ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 935/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 935/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 19 din 10

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul

nr. 385/87/2011, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (l), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (l), (3), (4)

și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 – art. 76 C.

pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.G., la pedeapsa de 4 (patru) ani

închisoare.

În baza art. 71 C. pen., au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Il-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a fost

aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată

de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A fost dispusă comunicarea prezentei

hotărâri către O.N.R.C.

A fost admisă acțiunea civilă și a

fost obligat inculpatul la plata, în solidar cu partea responsabilă civilmente

SC R.C.S. SRL Târgoviște (prin administrator judiciar V.D.), către partea

civilă SA D., a sumei de 428.765,36 lei reprezentând despăgubiri civile (c/v

marfă neachitată).

A fost obligat inculpatul la plata, în

solidar cu partea responsabilă civilmente, a sumei de 3.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această, hotărâre,

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 271P/2010 din

19 august 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de libertate (în lipsă) a inculpatului S.G.,

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (l) raportat

la alin. (3), (4) și (5) C. pen.

S-a reținut, în actul de sesizare a

instanței, că inculpatul S.G. era administrator unic al SC R.C.S. SRL Târgoviște,

societate înființată în anul 1994, în baza sentinței judecătorești nr. 485 din 14

octombrie 1994 a Tribunalului Dâmbovița. Inițial activitatea societății a fost

transportul rutier de mărfuri, iar pe baza unor acte adiționale s-a extins și

la alte activități, inclusiv comerțul cu produse agricole.

În desfășurarea acestor activități (comerț

cu cereale) inculpatul a intrat în relații comerciale cu SA D., județul

Teleorman, al cărei președinte este numitul L.V.

Între cele două societăți s-au încheiat

2 contracte de vânzare-cumpărare de produse agricole (grâu și orz).

În ambele contracte, care au fost

semnate de părți fără nicio obiecție, se prevede la cap. IV, Prețul și

instrumentul de plată, art. 9, respectiv art. 12, ca instrument de plată fila

CEC (sau O.P.), plata urmând a se face la 45 respectiv 30 zile.

În baza unui contract încheiat în

formă scrisă (nr. 69 din 25 mai 2010; nr. 114 din 28 iulie 2010) SA D. a livrat

societății inculpatului S.G., produse agricole (orz și grâu) în valoare de

428.765,36 lei.

Conform celor prevăzute în contract

plata urma a se face prin CEC-uri la 30 respectiv 45 zile de la livrare.

În acest sens inculpatul a emis un

număr de 7 file CEC, însumând valoarea produselor agricole achiziționate

-428.765,36 lei.

La împlinirea termenului prevăzut în

contract, societatea D. a introdus la plată prima filă CEC - CRD21BA nr. OO

17492, în valoare de 31.937,22 lei, din care s-a decontat doar 65,65 lei,

restul fiind refuzat pentru lipsă disponibil. Ulterior același lucru s-a

întâmplat și cu celelalte 6 file CEC.

Din probatoriul administrat în cauză,

respectiv plângerea părții civile SA D., declarațiile administratorului L.V.

copii file CEC, copii contracte de vânzare-cumpărare, copii extrase cont,

adresa U.G.G., adresa T.I., copie ordin de plată, adresa M.K.B. N., copie

duplicat extras de cont, adresa serviciului de impozite și taxe Târgoviște,

fișa de identificare a autovehiculului, adresa O.R.C. Dâmbovița, proces verbal,

tabel creanțe, declarația martorului S.S.A., hotărâri judecătorești, copie

registru unic de control, raport de expertiză contabilă și centralizator,

Tribunalul a reținut, în esență următoarele:

Între societatea SC R.C.S. SRL Târgoviște,

al cărui administrator unic era inculpatul S.G. și SA D., județul Teleorman, al

cărei președinte este numitul L.V. s-au încheiat 2 contracte de

vânzare-cumpărare de produse agricole (grâu și orz), astfel: contractul de

vânzare-cumpărare nr. 68 din 25 mai 2010 și contractul de vânzare-cumpărare nr.

114 din 28 iulie 2010.

Părțile au utilizat file CEC, astfel

că pentru plata produselor agricole achiziționate în baza celor 2 contracte

menționate mai sus, inculpatul a emis următoarele file CEC:

- CRD21BA nr. 0017492 - val. - 31.937,22

lei;

- CRD21BA nr. 0017493 - val. - 30.062,97

lei;

- CRD21BAnr. 0017494 - val. - 32.069,17

lei;

- CRD21BAnr. 0017561 - val. -

223.739,05 lei;

- CRD21BAnr. 0017567 - val. - 27.875,20

lei;

- CRD21BA nr. 0017571 - val. - 55.924,00

lei;

- CRD21BA nr. 0017568 - val. - 27.230,40

lei;

Marfa a fost livrată în baza următoarelor

facturi:

- nr. 265 din 15

iunie 2010; nr. 267 din 17 iunie 2010; nr. 270 din 18 iunie 2010; nr. 271 din 22

iunie 2010; nr. 273 din 23 iunie 2010; nr. 275 din 24 iunie 2010;

nr. 279 din 26

iunie 2010; nr. 280 din 28 iunie 2010; nr. 281 din 29 iunie 2010; nr.

282 din 30 iunie 2010; nr. 309 din 05

august 2010 și nr. 319 din 01 septembrie 2010.

Conform celor prevăzute în contract

plata urma a se face prin CEC-uri la 30 respectiv 45 zile de la livrare.

În acest sens inculpatul a emis un

număr de 7 file CEC, însumând valoarea produselor agricole achiziționate

-428.765,36 lei.

La împlinirea termenului prevăzut în contract,

societatea D. a introdus la plată prima filă CEC - CRD21BA nr. 0017492, în

valoare de 31.937,22 lei, din care s-a decontat doar 65,65 lei, restul fiind

refuzat pentru lipsă disponibil. Ulterior același lucru s-a întâmplat și cu

celelalte 6 file CEC.

Cercetările au stabilit de asemenea și

faptul că produsele agricole achiziționate de inculpatul S.G. au fost revândute

unei alte societăți SC U.G.G. SRL București, care a achitat în avans

contravaloarea lor.

Tribunalul a apreciat că fapta

inculpatului S.G. de a induce și menține în eroare, cu ocazia încheierii celor

două contracte de vânzare-cumpărare, SA D., emițând totodată file CEC fără a

avea disponibil în cont întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen.; având în

vedere prejudiciul cauzat în sumă de 428.765,36 lei și văzând și dispozițiile

art. 146 C. pen., s-a constatat că fapta inculpatului a produs din acest punct

de vedere consecințe deosebit de grave.

Având în vedere faptul că inculpatul a

emis un nr. de 7 file CEC, în derularea celor 2 contracte încheiate între

părți, Tribunalul a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de

înșelăciune în formă continuată; așadar, în baza art. 334 C. proc. pen.,

Tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. (l)

raportat la alin. (3), (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (l) raportat la alin. (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește situația

financiară precară a societății sale, s-a apreciat că acest aspect nu-l poate

exonera de răspunderea penală în situația în care a comis o faptă penală.

Referitor la apărarea formulată de

apărătorul inculpatului, în sensul de a se aplica în cauză dispozițiile art. 47

C. pen. și de a se dispune achitarea inculpatului întrucât fapta sa este

consecința crizei economice, aspect ce nu putea fi prevăzut de către inculpat,

tribunalul a constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, s-a precizat că pentru a fi

aplicabile dispozițiile art. 47 C. pen., este imperios necesar ca intervenția

împrejurării care a condus la săvârșirea infracțiunii să nu fi putut fi

prevăzută de nicio persoană, având un caracter obiectiv; în cauza de față nu

poate fi vorba de caz fortuit, pe de o parte pentru că inculpatul a revândut

marfa cumpărată de la partea civilă, primind contravaloarea acesteia în avans,

având deci posibilitatea de a achita ceea ce cumpărase, iar pe de altă parte,

atâtea alte societăți comerciale au supraviețuit crizei, ceea ce înseamnă că

fapta săvârșită de inculpat nu este rezultatul crizei economice.

Împotriva sentinței, au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul S.G.

Parchetul a criticat hotărârea sub

aspectul individualizării judiciare a pedepsei, acordându-se în mod

nejustificativ o eficiență sporită circumstanțelor atenuante reținute în

favoarea inculpatului.

Inculpatul S.G. a criticat hotărârea

sub aspectul încadrării juridice a faptei, solicitând desființarea acesteia și,

rejudecând, să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (l), (3), (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse cu suspendare.

Prin decizia penală nr. 152 din 17 mai

2012 pronunțară de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus

admiterea apelurilor formulate de inculpatul S.G. și de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr. 19F/10 februarie 2012

pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul penal nr.

3885/87/2011.

