ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3041/2012

Asupra recursului penal

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 117 din 20 septembrie

2011 a Tribunalului Buzău, secția penală, dată în Dosarul nr. 4787/114/2011, în

baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

a fost condamnat inculpatul R.M., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la data de 13 februarie 2011.

În temeiul art. 86

1

C. pen., cu referire la art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei aplicate, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 7 ani și 6 luni.

Instanța a stabilit obligațiile

inculpatului pe durata termenului de încercare și i-a atras atenția asupra dispozițiilor

a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării.

În temeiul art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a), teza a II-a și lit. b) C. pen. și s-a făcut aplicațiunea art. 71 alin. (5)

C. pen.

S-a constatat că inculpatul

a fost reținut și arestat preventiv de la 30 iunie 2011, la 20 septembrie 2011.

Inculpatul a fost pus

în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 16 din 1 iulie

2011 al Tribunalului Buzău.

Inculpatul R.M. a fost

obligat să restituie martorului denunțător suma de 15.000 RON.

Instanța a menținut sechestrul

asigurător instituit prin ordonanța nr. 486/P/2011 din 7 iulie 2011 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în suprafață de 5.000

m.p., proprietatea inculpatului R.M.

Inculpatul a fost obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apelul declarat de inculpatul

R.M. împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 12

din 20 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 4787/114/2011.

Împotriva acestei din

urmă decizii, ca de altfel, și a hotărârii primei instanțe a declarat recurs inculpatul

R.M., invocând ca temeiuri, prevederile art. 385

9

pct. 10, 14 și 17

2

C. proc. pen.

În ședința publică din

12 septembrie 2012 când s-a dezbătut recursul, inculpatul prin avocat, invocând

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reținerea în favoarea sa

de circumstanțe atenuante și anume conduita sa bună înainte de săvârșirea faptei,

lipsa antecedentelor penale, situația familială grea, fiind tatăl a doi copii și

faptul că s-a prezentat chiar bolnav la proces, aspect ce denotă stăruința sa de

resocializare rapidă.

Ca modalitate de executare

a pedepsei, a solicitat aplicarea art. 81 C. pen.

Printr-un al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe prevederile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. au

fost criticate atât decizia instanței de apel cât și sentința primei instanțe, pentru

nededucerea din pedeapsa aplicată, a timpului executat de inculpat în prevenție,

în baza mandatului de arestare preventivă, cu consecința stabilirii unui termen

de încercare mai mare decât cel legal.

În sfârșit, printr-un

al treilea motiv de recurs, întemeiat tot pe prevederile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. s-a solicitat reducerea termenului de încercare.

Examinând, în prealabil,

cererea de repunere în termenul de recurs, formulat de inculpat Înalta Curte o apreciază

ca întemeiată, fiind îndeplinite condițiile art. 385

3

alin. (2) C. proc.

pen. raportat la art. 364 alin. (1) C. proc. pen.

Conform acestor dispoziții,

recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca

fiind făcut în termen dacă se constată că întârzierea a fost determinată de o cauză

temeinică de împiedicare, iar cererea a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea

executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Din actele medicale depuse

de recurent la dosar rezultă că acesta a fost internat în Spitalul de Psihiatrie

S. în perioada 24 ianuarie 2012 - 10 februarie 2012.

Decizia instanței de apel

a fost pronunțată la data de 20 ianuarie 2012, inculpatul fiind prezent la dezbateri,

astfel că termenul până la care ar fi trebuit să declare recurs era 1 februarie

2012, dată la care, însă, așa cum s-a dovedit cu actele medicale aflate la fila

dosarul de recurs, inculpatul era internat în spital.

Totodată, și cea de-a

doua condiție prevăzută de textul de lege sus-invocat este îndeplinită, recursul

fiind declarat la data de 17 februarie 2012, la mai puțin de 10 zile de la data

ieșirii din spital, când se poate lua în calcul o eventuală punere în executare

a hotărârii.

Analizând motivele de

recurs invocate de inculpat, Curtea constată următoarele:

Primul motiv de recurs,

privind o așa-zisă individualizare greșită a pedepsei stabilite și aplicate, inclusiv,

sub aspectul modalității de executare a pedepsei principale, se constată că acesta

nu este întemeiat.

Analiza hotărârii primei

instanțe, menținute de instanța de apel, prin prisma criticii formulate și a actelor

și probelor dosarului, arată că, în cauză, s-a făcut o judicioasă individualizare,

ținându-se seama, contrar susținerilor inculpatului-recurent, de toate circumstanțele

ce-i sunt favorabile, inclusiv de conduita bună avută de inculpat anterior săvârșirii

infracțiunii, de lipsa antecedentelor penale, de faptul că are o situație grea familială,

având doi copii, precum și de starea sa de sănătate.

Cuantumul pedepsei stabilite

și aplicate inculpatului ca și modalitatea de executare la care s-a oprit instanța

nu se datorează nereținerii unei circumstanțe favorabile inculpatului ci faptului

că instanța a trebuit să aibă în vedere, pe lângă circumstanțele atenuante avute

de inculpat și conduita ulterioară a acestuia și gravitatea intrinsecă a infracțiunii

comise, conținutul deosebit de periculos al acesteia, față de relațiile sociale

și ordinea de drept, apărată de lege.

Nici cel de-al doilea

motiv de recurs invocat de inculpat nu este fondat.

Într-adevăr, instanțele

au constatat durata reținerii și arestului preventiv, însă o deducere a acestei

perioade nu era necesară, având în vedere că în cauză nu s-a aplicat o pedeapsă

cu executare, ci una a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

Înalta Curte apreciază,

ca întemeiată, solicitarea inculpatului de reducere a termenului de supraveghere,

constatând că, în raport de starea de sănătate a acestuia, atestată prin actele

medicale depuse, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și printr-o

restrângere a termenului în care inculpatul urmează să se supună măsurilor de supraveghere.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de inculpat, va casa în parte decizia penală recurată și sentința

penală nr. 117 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția

penală.

Termenul de încercare

al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare,

aplicată inculpatului R.M. se va reduce, de la 7 ani și 6 luni la 4 ani și 6 luni.

În rest, se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Văzând și reglementarea

plății onorariului apărătorului desemnat din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 12 din 20 ianuarie 2012 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia

penală recurată și sentința penală nr. 117 din 20 septembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul Buzău, secția penală, și, rejudecând:

Reduce termenul de încercare

al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare,

aplicată inculpatului R.M., de la 7 ani și 6 luni la 4 ani și 6 luni.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor recurate.

Onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 septembrie

2012.