ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5203/2013

HOTĂRÂRE
12.11.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5203/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brezoi la data de 21 decembrie 2011, contestatoarea SC N. SRL a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu

intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA,

să dispună anularea procesului-verbal de contravenție seria R11 nr. 0447311

încheiat de intimată la data de 28 noiembrie 2011 și exonerarea sa de plata

amenzii aplicate. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii

contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea

plângerii, petenta a arătat că la data de 4 iunie 2011 a fost sancționată

pentru că autovehiculul înmatriculat sub nr. X a circulat fără rovinietă

valabilă pe DN7 km 188+900 m, loc. Seaca, jud. Vâlcea.

Prin Sentința civilă

nr. 1285 din 18 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței

teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Gheorgheni.

Instanța a reținut că

potrivit art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 2/2013 "plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de

constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." Aceste

dispoziții fiind procedurale sunt de imediată aplicare.

După cum rezultă din

cuprinsul procesului-verbal de contravenție, contravenienta are sediul în

localitatea Borzont, județul Harghita, localitate aflată în circumscripția

Judecătoriei Gheorgheni.

La data de 16 aprilie

2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Gheorgheni care, la

termenul din 22 august 2013, a invocat din oficiu excepția de necompetență

teritorială.

Prin Sentința civilă

nr. 815 din 22.08,2013, Judecătoria Gheorgheni a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea

Judecătoriei Brezoi. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a

dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este

plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de

aplicare a sancțiunilor contravenționale prin care a fost contestat

procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R11 nr.

0447311 încheiat de intimată la data de 28 noiembrie 2011 .

Prin procesul-verbal

încheiat la data de 28 noiembrie 2011, la sediul agentului constatator, s-a

reținut că la data de 4 iunie 2011, pe DN7 km 188+900 m Seaca, jud. Vâlcea,

vehiculul cu nr. de înmatriculare X, aparținând SC N. SA a circulat fără a

deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal

de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale

aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2)

care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

:

"prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea,

însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce

la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul

contravenientul"

Această normă de

competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este

cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea

și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia

contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția

între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul

Dispoziții tranzitorii și finale: "procesele în primă instanță, precum și

căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de

judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței

instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente

potrivit prezentei legi."

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce

cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) "Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit

prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de

apel" și (3) "Procesele în curs de judecată în primă instanță în

materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în

vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei

legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale."

Drept urmare, din

interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că

art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în

materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce

art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia

contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această

materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept

public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a

fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc

modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios

administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar

dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare

extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică

numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare

a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de

aplicare a sancțiunilor contravenționale a fost introdusă anterior adoptării

Legii nr. 2/2013, la data de 21 decembrie 2011. Locul săvârșirii contravenției

reținute în sarcina petentei a fost DN7 km 188+900 m Seaca, jud. Vâlcea, zonă

situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este

competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr.

2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate

în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în

favoarea căreia urmează a fi stabilită.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5204/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 19 ianuarie 2012, contestatorul P.I. a solicitat instanțe
ÎCCJ 2013-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5486/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 26 martie 2012, contestatoarea S.M.Ș. a solic
ÎCCJ 2013-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5487/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 23 august 2012, contestatoarea SC A. SRL a solicitat i
ÎCCJ 2013-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4726/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 26 iunie 2011 a fost sancționat K.I. pentru săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2
ÎCCJ 2013-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției emis de intimată la data de 25 martie 2011, a fost sancționată contravenienta SC C.I. SRL pentru săvârșirea contravenției prevăzute d
Sursă