ÎCCJ, decizie (scj.ro #118603)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din noul Cod de procedură penală. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 12

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014

Prin sentința penală nr. 54 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Zimnicea a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa închisorii de 1 an, în baza dispozițiilor art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 și art. 80 C. pen. anterior și la pedeapsa închisorii de 2 ani, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. anterior. În baza dispozițiilor art. 33-34 C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicare inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Prin decizia nr. 134 din 20 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, au fost admise apelurile formulate de inculpații D.P., C.P., G.F., M.M., P.A., B.G., B.C., E.M., D.M., M.A., N.G., D.E., R.L., S.F., S.L., N.V., T.I., S.A. și N.M. împotriva sentinței penale nr. 54 din 26 aprilie 2013 a Judecătoriei Zimnicea.

A fost desființată, în parte, sentința apelată și în fond, rejudecând, între altele:

Au fost descontopite pedepsele aplicate inculpaților D.M., E.M. și M.A. în pedepsele componente, de 1 an închisoare pentru fapta prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 și art. 80 C. pen. anterior, respectiv 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., au fost achitați inculpații pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. anterior.

Împotriva deciziei nr. 134 din 20 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, a declarat prezentul recurs în casație condamnatul B.C.

Prin cererea de recurs în casație condamnatul B.C. a criticat hotărârea recurată sub următoarele aspecte:

a. instanța de apel și-a însușit motivarea primei instanțe și nu a făcut nicio apreciere cu privire la motivele de apel depuse de inculpat, având în vedere că această instanță era obligată să facă aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen. De asemenea, în cuprinsul deciziei atacate, instanța de apel nu face referire la noile încadrări ale faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță inculpatul B.C. și nu schimbă încadrarea juridică a acestora, deși în mod evident noul Cod penal reprezenta legea penală mai favorabilă, pentru următoarele considerente:

1) infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la noua încadrare juridică a faptei, art. 371 C. pen., prin prisma conținutului infracțiunii și la situația de fapt reținută în sarcina inculpatului B.C., nu subzistă;

2) infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la noua încadrare juridică a faptei, art. 224 alin. (1) C. pen., nu se poate reține în sarcina inculpatului B.C.

A arătat că toate aceste aspecte au fost învederate instanței de apel, însă aceasta a omis să se pronunțe asupra lor, fiind incidente dispozițiile art. 438 alin. (2) C. proc. pen.

b. instanța de apel a omis să țină cont și de aplicarea dispozițiilor art. 74-76 C. pen. anterior.

Ca urmare, în mod greșit instanța de apel a menținut cuantumul pedepselor aplicate, în condițiile prin care prin noul Cod penal pedeapsa prevăzută pentru faptele ce fac obiectul prezentului dosar este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Prin încheierea nr. 166/RC din 16 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B.C. împotriva deciziei nr. 134 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel București, Secția I penală.

Examinând pe fond recursul în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul și-a întemeiat, în principal, cererea pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și violare de domiciliu, în varianta normativă reținută în sarcina inculpatului, nu mai sunt prevăzute de legea penală.

Instanța reține că, în esență, cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Instanța de recurs în casație constată că inculpatul B.C. a fost condamnat, în fond, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen. anterior și de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (2) C. pen. anterior, infracțiuni care în noul Cod penal au fost transpuse cu un conținut normativ sau cu denumire marginală diferită în textul art. 371, respectiv textul art. 224 C. pen.

Art. 321 alin. (1) C. pen. anterior incrimina „fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea și ordinea publică.”

În actuala reglementare, art. 371 alin. (1) C. pen. incriminează „fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică.”

Din analiza comparativă a textelor vechii și noii reglementări a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, se constată similarități sub aspectul conduitei interzise de norma de incriminare, a condiției ca fapta să fie săvârșită în public și a rezultatului socialmente periculos (o tulburare a ordinii și liniștii publice).

Diferența față de incriminarea corespondentă din Codul penal anterior constă în aceea că, în noua reglementare, sunt precizate clar modalitățile prin care sunt afectate ordinea și liniștea publică, operând astfel o restrângere față de vechea reglementare care, în partea finală a textului, folosea expresia „orice alte manifestări”, fapta de tulburare a ordinii și liniștii publice putând fi realizată în următoarele modalități: prin acte de violență îndreptate împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor.

În absența unei precizări a legii, violența îndreptată asupra persoanelor poate fi atât fizică, cât și verbală, în timp ce violența împotriva bunurilor este fizică și realizează conținutul infracțiunii de distrugere.

