ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2014

ÎNALTA CTOTE DE CASAȚIE

ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 155 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2986/104/2011, în baza art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, a fost condamnată inculpata S.E. la 2 ani închisoare pedeapsă principală. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnată aceeași inculpată la 2 ani și 6 luni închisoare - pedeapsă principală și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani pedeapsă complementară. În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare la care a fost condamnată inculpata S.E.

prin sentința penală nr. 25 din 12 februarie 2010 de Judecătoria Avrig în Dosarul nr. 1325/787/2009 modificată prin decizia penală nr. 182 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia. În baza art. 86 5 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată aceleiași inculpate prin sentința penală nr. 523 pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 8910/306/2008, definitivă prin decizia penală nr. 786/2010 din 21 octombrie 2010, a Curții de Apel Alba lulia și s-a descontopit această pedeapsă rezultantă în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite toate aceste pedepse cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiționate de 1 an și 6 luni și anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepselor de 3 ani, 3 ani, 1 an și 1 an închisoare cu pedepsele principale de 2 ani închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare aplicate în prezenta cauză și s-a aplicat inculpatei S.E. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 2 luni închisoare, urmând ca aceasta să execute 3 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen. și potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei, s-a aplicat inculpatei și pedeapsa accesorie a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă pentru perioada 26 noiembrie 2009 - 12 februarie 2010. În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă și s-a dispus obligarea inculpatei S.E. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.I. SRL Bujoreni la plata sumei de 34.566 RON despăgubiri civile și la plata obligațiilor fiscale accesorii pe perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului către Agenția Națională pentru Administrarea Fiscală București prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a 44 recipiente ce conțin cantitatea de 880 litri alcool etilic. S-a constatat că nu se impune confiscarea autoutilitarei marca H. În baza art. 163 C. proc. pen., s-a instituit sechestrul asigurător pe autoutilitara marca P., autoutilitara marca V.T. și un autoturism marca V.P. proprietate SC E.I. SRL Bujoreni, județul Vâlcea. A fost obligată inculpata la 3.200 RON cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON onorariu avocat oficiu, suma fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Olt. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 686/P/2010 din 28 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, a fost trimisă în judecată în stare de libertate inculpata S.E.

pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și achiziționarea de alcool etilic și de distilate de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau importatori autorizați de astfel de produse, fapte prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din actul de trimitere în judecată a rezultat că Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Olt a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina cu privire la faptul că inculpata S.E. a fost surprinsă la intrarea în municipiul Slatina, transportând cantitatea de 880 litri alcool etilic pentru care nu avea documente de proveniență.

Din materialul de urmărire penală întocmit în cauză, a rezultat faptul că la data de 25 noiembrie 2009, organele de poliție din cadrul I.J.P. Olt - Serviciul de Investigare a Fraudelor, au oprit în trafic autoutilitara marca H., care aparținea firmei de leasing B.L. IFN SA, condusă de martorul P.G., pe scaunul din dreapta aflându-se inculpata S.E., administrator la SC E.I. SRL Bujoreni, județul Vâlcea. Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că în autoutilitară se găseau mai multe bidoane din plastic pline cu un lichid incolor care emana miros de alcool.

Pentru a se stabili conținutul acestor bidoane, a fost solicitat sprijinul organelor din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Olt care au procedat la prelevarea de probe din recipientele aflate în autoutilitară, motiv pentru care autovehiculul și cele 44 bidoane din plastic au fost ridicate de către reprezentanți ai Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Olt în vederea confiscării. Din certificatul de analiză din 08 ianuarie 2010 eliberat de Autoritatea Națională a Vămilor - Laboratorul Vamal Central, a rezultat că lichidul incolor aflat în cele 44 bidoane de plastic reprezintă alcool etilic denaturat cu alcooli superiori, având un titra alcoolic volumic de 95%.

În urma evaluării cantității de alcool găsită asupra inculpatei s-a stabilit faptul că valoarea prejudiciului cauzat de SC E.I.

SRL este de 34.566 RON, din care 23.427 RON reprezintă valoarea accize neachitate, iar suma de 11.139 RON reprezintă valoarea TVA neachitată (adresa din 23 septembrie 2010). În vederea stabilirii valorii prejudiciului, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat faptul că alcoolul reținut de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Olt este conform dispozițiilor art. 162 lit. e) [în prezent art. 206 2 lit. a)] și art. 173 lit. a) [în prezent art. 206 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003], un produs accizabil care în conformitate cu art. 200 alin. (1) lit. b) [în prezent art. 206 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003] beneficiază de scutire indirectă, situație în care livrarea produselor se face la prețuri cu accize urmând ca operatorii economici utilizatori să solicite compensarea/restituirea accizelor potrivit prevederilor C. proc.

fisc. Expertiza a concluzionat că potrivit normelor pentru aplicarea art. 200 din Legea nr. 571/2003 care precizează la pct. 10 (pct. 8 1 din normele metodologice pentru art. 200 pct. 10 din normele metodologice pentru art. 206 58 ) că, în situațiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului cu condiția că aprovizionarea să fie efectuată direct de la un antrepozit fiscal, iar la pct. 8 1 că antrepozitarul autorizat poate livra alcool etilic denaturat către operatori economici, alții decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul. Totodată, prin același raport de expertiză, s-a mai concluzionat faptul că valoarea accizei pentru cantitatea de 880 litri alcool este de 23.417 RON.

Cu ocazia audierii, de către organele de urmărire penală, martorul P.G. la acea dată angajat al SC E.I. SRL, a declarat că în ziua de 25 noiembrie 2009 a fost contactat de către inculpata S.E., administratorul societății, care i-a cerut să se deplaseze pe raza județului Olt cu auto marca H. însoțit fiind de aceasta. Martorul P.G. a mai declarat că la intersecția cu drumul către comun V.M., județul Olt, inculpata i-a cerut să oprească întrucât s-a întâlnit cu o persoană de sex masculin, cu care a discutat aproximativ 10 minute, după care respectiva persoană s-a urcat singură în autovehicul, a plecat de la fața locului și s-a întors după aproximativ 30 minute cu mașina încărcată. Martorul a mai declarat că nu a cunoscut felul și proveniența mărfii și că la intrarea în municipiul Slatina au fost opriți de un echipaj al poliției.

Fiind audiată pe parcursul urmăririi penale, inculpata S.E., administrator al SC E.I. SRL Bujoreni, ca de altfel și pe parcursul cercetării judecătorești a avut o atitudine oscilantă și nesinceră schimbându-și declarațiile. Pe parcursul urmăririi penale, în esență, inculpata a declarat că alcoolul găsit în autoutilitara marca H. a fost achiziționat de ea în calitate de persoană fizică de la SC S. SRL Râmnicu Vâlcea la sfârșitul anului 2008 - începutul anului 2009 și urma să fie vândut la diferite persoane din comuna V.M., județul Olt. Inculpata a susținut că la data de 25 noiembrie 2009, la aproximativ un an de la achiziționarea alcoolului s-a deplasat împreună cu martorul P.G. pe ruta Drăgășani - Slatina până la intersecția cu drumul către comuna V.M., județul Olt unde s-a întâlnit cu o persoană numită C. Aceasta a mai susținut că s-a deplasat cu martorul pe raza comunei V.M.

și în urma discuției cu un tânăr a stabilit să vândă alcoolul pentru suma de 7.500 RON însă trebuia să meargă să îl depoziteze în municipiul Slatina, pe traseu fiind surprinsă de organele de poliție. În depoziția dată la data de 25 noiembrie 2009, depoziție există la dosar, inculpata a recunoscut în ziua controlului s-a deplasat împreună cu șoferul P.G. de la Râmnicu Vâlcea în comuna V.M., județul Olt, unde două persoane de sex masculin le-au pus în mai multe bidoane cantitatea de 1.000 litri alcool ce urma să fie transportate la o destinație necunoscută. Inculpata a precizat că deplasarea a făcut-o în urma unui telefon primit de la o persoană de sex masculin necunoscută. La data de 9 noiembrie 2010 inculpata fiind audiată de organele de urmărire penală a revenit și arătat că nu își menține declarația dată la data de 25 noiembrie 2009 precizând că alcoolul fusese cumpărat în urmă cu un an de la o persoană fizică pe baza de bon fiscal de la SC S. SRL Râmnicu Vâlcea.

În depoziția dată în fața instanței de judecată inculpata S.E. a recunoscut că la intrarea în municipiul Slatina a fost depistată de organele de poliție împreună cu organele vamale cu o dubită condusă de martorul P.G., în care se aflau mai multe bidoane cu alcool, în total cantitatea de 880 litri alcool etilic pe care îl cumpărase de la SC S. SRL Râmnicu Vâlcea în anul 2008 (decembrie 2008) pe care timp de un an și jumătate l-a ținut la sediul firmei și constatând că nu poate fi vândut l-a transferat pe persoană fizică, motiv pentru care a întocmit factură și l-a înregistrat în evidența contabilă.

Cu aceeași ocazie inculpata a precizat că depoziția existentă la dosar urmărire penală dată la data de 25 noiembrie 2009 nu este reală și nu o menține, menținând numai depoziția dată la data de 9 noiembrie 2009 și a dat depoziții contradictorii deoarece avea interdicția de a părăsi localitatea Râmnicu Vâlcea, context în care nu vroia ca organele de poliție să afle această situație. Totodată, inculpata a precizat că nu menține nici consemnările făcute de organele de poliție la data de 25 noiembrie 2009. Deși inculpata S.E., pe parcursul urmăririi penale și al judecății, a avut o atitudine oscilantă, nesinceră și nereală, apărarea sa a fost infirmată de probele administrate în cauză și în primul rând de depoziția martorului P.G.

- șoferul cu care aceasta s-a deplasat de la Râmnicu Vâlcea în comuna V.M., județul Olt, martor care în mod constant, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești a relatat că alcoolul a fost încărcat în comuna V.M., județul Olt. Astfel, în depozițiile date pe parcursul urmăririi penale, martorul P.G. a relatat că inculpata, în momentul când au ajuns la o benzinărie de pe raza comunei V.M., i-a spus să oprească dubița și să coboare din mașină, ca urmare a faptului că s-a întâlnit cu un bărbat cu care a discutat circa 10 minute după care persoana respectivă a plecat cu singura dubiță, cu care s-a întors în jurul orelor 19.00. În aceste depoziții martorul a precizat că „știind că venise cu mașina goală” a întrebat-o pe inculpată „ce a încărcat acel domn în mașină de este așa lăsată, iar aceasta i-a spus că sunt niște bidoane pline”.

Aceleași aspecte le-a relatat martorul P.G. și cu ocazia audierii de către instanță, când a precizat că în timp ce se întorcea din comuna V.M. și urcau panta a întrebat-o pe inculpată ce se află în mașină că era grea, întrebare la care aceasta i-a răspuns că sunt bidoane cu băutură. Martorul a mai relatat că după părerea sa mașina a fost încărcată cu substanța respectivă în comuna V.M., dându-și seama de acest aspect deoarece mașina trăgea mai greu. Același martor a mai arătat că inculpata când a văzut organele de poliție s-a speriat și s-a întrebat „ce să facă”. Depoziția martorului P.G. se coroborează cu depoziția dată de inculpată la data de 25 noiembrie 2009 când a fost surprinsă de organele de poliție cu cantitatea de alcool asupra sa.

De altfel, ambele depoziții au fost date de inculpată și de martor pe parcursul urmăririi penale la aceeași dată - 25 noiembrie 2009. În depoziția dată imediat după ce a fost depistată de organele de poliție, inculpata a fost sinceră și a recunoscut săvârșirea faptelor. În depoziția dată în fața organelor de urmărire penală după aproape un an de zile, inculpata a revenit și a precizat că nu își menține depoziția dată la data de 25 noiembrie 2009 fără o justificare temeinică. Aceeași atitudine nesinceră a avut-o inculpata și pe parcursul cercetării judecătorești, atitudine care nu este întâmplătoare având în vedere că aceasta fusese pusă în libertate cu puțin timp în urmă de către Judecătoria Avrig, fiind arestată și pusă în libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen - art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Pentru acest gen de infracțiuni inculpata a fost condamnată atât de Judecătoria Sibiu, cât și de Judecătoria Avrig, aspecte care au fost expuse în considerentele acestei hotărâri. Relevant sub aspectul atitudinii inculpatei față de lege și față de valorile ocrotite de aceasta, a fost faptul că, așa cum s-a arătat, la aproximativ două săptămâni după ce fusese pusă în libertate de Judecătoria Avrig, unde fusese arestată pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, aceasta a fost depistată de organele de poliție și vamale de pe raza județului Olt, săvârșind altă infracțiune. Aceasta evidențiază perseverența infracțională a inculpatei, precum și atitudinea psihică negativă a acesteia față de lege și valorile ocrotite de aceasta, aspecte ce au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate.

Deși inculpata nu a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor, situația de fapt și vinovăția sa au fost pe deplin dovedite cu sesizarea Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Olt, procesul-verbal și nota de constatare, adeverințele de reținere a bunurilor în vederea confiscării, certificat de analiză, proces-verbal de constatare, planșă foto, adresă Garda Financiară, extrase Oficiul Registrului Comerțului, raport expertiză contabilă, recunoașterea parțială a acesteia și depozițiile martorului P.G. audiat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. Inculpata a negat săvârșirea infracțiunilor nu numai sub aspectul vinovăției, dar și al incidenței, în cazul său, a dispozițiilor art. 296 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 200 pct. 22 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., antrepozitarul autorizat poate livra alcool etilic denaturat către operatorii economici, alții decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul. Pct. 22 alin. (10) din aceeași lege, prevede că în toate situațiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, scutirea de plata accizelor se acordă numai utilizatorului cu condiția ca aprovizionarea să fie efectuată directă de la un antrepozit fiscal. În continuare alin. (13) pct. 22, prevede că scutirea se acordă direct în situațiile prevăzută la art. 200 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. fisc.

