ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5771/2013

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Lehliu, reclamantul E.J.G. a solicitat obligarea Primăriei Comunei

Valea Argovei prin Primar la înregistrarea în Registrul Rol Unic al Primăriei a

dreptului său de proprietate asupra imobilului denumit Ferma nr. 1 Valea

Argovei compus din teren intravilan de 7510 mp și construcții, situat în Comuna

Valea Argovei, Jud. Călărași, ce a fost dobândit prin licitație, conform

procesului verbal de adjudecare din 3 iulie 2007, în urma organizării unei licitații

publice de către SC A.S. SA, cu sediul în comuna Sărulești, aflată în faliment.

În motivarea cererii

s-a arătat că i s-a respins înregistrarea proprietății pe considerentul că

imobilul aparține domeniului public al comunei Valea Argovei, conform H.G.R. nr.

1349/2001.

În urma efectuării

unei expertize topo, la instanța de fond, s-a constat că între terenul de 7510

mp deținut de reclamant în baza procesului verbal de adjudecare din 3 iulie 2007

și identificat conform anexei 2 la certificatul de atestare a dreptului de

proprietate deținut de societatea care organizase licitația, respectiv SC A.S.

SA și terenul înscris în anexa 51 poziția 32 la H.G.R. nr. 1349/2001 există

identitate totală.

Prin Sentința civilă nr.

341/2012 a Judecătoriei Lehliu Gară a fost respinsă acțiunea reclamantului,

instanța reținând că dacă în evidențe figurează ca titular al dreptului de

proprietate altă persoană fizică sau juridică refuzul pârâtei de a înscrie un

alt titular este justificat atâta timp cât nu s-a stabilit pe cale

judecătorească care titlu este preferabil.

Având în vedere că

imobilul compus din teren de 7510 mp și construcții, situat în intravilanul

Comunei Valea Argovei, cu privire la care reclamantul a solicitat înregistrarea

în evidența fiscală, invocând un drept de proprietate, a fost înscris în

domeniul public al unității administrativ teritoriale în baza H.G.R. nr. 1349/2001,

motiv pentru care cererea reclamantului de înregistrare a fost respinsă, este

evident că de acest act administrativ depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul E.J.G., ridicând, în fața Tribunalului

Călărași, secția civilă, învestită cu soluționarea căii de atac, excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al Jud. Călărași,

precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Jud. Călărași, sub

aspectul menționării în Anexa nr. 51 - Inventarul bunurilor care aparțin

domeniului public al Comunei Valea Argovei, a imobilului situat în Comuna Valea

Argovei, Jud. Călărași, identificat ca „Sediu firmă SC A.S. SA compus din teren

și construcții.

Prin Sentința nr. 6381

din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea excepției, a respins ca

nefondată excepția de nelegalitate invocată de către reclamant.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a arătat, în esență, invocând jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție, că

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

ce permit repunerea în discuție, fără limită de timp, a legalității unui act

administrativ individual, îndeosebi a celui emis anterior adoptării Legii nr. 554/2004,

încalcă principiile fundamentale expuse în jurisprudența C.E.D.O. și cea a

Curții de Justiție de la L.

Împotriva

Sentinței nr. 6381 din 8 noiembrie 2012 a formulat recurs reclamantul E.J.G.,

solicitând casarea acesteia.

Motivele de recurs

invocate au fost subsumate, în esență, următoarelor argumente:

- hotărârea instanței

de fond este nelegală întrucât s-a procedat șa judecarea pricinii fără a se fi

îndeplinit procedura legală de citare cu reclamantul - recurent;

- hotărârea este

lipsită de fundament legal, în condițiile în care dispozițiile art.

4 alin. (1) prima

teză din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007

arată că l

egalitatea

unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate;

- nu se poate susține

atingerea adusă principiului securității raporturilor juridice, întrucât

terenul s-a aflat în posesia recurentului-reclamant, hotărârea instanței de

fond fiind neîntemeiată față de situația de fapt expusă în motivarea excepției;

- hotărârea instanței

de fond este nemotivată, deoarece nu face nici o referire la aspectele de

nelegalitate invocate de către recurent, deși excepția de nelegalitate a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Analizând argumentele

dezvoltate în cererea de recurs, raportat la actele și înscrisurile cauzei și

prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat

și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se constată, în

primul rând, că procedura de citare a reclamantului - recurent, pentru ziua

când a avut loc dezbaterea cauzei, a fost legal îndeplinită.

Astfel, la fila 5 din

dosarul de fond este atașată dovada de îndeplinire a procedurii de citare, prin

afișare, a reclamantului, în data de 2 noiembrie 2012.

Se apreciază, astfel,

că în speță au fost respectate dispozițiile art. 94 alin. (4) și ale art. 89 alin.

(1) C. proc. civ., având în vedere și natura cauzei, și, față de dispozițiile art.

100 alin. (4) C. proc. civ., acest motiv de recurs va fi respins ca

neîntemeiat.

În continuare, se mai

constată că instanța de fond a respins excepția de nelegalitate invocată pentru

că aceasta viza un act administrativ cu caracter individual adoptat anterior

Legii nr. 554/2004, și anume H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public

al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Călărași, în ceea ce privește Anexa nr. 51 – domeniul public al comunei

Valea Argovei.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007,

legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Este adevărat că prin

mai multe decizii, dintre care amintim Deciziile nr. 404, 425 și 426/2008,

Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4

din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007,

considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității

raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția

României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și

din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin.

(1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii

și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care

garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului

administrativ.

Fără a ignora sau

nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, Înalta

Curte, nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în

mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate

de Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum

au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O., aceasta constituind o garanție

a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința

calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia.

Cu privire la

raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din

Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict

între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele

internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu

prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai

în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această

perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4

din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe

care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale

anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului

securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței

dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului

comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un

proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești

.

Deși se referă la

repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești

irevocabile, argumentele Curții de la S. pot fi reținute și în cazul actului

administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost

atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ

unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă

caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.

Este adevărat că

admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului

administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată

excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de

drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit

astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta

Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei

excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și

mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar

cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră

în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a

preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din

Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat

în lumina preambulului Convenției.

În cauză actul

administrativ unilateral individual atacat a fost emis anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, potrivit considerentelor expuse mai

sus, nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea procesuală

reglementată de art. 4 din acest act normativ. Anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a actului administrativ nu a fost

reglementată prin lege, iar doctrina și jurisprudența au acceptat-o în mod

tradițional numai cu privire la actul administrativ-normativ, ca pe un mijloc

procesual de apărare ce putea fi invocat în orice litigiu și era soluționat de

către instanța competentă să judece cauza respectivă.

Ca o consecință a

celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin

raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O. precum și jurisprudența

C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o soluție

temeinică și legală, pe care o va menține.

Celelalte motive de

recurs ce vizează fondul excepției de nelegalitate nu pot fi analizate,

examinarea acesteia fiind inadmisibilă, pentru considerentele sus-menționate.

Pentru aceste motive,

apreciindu-se că nu există motive de reformare a sentinței instanței de fond,

în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (1) teza

a I- a C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de E.J.G. împotriva Sentinței civile nr. 6381 din 8 noiembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2013.