ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3859/2012

HOTĂRÂRE
22.11.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3859/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 457 din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Judecătorul pentru investigații preliminare din cadrul Tribunalului din Viterbo - Republica Italiană.

A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21 septembrie 2012 de Judecătorul pentru investigații preliminare din cadrul Tribunalului din Viterbo - Republica Italiană împotriva cetățeanului român G.C., luând act că persoana solicitată a consimțit la predare.

A dispus arestarea persoanei solicitate G.C. în vederea predării către autoritățile italiene, pe o perioadă de 30 de zile, de la data încarcerării.

A dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile italiene, cu condiția respectării regulii specialității, precum și cu condiția că, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

A constatat că persoana solicitată a fost privată de libertate în perioada 19 octombrie 2012 - 30 octombrie 2012.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin adresa din 19 octombrie 2012, în conformitate cu disp. art. 102 din Legea nr. 302/2004, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătorul pentru investigații preliminare din cadrul Tribunalului din Viterbo - Republica Italiană, față de cetățeanul român G.C.

În cuprinsul sesizării s-a arătat că autoritățile italiene au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 18 septembrie 2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea comiterii infracțiunilor de transformare de autovehicule și utilizare de documente false, mandat ce a fost transmis de către Biroul S.

Împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii în data de 19 octombrie 2012.

Persoana solicitată G.C. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere de tip mafiot pentru delicventă, transformare de autovehicule și utilizare de documente false, prev. de art. 416 co. 1, 2, 4 C. pen. italian cu referire la art. 648 bis și prev. de art. 110, 646, 476 și art. 479 rap. la art. 482 C. pen. italian.

Pedeapsa maximă care se poate aplica pentru infracțiunile de mai sus este de 12 ani închisoare.

Persoana solicitată și-a exprimat consimțământul pentru predarea către autoritățile italiene.

În fapt, s-a reținut că faptele au fost comise în perioada 24 august 2011 - 18 septembrie 2012, că G.C. a acționat în calitate de executant - ca și curier - și a luat parte Ia numeroase episoade de închiriere de vehicule, în special în Spania și Italia, acționând alături de alte persoane, ca și participanți la asocierea de delincventă în scopul de a efectua mai multe operații finalizate cu reciclarea și comercializarea de vehicule pe care le-au sustras și/sau pe care și le-au însușit ilegal în dauna societăților de închirieri auto H., S., M., E. și A. la filialele situate în Italia, Germania, Belgia, Spania, Franța.

După ce au făcut rost de mașini prin modalitățile mai sus descrise, le-au schimbat datele de identificare, au scos plăcuțele cu numerele de înmatriculare și documentele originale și în final prin elaborarea unor documentații false, a obținut de la diverse departamente de transporturi terestre plăcuțe cu numere de înmatriculare și documente aparent autentice, procedând astfel la o "naționalizare" care permitea introducerea autovehiculelor pe piață fără a fi posibilă identificarea ușoară a provenienței delictuale.

Faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare fac parte din cele prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind vorba despre participarea la un grup criminal organizat, furt organizat și falsificarea de acte oficiale.

Recursul este nefondat.

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată de instanță, hotărârea fiind legală și temeinică.

Contrar susținerilor apărării persoanei solicitate, instanța de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.

Curtea constată că în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, modif. și completată prin Legea nr. 222/08 instanța română, învestită cu cererea privind executarea mandatului european de arestare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al UE și nu poate constata decât că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autoritățile competente din statul membru al UE.

Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea mandatului european de arestare, constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul UE, el reprezentând instrumentul de aducere în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Așa după cum rezultă din mandatul de arestare, conținutul faptelor imputate persoanei solicitate se referă la aceea că este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere de tip mafiot pentru delicvență, transformare de autovehicule și utilizare de documente false, prev. de art. 416 co.l, 2, 4 C. pen. italian cu referire la art. 648 bis și prev. de art. 110, 646, 476 și art. 479 rap. la art. 482 C. pen. italian, fiind vorba despre participarea la un grup criminal organizat, furt organizat și falsificarea de acte oficiale

Din examinarea conținutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale executării mandatului de arestare european, enumerat de art. 88 din Legea nr. 302/04, se constată că în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului.

Așa după cum anterior s-a precizat și cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, așa încât nu există motive pentru a pune la îndoială susținerile autorității judiciare dintr-o țară membră a Uniunii Europene.

Pe cale de consecință, nu se poate constata existența vreunuia din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din legea de mai sus. Aspectele invocate de către persoana solicitată nu se încadrează în situațiile prevăzute în mod expres de dispoziția legală mai sus-menționată, nefiind incidente nici motivele obligatorii de refuz și nici cele facultative. Nu în ultimul rând, având în vedere și caracterul irevocabil al acordului la predare.

Așa fiind, constându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după verificarea cauzei și în raport de disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.C. împotriva Sentinței penale nr. 457 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 420 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3113/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 375 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l penală, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
ÎCCJ 2012-07-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2486/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 20 iulie 2012 s-a dispus în baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată) s-a dispus arestarea persoanei solicitate F.D., cetă
ÎCCJ 2012-09-07
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2724/2012
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sesizarea înregistrată sub nr. 6660/2/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 102 a
ÎCCJ 2012-09-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2823/2012
Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 31 august 2012, a dispus, în baza art. 103 alin. (9) din Legea
ÎCCJ 2012-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 386/2012
apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 de lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 24 noiembrie 2011, a fost înregistrată sesizarea formulată de Ministerul Pub
Sursă