pentru antrepozitarii autorizați care funcționează în sistem integrat. Prin sistem integrat se înțelege utilizarea alcoolului etilic și altor produse alcoolice de către antrepozitar, pentru realizarea de produse finite destinate a fi consumate ca atare fără a mai fi supuse vreunei modificări. Pct. 22 alin. (14) prevede că în toate situațiile de scutire directă, scutirea se acordă pe baza autorizației de utilizator final. Această autorizație se eliberează tuturor utilizatorilor care achiziționează produse prin regim de scutire de la plata accizelor, iar la pct. 22 alin. (21) se arată că în toate situațiile de scutire directă, livrarea produselor se face la prețul fără accize, iar deplasarea acestora este obligatoriu însoțită de exemplarele 2, 3 și 4 ale documentului administrativ de însoțire prev. la pct. 14 din lege.

Aceleași aspecte au rezultat și din cuprinsul expertizei întocmită pe parcursul cercetării judecătorești la solicitarea inculpatei de către expertul M.P.J. care, printre altele, a concluzionat în mod subiectiv că inculpata nu este plătitoare de accize și nici de TVA, susținere care se bazează pe ipoteze greșite și care fac abstracție de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. Cu adresa din 06 iunie 2012, A.F.P. Râmnicu Vâlcea - D.G.F.P. Vâlcea a comunicat instanței că în urma verificării evidenței fiscale a rezultat că inculpata S.E. nu figurează ca persoană fizică, iar cu adresa din 30 mai 2012, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vâlcea a comunicat faptul că aceasta nu figurează ca persoană fizică ce desfășoară activități comerciale cu alcool.

În aceeași adresă (D.G.F.P. Vâlcea) s-a precizat că în urma consultării aplicației informatice RCNG - 10G s-a constatat că S.E. este asociat unic și administrator al SC E.I. SRL, a cărei activitate principală (conform CAEN) estre comerțul cu ridicat al băuturilor. Având în vedere aceste aspecte, instanța văzând și dispozițiile legale sus-menționate a apreciat că inculpata S.E. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, întrucât nu a putut prezenta niciun fel de documente de proveniență și nici nu a invocat la momentul controlului că ar avea astfel de documente. Totodată s-a observat că ea nu deținea nici autorizație de utilizator final și nici nu a putut face dovada că acel produs provenea de la un antrepozit fiscal.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că este pe deplin dovedită vinovăția inculpatei S.E. în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată. S-a apreciat că faptele inculpatei S.E. care a achiziționat alcool etilic de la alți furnizori decât antreprenorii autorizați și nu a înregistrat în evidențele contabile ale SC E.I. SRL Bujoreni această operațiune, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de achiziționare de alcool etilic și de distilate de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau importatori autorizați de astfel de produse și evaziune fiscală, fapte prevăzută și pedepsită de art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și 52 C. pen. respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor prin care s-a adus atingere unor activități economice reglementate de lege, precum și bugetului statului, împrejurările reale ale săvârșirii acestora, respectiv faptul că inculpata, deși fusese pusă în libertate cu numai două săptămâni înainte de a fi surprinsă de organele de poliție pe raza județului Olt, efectuând aceleași operațiuni ilicite cu alcool, fără a avea autorizațiile speciale reglementate de lege și fără a înregistra în evidența contabilă aceste operațiuni, precum și circumstanțele personale ale inculpatei, așa cum au fost arătate anterior.

Având în vedere aceste elemente, instanța de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse privative de libertate în condițiile art. 57 C. pen., este de natură să-și atingă scopul preventiv urmărit de lege și să conducă la îndreptarea inculpatei S.E. Întrucât, în speță, s-a dispus condamnarea inculpatei și pentru infracțiunea de evaziune fiscală i s-a aplicat acesteia și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a lit. b) și c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata executării pedepsei i s-a aplicat acesteia și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

Din actele și lucrările dosarului a rezultat că inculpata S.E. a fost condamnată de Judecătoria Sibiu, prin sentința penală nr. 523 din 05 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 8910/306/2008 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani termen de încercare pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase și două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, definitivă la data de 21 octombrie 2010, modificată prin decizia penală nr. 88/2010 a Tribunalului Sibiu și decizia penală nr. 786/2010 a Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința penală nr. 25 din 12 februarie 2010 pronunțată Judecătoria Avrig în Dosarul nr. 1325/787/2009 îndreptată prin încheierea din data de 15 februarie 2010, modificată prin decizia penală nr. 182 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu, casată sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatei și rămasă definitivă la data de 21 septembrie 2010 prin decizia penală nr. 676 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus condamnarea inculpatei S.E. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen.

