ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2008

Deliberând asupra recursului de fata, în condițiile art. 256 C. proc. civ., c onstată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2005 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul M.O. a chemat în judecată pe pârâta D.C. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: - recunoașterea dreptului reclamantului de autor izvorât din publicarea în anul 1999 a lucrării "Drept comunitar. Cele patru libertăți fundamentale.

Politici comunitare" la Editura ALL BECK; - constatarea încălcării acestui drept de către pârâtă prin publicarea articolului cu titlul "Unele probleme privind transportul maritim în Uniunea Europeana cu referire la acordul de asociere cu România", publicat in Revista Română de Drept Maritim nr. 1/2002; - publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanței de judecată, pe cheltuiala pârâtei; - obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 10.000 Euro; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reclamantul arată că a publicat în anul 1999 lucrarea "Drept comunitar. Cele patru libertăți fundamentale. Politici comunitare" la Editura ALL BECK.

În anul 2002, pârâta a publicat in Revista română de drept maritim nr. 1/2002 un articol cu titlul "Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeană, cu referire la acordul de asociere cu România". Susține reclamantul că o parte din conținutul articolului publicat de pârâtă constituie o reproducere (copiere) ad litteram a unor fragmente mai mari sau mai mici din Capitolul 2A.-„Transporturile maritime"a\ lucrării sale, fără a exista vreo contribuție a pârâtei în conținutul acestor fragmente.

R elativ la fragmentele și paginile indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că opera pârâtei nu este originală, întrucât nu se poate izola sau identifica absolut nici o contribuție personală a acesteia iar asemănările dintre aceste fragmente și conținutul paginilor din lucrarea pârâtei sunt identice până la confuzie, cu consecința de a face să se creadă că ideile, opiniile, formulările existente în conținutul articolului autoarei- pârâte i-ar aparține chiar acesteia. Prin sentința civilă nr. 1418 din 31 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a III- a civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.O. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere, sub aspectul criticilor formulate ulterior în căile de atac, următoarele considerente: Opera reclamantului, asupra căreia acesta deține drepturile de autor prevăzute de lege, este lucrarea "Drept comunitar.

Cele patru libertăți fundamentale. Politici comunitare", monografie publicată în 1999 de Editura AII Beck. în cadrul capitolului V -"Politici sectoriale"- este cuprins subcapitolul "Transporturile maritime", în care autorul tratează pe larg reglementarea legală la nivel comunitar în domeniu și regimul juridic al concurenței în transporturile comunitare maritime de mărfuri. Articolul pârâtei, publicat în Revista română de drept maritim nr. 1/2002, intitulat "Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeană, cu referire la Acordul de asociere" prezintă în prima parte, pe scurt, legislația comunitară în materia transporturilor, până in 1990, în ordine cronologică. Actele comunitare de după 1990 sunt menționate în funcție de obiectul de reglementare, cu sublinierea conținutului dispozițiilor respective, numărul și publicația în care au apărut fiind menționate în subsolul paginii.

Articolul face referire pe scurt și la regimul juridic al concurenței în transporturile comunitare maritime de mărfuri, amintind de Regulamentul Consiliului nr. 4056/1986 prin care se consacră anumite principii și reguli ale concurenței, iar în final sunt enumerate principiile generale ale Acordului european de asociere între România și Uniunea Europeană, autoarea insistând pe conținutul art. 57 din acord. Tribunalul a apreciat că din examinarea comparativă a celor două lucrări rezultă că abordarea reclamantului este foarte amplă și detaliată, pe când articolul pârâtei constituie o prezentare succintă a problemelor pe care le anunță titlul acestuia. De asemenea, maniera de expunere de către pârâtă a actelor normative in discuție este diversă, prin cuprinderea în text a celor mai importante și enumerarea la notele de subsol a altora.

Din aceste motive, tribunalul a concluzionat că articolul pârâtei nu încalcă dreptul de autor al reclamantului, deși problemele pe care le abordează se regăsesc într-o manieră foarte amplă în conținutul lucrării reclamantului, motiv pentru care articolul incriminat face trimitere prin notele de subsol la lucrarea "Drept comunitar ... ". Împrejurarea că pârâta prezintă aproximativ aceleași acte normative comunitare a fost apreciată de tribunal ca nefiind imputabilă acesteia, atâta timp cât este vorba de o operă științifică, în care autorul poate relua în manieră proprie aceeași problematică și chiar aceleași idei ale altor autori, nefiind obligatoriu pentru ca opera respectivă să facă obiectul protecției legale ca ea să conțină idei noi în legătură cu problemele sau subiectele prezentate.

Tribunalul și-a însușit și concluziile punctului de vedere al specialistului desemnat în cauză, conform cărora nu există în articolul pârâtei o reproducere fidelă din lucrarea reclamantului, acesta fiind citat în cuprinsul articolului pârâtei în temeiul art. 33 din Legea nr. 8/1996, prin indicarea sursei și numelui autorului citat. Pentru a ajunge la aceste concluzii, specialistul desemnat a făcut o comparație a celor două lucrări, arătând că pârâta abordează aceeași tematică a transporturilor maritime, dar într-o formulă sintetică și din perspectiva integrării României in Uniunea Europeană și a concluzionat în sensul că nu se poate indica vreun pasaj reprodus din lucrarea reclamantului.

Respingând cererea reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de autor, tribunalul a respins ca nefondate și celelalte capete de cerere care derivau din capătul doi din acțiune și care se refereau la obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 10 000 E uro și la publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanței. Prin decizia civilă nr. 92A din 6 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondate ambele apeluri formulate de apelantul reclamant M.O. și pârâta D.C. împotriva sentinței civile nr. 1418 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Interesează sub aspectul controlului de legalitate declanșat prin promovarea recursului în cauza, față de dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., următoarele considerente ale hotărârii pronunțate de instanța de apel: Prin acțiunea formulată, reclamantul a susținut că pârâta i-ar fi reprodus fără drept în articolul pe care 1-a publicat, părți din opera sa, pentru care beneficiază de protecție legală. Curtea a considerat că, în aceste circumstanțe, trebuie să se pronunțe mai întâi și să stabilească sfera noțiunii de reproducere fără drept sau, cum mai este definit în limbaj uzual, plagiatul.

Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut că în susținerea apelului sau reclamantul a făcut referiri la necesitatea interpretării noțiunii de plagiat astfel cum această sintagmă a fost definită de către Comitetul Editorial al revistei Europolis a Facultății de Științe Politice și Administrative din Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca, unde se arată că "plagiatul este prezentarea ca fiind munca proprie a cuiva, a cuvintelor, ideilor, argumentelor unei alte persoane, fără o corectă recunoaștere a sursei prin citare, referire sau notă.

Prin urmare, este vorba de plagiat atât atunci când cuvintele unei alte persoane sunt reproduse fără recunoașterea sursei, cât și atunci când ideile sau argumentele altei persoane sunt parafrazate astfel încât cititorul ar putea crede că ele aparțin autorului textului". Curtea a apreciat că un astfel de punct de vedere nu poate fi însușit și aplicat în prezenta cauză pentru următoarele argumente: Pe de o parte, definirea unei sintagme de această natură nu se poate face decât pe baza dispozițiilor legale relevante și printr-o operațiune proprie de interpretare făcută de instanță, punctul de vedere exprimat de o organizație sau altă instituție privată sau publică, fără competențe de interpretare oficială a legii, nefiind unul de care instanța trebuie să țină seama în mod obligatoriu.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că o astfel de accepțiune a noțiunii de plagiat nu poate fi reținută în aplicarea Legii nr. 8/2004 pentru simplul motiv Legea nr. 8/1996 nu protejează ideile. O astfel de viziune asupra noțiunii de plagiat poate fi împărtășită în materia cercetării științifice, dar numai în condițiile incidenței dispozițiilor Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifica, dezvoltarea tehnologică și inovare. în această lege plagiatul este definit ca fiind "însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală". Însă Curtea a concluzionat în sensul că în speța de față, aplicabilitatea Legii nr. 206/2004 este exclusă pentru simplul motiv că cercetarea caracterului ilicit al faptei pârâtei se analizează în raport cu legea în vigoare la data săvârșirii faptei.

Or, la nivelul anului 2002, Legea nr. 206/2004 nu era în vigoare, astfel încât este exclusă aplicarea acesteia pentru interpretarea noțiunii de plagiat. Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat eventuala reproducere și caracterul licit sau ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii 8/1996 în vigoare la nivelul anului 2002, excluzând astfel de la protecție ideile expuse în opera reclamantului. Procedând la analiza comparativă a celor două opere Curtea a constatat că, privit sub aspect unitar, articolul publicat de pârâtă nu reprezintă o copie fidelă sau similară până aproape de identitate cu o porțiune unitară, continuă din opera reclamantului, chiar acesta indicând în cuprinsul acțiunii că numai anumite pasaje din opera pârâtei se regăsesc în cuprinsul unor pagini diferite în opera sa.

Curtea a apreciat că, în aceste condiții, chiar dacă, ipotetic, toate frazele din articolul pârâtei ar constitui o reproducere a unor părți separate din opera reclamantului, problema eventualei reproduceri nu se va pune cu privire la modul de expunere a acestor fraze sau alineate (pârâta având un drept de autor propriu asupra modului de îmbinare a acestora), ci cu privire la fiecare frază, propoziție sau alineat. Din această perspectivă, Curtea a procedat la analiza fiecărei fraze, propoziții sau alineat din articolul pârâtei pentru a verifica dacă reprezintă o reproducere a vreunei părți din opera reclamantului și a stabili dacă această eventuală reproducere ar fi ilicită.

La analizarea eventualului caracter ilicit Curtea a avut în vedere și natura juridică a celor două opere, determinată de apartenența la categoria lucrărilor cu caracter științific în materia dreptului comunitar, reținând că în astfel de lucrări originalitatea este atenuată de forma de exprimare a ideilor sau de redare a informațiilor în conținutul unor astfel de opere scrise, ce conțin un limbaj de specialitate, aproape standardizat. Curtea a argumentat în sensul că originalitatea reprezintă un criteriu ce trebuie luat în considerare atât la stabilirea caracterului de operă protejabilă a unei lucrări scrise, cât și la analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind determinată de forma de exprimare a ideilor.

Cu cât ideea este mai "tehnică", cu atât originalitatea este mai redusă și, în mod corespunzător, și protecția juridică acordată. Procedând la analiza comparativă a celor două opere, potrivit criteriilor enunțate și a "revendicărilor" expuse de reclamant în cuprinsul acțiunii, Curtea a constatat următoarele: A lineatul al doilea al articolului (pagina 1 a articolului ce corespunde paginii 42 a revistei) este similar cu penultimul și ultimul rând de la pagina 241 a operei reclamantului și cu primele 3 rânduri de la pag. 242. Astfel, pârâta a arătat că "începând cu anul 1977 au fost adoptate regulamente, decizii, recomandări și rezoluții care au avut în vedere stabilirea unei proceduri de consultare asupra relațiilor dintre statele membre și țările terțe în probleme maritime" iar reclamantul a expus următoarele: "începând cu anul 1977, au fost adoptate, în mai multe etape, o serie de regulamente, directive, decizii, recomandări sau rezoluții.

în prima etapă, ele au avut în vedere, spre exemplu, stabilirea unei proceduri de consultare, asupra relațiilor dintre statele membre și țări terțe în probleme maritime și asupra acțiunii privind astfel de probleme în organizațiile internaționale." Curtea a constatat că ideile ce se deduc din aceste texte sunt identice, respectiv aducerea la cunoștință a actelor prin care începând cu anul 1977 s-a încercat stabilirea unei proceduri de consultare asupra relațiilor dintre statele membre și țările terțe în probleme maritime. Ideea reclamantului este expusă într-o formulă destul de tehnică, în același mod fiind prezentată și ideea pârâtei, dar în formă ușor diferită. Diferențele de exprimare a ideilor și caracterul tehnic a acestora au format convingerea instanței că nu se poate reține o reproducere ilicită a formei de exprimare folosită de către reclamant, în modul de abordare a pârâtei.

