ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3041/2012

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 117 din 20 septembrie 2011 a Tribunalului Buzău, secția penală, dată în Dosarul nr. 4787/114/2011, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul R.M., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la data de 13 februarie 2011. În temeiul art. 86 1 C. pen., cu referire la art. 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 7 ani și 6 luni. Instanța a stabilit obligațiile inculpatului pe durata termenului de încercare și i-a atras atenția asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. și s-a făcut aplicațiunea art. 71 alin. (5) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 30 iunie 2011, la 20 septembrie 2011. Inculpatul a fost pus în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 16 din 1 iulie 2011 al Tribunalului Buzău. Inculpatul R.M. a fost obligat să restituie martorului denunțător suma de 15.000 RON. Instanța a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 486/P/2011 din 7 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în suprafață de 5.000 m.p., proprietatea inculpatului R.M.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Apelul declarat de inculpatul R.M. împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 12 din 20 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 4787/114/2011. Împotriva acestei din urmă decizii, ca de altfel, și a hotărârii primei instanțe a declarat recurs inculpatul R.M., invocând ca temeiuri, prevederile art. 385 9 pct. 10, 14 și 17 2 C. proc. pen. În ședința publică din 12 septembrie 2012 când s-a dezbătut recursul, inculpatul prin avocat, invocând art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante și anume conduita sa bună înainte de săvârșirea faptei, lipsa antecedentelor penale, situația familială grea, fiind tatăl a doi copii și faptul că s-a prezentat chiar bolnav la proces, aspect ce denotă stăruința sa de resocializare rapidă.

Ca modalitate de executare a pedepsei, a solicitat aplicarea art. 81 C. pen. Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. au fost criticate atât decizia instanței de apel cât și sentința primei instanțe, pentru nededucerea din pedeapsa aplicată, a timpului executat de inculpat în prevenție, în baza mandatului de arestare preventivă, cu consecința stabilirii unui termen de încercare mai mare decât cel legal. În sfârșit, printr-un al treilea motiv de recurs, întemeiat tot pe prevederile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. s-a solicitat reducerea termenului de încercare. Examinând, în prealabil, cererea de repunere în termenul de recurs, formulat de inculpat Înalta Curte o apreciază ca întemeiată, fiind îndeplinite condițiile art. 385 3 alin. (2) C. proc.

pen. raportat la art. 364 alin. (1) C. proc. pen. Conform acestor dispoziții, recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă se constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Din actele medicale depuse de recurent la dosar rezultă că acesta a fost internat în Spitalul de Psihiatrie S. în perioada 24 ianuarie 2012 - 10 februarie 2012. Decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 20 ianuarie 2012, inculpatul fiind prezent la dezbateri, astfel că termenul până la care ar fi trebuit să declare recurs era 1 februarie 2012, dată la care, însă, așa cum s-a dovedit cu actele medicale aflate la fila dosarul de recurs, inculpatul era internat în spital.

Totodată, și cea de-a doua condiție prevăzută de textul de lege sus-invocat este îndeplinită, recursul fiind declarat la data de 17 februarie 2012, la mai puțin de 10 zile de la data ieșirii din spital, când se poate lua în calcul o eventuală punere în executare a hotărârii. Analizând motivele de recurs invocate de inculpat, Curtea constată următoarele: Primul motiv de recurs, privind o așa-zisă individualizare greșită a pedepsei stabilite și aplicate, inclusiv, sub aspectul modalității de executare a pedepsei principale, se constată că acesta nu este întemeiat.

Analiza hotărârii primei instanțe, menținute de instanța de apel, prin prisma criticii formulate și a actelor și probelor dosarului, arată că, în cauză, s-a făcut o judicioasă individualizare, ținându-se seama, contrar susținerilor inculpatului-recurent, de toate circumstanțele ce-i sunt favorabile, inclusiv de conduita bună avută de inculpat anterior săvârșirii infracțiunii, de lipsa antecedentelor penale, de faptul că are o situație grea familială, având doi copii, precum și de starea sa de sănătate.

Cuantumul pedepsei stabilite și aplicate inculpatului ca și modalitatea de executare la care s-a oprit instanța nu se datorează nereținerii unei circumstanțe favorabile inculpatului ci faptului că instanța a trebuit să aibă în vedere, pe lângă circumstanțele atenuante avute de inculpat și conduita ulterioară a acestuia și gravitatea intrinsecă a infracțiunii comise, conținutul deosebit de periculos al acesteia, față de relațiile sociale și ordinea de drept, apărată de lege. Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat nu este fondat. Într-adevăr, instanțele au constatat durata reținerii și arestului preventiv, însă o deducere a acestei perioade nu era necesară, având în vedere că în cauză nu s-a aplicat o pedeapsă cu executare, ci una a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

Înalta Curte apreciază, ca întemeiată, solicitarea inculpatului de reducere a termenului de supraveghere, constatând că, în raport de starea de sănătate a acestuia, atestată prin actele medicale depuse, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și printr-o restrângere a termenului în care inculpatul urmează să se supună măsurilor de supraveghere. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 117 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală. Termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului R.M.

se va reduce, de la 7 ani și 6 luni la 4 ani și 6 luni. În rest, se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Văzând și reglementarea plății onorariului apărătorului desemnat din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 12 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, decizia penală recurată și sentința penală nr. 117 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, și, rejudecând: Reduce termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului R.M., de la 7 ani și 6 luni la 4 ani și 6 luni. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 septembrie 2012.