Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5204/2013

HOTĂRÂRE
12.11.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5204/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 19 ianuarie 2012, contestatorul P.I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție seria R11 nr. 0505290 încheiat la data de 19 decembrie 2011 și exonerarea sa de plata amenzii aplicate. În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 4 ianuarie 2012 i-a fost comunicat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din care rezultă că ar fi circulat fără rovinietă valabilă pe drumurile publice la data de 1 iulie 2011 pe DN7 km 188+900 m, loc.

Seaca, jud. Vâlcea, cu autovehiculul proprietate personală înmatriculat sub nr. X. Prin Sentința civilă nr. 1587 din 28 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș. Instanța a reținut că potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 "plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." Aceste dispoziții fiind procedurale sunt de imediată aplicare. După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, contravenienta are domiciliul în localitatea Livezeni, aflată în circumscripția Judecătoriei Târgu Mureș.

La data de 8 mai 2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș care, la termenul din 11 iunie 2013, a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială. Prin Sentința civilă nr. 5227 din 11 iunie 2013, Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Brezoi. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei este plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R11 nr. 0505290 încheiat la data de 19 decembrie 2011, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R.

- SA. Prin procesul-verbal încheiat la data de 19 decembrie 2011, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 1 iulie 2011, pe DN7 km 188+900 m Seaca, jud. Vâlcea, vehiculul cu nr. de înmatriculare X, aparținând d-lui P.I. a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G.

nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : "prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: "procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) "Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale." Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 19 ianuarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost DN7 km 188+900 m Seaca, jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională. Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5203/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 21 decembrie 2011, contestatoarea SC N. SRL a solicitat i
ÎCCJ 2013-11-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5486/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 26 martie 2012, contestatoarea S.M.Ș. a solic
ÎCCJ 2013-11-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5487/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 23 august 2012, contestatoarea SC A. SRL a solicitat i
ÎCCJ 2013-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7420/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 29 noiembr
ÎCCJ 2013-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4186/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 22 martie 2012, contestatorul B.V.C. a solicitat instanțe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă