ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4133/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul B.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, să se constate neconformitatea dreptului

intern cu dreptul comunitar, să se dispună anularea Ordinului Ministrului

Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.246/2009 în baza căruia a încetat de

drept raportul de serviciu, precum și reîncadrarea sa în funcția de consilier

clasa I, gradul profesional superior, cu plata drepturilor salariale cuvenite

de la data încetării activității, până la reluarea raporturilor de serviciu.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, până în anul 2007 a lucrat în domeniul

siguranței naționale și, la încheierea carierei militare pentru limită de

vârstă, i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu, potrivit Legii nr.

164/2001.

Reclamantul a mai

susținut că în luna iulie 2008, în urma câștigării concursului organizat de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a fost numit consilier clasa I

la Direcția Generală Infrastructură și Transport Feroviar, prin Ordinul

Ministrului nr. 936 din data de 25 iulie 2008

De asemenea, a

precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, întrucât nu și-a

exprimat opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării

activității și încetarea actului de numire în funcție, conform prevederilor

art. 17,18, 19 și 25 din această lege, prin Ordinul Ministrului Transporturilor

și Infrastructurii nr. 1.246 din data de 10 decembrie 2009 s-a dispus încetarea

de drept a raporturilor de serviciu

Reclamantul a

susținut că, anterior emiterii acestui ordin, a sesizat în scris conducerea

ministerului, precizând că nu își poate asuma obligația de la art. 18 alin. (2)

din Legea nr. 329/2009, deoarece aceasta i-ar leza drepturile fundamentale

garantate atât de Pactul Internațional cu privire la drepturile economice,

sociale și culturale, cât și de Primul Protocol Adițional la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de

România.

Reclamantul a

considerat că prevederile Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 încalcă

principiul legalității, garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

ceea ce presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile,

precise și predictibile în aplicarea lor și care să nu fie încălcate de alte

norme de drept, ulterioare.

Prin Sentința civilă

nr. 5635 din 5 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei procedurii prealabile

și a respins acțiunea privind pe reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în prezenta cauză, pârâtul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat excepția lipsei

procedurii prealabile, susținând că prin Ordinul nr. 1.246 din data de 10

decembrie 2009 emis de Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a încetat

de drept raportul de serviciu al reclamantului, consilier clasa I, gradul

profesional superior în cadrul Direcției Infrastructură și Transport Feroviar.

Curtea de Apel a

constatat că, anterior emiterii acestui ordin, reclamantul a avut calitatea de

funcționar public, desfășurându-și activitatea în cadrul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii.

Prin urmare,

parcurgerea procedurii plângerii prealabile înainte de sesizarea instanței de

judecată este obligatorie pentru reclamant, fiind o condiție de admisibilitate

a acțiunii în contencios administrativ.

Instanța de fond a

mai reținut că deși reclamantul afirmă că a adresat un memoriu Ministrului

Transporturilor și Infrastructurii, se observă că acesta este anterior emiterii

Ordinului nr. 1.246 din data de 10 decembrie 2009, fiind depus la data de 09

decembrie 2010, deci cu o zi înainte de a fi emis acest act administrativ

Fiind depus anterior

emiterii ordinului atacat, Curtea de Apel a constatat că acest memoriu nu se

referă la revocarea ordinului ci vizează alte aspecte referitoare la refuzul

reclamantului de a se conforma dispozițiilor legale, în sensul de a-și exprima

opțiunea prevăzută la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 329/2009.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul B.D. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului, reclamantul arată că înainte de emiterea Ordinului Ministrului

Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.246 din 10 decembrie 2009, privind

încetarea de drept a raporturilor de serviciu, a înaintat Ministrului

Transporturilor și Infrastructurii Memoriul nr. 21739 din 09 decembrie 2009, în

care a prezentat argumentat faptul că prevederile Capitolului IV din Legea nr.

329/2009 sunt în conflict cu unele prevederi ale pactelor și tratatelor

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Recurentul solicită

ca instanța de control judiciar să ignorare prevederile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004 și să facă aplicarea directă a normelor europene mai

favorabile, în raport cu prevederile Capitolului IV din Legea nr. 329/2009.

Prin urmare,

recurentul-reclamant solicită modificarea sentinței recurate, în sensul

respingerii excepției lipsei procedurii prealabile și admiterii acțiunii așa

cum a fost formulată, respectiv să se constate neconcordanța dreptului intern

cu dreptul comunitar.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Conform art. 7 alin.

(1): „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității

publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia”, iar potrivit art. 7 alin. (1

1

): „În cazul

actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată

oricând”.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că, în cauză,

recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit această obligație.

Prin urmare,

neîndeplinirea de către recurentul-reclamant a acestei obligații a fost corect

constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției invocate de

pârât.

Înscrisurile noi

depuse, în recurs, nu constituie dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Memoriul adresat

autorității pârâte a fost înregistrat la data de 9 decembrie 2010, anterior

datei la care a fost emis Ordinul nr. 1.246 din 10 decembrie 2009.

Susținerea

recurentului-reclamant potrivit căreia Legea nr. 554/2004 nu stabilește un

termen în care plângerea prealabilă să fie formulată este neîntemeiată și nu

poate fi primită.

Din interpretarea

logico-juridică a textului legal sus-citat rezultă că plângerea prealabilă

trebuie formulată anterior sesizării instanței de contencios administrativ,

deci ulterior emiterii actului administrativ atacat.

Chiar denumirea

acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil”,

deci, înainte de introducerea acțiunii.

De altfel, n-ar avea

nicio rațiune să se formuleze o astfel de plângere mai înainte ca actul să fie

emis.

Având în vedere

faptul că instanța de fond a respins acțiunea pe o excepție, care se constată

de către instanța de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate

și celelalte motive de recurs invocate de recurentul-reclamant.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.D. împotriva Sentinței civile nr. 5635 din 5 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM