ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1455/2011

Deliberând asupra recursului de față, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 110/F din 27 octombrie 2010 a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.I.F. împotriva Rezoluției din 12 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 409/P/2009, menținând rezoluția atacată și obligând petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele: La data de 7 iulie 2010, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, cu nr. 951/46/2010, plângerea petentului T.I.F., împotriva Rezoluției din dosarul de urmărire penală nr. 409/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.S., P.M., T.T.A.

și V.M., cercetați sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. Din conținutul plângerii, a rezultat nemulțumirea petentului care a apreciat vădit netemeinică soluția procurorului, care nu a ținut seama, în opinia dumnealui, că plângerea inițială a fost formulată și împotriva magistratului judecător de la Tribunalul Argeș, P.M., care prin abuz în serviciu a dispus învestirea cu formulă executorie a unei sentințe judecătorești nedefinitive, determinând astfel declanșarea procedurilor de executare silită împotriva sa. Curtea a dispus atașarea Dosarului de urmărire penală nr. 409/P/2009, din al cărui conținut s-au reținut următoarele: La data de 28 septembrie 2009, petentul T.I.F.

a formulat plângere împotriva magistraților și personalului auxiliar care au îndeplinit formalitățile de punere în executare a Deciziei civile nr. 77 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Argeș, deși aceasta nu era definitivă. În fond, petentul T.I.F., în cadrul unui litigiu civil pe care l-a avut cu numitul Ș.C., a fost obligat prin decizia civilă precizată mai sus, să-i plătească acestuia suma de 150.000 euro, împrumut nerambursat, cât și 10.055 RON, cheltuieli judiciare. Hotărârea a fost atacată cu apel de T.I.F., ce se află în curs de soluționare la Curtea de Apel Pitești, în momentul când la 23 iulie 2009, Judecătoria Curtea de Argeș, prin Încheierea dată în Dosarul nr. 1642/216/2009, a încuviințat executarea silită a acesteia.

S-a format, apoi, Dosarul de executare silită nr. 176/E/2009, la executorul judecătoresc I.V., care a început urmărirea imobiliară a petentului, nefinalizată însă până la partajul bunurilor comune dintre debitorul T.I.F. și soția sa. Petentul T.I.F. a formulat contestație la executare împotriva actelor întocmite de executorul judecătoresc, care s-a suspendat la Judecătoria Curtea de Argeș, prin Încheierea nr. 4 din 13 ianuarie 2010, în Dosarul nr. 1845/216/2009, datorită neprezentării părților în fața instanței. Încuviințarea unei executări silite se realizează de instanța de executare printr-o încheiere pronunțată în camera de consiliu, care se înscrie în categoria hotărârilor judecătorești.

Conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 304/2004, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate, numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Judecătorul a arătat că prin urmare, orice eroare judiciară care stă la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești, poate fi îndreptată numai prin intermediul căilor legale de atac avute la dispoziție de petiționar, în cazul concret, prin formularea unui recurs împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, iar, ulterior, prin contestația la executare ce urmărește desființarea actelor de executare întocmite cu încălcarea legii, acțiune pe care petentul a promovat-o deja.

Așadar, legiuitorul nu exclude și nimeni nu ar trebui să facă acest lucru, în legătură cu faptul că în anumite situații, în circumstanțe excepționale, pot apare și erori în administrarea justiției, acestea, însă, se remediază după cum în mod corect a reținut și parchetul, doar prin intermediul căilor de atac ce se adresează împotriva hotărârilor nelegale. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul T.I.F., solicitând Înaltei Curți casarea hotărârii și desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la Parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatului magistrat P.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 249, art. 289 și art. 291 C. pen.

Recurentul petiționar a reiterat în cadrul motivelor de recurs și a criticilor aduse hotărârii atacate, aspectele vizând modul abuziv în care atât magistratul judecător cât și grefierul au procedat prin încheiere la învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri civile ce nu avea caracter definitiv, dar și cu privire la maniera în care executorul judecătoresc a efectuat acte de executare silită împotriva bunurilor sale. S-a invocat, de asemenea, de către petiționar, prin apărătorul său ales, că prin învestirea cu formulă executorie a acelei hotărâri judecătorești au fost afectate interesele patrimoniale ale petentului, iar pe de altă parte s-a susținut că urmare a plângerii penale formulate împotriva intimaților în cauză, procurorul nu a efectuat niciun act de cercetare, astfel cum s-ar fi impus.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor aduse, dar și în conformitate cu prevederile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea fiind legală și temeinică în virtutea următoarele considerente: Judecând plângerea, în conformitate cu art. 278 C. proc. pen., instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror, având în vedere actele premergătoare efectuate, analizând în mod corespunzător toate împrejurările și aspectele sesizate de petiționar, modul în care ele se regăsesc în lucrările cauzei și concluziile la care a ajuns organul de urmărire penală. Începerea urmăririi penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni, impunându-se totodată constatarea inexistenței vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. în care punerea în mișcare a acțiunii penale ori exercitarea acesteia este împiedicată. Soluțiile adoptate de procuror, în virtutea dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., s-au făcut cu respectarea acestor prevederi, petiționarul înțelegând să valorifice criticile și nemulțumirile față de exercitarea atribuțiilor specifice de către magistrat și personalul auxiliar în cadrul activității de jurisdicție, formulând plângere penală împotriva acestora, context în care concluzia organului de urmărire penală, potrivit căreia hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, este corectă. Prin urmare, constatarea neînceperii urmăririi penale cu privire la inexistența unor indicii vizând săvârșirea infracțiunii reclamate de petiționar apare ca justificată pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză.

Pe de altă parte, nici susținerile petentului potrivit cărora prin executarea silită începută împotriva sa de către executorul judecătoresc i-ar fi produs importante prejudicii materiale nu sunt fondate, procedurile specifice nefiind finalizate. Îndeplinirea de către intimați, în cadrul atribuțiilor de serviciu, a actelor procedurale și procesuale cenzurabile în calea de atac prevăzută de lege, în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna-credință, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor sesizate. Pe cale de consecință, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul formulat de petiționarul T.I.F.

împotriva Sentinței penale nr. 110 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I.F. împotriva Sentinței penale nr. 110/F din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2011. Procesat de GGC - LM