ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1605/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1605/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 282 din 25 iunie 2013 a Tribunalului Iași s-au dispus următoarele:

I.1. În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a admis sesizarea din oficiu a instanței privind schimbarea încadrării juridice în privința inculpatului A.I.C. referitor la fapta de „viol” în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

A schimbat încadrarea juridică în privința inculpatului A.I.C. referitor la fapta de „viol” în formă continuată, dintr-o infracțiune de „viol” în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., în două infracțiuni, respectiv: o infracțiune de „viol” în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. [fără reținerea agravantei legale prev. la alin. (2) lit. a) și cu reținerea stării de recidivă postexecutorie] și o infracțiune de „viol” în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. [cu reținerea agravantei legale prev. la alin. (2) lit. a) și cu reținerea stării de recidivă postexecutorie], ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

A schimbat încadrarea juridică în privința inculpatului A.I.C. referitor la fapta de „trafic de minori” în formă continuată, din infracțiunea de „trafic de minori” în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de „trafic de minori” în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (cu reținerea stării de recidivă postexecutorie).

În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1498 din 02 octombrie 2006 a Judecătoriei Pașcani, definitivă prin decizia penală nr. 788 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Iași, și a contopit pedeapsa stabilită anterior prin prezenta, respectiv de 4 ani închisoare, cu restul de pedeapsă de 555 zile închisoare, ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care a adăugat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 2 ani calculată conform disp. art. 66 C. pen.

A condamnat pe inculpatul A.I.C. (cu datele sus-menționate) la pedeapsa de 11 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „viol” în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

A condamnat pe inculpatul A.I.C. (cu datele sus-menționate) la pedeapsa de 11 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiune de „viol” în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

A condamnat pe inculpatul A.I.C. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori” în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele stabilite anterior, inculpatul A.I.C. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare sporită cu 3 ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa principală rezultantă finală de 14 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 7 ani calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.I.C. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.I.C.

În temeiul dispozițiilor art. 88 alin. (1) C. pen., din pedeapsa principală de executat, de 14 ani închisoare, aplicată inculpatului A.I.C., a dedus durata reținerii și arestării preventive a acestuia, de la 13 noiembrie 2012, la zi.

A condamnat pe inculpatul E.L.Ș. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori” în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele stabilite anterior, inculpatul E.L.Ș. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 6 ani calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului E.L.Ș. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului E.L.Ș.

În temeiul dispozițiilor art. 88 alin. (1) C. pen., din pedeapsa principală de executat, de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului E.L.Ș., a dedus durata reținerii și arestării preventive a acestuia, de la 13 noiembrie 2012, la zi.

În baza disp. art. 14, 15, 17 și 348 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., a admis acțiunea civilă pornită și exercitată din oficiu și a obligat în solidar pe inculpații A.I.C. și E.L.Ș. la plata către partea civilă P.E.P., a sumei de 40.000 RON, cu titlul de despăgubiri civile, pentru prejudiciul moral produs prin săvârșirea infracțiunii de „viol” în formă continuată, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza disp. art. 14, 15, 17 și 348 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., a admis acțiunea civilă pornită și exercitată din oficiu și a obligat în solidar pe inculpații A.I.C. și E.L.Ș. la plata către partea civilă P.E.P. a sumei de 30.000 RON, cu titlul de despăgubiri civile, pentru prejudiciul moral produs prin săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori” în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul A.I.C. a briceagului cu lama de 6 cm, cu mâner metalic, înfășurat cu bandă de culoare neagră și a păturii de culoare roz cu dungi albe și maro, bunuri ridicate de organele judiciare, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 13 noiembrie 2012, asupra cărora a fost aplicată măsura asigurătorie a sechestrului, prin ordonanța din data de 29 ianuarie 2013, bunuri folosite la săvârșirea infracțiunilor de „viol” în formă continuată.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 și a art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpatul A.I.C. suma de 15.000 RON, reprezentând banii obținuți prin exploatarea sexuală a victimei P.E.P., după scăderea sumei destinată despăgubirii acestei victime pentru prejudiciul moral produs prin săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori” în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A menținut măsura asiguratorie a sechestrului, luată prin ordonanța procurorului din data de 29 ianuarie 2013, asupra briceagului cu lama de 6 cm, cu mâner metalic, înfășurat cu bandă de culoare neagră și a păturii de culoare roz cu dungi albe și maro, bunuri ridicate de organele judiciare, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 13 noiembrie 2012.

În baza art. 163 alin. (1), (2), (5) și (6) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A.I.C. și E.L.Ș., până la concurența sumei de 75.000 RON, în privința celui dintâi inculpat, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni (plata, către părțile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exercițiu, a sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale) și a confiscării speciale a sumei obținute de acesta prin exploatarea sexuală a victimei P.E.P., și până la concurența sumei de 35.000 RON, privința celui din urmă inculpat, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni (plata, către partea vătămată minoră cu capacitate restrânsă de exercițiu P.E.P., a sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale).

În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen., dispozițiile privind luarea măsurilor asiguratorii, din paragraful anterior al prezentei sentințe penale, sunt executorii.

A dispus luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor imobile sechestrate, sens în care a dispus a se face adresă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași.

