ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 883/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 883/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:

fond

Reclamanții C.C. și A.H.L. au

formulat la 19 octombrie 2011 o acțiune împotriva pârâtului B.M. având ca

obiect constatarea calității de autor a reclamanților și pârâtului, pe

capitole, în opera comună intitulată „Poluarea electromagnetică vol. II, în

sensul art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 și, în subsidiar, constatarea că

pârâtul este autorul exclusiv al cap. 1, 3, 4 și 5 din lucrarea menționată.

Reclamanții

și-au motivat acțiunea pe împrejurarea că, instituțiile superioare de

învățământ la care aceștia sunt profesori, Universitatea Politehnică București

și Universitatea V. din Targoviște, au primit o sesizare din partea autorului

german al lucrării „Compatibilitatea electromagnetică".

Sesizarea se referea

la împrejurarea că vol. 11 al lucrării „Poluarea electromagnetică"

reproduce părți importante din traducerea în limba română a cărții autorului

german Adolf J. Schwab. Reclamanții au susținut că verificările, în urma

sesizării, au relevat împrejurarea că pasajele reclamate au fost introduse în

volumul II al lucrării „Poluarea electromagnetică", la inițiativa

pârâtului care, la vremea elaborării lucrării, era doctorand, pasajele inserate

constituind o parte din viitoarea sa teză de doctorat.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1955 din 16

noiembrie 2011 a respins acțiunea formulată de reclamanții C.C. și A.H.L

împotriva pârâtului B.M., ca neîntemeiată.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că în lucrarea care îi are coautori pe cei doi

reclamanți si pe pârât nu se fac precizări nici în cuprins, nici pe copertă

despre repartizarea pe capitole a contribuției autorilor, împrejurare care a

condus Ia concluzia că lucrarea realizată are regimul de operă comună, în

sensul art 5 din Legea nr. 8/1995, fiind prezumați coautori, toți autorii

menționați pe copertă și că aceasta a fost manifestarea de voință a autorilor.

S-a apreciat că

pentru răsturnarea prezumției sus-amintite, referatul "Metode de măsurare

utilizate în evaluarea compatibilității electromagnetice a echipamentelor

radioelectrice", întocmit de inginer B.M., pârâtul din cauză, nu

constituie o dovadă a afirmațiilor reclamanților, în sensul că pârâtul, autor

al acestui referat, este și autor al cap. 1, 3, 4 și 5 din lucrare. La această

concluzie a ajuns instanța de fond, reținând că în cauză nu a existat o

constatare de specialitate privind identitatea dintre conținutul referatului și

conținutul capitolelor menționate și nici nu a existat o recunoaștere din

partea pârâtului, în acest sens.

Constatându-se

că reclamanții nu au dovedit cererea formulată, potrivit regulii actori

incumbit probaîio, acțiunea a fost respinsă.

apel

Curtea de Apel

București, secția a IX-a, prin Decizia civilă nr. 109A din 30 mai 2013 a

respins apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1955 din 16

noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civiiă.

Instanța de

apel a reținut că pentru operele comune pentru care există prezumția legală de

coautor asupra întregii opere - instituită de art. 5 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 8/1996 - legiuitorul a prevăzut posibilitatea de a răsturna această

prezumție prin introducerea în art. 6 din aceeași lege, în mod expres, a

interdicției de a se atribui vreunuia dintre autori a unui drept distinct

asupra ansamblului operei create.

S-a constatat că

deși reclamanții au solicitat o serie de probe pentru a răsturna prezumția

legală a coautoratului, asupra operei în ansamblul ei, instanța de fond a omis

să se pronunțe asupra acestor probatorii necesare soluționării fondului cauzei,

deși în considerentele sentinței s-a reținut caracterul insuficient al probelor

administrate.

Sub acest

aspect, instanța de apel a considerat Întemeiată critica formulată de

reclamanți în apel, observându-se ca instanța a ignorat obligațiile ce îi revin

judecătorului în virtutea rolului său activ.

În apel au fost

încuviințate pentru apelanții reclamanți și pentru intimatul pârât, probe cu

înscrisuri, interogatorii reciproce și o expertiză având ca obiective

constatarea identității dintre conținutul referatului de doctorat aparținând

intimatului pârât și conținutul cap. 1, 3, 4 și 5 din lucrarea „Poluarea

electromagnetică", precum și verificarea cu privire la conținutul acestei

lucrări, în sensul dacă aceasta se identifică cu lucrarea „Compatibilitatea

electromagnetică" avându-l ca autor pe Adolf J. Schwab.

Instanța a

constatat că pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a susținut în principal, că

nu a avut cunoștință despre publicarea lucrării „Poluarea

electromagnetică" și că nu și-a exprimat acordul pentru preluarea unor

părți din lucrarea sa de doctorat în cadrul acesteia, astfel încât el nu este

nici coautor al lucrării în ansamblu și nici autor ai capitolelor menționate.

În urma

analizei probelor administrate în această fază a dosarului precum și în prima

instanță, curtea de apel a reținut că nu s-a dovedit existența acordului

pârâtului B.M. pentru publicarea unor părți din referatul sau de doctorat în

cadrul lucrării „Poluarea electromagnetică" vol. II și, ca urmare, s-a

constatat că pârâtul nu are calitatea de autor exclusiv asupra cap. 1, 3, 4 și

5 din această lucrare. S-a apreciat că lucrarea are caracterul de operă comună,

în sensul art. 4 din lege, deoarece din probele administrate în cauză, nu a

rezultat voința autorilor de a se face distincție cu privire la paternitatea pe

capitole a lucrării.

S-a constatat

că din cuprinsul răspunsurilor Ia interogatoriu propus de pârâtul B.M.,

reclamantul C.C. a recunoscut că nu a solicitat pârâtului să semneze un acord

privind preluarea unor părți din referatele depuse în vederea susținerii

lucrării de doctorat, și nici pentru editare și că această colaborare s-a bazat

pe încredere.

S-a reținut că

reclamantul H.A., în interogatoriul luat de pârât acestuia, a afirmat că a

existat doar o înțelegere verbală pentru a lucra și redacta împreună această

carte.

instanța a mai

reținut că un înscris intitulat „declarație", reprezentând un acord al

pârâtului privind publicarea lucrării în cauză, nu a fost semnat, pârâtul

afirmând că a fost contactat de reclamantul C. pentru a-și asuma contribuția la

volumul II al lucrării în sensul de a semna această declarație, însă a refuzat

semnarea acelui document.

S-a mai

observat - deși în adresa M.E.N., s-a afirmat că lucrarea „Poluarea electromagnetică"

vol. II, a făcut parte din contractul încheiat în anul 2005 de I.C.P.E. - Editura

E. cu M.E.C. - că acest contract nu a fost găsit în arhiva A.N.C.S., iar

contractul de editare al acestei lucrări (fila 525 din dosarul de apel), este

semnat, în calitate de autor doar de către reclamantul C.C.

Din raportul de

expertiză tehnică efectuată în cauză, curtea de apel a reținut concluzia

expertului în sensul că, exceptând conținutul a 3 figuri menționate în tabelul

1, referatul de doctorat al pârâtului, din data de 28 septembrie 2004 este

identic cu conținutul celor 4 cap. 1, 3, 4, 5 din volumul lî al lucrării

analizate. S-a mai reținut concluzia că lucrarea „Poluarea

electromagnetică" conține pasaje și figuri care se regăsesc în mod identic

în lucrarea „Compatibilitatea electromagnetică" avându-l ca autor pe Adolf

J. Schwab.

Instanța de

apel a apreciat că deși prin raportul de expertiză s-a făcut dovada identității

dintre referatul de doctorat aparținând pârâtului și cap. 1, 3, 4, 5 din

lucrarea în cauză, în absența dovedirii acordului pârâtului la includerea

referatului său în conținutul lucrării cât și pentru publicarea acestei lucrări

sub numele său și al reclamanților, nu se poate reține că pârâtul are calitatea

de autor exclusiv al capitolelor menționate.

Cât privește

încălcarea dreptului de divulgare al pârâtului cu privire la care fac vorbire

reclamanții în cuprinsul notelor scrise, instanța de apel a reținut că acesta

poate privi publicarea fără acordul său a tezei de doctorat, însă în spetață

este vorba despre preluarea acestei teze de doctorat în cadrul unei alte

lucrări, tară acordul pârâtului. Mai mult decât atât, s-a reținut că pârâtul în

cauză nu a susținut niciodată încălcarea dreptului sau de divulgare, ci faptul

că acesta nu este autorul capitolelor menționate în cuprinsul lucrării.

S-a constat în

mod egal că în cauză nu s-a dovedit intenția pârâtului de a publica o lucrare

științifică având conținutul referatelor de doctorat depuse de acesta la

decanatul facultății, cu toate consecințele juridice ce decurg din aceasta.

A fost

considerată ca fiind nefondată susținerea apelanților reclamanți, în sensul

posibilității manifestării opoziției de către pârât la publicarea lucrării,

apreciindu-se că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (3) din

Legea nr. 8/1996.

Nefondată a

fost calificată și susținerea apelanților reclamanți privind caracterul public

al referatelor, cu consecința publicării acestora fără acordul autorului lor,

reținându-se în acest sens că nu s-a tăcut dovada susținerii publice a referatului

din 2004 întocmit de pârât.

S-a reținut că

la dosar s-a depus o cerere formulată de intimatul pârât la data de 2 decembrie

2008 pentru prelungirea cu un an a perioadei de pregătire a doctoratului, iar

îa această cerere a fost atașată o formă nedefinită a lucrării de doctorat,

aceste înscrisuri fiind ulterioare publicării lucrării „Poluarea electromagnetică"

vol. II. S-a considerat că depunerea ulterioară de către pârât la decanat, a

unui referat cu un conținut similar, nu face dovada caracterului public al

acestui document, câtă vreme lucrarea nu a fost susținută în mod public și nu a

fost incorporată de către autor în conținutul altei lucrări științifice.

Apărarea

pârâtului - în sensul că nu este autor, deoarece pe coperta lucrării în

discuție, nu apare numele său, fiind indicat M.B. și nu M.B., cum se numește

acesta - a fost apreciată ca nefondată deoarece menționarea greșită a numelui,

constituie o simplă eroare materială de la momentul apariției lucrării care

ulterior a fost corectată prin inserarea unei erate.

Cât privește

respingerea primului capăt de cerere, referitor la constatarea calității de

autor a reclamanților și respectiv a pârâtului, pe capitole, instanța de apel a

reținut că în apel nu s-au formulat critici sub acest aspect, așa încât soluția

pronunțată de instanța de fond nu poate fi analizată decât în condițiile

prevăzute de art 295 C. proc. civ., respectiv în limitele cererii de apel

Totodată, s-a

apreciat că și în ipoteza în care s-ar fi constatat că prin cererea de apel s-a

criticat în mod implicit și felul de soluționare a primului capăt de cerere,

s-a reținut că atâta vreme cât s-a considerat ca nefiind dovedită calitatea

pârâtului de autor exclisiv pentru cap. 1, 3, 4, 5 din lucrare, în cauză

neadministrându-se probe privind calitatea de autori a reclamanților pentru

capitolele mai sus arătate, în mod corect a fost respinsă această cerere ca

nefondată.

Reclamanții au

declarat recurs la 26 septembrie 2013, în termen legal, împotriva Deciziei nr.

109/A din 30 mai 2013 a Curții de Apel București.

Au fost

invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

dezvoltate prin trei critici principale.

În primul rând

s-a susținut că decizia atacată este rezultatul unei motivări străine de

cererea cu care a fost investită instanța, fiind totodată rezultatul aplicării

greșite a legii în ceea ce privește principiile legale ale aprecierii probelor.

S-a arătat că

în mod nefondat au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză cu

privire la identitatea referatului de doctorat aparținând intimatului și a cap.

1, 3, 4, și 5 din carte, pe baza unei prezumții a instanței că pârâtul nu

și-ar fi dat acordul la includerea referatului în conținutul cărții și la

publicarea acesteia.

S-a susținut că

au fost încălcate dispozițiile art. 20Î alin. (1) C. proc. civ., care nu permit

motivarea deciziei pe baza prezumției magistratului câtă vreme instanța a

considerat necesară părerea unui specialist, sens în care s-a și efectuat o

expertiză în cauză.

Recurenții au

invocat greșita reținere a considerentului potrivit căruia referatul de

doctorat nu ar fi fost susținut public, instanța considerând în mod eronat și

în neconcordanță cu inscrisurile administrate o asemenea realitate. S-a arătat

că reclamanții au dovedit și în fața instanței de apel că ia 28 septembrie 2004

în temeiul dispozițiilor art. 17 din H.G. nr. 37/1999, privind organizarea și

desfășurarea doctoratelor, referatele de cercetare din cadrul doctoratului,

inclusiv referatul intimatului pârât, se susțineau public în fața Comisiilor de

doctorat,

Recurenții au

mai arătat că instanța de apel a dezlegat greșit problema raportului juridic

născut din contractul de editare, necercetând acest act și nici înscrisurile

depuse la dosar de către M.E.C. (fișa de calcul economic de la fila 524,

inscrisul emis de Editura E., care îl menționează printre coautori pe B.M.,

site-ul aceluiaș minister în care apare numele pârâtului ca autor al cărții,

imaginile din laboratorul condus de pârât trimise reclamantului C.C. pentru a

fi inserate în carte).

