ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5124/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamanta B.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și

Turismului, anularea ordinului nr. 105/2009, în baza căruia a încetat de drept

raportul de serviciu al reclamantei, reîncadrarea în funcția publică deținută

anterior emiterii ordinului contestat și obligarea pârâtei la plata drepturilor

cuvenite de la data încetării activității și până la reluarea raportului de

serviciu.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a

arătat că până în anul 2006 a lucrat în domeniul siguranței naționale și la

încheierea carierei militare i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu în

condițiile Legii nr. 164/2001, că, începând cu luna ianuarie 2007, reclamanta a

fost numită în funcția de consilier evaluare examinare, în cadrul

Compartimentului Gestiunea și Protecția Informațiilor Clasificate din cadrul

Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, iar la data de 10 decembrie

2009 a fost emis ordinul nr. 105/2009, prin care s-a constatat încetat de drept

raportul de serviciu, întrucât reclamanta nu a înțeles să renunțe la pensia de

serviciu.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei,

pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția

inadmisibilității acțiunii și în fond a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 1578 din 17

februarie 2011 Tribunalul București a declinat competența de soluționare a

acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, iar la termenul de judecată din 16 noiembrie 2011,

curtea a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de

reclamantă prin concluziile depuse la dosarul cauzei, având în vedere că prin

acțiunea formulată reclamanta a contestat actul prin care s-a dispus încetarea

raportului său de serviciu, reținând că, față de obiectul cererii, este evident

că revine instanței de contencios administrativ competența de soluționare a

cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999 republicată,

cu modificări și completări ulterioare.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 6815 din 16 noiembrie 2011 Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta B.D., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

fond a reținut, în esență, că prin condiționarea, în temeiul dispozițiilor art.

7 din Legea nr. 554/2004, a accesului la instanță de îndeplinirea unei proceduri

prealabile, legiuitorul nu încalcă dreptul fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția

României, consacrat și de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, și aceasta întrucât partea interesată are exercițiul acțiunii civile în

justiție împotriva actului administrativ după epuizarea procedurii plângerii prealabile.

Instanța a constatat că, în ceea ce privește memoriul

adresat de reclamantă pârâtei, actul menționat a fost transmis conducerii autorității

pârâte anterior emiterii ordinului contestat în cauza de față și prin conținutul

acestui memoriu reclamanta a arătat că nu înțelege să renunțe la pensia de serviciu,

cu consecința continuării raportului de serviciu, astfel că acest memoriu nu poate

fi calificat ca plângere prealabilă.

Având în vedere aceste considerente, curtea a

constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a se adresa pârâtei cu plângerea

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că acțiunea sa este inadmisibilă,

în raport de dispozițiile art. 109 alin. (2) din C. proc. civ., fiind respinsă ca

atare.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta

B.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat în

esență următoarele:

- În mod greșit a respins instanța de fond excepția

de necompetență materială a Curții de Apel București, întrucât arată reclamanta-recurentă

nu a contestat actul administrativ ci a cerut anularea ordinului ministrului Dezvoltării

Regionale și Locuinței nr. 1052/2009 emis în temeiul capitolului IV din Legea

nr. 329/2009, prin aplicarea directă a normelor europene mai favorabile.

Recurenta a arată în acest context că încetarea

raporturilor de serviciu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței nu a avut

loc conform prevederilor Legii nr. 188/1999 și cererea sa și nu poate fi soluționată

de instanțele de contencios ci cele de dreptul muncii.

- Instanța de fond a admis excepția lipsei procedurii

prealabile fără să analizeze înscrisul din 9 decembrie 2009 adresat Ministrului

Dezvoltării Regionale și Locuinței, considerând strict formal că nu a fost îndeplinită

procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege care trebuia

ignorată și aplicate dispozițiile normelor europene mai favorabile.

Consideră recurenta că cererea sa de a se respecta

dispozițiile art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, implica în

fapt anularea actului administrativ.

Se mai arată că din răspunsul ministerului rezulta

că prevederile Legii nr. 329/2009 sunt obligatorii, deci se menține ordinul privind

încetarea de drept a raportului de serviciu și dacă ar mai fi depus un alt memoriu,

răspunsul ar fi fost același.

- De asemenea, pe fondul cauzei recurenta–reclamantă

a expus pe larg argumentele pentru care consideră cererea sa întemeiată.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Pârâtul–intimat Ministerul Dezvoltării Regionale

și Turismului a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea

acesteia ca nefondată, considerând că instanța competentă să judece prezenta cauză

este Curtea de Apel București,secția de contencios administrativ și fiscal.

