ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 318/2016

HOTĂRÂRE
11.02.2016
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 318/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 318/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 790/2012, Tribunalul Vrancea și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj București, dosarul fiind înaintat instanței arbitrale care a emis Hotărârea nr. 8 din 11 aprilie 2013.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1979/2/2014, petentul Spitalul Județean de Urgență „B." Focșani a solicitat anularea Hotărârii arbitrale nr. 8 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj în Dosarul nr. x/2012.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în cursul anilor 2009 și 2010, Spitalul Județean de Urgență „B." Focșani s-a aflat în relații contractuale de natură civilă cu pârâta, în baza contractelor de furnizare de servicii medicale nr. C17, înregistrate sub nr. 18/53 din 30 aprilie 2008 și, respectiv, nr. 15/45 din 30 aprilie 2010.

În baza acestor contracte, Spitalul a prestat asistența medicală în beneficiul asiguraților, însă pârâta nu a decontat contravaloarea serviciilor pentru care au fost emise trei facturi în valoare de 16.367.845,56 RON.

Întrucât creanța Spitalului era certă, lichidă și exigibilă, petentul a formulat acțiune în pretenții împotriva pârâtei, acțiune ce a format obiectul Dosarului nr. x/91/2012 al Tribunalului Vrancea.

Petentul consideră că instanța arbitrală a soluționat în mod nelegal litigiul, fără ca între părți să existe o convenție arbitrală întrucât art. 21 alin. (2) din Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 18/52 din 30 aprilie 2008 și, respectiv, art. 22 alin. (2) din Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 15/45 din 30 aprilie 2010 nu pot fi calificate drept clauze compromisorii în sensul art. 549 C. proc. civ., deoarece prin aceste clauze nu a fost exclusă competența instanțelor judecătorești de drept comun în soluționarea litiilor ce ar putea apărea legat de contracte ci a fost stabilită o competență alternativă, rămânând la alegerea părții interesate dacă se va adresa Comisiei de Arbitraj sau instanței judecătorești.

Or, s-a arătat, în speță, Spitalul Județean de Urgență „B. Focșani a optat pentru instanța judecătorească, înregistrând pe rolul Tribunalului Vrancea acțiunea în pretenții ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/91/2012, petentul considerând că nu există nici un argument legal care să justifice scoaterea cauzei de pe rolul instanței de judecată și înaintarea acesteia spre soluționare Comisiei de Arbitraj.

Prin Sentința civilă nr. 1649 din 26 mai 2014, Curtea de Apel București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, reținând incidența în cauza a dispozițiilor art. 365 alin. (1) din Vechiul C. proc. civ., potrivit cu care competența în primă instanță de a soluționa acțiunea în anularea hotărârii arbitrale revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342 (instanța care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță).

La Curtea de Apel Galați, s-a solicitat și s-a atașat Dosarul de arbitraj nr. x/2012 al Comisiei Centrale de Arbitraj București.

Prin Sentința civilă nr. 107 din 3 decembrie 2014, Curtea de Apel Galați și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând, în esență, că, hotărârea arbitrală a cărei anulare se solicită a fost pronunțată la data de 11 aprilie 2013 și că acțiunea în anulare a fost promovată de reclamantă la data de 20 manie 2014, împrejurări față de care, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a constatat că acțiunea, este supusă regulilor noi de procedură civilă, fiind introdusă după data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, astfel că, potrivit art. 610 C. proc. civ., competența de soluționare a acțiunii revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, respectiv Curtea de Apel București.

Prin Sentința civilă nr. 1336 din 13 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, a stabilit că, în cauză, competența de soluționare a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale revine Curții de Apel Galați întrucât litigiul este supus regulilor vechiului Cod de procedură civilă.

Curtea de Apel Galați, secția I Civilă, prin Sentința nr. 136/F din 1 octombrie 2015, a respins ca nefondată acțiunea în anulare.

În fundamentarea acestei sentințe instanța a reținut că din cuprinsul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 18/52 din 30 aprilie 2008 și, respectiv, ale art. 22 alin. (2) din Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 15/45 din 30 aprilie 2010, rezultă faptul că părțile contractante au înțeles să includă în convențiile încheiate o clauză compromisorie, respectiv o dispoziție contractuală prin care s-au obligat să soluționeze pe cale arbitrală neînțelegerile ce s-ar ivi între acestea cu ocazia aducerii la îndeplinire a contractelor.

Sub un alt aspect, Curtea a apreciat că problema competenței de soluționare a litigiului dintre părți nici nu mai poate fi pusă în discuție la acest moment față de Sentința civilă nr. 790 din 18 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea care a admis excepția de necompetență invocată de pârâta A. Vrancea și și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Comisiei de Arbitraj.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul spitalul județean de urgență B. Focșani care a solicitat admiterea recursului și casarea sau modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii în anulare împotriva Hotărârii arbitrale nr. 8 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj în Dosarul nr. x/2012 și, pe cale de consecință, anularea hotărârii arbitrale atacate și trimiterea cauzei spre competență soluționare Tribunalului Vrancea.

Recurentul-reclamant își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:

O primă critică vizează faptul că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura acestuia și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 8 și pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă).

