ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2013

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul Spitalul Județean de Urgenta F., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.375.366 RON, plus dobânda

legală datorată de la data scadenței până la data plății efective a debitului,

reprezentând contravaloarea nedecontată a facturilor din 31 ianuarie 2012 și

din 31 ianuarie 2012, emise de reclamantă.

Prin sentința

civilă nr. 274 din 5 aprilie 2012 Tribunalul Vrancea a admis acțiunea formulată

de reclamantul Spitalul Județean de Urgență F. și a obligat pârâta Casa Județeană

de Asigurări de Sănătate Vrancea la plata dobânzilor calculate la suma reprezentând

debitul, calculate conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 13/3011.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că la termenul din 5 aprilie 2012, părțile au arătat

că suma pentru care a fost promovată acțiunea a fost achitată, situație în care

reclamantul și-a restrâns pretențiile la plata dobânzilor legale calculate de la

data scadenței până la data plății efective a debitului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea,

criticând hotărârea instanței de fond având în vedere că, în mod eronat a respins

excepția de necompetență invocată în raport cu prevederile art. 22 din contractul

încheiat de părți, solicitând ca soluționarea cauzei să fie declinată Comisiei Centrale

de Arbitraj București.

Curtea de Apel

Galați, secția

I c

ivilă, prin decizia civilă nr. 63/A din

19 septembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Casa Județeană

de Asigurări de Sănătate Vrancea, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 23 din

contractul încheiat de părți, litigiile legate de încheierea, derularea și încetarea

ori alte pretenții decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri

prealabile de soluționare pe cale amiabilă.

În alin. 2 al

aceluiași articol se precizează că, litigiile nesoluționate dintre furnizori și

casele de asigurări de sănătate conform alin. (1) se soluționează de către Comisia

de Arbitraj care funcționează pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau

de către instanța de judecată.

În acest context

s-a reținut că este vorba de o competență alternativă care dă dreptul reclamantului

să aleagă între instanțele competente, reglementare prevăzută de dispozițiile

art. 12 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe

instanțe deopotrivă competente.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Casa Asigurări de Sănătate Vrancea, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterea

excepției de necompetență generală a Tribunalului Vrancea, a Curții de Apel Galați

și declinarea competenței de soluționare a cauzei către Comisia Centrală de Arbitraj

București, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, desființarea deciziei

și a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța de apel

a respins excepția de necompetență generală, întrucât în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 12 C. proc. civ., care prevăd o competență alternativă, în raport

de prevederile art. 22 din contractul părților.

Această apreciere

a recurentei este susținută de faptul că textul de lege este foarte clar, respectiv,

„litigiile nesoluționate de către părți, conform art. 1 sunt de competența Comisiei

de Arbitri, sau după caz a instanțelor de judecată", iar sintagma „sau după

caz" nu conduce la o competență alternativă, întrucât competența prevăzută

de art. 12 din C. proc. civ. se referă la competența teritorială a instanțelor judecătorești

și nu la competența generală, care este o competență de ordine publică.

O altă critică

se referă la plata dobânzilor calculate în baza OG nr. 13/2011, sens în care recurenta

consideră că acestea nu sunt datorate, atâta timp cât furnizorul de servicii a acceptat

ca plata serviciilor medicale să se facă în funcție de trimestrializarea bugetului.

Analizând critica

adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată

că aceasta este nefondatâ, urmând ca recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări

de Sănătate Vrancea să fie respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut

de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea

sau casarea unei hotărâri, atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În acest sens,

sunt de evidențiat câteva din situațiile ce pot constitui o depășire a atribuțiilor

instanțelor judecătorești, în sensul dispozițiilor mai sus-evocate, cum ar fi, realizarea

unui act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative,

aplicarea unor texte abrogate, refuzul de a recunoaște valoare juridică unor dispoziții

normative în vigoare sau aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.

În acest context,

se constată că recurenta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea face o confuzie între

motivul invocat, care vizează nesocotirea normelor de competență generală și cel

privitor la încălcarea competenței unei alte instanțe, prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Deosebirea dintre

cele două motive este fundamentală, astfel, cel de-al treilea motiv de recurs vizează

nesocotirea normelor de procedură privitoare la atribuțiile judecătorești din cadrul

aceluiași sistem sau în raport cu alte organe având sarcini jurisdicționale, în

schimb, cel de-al patrulea motiv de recurs vizează respectarea unor competențe constituționale

în cadrul întregului sistem al autorităților statale.

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, se constată că nu poate fi primită critica recurentei referitoare

la faptul că, în mod greșit a fost respinsă excepția de necompetență generală a

instanțelor care au soluționat prezenta cauză.

Aceasta deoarece,

prin art. 22 din contractul de furnizare servicii medicale spitalicești, părțile

au convenit asupra unei competențe alternative de soluționare a litigiilor născute

în legătură cu pretențiile decurgând din contract, aceasta aparținând fie Comisiei

de Arbitraj, fie instanțelor de judecată.

Astfel, față de

împrejurarea că, reclamantul Spitalul Județean de Urgența Focșani a înțeles să se

adreseze direct instanței de judecată, nu există nici un argument legal care să

justifice scoaterea cauzei de pe rolul instanței de judecată și înaintarea acesteia

spre soluționare Comisiei de Arbitraj, având în vedere faptul că, în speță, sunt

aplicabile regulile în materie de competență materială și teritorială, prevăzute

de dispozițiile art. 1 și 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește

critica recurentei, potrivit căreia, aceasta nu poate fi obligată la plata dobânzilor

calculate în baza OG nr. 13/2011, atâta timp cât furnizorul de servicii a acceptat

ca plata serviciilor medicale să se facă în funcție de trimestrializarea bugetului,

se constată că este nefondată, urmând a fi respinsă.

Această susținere

a recurentei nu poate fi primită, având în vedere faptul că, plata efectuată de

către pârâtă în ceea ce privește debitul echivalează cu recunoașterea obligației,

iar potrivit art. 5 lit. b) și f) din contractul din 18 iulie 2011 pârâta Casa

de Asigurări de Sănătate Vrancea avea obligația de a deconta integral spitalului

facturile, în primele 10 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata,

obligație care nu a fost respectată, astfel că, în mod corect instanțele au apreciat

că acțiunea, așa cum a fost restrânsă, este întemeiată.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea împotriva deciziei

civile nr. 63/A din 19 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 25 iunie 2013.