În aceeași primă pagină a articolului pârâtei sunt expuse o serie de acte normative, prin indicarea în cuprinsul paginii sau la subsol a denumirii acestora, numărului de identificare și a titlului, reclamantul susținând că aceste rânduri constituie o reproducere a scrierilor sale cuprinse la pagina 242 a operei. Curtea a apreciat că, pe de o parte, modul de expunere a respectivelor acte normative este diferit în cuprinsul celor două opere, iar, pe de altă parte, conținutul actelor (înțelegându-se prin aceasta denumirea acestora, numărul de identificare și titlul lor) nu poate face obiectul protecției dreptului de autor în favoarea reclamantului, întrucât conform art. 9 lit. b) din Legea nr. 8/1996: „Nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor următoarele: b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora." Curtea a considerat că, în aceste condiții, nu există reproducere fără drept.

Faptul că pârâta "s-a inspirat" în conceperea operei sale din lucrarea reclamantului, preluând din aceasta sursele științifice vizând informații publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora și titlul lor nu poate fi asimilat unei activități de reproducere fără drept deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protecție a dreptului de autor.

Curtea a mai reținut că la pagina a doua a articolului scris de pârâtă există expuse la subsol o serie de acte normative (denumirea și datele de identificare) iar în cuprinsul paginii titlurile acestora, acte care sunt redate într-o formă diferită în lucrarea reclamantului la paginile 243, 244 și 248. Pentru aceleași motive referitoare la gradul redus de originalitate a formei de expunere, la forma diferită de exprimare și lipsa protecției asupra denumirii, datelor de identificare și titlului actelor normative respective și inexistența caracterului ilicit al reproducerii în cazul preluării datelor publice referitoare la acte normative, Curtea a apreciat că nu poate reține o reproducere fără drept.

Cât privește ultimele 2 rânduri ale paginii a doua și primul rând din pagina a treia a articolului pârâtei, considerate reproducere fără drept a unei părți scrise din pagina 247 a operei reclamantului, Curtea a constatat că pârâta a indicat prin notă de subsol faptul că a preluat ideea și o parte a formei de exprimare din lucrarea reclamantului, reproducerea fiind permisă prin prisma art. 33 lit. b) din lege, în scop de exemplificare. Faptul că respectiva formă de exprimare a informației ar aparține în realitate unui alt autor a fost apreciat ca fiind un alt motiv pentru care reclamantul nu ar putea invoca vreo vătămare, singurul prejudiciat putând fi in acest caz respectivul autor.

Corespunzător criteriilor de analiză aplicate mai sus, Curtea a considerat că nici forma de expunere a informațiilor și ideilor din cuprinsul paginilor 3 și 4 a articolului pârâtei nu reprezintă o reproducere fără drept a formei de exprimare a ideilor și informațiilor cuprinse în lucrarea reclamantului la paginile 265, 266, 268, 269 și 270, pagina a patra a articolului pârâtei cuprinzând aproape în totalitate texte ale unor acte normative, asupra cărora reclamantul nu are un drept de autor conform art. 9 lit. b) din Legea nr. 8/1996. Împotriva deciziei civile nr. 92A din 6 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuala, in termen legal a declarat si motivat recurs apelantul-reclamant M.O.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ.: 1) Hotărârea instanței de apel nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii ( art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ). În motivarea hotărârii pronunțate, „Curtea a constatat că trebuie să se pronunțe mai întâi și să stabilească sfera noțiunii de reproducere fără drept, sau cum mai este definită în limbaj uzual, „plagiatul" însă tocmai acest lucru nu îl face. Curtea s-a rezumat doar la a respinge definiția Comitetului Editorial al revistei Europolis și la a invoca un act normativ (Legea nr. 206/2004) a cărui aplicabilitate nici una dintre părți nu a susținut-o.

Recurentul arată că, deși este adevărat ca Legea nr. 8/1996 nu protejează ideile ca atare, nu a susținut nici în fond și nici în apel o asemenea ipoteză. Ceea ce recurentul a susținut a fost protecția formei în care ideile au fost exprimate. Or, intimata-pârâtă tocmai acest lucru 1-a făcut, a preluat întocmai chiar forma textului al cărui autor este reclamantul. Se mai susține ca instanța de apel a preluat trunchiat motivarea reclamantului- apelant, făcând aprecieri pur subiective și nu a procedat la o analiză obiectivă, prin care să combată toate argumentele invocate. Nu se regăsește astfel în cuprinsul hotărârii nici o apreciere referitoare la protecția operelor științifice, la cursurile universitare, la citarea altor autori și la citare ca un concept juridic.

2) Hotărârea atacată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Sub acest motiv de recurs recurentul susține că în analiza comparativă a celor doua opere la care a procedat, instanța de apel, s-a rezumat la a face pure aprecieri subiective omițând o serie de aspecte cum ar fi: -asamblarea unor pasaje din lucrarea reclamantului care dă impresia cititorului sau chiar îi formează convingerea că textele preluate ar fi opera proprie a pârâtei. Sub acest aspect, susține recurentul, este nerelevant faptul că s-au preluat pasaje distincte din lucrarea sa întrucât caracterul secvențial al preluărilor nu exclude ideea de încălcare a dreptului de autor, în înțelesul legii.

-faptul că nu se poate pune problema unui drept de autor propriu al pârâtei asupra modului de îmbinare a pasajelor preluate câtă vreme ele sunt preluate întocmai din lucrarea recurentului; -împrejurarea că originalitatea redusă a unei opere nu presupune lipsa totală de originalitate în cazul unor pasaje invocate de pârâtă. Se mai susține, referitor la lipsa unei protecții legale pentru textele oficiale și a traducerilor lor, că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că la momentul publicării articolului în cauză, nu exista o traducere oficiala în limba română a textelor invocate. Traducerea acestora într-o anumită formă aparține recurentului și a fost preluată întocmai de pârâtă. Rezultă că există în această privință o reproducere fără drept și nu este aplicabilă ipoteza art. 9 lit.b) din Legea nr. 8/1996, cum greșit a interpretat instanța de apel.

Recurentul arată că prin invocarea aspectului citării altor autori pe care el însuși i-a citat, instanța de apel a apreciat în mod greșit că ar fi fost vătămați autorii citați deși, în realitate, pârâta a indicat în lucrare aceste citări ca fiind ale reclamantului. În plus, în cuprinsul paginilor 3 si 4 ale articolului pârâtei nu au fost preluate texte oficiale, ci comentarii proprii asupra acestor texte, idei expuse într-o anumită formă, preluate întocmai, formulări care poartă amprenta recurentului ușor recognoscibile. Se solicită de către recurent admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei instanței de apel în sensul admiterii apelului declarat de apelantul-reclamant, cu consecința schimbării în parte a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: 1. Recurentul susține nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În opinia sa, „hotărârea instanței de apel nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii." În dezvoltarea acestui motiv de modificare a hotărârii, recurentul formulează mai multe argumente și anume: a) în cuprinsul hotărârii recurate, la punctul III alin. (3), instanța de apel arată că trebuie să se pronunțe mai întâi și să stabilească sfera noțiunii de reproducere fără drept (plagiat), însă omite să facă aceasta analiza prealabilă, rezumându-se la a respinge definiția dată noțiunii de către Comitetul Editorial al revistei Europolis și a invoca un act normativ a cărui aplicare recurentul-reclamant nu a susținut-o, respectiv Legea 206/2008.

b) Curtea de Apel a preluat trunchiat motivarea reclamantului-apelant în cuprinsul căreia nu s-a susținut că ideile se bucură de protecție juridică, ci forma în care acestea s-au exprimat beneficiază de o atare protecție. Instanța de apel a făcut aprecieri pur subiective și nu a procedat la o analiză obiectivă prin care să combată toate argumentele invocate, în cuprinsul hotărârii neregăsindu-se aprecieri referitoare la protecția operelor științifice, la cursurile universitare, la citarea altor autori și la citare ca un concept juridic. În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. prevede pentru instanță obligația de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. în aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere. a) Este adevărat că în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsește o definire a noțiunii de plagiat, însă această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru mai multe argumente și anume: În primul rând, definirea unei noțiuni nu poate constitui-și dealtfel nici nu a constituit în cauză-o cerere în sensul art. 112 C. proc.

civ. care să învestească în mod legal instanța cu obligația de a o soluționa. Or, potrivit considerentelor arătate, Înalta Curte apreciază că din perspectiva aplicării art. 304 pct. 7 C. proc. civ., interesează considerentele prin care instanța răspunde unor cereri deduse judecății. În al doilea rând, deși lipsește o definire expresă a noțiunii în cuprinsul hotărârii, rezultă din considerentele acesteia care a fost conținutul noțiunii pe care instanța 1-a avut în vedere. În acest sens, la pct. III. 3 paragraful 10, instanța arată că „va aprecia eventuala reproducere și caracterul licit sau ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii nr. 8/1996 în vigoare la nivelul anului 2002, excluzând astfel de la protecție ideile expuse în opera reclamantului." În al treilea rând, Curtea a răspuns, în considerentele prin care face referire la noțiunea de plagiat, argumentelor cuprinse în motivele de apel care susțineau o anumită definiție a noțiunii de plagiat.

Curtea avea obligația, conform art. 295 C. proc. civ. raportat la art. 251 C. proc. civ., să arate care sunt considerentele pentru care își însușește sau, dimpotrivă, respinge interpretarea propusă. Or, instanța de apel a răspuns acestui aspect, arătând de ce nu poate primi susținerile părții sub aspectul noțiunii de plagiat, motiv pentru care, și din această perspectivă, admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate dispune. Se mai susține sub același aspect că motivarea instanței este contradictorie câtă vreme, pe de o parte arată necesitatea definirii unei noțiuni, iar apoi omite să o definească. Înalta Curte apreciază că aceasta nu reprezintă o contradicție cuprinsă în considerentele deciziei deoarece, rezultă din cuprinsul acesteia care este întinderea pe care instanța a avut-o în vedere cu privire la respectiva noțiune.

În ceea ce privește Legea 206/2004, înalta Curte reține că în cuprinsul hotărârii recurate, referirea la acest act normativ s-a făcut numai cu privire la noțiunea de plagiat în definirea propusă prin motivele de apel. Cu valoare exclusiv teoretica, instanța de apel a apreciat că respectiva definire a conceptului de plagiat poate fi primită numai din perspectiva acelui act normativ, ceea ce nu înseamnă o motivare contradictorie în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. b) Nu există o obligație a instanței de a răspunde tuturor argumentelor formulate de părțile atrase în litigiu, astfel încât critica enunțată în cadrul acestui motiv de recurs vizând lipsa unei „analize obiective prin care să combată toate argumentele invocate", nu poate fi primită.

Referirile făcute în cuprinsul motivelor de apel la protecția operelor științifice, cursurile universitare, citarea altor autori și citarea ca un concept juridic cuprindeau argumente în susținerea existentei plagiatului, apelantul arătând motivele pentru care, prin raportare la aceste concepte, „preluarea" cuprinsă în textul pârâtei nu ar putea fi apreciată ca fiind una legală. Or, Curtea a considerat, prin aplicarea art. 33 si art. 9 din Legea 8/1996, că reproducerile din textul pârâtei sunt permise, rezultând din considerentele hotărârii care sunt argumentele instanței pentru care, în opoziție cu susținerile apelantului, a validat ca legală „preluarea" cuprinsă în textul pârâtei, ceea ce înseamnă, implicit, combaterea acelor argumentelor contrare din cuprinsul motivelor de apel.

În consecința, Înalta Curte apreciază, pentru considerentele expuse, că admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi dispusă. 2. În ceea ce privește criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Nu împrejurarea că textul pârâtei nu reprezintă o preluare integrala a unui text aparținând reclamantului, ci doar o „asamblare" a unor pasaje, o „preluare" a unor pasaje distincte dintr-o operă mai întinsă aparținând reclamantului, nici existența unui drept al pârâtei asupra modului de îmbinare a pasajelor preluate și originalitatea redusă au constituit motivele pentru care instanța de apel a apreciat că în cauză nu a existat o încălcare a dreptului de autor al reclamantului.