În baza art. 169 C. proc. pen. rap. la art. 357 C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul A.I.C. a celorlalte bunuri ridicate de organele judiciare, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 13 noiembrie 2012, respectiv: un telefon marca N., un telefon marca N, fără cartelă SIM, un telefon marca H., un cuțit cu mâner de culoare maro și lama de 14 cm, un cuțit cu mâner de culoare neagră, cu lama de 11 cm, un cuțit cu mâner de culoare neagră, cu lama de 12,5 cm, un cuter cu mânerul de culoare roșie și lama de 6 cm, cu obligația pentru acesta să le păstreze până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 169 C. proc. pen. rap. la art. 357 C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul E.L.Ș. a telefonului marca N., cu obligația pentru acesta să le păstreze până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

A dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului luată prin ordonanța procurorului din data de 29 ianuarie 2013 în privința bunurilor menționate anterior, cu privire la care s-a dispus restituirea, potrivit paragrafelor precedente.

În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008

privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare

a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații A.I.C. și E.L.Ș. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008

privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare

a adus la cunoștința inculpaților că probele biologice care vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 349 C. proc. pen. rap. la art. 189 C. proc. pen., suma totală de 900 RON reprezentând onorarii pentru avocații din oficiu, în faza de judecată (300 RON - delegația din 06 februarie 2013, 300 RON - delegația din 06 februarie 2013 și 300 RON - câte 150 RON, pentru fiecare parte vătămată - delegația din 13 februarie 2013), va fi suportată inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza art. 349 C. proc. pen. rap. la art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., în raport cu măsura determinării acestora de către fiecare inculpat, a obligat pe inculpatul A.I.C., la plata sumei de 3.037,92 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în ambele faze ale procesului penal, din care suma de 300 RON - delegația din 06 februarie 2013, și suma de 225 RON (150 RON + 75 RON - 1/2 din onorariul pentru o parte vătămată - delegația din 13 februarie 2013), reprezintă onorariile pentru avocații din oficiu, în faza de judecată, iar pe inculpatul E.L.Ș. la plata sumei de 2.887,92 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în ambele faze ale procesului penal, din care suma de 300 RON - delegația din 06 februarie 2013, și suma de 75 RON - 1/2 din onorariul pentru o parte vătămată - delegația din 13 februarie 2013), reprezintă onorariile pentru avocații din oficiu, în faza de judecată, cheltuielile judiciare urmând a fi cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Public (câte 1.812,92 RON, pentru fiecare inculpat) și respectiv al Ministerului Justiției (1.225 RON, pentru inculpatul A.I.C. și 1.075 RON, pentru inculpatul E.L.Ș.).”

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 192D/P/20012 din data de 04 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iași, înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub numărul de mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

, pentru comiterea infracțiunilor de

:

- „trafic de minori”, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- „viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- „act sexual cu un minor”, prev. și ped. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.,

pentru comiterea infracțiunilor de

:

- „trafic de minori”, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- „viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, prin același act de sesizare, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.Ș. pentru comiterea infracțiunilor de

„trafic de minori”, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și disjungerea cauzei în vederea identificării celui de-al treilea autor la comiterea infracțiunilor de

„trafic de minori”, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași a reținut, în esență, că din a doua jumătate a lunii iunie 2011 până la începutul lunii octombrie 2012, iar din vara anului 2011 până în vara anului 2012, împreună cu inculpatul E.L.Ș., și o a treia persoană neidentificată, inculpatul A.I.C., la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin constrângeri fizice, morale și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, au obligat-o pe minora P.E.P., în vârstă de 14 ani la data primei agresiuni, să suporte nenumărate acte sexuale normale, orale și anale, ce s-au petrecut în diferite locuri, situate în comuna B. ori în apropierea acestora.

Totodată, inculpații A.I.C. și E.L.Ș., precum și o a treia persoană neidentificată, în vara anului 2011, au recrutat victima P.E.P., în vârstă de 14 ani, iar din luna septembrie 2011 până în luna iulie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au transportat-o în parcarea situată pe partea dreaptă după comuna S. (pe sensul de mers Târgu Frumos - Roman), amenajată la DE 583, iar prin constrângere au exploatat-o, prin obligarea la practicarea prostituției în sensul prevederilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, inculpații încasând și sumele de bani realizate de aceasta.

În fine, inculpatul A.I.C., de la începutul anului 2010, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut relații sexuale normale cu minora B.M., care tocmai împlinise 14 ani.

În ceea ce privește poziția procesuală a inculpaților, s-a precizat că în cursul urmăririi penale, inculpatul A.I.C. a adoptat o atitudine nesinceră, arătând că a întreținut raporturi sexuale cu minora P.E.P. datorită faptului că erau amanți, încercând să acrediteze ideea că data primului act sexual este circumscrisă lunii martie 2012, deci imediat după ce partea vătămată a împlinit vârsta de 15 ani. De asemenea, a precizat că în perioada mai - iunie 2012, ar fi aflat de la inculpatul E.L.Ș. că acesta a întreținut raporturi sexuale cu victima, o singură dată.

Același inculpat nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și nu a dorit să dea declarații cu privire la relația cu concubina sa B.M., care a început pe când minora avea vârsta de 14 ani și care era de notorietate.

În cursul urmăririi penale, nici inculpatul E.L.Ș. nu a recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

În faza cercetării judecătorești, inculpații au declarat că se prevalează de dreptul la tăcere, nedorind să dea declarații în cauză.

În privința probelor administrate în cursul procesului penal, trebuie precizate următoarele:

În cursul urmăririi penale, s-au administrat următoarele mijloace de probă:

- plângerea și declarația părții vătămate;

- proces - verbal de consemnare a actelor premergătoare;

- declarațiile părții vătămate și DVD-ul privind înregistrarea audio-video;

- planșe foto;

- certificat medico-legal;

- declarațiile martorilor;

- proces-verbal de recunoaștere în teren cu planșă foto;

- procese-verbale de investigații și verificări;

- raport de evaluare psihologică și scrisori medicale;

- proces-verbal de percheziție domiciliară;

- proces-verbal de consemnare a discuției purtate cu martorul P.I.;

- proces-verbal de consemnare a rezultatelor datelor obținute din listingul convorbirilor telefonice ale inculpaților și DVD;

- procese-verbale de efectuare a perchezițiilor informatice și DVD-uri;

- declarațiile învinuiților și inculpaților;

- procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor telefonice.

În cursul judecății a fost audiați:

- reprezentantul legal al părții vătămate B.M., numita B.E.;

- reprezentantul legal al părții vătămate B.M., numitul B.Ș.;

- martorul P.I.;

- martora P.M.;

- reprezentantul legal al părții vătămate P.E.P., numitul P.P.;

- martora M.A.I.;

- martora B.E.I.;

- martora M.A.;

- martora M.D.;

- partea vătămată B.M.;

- martora P.D.M.;

- reprezentantul legal al părții vătămate P.E.P., numita P.E.I.;

- martorul M.A.C.;

- martorul M.N.;

- martorul B.E.S.;

- martorul C.V.;

- martorul N.D.;

- martorul P.G.;

- martorul G.Ș.;

- martorul T.C.M.

De asemenea, a fost administrată și proba cu înscrisuri în circumstanțierea inculpatului A.I.C.

În cursul judecății, în pofida demersurilor instanței în sensul audierii nemijlocite a victimei P.E.P., acest lucru nu a fost posibil datorită stării părții vătămate, astfel că, având în vedere procesul verbal încheiat de grefierul de ședință, precum și relațiile înaintate de Organizația „S.C.” din care rezultă starea de sănătate a părții vătămate, față și de incidentul din data de 05 martie 2013 care a fost perceput în mod nemijlocit de către instanță, pentru protecția victimei și pentru a se evita posibilul risc al revictimizării sale, prin posibila rememorare a aspectelor de fapt, în contextul chemării sale în fața organelor judiciare, în cadrul procedurii în curs, instanța a apreciat că nu se mai impune audierea acestei părți vătămate, constatând că din toate aspectele rezultă o situație de vulnerabilitate a părții vătămate.

În sensul protejării victimei împotriva riscului revictimizării sale în cadrul procedurilor penale și valorificării adecvate a principiului „interesului superior al copilului”, Directiva 2011/36/UE a

Parlamentului European și a Consiliului din 05 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului, prevede la art. 15 alin. (3) lit. e)

statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetărilor și procedurilor penale pentru oricare dintre infracțiunile menționate la art. 2 și 3 (traficul de persoane, instigarea, complicitatea și tentativa), numărul audierilor este cât mai redus posibil, iar audierile au loc numai atunci când sunt strict necesare pentru derularea cercetărilor și procedurilor penale, pentru a proteja victimele de „victimizarea secundară și de orice noi traume în cursul procedurii penale”, potrivit pct. 20 din expunerea de motive a aceleiași directive.

Instanța, analizând în mod echitabil, imparțial, ansamblul materialului probator administrat în cauză, din perspectiva gândirii critice (interpretare, analizare, evaluare, explicare), a reținut următoarele:

În cursul lunii iunie 2009, ulterior liberării condiționate din executarea parțială a condamnării de 4 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, inculpatul A.I.C. s-a întors în comuna B., județul Iași, unde avea rude la care putea locui.

În perioada sfârșitul anului 2009 și începutul anului 2010, inculpatul A.I.C. a cunoscut-o pe minora B.M., în vârstă de 14 ani la acea dată, cu care a legat o relație de prietenie.

Începând cu luna ianuarie 2010, minora B.M. a inițiat întreținerea de raporturi sexuale normale cu inculpatul A.I.C., de care se îndrăgostise, la scurt timp, inculpatul mutându-se cu minora B.M., în casa mamei acesteia.

Pe parcursul anului 2010, dar și în continuare, minora a întreținut raporturi sexuale nenumărate cu inculpatul A.I.C., cu care are în prezent un copil.

În cursul anului 2011, concubina inculpatului A.I.C., minora B.M., colegă de școală cu victima P.E.P. a abandonat școala, în toamna 2011 rămânând însărcinată.

Până în luna octombrie 2011 și în perioada aprilie-octombrie 2012, inculpatul A.I.C. a locuit singur sau împreună cu minora B.M. în casa unchiului său M.V., în care se aflau și verii lui minori - M.A.C. și M.A.I.