Faptele la care a fost condamnată inculpata S.E. prin această sentință au fost săvârșite la datele de 09 iulie 2009 și 07 noiembrie 2009, iar faptele la care a fost condamnată prin sentința penală nr. 523 din 05 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sibiu au fost săvârșite în perioada anului 2003, hotărârea rămânând definitivă la data de 21 octombrie 2010. Examinând aceste hotărâri prin care a fost condamnată S.E., în raport cu faptele ce constituie obiectul prezentei cauze, s-a constatat că acestea au fost săvârșite în perioada termenului de încercare pentru pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare la care aceasta fusese condamnată prin hotărârile sus-menționate, până la rămânerea definitivă a acestora, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 85 alin. (1) C. pen.

și art. 86 5 alin. (1) C. pen., raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., precum și dispozițiile art. 36 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., situație în care s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare la care a fost condamnată inculpata S.E. prin sentința penală nr. 25 din 12 februarie 2010 de Judecătoria Avrig în Dosarul nr. 1325/787/2009 modificată prin decizia penală nr. 182 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, iar în baza art. 86 5 alin. (1) C. pen. raportat la art. 85 alin. (1) C. pen.

s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată aceleiași inculpate prin sentința penală nr. 523 pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 8910/306/2008, definitivă prin decizia penală nr. 786/2010 din 21 octombrie 2010, a Curții de Apel Alba Iulia, s-a descontopit această pedeapsă rezultantă în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit toate aceste pedepse cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiționate de 1 an și 6 luni și anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepselor de 3 ani, 3 ani, 1 an și 1 an închisoare cu pedepsele principale de 2 ani închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare aplicate în prezenta cauză și s-a aplicat inculpatei S.E. pedeapsa cea mai grea care s-a sporit cu 2 luni închisoare, urmând ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă în regim de detenție conform art. 57 C. pen. și potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

pe o durată de 2 ani. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă pentru perioada 26 noiembrie 2009 - 12 februarie 2010. În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă și s-a dispus obligarea inculpatei S.E. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.I. SRL Bujoreni la plata sumei de 34.566 RON despăgubiri civile și la plata obligațiilor fiscale accesorii pe perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului către Agenția Națională pentru Administrarea Fiscală București prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, sume cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză așa cum rezultă din adresa din 04 noiembrie 2011, inculpata fiind plătitoare potrivit dispozițiilor legale arătate anterior atât de accize, cât și de TVA.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a 44 recipiente ce conțin cantitatea de 880 litri alcool etilic. S-a constatat că nu se impune confiscarea autoutilitarei marca H. întrucât este proprietatea societății de leasing, iar aceasta nu a cunoscut scopul în care a fost folosită de inculpată. În baza art. 163 C. proc. pen. s-a instituit sechestrul asigurător pe autoutilitara marca P., autoutilitara marca V.T. și un autoturism marca V.P., proprietatea părții responsabile civilmente SC E.I. SRL așa cum rezultă din adresa din 17 noiembrie 2011 emisă de Primăria Bujoreni. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata S.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a susținut că în mod greșit_s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 296 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 întrucât cantitatea de 880 litri alcool etilic denaturat deținută beneficia de scutire directă în temeiul art. 206 58 lit. b) C. fisc. raportat la art. 111 alin. (3) lit. b) pct. 1 din Normele de aplicare a C. fisc., iar SC E.I. SRL și nici persoana fizică S.E. nu îndeplinesc calitatea de subiecți activi ai raportului juridic fiscal, așa cum s-a reținut din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 61/2007 care a stabilit că acesta nu poate fi decât antrepozitarul fiscal, persoană fizică sau juridică.

A susținut, de asemenea, că erau îndeplinite toate condițiile prev. de art. 200 pct. 22 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind scutirea de la plata accizelor, marfa fiind aprovizionată de către SC S. SRL deținătoare a autorizației de antrepozit fiscal, care a vândut cantitatea de alcool în baza autorizației de utilizator final către SC E.I. SRL nefiind necesar ca aceasta din urmă să dețină autorizație de utilizator final, marfa fiind îmbuteliată în recipiente destinate vânzării cu amănuntul - sticle PET de 3 litri, așa cum prevăd normele de aplicare a art. 200. Apelanta inculpată a apreciat că nu se poate reține că alcoolul deținut nu era cel indicat în facturile fiscale, întrucât expertiza tehnică realizată de laboratorul central autorizat de metrologie, a demonstrat clar concordanța dintre facturile fiscale și marfa găsită asupra sa, iar declarația martorului P.G.

