ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5124/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea formulată, reclamanta B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, anularea ordinului nr. 105/2009, în baza căruia a încetat de drept raportul de serviciu al reclamantei, reîncadrarea în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului contestat și obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite de la data încetării activității și până la reluarea raportului de serviciu.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că până în anul 2006 a lucrat în domeniul siguranței naționale și la încheierea carierei militare i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu în condițiile Legii nr. 164/2001, că, începând cu luna ianuarie 2007, reclamanta a fost numită în funcția de consilier evaluare examinare, în cadrul Compartimentului Gestiunea și Protecția Informațiilor Clasificate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, iar la data de 10 decembrie 2009 a fost emis ordinul nr. 105/2009, prin care s-a constatat încetat de drept raportul de serviciu, întrucât reclamanta nu a înțeles să renunțe la pensia de serviciu. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii și în fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 1578 din 17 februarie 2011 Tribunalul București a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, iar la termenul de judecată din 16 noiembrie 2011, curtea a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamantă prin concluziile depuse la dosarul cauzei, având în vedere că prin acțiunea formulată reclamanta a contestat actul prin care s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, reținând că, față de obiectul cererii, este evident că revine instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificări și completări ulterioare.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6815 din 16 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.D., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin condiționarea, în temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, a accesului la instanță de îndeplinirea unei proceduri prealabile, legiuitorul nu încalcă dreptul fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția României, consacrat și de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și aceasta întrucât partea interesată are exercițiul acțiunii civile în justiție împotriva actului administrativ după epuizarea procedurii plângerii prealabile.

Instanța a constatat că, în ceea ce privește memoriul adresat de reclamantă pârâtei, actul menționat a fost transmis conducerii autorității pârâte anterior emiterii ordinului contestat în cauza de față și prin conținutul acestui memoriu reclamanta a arătat că nu înțelege să renunțe la pensia de serviciu, cu consecința continuării raportului de serviciu, astfel că acest memoriu nu poate fi calificat ca plângere prealabilă. Având în vedere aceste considerente, curtea a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a se adresa pârâtei cu plângerea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că acțiunea sa este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 109 alin. (2) din C. proc.

civ., fiind respinsă ca atare. Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat în esență următoarele: - În mod greșit a respins instanța de fond excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, întrucât arată reclamanta-recurentă nu a contestat actul administrativ ci a cerut anularea ordinului ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 1052/2009 emis în temeiul capitolului IV din Legea nr. 329/2009, prin aplicarea directă a normelor europene mai favorabile. Recurenta a arată în acest context că încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței nu a avut loc conform prevederilor Legii nr. 188/1999 și cererea sa și nu poate fi soluționată de instanțele de contencios ci cele de dreptul muncii.

- Instanța de fond a admis excepția lipsei procedurii prealabile fără să analizeze înscrisul din 9 decembrie 2009 adresat Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței, considerând strict formal că nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege care trebuia ignorată și aplicate dispozițiile normelor europene mai favorabile. Consideră recurenta că cererea sa de a se respecta dispozițiile art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, implica în fapt anularea actului administrativ. Se mai arată că din răspunsul ministerului rezulta că prevederile Legii nr. 329/2009 sunt obligatorii, deci se menține ordinul privind încetarea de drept a raportului de serviciu și dacă ar mai fi depus un alt memoriu, răspunsul ar fi fost același.

- De asemenea, pe fondul cauzei recurenta–reclamantă a expus pe larg argumentele pentru care consideră cererea sa întemeiată. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Pârâtul–intimat Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea acesteia ca nefondată, considerând că instanța competentă să judece prezenta cauză este Curtea de Apel București,secția de contencios administrativ și fiscal. Cât privește inadmisibilitatea acțiunii, s-a arătat că recurenta-reclamantă nu a depus vreun înscris care să dovedească îndeplinirea acesteia conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în materie, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată. În fapt, reclamanta B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, anularea ordinului nr. 105/2009, în baza căruia a încetat de drept raportul de serviciu al reclamantei, reîncadrarea în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului contestat și obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite de la data încetării activității și până la reluarea raportului de serviciu.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că până în anul 2006 a lucrat în domeniul siguranței naționale și la încheierea carierei militare i s-a acordat dreptul la pensie de serviciu în condițiile Legii nr. 164/2001, că, începând cu luna ianuarie 2007, reclamanta a fost numită în funcția de consilier evaluare examinare, în cadrul Compartimentului Gestiunea și Protecția Informațiilor Clasificate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. La data de 10 decembrie 2009 a fost emis ordinul nr. 105/2009, prin care s-a constatat încetat de drept raportul de serviciu, întrucât reclamanta nu a înțeles să renunțe la pensia de serviciu.

În drept, potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s ‐ a constatat sau s ‐ a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publica emitenta a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public”.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată intr-un drept al sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autorității publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa in egala măsura organului ierarhic superior, daca acesta exista”. Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 arată că „Reclamantul anexează anexa la acțiune copia actului administrativ pe care îl ataca sau, după caz, răspunsul autorității publice prin care i se comunica refuzul rezolvării cererii sale.

În situația în care reclamantul nu a primit nici un răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numărul și data înregistrării la autoritatea publica, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile”. - Referitor la soluționarea excepției de necompetență de către instanța de fond, se reține că în mod corect a fost soluționată această excepție, reclamanta solicitând anularea ordinului de încetare de drept a raportului de serviciu. Înalta Curte, constată că față de dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, devine aplicabil ori de câte ori legea specială prevede dreptul părții de a se adresa instanței de contencios administrativ „potrivit legii”, sau de a ataca un act administrativ „în condițiile legii contenciosului administrativ”, fără a institui expres vreo normă derogatorie.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, era competentă să judece cererea reclamantei-recurente. Invocarea de către recurentă a dispozițiilor comunitare cu titlu general, nu reprezintă decât argumente care eventual pot fi analizate odată cu fondul cauzei, neexistând dispoziții comunitare privind procedura prealabilă mai favorabilă reclamantei de care se poate prevala. În cauzele Felicia Mihăieș împotriva României 6 decembrie 2011 și Adrian Gavril Senteș împotriva României, C.E.D.O. recunoaște statului dreptul de a stabili de o manieră discreționară ce beneficii va plăti angajaților sau pensionarilor din bugetul său, Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.

În acest caz s-a reținut de C.E.D.O. că nu se poate stabili că există o ingerință, când aceasta este prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul 1 și a urmărit un interes public un interes public și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, ce se confruntă cu o situație de criză economică. - Așa cum a reținut și instanța de fond, în mod riguros, reclamanta–recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 deci nu a solicitat autorității emitente revocarea actului său emis în regim de putere publică, astfel că și sub acest aspect recursul nu este fondat.

În recursul său reclamanta–recurentă solicită ca pensia să fie cumulată cu salariul și să nu fie revocat ordinul de încetare de drept a raportului de serviciu.(Dosar fond 24101/3/2010 a Tribunalului București) și este de menționat faptul că memoriul a fost formulat la data de 9 decembrie 2009 în condițiile în care ordinul contestat de încetare de drept a raporturilor de serviciu a fost emis o zi mai târziu în data de 10 decembrie 2009. Temeiul de drept al soluției adoptate de instanța de recurs Față de cele arătate mai sus, constatând că sentința de fond este legală și temeinică, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, în cauză neexistând motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.D. împotriva sentinței civile nr. 6815 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012 .