A desființat în întregime sentința

penală apelată și rejudecând în fond:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (l), (3), (4) și (5) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu

aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 84 alin. (l) pct. 3

din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (l)

lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de

15.000 lei amendă penală.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 63

1

C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii

cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea

acesteia.

Hotărârea de condamnare a inculpatului

a fost comunicată O.R.C., în vederea efectuării mențiunilor prevăzute de art.

21 lit. g) din Legea nr. 26/1990.

A fost respinsă, ca inadmisibilă,

acțiunea civilă formulată de partea civilă SA D.

În temeiul art. 191 alin. (l) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli

judiciare către stat, ocazionate de judecarea în fond a cauzei.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

În esență, instanța de apel a reținut

următoarele:

SA D. a derulat relații comerciale cu

societatea administrată de inculpat SC R.C.S. SRL, încă din perioada anterioară

anului 2008, iar după o perioadă de întrerupere între anii 2008 - 2009, aceste

relații au fost reluate în prima parte a anului 2010, context în care între

părți a intervenit contractul de vânzare cumpărare de produse agricole nr. 68

din 25 mai 2010, iar în executarea acestui contrat SC R.C.S. SRL și-a onorat

obligația de plată a prețului mărfurilor achiziționate în baza facturilor

fiscale emise până în data de 14 iunie 2010, însă pentru restul facturilor

emise începând cu data de 15 iunie 2010 nu a mai fost posibilă încasarea

prețului mărfurilor livrate, întrucât filele CEC lăsate de inculpat pentru

achitarea acestora, fiind introduse la plata după împlinirea termenului scadenței,

stabilit conform clauzelor contractului la 45 de zile de la data emiterii

facturii, au fost refuzate de bancă pentru lipsa disponibilului necesar

acoperirii acestora. De asemenea, conform susținerilor aceluiași martor, la

data de 28 iulie 2010, între cele două societăți comerciale partenere de

afaceri s-a încheiat un nou contract de vânzare cumpărare produse agricole

înregistrat sub nr. 114/2010, toate facturile emise pentru marfa livrată în

baza acestui contract neputând fi încasate tot din pricina faptului că filele CEC

remise de inculpat pentru achitarea acestora, fiind introduse la plata după împlinirea

termenului de scadență, stabilit în cazul acestui contract la 30 de zile de la

data emiterii facturii, au fost refuzate de bancă pentru lipsă totală de

disponibil în cont. Drept urmare, arată martorul în discuție, prin emiterea

celor șapte file CEC fără acoperire, SA D. a înregistrat o pagubă în sumă de

428.765,36 lei, reprezentând contravaloarea produselor agricole achiziționate

de societatea comercială administrată de inculpat.

În ceea ce privește împrejurările

concrete și modalitatea de emitere a filelor CEC refuzate la plată pentru lipsa

disponibilului necesar achitării acestora, din declarațiile martorului S.S.A., delegat

al SC R.C.S. SRL care s-a ocupat de preluarea și transportul produselor

agricole achiziționate de la S.A.D., figurând menționat cu această calitate pe

majoritatea facturilor fiscale emise de societatea vânzătoare, Curtea a reținut

că de fiecare dată când marfa era ridicată și erau întocmite formalitățile de

livrare (factura fiscală și avizul de însoțire a mărfii), se lăsa la furnizor o

filă CEC necompletată și care purta doar semnătura administratorului SC R.C.S. SRL

și ștampila acestei societăți, urmând ca respectiva filă CEC să fie ulterior

completată de către reprezentanții S.A.D., după împlinirea termenului de

scadență de 30 sau 45 de zile prevăzut în contract, în situația în care în

acest interval de timp produsele agricole achiziționate nu erau achitate prin

ordin de plată și trebuia ca fila CEC să fie introdusă la plată.

Această împrejurare a emiterii în alb

a filelor CEC care au fost refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului

din contul debitat este asumată și de către inculpatul S.G., prin apărările pe

care acesta și le-a formulat pe parcursul procesului penal prin mijlocirea

avocatului său ales și de altfel nu este contestată nici de către martorul L.V.,

reprezentantul legal al SA D., care fiind interogat în mod expres de către

instanța de apel asupra acestei chestiuni, a arătat că nu este în măsură să

precizeze dacă filele CEC pe care le lăsa inculpatul în momentul achiziționării

mărfii erau completate integral de către acesta sau erau doar semnate de el,

urmând a fi introduse la plată la scadență conform clauzelor contractului de vânzare-cumpărare,

întrucât filele CEC erau predate la serviciul contabilitate.

