ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2888/2012

HOTĂRÂRE
19.09.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2888/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 503 din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost respins cererea de revizuire formulată de condamnatul Ș.B.G., (aflat în prezent în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova), împotriva Sentinței penale nr. 211 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 16578/63/2008.

A fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 260 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 29 septembrie 2011 sub nr. 18622/63/2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj cererea de revizuire înaintată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, formulată de petentul condamnat Ș.B.G., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, împotriva Sentinței penale nr. 211 din 30 aprilie 2009, definitivă prin Decizia penală nr. 3286 din 23 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 26 iulie 2011 condamnatul a formulat cerere de revizuire către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, solicitând rejudecarea cauzei pentru că în mod eronat instanța de control judiciar a dispus condamnarea sa, probele existente neducând la concluzia vinovăției sale. De asemenea, a mai arătat că în momentul comiterii faptei, el se afla în stare de ebrietate, fiind el însuși agresat, cauzându-i-se în aceste împrejurări leziuni ce au necesitat un număr de 16 zile de îngrijiri medicale.

Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță în camera de consiliu, fără citarea părților, aceasta examinând dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror există date suficiente pentru admiterea în principiu.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește îndreptarea unei hotărâri judecătorești, datorită existenței unor elemente exterioare pe care instanțele nu le-au avut în vedere în judecata anterioară. Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen., respectiv: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei la hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din examinarea motivelor de revizuire invocate de revizuentul Ș.B.G., s-a constatat că acestea nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri expres prevăzute de lege, aceasta solicitând de fapt rejudecarea cauzei, reaprecierea probelor deja administrate, dar și administrarea altor probe, invocând anumite aspecte privind starea ebrietate în care s-a aflat în momentul săvârșirii faptei, precum și faptul că a fost el însuși agresat.

Legea, așa cum s-a arătat mai sus, reglementează în mod amănunțit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiții de fond și formă ce se cer a fi îndeplinite, de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare, motivele invocate de revizuent neaflându-se printre aceste cazuri expres prevăzute de C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât pe calea revizuirii neputându-se face o nouă reapreciere asupra probelor sau administrarea unor probe noi.

Pentru aceste motive instanța a constat că cererea de revizuire este inadmisibilă, în acest sens fiind și Decizia nr. LX (60) a Înaltei Curți de Casație și Justiție care admițând recursul în interesul legii a stabilit că: "Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă".

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul condamnat Ș.B.G., însă fără să invoce vreun temei legal de desființare a sentinței primei instanțe, mărginindu-se la a susține că nu se face vinovat pentru faptele ce au constituit obiectul trimiterii în judecată, iar că pedeapsa pe care o execută este prea severă.

Prin Decizia penală nr. 63 din data de 5 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuent Ș.B.G., împotriva Sentinței penale nr. 503 din 9 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 18622/63/2011.

A fost obligat condamnatul la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut că așa cum judicios a reținut și prima instanță, revizuirea unei hotărâri de condamnare se poate cere pentru cazurile arătate sub art. 394 C. proc. pen., iar invocarea altor motive - cum sunt și cele susținute de condamnat, anume că vinovăția sa nu a fost demonstrată în ciclul ordinar al procesului, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea severă, face ca cererea să fie apreciată ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul condamnat Ș.B.G., pe care o consideră nelegală și netemeinică, întrucât instanța de apel nu a analizat toate probele administrate în cauză, care dovedesc faptul că este nevinovat.

La termenul de judecată din 19 septembrie 2012, recurentul revizuent, prezent în instanță, aflat în stare de arest și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a declarat că își retrage recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 63 din data de 5 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Înalta Curte, asupra retragerii recursului de față;

Potrivit art. 385

4

alin. (2) din C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs, potrivit dispozițiilor art. 368 din C. proc. pen. și pot retrage recursul în condițiile art. 369 din același cod, care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. (1) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat.

Retragerea trebuie făcută personal sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atașată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Având în vedere că prevederile textului de lege citat, care se aplică și în cazul recursului, sunt îndeplinite, în sensul că recurentul revizuent prezent în instanță, aflat în stare de arest, și-a manifestat expres voința de a-și retrage recursul, urmează a se lua act și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Ia act de retragerea recursului declarat de revizuentul Ș.B.G. împotriva Deciziei penale nr. 63 din data de 5 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2153/2012
A supra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 340 din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat T.C., deți
ÎCCJ 2011-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 396/2011
Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 232 din 2 iunie 2010, Tribunalul Dolj, a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul R.D.C. A fost obligat revizuientul la 220 lei cheltuieli judiciare sta
ÎCCJ 2011-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1725/2011
Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 68 din 01 iunie 2010 a Tribunalului Olt, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat Z.M.F., ca inadmisibilă. A fost
ÎCCJ 2008-09-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2755/2008
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 505 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul Dolj a respins cererea de revizuire formulată de M.G., obligându-l pe acesta la 110 lei cheltuieli
ÎCCJ 2010-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 207/2010
vârșirea faptei inculpatul s-a sustras urmăririi penale până în data de 9 mai 2008, când a fost prins de către organele de poliție de pe raza municipiului Craiova. Fiind audiat în faza de urmărire penală inculpatul a negat comiterea faptei,
Sursă