Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2888/2013

HOTĂRÂRE
26.09.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2888/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, deliberând constată: Prin sentința penală nr. 1096 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul penal nr. 24017/109/2012, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petenta E.E.L. A fost obligată revizuienta la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 15 noiembrie 2012, condamnata E.E.L. a formulat cerere de revizuire a pedepsei de 6 ani închisoare potrivit mandatului din 25 aprilie 2012 al Tribunalului Argeș, solicitând redeschiderea dosarului deoarece are martori noi și probe, invocând și faptul că nu a fost prezentă la judecarea cauzei deoarece a fost plecată în afara țării.

Analizând această cerere, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului prima instanța a arătat că, prin sentința penală nr. 6MF din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeș, revizuienta a fost condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu executarea în condițiile art. 57 C. pen. Prin decizia penală nr. 66/A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești a fost admis apelul declarat de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Pitești și s-a desființat în parte sentința în sensul înlăturării dispoziției privind menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpata E.E.L., dispunându-se totodată confiscarea unei sume de bani de la aceasta.

Prin decizia penală nr. 2257 din 2 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul inculpatei precum și a celorlalți inculpați E.G. și E.V., s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești. Prin decizia penală nr. 109/A/MF din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești s-a dispus admiterea apelului declarat de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Argeș, s-a desființat în parte sentința atacată, s-a înlăturat dispoziția privind menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpata E.E.L., dispunându-se totodată confiscarea unei sume de bani de la aceasta. Totodată s-a respins ca nefondat apelul declarat de către toți inculpații.

Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 24 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații E.E.L., E.G. și E.V. În legătură cu motivele invocate de inculpată și anume că se face vinovată doar pentru faptul că nu a relatat instanței de judecată că a săvârșit faptele la solicitarea soțului său, tribunalul a reținut că nu rezultă date care să schimbe situația de fapt, așa cum a fost reținută de către instanța de judecată și în consecință nu poate conduce la netemeinicia hotărârii de condamnare.

În legătură cu susținerea revizuientei că a fost lipsă la judecarea cauzei, tribunalul a arătat că, chiar din declarația dată cu ocazia audierii la parchet în cadrul cererii de revizuire, revizuienta a precizat că a participat la ședințele de judecată la Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești iar cu ocazia soluționării recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a fost prezentă, deoarece a plecat în străinătate, astfel încât și acest motiv în sensul că în mod greșit s-a judecat cauza în lipsa sa a fost apreciat de tribunal ca neîntemeiat. Împotriva sentinței a declarat apel revizuienta solicitând admiterea cererii sale de revizuire în sensul casării sentinței pronunțate de prima instanță și a restituirii cauzei la Tribunalul Argeș deoarece nu au fost administrate probele ce puteau conduce la o altă soluție, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost prezentă la judecata cauzei, fiind plecată în afara țării.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 378 respectiv 371 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acestea nu sunt întemeiate, având în vedere că motivele invocate în apel și anume că se impunea admiterea cererii sale de revizuire pe motivul că nu au fost administrate suficiente probe și că nu a fost prezentă nici la judecarea cauzei, în recurs fiind plecată din țară, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile vizate de dispozițiile aret. 394 alin. (1) menționat mai sus. Prin decizia deciziei penală nr. 13/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta E.E.L., împotriva sentinței penale nr. 1096 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 24017/109/2012.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata revizuienta E.E.L. care prin concluziile orale susținute de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii de revizuire întrucât întrunește condițiile de admisibilitate. A mai solicitat dispunerea reaudierii a doi martori pe care i-a precizat încă de la formularea cererii de revizuire, împrejurare care este de natură să modifice hotărârea pronunțată, fiind incidente dipozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. A mai arătat apărătorul recurentei că recurenta nu a fost prezentă la judecarea recursului pe fondul cauzei, fiind în imposibilitate de prezentare motiv ce s-ar circumscrie mai degrabă unui motiv pentru formularea unei contestații în anulare și nu unei cereri de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 24017/109/2012. Examinând cauza și motivele de recurs formulate constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente. Dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale. Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii. În cauză revizuientă E.E.L. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunțate în apel și, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată prin susținerea concluziilor orale de apărătorul desemnat din oficiu al recurentului.

Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuientă este inadmisibilă și respectiv apelul împotriva acesteia este nefondat, și că motivele invocate de revizuientă nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs și care au fost valorificate de revizuientă în căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanțele le-au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor. De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut că motivele invocate de către revizuientă nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., întrucât motivele invocate reprezintă o prelungire a probatoriului, pentru împrejurări cunoscute și verificate anterior de instanțe în căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare, apreciindu-se că cererea de revizuire este inadmisibilă. Nici critica privind lipsa inculpatei de la judecarea cauzei în recurs pe fondul cauzei nu este un motiv pentru a se admite contestația în anulare, neîncadrându-se în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de către revizuientă condamnată E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 13/A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientă condamnată E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 13/A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta revizuientă condamnată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2159/2014
din data de 8 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.
ÎCCJ 2013-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 761/2013
a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. Cum cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere este Înalta Curte de Casație și
ÎCCJ 2012-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4140/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12/MF din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, complet specializat de minori, penal a fost respinsă cererea de
ÎCCJ 2011-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2011
oficiu a părților vătămate N.E.L., G.C. și P.C., în cuantum de câte 100 lei, ce s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției. În termen legal, sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpații D.L.
ÎCCJ 2011-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3967/2011
ului, învinuita L.R. Împotriva sentinței Tribunalului Argeș au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul L.V. Prin Decizia penală nr. 27/A din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile formulate de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă