ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr3/R/CC din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă a fost respinsă, ca lipsită de interes, plângerea formulată de petentul A., împotriva încheierii nr. 6 pronunțate de Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunii, în ședința camerei de consiliu din 24.11.2021, în dosarul nr. x/2021 și aplicată petentului A. amendă judiciară, în cuantum de 2.000 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul A., acesta fiind nemulțumit de modalitatea de soluționare a cauzei sale pe fond, aspectele invocate prin memoriul de recurs vizând aspecte de fond ale litigiului.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 9 martie 2022, a dispus efectuarea formalităților reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

S-a dispus, totodată, emiterea unei adrese către recurent cu mențiunea de a depune un exemplar al cererii de recurs semnat, sub sancțiunea anulării cererii, ca nesemnată.

A fost fixat termen pentru soluționarea recursului la 31 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, pentru nesemnare, și excepția inadmisibilității căii de atac.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția nulității recursului, pentru nesemnare, întrucât acesta privește legalitatea învestirii instanței, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluționare înainte de satisfacerea acestei obligații, reținând următoarele:

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ., ca în cazul de față.

Nulitatea fiind expresă, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicată în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul a depus cererea de recurs prin intermediul poștei electronice, la 12 ianuarie 2022, recursul nepurtând semnătura recurentului pe niciuna din pagini.

În cauza de față, deși recurentul a fost înștiințat, prin citația comunicată la 21 martie 2022, de obligația de a depune un exemplar al cererii de recurs care să conțină semnătura sa, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 196 C. proc. civ., partea nu s-a conformat obligației dispuse de instanță.

În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este și cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.

Având în vedere normele procesuale anterior menționate, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., anume anularea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nesemnat, recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 3/R/CC din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2022.