Cât privește inadmisibilitatea acțiunii, s-a arătat

că recurenta-reclamantă nu a depus vreun înscris care să dovedească îndeplinirea

acesteia conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate,

normele legale incidente în materie, precum și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

În fapt, reclamanta B.D. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, anularea ordinului

nr. 105/2009, în baza căruia a încetat de drept raportul de serviciu al reclamantei,

reîncadrarea în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului contestat și

obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite de la data încetării activității

și până la reluarea raportului de serviciu.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat

că până în anul 2006 a lucrat în domeniul siguranței naționale și la încheierea

carierei militare i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu în condițiile Legii

nr. 164/2001, că, începând cu luna ianuarie 2007, reclamanta a fost numită în funcția

de consilier evaluare examinare, în cadrul Compartimentului Gestiunea și Protecția

Informațiilor Clasificate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

La data de 10 decembrie 2009 a fost emis ordinul

nr. 105/2009, prin care s-a constatat încetat de drept raportul de serviciu, întrucât

reclamanta nu a înțeles să renunțe la pensia de serviciu.

În drept, potrivit art. 106 alin. (1) din Legea

nr. 188/1999 „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care

funcționarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere

instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care

s

‐

a constatat sau s

‐

a dispus încetarea raportului

de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau

instituția publica emitenta a actului administrativ a unei despăgubiri egale

cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care

ar fi beneficiat funcționarul public”.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

„Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana

care se considera vătămată intr-un drept al sau intr-un interes legitim, printr-un

act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autorității publice emitente,

in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in

parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa in egala măsura organului ierarhic

superior, daca acesta exista”.

Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 arată

că „Reclamantul anexează anexa la acțiune copia actului administrativ pe care îl

ataca sau, după caz, răspunsul autorității publice prin care i se comunica refuzul

rezolvării cererii sale. În situația în care reclamantul nu a primit nici un răspuns

la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numărul și data

înregistrării la autoritatea publica, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii

procedurii prealabile”.

- Referitor la soluționarea excepției de necompetență

de către instanța de fond, se reține că în mod corect a fost soluționată această

excepție, reclamanta solicitând anularea ordinului de încetare de drept a raportului

de serviciu.

Înalta Curte, constată că față de dispozițiile

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

devine aplicabil ori de câte ori legea specială prevede dreptul părții de a se adresa

instanței de contencios administrativ „potrivit legii”, sau de a ataca un act administrativ

„în condițiile legii contenciosului administrativ”, fără a institui expres vreo

normă derogatorie.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, era competentă să judece cererea reclamantei-recurente.

Invocarea de către recurentă a dispozițiilor comunitare

cu titlu general, nu reprezintă decât argumente care eventual pot fi analizate odată

cu fondul cauzei, neexistând dispoziții comunitare privind procedura prealabilă

mai favorabilă reclamantei de care se poate prevala.

În cauzele Felicia Mihăieș împotriva României

6 decembrie 2011 și Adrian Gavril Senteș împotriva României, C.E.D.O. recunoaște

statului dreptul de a stabili de o manieră discreționară ce beneficii va plăti angajaților

sau pensionarilor din bugetul său, Statul poate dispune introducerea, suspendarea

sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.

În acest caz s-a reținut de C.E.D.O. că nu se

poate stabili că există o ingerință, când aceasta este prevăzută de lege, în sensul

art. 1 din Protocolul 1 și a urmărit un interes public un interes public și anume

de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, ce se

confruntă cu o situație de criză economică.

- Așa cum a reținut și instanța de fond, în mod

riguros, reclamanta–recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 deci nu a solicitat autorității emitente

revocarea actului său emis în regim de putere publică, astfel că și sub acest aspect

recursul nu este fondat.

În recursul său reclamanta–recurentă solicită

ca pensia să fie cumulată cu salariul și să nu fie revocat ordinul de încetare de

drept a raportului de serviciu.(Dosar fond 24101/3/2010 a Tribunalului București)

și este de menționat faptul că memoriul a fost formulat la data de 9 decembrie 2009

în condițiile în care ordinul contestat de încetare de drept a raporturilor de serviciu

a fost emis o zi mai târziu în data de 10 decembrie 2009.

Temeiul de drept al soluției adoptate de instanța

de recurs

Față de cele arătate mai sus, constatând că sentința

de fond este legală și temeinică, Înalta Curte în conformitate cu prevederile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, în cauză neexistând

motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.D. împotriva sentinței

civile nr. 6815 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie

2012 .