ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3758/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 211 din 28 iunie 2011, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F.N.A.  pentru infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2011, a condamnat pe inculpatul F.N.A. la un an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de trei ani, conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei.

În baza art. 264 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G. la 2 ani închisoare.

În baza art. 272 C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Inculpatul G.G. va executa 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în dimineața zilei de 09 ianuarie 2010 agentul șef de poliție al com. Galicea, Județul Vâlcea, G.G. a depistat pe drumul public, pe raza com. Galicea, autovehiculul de culoare albă ce avea montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare provizorie și care tracta o remorcă. S-a stabilit că acesta autoturism fusese condus în dimineața aceleiași zile de inculpatul F.N.A. din com. Vulturești, județul Olt până pe raza comunei Galicea, județul Vâlcea, în zona stadionului, conducătorul auto fiind însoțit de martorii C.D.D. și F.N.M.

În aceste condiții, învinuitul G.G. l-a chemat telefonic la fața locului pe agentul de poliție G.I., care asigura permanența la postul de poliție. Martorul G.I. s-a deplasat la fața locului, la stadion, cu autoturismul martorului M.D. Când a ajuns, martorul susnumit a observat autoturismul de culoare albă, cu numere de înmatriculare provizorii ce avea atașată o remorcă și la solicitarea șefului de post de a-l conduce pe șofer la poliție, s-a urcat pe scaunul din dreapta a autoturismului de culoare albă, mergând la postul de poliție, între timp și învinuitul G.G. s-a deplasat cu echipajul la post.

La postul de poliție, șeful de post G.G. a solicitat datele de identitate ale celor trei persoane care se aflau în autoturism, respectiv conducătorul auto - învinuitul F.N.A. și martorii C.D.D. și F.N.M. și seria de sașiu a autoturismului. Ulterior, a verificat telefonic mai întâi la ofițerul de serviciu de la Poliția municipiului Râmnicu - Vâlcea, datele de identitate, respectiv C.N.P., dacă posedă permise de conducere și numărul de înmatriculare. Apoi, a verificat la ofițerul de serviciu de al S.P.R. Vâlcea numărul de înmatriculare, rezultând că acesta este expirat și a fost atribuit unui autovehicul furgon culoare albă.

În timp ce martorul G.I. realiza mai multe activități, la sediul postului de poliție a venit tatăl învinuitului F.N.A., cu care șeful de post G.G. a purtat o discuție.

În cele din urmă, șeful de post G.G. i-a permis inculpatului F.N.A. să plece cu autoturismul, fără a lua nici una din măsurile prevăzute de lege și cu atât mai mult, fără a înregistra dosar penal, deși se sesizase despre comiterea unor infracțiuni.

În evidențele Postului de poliție Galicea nu a fost identificat dosar penal și nici procesul-verbal de depistare a infracțiunilor ce se presupuneau săvârșite de inculpatul F.N.A., care au fost rătăcite de inculpatul G.G.

Din declarațiile inculpatului F.N.A. precum și a martorilor audiați în cauză rezultă că autoturismul de culoare albă îi aparținea martorului V.A. de la care învinuitul F.N.A. l-a împrumutat în dimineața zilei de 9 ianuarie 2010.

Ulterior, pe acest autoturism inculpatul F.N.A. a aplicat plăcuțele cu numărul de înmatriculare ce aparținuseră unui alt autovehicul, pe care inculpatul l-a cumpărat la data de 15 ianuarie 2008 de la martorul P.M., administrator al SC P.C.S. SRL (fila 134 dosar u.p.).

Autorizația de circulație provizorie valabilă 30 de zile a fost eliberată la data de 25 septembrie 2007 pentru autoutilitara pentru SC P.C.S. SRL, iar la momentul vânzării către acest inculpat, autoutilitara avea numerele de circulație provizorii montate pe ea (fila 129 dosar u.p.).

Inculpatul F.N.A. a înmatriculat autoutilitara, păstrând plăcuțele cu numerele provizorii (conform declarației martorului fila 104 dosar fond).

Din declarațiile martorilor rezultă faptul material al depistării autoturismului. De asemenea, declarațiile lucrătorilor de poliție care au executat serviciul la Poliția municipiului Râmnicu - Vâlcea și Serviciul Poliției Rutiere în data de 09 ianuarie 2010, ca ofițer de serviciu, precum și fotocopiile mențiunilor realizate de aceștia în registre, demonstrează efectuarea de verificări de către inculpatul G.G., cu privire la cele trei persoane - inculpatul F.N.A. și martorii C.D.D. și F.N.M., la numărul de înmatriculare și luarea la cunoștință de către inculpat a faptului că respectivele numere de înmatriculare sunt expirate de mult timp și aparținuseră altui autovehicul.

Cu ocazia realizării, prin scriere olografă, a acestui proces-verbal, s-a imprimat o parte din conținut pe suportul aflat sub foaia de scris de format A.4, care a fost pus la dispoziția organelor de urmărire penală de către ajutorul șefului de post și anume, martorul G.I. care se afla în relații de dușmănie cu inculpatul G.G. (filele 38 și 57 dosar fond), pe parcursul efectuării cercetărilor.

Prin Raportul de expertiză din 25 octombrie 2010 întocmit de experți din cadrul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. s-au stabilit următoarele:

În autoturism se aflau numiții F.N.M.  și C.D.D.

Procedând la verificarea telefonică prin Dispeceratul Poliției Mun. Rm.Vâlcea, am constatat că plăcuțele cu nr. de înmatriculare provizoriu montate pe autoturism, sunt false respectiv acest numărul provizoriu a fost atribuit unei autoutilitare-furgon culoare albă și figurează ca expirat din data de 24 octombrie 2007.

Privitor la acest aspect, conducătorul auto declară verbal că autoturismul pe care l-a condus l-a împrumutat de la un prieten al său V.A. pentru a se deplasa în com. Galicea la pescuit și nu cunoștea că numărul provizoriu este expirat și fals. întrucât conducătorul auto nu a putut face dovada că autoturismul pe care l-a condus este înmatriculat ori că plăcuțele cu nr. de înmatriculare provizoriu sunt valabile, autoturismul a fost imobilizat cu acordul său la sediul Postului de Poliție Galicea până la clarificarea situației. Persoanele prezente nu au de făcut obiecțiuni cu privire la cele constatate și consemnate(fila 64 și următoarele dosar u.p.).

Din verificările efectuate de procuror rezultă că la Postul de poliție Galicea nu a fost înregistrat vreun dosar penal și nu s-au efectuat cercetări în legătură cu faptele învinuitului F.N.A.

În ce privește infracțiunea de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută și pedepsită de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, Tribunalul a dispus achitarea inculpatului F.N.A., conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru cele ce urmează:

Din adresa emisă de M.A.I., I.G.P.F. rezultă că autoturismul nu este semnalat furat dar este radiat din circulație, în vederea exportului, din data de 11 ianuarie 2010.

Prin urmare, fața de data în care se presupune existența infracțiunii, de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută și pedepsită de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 respectiv 9 ianuarie 2010, este evident că la acel moment acest autoturism a fost înmatriculat în Italia având număr valabil (fila 70 dosar fond).

În ce privește infracțiunea de punere în circulație a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută și pedepsită de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, Tribunalul constată că, din probele administrate în cauză rezultă că această infracțiune a fost săvârșită de inculpatul F.N.A.

Astfel, din Raportul de expertiză din 25 octombrie 2010 întocmit de experți din cadrul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. rezultă că inculpatul G.G. a consemnat în procesul verbal de constatare a infracțiunii rezultă că în dimineața zilei de 09 ianuarie 2010 s-a depistat pe drumul public, pe raza com. Galicea, autovehiculul de culoare albă ce avea montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare provizorie și care tracta o remorcă. S-a stabilit că acest autoturism fusese condus în dimineața aceleiași zile de inculpatul F.N.A. din comuna Vulturești, județul Olt până pe raza com. Galicea, județul Vâlcea, în zona stadionului, conducătorul auto fiind însoțit de martorii C.D.D. și F.N.M.

Nu pot fi avute în vedere declarațiile martorilor audiați la instanță din care ar rezulta că acest autoturism ar fi fost condus de martorul V.L.A. pentru cele ce urmează:

Conform declarației date de acest martor în faza urmăririi penale (fila 149 dosar u.p.), rezultă autovehiculul de culoare albă nu a mai fost pus în circulație de la data de 03 - 04 ianuarie 2010. Acesta susține că a împrumutat un alt autoturism inculpatului F.N.A., fără a da alte detalii. În faza judecării cauzei, același martor revine asupra declarației și arată că a condus autovehiculul deplasându-se pe raza comunei Galicea, iar numerele provizorii expirate le-ar fi montat în condițiile în care autoturismul a fost staționat.

Această declarație vine în contradicție vădită cu mijloacele materiale de probă și anume, autoturismul este proprietatea martorului audiat iar numerele provizorii expirate aparțin inculpatului F.N.A. fiind montate anterior pe autoturismul, proprietatea inculpatului, acest autoturism fiind înmatriculat în anul 2008.

Pe de altă parte, din procesul verbal încheiat de inculpatul G.G., ce a format obiectul expertizei grafologice rezultă că autoturismul care tracta o remorcă avea montate numere de înmatriculare false.

În condițiile în care martorii care însoțeau pe inculpatul F. la pescuit nu aveau permis de conducere, deplasarea făcându-se din com. Dobroteasa Județul Olt în com. Galicea Județul Vâlcea, este evident că inculpatul F. a condus autovehiculul cu numere false, montând pe acesta numere false ce i-au aparținut și care au expirat.

Fapta săvârșită de inculpatul F.N.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută și pedepsită de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și în baza acestui text de lege instanța l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

În ce privește pe inculpatul G.G., este evident că a săvârșit infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută și pedepsită de art. 264. C. pen., așa cum rezultă din probele administrate în faza urmăririi penale.

Așa cum rezultă din Raportul de expertiză din 25 octombrie 2010 întocmit de experți din cadrul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R., scrisul de mână și semnătura din finalul textului imprimate prin apăsare pe suportul de hârtie pus la dispoziție au fost executate de G.G., după intervenție tatălui inculpatului F.N.A., care este șef de post al Postului de poliție al com. Dobroteasa Județul Olt, așa cum rezultă din declarația martorei G.I.V.

Doar prin „vigilența" ajutorului șefului de post al comunei Galicea Județul Vâlcea și anume martorul G.I., care se afla în relații de dușmănie cu acest inculpat și care a înaintat la D.N.A. suportul de hârtie pe care au fost imprimat conținutul procesului verbal, „rătăcit" ulterior, a fost posibilă depistarea acestei infracțiuni.

De asemenea, din verificările efectuate de procuror rezultă că la Postul de poliție Galicea nu a fost înregistrat vreun dosar penal și nu s-au efectuat cercetări în legătură cu faptele învinuitului F.N.A.

Prin urmare, inculpatul G.G. a fost găsit vinovat și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 272 C. pen. privind reținerea sau distrugerea de acte.

Fapta săvârșită de inculpatul G.G. care cu intenție a „rătăcit" procesul verbal de constatare a unei infracțiuni și nu l-a înregistrat în registru special, cu scopul vădit de a ascunde săvârșirea infracțiunii de către infractorul F.N.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen., și în baza textului de lege instanța la condamnat la pedeapsa închisorii.

De asemenea, în concurs real, același inculpat a săvârșit și infracțiunea prevăzută de art. 272 C. pen., reținând sau distrugând procesul verbal menționat și în baza aceluiași text de lege instanța l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen, respectiv, dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori, în ce privește pe inculpatul G.G., faptele acestuia sunt în contradicție vădită cu obligațiile acestuia care i-ar fi revenit prin Legea poliției Române, cu Statutul polițistului precum și Codul deontologic.

Dat fiind faptul că inculpatul nu a mai săvârșit fapte prevăzute de legea penală, a avut un comportament, demn, onest în familie și societate, instanța a apreciat că scopul pedepsei aplicate acestui inculpat, scop definit în art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executare motiv pentru care, în baza art. 81 C. pen., dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpații G.G. și F.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul, consideră că sentința este nelegală, deoarece în mod greșit inculpatul F.N.A. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. în conformitate cu situația de fapt rezultată din probele administrate, prima instanță trebuia să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului în infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece autoturismul în cauză nu avea drept de circulație în România pentru că nu exista o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele prejudicii cauzate terților participanți la circulația rutieră. O altă critică se referă la individualizarea judiciară a pedepsei pentru același inculpat în sensul că modalitatea de executare adecvată atât situației de fapt, cât și scopului legii penale este cea prevăzută de art. 86

1

C. pen., care impune și aplicarea obligațiilor prevăzute de dispozițiile art. 86

3

alin. (1) C. proc. pen.