nu poate fi luată în considerare, acesta afirmând că nu s-a uitat în mașină la plecarea din Râmnicu și nici în localitatea Slatina, întrucât a rămas în benzinăria din localitatea Pitești, iar afirmația acestuia că în mașină era băutură este neadevărată, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost martor la încărcarea mașinii. De asemenea, a susținut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv ascunderea bunului ori a sursei impozabile, întrucât au fost prezentate documentele de proveniență a alcoolului denaturat, această infracțiune rămânând fără obiect, iar, potrivit dispozițiilor legale în vigoare în anul 2009, nu era interzisă deținerea de alcool etilic denaturat în afara unui antrepozit fiscal, antropozitarul autorizat putea livra alcool etilic către operatori, alții decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul era îmbuteliat în butelii destinate vânzării cu amănuntul.

În legătură cu taxa pe valoarea adăugată a arătat că aceasta nu se plătește în cadrul vânzării cu amănuntul către persoane fizice care nu îndeplinesc calitatea de persoane autorizate conform legii, întrucât ea a mai fost calculată și plătită de către SC E.I. SRL, iar inculpata ca persoană fizică nu avea obligația de a se înregistra ca plătitoare de TVA, având în vedere că cifra sa de afaceri nu a depășit 35.000 RON, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii civile formulată de Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și D.G.F.P. Slatina ca lipsită de obiect. În dovedirea apelului a depus la dosar lista cu antrepozitele fiscale pentru producerea, transformarea, deținerea și expedierea alcoolului etilic materie primă și alcoolului etilic denaturat, rezoluția nr. 1702/P din 27 decembrie 2012 a procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Prin decizia penală nr. 138 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpata S.E. împotriva sentinței penale nr. 155 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2986/104/2011, ca nefondat. A fost obligată apelanta inculpată la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de 300 RON. Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță a stabilit bine situația de fapt și a reținut în mod corect vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor de achiziționare de alcool etilic și de distilate în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditorii înregistrați de astfel de produse, prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 și evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Potrivit art. 296 1 lit. c) din Legea nr. 571/2003, constituie infracțiune „achiziționarea de alcool etilic și de distilate în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditorii înregistrați de astfel de produse, potrivit Titlului VII”.

Astfel, s-a apreciat, contrar susținerilor inculpatei, că pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 nu prezintă relevanță împrejurarea că aceasta nu avea calitatea de antrepozitar autorizat, textul legal care incriminează infracțiunea neprevăzând vreo condiție referitoare la calitatea subiectului activ, aceasta putând fi săvârșită de orice persoană. De asemenea, instanța de apel a constatat că sunt nefondate criticile formulate de inculpată, referitoare la împrejurarea că aceasta era beneficiara scutirii directe la plata accizelor, ca efect al dispozițiilor art. 206 58 lit. b) C. fisc. raportat la art. 111 alin. (3) lit. b) pct. 1 din Normele de aplicare a C. fisc., susținerile acesteia fiind bazate pe interpretarea eronată, scoasă din context a acestor dispoziții.

Este adevărat că dispozițiile sus-menționate, prevăd că sunt scutite la plata accizelor alcoolul etilic și alte produse alcoolice denaturate și utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman, însă această scutire nu operează de drept, așa cum a susținut inculpata, ci aceasta se acordă în condițiile precizate de pct. 22 din H.G.

nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv: În cazul livrării alcoolului etilic către alți operatori economici decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul [pct. 22 alin. (81)]. În cazul aprovizionării de către utilizator direct de la un antrepozit fiscal [pct. 22 alin. (10)]. Pentru antrepozitarii autorizați care funcționează în sistem integrat, în situațiile prev. de art. 200 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. fisc., respectiv în cazul utilizării alcoolului etilic și a altor produse alcoolice de către antrepozitar, pentru realizarea de produse finite destinate a fi consumate ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări.

Nu în ultimul rând, Curtea de Apel a reținut că potrivit pct. 22 alin. (14) și (21) din aceleași Norme metodologice, scutirea se acordă pe baza autorizației de utilizator final, aceasta fiind eliberată tuturor utilizatorilor care achiziționează produse în regim de scutire de la plata accizelor, în speță inculpata neprezentând o astfel de autorizație, iar la livrarea acestor produse se prevede (în cazul scutirii directe) imperativ ca acestea să fie însoțite de exemplarele 2, 3 și 4 ale documentului administrativ de însoțire prev. de pct 14. În cauză, inculpata a fost oprită în trafic pe ruta Pitești - Slatina, cu ocazia controlului efectuat asupra autoutilitarei marca H., au fost depistate 44 bidoane de plastic a câte 20 litri fiecare, în care se găsea alcool etilic denaturat cu alcooli superiori, având un litru alcoolic volumic de 95%, moment în care aceasta nu a prezentat niciun document de însoțire a acestor mărfuri.

Prin urmare, s-a reținut că în mod corect prima instanță a concluzionat că această cantitate de alcool a fost achiziționată de inculpată de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați, câtă vreme alcoolul nu a fost îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul (ci în bidoane de câte 20 litri) și nici nu a fost însoțită de exemplarele 2, 3 și 4 ale documentului administrativ de însoțire. Declarația martorului P.G.

care a afirmat că în mașină se găsea „băutură”, a fost corect avută în vedere de către prima instanță, aceasta neputând fi înlăturată câtă vreme se coroborează cu restul materialului probator administrat, respectiv procesul-verbal de depistare în trafic datat 25 noiembrie 2009, planșele fotografice privind aspectele fixate în aceeași dată cu ocazia verificării interiorului autoutilitarei, adeverința de reținere a bunurilor din 25 noiembrie 2009 și certificatul de analiză din 08 ianuarie 2010 din care rezultă că bidoanele transportate conțineau alcool etilic denaturat cu alcooli superior, având un titlu alcoolic volumic de 95%.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat că nu pot fi primite apărările inculpatei privind existența actelor de proveniență cantității de 880 litri alcool, facturile prezentate ulterior de inculpată referindu-se la o altă cantitate (840 litri) și la o altă modalitate de ambalare, respectiv 210 bidoane a câte 3 litri, mai mult, acestea provin de la SC S. SRL, iar în speță, aceste facturi nu au fost înregistrate în contabilitatea SC E.I. SRL și nu au fost prezentate documente contabile din care să rezulte dacă acestea se mai aflau în stocurile societății la săvârșirii faptei (25 noiembrie 2009), așa cum s-a concluzionat în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul C.A., precum și în concluziile formulate de Garda Financiară - Secția Județeană Vâlcea în urma verificării, evidenței primare și contabile a SC E.I.

SRL din perioada septembrie 2009 - iunie 2010 din care rezultă că nu a fost înregistrată în documentele contabile nicio achiziție de alcool în perioada septembrie 2009 - iunie 2010. În ceea ce apărările inculpatei privind inexistența obligației de plată a TVA, prin prisma lipsei calității de persoană fizică autorizată și a neatingerii plafonului de 35.000 RON pentru dobândirea calității de plătitor de TVA, Curtea de Apel a reținut că acestea nu pot primite în cauză. Astfel, dobândirea de mărfuri accizabile, fără documente de proveniență, având consecință neînregistrarea în evidențele contabile ale furnizorului și beneficiarului a tranzacției efectuate, atrage prejudicierea bugetului de stat cu valoarea TVA și accizelor aferente, în acest mod, dobânditorul acestor mărfuri ascunzând implicit sursa impozabilă.

De asemenea, în condițiile neînregistrării în evidențele contabile SC E.I. SRL a achiziției acestei cantități de alcool, este evident că taxa pe valoarea adăugată nu a fost plătită de societate, astfel că nu pot fi reținute nici criticile inculpatei în sensul că aceasta ar fi fost calculată și achitată la momentul dobândirii de către această societate.

Nu în ultimul rând, instanța de apel a reținut că în nota de relații dată de inculpată în fața autorităților vamale, imediat după ce a fost depistată de organele de poliție, aceasta a recunoscut implicit săvârșirea, declarând că a transportat alcool, aproximativ 1.000 litri, cantitate pe care a achiziționat-o de la persoane necunoscute din comuna V.M., județul Olt, că nu are documente de proveniență și că respectiva cantitate urma să o comercializeze către persoane necunoscute de pe raza județelor Olt și Argeș, abia după un an, inculpata modificându-și poziția procesuală, fără nicio o justificare temeinică, aceasta declarând că nu recunoaște faptele reținute în sarcina sa. Potrivit art. 69 C. proc.

pen. declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. În acest context, s-a apreciat că declarațiile inculpatei de nerecunoaștere sunt simple afirmații care au ca scop desculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza. S-a arătat că este adevărat că inculpata beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția [art. 66 alin. (1) C. proc. pen.], revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia [art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc.

pen.]. Însă, este deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut. Întrucât condamnarea inculpatei s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, s-a apreciat că nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag.

2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 și art. 52 C. pen., care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică unui proces echitabil, recunoscută persoanelor acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. Față de aceste considerente, apelul inculpatei S.E. a fost apreciat ca nefondat și respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata S.E., criticând-o prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen.

Astfel, recurenta inculpată S.E., prin apărător desemnat din oficiu, a apreciat cele două hotărâri pronunțate ca fiind nelegale, întrucât infracțiunea prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 nu poate fi reținută în sarcina sa, cantitatea de 880 litri alcool etilic denaturat beneficiind de scutire directă potrivit art. 206 58 lit. b) C. fisc., iar infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, respectiv ascunderea bunului ori a sursei impozabile, nu poate fi reținută dat fiind faptul că au fost prezentate documentele de proveniență a alcoolului. Totodată, invocându-se cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare în anul 2009 (art. 200 C. fisc.

și H.G. nr. 44/2004), fapta pentru care este judecată inculpata nu este de natură penală, alcoolul etilic fiind denaturat, motiv pentru care s-a solicitat achitarea. Drept consecință a admiterii recursului, s-a solicitat respingerea solicitării părții civile de obligare la despăgubiri civile. În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei raportat la circumstanțele personale ale inculpatei, iar ca modalitate de executare aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Motivele de recurs formulate de apărător ales, susținute oral la termenul de dezbateri, au vizat tot cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., inculpata precizând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât fapta imputată [art. 9 lit. b) Legea nr. 241/2005] a fost săvârșită în aceeași zi în care a fost depistată în trafic, nu exista posibilitatea înregistrării contabile a alcoolului etilic dat fiind că sediul societății la care era administrator se afla la o distanță de 160 km față de locul unde a fost oprită. Putea fi reținută cel mult tentativa, care însă nu se pedepsește. S-a mai arătat că nu s-a stabilit în mod indubitabil în ce modalitate s-a făcut achiziționarea, ca persoană fizică ori ca administrator al societății, dubiu care profită inculpatei. În ceea ce privește fapta prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, s-a arătat că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv „achiziționarea în vrac”, motiv pentru care s-a solicitat achitarea.

Ambele hotărâri au mai fost criticate și sub aspectul nelegalei citări a părții responsabile-civilmente SC E.I. SRL pe tot parcursul cauzei, cazul de casare invocat fiind tot cel prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. (1968). Examinând recursul formulat prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru motivele arătate în continuare. Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatei, Înalta Curte arată că, deși la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc. pen. (1968) stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. (1968). Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art 385 C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu. În cauză, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 17 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Totodată, se constată că motivele de recurs au fost depuse la dosar în termenul legal, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu Irebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Analizând cfiticile invocate de recurenta-inculpată S.E., cu referire la cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost detaliate în scris, respectiv neaplicarea art. 206 58 lit. b) C. fisc., Înalta Curte, în consens cu instanța de prim control judiciar, constată că aceste dispoziții trebuie interpretate prin raportare la condițiile precizate în pct. 22 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv pentru a opera scutirea de la plata accizelor în cazul altor operatori economici decât utilizatorii finali, alcoolul trebuie îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul, iar aprovizionarea să fie făcută direct de la un antrepozit fiscal.

Or, față de situația de fapt reținută în cauză (inculpata a achiziționat un număr de 44 de bidoane a câte 20 litri fiecare de alcool etilic denaturat de la alți furnizori decât antreprenorii autorizați) și care nu mai poate fi modificată de instanța de recurs, se constată că în mod corect instanțele inferioare au apreciat că dispozițiile legale menționate nu își găsesc aplicabilitatea. Ca atare, criticile apărării pe acest aspect sunt nefondate.

Același caz de casare a fost invocat și în ceea ce privește motivele formulate de apărătorul ales și susținute oral cu ocazia dezbaterilor [solicitându-se achitarea pe considerentul că fapta prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) Legea nr. 241/2005 poate fi reținută cel mult în forma tentativei care, însă, nu se pedepsește], se observă că acestea nu vizează, de fapt, greșita aplicare a legii, în realitate fiind contestată situația de fapt reținută de instanțele inferioare (inculpata susținând că datorită lipsei timpului fizic nu a putut înregistra contabil marfa, respectiv există un dubiu asupra modalității de achiziționare ce îi profită), aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrise cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc.

pen. (1968), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968) a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, situație în care criticile formulate de recurenta inculpată S.E. nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție în lipsa unui caz de casare prevăzut de lege care să permită pronunțarea unei soluții în sensul cerut de apărare. Aceeași este situația și în ceea ce privește criticile inculpatei S.E., întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen. Astfel, susținerile apărării în sensul că, pe de o parte, faptei prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv „achiziționarea în vrac”, iar, pe de altă parte, fapta nu e prevăzută de legea penală întrucât alcoolul era denaturat, solicitându-s