ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1640/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1640/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
I.C.C.J., secția penală, sentința nr. 1640 din 1 noiembrie 2010 La data de 20 iulie 2010 persoana vătămată A.I. a formulat o plângere împotriva procurorului P.B.D.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în legătură cu soluția dispusă de magistrat în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 12500/3087/VIII/1/2010 din 20 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a respins plângerea, ca inadmisibilă, cu motivarea că nu sunt întrunite dispozițiile legale aplicabile în materia plângerii sau a denunțului, respectiv art. 222 și 223 C. proc.
pen. Împotriva acestei rezoluții persoana vătămată a formulat plângere în fața judecătorului cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile art. 277 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării urmăririi penale față de magistratul menționat. Plângerea este inadmisibilă. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., cenzura instanței de judecată este limitată la soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată, neputându-se interfera în activitatea organului de urmărire penală până la emiterea unei asemenea soluții și cu atât mai puțin, în lipsa unei asemenea soluții. În speță, Înalta Curte constată că organul de urmărire penală nu a dispus una dintre soluțiile care, potrivit art. 278 1 C. proc.
pen., pot fi atacate în fața instanței, iar pe de altă parte, deși intitulată „plângere penală” aceasta nu cuprinde mențiunile obligatorii, respectiv descrierea faptei imputate și indicarea mijloacelor de probă. În aceste condiții, nefiind incidente dispozițiile art. 278 1 și nici ale art. 222 C. proc. pen., Înalta Curte a respins ca inadmisibilă plângerea petentului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.