Inculpatul G.G. critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate rezultată din greșita interpretare a probelor administrate, fapt ce a condus la greșita condamnare a apelantului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 272 C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen. în susținerea apelului inculpatul arată că nu a comis nicio infracțiune și a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu. Ca temei al achitării invocă dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Inculpatul F.N.A. critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate în sensul greșitei condamnări privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. Apreciază că nu există probe certe din care să rezulte că autoturismul în cauză a fost surprins în trafic.

Examinând sentința supusă apelului din punct de vedere al motivelor invocate în conformitate cu disp.art. 371 C. proc. pen., curtea constată următoarele:

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă în mod cert că inculpatul F.N.A. a condus autoturismul de culoare albă pe drumurile publice. Afirmația primei instanțe din care rezultă că acest autoturism a fost condus în dimineața zilei de 9 ianuarie 2010 de către inculpatul-apelant din com. Vulturești, județul Olt, până pe raza com. Galicea, Județul Vâlcea, în zona stadionului nu este susținută prin probe clare și pertinente. în mod greșit prima instanță a înlăturat ca probe declarațiile martorilor audiați de instanță din care rezultă că acest autoturism a fost condus de martorul V.L.A.

Aspectele la care face referire instanța considerate ca mijloace materiale de probă și anume că: autoturismul în cauză este proprietatea martorului V.L.A.; numerele provizorii expirate aparțin inculpatului F.N.; procesul verbal încheiat de inculpatul G.G. ce a format obiectul expertizei grafologice în care se consemnează că autoturismul tracta o remorcă și avea montate numerele de înmatriculare false, precum și deducția instanței nesusținută de probe potrivit căreia martorii care îl însoțeau pe inculpatul F. la pescuit nu aveau permis de conducere și în consecință, acest autovehicul a fost condus pe distanța mai sus amintită de către inculpatul F., nu constituie probe utile, concludente și pertinente din care să rezulte că este îndeplinită cerința laturii obiective a acestei infracțiuni în sensul de a dovedi că apelantul F. a condus efectiv pe drumurile publice un autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Constatările de mai sus ale primei instanțe sunt elemente adiacente ce nu pot conduce la concluzia logică, judiciară, că apelantul a condus pe drumurile publice un autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Această constatare este valabilă din punct de vedere juridic și în urma audierii nemijlocite de către instanța de apel a inculpaților și a unor martori. Astfel, fiind audiat, martorul V.L.A. a precizat modul în care autoturismul în cauză a ajuns în localitatea Galicea. Curtea constată că declarațiile acestui martor nu sunt contrazise de niciun alt mijloc de probă și prin urmare, nu pot fi înlăturate din cauză.

În concluzie, curtea constată că din probele administrate nu rezultă existența laturii obiective a acestei infracțiuni și prin urmare, în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

În conformitate cu disp. art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 constituie infracțiune „ punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat".

Prima instanță reține că din probele administrate în cauză rezultă că autoturismul, la data de 9 ianuarie 2010 era înmatriculat în Italia, având număr valabil așa cum rezultă din înscrisul existent la fila 70 al dosarului de fond. Această constatare a instanței este corectă și se bazează pe adresa I.G.P.F. potrivit căreia autoturismul în cauză nu este semnalat ca furat, dar este radiat din circulație, în vederea exportului, începând cu data de 11 ianuarie 2010, dată evident ulterioară celei în care se presupune că s-a săvârșit infracțiunea.

În ceea ce privește solicitarea parchetului de a se dispune schimbarea încadrării juridice din săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. (1) în infr. prev. de alin. (4) al aceluiași articol, curtea constată următoarele:

În conformitate cu textul de lege amintit, se consideră ca fiind infracțiune „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (...) care nu are drept de circulație în România.

În conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. (4) din același act normativ, autovehiculele înmatriculate în alte state, deținute de persoane care au domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maxim 90 de zile de la data introducerii acestora în țară, dacă sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulație.

Este adevărat că inculpatul F.N.A., la data când se presupune că a săvârșit infracțiunea nu avea asigurare pentru cazurile de răspundere civilă, autoturismul fiind înmatriculat la data respectivă în alt stat.

Cu toate acestea, pentru a se reține infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 este necesar să rezulte din probele administrate că inculpatul a circulat efectiv cu autoturismul în cauză pe drumurile publice.

Pentru argumente mai sus expuse, curtea constată că nu există probe din care să rezulte acest fapt ce reprezintă de altfel un aspect important al laturii obiective specific infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

În consecință, curtea respinge ca nefondată solicitarea parchetului de a se dispune schimbarea încadrării juridice pentru că atât în cazul infracțiunii prevăzută de art. 85 alin. (1) și respectiv art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 există același element de conținut al laturii obiective, respectiv conducerea de către inculpat pe drumurile publice a unui autovehicul. în conformitate cu argumentele mai sus expuse, schimbarea încadrării juridice ar avea un caracter pur formal, deoarece consecința este aceeași, respectiv constatarea că în cazul ambelor infracțiuni în speță, nu sunt îndeplinite cerințele specifice laturii obiective.

În esență actul de sesizare și prima instanță reține în sarcina inculpatului G.G. săvârșirea acestei infracțiuni, deoarece prin activitatea sa contrară atribuțiilor de serviciu l-a ajutat pe inculpatul F.N. în sensul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală în legătură cu săvârșirea de către acesta a infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) și respectiv alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Deoarece instanța de fond și curtea au constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fapt ce implică achitarea inculpatului F.N., pe cale de consecință, nu se poate reține în sarcina inculpatului G.G. săvârșirea infracțiunii prev.de art. 264, respectiv favorizarea infractorului. Situația premisă la care se referă textul de lege incriminator are în vedere „ ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală. în cauză, inculpatul F.N. în raport de care se presupune că inculpatul G.G. l-a ajutat pentru a nu răspunde penal, nu are calitatea de infractor și în consecință nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr.prev.de art. 264 alin. (1) C. pen., care să atragă răspunderea penală a inculpatului G.G.

În consecință, în baza disp.art. 10, lit. d) C. proc. pen., curtea a achitat pe acest inculpat pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în raport cu probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul G.G. a întocmit conform atribuțiilor de serviciu un proces verbal de constatare a unei situații de fapt pe care nu l-a înregistrat în registrul special, distrugând acest document.

Existența procesului verbal în cauză este probată, așa cum corect a reținut și prima instanță. Textul de lege incriminator, respectiv art. 272 C. pen. impune condiția ca un astfel de înscris să fie necesar soluționării unei cauze. Curtea constată că această condiție este îndeplinită, deoarece procesul verbal pe care l-a întocmit inculpatul putea servi la soluționarea unei eventuale cauze în care să fie implicat inculpatul F.N.

Examinând existența acestei infracțiuni sub aspectul gradului de pericol social, curtea constată următoarele:

Înscrisul la care se referă probele administrate nu avea un caracter determinant pentru soluționarea unei cauze, deoarece nu exista încă pe rolul organelor de cercetare penală sau al instanței o cauză penală în care să fie implicat inculpatul F. Procesul verbal distrus de către inculpatul G. poate fi considerat un act necesar soluționării unei eventuale cauze penale, fără însă a avea și un caracter determinant, hotărâtor în vederea clarificării unei eventuale situații juridice penale. Această concluzie se fundamentează și pe probele administrate în această cauză din care rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) și respectiv alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului F.

Un alt argument se referă la conduita bună a inculpatului G., care anterior cercetării sale penale în această cauză a avut o comportare ireproșabilă, îndeplinindu-și în bune condițiuni obligațiile de serviciu, fapt rezultat din probele administrate în cauză.

Curtea are în vedere și principiul echității, în raport cu tratamentul juridic aplicat agentului de poliție G.I., care fiind implicat în soluționarea cauzei privind pe inculpatul F. a fost scos de sub urmărire penală.

În consecință, se constată că fapta săvârșită de inculpatul G. aduce o atingere minimă valorilor apărate de dispozițiile art. 272 C. pen. și prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță. Această concluzie este fundamentată și pe împrejurările în care fapta a fost comisă, de aspectul că nu a avut urmări în planul soluționării unei cauze penale, dar și de persoana și conduita făptuitorului.

Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că nu poate fi reținută în sarcina inculpatului G. infracțiunea prevăzută de art. 272 C. pen., deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin urmare, au fost aplicate în cauză dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) rap. la art. 18

1

C. pen.

În temeiul argumentelor mai sus expuse, pe calea Deciziei penale nr. 24/A din 22 martie 2012 a Curții de Apel Pitești s-a dispus:

Admite apelurile declarate de inculpații G.G. și F.N.A., împotriva sentinței penale nr. 211 din 28 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 4437/90/2010. Desființează în parte sentința și rejudecând: înlătură condamnarea inculpatului F.N.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d C. proc. pen., achită pe inculpatul F.N.A. pentru infracțiunea prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 - faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului G.G., în pedepsele componente și înlătură condamnarea acestuia pentru infracțiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul G.G. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. - faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive.

