ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra

recursului de fata, în condițiile art. 256 C. proc. civ., c

onstată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 22 iunie 2005 pe rolul Tribunalului București,

secția a

III-a

civilă, reclamantul M.O. a chemat în judecată pe pârâta D.C.

și a solicitat

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

-

recunoașterea dreptului reclamantului de autor izvorât din publicarea în anul

1999 a

lucrării

"Drept comunitar. Cele patru libertăți fundamentale. Politici

comunitare" la Editura

ALL

BECK;

-

constatarea încălcării acestui drept de către pârâtă prin publicarea

articolului cu titlul "Unele probleme privind transportul maritim în

Uniunea Europeana cu referire la acordul de asociere cu România", publicat

in Revista Română de Drept Maritim nr. 1/2002;

-

publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanței de

judecată,

pe cheltuiala pârâtei;

-

obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 10.000 Euro;

-

obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că a publicat în anul 1999

lucrarea "Drept

comunitar. Cele patru libertăți fundamentale. Politici comunitare"

la Editura ALL BECK.

În anul 2002,

pârâta a publicat in Revista română de drept maritim nr. 1/2002 un articol cu

titlul "Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeană,

cu referire la acordul de asociere cu România".

Susține reclamantul că o parte din conținutul articolului publicat de

pârâtă constituie

o reproducere

(copiere)

ad litteram

a unor fragmente mai mari sau mai mici din

Capitolul

2A.-„Transporturile maritime"a\

lucrării sale, fără a exista vreo contribuție a pârâtei în

conținutul

acestor fragmente.

R

elativ la fragmentele și paginile indicate în

cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că opera pârâtei nu

este originală, întrucât nu se poate izola sau identifica

absolut nici o contribuție personală a acesteia

iar asemănările dintre aceste fragmente și

conținutul paginilor din lucrarea pârâtei sunt identice până la

confuzie, cu consecința de a

face să

se creadă că ideile, opiniile, formulările existente în conținutul articolului

autoarei-

pârâte i-ar aparține chiar acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1418 din 31 octombrie 2006 Tribunalul

București, secția a III- a civilă, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantul M.O.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere, sub

aspectul criticilor

formulate

ulterior în căile de atac, următoarele considerente:

Opera reclamantului, asupra căreia acesta deține drepturile de autor

prevăzute de lege,

este lucrarea "Drept comunitar. Cele patru libertăți fundamentale.

Politici comunitare",

monografie

publicată în 1999 de Editura AII Beck. în cadrul capitolului

V

-"Politici

sectoriale"- este cuprins subcapitolul

"Transporturile maritime", în care autorul tratează pe

larg reglementarea legală la nivel comunitar în

domeniu și regimul juridic al concurenței în

transporturile comunitare

maritime de mărfuri.

Articolul pârâtei, publicat în Revista română de drept maritim nr.

1/2002, intitulat

"Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeană,

cu referire la Acordul

de asociere" prezintă în prima parte, pe scurt,

legislația comunitară în materia transporturilor,

până in 1990, în ordine cronologică.

Actele

comunitare de după 1990 sunt menționate în funcție de obiectul de

reglementare, cu sublinierea conținutului

dispozițiilor respective, numărul și publicația în

care au apărut fiind

menționate în subsolul paginii. Articolul face referire pe scurt și la

regimul juridic al concurenței în transporturile

comunitare maritime de mărfuri, amintind de Regulamentul Consiliului nr.

4056/1986 prin care se consacră anumite principii și reguli ale

concurenței,

iar în final sunt enumerate principiile generale ale Acordului european de

asociere între România și Uniunea Europeană,

autoarea insistând pe conținutul art. 57 din

acord.

Tribunalul a apreciat că din examinarea comparativă a celor două

lucrări rezultă că

abordarea reclamantului este foarte amplă și detaliată, pe când

articolul pârâtei constituie o

prezentare succintă a problemelor pe care le anunță

titlul acestuia. De asemenea, maniera de

expunere de către pârâtă a actelor normative in

discuție este diversă, prin cuprinderea în text

a celor mai importante și enumerarea la notele de

subsol a altora.

