ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul Spitalul Județean de Urgenta F., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.375.366 RON, plus dobânda legală datorată de la data scadenței până la data plății efective a debitului, reprezentând contravaloarea nedecontată a facturilor din 31 ianuarie 2012 și din 31 ianuarie 2012, emise de reclamantă. Prin sentința civilă nr. 274 din 5 aprilie 2012 Tribunalul Vrancea a admis acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență F. și a obligat pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea la plata dobânzilor calculate la suma reprezentând debitul, calculate conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 13/3011.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la termenul din 5 aprilie 2012, părțile au arătat că suma pentru care a fost promovată acțiunea a fost achitată, situație în care reclamantul și-a restrâns pretențiile la plata dobânzilor legale calculate de la data scadenței până la data plății efective a debitului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea, criticând hotărârea instanței de fond având în vedere că, în mod eronat a respins excepția de necompetență invocată în raport cu prevederile art. 22 din contractul încheiat de părți, solicitând ca soluționarea cauzei să fie declinată Comisiei Centrale de Arbitraj București.

Curtea de Apel Galați, secția I c ivilă, prin decizia civilă nr. 63/A din 19 septembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 23 din contractul încheiat de părți, litigiile legate de încheierea, derularea și încetarea ori alte pretenții decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluționare pe cale amiabilă. În alin. 2 al aceluiași articol se precizează că, litigiile nesoluționate dintre furnizori și casele de asigurări de sănătate conform alin. (1) se soluționează de către Comisia de Arbitraj care funcționează pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau de către instanța de judecată.

În acest context s-a reținut că este vorba de o competență alternativă care dă dreptul reclamantului să aleagă între instanțele competente, reglementare prevăzută de dispozițiile art. 12 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Casa Asigurări de Sănătate Vrancea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterea excepției de necompetență generală a Tribunalului Vrancea, a Curții de Apel Galați și declinarea competenței de soluționare a cauzei către Comisia Centrală de Arbitraj București, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, desființarea deciziei și a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța de apel a respins excepția de necompetență generală, întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 12 C. proc. civ., care prevăd o competență alternativă, în raport de prevederile art. 22 din contractul părților. Această apreciere a recurentei este susținută de faptul că textul de lege este foarte clar, respectiv, „litigiile nesoluționate de către părți, conform art. 1 sunt de competența Comisiei de Arbitri, sau după caz a instanțelor de judecată", iar sintagma „sau după caz" nu conduce la o competență alternativă, întrucât competența prevăzută de art. 12 din C. proc. civ. se referă la competența teritorială a instanțelor judecătorești și nu la competența generală, care este o competență de ordine publică.

O altă critică se referă la plata dobânzilor calculate în baza OG nr. 13/2011, sens în care recurenta consideră că acestea nu sunt datorate, atâta timp cât furnizorul de servicii a acceptat ca plata serviciilor medicale să se facă în funcție de trimestrializarea bugetului. Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondatâ, urmând ca recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri, atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În acest sens, sunt de evidențiat câteva din situațiile ce pot constitui o depășire a atribuțiilor instanțelor judecătorești, în sensul dispozițiilor mai sus-evocate, cum ar fi, realizarea unui act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative, aplicarea unor texte abrogate, refuzul de a recunoaște valoare juridică unor dispoziții normative în vigoare sau aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare. În acest context, se constată că recurenta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea face o confuzie între motivul invocat, care vizează nesocotirea normelor de competență generală și cel privitor la încălcarea competenței unei alte instanțe, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. Deosebirea dintre cele două motive este fundamentală, astfel, cel de-al treilea motiv de recurs vizează nesocotirea normelor de procedură privitoare la atribuțiile judecătorești din cadrul aceluiași sistem sau în raport cu alte organe având sarcini jurisdicționale, în schimb, cel de-al patrulea motiv de recurs vizează respectarea unor competențe constituționale în cadrul întregului sistem al autorităților statale. Din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată că nu poate fi primită critica recurentei referitoare la faptul că, în mod greșit a fost respinsă excepția de necompetență generală a instanțelor care au soluționat prezenta cauză. Aceasta deoarece, prin art. 22 din contractul de furnizare servicii medicale spitalicești, părțile au convenit asupra unei competențe alternative de soluționare a litigiilor născute în legătură cu pretențiile decurgând din contract, aceasta aparținând fie Comisiei de Arbitraj, fie instanțelor de judecată.

Astfel, față de împrejurarea că, reclamantul Spitalul Județean de Urgența Focșani a înțeles să se adreseze direct instanței de judecată, nu există nici un argument legal care să justifice scoaterea cauzei de pe rolul instanței de judecată și înaintarea acesteia spre soluționare Comisiei de Arbitraj, având în vedere faptul că, în speță, sunt aplicabile regulile în materie de competență materială și teritorială, prevăzute de dispozițiile art. 1 și 7 C. proc. civ. În ceea ce privește critica recurentei, potrivit căreia, aceasta nu poate fi obligată la plata dobânzilor calculate în baza OG nr. 13/2011, atâta timp cât furnizorul de servicii a acceptat ca plata serviciilor medicale să se facă în funcție de trimestrializarea bugetului, se constată că este nefondată, urmând a fi respinsă.

Această susținere a recurentei nu poate fi primită, având în vedere faptul că, plata efectuată de către pârâtă în ceea ce privește debitul echivalează cu recunoașterea obligației, iar potrivit art. 5 lit. b) și f) din contractul din 18 iulie 2011 pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea avea obligația de a deconta integral spitalului facturile, în primele 10 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, obligație care nu a fost respectată, astfel că, în mod corect instanțele au apreciat că acțiunea, așa cum a fost restrânsă, este întemeiată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea împotriva deciziei civile nr. 63/A din 19 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2013.