Raportându-se la art. 343

3

Consideră recurentul că reținerea Curții de Apel Galați potrivit căreia „existența clauzei compromisorii este, așadar, de necontestat .." nu este altceva decât o interpretare greșită a stipulațiilor contractuale în discuție (art. 21 alin. (2) și art. 22 alin. (2) din contractele amintite mai sus), prin care a fost schimbată natura juridică a acestor clauze contractuale, fiind socotite în mod greșit drept clauze compromisorii, când de fapt ele sunt simple clauze contractuale de stabilire a unei competențe alternative și nu exclusive în favoarea Comisiei de Arbitraj.

O altă critică vizează faptul că instanța de fond a apreciat în mod greșit, încălcând dispozițiile art. 343

3

alin. (2) C. proc. civ., că problema competenței de soluționare a litigiului dintre părți nici nu mai poate fi pusă în discuție la acest moment".

Precizează recurentul că potrivit textului legal invocat, Curtea de Arbitraj București, înainte de a trece la judecata pe fond a cauzei, chiar dacă Spitalul nu a invocat excepția necompetenței generale și materiale în fața tribunalului arbitral, și-a verificat din oficiu competența generală și materială și a decis că este competentă să judece litigiul.

Or, se arată, decizia Curții de Arbitraj cu privire la aspectul competenței generale și materiale de judecată nu poate fi pusă în discuție, criticată și analizată altfel decât în cadrul acțiunii în anularea hotărârii arbitrale.

Consideră recurentul că neinvocarea de către reclamant a excepției necompetenței generale și materiale a Curții de Arbitraj și în fața instanței arbitrale nu reprezintă un impediment pentru ca ea să fie invocată și analizată prin acțiunea în anulare, excepțiile de procedură de ordine publică putând fi invocate în orice fază procesuală, chiar și direct în recurs, în condițiile art. 162 din vechiul C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat acțiunea în anulare pe dispozițiile art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Așadar, instanța a avut a analiza și a se pronunța asupra existenței ipotezei de anulare reglementată de art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform căreia tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante.

Pronunțându-se strict în limitele judecății configurate de temeiul juridic al acțiunii în anulare, instanța a reținut că argumentația adusă în susținere este improprie, aceasta vizând modul în care clauza compromisorie a fost interpretată și aplicată, reclamantul recunoscând implicit existența clauzei compromisorii.

Raționamentul instanței de anulare fiind pertinent în susținerea soluției pronunțate.

Competența tribunalului arbitral a fost tranșată în mod irevocabil, de Tribunalul Vrancea - prima instanță sesizată cu soluționarea cauzei - care, prin Sentința nr. 790 din 18 octombrie 2012 a admis excepția de necompetență invocată de intimata-pârâtă A. Vrancea, hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ., această chestiune având astfel autoritate de lucru judecat și nemaiputând forma obiect de analiză în recurs, indiferent de modul în care poate fi invocată.

Acest aspect a fost evidențiat în mod judicios de instanța de anulare, ca argument suplimentar în considerarea soluției pronunțate.

În consolidarea raționamentului care susține soluția de respingere a recursului reclamantei este de menționat și un alt aspect, referitor la interpretarea actului juridic dedus judecății.

În susținerea motivului reglementat de art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reclamanta a invocat faptul că o clauză compromisorie cuprinzând dispoziții alternative privitoare la competență este nulă.

Această teză nu poate fi însă acceptată întrucât, deși are un evident caracter deficitar, o clauză compromisorie alternativă nu este nulă, ea urinând a fi interpretată conform regulilor generale de interpretare a contractelor consacrate de art. 977, art. 978 C. proc. civ.

În cazul unor astfel de clauze compromisorii exercitarea uneia sau alteia dintre opțiuni este subordonată, în temeiul principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ., acordului ulterior al părților, fie în favoarea arbitrajului, fie în favoarea instanței judecătorești.

Or, sub acest aspect, nu este lipsită de relevanță nici atitudinea recurentului pe întreg parcursul procesual al cauzei, acesta neformulând apărări față de excepția de necompetență a Tribunalului Vrancea în Dosarul nr. x/91/2012 invocată de pârâta A. Vrancea și neinvocând excepția de necompetență a tribunalului arbitral, în fața Comisiei de Arbitraj împrejurare ce echivalează cu o achiesare la soluționarea prin arbitraj a litigiului dintre părți.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul spitalul județean de urgență B. Focșani împotriva Sentinței nr. 136/F din 15 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 februarie 2016.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #128560)
ul Județean de Urgență A. s-a aflat în relații contractuale de natură civilă cu pârâta, în baza contractelor de furnizare de servicii medicale nr. C17, înregistrate sub nr. 18/53 din 30 aprilie 2008 și, respectiv, nr. 15/45 din 30 aprilie 2
ÎCCJ 2013-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3605/2013
Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 523 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Vrancea a fost respinsă excepția lipsei de competență generală a instanței ca neînte
ÎCCJ 2017-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2017
Decizia nr. 1336/2017 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de 17 februarie 2016 cu nr. x/91/2016 reclamantul Spitalul Județean de Urgență Focșani a chemat în judecată pe pârâta Casa de A
ÎCCJ 2019-04-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 841/2019
Ședința publică din data de 11 aprilie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă la data de 25 octombrie 2017, reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Sf
ÎCCJ 2013-06-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2013
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul Spitalul Județean de Urgenta F., în contradictoriu cu pârâta Casa Județean
Sursă