Înlătură condamnarea inculpatului G.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 C. pen., faptei lipsindu-i în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art. 91 alin. (1) lit. c) rap. la art. 18

1

C. pen. aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.

Înlătură obligarea inculpatului F.N.A., la plata cheltuielilor judiciare către stat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva aceleiași sentințe, cât și cererea de schimbare a încadrării juridice față de inculpatul F.N.A. din art. 85 alin. (1) în art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva acestei decizii s-a exercitat calea de atac a recursului de către Parchet.

Parchetul consideră că sentința și decizia sunt nelegale, deoarece în mod greșit inculpatul F.N.A. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În conformitate cu situația de fapt rezultată din probele administrate, trebuia să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului în infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece autoturismul în cauză nu avea drept de circulație în România pentru că nu exista o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele prejudicii cauzate terților participanți la circulația rutieră. încadrarea juridică a unei fapte penale într-o infracțiune sau alta nu poate fi apreciată ca formală.

Faptul că inculpatul avea cunoștință de situația juridică a autoturismului rezultă din împrejurarea că a montat la acesta un număr de înmatriculare provizoriu atribuit unui alt autovehicul.

Raportat la inculpatul G.G. se critică hotărârile pentru nelegalitatea rezultată din greșita interpretare a probelor administrate, fapt ce a condus la greșita achitare a apelantului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 272 C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen.

Pentru argumentele expuse în scris rezultă că l-a favorizat pe inculpatul F., activitatea inculpatului G. nu a fost lipsită de importanță, prin distrugerea procesului verbal de constatare a infracțiunilor a îngreunat urmărirea penală.

Inculpatul G.G. a depus concluzii scrise la dosar prin care consideră că decizia instanței de apel este temeinică și legală, se solicită respingerea recursului Parchetului.

Examinând hotărârile atacate din punct de vedere al motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă în mod cert că inculpatul F.N.A. a condus autoturismul de culoare albă pe drumurile publice.

Afirmația primei instanțe din care rezultă că acest autoturism a fost condus în dimineața zilei de 9 ianuarie 2010 de către inculpatul-apelant din com. Vulturești, județul Olt, până pe raza comunei Galicea, Județul Vâlcea, în zona stadionului nu este susținută prin probe clare și pertinente.

Aspectele la care face referire instanța de fond considerate ca mijloace materiale de probă și anume că: autoturismul în cauză este proprietatea martorului V.L.A.; numerele provizorii expirate aparțin inculpatului F.N.; procesul verbal încheiat de inculpatul G.G. ce a format obiectul expertizei grafologice în care se consemnează că autoturismul tracta o remorcă și avea montate numerele de înmatriculare false, că martorii care îl însoțeau pe inculpatul F. la pescuit nu aveau permis de conducere și în consecință, acest autovehicul a fost condus pe distanța mai sus amintită de către inculpatul F., nu constituie decât simple deducții, interpretări forțate în sensul de a dovedi că F. a condus efectiv pe drumurile publice un autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Această constatare este valabilă inclusiv prin prisma audierii nemijlocite de către instanța de apel a inculpaților și a unor martori.

Astfel, fiind audiat, martorul V.L.A. a precizat modul în care autoturismul în cauză a ajuns în localitatea Galicea. Curtea constată că declarațiile acestui martor nu sunt contrazise de niciun alt mijloc de probă și prin urmare, nu pot fi înlăturate din cauză.

În concluzie, curtea constată cu deplin temei că din probele administrate nu rezultă existența laturii obiective a acestei infracțiuni prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și prin urmare, în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

În legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului F.N.A., prima instanță reține că din probele administrate în cauză rezultă că autoturismul, la data de 9 ianuarie 2010 era înmatriculat în Italia, având număr valabil așa cum rezultă din înscrisul existent la fila 70 al dosarului de fond.

Această constatare a instanței este corectă și se bazează pe adresa I.G.P.F. potrivit căreia autoturismul în cauză nu este semnalat ca furat, dar este radiat din circulație, în vederea exportului, începând cu data de 11 ianuarie 2010, dată evident ulterioară celei în care se presupune că s-a săvârșit infracțiunea.

În ceea ce privește solicitarea parchetului, inclusiv din recurs, în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice din săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. (1) în infr. prev. de alin. (4) al aceluiași articol, acesta nu poate fi primită.

Trecând peste aspectul că într-adevăr încadrarea juridică a unei fapte penale într-o infracțiune sau alta nu poate fi apreciată ca fiind formală, pentru a se reține infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 este necesar să rezulte din probele administrate că inculpatul a circulat efectiv cu autoturismul în cauză pe drumurile publice.

Însă, pentru argumente concrete mai sus expuse, constatându-se că nu există probe din care să rezulte acest fapt ce reprezintă un aspect concret al laturii obiective specific infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, în consecință nici infracțiunea în sine nu poate subzista.

Așa fiind recursul procurorului vizând situația inculpatului F. apare ca fiind nefondat.

Corelativ, în actul de sesizare se reține în sarcina inculpatului G.G. săvârșirea infracțiunii de favorizare, deoarece prin activitatea sa contrară atribuțiilor de serviciu l-a ajutat pe inculpatul F.N. în sensul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală în legătură cu săvârșirea de către acesta a infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) și respectiv alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Deoarece instanța de apel a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fapt ce a implicat achitarea inculpatului F.N., pe cale de consecință, nu se poate reține în sarcina inculpatului G.G. săvârșirea infracțiunii prev.de art. 264, respectiv favorizarea infractorului.

Situația premisă la care se referă textul de lege incriminator are în vedere „ ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală.

În cauză, inculpatul F.N. în raport de care se presupune că inculpatul G.G. l-a ajutat pentru a nu răspunde penal, nu are calitatea de infractor și în consecință nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr.prev.de art. 264 alin. (1) C. pen., care să atragă răspunderea penală a inculpatului G.G.

În raport cu probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul G.G. a întocmit conform atribuțiilor de serviciu un proces verbal de constatare a unei situații de fapt pe care nu l-a înregistrat în registrul special, distrugând acest document.

Existența procesului verbal în cauză este probată (prin înscrisul depus la dosar în recurs inculpatul G. doar cât insistă cu chestiunea inexistenței unui „proces-verbal" în materialitatea sa). Textul de lege incriminator, respectiv art. 272 C. pen. impune condiția ca un astfel de înscris să fie necesar soluționării unei cauze. Procesul verbal pe care l-a întocmit inculpatul putea servi la soluționarea unei eventuale cauze în care să fie implicat inculpatul F.N.

Prin urmare, sub aspectul laturii subiective și laturii obiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 C. pen.

Expertiza întocmită în cauză, cu toate detaliile și concluziile sale menționate, apare ca fiind elocventă, dând o evidentă conotație penală faptei inculpatului.

De altfel inculpatul însuși a achiesat unei astfel de situații prin faptul că nu a înțeles să promoveze calea de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în cauză.

Examinând existența acestei infracțiuni sub aspectul gradului de pericol social, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Înscrisul la care se referă probele administrate nu avea un caracter determinant pentru soluționarea unei cauze, deoarece nu exista încă pe rolul organelor de cercetare penală sau al instanței o cauză penală în care să fie implicat inculpatul F.. Procesul verbal distrus de către inculpatul G. poate fi considerat un act necesar soluționării unei eventuale cauze penale, fără însă a avea și un caracter determinant, hotărâtor în vederea clarificării unei eventuale situații juridice penale. Această concluzie se fundamentează și pe probele administrate în această cauză din care rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) și respectiv alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului F.

Un alt argument se referă la conduita bună a inculpatului G., care anterior cercetării sale penale în această cauză a avut o comportare ireproșabilă, îndeplinindu-și în bune condițiuni obligațiile de serviciu, fapt rezultat din probele administrate în cauză.

Or, astfel de argumente sunt cu obiectivitate înfățișate, trebuie luate în considerare iar în cauză pot conduce la pronunțarea unei soluții de achitare în formula propusă, cu incidența art. 18

1

C. pen.

În consecință, cu justificare se constată că fapta săvârșită de inculpatul G. aduce o atingere minimă valorilor apărate de dispozițiile art. 272 C. pen. și prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță.

Prin urmare, corect au fost aplicate în cauză dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) rap.la art. 18

1

C. pen.

În temeiul argumentelor mai sus expuse, recursul procurorului, cu toate solicitările formulate, este de privit ca fiind nefondat urmând a fi respins pe considerentele art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 22 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații G.G. și F.N.A.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați G.G. și F.N.A., în sumă de câte 50 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțata, în ședință publică, azi 16 noiembrie 2012.