ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea dată în ședința publică de la
3 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, a dispus sesizarea Curții de Apel București în
temeiul dispozițiilor art. 4 Legea nr. 554/2004 pentru soluționarea excepției
de nelegalitate invocată de reclamanta C.E.M. cu privire la certificatul de
atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 25 octombrie 1993
emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, suspendând judecata cauzei
până la soluționarea excepției de nelegalitate.
Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat
sentința civilă nr. 4157 din 26 octombrie 2010, prin care a respins ca
neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.E.M..
Hotărând astfel,
instanța de fond a apreciat că se impune a fi înlăturată aplicarea
dispozițiilor art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost
modificate prin Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ cu caracter
individual contestat în cauză, dat fiind că acesta a fost emis anterior datei
la care a intrat în vigoare legea susmenționată.
Cu referire la
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de
la Luxembourg, instanța de fond a reținut, față de natura juridică a actului
dedus judecății, că nu se impune cercetarea motivelor de nelegalitate invocate
pe cale incidentă, întrucât cenzurarea fără limită de timp a actelor
administrative unilaterale cu caracter individual contravin unor principii
fundamentale convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul
real al drepturilor fundamentale ale omului.
Împotriva acestei
sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca
nelegală și netemeinică și pe fond, admiterea excepției de nelegalitate
invocată în litigiul civil.
Recurenta a susținut
că în mod greșit instanța de fond a respins excepția de nelegalitate care a
fost invocată ca un mijloc de apărare pentru valorificarea drepturilor sale
vătămate, prin actul administrativ nelegal, astfel, că nu a fost încălcat
principiul stabilității raporturilor juridice.
Prin intermediul
acestei excepții, s-a arătat că se garantează posibilitatea controlului de
legalitate asupra actelor administrative care nu au fost contestate pe cale
principală și constatarea nelegalității certificatului de atestare a dreptului
de proprietate are scop chiar restabilirea echității, justiției și legalității,
ceea ce nu poate contraveni exigențelor impuse de art. 6 din Convenția
europeană a drepturilor omului cu privire la dreptul la un proces echitabil,
sub aspectul principiului securității raporturilor juridice și al dreptului la
justiție.
Analizând actele și
lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru
următoarele considerente:
Instanța de fond a
soluționat corect excepția de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă,
constatând că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 4 alin. (1) Legea nr.
554/2004 față de certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25
octombrie 1993, care a fost emis anterior intrării în vigoare a actului
normativ susmenționat.
În mod necontestat,
acest certificat este un act administrativ cu caracter individual și
posibilitatea cenzurării lui fără limită de timp este de natură să încalce
dreptul la justiție și principiul securității raporturilor juridice.
În jurisprudența
Curții de Justiție de la Luxembourg s-a reținut că, posibilitatea de invocare a
excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, atunci
când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act
comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni,
trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului
respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al
acelui act, nici chiar pe cale incidentă a excepției de nelegalitate.
De asemenea,
Curtea europeană a
drepturilor omului a stabilit în jurisprudența sa că, prin posibilitatea
contestării fără limită de timp, pe cale directă sau incidentă a legalității
actelor administrative cu caracter individual s-ar încălca dreptul la un proces
echitabil, aducându-se atingere principiului stabilității și securității
raporturilor juridice.
În consecință, față
de natura juridică a actului administrativ dedus judecății, instanța de fond a
procedat corect la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) Legea
nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr.
262/2007, respingând ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de
reclamantă.
Pentru considerentele
care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare
a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul
recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de C.E.M. împotriva sentinței civile nr. 4157 din 26 octombrie 2010 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie
2011
.