Cele șapte file CEC în alb, lăsate de

către inculpat societății partenere de afaceri la momentul ridicării mărfurilor

achiziționate, au fost completate după împlinirea termenului scadenței,

inclusiv la rubrica privitoare la data emiterii CEC-ului, cel mai probabil,

chiar de către angajați ai societății beneficiare, SA D., astfel încât nu se

poate imputa inculpatului împrejurarea emiterii respectivelor file CEC, știind

că la tras nu există provizia necesară acoperirii acestora.

Pe de altă parte, din coroborarea

mijloacelor de probă strânse în cauză, Curtea a constatat că în speță nu există

probe ale inducerii în eroare a SA D., prin emiterea celor șapte file CEC,

chiar dacă acestea au fost respinse la plată, pe motivul lipsei de disponibil a

trăgătorului.

În acest sens, Curtea a reținut în

primul rând că, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă

extrajudiciară depus la dosarul cauzei în cursul urmăririi penale de către

apărarea inculpatului, împrejurare deopotrivă confirmată și de declarațiile

martorului L.V., președinte al SA D., anterior acestui incident, între cele

două societăți s-au desfășurat relații comerciale îndelungate și fructuoase în

cadrul cărora, doar în perioada aprilie - iulie 2010, SC R.C.S. SRL a efectuat

plăți către SA D. în sumă de 1.299.608 lei, ceea ce reprezintă un procent de 48

% din totalul plăților pe care societatea comercială administrată de inculpat

le-a efectuat către furnizorii săi în această perioadă de timp, aspect care pune

în evidență faptul că acționând în cadrul acestor raporturi contractuale de

natură comercială, inculpatul nu a urmărit, obținerea unor foloase materiale injuste

în detrimentul societății partenere de afaceri, ci a remis cele șapte file CEC

necompletate, având convingerea că, la scadență, pe baza rulajelor ce vor avea

loc până la acel moment și a resurselor financiare ce vor fi atrase prin acordarea

de împrumuturi bancare, va putea realmente să-și onoreze angajamentele de plată

asumate, ceea ce însă nu s-a întâmplat din pricina dificultăților financiare cu

care societatea sa s-a confruntat în acea perioadă și care în cele din urmă au

determinat chiar deschiderea procedurii insolvenței (a se vedea în acest sens

tabelul definitiv al creanțelor existente împotriva debitoarei SC R.C.S. SRL

întocmit de administratorul judiciar V.D. la data de 03 decembrie 2010, în care

se menționează că totalul datoriilor acestei societăți se ridica la suma de

2.081.697,84, la poziția

11 a

acestui tabel regăsindu-se înscrisă și creanța chirografară a părții vătămate

SA D., având valoarea de 428.765,36, aferentă celor șapte file CEC ce nu au

putut fi încasate la scadență din lipsa proviziei necesare acoperirii

acestora).

În ceea ce privește faptul că deși inculpatul

a vândut integral și cu plata în avans produsele agricole achiziționate de la

S.A.D., totuși acesta nu s-a preocupat ca din aceste disponibilități să

alimenteze contul din care urmau a fi încasate sumele de bani înscrise în filele

CEC remise în executarea contractelor încheiate cu S.A.D., Curtea a considerat

că, deși reală, nici această împrejurare nu poate fi reținută drept o dovadă

indubitabilă a existenței pretinsei intenții a inculpatului de a înșela

societatea parteneră de afaceri în scopul de a obține un folos material injust

pentru sine sau pentru societatea al cărei administrator era, întrucât, astfel cum

rezultă din conținutul aceluiași raport de expertiză contabilă extrajudiciară

anterior menționat, precum și din documentele bancare aflate în dosarul de

urmărire penală, în perioada în care s-au derulat și cele două contrate de vânzare-cumpărare

încheiate cu S.A.D., sumele încasate prin conturile bancare de către societatea

administrată de inculpat de la clienții săi au fost utilizate pentru plata

furnizorilor acestei societăți (alții decât S.A.D.), pentru alimentarea cârdurilor

de carburanți, precum și pentru plata de dobânzi și comisioane bancare, în

condițiile în care la momentul respectiv societatea avea în derulare mai multe

linii de credit, astfel încât nu se poate susține că inculpatul sau societatea

administrată de acesta, și-ar fi însușit în mod fraudulos sumele de bani obținute

din valorificarea bunurilor achiziționate de la societatea parte vătămată, eludând

cu bună știință îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate față de aceasta.

De altfel, probatoriul cauzei a

evidențiat faptul, că nici însăși societatea beneficiară a CEC-urilor nu a

asumat posibilitatea de a fi indusă în eroare de către inculpat prin emiterea

de CEC-uri fără acoperire, de vreme ce chiar și după ce majoritatea filelor CEC

remise de acesta au fost refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului

necesar încasării acestora, în concret fiind vorba despre filele CEC seria

CRD21BA nr. 0017492 din 03 august 20120, în valoare de 31.937,22 lei, seria

CRD21BA nr. 0017494 din 11 august 2010 în valoare de 32.069,17 lei, seria

CRD21BA nr. 0017493 din 12 august 2010 în valoare de 30.062,97 lei, seria

CRD21BA nr. 0017561 din 24 august 2010 în valoare 223.739,05 lei, seria CRD21BA

nr. 0017567 din 27 august 2010 în valoare de 27.875,20 lei și CRD21BA nr.

0017571 în valoare de 55.924,00 lei, a continuat să livreze marfă către SC R.C.S.

SRL, context în care a emis factura fiscală nr. 319 din 01 septembrie 2010 în

valoare de 27.230 lei.

În consecință, reținând că analiza

probatoriului cauzei nu conduce la concluzia că inculpatul ar fi acționat, sub

aspectul laturii subiective, în scopul menționat în norma de incriminare a

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv acela de a

obține, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust, Curtea a

constatat că singura faptă care poate fi reținută, cu certitudine, în sarcina

inculpatului este aceea de a fi emis, prin semnare și ștampilare, șapte file

CEC în alb, cărora le lipsesc elementele esențiale prevăzute de art. 1 alin.

(2) și (5) din Legea nr. 59/1934, în concret ordinul necondiționat de a plăti o

anumită sumă de bani și respectiv data și locul emiterii CEC-ului, faptă care

realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (l)

pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea nu a dat curs solicitării

inculpatului apelant de reținere în sarcina sa prin schimbarea încadrării

juridice a faptei, infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea

nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât de vreme ce data

remiterii CEC-urilor în alb nu coincide cu data înscrisă în cuprinsul acestora

ca fiind aceea a emiterii lor, rubrică completată de către societatea

beneficiară după împlinirea termenului de scadență, nu se poate reproșa

acestuia că ar fi putut să prevadă posibilitatea că la scadență sumele

menționate în acestea nu vor putea fi încasate din lipsa proviziei necesare.

Astfel fiind, Curtea, admițând, în

temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile cu care a fost

sesizată, a desființat în tot sentința penală apelată, iar în rejudecarea pe

fond a cauzei, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (l), (3), (4) și (5) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 3 din Legea nr.

59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care va pronunța

condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale, stabilită într-un cuantum

orientat către minimul prevăzut în norma de incriminare (care este de 5.000

lei), la alegerea sancțiunii penale aplicabile și la determinarea întinderii

acesteia ținând seama de gravitatea relativ sporită a faptelor comise de

inculpat (pusă în evidență îndeosebi de afectarea serioasă a desfășurării

normale a relațiilor comerciale ce fac obiectul ocrotirii penale), de conduita

procesuală manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, în sensul că

deși nu s-a prezentat personal în fața organelor judiciare care au instrumentat

cauza, totuși prin apărările formulate prin intermediul apărătorului ales

împuternicit a-i reprezenta interesele procesuale, nu a contestat, ci chiar

și-a asumat responsabilitatea comiterii unor fapte prevăzute de legea penală,

de incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen., privitoare la buna conduită socială avută de inculpat înainte

de comiterea faptelor deduse judecății în cauza de față, a cărei vocație

fiindu-i recunoscută acestuia prin sentința instanței de fond, în lipsa

contestării sale de către reprezentantul Ministerului Public, nu-i poate fi

refuzată inculpatului în actualul stadiu procesual, dar și de concursul dintre

această circumstanță atenuantă judiciară și cauza legală de agravare a

răspunderii penale privitoare la forma continuată a infracțiunii reținută în

sarcina inculpatului.

În consecință, a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen., privind

înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu

rea-credință de la executarea acesteia.

