ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Reclamanta A.O. a chemat în judecată A.N.I.,

solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea raportului

de evaluare prin care se invocă existența stării de incompatibilitate, în

sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, între funcția de referent în

cadrul A.P.I.A. - Centrul Local Motru și calitatea de administrator al SC O.

Târgu – Jiu.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în perioada 22 martie 2006 – 18 iulie 2006 a fost asociat

unic la SC A.C. SRL, iar începând cu 18 iulie 2006 a fost angajată ca referent la

A.P.I.A. - Centrul Local Motru.

Anterior angajării la

A.P.I.A., respectiv la data de 22 octombrie 1998, reclamanta arată că a înființat

împreună cu M.N. SC O. SRL, însă de la data înființării acestei societăți și în

continuare nu a deținut efectiv funcția de administrator și nu a comis nicio

faptă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 167/2010.

Reclamanta a mai

arătat că obiectul de activitate al societății comerciale nu are nici o

legătură cu activitatea de funcționar public și că prin Hotărârea nr. 13 din septembrie

2010 a A.G.A. s-a modificat actul constitutiv al societății, prin retragerea sa

din calitatea de asociat și administrator.

Pe de altă parte,

arată reclamanta, în mod greșit a fost reținută starea de incompatibilitate în

intervalul 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009, în condițiile în care Legea A.N.I.

a fost declarată neconstituțională, iar noua Lege nr. 176/2010 a intrat în

vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea în M. Of., moment în care reclamanta

se retrăsese din societate.

instanțe

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 643

din 6 decembrie 2011, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând că aplicarea

legii s-a făcut corect de către pârâtă în raport de perioada supusă evaluării,

fiind constatată starea de incompatibilitate numai pentru intervalul în care exista

reglementată incompatibilitatea, anterior modificării legislative.

Astfel, pentru

perioada evaluată, respectiv 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009, instanța a

reținut că era în vigoare forma Legii nr. 161/2003 care, la art. 94 alin. (1)

și (2), reglementa incompatibilitățile calității de funcționar public cu orice

activitate sau funcție, remunerată sau nu, în cadrul societăților comerciale.

împotriva hotărârii instanței de fond

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta Arjocu Otilia.

În motivarea căii de

atac, recurenta - reclamantă a invocat următoarele critici:

- Instanța a fost

lipsită de rol activ și nu a identificat corect legea aplicabilă în timp, în

sensul că Legea nr. 176/2010 nu poate fi aplicată pentru perioada 2006 – 12 noiembrie

2009, reținută ca durată a stării de incompatibilitate.

- În raport cu data intrării

în vigoare a Legii nr. 176/2010 (2 septembrie 2010), coroborată cu data producerii

efectelor Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale (5 mai 2010),

care a constatat neconstituționalitatea Legii nr. 144/2007, raportul de

evaluare prin care se reține incompatibilitatea pentru perioada 17 iulie 2006 –

12 noiembrie 2009 este ilegal, lovit de nulitate.

- Raportul de evaluare

a fost întocmit după împlinirea termenului de 3 ani, prevăzut în art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 176/2010, de la încetarea stării de incompatibilitate, care, în

opinia recurentei - reclamante, a intervenit la data de 25 iulie 2007.

- Instanța de fond a procedat

greșit neluând în considerare cedarea acțiunilor pe care le-a deținut în cadrul

SC O. SRL, în baza procesului - verbal nr. 1 din 4 ianuarie 1999, pe motiv că

operațiunea nu a fost înregistrată în registrul comerțului.

- Conform prevederilor

legale de la acea dată și dispozițiilor actului constitutiv, nefiind numit un administrator

pe durată determinată, calitatea de administrator a expirat la data de 22

octombrie 2000.

- Simplul fapt al

deținerii calității de asociat și administrator nu atrage incompatibilitatea,

în condițiile în care nu s-a făcut dovada încheierii unor acte juridice,

obținerii de venituri de la societate sau participării la ședințele acesteia.

În cadrul motivelor de

recurs, recurenta – reclamantă a invocat și excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 21 și 34 din Legea nr. 176/2010.

intimatei

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, A.N.I. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în

esență, că verificările au fost efectuate în mod legal, cu respectarea termenului

de 3 ani de la încetarea exercitării funcțiilor, faptele au fost corect constatate

și încadrate în drept, raportat la dispozițiile art. 94 din Legea nr. 161/2003,

iar efectele Deciziei nr. 415/2010 a Curții Constituționale asupra actelor deja

efectuate sunt reglementate prin art. 34 din Legea nr. 176/2010.

În temeiul art. 29 alin.

(4) din Legea nr. 47/1992, prin întâmpinare, intimata - pârâtă și-a exprimat și

punctul de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate, arătând, în

esență, că excepția de neconstituționalitate a art. 21 din Legea nr. 176/2010

este neîntemeiată, prin textul respectiv nefiind încălcate prevederile art. 124

alin. (1) și 126 alin. (1) din Constituția României, iar excepția de

neconstituționalitate a art. 34 din Legea nr. 176/2010 este inadmisibilă în

lipsa indicării textului constituțional încălcat.

în recurs

La termenul din 15

martie 2013, recurenta - reclamantă, prin avocat, a precizat că excepția de

neconstituționalitate cu care solicită a fi sesizată Curtea Constituțională are

ca obiect exclusiv prevederile art. 21 din Legea nr. 176/2010, iar nu și art. 34

din aceeași lege, indicat în cadrul motivelor de recurs.

Prin încheierea de la

aceeași dată, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute în art.  29 alin. (1) și

alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a dispus sesizarea Curții

Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art.

21 din Legea nr. 176/2010 și având în vedere că acest incident procedural nu

mai are efect suspensiv asupra procedurii judiciare, a pășit la judecarea

cauzei.

B. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor formulate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Recurenta –

reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 22 din Legea nr. 176/2010,

raportul de evaluare nr. 96766/G/II din 31 august 2011, prin care A.N.I. a constatat

elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate, în sensul

prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în

exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și

completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea

A.N.I., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative și art.

94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței

în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de

afaceri, prevenirea și sancționarea corupției,

respectiv între funcția publică de referent în cadrul A.P.

I.A.

(Centrul Județean Gorj - Centrul Local Motru) și calitatea de administrator al

SC O. SRL - deținută de către aceasta în intervalul 17 iulie 2006 -12 noiembrie

2009.

Verificările au fost

inițiate urmare a unei sesizări înregistrate la Agenție la data de 24 noiembrie

2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Prin urmare, întreaga

procedură s-a derulat sub imperiul normelor procedurale reglementate în Legea

nr. 176/2010, iar din punctul de vedere al dreptului material, faptele au fost

analizate și încadrate juridic în prevederile art. 94 din Legea nr. 161/2003,

în vigoare în întreaga perioadă supusă evaluării, 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009,

cu respectarea principiului tempus regit actum.

De aceea, Înalta

Curte constată că motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii în timp este

nefondat.

În ceea ce privește elementele

stării de incompatibilitate, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, instanța de

fond a reținut corect că reclamanta a fost numită într-o funcție publică e

execuție începând cu data de 17 iulie 2006 și a avut această calitate, de

funcționar public, pe toată perioada supusă verificărilor, având ca dată limită

12 noiembrie 2009, când art. 94 din Legea nr. 161/2003 a fost modificat, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

În același timp,

conform certificatului constatator emis de O.N.R.C., recurenta - reclamantă a avut

calitatea de asociat - cu 50% din părțile sociale – și de administrator al SC O.

SRL.

Sub acest aspect,

partea s-a apărat în sensul că a cedat părțile sociale și i-a încetat calitatea

de asociat conform procesului – verbal nr. 1 din 4 ianuarie 1999, iar funcția

de administrator nu a exercitat-o efectiv niciun moment.

Prima instanță a dat însă

o semnificație juridică adecvată împrejurărilor menționate, pentru că procesul

- verbal nr. 1 din 4 ianuarie 1999 este materializat printr-un înscris olograf,

fără dată certă, neînsoțit nici măcar de o dovadă a unei înregistrări în

evidențele societății comerciale, iar recurenta – reclamantă a figurat, în calitatea

de administrator și asociat, și în Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 3 septembrie 2010,

când și-a exprimat voința de a ceda părțile sociale asociatului său și s-a

retras în calitatea de administrator.

Abia urmare a acelei

hotărâri a adunării generale a fost încheiat un act adițional la actul constitutiv,

cu încheierea notarială de dată certă nr. 3838 din 12 aprilie 2011.

În cadrul argumentației

legate de data retragerii sale din societate, recurenta – reclamantă a invocat

prevederile art. 3 pct. 7 din actul constitutiv, dar din verificarea acestora Înalta

Curte constată că nu conțin clauze care să fie interpretate în sensul dorit de

parte.

Dimpotrivă, în contract

s-a prevăzut că cesiunea părților sociale se face prin act autentic sau sub

semnătură privată înscriindu-le în registru, iar pentru a fi opozabil terților

se publică în M. Of. și se înscrie în Registrul Comerțului. Calitatea de administrator

este prevăzută expres, iar nu ca un efect al acelei de asociat fondator, prin

art. 4 pct. 2 din actul constitutiv.

De asemenea, prima

instanță a reținut corect lipsa de relevanță a activității în cadrul societății

comerciale asupra constatării stării de incompatibilitate în același sens fiind

și practica Înaltei Curți, Decizia nr. 2332 din 11 mai 2012.

În fine, instanța de

control judiciar reține că, față de datele limită ale intervalului în care a existat

starea de incompatibilitate, nu se pune problema depășirii termenului prevăzut

în art. 11 din Legea nr. 176/2010 pentru efectuarea verificărilor.

soluției pronunțate în recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art.

304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.O. împotriva Sentinței civile nr. 643 din 6 decembrie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2013 .