ÎCCJ, Decizia nr. 243/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a procurorului șef Secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.G. ”împotriva tuturor actelor și măsurilor dispuse de procurori, prin emiterea și utilizarea abuzivă, în afara cadrului permis de lege, a mandatului din 13 noiembrie 2002 . pentru autorizarea interceptării convorbirilor telefonice, și a mandatului din 9 mai 2003 . pentru autorizarea prelungirii interceptării.”.

Procurorul a reținut că plângerea petiționarului este inadmisibilă deoarece mandatele de autorizare au fost emise în conformitate cu legea, iar informațiile obținute, interceptările telefonice, au fost înaintate organelor de urmărire penala și depuse la dosarul cauzei.

Împotriva rezoluției nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a procurorului șef Secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistica, petentul B.G. a formulat, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., plângere la instanța competentă, înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, dosarul nr. 3252/1/2012.

La termenul de judecată din 5 octombrie 2012, petentul B.G., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991, solicitând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.

Prin sentința penală nr. 1338 din 5 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, în dosarul nr. 3252/1/2012, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petiționarul B.G., constatând inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991 și ca inadmisibilă, plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Petiționarul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în privința cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petiționarul B.G., că aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei în care a fost invocată.

Cu privire la plângerea formulată, instanța a reținut și că, în acord cu dispozițiile Deciziei ( în recurs în interesul legii ) nr. 57/2007, plângerea îndreptată împotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată,este inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 1338 din 5 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală, în dosarul nr. 3252/1/2012, petentul B.G. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, formându-se dosarul nr. 6676/1/2012.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, analizând actele și lucrările din dosar constată că:

Recursul declarat petiționarul B.G. cu privire la dispoziția de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, este tardiv pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Împotriva dispoziției din sentință – pronunțată la 5 octombrie 2012 - prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, petentul avea posibilitatea să formuleze recurs în termen de 48 de ore pronunțare, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, însă acesta a formulat recursul, care a fost transmis prin fax, la 15 octombrie 2012, orele 10

39

, cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege mai sus - menționat.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că recursul este tardiv și urmează să fie respins ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. a), teza I C. proc. pen.

Recursul declarat petitionarul B.G. cu privire dispoziția de respingere,ca inadmisibilă, a plângerii formulate de același petiționar împotriva rezoluției nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este inadmisibil,

și va fi respins ca atare,

pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În speța supusă analizei, cererea de recurs are ca obiect o dispoziție dintr-o sentință definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală asupra unei plângeri formulate în procedura reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.; așa fiind, exercitarea căii de atac a recursului împotriva acestei sentințe este inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege, după cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, reprezentând o soluție inadmisibilă.

Pentru considerentele ce precedă, se va constata că cererea de recurs este inadmisibilă și urmează a fi respinsă în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul B.G. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată prin sentința nr. 1338 din 5 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală în dosarul nr. 3252/1/2012.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.G. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a plângerii formulată împotriva rezoluției nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2012.