În iarna 2011-2012, inculpatul A.I.C. a locuit împreună cu concubina minoră tot în comuna B., județul Iași, la un alt văr al său - M.I.

Partea vătămată minoră P.E.P. locuiește împreună cu părinții și cele două surori în comuna B., județul Iași, fiind fiica cea mare a familiei P.

Bunica maternă a minorei locuiește în același sat, iar bunica paternă se află în comuna B., unde victima mergea la școală până în vara anului 2012.

După ce partea vătămată P.E.P., a împlinit 14 ani în luna februarie 2011, inculpatul A.I.C., în vârstă de 31 de ani a început insistent să-i facă avansuri minorei și a încercat să o seducă însă fără succes, deoarece, în primul rând, victimei nu i-a plăcut inculpatul, iar, în al doilea rând, știa că între acesta și amica ei - minora B.M., exista o relație de concubinaj.

În jurul datei de 20 iunie 2011, după ce partea vătămată P.E.P. intrase în vacanța de vară, inculpatul A.I.C. a trimis-o pe verișoara sa, minora M.A. în vârstă de 12 ani la acel moment, să o scoată din casă pe victima P.E.P. și să o aducă inculpatului, care aștepta în parcul din sat sat, în jurul serii, minorele ajungând într-un parc, unde martora M.A. s-a retras și l-a lăsat pe inculpatul A.I.C. cu victima P.E.P.

Inculpatul A.I.C. a continuat să-i facă avansuri părții vătămate P.E.P., propunându-i chiar să întrețină raporturi sexuale cu acesta. Întrucât minora, în vârstă de 14 ani, l-a refuzat, inculpatul A.I.C. a scos din buzunar un briceag și a amenințat-o pe victimă cu moartea ei și a familiei în cazul în care nu i se va supune, apoi a tras-o pe minoră într-un loc mai ferit din pădure, unde pe jos era pregătită o pătură de culoare roz cu dungi maro.

În acest loc, inculpatul A.I.C. a obligat-o pe victima P.E.P. să se dezbrace, a așezat-o cu fața în sus, după care s-a dezbrăcat și el de pantaloni. Cu toate că partea vătămată plângea, inculpatul A.I.C. și-a pus prezervativul pe penis, s-a așezat peste victimă, și-a introdus penisul în vaginul acesteia și a continuat actul sexual.

La final, inculpatul a ejaculat, după care, întrucât victima a început să sângereze abundent, i-a dat acesteia niște șervețele, cu care era de asemenea pregătit, și a lăsat-o să se șteargă.

Între timp, inculpatul A.I.C. a aruncat primul prezervativ, și-a pus un alt prezervativ, iar apoi a forțat-o pe victimă să stea în genunchi, sprijinindu-se în mâini, cu spatele la el, a încercat să o penetreze anal, însă nu a reușit, astfel că și-a introdus din nou penisul în vaginul victimei.

La un moment dat, inculpatul s-a oprit, i-a spus minorei să se întoarcă spre el, dar să rămână în genunchi, și-a scos prezervativul, l-a aruncat, s-a ridicat în picioare și a obligat victima să suporte un act sexual oral, la finalul căruia inculpatul A.I.C. a ejaculat pe jos, cele trei acte sexuale cumulând aproape o oră.

Ulterior, inculpatul i-a spus victimei să se îmbrace, ceea ce a făcut și el, a strâns pătura, iar pe drumul parcurs împreună până la ieșirea din parc, inculpatul A.I.C. a amenințat-o pe victimă cu moartea ei și a familiei în cazul în care va relata ce s-a întâmplat.

Partea vătămată P.E.P. a plecat singură spre locuință, iar pe drum a întâlnit consăteni, însă nu a povestit nimănui despre ceea ce i se întâmplase, poziție menținută de victimă și după ce a ajuns acasă unde a avut grijă să-și spele hainele pătate în aceeași seară.

După aproximativ o săptămână de la această dată, inculpatul A.I.C. a trimis-o din nou pe verișoara sa, martora M.A., la domiciliul părții vătămate P.E.P., căreia i-a spus că o așteaptă, iar victima, de frică, a însoțit martora până în parc, unde, în același loc, inculpatul A.I.C. a obligat-o pe minoră să întrețină cu el relații sexuale normale, orale și anale.

Același lucru s-a întâmplat și în perioada iulie 2011 - august 2012, când folosindu-se de cele mai multe ori de ruda sa minoră pentru a scoate victima din casă, inculpatul A.I.C. a obligat-o pe aceasta, prin constrângeri, de circa două ori pe săptămână, fără a se putea stabili cu exactitate datele, să întrețină cu el raporturi sexuale normale, orale și anale.

La un moment dat, în vara anului 2011, inculpatul A.I.C. a chemat minora P.E.P., în vârstă de 14 ani, în același parc, iar când aceasta a ajuns a constatat că inculpatul era însoțit de alți doi prieteni - inculpatul E.L.Ș. și o altă persoană neidentificată până în prezent.

În acest context, inculpatul A.I.C. a fost primul care a întreținut raporturi sexuale cu victima P.E.P., oferind-o apoi inculpatului E.L.Ș. și persoanei neidentificate, astfel că și aceștia doi au întreținut relații sexuale cu minora.

Ulterior, în perioada următoare, în mod frecvent, inculpații A.I.C., E.L.Ș. și persoana neidentificată au obligat-o prin constrângeri pe partea vătămată minoră să întrețină raporturi sexuale normale, orale și anale cu aceștia.

În cursul lunii septembrie 2011, inculpații A.I.C., E.L.Ș. și persoana neidentificată au început să o transporte pe victima P.E.P. la DE 583, în parcarea auto, aflată pe partea dreaptă a sensului de mers Târgu Frumos - Roman, după comuna S., victima fiind pusă de către inculpați să acosteze clienții pentru a întreține raporturi sexuale contra cost, după ce în prealabil inculpatul A.I.C. îi punea la dispoziție îmbrăcăminte.

Pe perioada exploatării minorei, inculpații stăteau în parcarea neamenajată, situată vizavi de cea în care se afla victima P.E.P., la circa 150 de metri mai jos, de unde o supravegheau, negociau prețul cu clienții și încasau banii realizați din practicarea prostituției de către minoră. În general, partea vătămată era obligată să practice prostituția în intervalul orar 19.00-24.00, însă dacă victima era căutată de către mamă, inculpatul A.I.C. o aducea mai devreme în sat, de unde mergea singură către casă.

Partea vătămată minoră P.E.P. a fost obligată să practice prostituția în condițiile descrise, din toamna anului 2011 până în vara anului 2012, o dată pe săptămână, clienții fiind în număr de aproximativ cinci pe seară, în cea mai mare parte, șoferi de TIR. Actele sexuale contra cost aveau loc în interiorul autovehiculelor sau în pădurea din spatele parcării, într-un loc ferit, accesibil din parcare pe o alee îngustă.

În vara anului 2012, în a doua decadă a lunii iulie, partea vătămată P.E.P., aflându-se într-o după-amiază, la domiciliul său, împreună cu surorile ei, P.D.M. și P.R.V., care dormeau a fost vizitată de martora minoră M.A. care a intrat în casă și, ca de obicei, a anunțat-o pe victima P.E.P. că o așteaptă inculpatul A.I.C.

Cele două minore au plecat cu bicicleta martorei M.A. până în comuna B., județul Iași, unde s-au oprit la bunica părții vătămate, iar de aici au mers în continuare pe drumul situat la ieșirea din comuna B. pe partea dreaptă (DJ 207K), care leagă această localitate de comuna D., județul Neamț.

În livada situată la circa 2 km de comuna B., minorele erau așteptate de către inculpații A.I.C. și E.L.Ș. Primul i-a spus martorei să plece, iar partea vătămată P.E.P. a rămas cu cei doi, inculpatul A.I.C. fiind supărat deoarece aflase că victima P.E.P. urma să plece în Italia, motiv pentru care i-a aplicat o corecție, „i-a lăsat o amintire”, în sensul că a ars-o cu țigara în patru locuri pe antebrațul drept, iar pentru că minora nu a vrut să se supună, inculpatul E.L.Ș. a ținut-o de mână.

După aceasta, odată supusă victima unei stări de teroare, prin actele de violență fizică și psihică menționate, inculpații A.I.C. și E.L.Ș. au întreținut raporturi sexuale normale, orale și anale cu minora, pe care au amenințat-o cu același tip de violențe îndreptate asupra familiei, în caz de nesupunere.

Altădată, inculpatul E.L.Ș. s-a automutilat în prezența victimei, în sensul că s-a tăiat pe mână cu briceagul pus la dispoziție de inculpatul A.I.C., folosit de acesta în momentul primului viol și a amenințat-o pe victima minoră P.E.P. că la fel vor proceda cu ea și familia ei, în situația în care nu va produce bani pentru inculpați și nu va întreține raporturi sexuale cu cei doi.

La data de 16 august 2012, partea vătămată P.E.P. a plecat în Italia împreună cu bunica sa, martora P.M., cu sora sa, martora P.D.M. și cu unchiul său, martorul P.G., la un alt unchi al ei, martorul P.I., care este stabilit de mai mulți ani în această țară. Cu toate că minora intenționa să rămână timp îndelungat în Italia, datorită faptului că nu a găsit de muncă și simțea lipsa familiei, la începutul lunii octombrie 2012 s-a reîntors în România.

Odată reîntoarsă acasă, în cursul aceleiași luni, în timp ce se deplasa spre domiciliul bunicii sale, minora s-a întâlnit cu inculpatul A.I.C. care i-a solicitat să-l însoțească, însă partea vătămată s-a opus, inculpatul A.I.C. agresând-o și forțând-o să-l urmeze în parc, în locul în care a violat-o inițial, inculpatul, și de această dată, obligând victima să întrețină din nou raporturi sexuale cu el, după care a trimis-o acasă.

În aceeași lună octombrie 2012, unchiul minorei, martorul P.I., aflat în Italia, a fost contactat de către o persoană necunoscută, care l-a anunțat că minora P.E.P. ar avea probleme cu inculpatul A.I.C., în sensul că acesta ar fi „scos-o la produs”, astfel că la sfârșitul lunii octombrie 2012, martorul P.I. a venit în țară, iar victima P.E.P., pe fondul profundei suferințe psihice escaladate în urma ultimei agresiuni la care fusese supusă la revenirea acasă, i-a povestit acestuia tot ce i se întâmplase din vara anului 2011.

Ulterior, victima minoră P.E.P. a relatat în detaliu, pe rând, membrilor de familie modul în care a fost violată și exploatată, timp de un an și jumătate, de către inculpații A.I.C., E.L.Ș. și un prieten al acestora, persoană rămasă încă neidentificată.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de proba administrate în cauză, expuse în cele ce preced, respectiv: declarațiile victimelor, care au fost înregistrate audio-video, fișa de examinare psihologică a minorei P.E.P. din care rezultă că prezintă o simptomatologie caracteristică sindromului de stres posttraumatic, și anume „anxietate peste medie, stare de agitație interioară, teamă de bărbați, de întuneric, de a sta singură, de a nu se repeta abuzul, sentimente de depreciere și negare a corporalității”, fișa de internare la Spitalul Clinic de Psihiatrie Iași unde a fost diagnosticată cu sindrom de stres posttraumatic, ca urmare a abuzurilor suferite, declarațiile martorilor, procesele-verbale de recunoaștere după planșe fotografice, procesul-verbal de conducere în teren cu planșe foto, procesul-verbal de identificare a bunurilor folosite de către inculpați pentru a o constrânge pe minoră, procesele-verbale ce conțin rezultatele datelor transmise de operatorii de telefonie mobilă, privind comunicările efectuate de către inculpați, procesele-verbale de percheziție domiciliară și ale perchezițiilor sistemelor informatice, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, declarațiile inculpaților.

Părțile vătămate, și în special P.E.P., au descris detalii esențiale și credibile, iar martorii ascultați în cauză au confirmat aspectele pe care se fundamentează baza factuală reținută de instanță în cele ce preced.

S-a mai precizat că probațiunea în astfel de cauze (infracțiunile desfășurându-se, de regulă, în intimitate, la adăpostul clandestinității), cunoaște anumite particularități date de limitarea în mod obiectiv a capacității organelor judiciare de a strânge dovezi cu sursă directă, sarcina aflării adevărului și lămuririi tuturor aspectelor cauzei fiind și mai dificilă în condițiile în care victimele sunt minore.

În cursul urmăririi penale, audierea victimei P.E.P., în vârstă de 15 ani, a fost realizată cu dificultate, deși a avut loc în prezența psihologului de la D.G.A.S.P.C. și a inspectorului A.N.I.T.P. Iași, datorită faptului că minora a fost marcată de cele întâmplate pe parcursul unei perioade lungi de timp și la o vârstă fragedă.

Astfel cum rezultă din conținutul actelor procesuale din cursul urmăririi penale, precum și din înregistrarea video a audierii victimei P.E.P., în mod repetat audierea a fost întreruptă, pe fondul stării fizice depreciate a minorei, în momentul rememorării unora dintre actele materiale la care a fost supusă ori la vizualizarea planșelor fotografice.

În cursul urmăririi penale inculpații A.I.C. și E.L.Ș. au avut o conduită procesuală nesinceră, în încercarea de a obține exonerarea de răspundere pentru faptele grave imputate. Apărările inculpaților (A.I.C. a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu victima P.E.P., dar numai cu consimțământul acesteia, orice act de violență fiind exclus, în contextul unei relații de afecțiune iar inculpatul E.L.Ș. a precizat că nu a întreținut raporturi sexuale cu P.E.P. și că nu a traficat-o pe aceasta) au fost contrazise de ansamblul probator administrat în cauză, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Astfel, încă de la prima declarație dată de partea vătămată P.E.P., aceasta a descris prima agresiune sexuală la care a fost supusă, prin folosirea, pentru a o constrânge, de către inculpatul A.I.C. a unui briceag, cu ajutorul căruia, acesta a amenințat-o și a dus-o într-un loc împădurit, unde inculpatul pregătise o pătură.

Descriind relația cu inculpatul A.I.C., victima P.E.P. a arătat că la un moment dat, inculpatul i-a zis că o place și că dorește să facă sex cu ea, însă l-a refuzat, moment în care acesta a început să o amenințe cu moartea sa și a familiei sale, scoțând din buzunar un briceag (cuțit mic) pe care i l-a pus la gât și i-a spus să merg cu el.

În ciuda vârstei fragede și redusei experiențe de viață sau sexuale, victima, potrivit propriilor declarații, „și-a dat seama că acesta avea intenții serioase”, astfel că s-a împotrivit, s-a smucit din mâna lui însă acesta fiind mai puternic, a ținut-o strâns și a fost nevoită să se supună și să îl însoțească.

Victima a relatat că nu era nici o persoană în zonă pentru a-i cere ajutorul, a început să plângă și l-a însoțit pe inculpatul A.I.C. care o ținea cu o mână de umeri, iar cu cealaltă îi ținea cuțitul la gât.

Conform declarațiilor victimei, aceasta a fost dusă într-un loc ferit de la marginea parcului unde a fost obligată să se dezbrace în pielea goală, în acel loc inculpatul A.I.C. întinzând pe sol o pătură de culoare închisă, fără ca victima să rețină dacă pătura avea model, arătând că inculpatul își pregătise din timp locul unde vroia să o abuzeze sexual deoarece pătura a fost găsită de victimă în acel loc și nu a fost cărată de inculpat când a dus-o pe victimă acolo.

Într-adevăr, la percheziția domiciliară efectuată în locuința inculpatului A.I.C., printre alte cuțite, s-a găsit briceagul descris de minoră, ca fiind cel cu care o agresase inculpatul în momentul primului act material, dar și cel cu care la un moment dat, inculpatul E.L.Ș. se automutilase.

Astfel, potrivit declarațiilor aceleiași victime: „

Ș. era tatuat pe brațe, acesta avea și tăieturi, odată a luat briceagul lui A.I.C. cu care s-a scrijelit pe brațul stâng și m-a amenințat că dacă nu sunt cuminte mă va tăia la fel și pe mine, de frică i-am spus să nu îmi facă rău mie sau familiei”.

La aceeași percheziție domiciliară, la

inculpatul A.I.C.

au fost găsite și ridicate patru pături, dintre care victima minoră a recunoscut-o pe cea folosită în debutul activității infracționale, în a doua jumătate a lunii iunie 2011

:

„Aseară polițiștii mi-au prezentat fotografii cu mai multe bunuri. Această planșă foto mi s-a prezentat din nou și azi, iar din păturile fotografiate am recunoscut pătura pe care inculpatul A. a întins-o pe jos în parc, în momentul în care m-a violat prima dată”.

Deosebit de relevant a fost apreciat și faptul că în toate declarațiile sale, victima

l-a descris pe inculptul

neidentificat la acea dată, ca fiind o persoană cu mai multe tatuaje pe corp și semne de automutilare, iar pe inculpatul A.I.C.

, într-o manieră similară.

S-a mai precizat și că în contextul audierii din data de 14 noiembrie 2012, părții vătămate P.E.P. i s-au prezentat mai multe fotografii ale unor tatuaje și cicatrici, situate în diferite zone ale corpului, fără a i se arăta și fețele inculpaților, iar minora a recunoscut fără ezitare semnele distinctive ale

inculpatului A.I.C.

și separat pe cele ale

inculpatului

E.L.Ș. (operațiunea de identificare a celor doi a fost înregistrată audio-video): „

Mi s-a prezentat totodată o planșă foto cu tatuaje și tăieturi, despre care apreciez că sunt ale inculpatului A. Despre ultima fotografie, în care apar cicatrici ale unor tăieturi, pe un braț, arăt că eu cred că brațul este al lui A.C.I. (la vederea fotografiei inculpatului A. partea vătămată minoră a intrat în stare de panică și a început să plângă, motiv pentru care recunoașterea s-a oprit, iar discuția a continuat cu psihologul).

Mi s-a mai prezentat o planșă foto cu tatuaje în diferite părți ale corpului cuiva. Am recunoscut tatuajul și cicatricile care aparțin persoanei despre care am spus că se numește Ș., cel care s-a tăiat cu briceagul de față cu mine și A.C.I. Acesta este și cel despre care am povestit anterior că m-a violat. Mi s-a prezentat fotografia acestuia și am înțeles că persoana se numește E.L.Ș. (datorită stării de tulburare în care a intrat partea vătămată din nou, s-a întrerupt această activitate)”.

Toate aceste aspecte au conferit veridicitate declarațiilor amănunțite ale părții vătămate

P.E.P., care a descris în același mod și cu foarte mici inadvertențe (de altfel, inerente prin prisma profilului psiho-social), cele petrecute între ea și abuzatori, din luna iunie 2011 până în luna octombrie 2012.

Spre exemplu, victima și-a amintit mereu și în detaliu momentul dezvirginării, arătând că în cursul lunii iunie 2011, după ce terminase școala, aceasta se afla la domiciliu cu surorile sale R. și D., când a venit martora M.A. care a chemat-o deoparte și i-a spus să meargă cu ea prin sat, victima însoțind-o, iar pe drum, martora i-a zis că a fost trimisă de inculpatul A.I.C. care vroia să se întâlnească cu ea în parc.

Potrivit victimei, aceasta a mers cu martora în parc unde era așteptată de inculpatul A.I.C. și unde nu mai erau alte persoane, afară fiind seară, în jur de ora 19.30, fără a fi încă întuneric.

În acest loc, potrivit susținerilor victimei, după ce s-au întâlnit cu inculpatul, martora M.A. a plecat cu bicicleta lăsându-i singuri, de fapt, fiind trimisă de inculpat pentru a-i lăsa singuri.

Aici, conform declarațiilor constante ale victimei, inculpatul A.I.C. a început să-i facă avansuri și complimente, a luat-o în brațe, vrând să o sărute, victima spunându-i „să stea cuminte că are prietenă cu copil și să fie serios”.

În contextul acestor evenimente, potrivit victimei, la un moment dat, inculpatul i-a zis că îi place de ea și că dorește să facă sex cu ea, victima refuzând însă inculpatul a început să o amenințe cu moartea sa și a familiei sale, scoțând din buzunar un briceag (cuțit mic) pe care i l-a pus la gât și i-a spus să meargă cu el, chiar dacă victima începuse să plângă inculpatul A.I.C. ținând-o cu o mână de umeri iar cu cealaltă îi ținea cuțitul la gât.