De asemenea s-a

criticat modul în care instanța a interpretat, în favoarea pârâtului

răspunsurile acestuia la interogatoriul luat de către reclamanți, contrar

principiului potrivit căruia mărturisirea se poate folosi numai în favoarea

părții potrivnice.

În al doilea

rând recurenții au susținut că decizia pronunțată are o motivare contradictorie

atât în ceea ce privește aplicarea normelor juridice referitoare la

interpretarea probelor cât și la stabilirea legii incidente.

Recurenții au

arătat că deși instanșa de apel a reținut coautoratul pârâtului deoarece

autorii nu au precizat contribuția lor distinctă, pe capitole, la lucrare,

refuză să constate identitatea dintre capitolele în cauză și referatul

intimatului pârât.

S-a susținut că

de vreme ce pârâtul figurează pe coperta lucrării, iar reclamanții și-au

însușit în mod deliberat rezultatul muncii și creației acestuia, instanța nu

poate prezuma lipsa acordului pârâtului pentru ca referatul acestuia sa fie

inclus în lucrare, prezumția instanței bazându-se pe simpla afiramație a

pârâtului, acauzat de plagiat.

Recurenții au

mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 3 și 4 alin. (1) din Legea nr.

8/1996, deoarece pârâtul și-a asumat calitatea de autor al referatului ce

constituie conținutul cap. 1, 3, 4 și 5 din lucrare, încă de la data

susținerii referatului în mod public, la 28 septembrie 2004, în cadrul

comisiei.

S-a mai

susținut că insuși pârâtul a recunoscut în întâmpinarea depusă în apel că, el

personal a întocmit referatele ce constituie cap. 1, 3, 4 și 5 ale

lucrării și că este posibil ca la întocmirea acestora să fi apelat la materiale

preluate de pe internet unde nu întotdeauna sunt indicate sursele. Ca urmare,

au susținut recurenții, nu este permis instanței, pe baza unor prezumții să

rețină o situație contrară celei recunoscute de intimatul pârât,

S-a mai arătat

că deși instanța de apel a reținut că lipsește dovada acordului intimatului

pentru publicarea unor părți din referatul acestuia, cu consecința constatării

lipsei calității de coautor a intimatului, instanța, în mod contradictoriu

statuează că există o prezumție a paternității unei creații pentru persoana sub

numele căreia opera a fost adusă la cunoștința publică, potrivit art. 4 din

Legea nr. 8/1996, recunoscând implicit calitatea de coautor a intimatului pârât

însî asupra întregii lucrări,

În acest sens

recurenții au arătat că în cauză este aplicabil art. 3 din Legea nr 8/1996, cu

consecința răsturnării prezumției de coautorat pentru întreaga lucrare,

întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. (1) din aceeași Lege, bazată pe

menționarea numelor coautorilor pe coperta lucrării, față de recunoastrerea

pârâtului că este autorul refereatelor de doctorat, iar cap. 1, 3, 4 si 5 din

lucrare redau întocmai conținutul referatului susținut public la 28 septembrie 2004

.

Recurenții au

mai criticat faptul că instanța a stabilit că în absența dovedirii acordului

pârâtului la includerea referatului său în conținutul lucrării nu se poate

reține că s-a dovedit calitatea pârâtului de autor exclusiv al capitolelor

menționate. Aceasta deoarece pârâtul a recunoscut că referatele care constituie

capitolele sus menționate ale lucrării îi aparțin, iar la această concluzie a

ajuns și raportul de expertiză în care se afirmă că referatul pârâtului se

regăsește întocmai în capitolele în discuție.

În al treilea

rând recurenții au susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu

interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, și anume a art. 295 C.

proc. civ. rămânând nedezlegat primul capăt de cerere din acțiune privind

constatarea, în cadrul operei comune, a contribuției distincte a coautorilor,

pe capitole.

Recurenții au

arătat că la punctul lî din motivele de apel au criticat soluția instanței de

fond cu privire la fiecare capăt de cerere iar în notele scrise depuse separat

în dosar au adus argumente în susținerea cererii privind stabilirea

contribuției proprii, distincte, pe capitole.

Recurenții au

arătat că instanța de apel a omis să cerceteze această critică și a înlăturat,

tară temei și fără să motiveze, apărările reclamanților privitoare la corecta

stabilire a situației de fapt în raport de pretențiile deduse judecății.

S-a mai

susținut greșita aplicare a art. 177 C. proc. civ., verificarea de scripte,

formulată la termenul din 16 mai 2013 și care nu a mai fost dezlegată, soluție

greșită deoarece recurentul C.C. a denunțat contractul de editare la termenul

din 11 aprilie 2013.

Intimând pârât,

M.B., a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

A susținut, în

esență, că la data publicării lucrării „Poluarea electromagnetică" voi II,

în anul 2005, lucrarea, sa de doctorat nu fusese finalizată și nici susținută,

acesta solicitând în anul 2008 chiar o prelungire cu un an a perioadei de

pregătire a doctoratului.

În acest context

pârâtul a afirmat că nersepectarea dispozițiilor art. 201 C. proc. civ.,

critică susținută în recurs de reclamanți, este nefondată. Această dispoziție

nu obligă instanța să valorifice un raport de expertiză efectuat în cauză, ci

îi dă posibilitatea să-l valideze sau nu în raport de ansamblul probelor

administrate.

S-a susținut ca

în mod corect instanța a reținut concluziile expertizei care se referă la „draftul

referatului de doctorat din 28 septembrie 2004" și la conținutul volumului

ii al lucrării din discuție, dar și la pasaje și figuri care se regăsesc în

lucrarea „Compatibilitatea electromagnetică" avându- ca autor pe Adolf J.

Schwab, publicată în 1996.

Ca urmare, a

susținut intimatul-pârât, instanța nu putea să țină seama de un referat de

doctorat care nu a fost niciodată susținut în mod public și a conscluzionat în

mod corect că pârâtul nu și-a dat acordul la publicarea lucrării.

Intimatul-pârât

a mai arătat că nu are nici o responsabilitrate pentru apariția lucrării,

neavând inițiativa de a publica părți ale posibilei lucrări de doctorat, că nu

și-a înscris numele pe lucrare și nici nu a avut nici un beneficiu patrimonial

sau nepatrimonial, din faptul publicării acesteia.

Pârâtul a mai

semnalat că erata cu privire la numele unuia dintre autori apărut pe carte (M.

în loc de M.) s-a făcut în anul 2012, după depunerea apelului și după

formularea întâmpinării de către pârât.

Cât privește

afirmația „acuzat de plagiat", existentă în recursul reclamanților,

intimatul- pârât a solicitat a se observa că, nefiind finalizată lucrarea sa de

doctorat, nici unul din referate și nici presupusa lucrare de doctorat nu sunt

Însoțite de o bibliografie (care este de regula inserată la finele unei

asemenea lucrări). Cum pârâtul a renunțat la obținerea titlului de doctor și la

susținerea lucrării, nu s-a mai depus o atare bibliografie șî, în lipsa

acesteia, nu exista posibilitatea de a se verifica dacă a existat sau nu un

element intenționai de a prezenta textele preluate si necitate, ca fiind

creația sa persoanală.

Intimatul pârât

a mai solicitat respingerea și a motivului de recurs referitor la nedezlegarea

primului capăt de cerere din acțiune, în raport de Împrejurarea că instanța de

apel nu a încălcat dispozițiile art. 295 C. proc. civ., ci a procedat întocmai

prevederilor acestui articol. S-a stabilit corect situația de fapt

constatand-se că pârâtul nu și-a dat niciodată acordul pentru editarea lucrării

și nici pentru preluarea vreunui referat, în vederea publicării.

Faptul ca

instanța a respins solicitarea de a se constata paternitatea asupra capitolelor

în persoana pârâtului nu înseamnă, a susținut intimatul, că au fost încălcate

prevederile invocate. Instanța a dispus completarea probelor în temeiul art.

295 alin. (2) C. proc. civ. și, în lipsa prezentării originalului contractului

de editare, în mod corect s-a concluzionat că acest document nu cuprinde și

voința pârâtului având în vedere și alte probe și anume faptul că Editura E. a

purtat întreaga corespondență exclusiv cu reclamantul C.C.

instanței de recurs.

Examinând

decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de actele

dosarului, se contată că aceasta este nelegală sub aspectele și pentru

considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

În cauză,

instanța a considerat aplicabile sau nu dispoziții ale legii nr. 8/1996 deși

situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, pe baza probelor administrate,

analizate și interpretate în raport de poziția divergentă a părților, pentru

verificarea și confirmarea susținerilor și apărărilor acestora.

