind prejudiciul care s-ar produce prin executarea prevederilor contestate, reclamanta a solicitat admiterea cererii de suspendare provizorie a executării, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 215 C. proc.

fisc. Prin încheierea nr. 10/ CA din 17 mai 2012, Curtea de Apel Constanta, secția a 11-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei SC E.R.G. SRL în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect suspendarea provizorie a executării și, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2006, a dispus suspendarea provizorie a executării prevederilor pct. 22 lit. o) și pct. 57 lit. o) din H.G.

nr. 50 din 25 ianuarie 2012 referitoare la Titlul VII - Accize și alte taxe speciale, până la soluționarea cererii având ca obiect suspendarea executării acelorași dispozi ții - Dosar nr. 630/36/2012 al Curții de Apel Constanța, cu prim termen de judecată la 27 iunie 2012. Pentru a pronun ța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente: Pentru admisibilitatea cererii, av ând ca obiect suspendarea provizorie a executării, legea contenciosului administrativ condiționează îndeplinirea cumulativă a unor condiții, precum abordarea judecății; depunerea unei cauțiuni; luarea măsurii, prin examinarea condițiilor de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 14, cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Curtea a apreciat c ă materialul probator administrat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., a făcut dovada îndeplinirii cumulative a sus-menționatelor condiții de admisibilitate impuse de lege, în sensul că reclamanta a înțeles a promova acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 630/36/2012, având ca obiect suspendare executare act administrativ și a făcut dovada depunerii cauțiunii - Recipisa de consemnare C.E.C. B. din 14 mai 2012, în sumă de 1.000 lei. în ceea ce privește luarea măsurii suspendării provizorii a executării actelor administrativ fiscale, prima instanță a apreciat că și aceasta este îndeplinită.

Examin ând dispozițiile legale incidente, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că, în speță, s-a făcut dovada existenței unui „caz bine justificat" deoarece, rezultă o „îndoială puternică și evidentă" asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative atacate, atât timp cât dispozițiile atacate contravin prevederilor Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Totodat ă, prima instanță a reținut că, prin aplicarea prevederilor pct. 22 lit. o), precum și cele ale pct. 57 lit. o) din Titlul VII „Accize și alte taxe speciale" din H.G. nr. 50/2012, sunt încălcate principiile reglementate în Legea nr. 21/1996 privind concurența, respectiv protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal.

Mai apreciaz ă instanța de fond că, prin emiterea dispozițiilor legale atacate, se încalcă și prevederile art. 45 din Constituție, potrivit cărora se garantează „accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii", nerespectându-se dispozițiile cuprinse în Tratatul C.E. art. 85 (81) alin. (1), ce face referire la politica în domeniul concurenței și care trebuie să garanteze unitatea, omogenitatea și viabilitatea pieții interne. Judec ătorul fondului a mai apreciat că H.G. nr. 50/2012 încalcă și prevederile art. 116 din Tratatul U.E., în sensul că, denaturează condițiile de concurență pe piața internă, odată ce, Curtea Europeană de Justiție a statuat faptul că, trebuie să fie considerate produse similare, produsele care: „au caracteristici similare și îndeplinesc aceleași nevoi din punct de vedere al consumatorului". În plus, prevederile H.G.

nr. 50/2012 încalcă prevederile Directivei nr. 92/12/ CEE și sunt în contradicție cu dispozițiile art. 3 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind C.fisc. În acest context, a reținut Curtea, prevederile atacate creează un sistem fiscal inechitabil și astfel, generează dezechilibru la nivelul activității operatorilor economici pentru producția de produse energetice. Pe de alt ă parte, dispozițiile atacate au fost adoptate cu încălcarea unuia dintre principiile fundamentale ale Codului fiscal cuprins în art. 4, din care rezultă că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; nu poate fi modificată cu încălcarea „principiului stabilității și predictibilității", în sensul că sarcina fiscală a contribuabililor trebuie să fie stabilită și predictată, astfel încât aceasta să fie aptă să conducă la decizii manageriale corecte, cel puțin pe parcursul unui an fiscal.

În același sens, s-a mai apreciat că dispozițiile atacate au fost adoptate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Cu referire la cea de-a doua condi ție de admisibilitate a cererii, Curtea a reținut că probatoriul administrat în cauza face dovada îndeplinirii și a celei de-a doua condiții legale pentru luarea măsurii suspendării provizorii solicitată, dat fiind iminența producerii unei pagube în patrimoniul său, în condițiile în care: - folosirea resurselor financiare pentru majorarea capitalului social determin ă scăderea resurselor financiare pentru procesul de producție, societatea nemaiavând resurse pentru achitarea garanției, a accizelor, a angajaților, fiind nevoită să își închidă activitatea; - procedura de consemnare a garan ției de 2.000.000 euro, nu este de asemenea clară, nefiind reglementată sub aspectul datei de la care se aplică, în ce modalitate se aplică, dacă reclamanta trebuie să a ștepte să fie notificată pentru achitarea diferenței dintre garanția deja achitată anterior și până la concurența sumei de 2.000.000 euro; - inexisten ța unor norme clare, cu privire la cele două aspectepct.

