ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3817/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3817/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 531 din 03 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 16105/118/2011 s-a hotărât, astfel: În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.M., prin apărător. S-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 20 C. pen.
rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 257 C. pen., art. 257 C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 257 C. pen., art. 257 C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3(trei) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată În baza art. 257 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, În baza art. 257 C. pen.
a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență . În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată. În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, în final, inculpatul P.M. deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta, va executa pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul P.M. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 04 noiembrie 2011 la zi. În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. au fost admise, pretențiile civile formulate de partea civilă B.M. și a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 30.233,96 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă B.M.
Au fost admise, în parte, pretențiile civile formulate de partea civilă C.E.G. și a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă C.E.G. Au fost admise, în parte, pretențiile civile formulate de partea civilă L.I.D. și a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă L.I.D. Au fost admise, pretențiile civile formulate de partea civilă E.E. și a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 9.500 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă E.E. Au fost admise pretențiile civile formulate de partea civilă S.V. și a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă S.V.
Au fost admise pretențiile civile formulate de partea civilă Z.C. și a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Z.C. Au fost admise pretențiile civile formulate de partea civilă I.M. și a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumelor de 4.000 euro și 6.500 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă I.M. Au fost admise, în parte, pretențiile civile formulate de partea civilă Z.C. și a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Z.C. S-a constatat că partea vătămată Asociația de proprietari, prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri falsificate: - dovada de luare în evidență din 2010 și chitanța din 2010 emise de Ordinul arhitecților din România - Filiala teritorială București; decizia pentru emiterea avizului de mediu din 2010;dovada de luare în evidență din 06 septembrie 2010 și chitanța din 2010 emise de Ordinul arhitecților din România - Filiala teritorială București; dovada de luare în evidență din 06 septembrie 2010 și chitanța din 2010 emise de Ordinul arhitecților din România - Filiala teritorială București; referatul din 28 februarie 2011 pentru verificarea de calitate la cerința A-Rezistență și stabilitate (Al) al proiectului construire locuință parter+etaj purtând ștampila ing.
I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; certificatul de urbanismnr. Din 17 decembrie 2010; autorizația de construire din 29 decembrie 2010; fișa de calcul autorizație construire; factura din 13 septembrie 2010; chitanța din 13 septembrie 2010; factura din 13 decembrie 2010; chitanța din 13 decembrie 2010 (înscrisuri depuse in volumul I urmărire penală); - autorizația taxi din 25 octombrie 2011; polița de asigurare din 01 noiembrie 2011 emisă de SC G.R.A. SA; contractul de prestări servicii mecanică și asistență în repararea autoturismelor tip taxi din 21 iunie 2011 încheiat între SC B.A. SRL și partea vătămată I.M.; autorizația din 07 septembrie 2011; certificatul de urbanism din 27 iunie 2011; chitanța din 28 iunie 2011; referatul pentru verificarea de calitate la cerința A - Rezistență și stabilitate (Al) al proiectului: supraetajare imobil existent purtând ștampila ing.
I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; chitanța din 03 martie 2011; certificatul de urbanism din 12 martie 2010; Decizia nr. 109 din 05 septembrie 2011 emisă de Instituția Prefectului județul Constanța (înscrisuri depuse in vol. II urmărire penală); - chitanța din 08 aprilie 2010 reprezentând contravaloare folosire domeniu public acces spălătorie auto; chitanța din 16 martie 2010 reprezentând taxă autorizație construire conform documentației Spălătorie auto; referat pentru verificarea de calitate la cerința A - Rezistență și stabilitate (Al) al proiectului construire spălătorie auto purtând ștampila ing. I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; dovada de luare în evidență la Ordinul arhitecților din România și chitanța din 17 martie 2010; memoriu tehnic de rezistență întocmit de ing.
M.P.; memoriu tehnic instalații electrice întocmit de ing. L.V.; memoriu tehnic instalații sanitare interioare întocmit de ing. S.S.; schița reprezentând plan încadrare în zonă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând plan învelitoare purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând fațadă principală-nord purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând fațadă est/vest purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing.
M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând fațadă sud purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând plan săpături purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P., ștampila SC S.S.C. SRL și stampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan fundație purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P., ștampila SC S.S.C. SRL și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând detalii fundație purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P., ștampila SC S.S.C. SRL și stampila ing. I.I.G.; schița reprezentând secțiune 1-1 purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P., ștampila SC S.S.C. SRL și ștampila ing.
I.I.G.; schița reprezentând secțiune A-A purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P., ștampila SC S.S.C. SRL și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând detalii structură învelitoare purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P., ștampila SC S.S.C. SRL și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan de situație purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând plan parter purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; contractul de prestări servicii fără număr și dată, în care figurează părți SC S.S.C. SRL Constanța și Asociația de proprietari AV2 Constanța (înscrisuri depuse în vol. III urmărire penală); - factura din 16 februarie 2009 încheiată între SC B.C.
SRL - furnizor și SC I.V. SRL - cumpărător; contractul de prestări servicii din 2009, nedatat, încheiat între SC B.C. SRL și SC I.V. SRL; memoriu justificativ la finalizarea unei etape de construire, din august 2010 elaborat de arh. M.C.; referat din 10 octombrie 2008 pentru verificarea de calitate la cerința A - Rezistență și stabilitate (Al) al proiectului împrejmuire teren cu gard și soclu din beton, regim de înălțime: parter și mansardă purtând ștampila ing. I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; memoriu justificativ cu privire la prelungirea valabilității documentației tehnice de construire, din august 2010 elaborat de arh. M.C.; memoriu justificativ din ianuarie 2009 elaborat de arh. M.C.; deviz estimativ întocmit de SC B.C.
SRL în valoare de 194.400 lei, referat privind verificarea de calitate la cerința Al din 08 ianuarie 2009 purtând ștampila ing. I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; memoriu tehnic de rezistență întocmit de ing. P.M.; memoriu tehnic instalații sanitare elaborat de ing. L.V.V.; schița reprezentând plan situație propus purtând mențiunile desenat aprobat și rezistență ing. P.M., verificator SC D.S. SRL Constanța și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan parter purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat aprobat și rezistență ing. P.M., verificator SC D.S. SRL Constanța; schița reprezentând plan etaj purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat aprobat și rezistență ing. P.M., verificator SC D.S.
SRL Constanța; schița reprezentând plan învelitoare purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat, aprobat și rezistență ing. P.M., verificator SC D.S. SRL Constanța; schița reprezentând plan fațada principală purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat, aprobat și rezistență ing. P.M., verificator SC D.S. SRL Constanța; schița reprezentând plan fațada V purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat, aprobat și rezistență ing. P.M., verificator SC D.S. SRL Constanța; schița reprezentând plan fațada E purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat, aprobat și rezistență ing. P.M., verificator SC D.S. SRL Constanța; schița reprezentând fațada N purtând mențiunile șef proiect arh.
M.C., desenat, aprobat și rezistență ing. P.M., verificator SC D.S. SRL Constanța; schița reprezentând plan săpături purtând mențiunile desenat și rezistență ing. M.P., verificator SC D.S. SRL Constanța ștampila ing. I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; schița reprezentând plan fundație purtând mențiunile desenat și rezistență ing. M.P., verificator SC D.S. SRL Constanța ștampila ing. I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; schița reprezentând grinda fundație purtând mențiunile desenat și rezistență ing. M.P., verificator SC D.S. SRL Constanța, ștampila ing. I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; schița reprezentând plan secțiune A-A, purtând mențiunile desenat și rezistență ing. M.P., verificator SC D.S.
SRL Constanța și ștampila de SC B. SRL (înscrisuri depuse in vol. V urmărire penală); - chitanța din 31 ianuarie 2011 emisă de Ordinul Arhitecților din România; referat pentru verificarea de calitate la cerința A - Rezistență și stabilitate (Al) al proiectului supraetajare imobil existent, din 01 octombrie 2010 purtând ștampila ing. I.I.G. și o semnătură indescifrabilă; dovada de luare în evidența Ordinului Arhitecților din România din 10 octombrie 2010 și chitanța din 10 octombrie 2010; factura din 12 octombrie 2010 și chitanța din 12 octombrie 2010 reprezentând contravaloare verificare proiect D.T.A.C., supraetajare prin P.U.Z.; memoriu justificativ elaborat în noiembrie 2009 de arhitect M.C.
purtând ștampila SC S.S.C. SRL; memoriu tehnic de rezistență întocmit de ing. P.M., purtând ștampila ing. I.I.G.; memoriu tehnic instalații electrice întocmit de ing. L.V.; memoriu tehnic instalații sanitare interioare întocmit de ing. S.S.; schița reprezentând plan încadrare în zonă purtând mențiunile șef proiect M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și stampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând plan de situație purtând mențiunile șef proiect M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și stampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând plan parter existent purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan etaj 1 existent purtând mențiunile șef proiect arh.
M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan etaj 2 existent purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C.; schița reprezentând etaj 3 propus purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C. și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând etaj 4 propus purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C. și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan învelitoare propusă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C. și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan fațada principală propusă purtând mențiunile șef proiect arh.
M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C. și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan fațada nord purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C. și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând fațada sud purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C. și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând fațada vest purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila arh. M.C. și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan secțiune 1-1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila ing.
I.I.G.; schița reprezentând plan secțiune A-A purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S., ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând cofraj planșeu peste etaj 3 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S.; schița reprezentând cofraj planșeu peste etaj 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S.; schița reprezentând plan plasa inferioară etaj 3 și 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S.; schița reprezentând plan plasa superioară etaj 3 și 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat ing. M.P., verificat ing. S.S.; chitanța din 27 noiembrie 2009; factura fiscală din 05 noiembrie 2009 și chitanța din 05 noiembrie 2009 (înscrisuri depuse in vol. V urmărire penală); - schița reprezentând plan secțiune A-A corp 1 purtând mențiunile desenat și aprobat ing.
M.P., ștampila ing. I.I.G. și stampila arh. M.C.; Decizia nr. 121 din 10 martie 2011 emisă de A.R.B. Delta Dunării; dovada de luare în evidență din 16 iunie 2010 emisă de Ordinul Arhitecților din România și chitanța din 16 iunie 2010; dovada de luare în evidență din data de 22 iulie 2010 emisă de Ordinul Arhitecților din România și chitanța din 22 iulie 2010; factura din 05 iulie 2010 și chitanța din 05 iulie 2010; factura din 05 iulie 2010; memoriu justificativ ștampilat cu stampila arh. M.C.; memoriu justificativ ștampilat cu stampila arh. M.C.; schița reprezentând plan mansardă corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan parter corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh.
M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan mansardă corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan parter corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație propusă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație existentă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan încadrare în zonă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing.
M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan secțiune A-A corp 2,3, 4 purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P. ștampila arh. M.C. și stampila ing. I.I.G.; memoriu justificativ purtând semnătura și ștampila arh. M.C., semnătura ing. M.P. și ștampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând plan de situație purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; schița reprezentând plan încadrare în zonă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., ștampila arh. M.C. și ștampila SC S.S.C. SRL; memoriu justificativ purtând ștampila arh. M.C.; memoriu justificativ purtând ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan încadrare în zonă purtând mențiunile șef proiect arh.
M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație existentă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație propusă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; planșă purtând ștampila arh. M.C.; planșă purtând ștampila arh. M.C.; schiță reprezentând plan secțiune A-A corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila ing. I.I.G.; cerere pentru emiterea autorizației de construire, nedatată și nesemnată, purtând ștampila arh. M.C. și ștampila ing. I.I.G.;anexa la cererea pentru emiterea autorizației de construire/desființare întocmită de ing.
S.S., fără ștampilă; referat pentru verificarea de calitate la cerința A-Rezistentă și stabilitate (Al) al proiectului construire pensiune turistică corp CI, din 07 iulie 2010, purtând semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; referat pentru verificarea de calitate la cerința A-Rezistentă și stabilitate (Al) al proiectului construire pensiune turistică corp C2, C3, C4 din 07 iulie 2010, purtând semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; memoriu justificativ purtând semnătură indescifrabilă și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan parter corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan mansardă corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh.
M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan învelitoare corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan încadrare în zonă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan împrejmuire purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație existentă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație propusă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh.
M.C.; schița reprezentând plan mansardă corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan învelitoare corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând fațadă principală corp l(nord) purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând fațada vest corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând fațada est corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând fațada sud corp 1 purtând mențiunile desenat și aprobat ing.
M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan fațadă principală corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan fațadă est și vest corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan fațadă sud corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P. și ștampila arh. M.C.; memoriu tehnic de rezistență întocmit de ing. M.P., purtând o semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan secțiune A-A corp 2, 3, 4 purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P., semnătură indescifrabilă și ștampila arh.
M.C., semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan fundație corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan detalii fundație corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan detalii stâlpi corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan secțiune A-A corp 1 purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P., semnătură indescifrabilă și ștampila arh. M.C., semnătură indescifrabilă și ștampila ing.
I.I.G.; schița reprezentând plan fundație corp 2, 3, 4, purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan detalii fundație corp 2, 3, 4 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G.; memoriu tehnic instalații electrice întocmit de ing. L.V., purtând o semnătură indescifrabilă; schița reprezentând schema electrică de principiu corp 2, 3, 4 purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P.; schița reprezentând schema electrică de principiu corp 1 purtând mențiunile desenat și aprobat ing. M.P.; memoriu tehnic instalații sanitare interioare întocmit de ing.
S.S., purtând o semnătură indescifrabilă; schița reprezentând plan parter corp 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., semnătură indescifrabilă și ștampila arh. M.C.(înscrisuri depuse în vol. VI urmărire penală); - raportul tehnic de expertizare având ca obiectiv locuința din Constanța, beneficiar L.I.D., expert tehnic atestat prof. dr. ing. V.B., purtând o semnătură indescifrabilă și ștampila ing. B.V.; studiu geotehnic din ianuarie 2010 întocmit de ing. M.R. purtând o semnătură indescifrabilă și ștampila SC D.S. SRL; fișa forajului, purtând semnătură indescifrabilă și ștampila SC D.S. SRL; studiu geotehnic - concluzii asupra sondajului efectuat purtând semnătură indescifrabilă și ștampila SC D.S.
SRL; studiu geotehnic - sondaj deschis purtând semnătură indescifrabilă și ștampila SC D.S. SRL; factura din 11 mai 2010; lista facturi neachitate pe perioada 05 noiembrie 2010 - 05 noiembrie 2010 purtând o semnătură indescifrabilă și ștampila SC S.S.C. SRL; chitanța din 11 mai 2010; chitanța din 14 mai 2010; chitanța din 17 mai 2010; chitanțanr. din 18 mai 2010; chitanța din 21 mai 2010; chitanța din 24 mai 2010; factura din 20 ianuarie 2010; chitanța din 20 ianuarie 2010; factura din 20 ianuarie 2010; memoriu justificativ din februarie 2010, purtând o semnătură indescifrabilă și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan încadrare în zonă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing.
M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație existentă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație propusă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; memoriu justificativ purtând o semnătură indescifrabilă și ștampila ing. I.I.G., o semnătură indescifrabilă și ștampila arh. M.C.; înscris reprezentând extindere locuință parter purtând două semnături indescifrabile și ștampila ing. I.I.G.; referat pentru verificarea de calitate la cerința A-rezistență și stabilitate (Al) al proiectului construire locuință, din 16 ianuarie 2010, purtând o semnătură indescifrabilă și ștampila I.I.G.; memoriu tehnic de rezistență întocmit de ing.
M.P., purtând două semnături indescifrabile și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan încadrare în zonă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație existentă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan situație propusă purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan parter purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh.
M.C.; schița reprezentând plan învelitoare purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan fațadă principală purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan fațadă nord purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan fațadă sud purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan fațadă vest purtând mențiunile șef proiect arh.
M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila arh. M.C.; schița reprezentând plan săpături purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan fundație purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan detalii fundație purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan detalii stâlpi purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila ing.
I.I.G.; schița reprezentând plan secțiune A-A purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan șarpantă 1 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila ing. I.I.G.; schița reprezentând plan șarpanta 2 purtând mențiunile șef proiect arh. M.C., desenat și aprobat ing. M.P., două semnături indescifrabile și ștampila ing. I.I.G.; memoriu tehnic instalații electrice întocmit de ing. L.V., purtând o semnătură indescifrabilă, fără ștampilă; memoriu tehnic instalații sanitare interioare întocmit de ing. S.S., purtând o semnătură indescifrabilă, fără ștampilă(înscrisuri depuse in vol. VII d. u. p.).
În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen. s-a admis, în parte, cererea formulata de inculpatul P.M. privind restituirea bunurilor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din data de 04 noiembrie 2011. S-a dispus restituirea către inculpatul P.M.
a următoarelor bunuri consemnate în cuprinsul procesului verbal de percheziție încheiat la data de 04 noiembrie 2011: - stick de memorie, fără capac, de culoare alb; - laptop, cu alimentator; - trusă și instrumente de calcul; - hartă, scara 1:500.000; - carnet cu copertă culoare neagră necompletat; - carnet cu copertă culoare neagră având în interior menționat numele P.M.; - dosar cu copertă față transparentă și cea din spate de culoare portocalie care conține: o folie din plastic cu 8 file hârtie diferite dimensiuni; o folie din plastic cu 2 file hârtie format A4; o folie din plastic cu 2 file hârtie format A4; o folie din plastic cu 1 filă hârtie format A4; o folie din plastic cu 2 file hârtie format A4; o folie din plastic cu 2 file hârtie format A4; o folie din plastic cu 2 file hârtie format A4; o folie din plastic cu 2 file hârtie format A4; o folie din plastic goală; o folie din plastic cu 1 filă hârtie; o folie din plastic cu 9 file hârtie format A4; o folie din plastic goală; o folie din plastic cu 2 file hârtie format A4; 3 file format A4; o folie din plastic cu 20 file hârtie format A4; o folie din plastic cu 6 file hârtie format A4; o folie din plastic cu 27 file hârtie diferite dimensiuni; o folie din plastic cu un suport optic și 3 file hârtie format A4; o folie din plastic cu 6 file hârtie diferite dimensiuni;
- o filă hârtie A4 reprezentând detalii tranzacție pentru perioada 01 octombrie 2010-03 noiembrie 2011; - caiet tipizat, cu titlul caiet Briefing; - clipboard din material plastic care conține diferite tipizate format A4 -44 file și o hartă de navigație România; - cârd bancar, pe numele de P.M.; - cârd plastic emis pe numele P.M. În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părțile civile C.E.G. și Z.C. și la plata sumei de 500 euro cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă L.I.D. În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 400 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu la urmărire penală, în favoarea avocat C.E., se avansează din fondurile M.J.L.C.
către Baroul Constanța. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: 1 La data de 23 noiembrie 2007 partea vătămată B.M. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta cu privire la faptul că a fost indus în eroare de către inculpatul P.M. cu ocazia încheierii unui contract de execuție. Partea vătămată a arătat că la data de 01 aprilie 2007 a încheiat un contract de execuție cu SC B.C. SRL, reprezentată de inculpatul P.M. În baza acestui contract, societatea reprezentată de inculpat ar fi trebuit să execute o lucrare de construcție în beneficiul părții vătămate, termenul execuției fiind data de 01 septembrie 2007 iar prețul de 54.200 euro.
Odată cu încheierea contractului, inculpatul i-a remis părții vătămate un bilet la ordin în alb, dar semnat si stampilat cu scopul de a garanta executarea corectă a obligațiilor contractuale, iar partea vătămată a achitat un avans de 30.791,4 lei. Partea vătămată a aflat apoi că inculpatul sub contractase lucrarea unei alte societăți comerciale, iar ulterior acesta i-a solicitat noi sume de bani pentru a aproviziona cu materialele necesare firma care executa activitatea. În acest context, inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că suma primită ca avans a fost depusă în contul SC B.C. SRL pentru plata furnizorilor. Cu toate acestea însă, inculpatul nu și-a executat obligația de a livra materialele de construcție pentru care el achitase suma arătată.
Cu scopul de a o menține în eroare pe partea vătămată B.M., inculpatul i-a prezentat acesteia copii ale ordinelor de plată din 04 aprilie 2007, din 05 aprilie 2007 și din 05 aprilie 2007 emise de către SC B.C. SRL în beneficiul SC R. SA București, SC M.S.S.P. SRL si respectiv SC C. SA, pentru a garanta astfel părții vătămate că prin contul societății sale deschis la Banca L. se efectuau plăti către diverși furnizori de materiale de construcții. Prin adresa din 18 august 2010 SC R. SA a comunicat că în perioada 01 aprilie 2007 - 10 august 2007 între această societate și B.C. nu s-au derulat relații comerciale și nici nu s-a încasat contravaloarea vreunei livrări de material lemnos, respectiv cherestea.
In anul 2007 a existat o singură operațiune de vânzare cherestea, conform facturii din 15 octombrie 2007 în valoare de 1.726,10 lei. SC M.S.S.P. SRL și SC C. SA nu au răspuns solicitărilor formulate de organele de politie. în continuare, cercetările efectuate de organele de politie au confirmat acuzațiile de înșelăciune formulate împotriva inculpatului. Astfel, prin adresa din 06 septembrie 2011, SC L.B. SA a comunicat că în intervalul 28 noiembrie 2006 - 31 ianuarie 2008 SC B.C. SRL Constanta a avut contul curent blocat ca urmare a popririi instituite de B.E.J. M.A. De asemenea, aceeași unitate bancară a comunicat că după data de 31 ianuarie 2008 contul societății comerciale amintite a devenit inactiv dar si că factura fiscală 1010 din 03 aprilie 2007 nu a fost achitată prin intermediul SC L.B.
SA. La reținerea celor expuse, s-a avut în vedere plângerea și declarația părții vătămate B.M. în cuprinsul căreia acesta a arătat că la data de 01 aprilie 2007 a încheiat un contract de execuție cu firma SC B.C. SRL, reprezentată de inculpatul P.M. pentru edificarea unui imobil, cu termen de finalizare 01 septembrie 2007. Partea vătămată i-a achitat inculpatului în avans suma de 3.0791,4 lei, precum și alte sume de bani, totalizând 68.649,9 lei. Partea vătămată a arătat că la data de 09 iulie 2007 subcontractantul a încetat colaborarea cu executantul, respectiv SC B.C. SRL, reprezentată de inculpat, datorită nerespectării proiectului de execuție, a termenului de finalizare, precum și datorită faptului că executantul nu aducea materialele achitate.
Astfel, la data de 03 mai 2007, la solicitarea sa numitul Salop Constantin, proiectantul clădirii, a mers pe șantier constatând că proiectul nu este respectat, în sensul că se turnase beton fără armătură și fără respectarea cotelor de fundare și lățime. Prin urmare, partea vătămată a arătat că l-a notificat pe inculpat, cerându-i să-i prezinte documentele de achiziție a materialelor, având în vedere că acesta motiva că nu le aduce pe șantier pentru a nu fi furate. La data de 21 iunie 2007 reprezentanții I.S.C. Constanța au constatat nereguli constând în nerespectarea proiectului de execuție, astfel că împreună cu subcontractantul l-au notificat pe inculpat pentru a se întâlni în vederea rezolvării acestei situații, însă acesta a refuzat să se prezinte.
Având în vedere această situație partea vătămată a arătat că la data de 09 iulie 2007 subcontractantul l-a notificat pe inculpat făcându-i cunoscut că din 21 iunie 2007 a încetat orice colaborare. Constatând că inculpatul nu mai arăta nici un interes pentru lucrare i-a solicitat să-i pună la dispoziție materialele pe care nu le adusese pe șantier, inculpatul fiind de acord cu condiția ca partea vătămată să achite suma de 5.746,10 lei. Partea vătămată i-a sugerat inculpatului să încheie un contract de furnizare materiale, însă întrucât îi cerea plata unui avans nu a mai fost de acord cu încheierea acestuia. în aceste condiții, partea vătămată a arătat că a încheiat un alt contract pentru execuția lucrării, fostul executant refuzând să-i restituie materialele plătite, dar și documentele pentru achiziționarea acestora.
în ceea ce privește biletul la ordin semnat în alb și pe care i 1-a emis cu titlu de garanție, partea vătămată a arătat că era insolvabil în condițiile în care SC B.C. SRL avea deja înființată poprire la banca SC B.L. SA Constanta pentru o altă datorie. În susținerea celor arătate partea vătămată B.M. a depus la dosar următoarele documente: - contractul de execuție de lucrări din 01 aprilie 2007 încheiat între B.M. și SC B.C. SRL Constanta, reprezentată de inculpatul P.M., semnat și ștampilat de ambele părți; - anexele la contract referitoare la graficul plăților pentru manoperă și pentru materiale; - devizul estimativ al lucrării; - procesul verbal din data de 01 aprilie 2007 încheiat cu ocazia emiterii de către SC B.C.
SRL Constanta a biletului la ordin cu titlu de garanție; - anexa la contractul de execuție din 01 aprilie 2007 referitoare la instalația termică și centrala termică murală Vitopend; - contractul de execuție lucrări din 01 aprilie 2007 încheiat între SC B.C. SRL Constanta în calitate de achizitor și SC I. SRL Corbu în calitate de executant; - chitanța privind avansul în valoare de 3.000 lei primit de SC B.C. SRL; - factura proformă încheiată între SC C. SA, în calitate de furnizor și SC B.C.
SRL în calitate de cumpărător, privind achiziționarea de B.C.A., în valoare de 1.471,36 lei; - nota de constatare din data de 03 mai 2007 încheiată cu ocazia deplasării pe șantier, ocazie cu care s-au constatat următoarele: nu erau trasate axele construcției, lățimea tălpilor de fundație nu corespundea cu cea din proiectul autorizat, turnarea betonului simplu fără armătura prevăzută în proiect, în talpa de fundație și pereți afecta structura de rezistentă a construcției; dispoziția de șantier din data de 21 mai 2007, privind măsurile ce se impuneau urmare a neregulilor din nota de constatare din data de03 mai 2007; - adresa din 21 mai 2007 emisă de biroul executor judecătoresc prin care partea vătămată solicita reprezentantului SC B.C.
SRL relații referitoare la stadiul lucrărilor, la respectarea graficului de execuție; - răspunsul SC B.C. SRL către partea vătămată B.M. prin care acestuia din urmă i se face cunoscut faptul că întârzierile în derularea contractului nu se datorează executantului, ci dimpotrivă sunt din vina achizitoriului, respectiv a părții vătămate, - corespondența dintre partea vătămată și SC B.C. SRL, - notificarea făcută de SC I. SRL către SC B.C. SRL prin care se solicita o întâlnire în vederea concilierii neînțelegerilor, motivul constând în faptul că din data de 29 mai 2007 SC B. SA nu mai aprovizionase lucrarea cu materialele necesare, fapt pentru care se lucrau doar 3 ore pe zi, nemaiputând fi onorate obligațiile contractuale; - răspunsul formulat de SC B. SA prin inculpatul P.M.
și adresat părții vătămate B.M., prin care îi face cunoscut acestuia refuzul său de a se prezenta la data de 05 iulie 2007 la biroul executorului judecătoresc în vederea concilierii cu privire la contractul de execuție încheiat, motivat de faptul că data finalizării construcției era 01 septembrie 2007 și prin urmare s-a considerat că partea vătămată dă dovadă de rea credință solicitând această întâlnire anterior datei finalizării; - procesul verbal de control al calității lucrărilor în faze determinante din data de 21 iunie 2007 încheiat de I.S.C. Constanta, cu ocazia efectuării controlului la faza determinantă cofrare - armare talpă fundații, prin care nu s-a autorizat continuarea executării lucrărilor, urmare a neregulilor constatate și consemnate înprocesul verbal de inspecție din 21 iunie 2007 încheiat de I.S.C.
Constanta; - notificarea din 09 iulie 2007 prin care SC I. SRL, în calitate de subcontractant face cunoscut SC B.C.
SRL că începând cu data de 29 iulie 2007 își rezervă dreptul de a rezilia unilateral contractul, precum și încetarea raporturilor, datorită faptului că nu au fost respectate, cu rea credință, clauzele contractuale de către SC B. SA, sub contractantul arătând că i s-a solicitat să nu respecte proiectul prin micșorarea cotelor de fundare atât în lățime, cât și în adâncime, să toarne zidurile la beciul subsolului fără armătură și fără a fi montate zidurile pe talpa de fundare, iar în zona beciului să se execute săpături fără trepte de fundare conform proiectului; astfel, în urma notei de constatare din data de 03 mai 2007 reprezentantul SC I. SA a arătat că a trebuit să remedieze cele constatate fără a fi plătit suplimentar; totodată, nerespectarea obligațiilor cu privire la partea de armătură, care nu a fost executată de personal calificat a dus la respingerea fazei determinante de către I.S.C.
la data de 21 iunie 2007; s-a mai arătat că în urma deplasării împreună cu partea vătămată la șantier, la data de 09 iulie 2007, s-a constatat că nu fuseseră remediate deficientele constatate prin procesul verbal încheiat de I.S.C. Constanta la data de 21 iunie 2007, precum și faptul că lucrarea nu mai fusese aprovizionată cu materiale; - contractul de furnizare materiale din 15 septembrie 200, în care figurează părți SC B.C. SRL Constanta și B.M., contract nesemnat de părți și în finalul căruia se consemnează olograf că acest contract a fost refuzat, fiind totodată dovada că SC B. SA mai are de restituit materiale conform contractului din 01 aprilie 2007; - actul adițional la contractul din 01 aprilie 2007 încheiat la data de 10 august 2007 între SC B. SA prin reprezentant P.M.
și partea vătămată B.M. prin care s-a convenit ca lucrările de edificare a imobilului să nu mai fie executate de către SC B. SA începând cu data de 01 august 2007, executantul urma să pună în continuare la dispoziția achizitoriului materialele pentru care acesta a achitat avans, încheierea contractului nu mai era obligatorie pentru executant la data de 01 septembrie 2007, contractul urma să se deruleze exclusiv prin furnizarea de materiale de construcții de către executant către beneficiar; - ordinul de plată din 05 aprilie 2007 în valoare de 8.300 lei emis de SC B.C. SRL către beneficiar SC C. SA, reprezentând contravaloare fier beton; - ordinul de plată din 05 aprilie 2007 în valoare de 7.500 lei emis de SC B.C.
SRL către beneficiar SC M.S.S.P. SRL reprezentând contravaloare fier beton; - ordinul de plată din de 04 aprilie 2007 în valoare de 6.500 lei emis de SC B.C. SRL către beneficiar SC R. SA București, reprezentând contravaloare avans material lemnos; - facturile fiscale încheiate între SC B.C.
SRL și partea vătămată B.M., precum și chitanțele care fac dovada sumelor de bani achitate de către partea vătămată către SC B. SA ( filele 73 - 103 din vol. XII urmărire penală); Martorul T.I., audiat doar în cursul urmăririi penale, acesta, cu toate demersurile efectuate de instanță, neprezentându-se pentru a fi audiat și în faza de cercetare judecătorească, a declarat următoarele: a fost asociat și administrator al SC I. SRL, care avea ca obiect de activitate realizarea de construcții civile; între SC B. SA și SC I. SA s-a încheiat un contract de execuție de lucrări prin care societatea din urmă se angaja ca în calitate de subantreprenor să execute în întregime lucrările de construcție la imobilul părții vătămate B.M.; în perioada aprilie - iunie 2007, ajutat și de angajați ai inculpatului P.M., a executat mai multe lucrări: săparea fundației, turnarea betonului pentru fundație, lucrări care au fost executate conform dispozițiilor primite de la P.M.
care venea zilnic pe șantier; deși i-a semnalat inculpatului P.M. că fundația nu era turnată conform proiectului, acesta l-a asigurat că ordinele sale sunt agreate de beneficiar; semnalându-i aceste deficiente și părții vătămate B.M., acesta din urmă a sesizat I.S.C. Constanta, reprezentanții acestei instituții constatând deficientele și sancționând antreprenorul SC B. SA; în perioada în care au lucrat pe șantier, până la momentul rezilierii contractului cu antreprenorul, martorul a arătat că nu erau aduse materiale în cantități suficiente pentru efectuarea lucrărilor, din comportamentul inculpatului P.M. trăgând concluzia că acesta nu era interesat să execute lucrări de calitate și în termen; numitul A.N.
care a fost la un moment dat diriginte de șantier i-a spus că din cauza deficiențelor la lucrările executate dorea să se retragă de pe acel șantier; deși valoarea lucrărilor efectuate de SC I. SA s-a ridicat la suma de 8.000 lei s-a primit doar suma de 3.000 lei, nefiind formulate pretenții datorită lipsei actelor doveditoare. Martorul C.V. a fost audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, declarând următoarele: în primăvara anului 2007 a fost solicitat de martorul T.I. și inculpatul P.M. ca, împreună cu alți muncitori, să lucreze pe un șantier la edificarea unui imobil aparținând părții vătămate B.M.; a acceptat să lucreze, chiar și în condițiile în care nu a fost încheiat un contract de muncă, arătând că atât el, cât și ceilalți muncitori au semnat, la cererea inculpatului o coală de hârtie în alb, martorul arătând că ar fi fost vorba despre o evidență a celor care lucrau pe șantier; întreaga echipă condusă de T.I.
a primit doar suma de 3.000 lei care s-a împărțit, motiv pentru care o parte dintre muncitori au și plecat; s-a lucrat o perioadă de aproximativ 3 luni pe șantier, lucrările efectuate constând în: săparea fundației, evacuare pământ, cofrare, turnare fundație, prelucrare și montare fier beton și armătură, toate aceste lucrări efectuându-se la ordinele lui P.M. și conform dispozițiilor acestuia, fiind primite indicații și de la T.I.; întrucât lucrările la talpa fundației, la turnarea beciului au fost greșite, acestea au fost reluate, martorul susținând că răspunderea pentru calitatea lucrărilor aparținea inculpatului care venea zilnic pe șantier și trasa sarcinile, în condițiile în care muncitorii realizaseră că nu se procedează corect; astfel, a precizat că din dispoziția inculpatului P.M.
s-au turnat pereții beciului fără ca fundația să fi fost turnată și fără să fie folosită armătură, motiv pentru care după 2 săptămâni au cedat colturile beciului, în talpa fundației s-a turnat un strat de ciment mult mai gros; datorită acestor deficiențe perioada de aproximativ 3 luni s-a lucrat doar la fundația clădirii; referitor la aceste deficiențe ale lucrărilor martorul a precizat că T.I. i-a atras atenția inculpatului P.M., acesta însă susținând că are cunoștințe prin intermediul cărora îl va determina pe proiectant să-și dea avizul pozitiv pentru lucrări; cu toate acestea s-a arătat că proiectantul sesizând deficiențele grave a dispus remedierea acestora; au fost perioade în care martorul a arătat că lucrările au fost întrerupte întrucât inculpatul P.M.
nu aducea toate materialele necesare construcției, respectiv fier beton, ciment, cherestea; ulterior, martorul a aflat că partea vătămată B.M. angajase o altă firmă pentru finalizarea lucrărilor. Martorul L.C.G., audiat și în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, a declarat următoarele: fiind autorizat de către I.C.S. să îndeplinească calitatea de diriginte de șantier, a fost contactat de partea vătămată B.M.
să supravegheze lucrările executate la imobilul acestuia; la momentul angajării sale a constatat existența mai multor deficiențe întrucât nu fuseseră respectate prevederile proiectului; astfel, fundația fusese executată fără armătură ceea ce putea să afecteze structura de rezistență a construcției, nu fuseseră respectate dimensiunile tălpilor de fundație, care erau late de 80 cm în loc de 100 cm; luând legătura cu proiectantul i-a propus soluții de remediere a deficiențelor constatate în vederea continuării lucrărilor, fiind emisă dispoziția de șantier din 21 mai 2007, de care a luat cunoștință și executantul lucrărilor, SC B.C. SRL, care a continuat executarea lucrărilor; constatând că montarea armăturii se realizase defectuos i-a adus la cunoștință constructorului acest lucru, fiind însă ignorat; în urma controlului efectuat de către o echipă din cadrul I.C.S.
Constanta s-au constatat grave deficiențe consemnate în procesele verbal încheiate cu acea ocazie, deficiențe care afectau însăși structura de rezistență, astfel că s-a dispus încetarea lucrărilor până la remedierea deficiențelor constatate; deși se stabilise un termen pentru remedierea acestor deficiențe, respectiv 27 iunie 2007, termenul nu a fost respectat deoarece SC B. SA a încetat să mai efectueze lucrări pe șantier după data de 21 iunie 2007; referitor la perioada în care SC B. SA era executantul martorul a arătat că lucrările se efectuau într-un ritm sporadic, fără continuitate, invocându-se lipsa materialelor ori a muncitorilor; întrucât între partea vătămată B.M. și constructor apăruseră mai multe neînțelegeri legate atât de partea financiară, cât și de respectarea cont
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.