Curtea de Apel a avut În vedere natura juridică a celor două opere, determinată de apartenența la categoria lucrărilor cu caracter științific în materia dreptului comunitar, opere scrise, ce conțin un limbaj de specialitate, aproape standardizat. S-au avut in vedere diferențele de exprimare a ideilor și caracterul tehnic al acestora, modul diferit de expunere a actelor normative în cuprinsul celor două opere, forma diferită de exprimare și lipsa protecției asupra denumirii, datelor de identificare și titlului actelor normative respective și inexistența caracterului ilicit al reproducerii în cazul preluării datelor publice referitoare la acte normative.

În ceea ce privește critica vizând greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 9 lit. b) din Legea 8/1996, înalta Curte reține că, potrivit acestor dispoziții „nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor (...) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora." Recurentul susține că la momentul publicării articolului în cauză, nu există o traducere oficială a textelor oficiale invocate, traducerea acestora într-o anumită formă aparținând recurentului. Prin urmare, arată recurentul, la pagina 43 din textul pârâtei există o reproducere nelegală a unui fragment aflat la fila 244 din lucrarea reclamantului reprezentând prezentarea detaliata făcută de reclamant cu privire la conținutul unui act comunitar, prezentare ce nu are valoarea unei traduceri oficiale și exclude aplicarea art. 9 lit. b) din Legea 8/1996.

Verificând conținutul textului la care se face referire, înalta Curte constată că acesta face trimitere la obiectul Directivei nr. 96/98 din 20 decembrie 1996 a Consiliului. În textul pârâtei, la fila 47, nota de subsol nr. 10 indică actul comunitar și apariția sa în J.Of. L 46/25 din 20 decembrie 1996. Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 9 lit. b) din Legea 8/1996 atunci când a apreciat că preluarea din lucrarea reclamantului a surselor științifice vizând informații publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora și titlul lor nu poate fi asimilată unei activități de reproducere fără drept deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protecție a dreptului de autor.

Or, ceea ce s-a reprodus de către pârâtă în conținutul textului a fost tocmai titlul actului comunitar, iar nu o traducere a conținutului acestuia care să aparțină reclamantului, în subsol indicându-se și datele de identificare a actului comunitar. Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de apel, dispozițiile art. 9 lit. b) din Legea 8/1996 sunt pe deplin aplicabile, așa încât nu se poate constata, din această perspectivă, caracterul nelegal al deciziei recurate. Înalta Curte apreciază ca fiind legală hotărârea instanței de apel și sub aspectul aprecierilor legate de consecințele preluării ideii și a unei anumite forme de exprimare din lucrarea reclamantului, prin indicarea ca notă de subsol a acestei preluări.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 33 lit. b) din Legea 8/1996 apreciind că reproducerea este permisă, fiind efectuata în scop de exemplificare. Câtă vreme încălcarea dreptului de autor nu poate fi cercetată decât din perspectiva titularului acestui drept, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de apel, dacă respectiva formă de exprimare a informației ar aparține în realitate unui alt autor, singurul prejudiciat în acest caz ar fi respectivul autor, critica din motivele de recurs legată de acest aspect vizând dealtfel, nu atât aplicarea art. 33 lit. b) din Legea 8/1996, cât „tehnica de cercetare în întocmirea unei lucrări științifice". În ceea ce privește conținutul paginilor 3-4 din textul pârâtei, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut de asemenea o aplicare corectă a criteriilor legale în raport de care se poate stabili existența unui plagiat.

Au fost aplicate în mod corect aceleași prevederi legale, respectiv art. 9 lit. b) din Legea 8/1996, câtă vreme respectivele pagini cuprind aproape în totalitate texte ale unor acte normative. Pentru considerentele expuse, apreciind ca legală hotărârea instanței de apel, în baza art. 316 C. proc. civ.. raportat la art. 296 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.O. împotriva deciziei nr. 92 A din 6 aprilie a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.