ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2813/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 1 octombrie 2013, sub nr. 32077/3/2013, reclamanta D.F., în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Călărași a formulat cerere în anulare a Hotărârii Arbitrale nr. 9 din 9 mai 2013 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate în Dosarul arbitral nr. 26/2012. Prin Sentința civilă nr. 172 din 7 februarie 2014 Tribunalul București, secția III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, pe cale de consecință a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 610 din Noul Cod de procedură civilă, competența de a judeca acțiunea în anulare, revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Tribunalul a reținut că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 27 din Noul Cod de procedură civilă prin raportare la art. 364 lit. a) C. proc. civ. de la 1865, întrucât aceste dispoziții legale se referă la hotărârile judecătorești care rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, fără să conțină norme care să reglementeze competența. A mai reținut tribunalul că, dispozițiile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă stabilesc că legea nouă de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare, noțiunea de proces referindu-se la o procedură jurisdicțională desfășurată în fața unei instanțe de judecată nu și la cele soluționate de alte organe cu atribuții jurisdicționale.

Întrucât acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost introdusă după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, tribunalul a apreciat că instanța competentă se determină potrivit art. 610 din Noul Cod de procedură civilă, motiv pentru care, în baza art. 129 alin. (1) pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. După declinarea competenței, cauza a fost înregistrată la data de 2 aprilie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În ședința publică din 1 septembrie 2014, Curtea a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea cauzei, în raport de dispozițiile art. 365 raportat la art. 342 C. proc.

civ. de la 1865. Asupra excepției necompetenței materiale a curții de apel, instanța a reținut că acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este considerată cale de atac, iar nu o acțiune propriu-zisă, această calificare fiind dată de Curtea Supremă de Justiție în recursul în interesul legii - Decizia nr. 5/2001. În raport de natura sa juridică, de calea de atac, Curtea a apreciat că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 365 raportat la art. 342 C. proc. civ. de la 1865, întrucât, aplicarea în timp a legii de procedură civilă este supusă regulii instituite prin art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că legea nouă de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Momentul începerii procesului este determinat cu precizie de către legiuitor, în sensul că, data începerii procesului este data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe. În cazul arbitrajului nu există o astfel de reglementare însă, având în vedere natura juridică a acțiunii în anulare hotărârea arbitrală astfel cum a fost stabilită de Curtea Supremă de Justiție, instanța a apreciat că și în cazul arbitrajului, procesul începe la data înregistrării cererii de arbitrare, în speță - 20 august 2012. Reținând, așadar, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 365 și art. 342 C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, Curtea a apreciat că instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale este instanța judecătorească imediat superioară celei care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond.

În raport de obiectul acțiunii - constatarea nulității contractului adițional la contractul de furnizare servicii medicale în asistență medicală primară, precum și a actelor subsecvente încheierii actului adițional, a căror valoare nu depășește suma de 500.000 lei conform precizării reclamantei - în lipsa convenției arbitrale, competența în primă instanță ar fi aparținut judecătoriei, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) raportat la art. 1 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865. Prin urmare, Curtea a apreciat că, acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este de competența tribunalului, instanța imediat superioară judecătoriei, astfel că, în baza art. 158 C. proc. civ. de la 1865 - a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 22 alin. (3) C. proc.

civ. de la 1865, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Potrivit art. 20 alin. (2) din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține că cele două instanțe - Tribunalului București și Curtea de Apel București - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență.

Înalta Curte, constată că obiectul acțiunii introductive de instanță îl reprezintă o acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale iar cererea de arbitrare a fost înregistrată la data de 20 august 2012, așadar anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă. Raportat la acest aspect rezultă că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 365 raportat la art. 342 C. proc. civ. de la 1865, întrucât, aplicarea în timp a legii de procedură civilă este supusă regulii instituite prin art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că legea nouă de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Cum valoarea pretențiilor petentei nu depășește suma de 500.000 lei înseamnă că, în lipsa convenției arbitrale, competența în primă instanță ar fi aparținut judecătoriei, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) raportat la art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. de la 1865. Conform art. 365 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale este instanța judecătorească imediat superioară celei care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în cazul de față Tribunalul București. Față de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL