ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 841/2019

Ședința publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă la data de 25 octombrie 2017, reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 9.169.207,28 RON, reprezentând contravaloarea a trei facturi emise în lunile august și decembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 4 din 11 ianuarie 2018, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani.

Prin decizia civilă nr. 60/A din 4 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani împotriva sentinței civile nr. 4 din 11 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 60/A din 4 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a formulat recurs reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani.

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței Tribunalului Vrancea, în sensul admiterii acțiunii.

În argumentarea motivului de recurs evocat, recurentul susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest context, recurentul susține că s-a aflat în relații contractuale de natură civilă cu intimata, în cursul anului 2016, în baza actului adițional nr. x din 31 decembrie 2015 la contractul de furnizare servicii medicale spitalicești nr. C 17, a actului adițional nr. x martie 2016, actului adițional nr. x iunie 2016, precum și a contractului de furnizare servicii medicale spitalicești nr. C 17 înregistrat nr. 1/120/22 iulie 2016.

În baza acestor acte adiționale și a contractului nr. C 17, recurentul susține că a prestat asistență medicală în beneficiul asiguraților și a emis facturile menționate, în valoare totală de 9.169.207,28 RON.

Întrucât intimata refuză să deconteze aceste facturi, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă recurentul solicită instanței obligarea acesteia la plata contravalorii acestor facturi.

În acest context, precizează că serviciile medicale ce fac obiectul acestor facturi au fost prestate peste valoarea contractuală și au fost facturate în mod distinct potrivit art. 6 (Dispoziții finale) din Ordinul MS nr. 1043/2010, cu mențiunea ca toate aceste servicii facturate au fost validate de Scoală Națională de Sănătate și Management Sanitar și de către Casa Naționala de Sănătate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 6 iulie 2018, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 9 noiembrie 2018, părțile nedepunând punct de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 60/A din 4 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurentul-reclamant Spitalul Județean de Urgență SF. Pantelimon nu a indicat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentul-reclamant rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurentul a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurentul-reclamant tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În speță, recurentul-reclamant, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În acest context, se constată că recurentul-reclamant nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurentul a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în expunerea motivelor de recurs a reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără a indica normele de drept material încălcate sau greșit aplicate în apel. De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost doar formal invocat, așa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Județean de Urgență SF. Pantelimon împotriva deciziei civile nr. 60/A din 4 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2019.