ÎCCJ, decizie (scj.ro #86771)

Drept de autor. Excluderea de la protecție a ideilor și informațiilor științifice. Lipsa plagiatului. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Drept de autor. Index alfabetic : drept de autor - protecția operei - plagiat - reproducere fără drept Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b, art. 33 Preluarea de către pârâtă din lucrarea reclamantului a surselor științifice vizând informații publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora și titlul lor, nu poate fi asimilată unei activități de reproducere fără drept, deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protecție a dreptului de autor.

Avându-se astfel în vedere diferențele de exprimare a ideilor și caracterul tehnic al acestora, modul diferit de expunere a actelor normative în cuprinsul celor două opere, forma diferită de exprimare și lipsa protecției asupra denumirii, datelor de identificare și titlului actelor normative respective și inexistența caracterului ilicit al reproducerii în cazul preluării datelor publice referitoare la acte normative, nu se poate considera că există o încălcare a dreptului de autor în cazul operelor ce aparțin lucrărilor cu caracter științific, ce conțin un limbaj de specialitate, aproape standardizat. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1978 din 25 martie 2008 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul M.O.

a chemat în judecată pe D.C., solicitând să se dispună recunoașterea dreptului său de autor izvorât din publicarea în anul 1999 a lucrării "Drept comunitar. Cele patru libertăți fundamentale. Politici comunitare" la Ed. A.B.; constatarea încălcării acestui drept de către pârâtă prin publicarea articolului cu titlul "Unele probleme privind transportul maritim în Uniunea Europeana cu referire la acordul de asociere cu România", publicat în Revista Română de Drept Maritim nr. 1/2002; publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanței de judecată, pe cheltuiala pârâtei și obligarea acesteia la plata de daune morale în valoare de 10.000 euro. Prin sentința civilă nr.1418/2006 Tribunalul București a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant, reținând următoarele: Opera reclamantului, asupra căreia acesta deține drepturile de autor prevăzute de lege, este lucrarea "Drept comunitar.

Cele patru libertăți fundamentale. Politici comunitare", monografie publicată în 1999. În cadrul capitolului V -"Politici sectoriale"- este cuprins subcapitolul "Transporturile maritime", în care autorul tratează pe larg reglementarea legală la nivel comunitar în domeniu și regimul juridic al concurenței în transporturile comunitare maritime de mărfuri. Articolul pârâtei, publicat în Revista română de drept maritim nr. 1/2002, intitulat "Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeană, cu referire la Acordul de asociere" prezintă în prima parte, pe scurt, legislația comunitară în materia transporturilor, până in 1990, în ordine cronologică.

Tribunalul a apreciat că din examinarea comparativă a celor două lucrări rezultă că abordarea reclamantului este foarte amplă și detaliată, pe când articolul pârâtei constituie o prezentare succintă a problemelor pe care le anunță titlul acestuia, iar maniera de expunere de către pârâtă a actelor normative este diversă, prin cuprinderea în text a celor mai importante și enumerarea la notele de subsol a altora. Din aceste motive, tribunalul a concluzionat că articolul pârâtei nu încalcă dreptul de autor al reclamantului, deși problemele pe care le abordează se regăsesc într-o manieră foarte amplă în conținutul lucrării reclamantului.

Împrejurarea că pârâta prezintă aproximativ aceleași acte normative comunitare a fost apreciată de tribunal ca nefiind imputabilă acesteia, atâta timp cât este vorba de o operă științifică, în care autorul poate relua în manieră proprie aceeași problematică și chiar aceleași idei ale altor autori, nefiind obligatoriu pentru ca opera respectivă să facă obiectul protecției legale ca ea să conțină idei noi în legătură cu problemele sau subiectele prezentate. Tribunalul și-a însușit concluziile specialistului desemnat în cauză, conform cărora nu există în articolul pârâtei o reproducere fidelă din lucrarea reclamantului, acesta fiind citat în cuprinsul articolului pârâtei, prin indicarea sursei și numelui autorului citat.

Prin decizia civilă nr. 92A din 6 aprilie 2007, Curtea de Apel București a respins ca nefondate ambele apeluri formulate de reclamantul M.O. și pârâta D.C. Instanța de apel a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul a susținut că pârâta i-ar fi reprodus fără drept în articolul pe care l-a publicat, părți din opera sa, pentru care beneficiază de protecție legală. Curtea a considerat că, în aceste circumstanțe, trebuie să se pronunțe mai întâi și să stabilească sfera noțiunii de reproducere fără drept sau, cum mai este definit în limbaj uzual, plagiatul.

Cu privire la acest aspect, s-a reținut că reclamantul a făcut referiri la necesitatea interpretării noțiunii de plagiat astfel cum această sintagmă a fost definită de către Comitetul Editorial al revistei Europolis a Facultății de Științe Politice și Administrative din Universitatea Babeș-Bolyai, unde se arată că "plagiatul este prezentarea ca fiind munca proprie a cuiva, a cuvintelor, ideilor, argumentelor unei alte persoane, fără o corectă recunoaștere a sursei prin citare, referire sau notă.

Prin urmare, este vorba de plagiat atât atunci când cuvintele unei alte persoane sunt reproduse fără recunoașterea sursei, cât și atunci când ideile sau argumentele altei persoane sunt parafrazate astfel încât cititorul ar putea crede că ele aparțin autorului textului". Instanța de apel a apreciat că un astfel de punct de vedere nu poate fi însușit și aplicat în speță, deoarece definirea unei sintagme de această natură nu se poate face decât pe baza dispozițiilor legale relevante și printr-o operațiune proprie de interpretare făcută de judecător, punctul de vedere exprimat de o organizație sau altă instituție privată sau publică, fără competențe de interpretare oficială a legii, nefiind unul de care instanța trebuie să țină seama în mod obligatoriu.

Pe de altă parte, s-a reținut că o astfel de accepțiune a noțiunii de plagiat nu poate fi reținută în aplicarea Legii nr. 206/2004 pentru simplul motiv Legea nr. 8/1996 nu protejează ideile. O astfel de viziune asupra noțiunii de plagiat poate fi împărtășită în materia cercetării științifice, dar numai în condițiile incidenței dispozițiilor Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifica, dezvoltarea tehnologică și inovare. În această lege plagiatul este definit ca fiind "însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală". S-a concluzionat de instanța de apel că, în speța de față, aplicabilitatea Legii nr. 206/2004 este exclusă pentru simplul motiv că cercetarea caracterului ilicit al faptei pârâtei se analizează în raport cu legea în vigoare la data săvârșirii faptei.

Or, la nivelul anului 2002, Legea nr. 206/2004 nu era în vigoare, astfel încât este exclusă aplicarea acesteia pentru interpretarea noțiunii de plagiat. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat eventuala reproducere și caracterul licit sau ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii 8/1996 în vigoare la nivelul anului 2002, excluzând astfel de la protecție ideile expuse în opera reclamantului. Procedând la analiza comparativă a celor două opere, instanța de apel a constatat că, privit sub aspect unitar, articolul publicat de pârâtă nu reprezintă o copie fidelă sau similară până aproape de identitate cu o porțiune unitară, continuă din opera reclamantului, chiar acesta indicând în cuprinsul acțiunii că numai anumite pasaje din opera pârâtei se regăsesc în cuprinsul unor pagini diferite în opera sa.

S-a apreciat că, în aceste condiții, chiar dacă, ipotetic, toate frazele din articolul pârâtei ar constitui o reproducere a unor părți separate din opera reclamantului, problema eventualei reproduceri nu se va pune cu privire la modul de expunere a acestor fraze sau alineate, ci cu privire la fiecare frază, propoziție sau alineat. Din această perspectivă, instanța a procedat la analiza fiecărei fraze, propoziții sau alineat din articolul pârâtei pentru a verifica dacă reprezintă o reproducere a vreunei părți din opera reclamantului și a stabili dacă această eventuală reproducere ar fi ilicită.

La analizarea eventualului caracter ilicit, s-a avut în vedere și natura juridică a celor două opere, determinată de apartenența la categoria lucrărilor cu caracter științific în materia dreptului comunitar, reținând că în astfel de lucrări originalitatea este atenuată de forma de exprimare a ideilor sau de redare a informațiilor în conținutul unor astfel de opere scrise, ce conțin un limbaj de specialitate, aproape standardizat. Originalitatea reprezintă un criteriu ce trebuie luat în considerare atât la stabilirea caracterului de operă protejabilă a unei lucrări scrise, cât și la analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind determinată de forma de exprimare a ideilor. Cu cât ideea este mai "tehnică", cu atât originalitatea este mai redusă și, în mod corespunzător, și protecția juridică acordată.

Procedând la analiza comparativă a celor două opere, Curtea de Apel a constatat următoarele: Alineatul al doilea al articolului (pagina 1 a articolului) este similar cu penultimul și ultimul rând de la pagina 241 a operei reclamantului și cu primele 3 rânduri de la pag. 242. Astfel, pârâta a arătat că "începând cu anul 1977 au fost adoptate regulamente, decizii, recomandări și rezoluții care au avut în vedere stabilirea unei proceduri de consultare asupra relațiilor dintre statele membre și țările terțe în probleme maritime" iar reclamantul a expus următoarele: "Începând cu anul 1977, au fost adoptate, în mai multe etape, o serie de regulamente, directive, decizii, recomandări sau rezoluții.

În prima etapă, ele au avut în vedere, spre exemplu, stabilirea unei proceduri de consultare, asupra relațiilor dintre statele membre și țări terțe în probleme maritime și asupra acțiunii privind astfel de probleme în organizațiile internaționale." Ideile ce se deduc din aceste texte sunt identice, respectiv aducerea la cunoștință a actelor prin care începând cu anul 1977 s-a încercat stabilirea unei proceduri de consultare asupra relațiilor dintre statele membre și țările terțe în probleme maritime. Ideea reclamantului este expusă într-o formulă destul de tehnică, în același mod fiind prezentată și ideea pârâtei, dar în formă ușor diferită. Diferențele de exprimare a ideilor și caracterul tehnic a acestora au format convingerea instanței că nu se poate reține o reproducere ilicită a formei de exprimare folosită de către reclamant, în modul de abordare a pârâtei.

În aceeași primă pagină a articolului pârâtei sunt expuse o serie de acte normative, prin indicarea în cuprinsul paginii sau la subsol a denumirii acestora, numărului de identificare și a titlului, reclamantul susținând că aceste rânduri constituie o reproducere a scrierilor sale cuprinse la pagina 242 a operei. Instanța de apel a apreciat că modul de expunere a respectivelor acte normative este diferit în cuprinsul celor două opere, iar, pe de altă parte, conținutul actelor nu poate face obiectul protecției dreptului de autor în favoarea reclamantului, conform art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996. S-a considerat că, în aceste condiții, nu există reproducere fără drept.

Faptul că pârâta "s-a inspirat" în conceperea operei sale din lucrarea reclamantului, preluând din aceasta sursele științifice vizând informații publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora și titlul lor nu poate fi asimilat unei activități de reproducere fără drept deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protecție a dreptului de autor. Cât privește ultimele 2 rânduri ale paginii a doua și primul rând din pagina a treia a articolului pârâtei, considerate reproducere fără drept a unei părți scrise din pagina 247 a operei reclamantului, instanța a constatat că pârâta a indicat prin notă de subsol faptul că a preluat ideea și o parte a formei de exprimare din lucrarea reclamantului, reproducerea fiind permisă prin prisma art. 33 lit. b din lege, în scop de exemplificare.

Astfel, instanța de apel a considerat că nici forma de expunere a informațiilor și ideilor din cuprinsul paginilor 3 și 4 a articolului pârâtei nu reprezintă o reproducere fără drept a formei de exprimare a ideilor și informațiilor cuprinse în lucrarea reclamantului la paginile 265, 266, 268, 269 și 270, pagina a patra a articolului pârâtei cuprinzând aproape în totalitate texte ale unor acte normative, asupra cărora reclamantul nu are un drept de autor conform art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul, formulând critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7, pct.9 C.proc.civ. Reclamantul a susținut că instanța de apel s-a rezumat doar la a respinge definiția plagiatului dată de Comitetul Editorial al revistei Europolis.

Se mai susține ca instanța a preluat trunchiat motivarea sa, făcând aprecieri pur subiective și nu a procedat la o analiză obiectivă, prin care să combată toate argumentele invocate. Nu se regăsește astfel în cuprinsul hotărârii nici o apreciere referitoare la protecția operelor științifice, la cursurile universitare, la citarea altor autori și la citare ca un concept juridic. Recurentul susține că, în analiza comparativă a celor doua opere la care a procedat, instanța de apel, s-a rezumat la a face pure aprecieri subiective omițând o serie de aspecte cum ar fi: asamblarea unor pasaje din lucrarea reclamantului care dă impresia cititorului sau chiar îi formează convingerea că textele preluate ar fi opera proprie a pârâtei ; faptul că nu se poate pune problema unui drept de autor propriu al pârâtei asupra modului de îmbinare a pasajelor preluate câtă vreme ele sunt preluate întocmai din lucrarea recurentului.

Se mai susține, referitor la lipsa unei protecții legale pentru textele oficiale și a traducerilor lor, că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că la momentul publicării articolului în cauză, nu exista o traducere oficiala în limba română a textelor invocate, astfel că există în această privință o reproducere fără drept. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Recurentul susține nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel din perspectiva art. 304 pct. 7 C.proc.civ. În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte pornește de la premisa că aceste dispoziții legale trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C.proc.civ.

Art. 261 pct. 5 C.proc.civ. prevede pentru instanță obligația de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de parți în susținerea acestor capete de cerere. Este adevărat că în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsește o definire a noțiunii de plagiat, însă această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 C.proc.civ. Definirea unei noțiuni nu poate constitui o cerere în sensul art. 112 C.proc.civ., care să învestească în mod legal instanța cu obligația de a o soluționa.

Deși lipsește o definire expresă a noțiunii în cuprinsul hotărârii, rezultă din considerentele acesteia care a fost conținutul noțiunii pe care instanța l-a avut în vedere, răspunzând argumentelor reclamantului care susțineau o anumită definiție a noțiunii de plagiat. În ceea ce privește susținerea reclamantului că motivarea instanței este contradictorie întrucât, pe de o parte arată necesitatea definirii unei noțiuni, iar apoi omite să o definească, Înalta Curte apreciază că aceasta nu reprezintă o contradicție cuprinsă în considerentele deciziei deoarece, rezultă din cuprinsul acesteia care este întinderea pe care instanța a avut-o în vedere cu privire la respectiva noțiune. Nu există o obligație a instanței de a răspunde tuturor argumentelor formulate de părțile atrase în litigiu, astfel încât critica enunțată în cadrul acestui motiv de recurs vizând lipsa unei „analize obiective prin care să combată toate argumentele invocate”, nu poate fi primită.

Referirile făcute în cuprinsul motivelor de apel la protecția operelor științifice, cursurile universitare, citarea altor autori și citarea ca un concept juridic cuprindeau argumente în susținerea existentei plagiatului, reclamantul arătând motivele pentru care, prin raportare la aceste concepte, „preluarea” cuprinsă în textul pârâtei nu ar putea fi apreciată ca fiind una legală. Or, prin aplicarea art. 33 și art. 9 din Legea nr. 8/1996, instanța de apel a considerat că reproducerile din textul pârâtei sunt permise, rezultând din considerentele hotărârii care sunt argumentele pentru care, în opoziție cu susținerile reclamantului, a fost validată ca legală „preluarea” cuprinsă în textul pârâtei, ceea ce înseamnă, implicit, combaterea acelor argumentelor contrare din cuprinsul motivelor de apel.

În ceea ce privește criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a reținut următoarele: Nu împrejurarea că textul pârâtei nu reprezintă o preluare integrala a unui text aparținând reclamantului, ci doar o „asamblare” a unor pasaje, o „preluare” a unor pasaje distincte dintr-o operă mai întinsă aparținând reclamantului, nici existența unui drept al pârâtei asupra modului de îmbinare a pasajelor preluate și originalitatea redusă au constituit motivele pentru care instanța de apel a apreciat că nu a existat o încălcare a dreptului de autor al reclamantului, ci s-a avut în vedere natura juridică a celor două opere, determinată de apartenența la categoria lucrărilor cu caracter științific în materia dreptului comunitar, opere scrise, ce conțin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.

De asemenea s-au avut in vedere diferențele de exprimare a ideilor și caracterul tehnic al acestora, modul diferit de expunere a actelor normative în cuprinsul celor două opere, forma diferită de exprimare și lipsa protecției asupra denumirii, datelor de identificare și titlului actelor normative respective și inexistența caracterului ilicit al reproducerii în cazul preluării datelor publice referitoare la acte normative. În ceea ce privește critica vizând greșita aplicare a prevederilor art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte reține că, potrivit acestor dispoziții, „nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor (...) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora.” Recurentul susține că la momentul publicării articolului în cauză, nu există o traducere oficială a textelor oficiale invocate, traducerea acestora într-o anumită formă aparținând recurentului.

Prin urmare, arată recurentul, la pagina 43 din textul pârâtei există o reproducere nelegală a unui fragment aflat la pagina 244 din lucrarea reclamantului, reprezentând prezentarea detaliata făcută de reclamant cu privire la conținutul unui act comunitar, prezentare ce nu are valoarea unei traduceri oficiale și exclude aplicarea art. 9 lit. b din Legea 8/1996. Verificând conținutul textului la care se face referire, Înalta Curte a constatat că acesta face trimitere la obiectul Directivei nr.96/98 din 20 decembrie1996 a Consiliului. În textul pârâtei, la pagina 47, nota de subsol nr. 10 indică actul comunitar și apariția sa în J.Of.

L 46/25 din 20 decembrie 1996. În cauză, s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996, apreciindu-se că preluarea din lucrarea reclamantului a surselor științifice vizând informații publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora și titlul lor nu poate fi asimilată unei activități de reproducere fără drept, deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protecție a dreptului de autor. Or, ceea ce s-a reprodus de către pârâtă în conținutul textului a fost tocmai titlul actului comunitar, iar nu o traducere a conținutului acestuia care să aparțină reclamantului, în subsol indicându-se și datele de identificare a actului comunitar.

Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de apel, dispozițiile art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996 sunt pe deplin aplicabile, așa încât nu se poate constata, din această perspectivă, caracterul nelegal al deciziei recurate. Înalta Curte apreciază ca fiind legală hotărârea instanței de apel și sub aspectul aprecierilor legate de consecințele preluării ideii și a unei anumite forme de exprimare din lucrarea reclamantului, prin indicarea ca notă de subsol a acestei preluări. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 33 lit. b din Legea nr. 8/1996, apreciind că reproducerea este permisă, fiind efectuata în scop de exemplificare.

Câtă vreme încălcarea dreptului de autor nu poate fi cercetată decât din perspectiva titularului acestui drept, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de apel, dacă respectiva formă de exprimare a informației ar aparține în realitate unui alt autor, singurul prejudiciat în acest caz ar fi respectivul autor, critica din motivele de recurs legată de acest aspect vizând dealtfel, nu atât aplicarea art. 33 lit. b din Legea nr. 8/1996, cât „tehnica de cercetare în întocmirea unei lucrări științifice”. În ceea ce privește conținutul paginilor 3-4 din textul pârâtei, Înalta Curte apreciază că s-a făcut de asemenea o aplicare corectă a criteriilor legale în raport de care se poate stabili existența unui plagiat, respectiv art. 9 lit.b din Legea nr. 8/1996, câtă vreme respectivele pagini cuprind aproape în totalitate texte ale unor acte normative.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 316 raportat la art. 296 C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.