ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2481/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâții A.L.P.U.B., C.C. și

SC C.I.C.C.S. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să

dispună desființarea punctului de lucru al SC C.C.C.S. SRL și deblocarea

uscătorului situat la nivelul 8, garsonierele 45 - 46, pe care pârâtul C.C. îl

folosește.

Prin sentința nr. 11473 din 16

octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a

fost admisă excepția lipsei de interes și s-a respins acțiunea reclamantului C.C.,

ca fiind lipsită de interes.

Prin decizia nr. 380 din 11 septembrie

2008, Curtea de Apel București, secția a Vi-a comercială, a admis apelul

reclamantului, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentința comercială nr. 8857 din

4 iunie 2009, Tribunalul București, secția a VI a comercială, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.C. pe capătul doi al cererii,

obligarea pârâților la deblocarea accesului în uscătorie, a respins acțiunea față

de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă. Prin aceeași hotărâre, s-a admis în parte acțiunea reclamantului și s-a

dispus obligarea pârâtei A.L.P.U. BUCUREȘTI la desființarea zidului ce

blochează accesul în uscătoria situată la nivelul 8 al blocului situat în Bd.

Corneliu Coposu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul C.C. i-a

încălcat dreptul de acces în spațiul comun cu destinație de uscătorie, astfel

că acesta nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de

cerere referitor la obligarea pârâților la deblocarea accesului în uscătorie.

Având în vedere că la termenul de judecată din 5 februarie 2009, instanța a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.C. și pe

capătul de cerere privind desființarea punctului de lucru al SC C.C.C.S. SRL,

acțiunea a fost respinsă față de acest pârât. A mai reținut instanța că A.L.P.U.

BUCUREȘTI este cea care administrează condominiul, iar din probatoriul

administrat rezultă că reclamantul este împiedicat să folosească spațiul comun

cu destinația de uscătorie, ca urmare a zidirii ușii de acces dinspre casa

scărilor și a schimbării destinației acestui spațiu, iară acordul proprietarilor.

Sentința primei instanțe a fost

apelată de către pârâții A.L.P.U. BUCUREȘTI și C.C., iar prin decizia nr. 496

din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

În argumentarea soluției pronunțate,

instanța de apel a reținut că decizia de trimitere nr. 380 din 11 septembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a Vl-a comercială, a obligat instanța

de rejudecare să antameze fondul cererii cu care a fost învestită inițial,

astfel încât în această fază procesuală, nu se mai putea modifica nici petitul

acțiunii, nici cadrul procesual, reclamantul nemaiavând posibilitatea de a se

prevala de dispozițiile art. 132 C. proc. civ., privind întregirea sau

modificarea cererii de chemare în judecată. Așa fiind, Curtea a constatat că

hotărârea apelată este nelegală deoarece prima instanță nu a

pronunțat sentința și în contradictoriu cu SC C.C.C.S.

SRL, iar capătul de cerere privind desființarea

punctului de lucru al acestei societăți a rămas nesoluționat, întrucât

din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi luat

act de renunțarea la

judecată față de acest petit.

Împotriva deciziei sus-menționate, a

declarat recurs

reclamantul C.C., arătând

că pârâtul

C.C. și administratorul asociației au

închiriat spațiul comun-uscătorie, unei societăți de avocatură și

precizează

că a solicitat deblocarea accesului la uscătorie și desființarea SC C.C.C.S. SRL,

deoarece această societate are sediul

deasupra apartamentului său.

Pentru

considerentele ce urmează, Înalta Curte constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul C.C.:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pentru care se critică hotărârea

recurată și dezvoltarea

lor, sau după

caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se

motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

, prin însăși

cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, iar potrivit dispozițiilor art.

306 alin. (1) același cod, recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor

prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de

ordine publică.

Motivarea recursului presupune, pe de

o parte, arătarea

motivului de nelegalitate

prin indicarea unuia dintre motivele

prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia,

în sensul formulării unor critici privind

judecata

instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

Analizând cererea

de recurs în raport de prevederile art. 304

C. proc. civ., se constată că

argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispozițiile legale sus menționate și

niciunui alt motiv

de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul

acestui text de

lege. In speță, se constată că recurentul nu a indicat

niciunui dintre

motivele

de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar

susținerile acestuia vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și modalitatea

de apreciere a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanțelor

anterioare, ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază

procesuală.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea

deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar conform art. 302 alin. (1) lit. c) același cod, cererea de recurs

trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și

dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor exigențe legale,

având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care

să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

excepția invocată și va constata nul recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat

de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 496 din 20 noiembrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi

29 iunie 2010.