22 și pct. 57 din H.G. nr. 50/2012, poate avea consecințe și subaspectul îngrădirii dreptului liberului acces la justiție, în cazulcontestării deciziilor Comisiei, față de reclamantă, în contenciosadministrativ, în condițiile în care, plângerea prealabilă nu maisuspendă aceste decizii; - în timp ce societatea reclamantă este prejudiciată prin garanțiași capitalul social minim subscris, alte categorii de antrepozitari(destinatari autorizați, depozitari, transportatori) și chiar producător de produse energetice - în speță G.P.L., sunt favorizați prin actulnormativ incriminat, în sensul că, beneficiază de un regim fiscalpreferențial din partea autorităților, raportat la producătorii de alteproduse energetice.

O eventual ă executare în baza actului administrativ atacat este de natură, a apreciat Curtea, a produce un „prejudiciu material viitor și previzibil", ce ar determina perturbarea gravă a funcționării societății și, totodată, ar determina perturbarea activității altor agenți economici și a angajaților acesteia.

Concluzion ând, instanța de fond a reținut că, atât timp cât, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral solicitată de reclamantă, ce a dedus judecății cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ-fiscal emis de autoritate - poate fi formulată odată cu acțiunea principală, sau printr-o acțiune separată, iar în alin. (2) al art. 15 din legea contenciosului administrativ, legiuitorul a indicat că dispozițiile alin. (2) și alin. (4) ale art. 14 din lege sunt aplicabile în mod corespunzător, cererea dedusă judecății poate fi admisă, apreciind că se impune suspendarea provizorie a actului administrativ-fiscal, respectiv prevederilor pct. 22 lit. o) și pct. 57 lit. o) din H.G.

nr. 50din 25 ianuarie 2012 referitoare la Titlul VII "Accize și alte taxe speciale", până la soluționarea cererii având ca obiect suspendarea executării acelorași dispoziții - Dosar nr. 630/36/2012 al Curții de Apel Constanța, cu prim termen de judecată stabilit aleatoriu - la 27 iunie 2012. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei încheieri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât procedura de citare cu Guvernul României nu s-a realizat. De asemenea, se invocă și încălcarea dispozițiilor art. 85 și art. 114 1 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că soluția instanței de fond prin care s-a admis cererea de suspendare este nelegală. Se menționează că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta făcând numai simple afirmații care nu pot conduce către soluția pronunțată. Recurentul aduce și argumente privind legalitatea și temeinicia H.G. nr. 50/2012. Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție în interesul recurentului-pârât Guvernul României care a fost respinsă, astfel cum rezultă din practicaua deciziei.

3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este întemeiat, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat. Din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, se constată că recurentul-pârât a fost citat, fiind respectate dispozițiile art. 85, 86 1 și 89 C. proc. civ. (fila 98, 99 dosar fond). Mai mult, recurentul-reclamant nu a solicitat amânarea cauzei după primirea citației și nici nu a dovedit vătămarea în raport de criticile formulate. În altă ordine, analizând motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., se reține că soluția instanței de fond este nelegală.

Se constată că instanța de fond s-a pronunțat și a admis, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 5574/2004, o cerere de „suspendare provizorie” a dispozițiilor pct. 22 lit. o) și pct. 57 lit. o) din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, până la soluționarea cererii având ca obiect suspendarea executării acelorași dispoziții ce formează obiectul Dosarului nr. 630/36/ 2012 al Curții de Apel Constanța. Or, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut posibilitatea suspendării executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii privind anularea actului, în situația sesizării, în condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, în vederea revocării în tot sau în parte a acestuia.

Conform art. 15 din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată fie odată cu acțiunea pentru anularea acestuia, fie printr-o acțiune separată. Deci, față de dispozițiile legale menționate care reglementează instituția suspendării executării actului administrativ în ipotezele prezentate, se reține că o astfel de cerere are ca obiect „suspendarea provizorie” până la soluționarea unei alte cereri de suspendare a aceluiași act administrativ ce formează obiectul Dosarului nr. 630/36/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, nu are temei legal. Legiuitorul nu a reglementat posibilitatea formulării unei astfel de cereri de „suspendare provizorie” cum este cea care a fost dedusă judecății și admisă de prima instanță prin sentința recurată.

Deci, în lipsa unui fundament legal, o astfel de cerere este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. În consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. Înalta Curte, față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a I- a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul formulat de Guvernul României, va casa sentința recurată și va respinge cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva Încheierii nr. 10/ CA din 17 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.