Sub acest

aspect deși s-a reținut prezumția legală de coautor asupra întregii opere a

pârâtului, în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 -

instanța a constatat totuși că pârâtul este redactorul unor referate de

doctorat dar nu și-a dat acordul pentru includerea acestora în lucrarea

publicată.

La acest punct,

instanța, în mod greșit face aplicarea prezumției de autor, facându-l pe pârât

în mod paradoxal și contradictoriu, autorul întregii opere, deși atât

reclamanții prin acțiune cât și pârâtul, prin declarațiile din timpul

procesului au susținut că pârâtul nu a elaborat decât anumite referate,

regăsite în cap. 1, 3, 4 și 5 din vol. 2 al lucrării.

Cu alte

cuvinte, instanța deși stabilește că pârâtul nu este autorul capitolelor în

discuție pentru că nu și-a dat acordul să fie introduse în lucrarea publicată,

îl face pe acesta, aplicând prezumția de coautorat» autor al întregii opere în

temeiul art. 5, alin. (1).

Soluția

instanței se bazează pe o motivare contradictorie și pe o greșită interpretare

și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 8/ 1996, cât privește noțiunile de operă

(comună/colectivă) și autor (coautor), astfel cum ele sunt reglementate în art.

1-6.

Instanța de

apel nu s-a preocupat să examineze probele existente în dosar și eventual să

dispună noi probe, pentru a identifica dacă există elemente din care să se

poată reține că pârâtul și-a dat acordul pentru publicarea referatelor

întocmite de el pe parcursul elaborării tezei de doctorat.

Astfel, în

documentul depus în dosarul de apel ia filele 210-216, se prezintă o listă a

subvențiilor acordate de Ministerul Educației pentru anul 2004, publicată în

format electronic. La pag. 7 în acest document (fila 276 în dosar) este

menționată Editura E. (poziția 331), cu mai multe lucrări, printre care și

lucrarea „Poluarea electromagnetică" vol. II (poziția 343) care are

indicat la rubrica autori numai pe B.M. (trecut al treilea pe coperta cărții în

discute).

Nu a fost

identificată nici persoana de la care s-au transmis prin poșta electronică fotografii

din laborator, solicitate de editură și care au apărut în cap. 5 din vol. II ai

cărții (filele 262-269 în dosar).

Instanța nu a

elucidat nici modul în care s-a încheiat contractul de editare, chiar și în

lipsa originalului acestui document, și a lăsat neclarificată veridicitatea

copiei depusă îa dosar, conținând semnătura și domiciliul reclamantului C.,

contestate de acesta, potrivit declarațlor exprese făcute de parte în ședință

publică și consemnate în încheierea din 11 aprilie 2013.

Se constată

întemeiate criticiie fondate în motivele de recurs invocate (art. 304 alin. (7)

și (9) C. proc. civ.), cu privire la motivarea contradictorie și greșita

interpretare a legii.

Observând

așadar ca împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, înalta Curte nu

se poate pronunța asupra fondului pricinii în condițiile prevăzute de art. 314 C.

proc. civ., împrejurare în raport de care se impune admiterea recursului și

casarea deciziei cu trimitrea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Față de

poziția diferită a părților (reclamanții pretind existența unei înțelegeri cu

pârâtul pentru publicare, iar acesta din urmă neagă o asemenea înțelegere,

susținând că editura a corespondat exclusiv cu reclamantul C., care a și semnat

contractul de editare), se impun -pentru corecta stabilire a situației de fapt

și, corespunzător acesteia, a raporturilor create între părți, având în vedere

calitatea și natura relațiilor dintre acestea la acel moment - analizarea

înscrisurilor mai sus semnalate precum și a oricăror alte elemente (probe)

pertinente, din examinarea cărora să se poată stabili dacă conduita pârâtului

poare fi interpretată în sensul existenței unui acord pentru publicarea

lucrării, având In vedere și dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 8/1996

cu privire la raporturile dintre autor si editor.

După

determinarea situației de fapt și, în raport de aceasta, a relațiilor juridice

create între părți, instanța va examina și criticile referitoare la modul în

care a fost soluționat primul capăt de cerere din acțiune, cu privire ia care

în mod greșit s-a reținut că nu s-au formulat critici în apel.

Pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis

recursul și s-a dispus casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului

la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții C.C. și A.H. împotriva Deciziei nr. 109/A din data de

30 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.