Din aceste motive, tribunalul a concluzionat că articolul pârâtei nu

încalcă dreptul de

autor al reclamantului, deși problemele pe care le abordează se regăsesc

într-o manieră foarte

amplă în

conținutul lucrării reclamantului, motiv pentru care articolul incriminat face

trimitere prin notele de subsol la lucrarea "Drept comunitar ... ".

Împrejurarea că pârâta prezintă aproximativ aceleași acte normative

comunitare a fost

apreciată de

tribunal ca nefiind imputabilă acesteia, atâta timp cât este vorba de o operă

științifică, în care autorul poate relua în manieră proprie aceeași

problematică și chiar

aceleași idei ale

altor autori, nefiind obligatoriu pentru ca opera respectivă să facă obiectul

protecției legale ca ea să conțină idei noi în

legătură cu problemele sau subiectele prezentate.

Tribunalul și-a însușit și concluziile punctului de vedere al

specialistului desemnat în

cauză,

conform cărora nu există în articolul pârâtei o reproducere fidelă din lucrarea

reclamantului, acesta fiind citat în

cuprinsul articolului pârâtei în temeiul art. 33 din Legea

nr. 8/1996,

prin indicarea sursei și numelui autorului citat. Pentru a ajunge la aceste

concluzii, specialistul desemnat a făcut o

comparație a celor două lucrări, arătând că pârâta

abordează aceeași tematică a transporturilor

maritime, dar într-o formulă sintetică și din perspectiva integrării României

in Uniunea Europeană și a concluzionat în sensul că nu se

poate indica

vreun pasaj reprodus din lucrarea reclamantului.

Respingând

cererea reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de autor,

tribunalul a respins ca nefondate și celelalte

capete de cerere care derivau din capătul doi din

acțiune și care se refereau la obligarea pârâtei

la plata daunelor morale în valoare de 10 000 E

uro și la publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii

instanței.

Prin decizia civilă nr. 92A din 6 aprilie 2007, Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă

și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondate ambele

apeluri formulate de apelantul reclamant M.O. și pârâta D.C.

împotriva sentinței civile nr. 1418 din 31

octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a

civilă.

Interesează

sub aspectul controlului de legalitate declanșat prin promovarea

recursului în cauza, față de dispozițiile art. 295

alin. (2) C. proc. civ., următoarele considerente ale

hotărârii

pronunțate de instanța de apel:

Prin acțiunea formulată, reclamantul a susținut că pârâta i-ar fi

reprodus fără drept în

articolul pe care 1-a publicat, părți din opera sa,

pentru care beneficiază de protecție legală.

Curtea a considerat că, în aceste circumstanțe,

trebuie să se pronunțe mai întâi și să

stabilească

sfera noțiunii de reproducere fără drept sau, cum mai este definit în limbaj

uzual,

plagiatul.

Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut că în susținerea apelului

sau reclamantul a făcut referiri la necesitatea interpretării noțiunii de

plagiat astfel cum această sintagmă a fost

definită de către Comitetul

Editorial al revistei Europolis a Facultății de Științe Politice și

Administrative din

Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca, unde se arată că "plagiatul

este prezentarea ca fiind munca proprie a cuiva, a cuvintelor, ideilor,

argumentelor unei alte persoane, fără o corectă recunoaștere a sursei prin

citare, referire sau notă. Prin urmare, este

vorba de plagiat atât atunci când cuvintele unei alte

persoane sunt reproduse fără

recunoașterea

sursei, cât și atunci când ideile sau argumentele altei persoane sunt

parafrazate

astfel încât cititorul ar putea crede că ele aparțin

autorului textului".

Curtea a

apreciat că un astfel de punct de vedere nu poate fi însușit și aplicat în

prezenta cauză pentru următoarele argumente:

Pe de o parte, definirea unei sintagme de această natură nu se poate

face decât pe baza

dispozițiilor legale relevante și printr-o operațiune proprie de

interpretare făcută de instanță,

punctul de vedere exprimat de o organizație sau altă

instituție privată sau publică, fără

competențe de interpretare oficială a legii,

nefiind unul de care instanța trebuie să țină seama

în mod obligatoriu.

Pe de altă

parte, Curtea a reținut că o astfel de accepțiune a noțiunii de plagiat nu

poate fi reținută în aplicarea Legii nr. 8/2004

pentru simplul motiv Legea nr. 8/1996 nu

protejează ideile. O astfel de viziune asupra noțiunii de plagiat poate

fi împărtășită în materia

cercetării științifice, dar numai în

condițiile incidenței dispozițiilor Legii nr. 206/2004

privind buna conduită în cercetarea științifica, dezvoltarea

tehnologică și inovare. în această lege plagiatul este definit ca fiind

"însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor

sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost

obținute,

prezentându-le drept creație personală".

Însă Curtea a

concluzionat în sensul că în speța de față, aplicabilitatea Legii nr.

206/2004 este exclusă pentru simplul motiv că

cercetarea caracterului ilicit al faptei pârâtei

se analizează în raport cu legea în vigoare la data săvârșirii faptei.

Or, la nivelul anului 2002,

Legea nr.

206/2004 nu era în vigoare, astfel încât este exclusă aplicarea acesteia pentru

interpretarea noțiunii de plagiat.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat eventuala reproducere și

caracterul licit

sau ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii 8/1996 în vigoare la

nivelul anului 2002,

excluzând astfel de la protecție ideile expuse în opera reclamantului.

Procedând la analiza comparativă a celor două opere Curtea a constatat

că, privit sub

aspect unitar,

articolul publicat de pârâtă nu reprezintă o copie fidelă sau similară până

aproape de identitate cu o porțiune unitară,

continuă din opera reclamantului, chiar acesta

indicând în cuprinsul

acțiunii că numai anumite pasaje din opera pârâtei se regăsesc în cuprinsul

unor pagini diferite în opera sa.

Curtea a apreciat că, în aceste condiții, chiar dacă, ipotetic, toate

frazele din articolul

pârâtei ar constitui o reproducere a unor părți separate din opera

reclamantului, problema

eventualei reproduceri nu se va pune cu privire la modul

de expunere a acestor fraze sau alineate (pârâta având un drept de autor

propriu asupra modului de îmbinare a acestora), ci

cu privire la fiecare frază, propoziție sau alineat.

Din această

perspectivă, Curtea a procedat la analiza fiecărei fraze, propoziții sau

alineat din articolul pârâtei pentru a verifica

dacă reprezintă o reproducere a vreunei părți din opera reclamantului și a

stabili dacă această eventuală reproducere ar fi ilicită.

La analizarea eventualului caracter ilicit Curtea a avut în vedere și

natura juridică a

celor două opere, determinată de apartenența la categoria lucrărilor cu

caracter științific în

materia dreptului comunitar, reținând că în astfel de

lucrări originalitatea este atenuată de

forma de exprimare a ideilor sau de redare a

informațiilor în conținutul unor astfel de opere

scrise, ce conțin un limbaj de specialitate, aproape

standardizat.

Curtea a argumentat în sensul că originalitatea reprezintă un criteriu

ce trebuie luat în

considerare atât la stabilirea caracterului de operă protejabilă a unei

lucrări scrise, cât și la

analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind

determinată de forma de exprimare a

ideilor. Cu cât ideea este mai

"tehnică", cu atât originalitatea este mai redusă și, în mod

corespunzător, și protecția juridică

acordată.

Procedând la analiza comparativă a celor două opere, potrivit

criteriilor enunțate și a "revendicărilor" expuse de reclamant în

cuprinsul acțiunii, Curtea a constatat următoarele:

A

lineatul al doilea al

articolului (pagina 1 a articolului ce corespunde paginii 42 a revistei) este

similar cu penultimul și ultimul rând de la pagina 241 a operei reclamantului

și cu primele 3 rânduri de la pag. 242. Astfel, pârâta a arătat că

"începând cu anul 1977 au fost adoptate regulamente, decizii, recomandări

și rezoluții care au avut în vedere stabilirea unei proceduri de consultare

asupra relațiilor dintre statele membre și țările terțe în probleme

maritime" iar reclamantul a expus următoarele: "începând cu anul

1977, au fost adoptate, în mai multe etape, o serie de regulamente, directive, decizii,

recomandări sau rezoluții. în prima etapă, ele au avut în vedere, spre exemplu,

stabilirea unei proceduri de consultare, asupra relațiilor dintre statele

membre și țări terțe în probleme maritime și asupra acțiunii privind astfel de

probleme în organizațiile internaționale."

Curtea a

constatat că ideile ce se deduc din aceste texte sunt identice, respectiv

aducerea la cunoștință a actelor prin care începând cu anul 1977 s-a încercat

stabilirea unei proceduri de consultare asupra relațiilor dintre statele membre

și țările terțe în probleme maritime.

Ideea

reclamantului este expusă într-o formulă destul de tehnică, în același mod

fiind prezentată și ideea pârâtei, dar în formă ușor diferită. Diferențele de

exprimare a ideilor și caracterul tehnic a acestora au format convingerea

instanței că nu se poate reține o reproducere ilicită a formei de exprimare

folosită de către reclamant, în modul de abordare a pârâtei.

În aceeași

primă pagină a articolului pârâtei sunt expuse o serie de acte normative, prin indicarea

în cuprinsul paginii sau la subsol a denumirii acestora, numărului de

identificare și a titlului, reclamantul susținând că aceste rânduri constituie

o reproducere a scrierilor sale cuprinse la pagina 242 a operei.

Curtea a

apreciat că, pe de o parte, modul de expunere a respectivelor acte normative

este diferit în cuprinsul celor două opere, iar, pe de altă parte, conținutul

actelor (înțelegându-se prin aceasta denumirea acestora, numărul de

identificare și titlul lor) nu poate face obiectul protecției dreptului de

autor în favoarea reclamantului, întrucât conform art. 9 lit. b) din Legea nr.

8/1996:

„Nu pot

beneficia de protecția legală a dreptului de autor următoarele:

b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă,

judiciară și traducerile

oficiale

ale acestora."

Curtea a considerat că, în aceste condiții, nu există reproducere fără

drept. Faptul că

pârâta

"s-a inspirat" în conceperea operei sale din lucrarea reclamantului,

preluând din aceasta sursele științifice vizând informații publice referitoare

la denumirea unor acte

normative

comunitare, datele de identificare ale acestora și titlul lor nu poate fi

asimilat unei

activități de

reproducere fără drept deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protecție a

dreptului

de autor.

Curtea a mai reținut că la pagina a doua a articolului scris de pârâtă

există expuse

la subsol o serie

de acte normative (denumirea și datele de identificare) iar în cuprinsul

paginii titlurile acestora, acte care sunt redate

într-o formă diferită în lucrarea reclamantului

la paginile 243, 244 și

248.

Pentru

aceleași motive referitoare la gradul redus de originalitate a formei de

expunere, la forma diferită de exprimare și lipsa

protecției asupra denumirii, datelor de

identificare și titlului actelor

normative respective și inexistența caracterului ilicit al

reproducerii în cazul preluării datelor publice

referitoare la acte normative, Curtea a apreciat

că nu poate reține o

reproducere fără drept.

Cât privește ultimele 2 rânduri ale paginii a doua și primul rând din

pagina a treia a

articolului pârâtei, considerate reproducere fără drept a unei părți

scrise din pagina 247 a

operei reclamantului, Curtea a constatat că pârâta a

indicat prin notă de subsol faptul că a

preluat ideea și o parte a formei de exprimare din

lucrarea reclamantului, reproducerea fiind

permisă prin prisma art. 33

lit. b) din lege, în scop de exemplificare. Faptul că respectiva

formă de exprimare a

informației ar aparține în realitate unui alt autor a fost apreciat ca fiind

un alt motiv pentru care

reclamantul nu ar putea invoca vreo vătămare, singurul prejudiciat

putând fi in acest caz respectivul autor.

Corespunzător

criteriilor de analiză aplicate mai sus, Curtea a considerat că nici

forma de expunere a informațiilor și ideilor din

cuprinsul paginilor 3 și 4 a articolului pârâtei

nu reprezintă o

reproducere fără drept a formei de exprimare a ideilor și informațiilor

cuprinse în lucrarea reclamantului la paginile 265, 266, 268, 269 și 270,

pagina a patra a articolului pârâtei cuprinzând aproape în totalitate texte ale

unor acte normative, asupra

cărora

reclamantul nu are un drept de autor conform art. 9 lit. b) din Legea nr.

8/1996.

Împotriva deciziei civile nr. 92A din 6 aprilie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București,

secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuala, in termen

legal a declarat si motivat recurs apelantul-reclamant M.O.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de

nelegalitate, întemeiate

pe

prevederile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ.:

1) Hotărârea

instanței de apel nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină și

cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii ( art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ).

În motivarea hotărârii pronunțate, „Curtea a constatat că trebuie să se

pronunțe mai întâi și să stabilească sfera noțiunii de reproducere fără drept,

sau cum mai este definită în

limbaj

uzual, „plagiatul" însă tocmai acest lucru nu îl face.

Curtea s-a

rezumat doar la a respinge definiția Comitetului Editorial al revistei

Europolis și la a invoca un act normativ (Legea

nr. 206/2004) a cărui aplicabilitate nici una

dintre părți nu a

susținut-o.

Recurentul

arată că, deși este adevărat ca Legea nr. 8/1996 nu protejează ideile ca atare,

nu a susținut nici în fond și nici în apel o asemenea ipoteză. Ceea ce

recurentul a

susținut a fost protecția

formei în care ideile au fost exprimate. Or, intimata-pârâtă tocmai

acest lucru 1-a făcut, a preluat întocmai chiar

forma textului al cărui autor este reclamantul.

Se mai

susține ca instanța de apel a preluat trunchiat motivarea reclamantului-

apelant, făcând aprecieri pur subiective și nu a

procedat la o analiză obiectivă, prin care să

combată toate argumentele

invocate. Nu se regăsește astfel în cuprinsul hotărârii nici o

apreciere referitoare la protecția operelor

științifice, la cursurile universitare, la citarea altor

autori și la

citare ca un concept juridic.

2) Hotărârea

atacată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Sub acest motiv de recurs recurentul susține că în analiza comparativă a

celor doua

opere

la care a procedat, instanța de apel, s-a rezumat la a face pure aprecieri

subiective

omițând o serie de

aspecte cum ar fi:

-asamblarea unor pasaje din lucrarea reclamantului care dă impresia

cititorului sau

chiar îi

formează convingerea că textele preluate ar fi opera proprie a pârâtei. Sub

acest

aspect, susține recurentul, este

nerelevant faptul că s-au preluat pasaje distincte din lucrarea sa întrucât

caracterul secvențial al preluărilor nu exclude ideea de încălcare a dreptului

de

autor, în înțelesul legii.

-faptul că nu se poate pune problema unui drept de autor propriu al

pârâtei asupra

modului de îmbinare a pasajelor preluate câtă vreme ele sunt preluate

întocmai din lucrarea

recurentului;

-împrejurarea că originalitatea redusă a unei opere nu presupune lipsa

totală de

originalitate în cazul

unor pasaje invocate de pârâtă.

Se mai

susține, referitor la lipsa unei protecții legale pentru textele oficiale și a

traducerilor lor, că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că la momentul

publicării

articolului în cauză, nu exista

o traducere oficiala în limba română a textelor invocate.

Traducerea acestora într-o anumită formă aparține

recurentului și a fost preluată întocmai de

pârâtă. Rezultă că există în această privință o reproducere fără drept

și nu este aplicabilă

ipoteza art. 9

lit.b) din Legea nr. 8/1996, cum greșit a interpretat instanța de apel.

Recurentul arată că prin invocarea aspectului citării altor autori pe

care el însuși i-a

citat,

instanța de apel a apreciat în mod greșit că ar fi fost vătămați autorii citați

deși, în

realitate, pârâta a indicat în

lucrare aceste citări ca fiind ale reclamantului.

În plus, în cuprinsul paginilor 3 si 4 ale articolului pârâtei nu au

fost preluate texte

oficiale, ci comentarii proprii asupra acestor texte, idei expuse într-o

anumită formă, preluate

întocmai, formulări care poartă amprenta recurentului

ușor recognoscibile.

Se solicită

de către recurent admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

instanței de apel în sensul admiterii apelului

declarat de apelantul-reclamant, cu consecința schimbării în parte a sentinței

instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost

formulată.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele

de recurs, Înalta

Curte constată

că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

susține nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel din perspectiva

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În opinia sa, „hotărârea instanței de apel nu

cuprinde toate motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii."

În

dezvoltarea acestui motiv de modificare a hotărârii, recurentul formulează mai

multe argumente și anume:

a)

în cuprinsul

hotărârii recurate, la punctul III alin. (3), instanța de apel arată că trebuie

să se pronunțe mai întâi și să stabilească sfera noțiunii de reproducere fără

drept (plagiat),

însă omite să facă aceasta analiza prealabilă, rezumându-se la a respinge

definiția dată

noțiunii de către Comitetul Editorial al revistei Europolis și a invoca un act

normativ a cărui

aplicare recurentul-reclamant nu a susținut-o, respectiv Legea 206/2008.

b) Curtea de

Apel a preluat trunchiat motivarea reclamantului-apelant în cuprinsul

căreia nu s-a susținut că ideile se bucură de protecție juridică, ci forma în

care acestea s-au

exprimat beneficiază de o atare protecție. Instanța de apel a făcut aprecieri pur

subiective și

nu a procedat la o analiză obiectivă prin care să combată toate argumentele

invocate, în

cuprinsul hotărârii neregăsindu-se aprecieri referitoare la protecția operelor

științifice, la

cursurile universitare, la citarea altor autori și la citare ca un concept

juridic.

În analiza

acestui motiv de recurs, Înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. trebuie interpretate prin raportare la

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Art. 261 pct.

5 C. proc. civ. prevede pentru instanță obligația de a arăta în considerentele

hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. în

aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția

pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor

argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.

a) Este

adevărat că în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsește o definire a

noțiunii de plagiat, însă această împrejurare nu poate constitui un motiv

pentru admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru mai

multe argumente și anume:

În primul

rând, definirea unei noțiuni nu poate constitui-și dealtfel nici nu a

constituit în cauză-o cerere în sensul art. 112 C. proc. civ. care să

învestească în mod legal instanța cu obligația de a o soluționa. Or, potrivit

considerentelor arătate, Înalta Curte apreciază că din perspectiva aplicării

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., interesează considerentele prin care instanța

răspunde unor cereri deduse judecății.

În al doilea

rând, deși lipsește o definire expresă a noțiunii în cuprinsul hotărârii,

rezultă din considerentele acesteia care a fost conținutul noțiunii pe care

instanța 1-a avut în vedere. În acest sens, la pct. III. 3 paragraful 10,

instanța arată că „va aprecia eventuala reproducere și caracterul licit sau

ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii nr. 8/1996 în vigoare la nivelul

anului 2002, excluzând astfel de la protecție ideile expuse în opera

reclamantului."