Victima a relatat că inculpatul a dus-o într-un loc ferit de la marginea parcului unde a obligat-o să se dezbrace în pielea goală, în acel loc întinzând anterior, pe sol, o pătură de culoare închisă, a întins-o pe victimă pe pătură cu fața în sus apoi și-a dat jos pantalonii până în zona genunchilor, după care s-a urcat pe victimă și și-a introdus cu mâna penisul în vaginul victimei, violând-o în vagin timp de câteva minute, victima observând că inculpatul avea prezervativ pe penis.

Ulterior consumării primului act de abuz sexual, potrivit aceleiași victime, întrucât acesteia îi curgea sânge din vagin, inculpatul i-a dat niște șervețele umede să se șteargă, spunându-i să nu mai plângă.

Victima a relatat că apoi am văzut când inculpatul și-a dat prezervativul jos de pe penis și și-a pus altul, după care i-a zis să stea în genunchi și în mâini cu spatele la el și a început să o penetreze în anus și în vagin, precizând că nu crede că inculpatul a reușit să-și introducă penisul în anusul victimei deoarece pe victimă o durea și se ferea ca inculpatul să facă acest lucru.

În continuare, victima a relatat că după un timp, inculpatul i-a spus să se întoarcă cu fața la el, s-a ridicat în picioare, iar pe victimă a pus-o să stea în genunchi în fața lui obligând-o să-i facă sex oral, de această dată, când i-a făcut sex oral, acesta dându-și jos prezervativul de pe penis și aruncându-l pe jos, în pozițiile descrise mai sus, victima susținând că inculpatul A.I.C. a violat-o timp de aproximativ o oră”.

Apoi, victima a rememorat în fiecare declarație episodul traumatizant al agresiunii sexuale din luna iulie 2012, în livada situată la marginea drumului dintre comunele B. și D.

, arătând că la

data de 16 august 2012 a plecat în Italia, sperând că nu se va mai întoarce acasă pentru a fi abuzată de inculpatul A.I.C. și de prietenii săi, însă înainte de plecare, martora M.A. a venit acasă la ea și i-a spus să meargă cu ea. Însoțind-o, au mers pe aceeași bicicletă amândouă până în comuna B., iar de acolo spre D., iar când au ajuns în dreptul livezii s-au întâlnit cu inculpații, cel dintâi spunându-i martorei M.A. să se întoarcă, victima rămânând cu cei doi, potrivit victimei, în locul indicat, în livadă, fiind violată de cei doi, A.C.I. tot întrebând-o referitor la plecarea sa în Italia și la data întoarcerii.

Victima a mai relatat că a fost lovită cu palma de către A.C.I. pe motiv că nu voia să beau dintr-o sticlă pe care o avea el, însă, de frică, a luat o gură și a sesizat că avea un gust diferit, după care a avut amețeli.

A mai relatat victima că a fost arsă cu țigara de către A.C.I. care „râdea că îi va lăsa semne să nu-l uite”, iar „Ș.”, văzând că victimei îi este foarte frică și nu stătea, o ținea, iar A.C.I. o ardea cu țigara pe antebrațul drept.

După acest incident, potrivit victimei P.E.P., inculpații au condus-o la un izvor de unde A.C.I. i-a arătat o bicicletă pe care o avea ascunsă și i-a spus să i-o ducă numitului Z.I., care îi este verișor victimei, aceasta plecând din acel loc cu acea bicicletă pe care i-a dat-o numitului I., care i-a confirmat că a împrumutat-o lui A.C.I.

Episodul expus în cele ce preced, detaliat prezentat de către partea vătămată, este susținut și de concluziile certificatului medico-legal, care pe lângă concluzia „deflorării complete ce este mai veche de 5-7 zile”, a constatat și „4 cicatrici circulare, post-arsură ce ar fi putut fi produse prin contact cu un corp incandescent”.

Relevantă a fost considerată și împrejurarea că, în ciuda redusei experiențe de viață, partea vătămată P.E.P. a plasat cu exactitate în spațiu, locul în care a fost exploatată în tot acest răstimp de către inculpații A.I.C. și E.L.Ș., precizând că de la un timp, când se întâlnea cu inculpatul A.I.C. și cu cei doi băieți, aceștia spuneau că trebuie să meargă cu ei la șoseaua europeană DE 583, în parcarea TIRurilor, deoarece „trebuie să facă bani pentru ei”. În acest sens, potrivit declarațiilor victimei, inculpatul A.I.C. i-a dat o fustă scurtă de culoare neagră, pe care o îmbrăca în niște boscheți din apropierea drumului european apoi o punea să stea la stradă singură „pentru ca eventualii clienți să oprească și să fac sex pe bani”.

În

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2112/2014
le aplicate inculpaților în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor. A fost înlăturată aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. față de toți inculpații. În baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea de schimbare a
ÎCCJ 2011-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 41/F din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2630/2014
Decizia nr. 2630/2014 Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 119 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2006 în baza art. 334 C. proc. pen. a s
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1194/2014
Asupra recursurilor penale de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 35 din 7 mai 2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pronunțată în dosarul nr. 338/1372/2012, instanța a respins
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3817/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 531 din 03 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 16105/118/2011 s-a hotărât, astfel: În baza art. 334 C. pr
Sursă