ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3944/2011

Asupra recursului penal de față constată: Prin Sentința penală nr. 578 din 5 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 54587/3/2010, s-a dispus condamnarea inculpatului N.R. la pedeapsa de 22 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) și e) C. pen. I-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenția inculpatului de la 22 iunie 2010 până la 05 iulie 2011, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul de Urgență de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri - București la plata sumei de 15.104,61 RON, cu titlu de despăgubiri civile. S-a luat act că părțile vătămate M.L. și M.V. nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Inculpatul N.R. și victima M.G. întrețineau o relație de concubinaj, locuind împreună, aproximativ un an, în casa părinților inculpatului.

În luna mai 2010, cei doi au închiriat o cameră în imobilul situat în București, proprietatea martorei L.G. În același imobil locuiau și martorii M.C. și C.G., a căror cameră comunica cu cea a victimei și inculpatului, fiind ușor de sesizat comportamentul violent al acestuia din urmă. Inculpatul avea un comportament agresiv față de victimă, lovind-o de mai multe ori, iar în noaptea de 10/11 iunie 2010 s-au certat din nou, inculpatul afirmând că dorește să se întoarcă la fosta lui concubină. În aceste împrejurări, inculpatul a luat din cameră o sticluță cu diluant și a vărsat-o peste victimă în zona pieptului, după care i-a dat foc, hainele și corpul acesteia fiind cuprinse de flăcări. Inculpatul s-a speriat, a stins flăcările și a acoperit victima cu un cearșaf, după care a mers în camera martorei L.G., fiind chemată ambulanța pentru a i se acorda primul ajutor medical.

Victima a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică și Arsuri cu diagnosticul „arsură prin flacără gradul I, II și III, circular membru superior stâng, parcelar extremitatea cefalică regiunea cervicală, membru superior drept, torace anterior și posterior, coapsă stângă aproximativ 50% din suprafața corporală; sarcină săptămâna 18". Victima a decedat în spital la 18 iunie 2010, între agresiunea exercitată de inculpat și deces existând o legătură directă de cauzalitate. Din conținutul raportului medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței funcționale multiple organo-sistemice survenită în evoluția unor leziuni de arsură grad II, III pe 50% din suprafața corporală.

Cu excepția leziunilor de arsură, nu s-au constatat alte leziuni traumatice externe sau interne. În drept, fapta inculpatului N.R. a fost încadrată în dispozițiile art. 174 - art. 176 lit. a) și e) C. pen. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul N.R. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei și a omisiunii de aplicare a pedepsei complementare și a celei accesorii prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen. Inculpatul a solicitat desființarea sentinței și, în rejudecar, reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 217/A din 17 august 2011 a Curții de Apel București, secția I penală a fost admis apelul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființată în parte hotărârea primei instanței numai în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei și, în rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa detențiunii pe viață și interzicerea ca pedeapsă complementară și accesorie a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

În esență, pentru schimbarea regimului sancționator aplicat în cauză, instanța de apel a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei săvârșite, determinată prin raportare la relațiile apropriate dintre inculpat și victima omorului, mijloacele folosite la comiterea faptei, cât și împrejurarea că victima era însărcinată și, din cauza brutalității inculpatului, copilul conceput din relația de concubinaj nu s-a mai născut. S-a apreciat că singura sancțiune care reflectă gravitatea faptei este detențiunea pe viață, neexistând date care să creeze convingerea că o pedeapsă cu închisoarea, orientată chiar spre maximul special, poate asigura reeducarea și reinserția socială a inculpatului. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul N.R., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În motivarea recursului, s-a arătat că inculpatul nu a avut intenția de a incendia victima, iar după ce focul s-a aprins, a încercat să acorde ajutor victimei și a cerut intervenția personalului medical. Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului este fondat. Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că, în noaptea de 10/11 iunie 2010, pe fondul unor discuții contradictorii, inculpatul a vărsat o sticluță cu diluant pe corpul victimei M.G. - cu care se afla într-o relație de concubinaj - după care i-a dat foc cu o brichetă, producându-i arsuri de gradul II și III pe 50% din suprafața corpului.

Victima a decedat la scurt timp, constatându-se că aceasta era însărcinată în 18 săptămâni. Împrejurările comiterii faptei au fost relatate de victimă, martora L.G. - care a însoțit-o în ambulanță, dar și de martorii M.L., M.V., M.C. și C.G., persoane care cunoșteau caracterul violent al inculpatului. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul prezintă serioase tulburări de comportament, fiind diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip impulsiv, cu risc de comitere a unor acte reprobabile, fără a se recomanda însă luarea vreunei măsuri de siguranță medicală. Infracțiunea de omor deosebit de grav este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Gravitatea deosebită a faptei se reflectă în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, instanței de judecată revenindu-i sarcina să stabilească în contextul fiecărei cauze în parte dacă se impune izolarea definitivă a făptuitorului sau reeducarea, ca scop al sancțiunii penale, poate fi realizată și prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de lege. În speța dedusă judecății, fapta săvârșită de inculpat prezintă o gravitate deosebită, dar nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior pentru fapte de violență și nici pentru alte infracțiuni, elemente care, dacă ar fi existat, justificau detențiunea pe viață. Conflictele dintre părți erau frecvente - făcându-se referire la acest aspect în declarațiile martorilor audiați în cauză - dar, chiar și în aceste condiții, victima a ezitat să anunțe organele de poliție, dorind să-și crească împreună copilul care urma să se nască.

Pe de altă parte, s-a stabilit că inculpatul prezintă o tulburare organică de tip impulsiv, este neșcolarizat și a avut un comportament sincer pe parcursul procesului penal. În contextul celor arătate, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 22 ani închisoare aplicată de instanța de fond este aptă să asigure reeducarea inculpatului. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul N.R. împotriva Deciziei penale nr. 217/A din 17 august 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Va casa decizia penală atacată și va menține Sentința penală nr. 578 din 5 iulie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, inclusiv în ceea ce privește conținutul pedepsei complementare și accesorii aplicate inculpatului, fapta săvârșită neavând legătură cu exercitarea dreptului de a fi tutore.

În temeiul art. 385 17 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 iunie 2010 la 7 noiembrie 2011. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul N.R. împotriva Deciziei penale nr. 217/A din 17 august 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată și menține Sentința penală nr. 578 din 5 iulie 2011 a Tribunalului București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 iunie 2010 la 7 noiembrie 2011. Suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2011. Procesat de GGC - LM