ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2656/2013

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 septembrie

2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 11387/62/2012, în baza art. 160

2

alin. (1)

C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de liberare provizorie

sub control judiciar, formulată de inculpatul C.L.

Pentru a

dispune astfel, prima instanță a reținut că inculpatul C.L. a fost trimis în

judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174

alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin sentința penală nr. 136/S

din data de 23 mai 2013 Tribunalul Brașov dispunând condamnarea inculpatului la

pedeapsa de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. pe o durată de 10 ani pentru comiterea infracțiunii

de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i)

C. pen. și menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Împotriva acestei

hotărâri, inculpatul C.L. a declarat apel, iar la data de 20 august 2013,

acesta a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, invocând

ca motive că are trei copii minori în îngrijire și o familie formată din 7

persoane.

S-a reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani.

În cauză, s-a

reținut că inculpatul C.L. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, iar limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt de la 10 la

20 de ani închisoare, astfel încât s-a constatat că nu sunt îndeplinite

condițiile imperativ prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.L., solicitând, prin

intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate,

casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

Concluziile

formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele

care urmează.

Potrivit art.

136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile

preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat

într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru

a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea

penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

În alin. (2)

al art. anterior menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive

poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune.

Deși nu este

o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o

modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit

prin ambele măsuri fiind același, și anume buna desfășurare a procesului penal

în ansamblul său.

Din analiza

prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 160

2

C.

proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control

judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima

condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată

de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei

stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și

gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.

Sub acest

aspect, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., „liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".

Condiția

negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui

comportament după punerea sa în libertate provizorie.

În prezenta

cauză, se reține că inculpatul C.L. este cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., limitele de pedeapsă pentru această infracțiune fiind de

la 10 la 20 de ani închisoare, astfel că în mod corect s-a constatat că nu sunt

îndeplinite condițiile imperativ prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C.

proc. pen. pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar.

Pentru

considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și

legală, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva încheierii din 2

septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 11387/62/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 9 septembrie 2013.