ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2481/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâții A.L.P.U.B., C.C. și SC C.I.C.C.S. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună desființarea punctului de lucru al SC C.C.C.S. SRL și deblocarea uscătorului situat la nivelul 8, garsonierele 45 - 46, pe care pârâtul C.C. îl folosește. Prin sentința nr. 11473 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă excepția lipsei de interes și s-a respins acțiunea reclamantului C.C., ca fiind lipsită de interes. Prin decizia nr. 380 din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a Vi-a comercială, a admis apelul reclamantului, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentința comercială nr. 8857 din 4 iunie 2009, Tribunalul București, secția a VI a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.C. pe capătul doi al cererii, obligarea pârâților la deblocarea accesului în uscătorie, a respins acțiunea față de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași hotărâre, s-a admis în parte acțiunea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtei A.L.P.U. BUCUREȘTI la desființarea zidului ce blochează accesul în uscătoria situată la nivelul 8 al blocului situat în Bd. Corneliu Coposu. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul C.C.

i-a încălcat dreptul de acces în spațiul comun cu destinație de uscătorie, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la deblocarea accesului în uscătorie. Având în vedere că la termenul de judecată din 5 februarie 2009, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.C. și pe capătul de cerere privind desființarea punctului de lucru al SC C.C.C.S. SRL, acțiunea a fost respinsă față de acest pârât. A mai reținut instanța că A.L.P.U. BUCUREȘTI este cea care administrează condominiul, iar din probatoriul administrat rezultă că reclamantul este împiedicat să folosească spațiul comun cu destinația de uscătorie, ca urmare a zidirii ușii de acces dinspre casa scărilor și a schimbării destinației acestui spațiu, iară acordul proprietarilor.

Sentința primei instanțe a fost apelată de către pârâții A.L.P.U. BUCUREȘTI și C.C., iar prin decizia nr. 496 din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că decizia de trimitere nr. 380 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a Vl-a comercială, a obligat instanța de rejudecare să antameze fondul cererii cu care a fost învestită inițial, astfel încât în această fază procesuală, nu se mai putea modifica nici petitul acțiunii, nici cadrul procesual, reclamantul nemaiavând posibilitatea de a se prevala de dispozițiile art. 132 C. proc.

civ., privind întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată. Așa fiind, Curtea a constatat că hotărârea apelată este nelegală deoarece prima instanță nu a pronunțat sentința și în contradictoriu cu SC C.C.C.S. SRL, iar capătul de cerere privind desființarea punctului de lucru al acestei societăți a rămas nesoluționat, întrucât din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi luat act de renunțarea la judecată față de acest petit. Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs reclamantul C.C., arătând că pârâtul C.C. și administratorul asociației au închiriat spațiul comun-uscătorie, unei societăți de avocatură și precizează că a solicitat deblocarea accesului la uscătorie și desființarea SC C.C.C.S.

SRL, deoarece această societate are sediul deasupra apartamentului său. Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul C.C.: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ. , prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispozițiile legale sus menționate și niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul acestui text de lege. In speță, se constată că recurentul nu a indicat niciunui dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar susținerile acestuia vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanțelor anterioare, ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302 alin. (1) lit. c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nul recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 496 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 29 iunie 2010.