ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1337/2014

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorii H.N.I.

și R.E. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4996 din 28

iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

În motivarea

contestației în anulare, contestatorii, după ce au expus un scurt istoric al

cauzei, au arătat că, potrivit art. 318 C. proc. civ., reprezintă o greșeală

materială cu caracter procedural aprecierea instanței că a fost investită doar

cu o cerere de restituire a ½ din imobilul notificat și nu cu întreg

imobilul așa cum rezultă din încheierea de ședință din 9 ianuarie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr.

11691/3/2007. S-a mai arătat, că acest lucru rezultă și din probele

administrate în cauză pe tot parcursul procesului, în primul și în al doilea

ciclu procesual, aceștia solicitând restituirea în natură sau prin echivalent a

întregului imobil.

Examinând contestația

în anulare de față, instanța constată următoarele:

Contestația în

anulare, cale extraordinară de atac, de reformare, este deschisă, exclusiv, în situația

art. 318 C. proc. civ. când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale

sau când instanța nu s-a pronunțat asupra unui motiv de recurs.

În înțelesul textului

de lege sus citat, prin calea de atac evocată se tinde la anularea unei hotărâri

pronunțată de instanța de recurs și atunci când a săvârșit o greșeală materială

evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Fiind un text

de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie interpretată extensiv,

legea având în vedere numai acele greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele

formale ale judecății care au dus la pronunțarea unei soluții eronate și pe care

instanța de recurs Ie-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor

date materiale.

Textul însă nu

vizează aspecte ce țin de judecata cauzei, de stabilirea eronată a situației de

fapt sau aprecierea greșită a probelor administrate, pentru că acestea nu ar putea

semnifica o „greșeală materială” de natură să justifice contestația în anulare.

Prin urmare, această

cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru modul de judecată al instanței

de recurs, ci doar pentru motivele expres prevăzute de lege.

În speță, contestatorii

invocă drept greșeală materială limitarea instanței de a se socoti investită cu

soluționarea cererii de restituire doar pentru ½ din imobilul notificat și

nu pentru întreg imobilul.

Or, ceea ce invocă

contestatorii nu reprezintă o greșeală materială de ordin formal în sensul dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ., ci o critică asupra modului de judecată al instanței de

recurs, în sensul că aceasta greșit ar fi apreciat că a fost investită doar cu o

cerere de restituire a ½ din imobilul în litigiu, ceea ce nu poate fi remediat

pe calea contestației în anulare speciale reglementată de art. 318 alin. (1) C.

proc. civ.

Drept urmare,

pentru argumentele ce preced, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatorii H.N.I. și R.E. împotriva deciziei

nr. 4996 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 mai 20.14.