Sub aspectul laturii civile a cauzei,

întrucât infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este o infracțiune de

pericol, iar nu de rezultat, nefiind susceptibilă să cauzeze, prin ea însăși,

vreun prejudiciu material, fapt care împiedică rezolvarea în cadrul procesului

penal a acțiunii civile exercitate, pe temeiul răspunderii civile delictuale,

de SA D., Curtea a respins, ca inadmisibilă, acea acțiune.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat

recurs inculpatul S.G. și partea civilă SA D.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare,

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 84

alin. (l) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 în infracțiunea prevăzută de art. 84

alin. (l) pct. 2 din aceeași lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat

pentru motivele;

Starea de fapt reținută de instanța de

apel și încadrarea juridică atribuită faptelor săvârșite de inculpatul S.G.

sunt corecte.

Din probele administrate a rezultat că

între reprezentanții părții civile SA D., și SC R.C.S. SRL au fost încheiate

două contracte de vânzare - cumpărare fără a se putea reține o inducere sau

menținere în eroare din partea inculpatului, ci doar remiterea filelor CEC, în

alte condiții decât cele prevăzute de lege.

Probele administrate în cauză

demonstrează vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 84 alin. (l) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., nefiind incidente dispozițiile art. 84 alin. (l) pct. 2 din aceeași

lege, așa cum s-a solicitat de recurentul inculpat.

Inculpatul S.G. a emis, prin semnare

și ștampilare șapte file CEC în alb, cărora le-a lipsit elementele esențiale

prevăzute de art. l alin. (2) și (5) din Legea nr. 59/1934 și anume ordinul

necondiționat de a plăti o anumită sumă de bani, respectiv data și locul

emiterii CEC-ului. Mai mult, data remiterii filelor CEC în alb nu coincide cu

data înscrisă în cuprinsul acestora ca fiind aceea a remiterii lor, rubrică ce

a fost completată de reprezentanții părții civile după împlinirea termenului de

scadență.

Inculpatul S.G., de fiecare dată când

societatea sa, SC R.C.S. SRL, prin reprezentantul său, vindea marfă de la SA D.,

se întocmeau formalitățile de livrare (factură fiscală și ordinul de însoțire a

mărfii), fiind lăsată la furnizor o filă CEC necompletată dar care purta

semnătura administratorului SC R.C.S. SRL și ștampila societății, urmând ca,

instrumentele de plată să fie completate ulterior, de către reprezentanții SA D.,

după împlinirea termenului de scadență de 30 sau 45 de zile prevăzut în

contract.

Potrivit dispozițiilor art. 84

alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, emiterea unui CEC fără a avea la tras

disponibil suficient, sau retragerea disponibilului avut mai înainte de

trecerea termenului fixat pentru prezentarea CEC-ului, constituie infracțiune

și se sancționează cu amendă sau închisoare de la 6 luni la un an.

Din analiza normei de incriminare

rezultă că pentru existența infracțiunii este necesară emiterea filei CEC, deși

autorul știa că nu are la tras disponibil suficient.

Prin art. 84 pct. 3 din aceeași lege,

legiuitorul a incriminat, fapta de emitere a unui CEC căruia îi lipsește unul

din elementele esențiale cerute de alin. (1), (2), (3) și (5) ale art. l și

art. l 1.

Emiterea unui cec fără dată, astfel

cum este situația în speța analizată, data fiind trecută ulterior săvârșirii

infracțiunii, nu îndeplinește condițiile unui cec în alb, fapta constituind

infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 3 din Legea CEC-ului. Aceeași

încadrare se impune a fi reținută și în ipoteza emiterii unui CEC post datat fiind

în realitate un cec cu dată falsă, ceea ce atrage încadrarea faptei în dispozițiile

art. 84 alin. l pct. 3 din Legea nr. 59/1934.

În cauza analizată, inculpatul a emis

cele șapte file cec prin semnare, ștampilare, cărora le-a lipsit, așa cum s-a

arătat anterior, cerințele previne art. 1 alin. (2) și (5) din Legea nr.

59/1934, ceea ce atrage încadrarea faptei în infracțiunea prevăzută de art. 84

alin. (l) pct. 3 și neputându-se reține posibilitatea inculpatului ce prevedea

că la scadență sumele reținute nu vor putea ștampilate datorită lipsei

proviziei necesare

Ca atare critica recurentului

inculpat, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei din art. 84 alin. (l)

pct. 3 în art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 nu este fondată.

Așa fiind, în baza dispozițiilor art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpatul S.G. și partea civilă SA D.

împotriva deciziei penale nr. 152 din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă SA D. și de inculpatul S.G. împotriva deciziei

penale nr. 152 din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

martie 2013.