În al treilea

rând, Curtea a răspuns, în considerentele prin care face referire la noțiunea

de plagiat, argumentelor cuprinse în motivele de apel care susțineau o anumită

definiție a noțiunii de plagiat. Curtea avea obligația, conform art. 295 C.

proc. civ. raportat la art. 251 C. proc. civ., să arate care sunt

considerentele pentru care își însușește sau, dimpotrivă, respinge

interpretarea propusă. Or, instanța de apel a răspuns acestui aspect, arătând

de ce nu poate primi susținerile părții sub aspectul noțiunii de plagiat, motiv

pentru care, și din această perspectivă, admiterea recursului în baza art. 304

pct. 7 C. proc. civ., nu se poate dispune.

Se mai

susține sub același aspect că motivarea instanței este contradictorie câtă

vreme, pe de o parte arată necesitatea definirii unei noțiuni, iar apoi omite

să o definească.

Înalta Curte

apreciază că aceasta nu reprezintă o contradicție cuprinsă în considerentele

deciziei deoarece, rezultă din cuprinsul acesteia care este întinderea pe care

instanța a avut-o în vedere cu privire la respectiva noțiune.

În ceea ce

privește Legea 206/2004, înalta Curte reține că în cuprinsul hotărârii

recurate, referirea la acest act normativ s-a făcut numai cu privire la

noțiunea de plagiat în definirea propusă prin motivele de apel. Cu valoare

exclusiv teoretica, instanța de apel a apreciat că respectiva definire a

conceptului de plagiat poate fi primită numai din perspectiva acelui act

normativ, ceea ce nu înseamnă o motivare contradictorie în sensul art. 304 pct.

7 C. proc. civ..

b) Nu există

o obligație a instanței de a răspunde tuturor argumentelor formulate de părțile

atrase în litigiu, astfel încât critica enunțată în cadrul acestui motiv de

recurs vizând

lipsa unei

„analize obiective prin care să combată toate argumentele invocate", nu

poate fi primită.

Referirile

făcute în cuprinsul motivelor de apel la protecția operelor științifice,

cursurile universitare, citarea altor autori și citarea ca un concept juridic

cuprindeau

argumente în susținerea

existentei plagiatului, apelantul arătând motivele pentru care, prin

raportare la aceste concepte, „preluarea"

cuprinsă în textul pârâtei nu ar putea fi apreciată ca

fiind una legală.

Or, Curtea a

considerat, prin aplicarea art. 33 si art. 9 din Legea 8/1996, că

reproducerile din textul pârâtei sunt permise,

rezultând din considerentele hotărârii care sunt argumentele instanței pentru

care, în opoziție cu susținerile apelantului, a validat ca legală

„preluarea"

cuprinsă în textul pârâtei, ceea ce înseamnă, implicit, combaterea acelor

argumentelor contrare din cuprinsul motivelor de apel.

În consecința, Înalta Curte apreciază, pentru considerentele expuse, că

admiterea

recursului în baza

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi dispusă.

privește criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Nu

împrejurarea că textul pârâtei nu reprezintă o preluare integrala a unui text

aparținând reclamantului, ci doar o

„asamblare" a unor pasaje, o „preluare" a unor pasaje

distincte

dintr-o operă mai întinsă aparținând reclamantului, nici existența unui drept

al

pârâtei asupra modului de îmbinare a

pasajelor preluate și originalitatea redusă au constituit

motivele pentru

care instanța de apel a apreciat că în cauză nu a existat o încălcare a

dreptului de autor al reclamantului.

Curtea de Apel a avut În vedere natura juridică a celor două opere,

determinată de

apartenența la categoria lucrărilor cu caracter științific în materia

dreptului comunitar, opere

scrise,

ce conțin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.

S-au avut in vedere diferențele de exprimare a ideilor și caracterul

tehnic al acestora,

modul diferit de expunere a actelor normative în cuprinsul celor două

opere, forma diferită

de

exprimare și lipsa protecției asupra denumirii, datelor de identificare și

titlului actelor

normative respective și

inexistența caracterului ilicit al reproducerii în cazul preluării datelor

publice

referitoare la acte normative.

