ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5486/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 26 martie 2012, contestatoarea S.M.Ș. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să dispună anularea Procesului-verbal de contravenție seria R12 nr. 0122053, încheiat de intimată la data de 22 februarie 2012 și exonerarea sa de plata amenzii aplicate. În subsidiar, a solicitat anularea obligației de plată a tarifului de despăgubire, întrucât acesta este deja achitat.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că i-a fost comunicat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din care rezultă că ar fi circulat fără rovinietă valabilă pe drumurile publice la data de 5 septembrie 2011, pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea Seaca, județul Vâlcea, cu autovehiculul înmatriculat sub nr. X. Prin Sentința civilă nr. 8882 din 23 octombrie 2012, Judecătoria Sector 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Instanța a reținut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, dispoziție derogatorie de la dreptul comun.

După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, locul săvârșirii contravenției îl constituie DN 7 km 188 + 900 m, în localitatea Seaca, județul Vâlcea. La data de 6 noiembrie 2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi care, prin Sentința nr. 1314 din data de 18 martie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București. Instanța a reținut că, potrivit art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 „plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Aceste dispoziții fiind procedurale sunt de imediată aplicare.

Prin Sentința civilă nr. 7969 din 27 septembrie 2013, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Brezoi. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Instanța a reținut că, față de data introducerii plângerii contravenționale, respectiv 26 martie 2012, aceasta este guvernată de dispozițiile prevăzute de art. 32 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei este „plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale” prin care a fost contestat Procesul-verbal de contravenție seria R12 nr. 0122053, încheiat de intimată la data de 22 februarie 2012. Prin Procesul-verbal încheiate la data de 22 februarie 2012, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 5 septembrie 2011 pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea Seaca, județul Vâlcea, vehiculul cu nr. de înmatriculare X, aparținând doamnei S.M.Ș., a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 26 martie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost DN 7 km 188 + 900 m, localitatea Seaca, județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională. Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM