ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1455/2011

Deliberând asupra

recursului de față, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 110/F din 27

octombrie 2010 a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.I.F.

împotriva Rezoluției din 12 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Pitești în Dosarul nr. 409/P/2009, menținând rezoluția atacată și obligând

petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut următoarele:

La data de 7 iulie

2010, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, cu nr. 951/46/2010,

plângerea petentului T.I.F., împotriva Rezoluției din dosarul de urmărire

penală nr. 409/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.S., P.M., T.T.A. și

V.M., cercetați sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de

art. 246 C. pen.

Din conținutul

plângerii, a rezultat nemulțumirea petentului care a apreciat vădit netemeinică

soluția procurorului, care nu a ținut seama, în opinia dumnealui, că plângerea

inițială a fost formulată și împotriva magistratului judecător de la Tribunalul

Argeș, P.M., care prin abuz în serviciu a dispus învestirea cu formulă

executorie a unei sentințe judecătorești nedefinitive, determinând astfel

declanșarea procedurilor de executare silită împotriva sa.

Curtea a dispus

atașarea Dosarului de urmărire penală nr. 409/P/2009, din al cărui conținut

s-au reținut următoarele:

La data de 28

septembrie 2009, petentul T.I.F. a formulat plângere împotriva magistraților și

personalului auxiliar care au îndeplinit formalitățile de punere în executare a

Deciziei civile nr. 77 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Argeș, deși aceasta

nu era definitivă.

În fond, petentul

T.I.F., în cadrul unui litigiu civil pe care l-a avut cu numitul Ș.C., a fost

obligat prin decizia civilă precizată mai sus, să-i plătească acestuia suma de

150.000 euro, împrumut nerambursat, cât și 10.055 RON, cheltuieli judiciare.

Hotărârea a fost

atacată cu apel de T.I.F., ce se află în curs de soluționare la Curtea de Apel

Pitești, în momentul când la 23 iulie 2009, Judecătoria Curtea de Argeș, prin

Încheierea dată în Dosarul nr. 1642/216/2009, a încuviințat executarea silită a

acesteia.

S-a format, apoi,

Dosarul de executare silită nr. 176/E/2009, la executorul judecătoresc I.V.,

care a început urmărirea imobiliară a petentului, nefinalizată însă până la

partajul bunurilor comune dintre debitorul T.I.F. și soția sa.

Petentul T.I.F. a

formulat contestație la executare împotriva actelor întocmite de executorul

judecătoresc, care s-a suspendat la Judecătoria Curtea de Argeș, prin

Încheierea nr. 4 din 13 ianuarie 2010, în Dosarul nr. 1845/216/2009, datorită

neprezentării părților în fața instanței.

Încuviințarea unei

executări silite se realizează de instanța de executare printr-o încheiere

pronunțată în camera de consiliu, care se înscrie în categoria hotărârilor

judecătorești.

Conform dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 304/2004, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau

modificate, numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform

dispozițiilor legale.

Judecătorul a arătat

că prin urmare, orice eroare judiciară care stă la baza pronunțării unei

hotărâri judecătorești, poate fi îndreptată numai prin intermediul căilor

legale de atac avute la dispoziție de petiționar, în cazul concret, prin

formularea unui recurs împotriva încheierii de încuviințare a executării

silite, iar, ulterior, prin contestația la executare ce urmărește desființarea

actelor de executare întocmite cu încălcarea legii, acțiune pe care petentul a

promovat-o deja.

Așadar, legiuitorul

nu exclude și nimeni nu ar trebui să facă acest lucru, în legătură cu faptul că

în anumite situații, în circumstanțe excepționale, pot apare și erori în

administrarea justiției, acestea, însă, se remediază după cum în mod corect a

reținut și parchetul, doar prin intermediul căilor de atac ce se adresează

împotriva hotărârilor nelegale.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs petentul T.I.F., solicitând Înaltei Curți casarea

hotărârii și desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la

Parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatului magistrat P.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 249,

art. 289 și art. 291 C. pen.

Recurentul petiționar

a reiterat în cadrul motivelor de recurs și a criticilor aduse hotărârii

atacate, aspectele vizând modul abuziv în care atât magistratul judecător cât

și grefierul au procedat prin încheiere la învestirea cu formulă executorie a

unei hotărâri civile ce nu avea caracter definitiv, dar și cu privire la

maniera în care executorul judecătoresc a efectuat acte de executare silită

împotriva bunurilor sale.

S-a invocat, de

asemenea, de către petiționar, prin apărătorul său ales, că prin învestirea cu

formulă executorie a acelei hotărâri judecătorești au fost afectate interesele

patrimoniale ale petentului, iar pe de altă parte s-a susținut că urmare a

plângerii penale formulate împotriva intimaților în cauză, procurorul nu a

efectuat niciun act de cercetare, astfel cum s-ar fi impus.

Examinând hotărârea

atacată, prin prisma criticilor aduse, dar și în conformitate cu prevederile

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de

drept, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea fiind legală

și temeinică în virtutea următoarele considerente:

Judecând plângerea,

în conformitate cu art. 278 C. proc. pen., instanța de fond a verificat

rezoluția dată de procuror, având în vedere actele premergătoare efectuate,

analizând în mod corespunzător toate împrejurările și aspectele sesizate de

petiționar, modul în care ele se regăsesc în lucrările cauzei și concluziile la

care a ajuns organul de urmărire penală.

Începerea urmăririi

penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme

că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni,

impunându-se totodată constatarea inexistenței vreunuia din cazurile prevăzute

de art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mișcare a acțiunii penale ori

exercitarea acesteia este împiedicată.

Soluțiile adoptate de

procuror, în virtutea dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., s-au făcut cu

respectarea acestor prevederi, petiționarul înțelegând să valorifice criticile

și nemulțumirile față de exercitarea atribuțiilor specifice de către magistrat

și personalul auxiliar în cadrul activității de jurisdicție, formulând plângere

penală împotriva acestora, context în care concluzia organului de urmărire

penală, potrivit căreia hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin

intermediul căilor de atac prevăzute de lege, este corectă.

Prin urmare,

constatarea neînceperii urmăririi penale cu privire la inexistența unor indicii

vizând săvârșirea infracțiunii reclamate de petiționar apare ca justificată pe

baza actelor premergătoare efectuate în cauză.

Pe de altă parte,

nici susținerile petentului potrivit cărora prin executarea silită începută

împotriva sa de către executorul judecătoresc i-ar fi produs importante

prejudicii materiale nu sunt fondate, procedurile specifice nefiind finalizate.

Îndeplinirea de către

intimați, în cadrul atribuțiilor de serviciu, a actelor procedurale și

procesuale cenzurabile în calea de atac prevăzută de lege, în lipsa unor

elemente de natură a le pune la îndoială buna-credință, nu poate constitui

temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor

sesizate.

Pe cale de

consecință, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge ca nefondat recursul formulat de petiționarul T.I.F.

împotriva Sentinței penale nr. 110 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel

Pitești.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I.F. împotriva Sentinței penale

nr. 110/F din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 aprilie 2011.

Procesat de GGC - LM