Amenințările au înțelesul definit de art. 206 C. pen. (fapta prin care i se aduce la cunoștință unei persoane că urmează să i se întâmple un rău ce poate consta în săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa sau a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere), iar atingerile grave aduse demnității persoanelor semnifică acele acțiuni cu caracter ofensator care sunt de natură să vatăme sentimentul de prețuire pe care persoana îl are față de ea însăși sau considerația, aprecierea de care aceasta se bucură din partea celorlalți membri ai societății.

Or, fapta inculpatului B.C. care s-a deplasat către Balta S., în punctul „A.”, împreună cu un grup mare de persoane cărora le-a pus Ia dispoziție diferite mijloace de transport ce au fost folosite pentru a distruge porțile principale de acces în curtea părții vătămate D.E., stâlpii din beton care susțineau porțile de fier și gardul împrejmuitor din partea opusă intrării principale, în condițiile în care, în acel moment, locuințele deținute de către partea vătămată D.E. în apropierea Bălții S. erau păzite de forțele de ordine (jandarmi și polițiști) și de a adresa injurii și amenințări la adresa părții vătămate D.E., strigându-i să plece din comună și dedându-se la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, provocând scandal public și tulburând ordinea și liniștea publică, este săvârșită în toate modalitățile de comitere a faptei prevăzute de noua normă de incriminare.

Apărările inculpatului, în sensul că acesta nu a participat la distrugerea bunurilor părții vătămate și la actele de agresiune îndreptate împotriva acesteia, nu au fost reținute de către instanțele de fond și nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, având în vedere limitarea acestei căi extraordinare de atac doar la chestiunile de legalitate expres prevăzute de lege. Prin urmare, raportat la modalitatea concretă de săvârșire a faptei de ultraj contra bunelor moravuri și tulburare a ordinii și liniștii publice pentru care a fost condamnat inculpatul, nu se poate reține dezincriminarea acesteia.

În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, art. 192 alin. (2) C. pen. anterior incrimina „pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință. încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia”, „în cazul în care fapta se săvârșește de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții sau prin folosire de calități mincinoase.”

În actuala reglementare, art. 224 alin. (1) incriminează „pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia”, iar alin. (2), „pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia”, „în cazul în care fapta se săvârșește de o persoană înarmată, în timpul nopții ori prin folosire de calități mincinoase.”

Or, din analiza comparativă a celor două reglementări, rezultă că forma de bază a infracțiunii de violare de domiciliu are un conținut identic, diferența constând practic în înlăturarea din forma agravată a noii reglementări a coautoratului și a complicității concomitente și în extinderea principiului disponibilității.

Prin urmare, nu se poate vorbi de o dezincriminare a faptei de violare de domiciliu pentru care a fost condamnat inculpatul B.C.; cel mult se poate pune în discuție aplicarea legii penale mai favorabile raportat la forma de bază a infracțiunii, așa cum este aceasta prevăzută de Codul penal actual, aspect ce nu poate fi încadrat în cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce privește legalitatea pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului, se constată că art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reglementează ca și caz de casare situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei.

Se reține că, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare, reținându-se concursul între cauzele de agravare și de atenuare prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, în condițiile în care limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea sunt cuprinse între 1 an și 5 ani.

În situația concursului între cauzele de agravare și de atenuare, art. 80 C. pen. anterior lasă la aprecierea instanței coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, care poate aplica inculpatului o pedeapsă cuprinsă între minimul general și maximul special al pedepsei cu închisoarea, respectiv de la 15 zile la 5 ani.

Prin urmare, pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului B.C. pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, este în limitele prevăzute de lege.

Pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (2) C. pen. anterior, i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare, ca urmare a aplicării art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. anterior, în condițiile în care limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea sunt cuprinse între 3 și 10 ani.

Art. 76 C. pen. anterior impune instanței, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, respectiv sub 3 ani, dar nu mai jos de 3 luni (art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. anterior)

Se constată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului respectă dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de lege (3 ani), dar nu mai jos de 3 luni, fiind cuprinsă astfel în limitele legale.

În ceea ce privește aspectele privind greșita individualizare a pedepsei, invocate de apărare în concluziile orale, instanța reține că acestea exced cazurilor de casare prevăzute de lege, circumscrise numai la chestiuni de legalitate, precum și limitelor fixate prin încheierea de admitere în principiu a recursului în casație de față.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B.C. împotriva deciziei nr. 134 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel București, Secția I penală.