ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1337/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorii H.N.I. și R.E. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4996 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivarea contestației în anulare, contestatorii, după ce au expus un scurt istoric al cauzei, au arătat că, potrivit art. 318 C. proc. civ., reprezintă o greșeală materială cu caracter procedural aprecierea instanței că a fost investită doar cu o cerere de restituire a ½ din imobilul notificat și nu cu întreg imobilul așa cum rezultă din încheierea de ședință din 9 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 11691/3/2007.

S-a mai arătat, că acest lucru rezultă și din probele administrate în cauză pe tot parcursul procesului, în primul și în al doilea ciclu procesual, aceștia solicitând restituirea în natură sau prin echivalent a întregului imobil. Examinând contestația în anulare de față, instanța constată următoarele: Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de reformare, este deschisă, exclusiv, în situația art. 318 C. proc. civ. când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța nu s-a pronunțat asupra unui motiv de recurs. În înțelesul textului de lege sus citat, prin calea de atac evocată se tinde la anularea unei hotărâri pronunțată de instanța de recurs și atunci când a săvârșit o greșeală materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie interpretată extensiv, legea având în vedere numai acele greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecății care au dus la pronunțarea unei soluții eronate și pe care instanța de recurs Ie-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Textul însă nu vizează aspecte ce țin de judecata cauzei, de stabilirea eronată a situației de fapt sau aprecierea greșită a probelor administrate, pentru că acestea nu ar putea semnifica o „greșeală materială” de natură să justifice contestația în anulare. Prin urmare, această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru modul de judecată al instanței de recurs, ci doar pentru motivele expres prevăzute de lege.

În speță, contestatorii invocă drept greșeală materială limitarea instanței de a se socoti investită cu soluționarea cererii de restituire doar pentru ½ din imobilul notificat și nu pentru întreg imobilul. Or, ceea ce invocă contestatorii nu reprezintă o greșeală materială de ordin formal în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., ci o critică asupra modului de judecată al instanței de recurs, în sensul că aceasta greșit ar fi apreciat că a fost investită doar cu o cerere de restituire a ½ din imobilul în litigiu, ceea ce nu poate fi remediat pe calea contestației în anulare speciale reglementată de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Drept urmare, pentru argumentele ce preced, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii H.N.I. și R.E. împotriva deciziei nr. 4996 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 20.14.