ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3393/2008

Ședința publică de la 14 noiembrie 2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC F. SA Brăila prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila a

solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului

D.O. de pe terenul de 18 mp situat pe str. Sandu Aldea Brăila, respectarea posesiei

reclamantei asupra acestui teren și cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta și-a modificat

acțiunea, în sensul obligării pârâtului la plata daunelor cominatorii de 50

lei/zi întârziere, conform art. 580 C. proc. civ., pentru nerespectarea obligațiilor

și tergiversarea soluționării cauzei.

Pârâtul prin cerere reconvențională a

solicitat să se constate dreptul său de superficie, depunând totodată la dosar

certificatul de moștenitor nr. 41 încheiat la data de 4 mai 2005 în baza căruia

la termenul din 17 aprilie 2007 au fost introduși în cauză în calitate de

copârâți fiii pârâtului și anume D.M. și D.B.

Tribunalul Brăila, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 237/ F-Com din 15 mai 2007, a

respins acțiunea modificată, ca nefondată, și cererea reconvențională ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că atât reclamanta cât și pârâta dovedesc dreptul de

proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren prin acte autentice, caz în

care acțiunea reclamantei apare ca nefondată și întrucât pârâții dovedesc că au

drept asupra acestui teren, nu sunt tolerați așa cum afirmă reclamanta și ca

atare nu pot fi evacuați de pe terenul lor. Respingerea acțiunii pe capătul

privind evacuarea a fost motivată de instanța de fond pe ideea că nu este

posibilă compararea titlurilor în acest cadru procesual.

Cererea reconvențională a fost

respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că pârâții sunt proprietari ai terenului

pe care este situat garajul și în acest context nu pot cere să se constate

dreptul de superficie asupra aceluiași teren.

Prin decizia nr. 116/ A din 14

decembrie 2007, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială,

a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta-pârâtă SC F. SA Brăila, a

admis apelul declarat de pârâtul-reclamant D.O. schimbând în parte sentința

apelată în sensul că a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de 250

lei cheltuieli de judecată. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost

menținute iar reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 250 lei

cheltuieli de judecată către pârâtul-reclamant.

În argumentarea acestei soluții

instanța de apel a reținut că de vreme ce reclamanta în calitate de vânzătoare

a transmis pârâtului proprietatea garajului auto în suprafață de 18 mp, acesta

a dobândit și un drept de superficie asupra terenului aferent construcției,

neputând fi catalogat drept tolerat.

Totodată, a reținut că din

suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparținând unei persoane

cu dreptul de proprietate asupra construcției altei persoane nu mai rezultă

dreptul primului proprietar de a beneficia de accesiunea imobiliară

artificială, dobândind și dreptul de proprietate asupra construcției, ci chiar

dreptul de superficie, care reunește în conținutul său juridic dreptul de

proprietate asupra construcției și un dezmembrământ al dreptului de proprietate

asupra terenului.

Referitor la cererea reconvențională

instanța de control a reținut că este inadmisibilă din perspectiva faptului că,

potrivit certificatului de moștenitor reținut de instanța de fond ca și temei

al completării cadrului procesual acțiunea în constatarea dreptului de

superficie trebuia promovată de toate persoanele îndreptățite (de către toți

cei trei pârâți).

Împotriva deciziei nr. 116/ A din 14

decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs,

reclamanta SC F. SA Brăila în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recurenta a invocat în sprijinul

recursului său motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C.

proc. civ., pentru a susține că s-au acordat greșit cheltuielile de judecată

pârâtului apelant D.O. și că instanța nu a făcut aplicarea corectă a art. 274

și 275 C. proc. civ. În continuare a susținut că instanțele au apreciat greșit

probele pentru că nu au ținut seama de certificatul de atestare a dreptului de

proprietate emis de Ministerul Agriculturii, că prin actul de vânzare s-a

înstrăinat garajul auto nu și terenul, că bunul înstrăinat a fost calificat ca

imobil deși acesta prin structura lui este bun imobil.

În sensul greșitei aprecieri a

probelor recurenta s-a referit la extrasul de carte funciară pentru a susține

că înstrăinarea s-a făcut numai pentru construcție și că înstrăinarea bunului

nu s-a făcut cu vreo clauză referitoare la teren. În fine, după înstrăinare, a

arătat autorul D.O. a continuat să plătească chirie pe teren, ceea ce

demonstrează că îi era cunoscută situația juridică a terenului cu atât mai mult

cu cât intimatul era membru în consiliul de administrație al SC F. SA, că

acesta inițial a acceptat obligațiile care îi reveneau cu privire la teren

pentru ca mai apoi prin manopere dolosive să întreprindă inițiative care îi

puteau conferi drepturi similare celui de proprietar.

În consecință, recurenta a solicitat

modificarea soluției în sensul obligării pârâtului la respectarea posesiei

societății asupra terenului în suprafață de 18 mp.

Intimatul D.O. prin întâmpinare a pus

concluzii de respingere a recursului apreciind că motivele invocate nu vizează

nelegalitatea deciziei pronunțată de Curtea de Apel ci netemeinicia acesteia,

depășind astfel prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., modificarea unei hotărâri poate fi solicitată numai pentru motive de

nelegalitate în situațiile prevăzute expres de art. 304 alin. (1) – (9) C.

proc. civ. Raportând aceste dispoziții și la prevederile art. 302

1

lit.

c), urmează să se rețină că recurenta nu a respectat aceste prevederi întrucât

nu a dezvoltat în drept și în fapt fiecare motiv pe care l-a invocat.

Astfel, prin prisma art. 304 pct. 7,

recurenta trebuia să demonstreze că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau că motivele sunt contradictorii străine de natura pricinii și nu

conduc la soluția pronunțată. După cum se poate observa din rezumatul motivelor

expuse mai sus, pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu a fost argumentat în drept

și că nu s-a arătat în concret în ce constă încălcarea dispozițiilor legale.

Acest motiv vizează obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul

hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea pentru

pronunțarea unei soluții.

Observând considerentele deciziei

recurate se poate constata că dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., au

fost respectate și că nu sunt motive pentru a se reține nulitatea soluției

pronunțată de Curtea de Apel ca instanță de control judiciar. În fine cu

privire la acest motiv nu se impune nicio altă analiză de vreme ce recurenta nu

și-a respectat obligațiile impuse procedural de a argumenta fiecare motiv în

parte. Această cerință a dispozițiilor mai sus amintite rezultă din caracterul

extraordinar al căii de atac a recursului prin care se verifică numai

nelegalitatea hotărârilor anterior pronunțate fără să se procedeze la o

rejudecare a fondului în orice împrejurări.

Nici cel de-al doilea motiv, art. 304 alin.

(8), C. proc. civ., care privește schimbarea naturii ori înțelesului actului

juridic nu va fi reținut de instanță întrucât nu s-a arătat în concret care

este actul al cărui natură și înțeles a fost schimbat greșit de instanță

datorită interpretării greșite a clauzelor lui. Criticile care vizau calificarea

bunului ca fiind mobil sau imobil nu se înscriu în motivul de nelegalitate mai

sus arătat.

Mai mult, se poate constata din

considerentele hotărârilor anterior pronunțate că acțiunea în evacuare și de

respectare a posesiei formulată de reclamantă a fost respinsă pentru că în

concurență cu actele depuse de recurentă, intimatul a prezentat un act autentic

din care rezultă că este proprietarul terenului pe care se află garajul.

Constatând că și reclamanta recurentă a prezentat un titlu de proprietate

asupra aceluiași teren instanțele au reținut corect că nu se poate pune problema

comparării titlurilor într-o acțiune în evacuare și pe cale de consecință nici

accesoriul, respectarea posesiei, nu poate fi examinat.

Așadar, actele deduse judecății nu au

fost greșit interpretate, înțelesul acestora fiind neîndoielnic fără să fie necesară

o altă interpretare. Din aceste argumente care au fundamentat corect soluțiile

anterior pronunțate a rezultat și concluzia care a vizat respingerea cererii

reconvenționale care avea ca obiect stabilirea unui drept de servitute,

considerentele soluției fiind pertinente față de soluția adoptată în acțiunea

principală. Cu alte cuvinte dacă s-a prezentat de către pârât un înscris

autentic care îi consfințește dreptul de proprietate, s-a apreciat corect că

până la compararea titlurilor, pârâtul beneficiază de atributele pe care i le

conferă dreptul de proprietate.

Ultimul motiv de nelegalitate prevăzut

de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a legii. Sub

acest aspect s-au adus în discuție dispozițiile art. 274 și 275 C. proc. civ.,

ca fiind greșit aplicate.

Critica este nefondată întrucât prin

decizia recurată s-au acordat cheltuielile de judecată, partea căzută în

pretenții, față de soluția modificată, fiind obligată la plată astfel cum

dispune art. 274 C. proc. civ. În fine, dispozițiile art. 275 C. proc. civ., nu

sunt incidente în cauză întrucât nu rezultă din cele două soluții puse în

discuție în recurs faptul că la prima zi de înfățișare pârâtul a recunoscut

pretențiile reclamantei.

În ce privesc celelalte argumente

referitoare la dovezile prezentate și concludența lor, Înalta Curte, având în

vedere caracterul extraordinar al căii de atac promovate de recurentă, nu va

lua în examinare aceste chestiuni întrucât aprecierea probelor și determinarea

situației de fapt este o chestiune de netemeinicie și nu de nelegalitate.

În consecință, față de cele ce preced,

conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC F. SA Brăila împotriva deciziei nr. 116/ A din 14

decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2008.