În ceea ce privește critica vizând greșita aplicare în cauză a

prevederilor art. 9 lit. b)

din

Legea 8/1996, înalta Curte reține că, potrivit acestor dispoziții „nu pot

beneficia de

protecția legală a dreptului de

autor (...) textele oficiale de natură politică, legislativă,

administrativă,

judiciară și traducerile oficiale ale acestora."

Recurentul

susține că la momentul publicării articolului în cauză, nu există o

traducere oficială a textelor oficiale invocate,

traducerea acestora într-o anumită formă

aparținând recurentului. Prin urmare, arată recurentul, la pagina 43

din textul pârâtei există o

reproducere nelegală a unui fragment aflat

la fila 244 din lucrarea reclamantului

reprezentând

prezentarea detaliata făcută de reclamant cu privire la conținutul unui act

comunitar, prezentare ce nu are valoarea unei

traduceri oficiale și exclude aplicarea art. 9 lit.

b) din Legea 8/1996.

Verificând conținutul textului la care se face referire, înalta Curte

constată că acesta

face trimitere la obiectul Directivei nr. 96/98 din 20 decembrie 1996 a

Consiliului. În textul pârâtei,

la fila 47, nota de subsol nr. 10 indică actul comunitar

și apariția sa în J.Of. L 46/25 din 20

decembrie 1996.

Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 9 lit. b)

din Legea 8/1996

atunci când a apreciat că preluarea din lucrarea reclamantului a

surselor științifice vizând

informații

publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de

identificare ale acestora și titlul lor nu poate

fi asimilată unei activități de reproducere fără drept deoarece s-ar extinde

nejustificat sfera de protecție a dreptului de autor.

Or, ceea ce

s-a reprodus de către pârâtă în conținutul textului a fost tocmai titlul

actului comunitar, iar nu o traducere a

conținutului acestuia care să aparțină reclamantului,

în subsol indicându-se și datele de identificare

a actului comunitar. Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de apel,

dispozițiile art. 9 lit. b) din Legea 8/1996 sunt pe deplin aplicabile, așa

încât nu se poate constata, din această perspectivă, caracterul nelegal al

deciziei recurate.

Înalta Curte

apreciază ca fiind legală hotărârea instanței de apel și sub aspectul

aprecierilor legate de consecințele preluării ideii și a unei anumite forme de

exprimare din

lucrarea reclamantului, prin

indicarea ca notă de subsol a acestei preluări. Instanța de apel a

făcut

o corectă aplicare a prevederilor art. 33 lit. b) din Legea 8/1996 apreciind că

reproducerea este permisă, fiind efectuata în scop de exemplificare.

Câtă vreme încălcarea dreptului de autor nu poate fi cercetată decât din

perspectiva

titularului

acestui drept, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de apel, dacă

respectiva

formă

de exprimare a informației ar aparține în realitate unui alt autor, singurul

prejudiciat în

acest caz ar fi respectivul autor, critica din motivele de recurs legată

de acest aspect vizând

dealtfel,

nu atât aplicarea art. 33 lit. b) din Legea 8/1996, cât „tehnica de cercetare

în întocmirea unei lucrări științifice".

În ceea ce privește conținutul paginilor 3-4 din textul pârâtei, Înalta

Curte apreciază

că instanța de apel a făcut de asemenea o aplicare corectă a

criteriilor legale în raport de care

se poate stabili existența unui plagiat. Au fost aplicate în mod corect

aceleași prevederi legale, respectiv art. 9 lit. b) din Legea 8/1996, câtă

vreme respectivele pagini cuprind aproape în totalitate texte ale unor acte

normative.

Pentru considerentele expuse, apreciind ca legală hotărârea instanței de

apel, în baza

art. 316 C. proc. civ.. raportat la art. 296 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul M.O. împotriva

deciziei nr. 92 A din 6 aprilie a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.