ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3605/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 523 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Vrancea a fost respinsă excepția lipsei de competență generală a instanței ca neîntemeiată și a fost admisă în parte acțiunea formulată de Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Vrancea fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5.266,85 lei precum și dobânda legală calculată conform O.G. nr. 13/2011 respectiv de la scadență și până la achitarea efectivă a datoriei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în primul rând, că este competentă să soluționeze cauza întrucât, art. 22 din contract a prevăzut o competență alternativă, deci, fie a Comisiei de Arbitraj București, fie a instanțelor în caz de litigii, reclamanta optând pentru cea din urmă, iar pe fond, instanța a avut în vedere că din ordinul de plată din data de 12 aprilie 2012 și chiar din susținerea reprezentantului reclamantei a rezultat că, în cursul procesului, s-a decontat suma de aproximativ 2.711.000 lei neachitându-se restul de 5.266,85 lei. Împotriva sentinței civile nr. 523 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Vrancea a declarat apel pârâta C.A.S. Vrancea criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În esență, apelanta a reiterat excepția necompetenței generale a Tribunalului Vrancea de a soluționa acțiunea în fond și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj București, susținând, în acest sens, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în contractul dintre părți a fost stipulată o clauză de competență alternativă de soluționare a litigiilor, competența fiind în mod evident a Comisiei de Arbitraj. Pe fond a solicitat să se constate că reclamanta îi datorează suma de 5.266,85 lei, ca urmare a unor plăți pe care C.A.S. Vrancea Ie-a făcut către Spital fără a fi datorate, astfel că se impune compensarea datoriilor reciproce, pârâta nemaifiind obligată să îi achite reclamantului suma mai sus menționată pe care oricum o are de recuperat de la acesta.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 72/ A din 14 noiembrie 2012 a respins, ca nefondat apelul pârâtei. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, cu privire la primul motiv de apel, că în mod corect instanța de fond a interpretat clauzele contractului intervenit între părți, respectiv dispozițiile art. 22 alin. (2), care stabilesc în mod clar că litigiile nesoluționate conform alin. (1) al aceluiași articol (adică pe calea procedurii prealabile de soluționare), sunt de competența Comisiei de Arbitraj sau după caz a instanțelor de judecată, în speță fiind vorba de o competență alternativă.

Pe fond, instanța de apel a constatat, de asemenea, că în mod legal și temeinic s-a reținut achitarea pe parcursul procesului a unei părți din datoria pârâtei, rămânând un rest de 5.266,85 lei, față de refuzul pârâtei de a achita reclamantei această diferență, pe considerentul că, la rândul său, reclamanta îi datorează această sumă, solicitarea acesteia de a se efectua compensarea datoriilor reciproce neputând fi primite. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.A.S. Vrancea, solicitând, în principal, admiterea excepției de necompetență generală a Tribunalului Vrancea, respectiv a Curții de Apel Galați și declinarea competenței către Comisia Centrală de Arbitraj București și în subsidiar admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte: Astfel, într-o primă critică, recurenta-pârâtă, referindu-se la art. 22 din contractul semnat de părți, la art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 66 din 22 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei de arbitraj, în care se stipulează că aparține comisiei competenta de a soluționa litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate, la solicitarea uneia din părți, în condițiile și potrivit dreptului comun, arată că respingerea excepției de necompetență generală de către instanța de judecată cu motivarea că se află în fața unui caz de competență alternativă prevăzut de art. 12 C. proc.

civ. este nelegală, punctând asupra faptului că art. 22 din contractul dintre părți nu prevede o competență alternativă, textul de lege fiind în sensul că „litigiile nesoluționate de către părți conform art. 1 sunt de competența Comisiei de Arbitri sau după caz a instanțelor de judecată ” , sintagma „sau după caz” neconducând la o competență alternativă. Consideră recurenta-pârâtă că în raport de art. 12 C. proc. civ. competența se referă la competența teritorială a instanțelor judecătorești și nu la competența generală care este o competență de ordine publică.

Pe fondul cauzei recurenta-pârâtă consideră că susținerea instanței de apel potrivit căreia suma de „5.266,85 lei nu este certă, lichidă și exigibilă fiind stabilită printr-un proces verbal de control al casei de asigurări de sănătate si că este datorată" este nelegală întrucât Procesul verbal de constatare din 31 octombrie 2011 de către corpul de control al casei de asigurări de sănătate, în care au fost constatate abateri a fost semnat de către Directorul Spitalului Focșani fără să aibă obiecțiuni la abaterile depistate, fiind implicit de acord și cu reținerile imputate de către C.A.S., având de asemenea un termen de 3 zile pentru a formula obiecții că ulterior în data de 1 noiembrie 2011 a fost întocmit Raportul de control din 1 noiembrie 2011 (act ulterior procesului verbal de control) în care au fost menționate abaterile prezentate mai sus, raport care a stat la baza reținerii sumelor în cauză.

Arată recurenta-pârâtă că în data de 1 februarie 2012 a fost întocmit Procesul verbal de constatare nr. 2195/2012 prin care corpul de control al Casei de Asigurări de Sănătate a constatat neconcordante între cantitatea de medicamente recomandată prin scrisoarea medicală de către medicul specialist din centrul de transplant renal și cantitatea de medicamente prescrisă de medicii din Spitalul Focșani în sumă de 565.5+1201.55+2033.40 lei, respectiv în sumă totală de 3.800,45 lei, acest proces verbal de control a fost semnat de reprezentantul legal al Spitalului Focșani fără a avea obiecțiuni, a fost de acord cu reținerile imputate și și-a însușit debitul, ulterior în data de 6 februarie 2012 fiind întocmit Raportul de control din 6 februarie 2012 (act ulterior procesului verbal de constatare din 1 februarie 2012) în care au fost menționate abaterile prezentate mai sus, raport care a stat la baza reținerii sumelor în cauză, astfel că susținerile instanței de apel că „a operat o compensare și că debitul nu este cert, lichid și exigibil" este o susținere care nu are nici o bază legală deoarece recunoașterea debitului, însușirea acestuia prin semnătura reprezentantului legal al spitalului fără a formula nici o obiecțiune duce la concluzia că debitul este cert.

Intimatul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Excepția de necompetență materială a tribunalului a primit o corectă dezlegare în drept față de faptul că, din modul de redactare al clauzei înscrise în art. 22 alin. (2) din contract reiese cu evidență, în mod neechivoc că părțile au convenit asupra unei competențe alternative în cazul litigiilor izvorâte din contract nesoluționate în condițiile prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol învestirea instanței statale cu soluționarea pricinii fiind legală, urmare a opțiunii exprimate de reclamant.

Următoarele critici nu pot fi analizate prin prisma temeiurilor de drept invocate în susținerea cererii întrucât argumentația adusă în susținere se raportează exclusiv la situația de fapt și probatorii administrate, împrejurare ce situează analiza în sfera controlului de temeinicie al hotărârii, aspect prohibit de art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.A.S. Vrancea împotriva deciziei nr. 72/ A din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.