ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4133/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, să se constate neconformitatea dreptului intern cu dreptul comunitar, să se dispună anularea Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.246/2009 în baza căruia a încetat de drept raportul de serviciu, precum și reîncadrarea sa în funcția de consilier clasa I, gradul profesional superior, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării activității, până la reluarea raporturilor de serviciu. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, până în anul 2007 a lucrat în domeniul siguranței naționale și, la încheierea carierei militare pentru limită de vârstă, i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu, potrivit Legii nr. 164/2001.

Reclamantul a mai susținut că în luna iulie 2008, în urma câștigării concursului organizat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a fost numit consilier clasa I la Direcția Generală Infrastructură și Transport Feroviar, prin Ordinul Ministrului nr. 936 din data de 25 iulie 2008 De asemenea, a precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, întrucât nu și-a exprimat opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea actului de numire în funcție, conform prevederilor art. 17,18, 19 și 25 din această lege, prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.246 din data de 10 decembrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a raporturilor de serviciu Reclamantul a susținut că, anterior emiterii acestui ordin, a sesizat în scris conducerea ministerului, precizând că nu își poate asuma obligația de la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, deoarece aceasta i-ar leza drepturile fundamentale garantate atât de Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, cât și de Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România.

Reclamantul a considerat că prevederile Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 încalcă principiul legalității, garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și predictibile în aplicarea lor și care să nu fie încălcate de alte norme de drept, ulterioare. Prin Sentința civilă nr. 5635 din 5 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea privind pe reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în prezenta cauză, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, susținând că prin Ordinul nr. 1.246 din data de 10 decembrie 2009 emis de Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a încetat de drept raportul de serviciu al reclamantului, consilier clasa I, gradul profesional superior în cadrul Direcției Infrastructură și Transport Feroviar. Curtea de Apel a constatat că, anterior emiterii acestui ordin, reclamantul a avut calitatea de funcționar public, desfășurându-și activitatea în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Prin urmare, parcurgerea procedurii plângerii prealabile înainte de sesizarea instanței de judecată este obligatorie pentru reclamant, fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.

Instanța de fond a mai reținut că deși reclamantul afirmă că a adresat un memoriu Ministrului Transporturilor și Infrastructurii, se observă că acesta este anterior emiterii Ordinului nr. 1.246 din data de 10 decembrie 2009, fiind depus la data de 09 decembrie 2010, deci cu o zi înainte de a fi emis acest act administrativ Fiind depus anterior emiterii ordinului atacat, Curtea de Apel a constatat că acest memoriu nu se referă la revocarea ordinului ci vizează alte aspecte referitoare la refuzul reclamantului de a se conforma dispozițiilor legale, în sensul de a-și exprima opțiunea prevăzută la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 329/2009. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul B.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamantul arată că înainte de emiterea Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.246 din 10 decembrie 2009, privind încetarea de drept a raporturilor de serviciu, a înaintat Ministrului Transporturilor și Infrastructurii Memoriul nr. 21739 din 09 decembrie 2009, în care a prezentat argumentat faptul că prevederile Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 sunt în conflict cu unele prevederi ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Recurentul solicită ca instanța de control judiciar să ignorare prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și să facă aplicarea directă a normelor europene mai favorabile, în raport cu prevederile Capitolului IV din Legea nr. 329/2009.

Prin urmare, recurentul-reclamant solicită modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii excepției lipsei procedurii prealabile și admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv să se constate neconcordanța dreptului intern cu dreptul comunitar. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Conform art. 7 alin. (1): „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 7 alin. (1 1 ): „În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”. Din actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că, în cauză, recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit această obligație. Prin urmare, neîndeplinirea de către recurentul-reclamant a acestei obligații a fost corect constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției invocate de pârât.

Înscrisurile noi depuse, în recurs, nu constituie dovada îndeplinirii procedurii prealabile. Memoriul adresat autorității pârâte a fost înregistrat la data de 9 decembrie 2010, anterior datei la care a fost emis Ordinul nr. 1.246 din 10 decembrie 2009. Susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia Legea nr. 554/2004 nu stabilește un termen în care plângerea prealabilă să fie formulată este neîntemeiată și nu poate fi primită. Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus-citat rezultă că plângerea prealabilă trebuie formulată anterior sesizării instanței de contencios administrativ, deci ulterior emiterii actului administrativ atacat. Chiar denumirea acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil”, deci, înainte de introducerea acțiunii.

De altfel, n-ar avea nicio rațiune să se formuleze o astfel de plângere mai înainte ca actul să fie emis. Având în vedere faptul că instanța de fond a respins acțiunea pe o excepție, care se constată de către instanța de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate și celelalte motive de recurs invocate de recurentul-reclamant. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.D. împotriva Sentinței civile nr. 5635 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM