ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2877/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2877/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor penale de față ;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 233 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Golj în Dosarul cu nr. 6364/95/2011, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea reprezentantului D.I.I.C.O.T. Gorj și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpații: T.I., C.L. și L.C. cu privire la infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, din art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 12 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, față de inculpații T.I., C.L. și L.C., reținându-se disp. art. 41 și 42 C. pen. cu privire la această faptă; s-a respins cererea inculpatului T.I. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa, în art. 329 C. proc. pen.
În baza art. 7 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul T.I. la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 12 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41-42 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 13 alin. (1), (2) rap. la alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art, 41 și 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 194 alin. (1) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 și 34 C.pen, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) și 3 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul C.L. zis „L." la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 12 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41-42 C. Pen., a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 13 alin. (1), (2) rap. la alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41-42 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare; în baza art. 194 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpat la 3 ani închisoare; în baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul L.C. zis „T." la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 12 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 și 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev, de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 13 alin. (1), (2) rap. la alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41-42 C. pen., același inculpat a fost condamnat la 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 și 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 33 și 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea - de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnată inculpata M.O. zisă „I." la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 12 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, inculpata a fost condamnată la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 13 alin. (1), (2) rap. la alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41-42 C. pen., a fost condamnată inculpată la 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-au interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen. și s-a dedus din pedepsele aplicate fiecărui inculpat reținerea și arestul preventiv de la data de 09 februarie 2011, la data pronunțării prezentei sentințe; s-a menținut starea de arest a celor patru inculpați.
S-a dispus anularea cărții de identitate false emisă pe numele de T.C.A. de S.P.C.L.E.P. Vâlcea; s-a menținut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din data de 15 aprilie 2011, privind sumele de bani menționate în ordonanță, respectiv: 12.700 dolari SUA, 2.500 dolari canadieni, 17.830 euro, 13.700 lire sterline, 69.494 lei, precum și cantitatea totală de 570,23 grame bijuterii, indisponibilizate de la inculpatul T.I.; s-a confiscat de la cei patru inculpați bunurile folosite în comiterea infracțiunilor (telefoane mobile, memory stick, cartele telefonice), conform adresei din 02 mai 2011 a D.I.I.C.O.T. Gorj.
S-a admis în parte cererea de constituire parte civilă a părții vătămate F.L. și a fost obligat inculpatul L.C. la 10.000 lei reprezentând daune morale către aceasta; s-a admis în parte cererea de constituire parte civilă a părții vătămate P.I. și a fost obligat inculpatul T.I. la 5.000 lei daune morale către aceasta; s-a luat act că părțile vătămate P.C.D., D.M.M. și C.V.I. nu s-au constituit părți civile.
S-a confiscat de la inculpatul C.L. suma de 2.000 euro primită de acesta de la partea vătămată G.L. (H.), sumă expediată de membrii familiei acesteia la data de 10 decembrie 2008; s-a confiscat de la inculpatul C.L. suma de 5.000 lire sterline reprezentând produs al infracțiunii în raport cu N.M.V.; s-a confiscat de la inculpatul T.I. suma de 80.000 euro reprezentând sume obținute din comiterea infracțiunii de trafic de persoane; s-a confiscat de la inculpatul L.C. suma de 6.000 euro obținută din comiterea infracțiunii de trafic de persoane și proxenetism.
A fost obligat inculpatul C.L. la 10.000 lei cheltuieli judiciare statului; a fost obligat inculpatul T.I. la 10.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 600 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu în faza de urmărire penală și s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.L.C. către Baroul Gorj; a fost obligat inculpatul L.C. la 8.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 300 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu în faza de judecată și s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.L.C, către Baroul Gorj; va fi obligată inculpata M.O. la 6.000 lei cheltuieli judiciare statului; sumele de câte 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru părțile vătămate P.I., Ș.A. și H.L.R., s-a dispus a fi avansate din fondurile M.J.L.C, către Baroul Gorj.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
La începutul lunii noiembrie 2008, inculpatul C.L. s-a întâlnit cu partea vătămată G.L. (actualmente, M.), cunoștință mai veche a sa, căreia i-a oferit sprijin să lucreze în Anglia, într-un restaurant, ca ospătar. La scurt timp, i l-a prezentat pe inculpatul T.I., sub pretextul că acesta are legătură directă cu persoana care solicitase necesar de forță de muncă.
Între timp, inculpatul T.I., cu ajutorul învinuitului B.A. intrase în legătură cu T.C. din orașul Rovinari, căreia i-a promis că o ajută să lucreze în Anglia, într-o fabrică. în aceleași împrejurări, inculpatul T.I. a recrutat-o și pe partea vătămată P.I. -zisă „R.", din comuna Bîlteni, jud. Gorj, oferindu-se că o poate ajuta să lucreze în Anglia, la un local public. Față de P.I. și mama acesteia, inculpatul T.I. și-a manifestat, în mod mincinos, intențiile de a se căsători cu tânăra respectivă, tocmai pentru a înlătura temerile acestora, că scopul urmărit de inculpat ar putea fi și practicarea prostituției. Metoda de racolare a victimelor sau de câștigare a încrederii în fața acestora cu motivarea ori promisiunea încheierii unei căsătorii se regăsește la toți cei trei inculpați bărbați, în special la inculpații T.I. și L.C. care, în același timp, ascundeau relații asemănătoare acolo unde deja făceau o nouă falsă destăinuire sentimentală.
După ce inculpații C.L. și T.I. au convins persoanele menționate să-i urmeze în Anglia, aceștia s-au preocupat de cumpărarea biletelor de călătorie de la Gorj Turism S.A. Tg Jiu, pentru cursa aeriană B.A., pe ruta București-Londra, din data de 14 noiembrie 2008. Inculpatul T.I. a cumpărat bilete pentru el, P.I. și T.C., iar inculpatul C.L., pentru el și partea vătămată G.L.
Prin grija celor doi inculpați, cele trei tinere au fost deplasate până la locuința folosită de inculpatul T.I., din municipiul Craiova, județul Dolj, unde toți au dormit peste noapte și, la data de 14 noiembrie 2008, s-au deplasat la aeroport în București, iar de aici cu avionul până la Londra. Inculpații T.I. și C.L. au avut sprijinul unor persoane de legătură care, de pe aeroport, i-au deplasat cu cele trei tinere până la Birmingham, într-un imobil unde stăteau și alte rude apropiate ale inculpatului T.I. La destinație, celor trei persoane vătămate le-au fost ridicate actele de identitate și au fost obligate să meargă și să facă masaj la bărbați, în diferite saune din oraș, iar după aceea să întrețină și raporturi sexuale cu aceștia, pentru sume de bani. Asupra părților vătămate G.L. și P.I. s-au exercitat acte de violență de către inculpații C.L. și T.I. După aproximativ o săptămână, T.C. a fost transferată de inc. T.I., în Italia, la învinuitul B.A., rămânând în Anglia-la Birmingham, doar părțile vătămate G.L. și P.I., împreună cu inculpații T.I. și C.L., care le-au separai, interzicându-le să ia legătura între ele sau să comunice în țară cu telefonul, fără să fie strict supravegheate de către ei.
Părțile vătămate, G.L. și P.I., au fost constrânse, prin violență și amenințare, să dea celor doi inculpați câte 2000 euro, aceștia lăsându-le posibilitatea ca, în mod controlat, să discute telefonic cu membrii familiei în țară, pentru a le transmite sumele de bani impuse ca o datorie acumulată pentru cheltuielile de transport și cazare. La data de 10 decembrie 2008, martorul M.M.V. (frate) a expediat în Birmingham, către G.L., suma de 1000 euro, iar martora M.G. (mama)-suma de 1.000 euro, pentru ca în schimbul banilor, inculpații să lase partea vătămată să revină acasă. După primirea banilor, cei doi inculpați au restituit actele și au permis plecarea părții vătămate G.L., cu un însoțitor de încredere al lor, până aproape de țară pentru a fi convinși că aceasta nu conduce organele de poliție la locul unde fusese cazată. Au amenințat-o că dacă va denunța faptele în țară, îi vor răpi copilul și îi vor omorî membrii familiei.
Mama părții vătămate P.I. a depus și ea - pentru expedierea în Anglia - suma de 300 euro, dar tranzacția nu s-a efectuat din cauza unor date eronate. Evenimentele ulterioare au amânat remiterea banilor.
Inculpatul T.I. a continuat să o exploateze sexual pe partea vătămată P.I., cât timp inculpatul C.L. a revenit în țară, pentru a se lămuri în privința unor eventuale reclamații. Așa a luat act imediat că organele de poliție au chemat la audieri, pentru data de 09 ianuarie 2009, pe T.C., prin citație emisă la data de 07 ianuarie 2009. T.C. revenise și ea în țară împreună cu învinuitul B.A.
Inculpatul C.L., la înțelegere cu inculpatul T.I., care încă exercita exploatarea sexuală, în Anglia, a părții vătămate P.I.-zisă „R.", s-a deplasat la datele de 7 și 8 ianuarie 2009, în orașul Rovinari și pe raza comunei Bîlteni pentru a discuta cu T.C., dar și cu mama părții vătămate P.I., zisă „R." respectiv, P.C. Inculpații doreau să se convingă dacă P.C. făcuse vreo sesizare, iar mai apoi vroiau să afle motivul chemării la audieri a numitei T.C. și să influențeze declarația acesteia în favoarea lor. Pentru data de 09 ianuarie 2009, inculpatul C.L. a asigurat controlul asupra martorei T.C. și a facilitat asistență juridică, după care a comunicat inculpatului T.I. că nu au fost făcute declarații împotriva lor. Demn de observat este faptul cu câtă rapiditate și eficiență acționează membrii grupării în situații de pericol a fi deconspirați și cum determină aflarea adevărului prin influențarea persoanelor audiate indiferent de calitatea lor. De altfel, pe toată perioada cercetărilor, s-a observat stăruința inculpaților de a zădărnici aflarea adevărului în diferite moduri, deziderat la care infractorii nu se întrevede a renunța cu ușurință. Pentru a nu fi înțeleși inculpații se foloseau în comunicare de limba romanes.
După aceste evenimente, inculpații au considerat periculos să continue activitatea de exploatare sexuală a părții vătămate P.I. și au luat măsuri să o aducă în țară.
În perioada noiembrie 2008-ianuarie 2009, partea vătămată P.I. a adus un beneficiu infracțional pentru inculpatul T.I., în sumă de aproximativ 10.000 euro. După încheierea etapei relatate mai sus, cele trei tinere au fost căutate pe neanunțate de T.I., T.D.F., pentru a fi descurajate să reclame ori în scopul de a restabili autoritatea asupra acestora și de a le exploata sexual în continuare.
Pentru vara anului 2009, inculpații T.I. și C.L. și-au intensificat acțiunile de recrutare de noi victime, intrănd în contact și cu inculpații L.C. și M.O., dar și cu învinuitul B.A.. Pe raza municipiului Tg.Jiu și a orașului Rovinari, au avut loc întâlniri repetate între cei patru inculpați, în vederea concretizării unor noi acte materiale ale infracțiunii de trafic de persoane. Inculpații au hotărât ca printre victime să introducă și persoane minore.
Inculpata M.O., zisă „I." a racolat pentru prostituție pe surorile P.C.D.-zisă „C." (16 ani) și D.M.M.-zisă „B." (15 ani). A profitat de faptul că, cele două minore proveneau dintr-o familie dezorganizată (mama acestora, care le avea în grijă, era plecată în străinătate (Spania), iar bunicii materni nu aveau posibilitatea supravegherii acestora). Inculpata M.O. a prezentat încredere pentru mama minorelor (P.V.R.), fiindcă a aflat că se cunoșteau din perioada anterioară, astfel că reprezentantul legal al minorelor a considerat că, în prezența inculpatei, fiicele sale pot fi ferite de proxeneții din oraș, despre care auzise unele zvonuri .
Pe cele două minore, inculpata M.O. le-a prezentat și inculpaților C.L., T.I. și L.C., de altfel în cursul anului 2009, au avut mai multe ieșiri comune, pe plan local, concretizate și prin acte de prostituție.
Pentru o perioadă de timp, inculpata M.O. a pus în funcțiune un bar la adresa unde locuia pe B.dul E.T. din mun. Tg.Jiu și sub, pretextul că îi trebuie persoane să servească la local, a recrutat-o pe N.N.C. (28 ani), iar mai apoi și pe minora H.L.R. (17 ani). Asupra numitei N.N.C., inculpatul L.C. a avut o puternică influență, pentru că o cunoștea încă din anul 2007.
La data de 14 februarie 2009, partea vătămată H.L.R. fusese abordată de inculpatul L.C., pe raza comunei Telești, unde aceasta locuiește, după ce luase referințe despre situația sa de la persoane care o cunoșteau. I-a făcut minorei propunerea să fie prieteni și, în aceeași seară, a transportat-o la Rovinari să petreacă într-un local, unde - într-un anturaj pregătit anume - au venit și inc. M.O., C.L., D.M.M. ș.a. Inculpații M.O. și L.C. i-au făcut minorei H.L.R. propunerea să o ducă în Germania, să lucreze la un supermarket. Pentru câteva zile, inc. L.C. a cazat-o la domiciliul său pe minoră, continuând să insiste ca aceasta să meargă în străinătate la muncă, cu minorele P.C.D. și D.M.M., însoțite de el și de inculpata M.O.. Nu a fost urmat acest plan, pentru că nu s-a obținut un accept autentic de la mama minorei H., să plece în străinătate. în schimb, inc. M.O. a atras interesul mamei minorei, sub pretextul că îi oferă de lucru la barul propriu din municipiul Tg.Jiu. Astfel, și-a apropiat-o și mai mult pe minoră, justificând în fața mamei sale lipsa de la domiciliu și pe timpul nopții. Inculpata M.O. a stăruit și pe lângă mama minorei - B.G.L. să-i dea procurpă să plece în Germania cu aceasta, unde să vândă flori, dar reprezentantul legal al minorei a refuzat.
În realitate, minora a fost implicată în activități de prostituție, fiind adusă la întâlnire, în mod repetat, și cu inculpații T.I. și C.L. (Valea Sohodoiului, Târgul de Sfântul Ilie din comuna Polovragi, la localul „B.", hotel - restaurant „P." etc).
Prin acțiuni paralele, inculpații C.L. și T.I., la data de 04 august 2009, au abordat-o, printr-o cunoștință comună, pe minora Ș.A., din Bumbești Jiu (17 ani, împliniți în ziua respectivă) și au invitat-o la terasa „A." din mun.Tg.Jiu, iar mai apoi la o plimbare cu mașina până la Orăștie. Seara, inculpatul T.I. a înnoptat cu minora la hotel și La făcut propunerea să o ia în căsătorie, dacă merge cu el la Craiova, la domiciliul său. Cu autoturismul, inculpatul a transportat-o pe minoră la apartamentul din mun. Craiova, i-a făcut cumpărături și a dus-o la saloane de înfrumusețare pentru ca să plece în străinătate.
În seara de 06 august 2009, inculpatul T.I., cu același autoturism, s-a deplasat în mun. Tg.Jiu, la înțelegere cu inculpata M.O. și aceasta i-a predat poșeta părții vătămate-minora H.L.R., în care se aflau actele de identitate și de stare civilă ale acesteia și ale unor membri ai familiei sale, bunuri reținute anterior în mod strategic. Inculpatul T.I. s-a deplasat mai departe în comuna Telești și după o înțelegere cu inculpata M.O. și partea vătămată H.L.R., a luat-o pe aceasta din apropierea imobilului și a transportat-o la apartamentul inculpatului, din mun. Craiova, unde era cazată și minora Ș.A.
În același timp, inculpatul T.I. ținea legătura telefonică și cu învinuitul B.A., care trebuia să recruteze și el o persoană pentru a fi exploatată sexual în acțiuni comune cu T.I.. Așa se face că înv. B.A. a recurs la partea vătămată C.V.I. (19 ani) din comuna Bîlteni, ca să meargă cu el în Austria, să lucreze la un supermarket, în schimbul unui salariu de 1200 euro/luna. Partea vătămată a acceptat, în final, să meargă pe timpul vacanței de vară, pentru că absolvise liceul și promovase examenul la facultate. Pentru început, învinuitul B.A. i l-a prezentat și pe inculpatul T.I., dar pentru că partea vătămată și-a exprimat neîncrederea cu privire la persoana acestuia, cei doi infractori s-au vorbit să-i ascundă până la plecare, faptul că deplasarea în străinătate o vor face în comun.
La data de 07 august 2009, de comun acord, inculpatul T.I. și înv. B.A. s-au întâlnit, venind din direcții diferite, în mun. Tg.Jiu, într-un loc stabilit în prealabil, fiecare din ei având și părțile vătămate mai sus-amintite. învinuitul B.A. s-a îmbarcat cu partea vătămată C.V.I., în autoturismul, condus de inculpatul T.I. și în care se aflau și minorele H.L.R. și Ș.A., deplasându-se spre frontieră, în aceeași dimineață, inculpatul T.I. luase legătura cu persoane de încredere ca să-l sprijine la trecerea minorelor peste frontieră.
Acțiunile inculpaților desfășurate în perioada iulie-august 2009, au fost monitorizare autorizat de organele de urmărire penală, până la trecerea frontierei prin Vama Cenad, efectuându-se diverse supravegheri operative, interceptări, înregistrări și localizări de pe telefoanele mobile.
La data de 09 august 2009, inculpatul T.I. a ajuns cu cei patru pasageri în Anglia, la Birmingham, unde s-a întâlnit cu T.D.F., zis și „D.", care i-a asigurat temporar cazarea. Ajunse la destinație, cele trei victime au fost obligate să întrețină raporturi sexuale cu bărbați, în cluburi de masaj. Le-au fost ridicate documentele și li s-a interzis să comunice între ele ori în țară. Pentru minorele H.L.R. și Ș.A., inculpatul T.I. a obținut, cu sprijinul altor infractori, cărți de identitate false cu privire la data nașterii, așa încât să rezulte că sunt majore. Au fost exercitate acte de constrângere fizică față de părțile vătămate C.V.I. și H.L.R., pentru că nu reușeau să depășească baremul impus de 200 euro/zi câștigați din prostituție. Un indiciu important al prezenței inculpatului T.I. în Anglia - Birmingham, împreună cu partea vătămată minoră, H.L.R., poate fi constatat cu ușurință dacă se are în vedere că, la data de 13 august 2009, inculpatul menționat a expediat din această localitate suma de 50 lire sterline, către mătușa minorei, respectiv B.A.M. Minora fusese pusă, în prealabil, să-și anunțe mama, telefonic, că lucrează legal în Anglia. La data de 19 august 2009, C.V.I. au fugit de la locul de prostituție și au denunțat faptele la poliție, pentru că partea vătămată C.V.I. cunoștea limba engleză încât să poată comunica. La descinderea organelor de poliție la adresa indicată, a fost prins doar învinuitul B.A., inculpatul T.I. reușind să fugă, recuperând-o și pe minora Ș.A.. De la acel moment, s-a pierdut urma învinuitului B.A., pentru că după o perioadă de arest în Anglia nu a mai revenit în țară și a încercat prin inculpații T.I. și C.L. să-și atenueze răspunderea penală, intervenind asupra părților vătămate să nu se prezinte la audieri.
Partea vătămată C.V.I. a adus pentru inculpatul T.I. un beneficiu de 2.000 lire sterline, partea vătămată H.L.R. - aproximativ 3.000 lire sterline, iar partea vătămată Ș.A. – 5.000 lire sterline.
După o săptămână de la acțiunea organelor de poliție engleze, inculpatul T.I. a condus, în mod fraudulos, în țară, pe minora Ș.A., cu ajutorul și al făptuitorului T.D.F., pentru că actele acestora au rămas la locația percheziționată de poliție și nu puteau să solicite altele noi în Anglia, pentru că îi era teamă că fusese dat în consemn.
La Birmingham acționau mai multe rude ale inculpatului T.I., precum fratele - T.D.F., T.N.C., nora acestuia din urmă ș.a.
La sosirea în țară, inculpatul T.I. a intenționat să scoată minorei Ș.A. un nou act de identitate, ca să plece din nou cu ea la prostituție în Italia. Se constată că inculpatul a solicitat și pentru el documente noi, perioadă în care a găzduit minora la apartamentul său. Când a făcut deplasarea pentru actele de stare civilă, minora a profitat și a fugit, întrucât realizase că va fi din nou folosită pentru practicarea prostituției în Italia.
Inculpata M.O. a aflat la scurt timp că minora H.L.R. s-a prezentat la poliție în Anglia și a denunțat faptele, motiv pentru care inculpata a căutat pe mama minorei respective și, după ce a găsit-o internată la spital, a încercat ca prin aceasta să reintre în contact cu minora, pentru a se asigura de discreția ei în privința declarațiilor. Se dovedește că și după ce minora H.L.R. a ajuns acasă din Anglia, inculpata M.O. a încercat să o determine să meargă cu ea în Italia să practice prostituția, făcându-i expres aceste îndemnuri, încurajând-o că, pentru aceeași activitate, merge și N.N.C. împreună cu inculpata. Minora s-a eschivat până a trecut momentul la care inculpata M.O. a plecat în Italia, potrivit planului său pus în aplicare la data de 25 octombrie 2009, împreună cu N.N.C. și alte persoane cu anturaj predilect spre prostituție.
Temerea că poate fi căutat la cererea organelor de poliție din Anglia, cât și din Italia, dar și faptul că exista pericolul să fie denunțat de oricare dintre victimele sale venite în țară, l-a pus pe inculpatul T.I. în situația să migreze spre Canada. în cursul lunii septembrie 2009, a plecat clandestin în Mexic, unde a stat până la începutul lunii noiembrie 2009, de aici a vorbit telefonic și cu inculpatul C.L. (a se vedea mesajul expediat cu telefonul cu prefix de Mexic către inculpatul C.L. - fila 26 - vol.IV - anexă la Dosaru de urmărire penală nr. 2D/P/2009), iar când a prins un moment prielnic, în luna noiembrie 2009, a trecut fraudulos în SUA și mai apoi în Canada, unde s-a stabilit la Toronto. Motivația de a părăsi țara spre o destinație cât mai depărtată și anonimă, precum și modul de realizare a planului său, pot fi înțelese din conținutul discuțiilor telefonice ale inc. T.I., existente la filele 221-235 - vol.II-anexă la Dosarul de urmărire penală nr. 2D/P/2009).
La perchezițiile efectuate la data de 09 februarie 2011, au fost identificate și documente care atestă prezența și șederea în Canada, emise la o dată comună (17 noiembrie 2009) atât pentru inculpatul T.I., cât și pentru T.N.C. și Ș.I. De aici, inculpatul și cele două persoane menționate au expediat importante sume de bani către mama inculpatului, respectiv C.G. ori rude apropiate acestuia. în luna octombrie 2010, când a considerat că s-au liniștit lucrurile, inculpatul T.I. a revenit în țară și a aranjat să primească din Canada autoturismul, culoare galbenă, pe care l-a folosit în mod constat la recrutarea și transportarea unor noi persoane vătămate.
Cât timp inculpatul T.I. a fost fugar în America de Nord a ținut legătura atât cu inculpatul C.L., dar și cu infractorii care acționau în Anglia, Italia și alte țări din Europa - T.D.F., apelat „D.", V.N. -zis „A.", R.B. - zis „V.” ș.a., pentru care materialul de urmărire penală va fi disjuns, cum și pentru alte persoane implicate în activitățile complexe desfășurate în împrejurări comune cu inculpații din acest caz.
Inculpatul C.L. a ținut și el legătura cu aceleași persoane menționate mai sus și a concretizat alte activități infracționale, chiar în lipsa inculpatului T.I. încă de la începutul anului 2009, cunoscuse pe minorele P.C.D. (17 ani) și pe sora D.M.M. (15 ani) și avusese întâlniri cu ele comune cu inculpații M.O., T.I. și L.C.
Față de cele două minore, inculpații au încercat mai multe variante să le transporte fraudulos în străinătate, pentru a fi exploatate sexual. Pe plan local, minorele fuseseră puse să practice prostituția cu diferiți bărbați, fapt ce a avut consecințe asupra stării de sănătate a acestora. După cum relevă și documentele medicale obținute pentru dosarul cauzei, minora D.M.M. a fost internată de urgență pentru afecțiuni ginecologice, în perioada 25 iunie -01 iulie 2009. Inculpatul C.L. a intervenit și în luna noiembrie 2009 ca minorele să fie controlate ginecologic (a se vedea discuțiile de la filele 53-55, 85-86, 103-104, 108, 111-119, 137-141, 237-238, 240-242 - vol. IV - anexă la Dosarul de urmărire penală nr. 2D/P/2009). La data de 04 noiembrie 2009, inculpatul C.L. a transportat pe minorele D.M.M. și P.C.D. în mun. Craiova, unde s-au întâlnit cu R.B., zis „V.", dar și cu alte persoane, pentru a întreține raporturi sexuale (a se vedea discuții purtate între inculpat și legăturile sale - filele 49-50, 52, 56-58, 61-76, 84-87, 92-95, 103-106, 108, 111, 168-169, 172-173 - vol.IV - anexă la Dosarul de urmărire penală nr. 2D/P/2009). în zilele care au urmat, inculpatul C.L. a intermediat noi întâlniri ale minorelor cu bărbați și pe raza mun. Tg-Jiu.
Cu toate că inculpata M.O. a plecat la data de 25 octombrie 2009 în Italia cu N.N.C. ca să practice prostituția, avea control și asupra minorelor D.M.M. și P.C.D.
La data de 11 noiembrie 2009, cele două minore au fost transferate succesiv între mai mulți infractori de legătură ai inculpaților M.O. și C.L., au fost trecute fraudulos frontiera prin Punctul de Trecere al Frontierei Cenad la data de 12 noiembrie 2009, în jurul orelor 23:30, cu destinația Milano-Italia. La destinație minorele D.M.M.. și P.C.D. au fost preluate de inculpata M.O., în scop de exploatare sexuală.
În prealabil de realizarea acestei acțiuni conspirative între inculpați, cu legătură și spre alți infractori străini anchetei până la acel moment, inculpatul C.L. a luat legătura cu inculpata M.O., aflată în Italia și cerea să-i asigure cazare la un loc cu aceasta.
Pentru a pleca la data de 25 octombrie 2009 cu N.N.C., inculpata M.O. a ținut secret față de soțul acesteia N.M.V., cu toate că inculpata se servea de sprijinul său în activitatea firmei la care lucrase ca barman și soția sa. Prezența acestui martor, cât și interesul manifestat ca el să cunoască în concret legăturile soției sale cu inculpata M.O., o deranja pe aceasta din urmă. După ce a ajuns în Italia, N.N.C. a realizat că a fost indusă în eroare și că, de fapt, trebuia să practice prostituția, născându-se disensiuni cu inculpata M.O. Din discuția purtată la data de 05 noiembrie 2009, dintre N.M.V. și N.N.C. se înțelege că aceasta din urmă a fost indusă în eroare privind scopul deplasării în străinătate și deturnarea sa spre activități de prostituție de către inculpata M.O. (a se vedea filele 88-90- vol. IV - anexă la Dosarul de urmărire penală nr. 2D/P/2009).
Drept urmare, N.N.C. a revenit acasă, rămânând în Italia inculpata M.O., pentru că viza activitatea de exploatare sexuală a minorelor D.M.M. și P.C.D., care așa cum s-a relatat mai sus, le-a primit prin transfer după data de 12 noiembrie 2009.
În atare situație, inculpatul C.L. a intervenit la N.M.V., oferindu-se că-l ajută să lucreze în Anglia, la o persoană „D." stabilită la Birmingham. I-a facilitat legătura și, la data de 29 ianuarie 2010, l-a ajutat să călătorească împreună până la destinație, într-un anturaj aranjat conspirativ de inculpatul C.L. și legăturile sale infracționale. N.M.V. a fost cazat, motiv pentru care i s-au cerut actele sale de identitate, sub motivul că sunt necesare la încheierea contractului de închiriere a locuinței. în aceste împrejurări, s-a falsificat o carte de identitate pe numele de T.C.A., cu imaginea de pe cartea de identitate a numitului N.M.V., ca fiind emisă, de S.P.C.L.E.P. Râmnicu Vâlcea, cu valabilitate până la 23 august 2018. Documentul fals a fost folosit de inculpatul C.L., fiind găsit asupra acestuia, la data de 09 februarie 2011. Nu se cunoaște autorul falsului, dar inculpatul C.L. este un complice al acestuia, pentru că i-a înlesnit, cu intenție, și l-a ajutat la realizarea faptei propriu-zise de fals material în înscrisuri oficiale. Scopul documentului fals era dat de interesul inculpatului C.L., să pună la adăpost activitățile clandestine, pe care le efectua pe teritoriul Angliei. Timp de cinci luni, N.M.V. a fost determinat să desfășoare activități, munci sau servicii prin încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate, securitate ori prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În toată perioada, N.M.V. a adus un câștig de aproximativ 5.000 lire sterline și a primit sume modice doar cât a-i fi necesar pentru a se întreține. N-a cunoscut de existența actului fals până la prezentarea lui la audiere, dar martorul a auzit, în mediul în care l-a introdus și ținut inculpatul C.L., pronunțându-se numele „T." - ca persoană ce trebuia să vină și ea în acel loc. La rândul său, martorul T.C.A., după identificare și audiere, a rămas surprins de existența documentului fals și motivează că nu are legătură cu inculpații, nu se cunoaște cu N.M.V., iar în perioada mai 2008 - septembrie 2010, s-a aflat în stare de detenție, fiind, se înțelege, în imposibilitatea de a fi prezent în Anglia, la momentul respectiv.
Inculpatul L.C. s-a cunoscut cu inculpații T.I. și C.L. încă din anul 2007, urmare a relațiilor acestora comune cu învinuitul B.A. din orașul Rovinari. Prezența sa în cadrul grupului infracțional era necesară, pentru că, potrivit vârstei mult mai scăzute decât a celorlalți inculpați (21 ani) și a faptului că nu avea oficializată o legătură maritală, putea mai ușor să ademenească potențiale victime în anturajul său și mai ales persoane minore, amăgindu-le că le ia în căsătorie. Așadar, inculpatul L.C., datorită acestui avantaj, a avut legături și cu alte grupări infracționale, el fiind cercetat și trimis în judecată și în Dosarul nr. 9D/P/2010, finalizat cu rechizitoriul la data de 06 aprilie 2011.
În luna februarie 2010, inculpatul L.C. a încheiat o relație apropiată cu partea vătămată F.L. (21 ani) din comuna Mătăsari, împărtășindu-i sentimentul că vrea să se căsătorească cu aceasta. Membrii familiei tinerei, mai ales mama, s-au opus relației având deja unele suspiciuni reieșite din zvon public pe plan local, dar tânăra a crezut în afirmațiile inculpatului și s-a mutat la domiciliul acestuia din orașul Rovinari. La scurt timp, inculpatul a constrâns pe partea vătămată să întrețină relații sexuale diverse, contra cost, cu mai mulți bărbați, ajutat fiind și de făptuitorul B.M.A.
În aceleași împrejurări de timp și de loc, inculpatul L.C. a recrutat pentru prostituție și pe partea minoră L.R.A. (14 ani), din comuna Mătăsari. Localitatea de domiciliu a acestei minore fusese frecventată intens în prealabil, de către inculpat cu alți infractori, încă din anul 2009 și luase referințe despre mai multe tinere și minore, predispuse la prostituție. Una dintre aceste persoane este martora M.M., asupra căreia inculpatul a făcut îndemnuri repetate să-i înlesnească practicarea prostituției în țară și în Italia, într-o legătură cu B.I.R. (inculpați amândoi în Dosarul nr. 9D/P/2010 și trimiși în judecată, inclusiv pentru fapte prev. de art. 329 C. pen. față de M.M.). Inculpatul L.C. a fost trimis în judecată prin același rechizitoriu și pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, cu inc. B.I.R., dar și pentru infracțiunea de trafic de persoane față de F.L., pentru faptele comise în strictă legătură cu B.I.R., când a transferat partea vătămată acestuia, o scurtă perioadă de timp, ca să fie traficată în municipiul Tg.Jiu.
Părțile vătămate F.L. și L.R.A. (14 ani) au fost obligate să practice prostituția în localități precum Rovinari, Craiova, Tismana etc.
Inculpatul L.C. a recrutat cu ajutorul fâptuitorului B.M.A. și pe C.C. (20 ani), asupra căreia a făcut îndemnuri să practice prostituția, i-a înlesnit practicarea acestei activități și a tras foloase de pe urma sa, desfășurată pe plan local.
După câteva luni de activitate, minora L.R.A. a fost transportată în Italia în mod fraudulos și transferată în împrejurări neelucidate până în prezent, astfel încât nu se cunosc autorii faptelor. Minora este în prezent într-un centru de protecție în Italia, fiind necesar a se continua cercetările față de autorii necunoscuți. Pentru inculpatul L.C. se va reține infracțiunea de trafic de minori pe perioada, câ.t acesta a exploatat sexual minora respectivă până la scoaterea din țară.
Inculpatul L.C. a luat act de sesizările repetate ale membrilor familiei F., nu a răspuns la chemarea organelor de poliție pentru audiere și a amenințat partea vătămată F.L. să nege orice acțiune în legătură cu faptele de prostituție.
Același inculpat a căutat legături infracționale, orientându-se spre grupări din jud. Mehedinți, unde a și stat ascuns o perioadă de timp. Ca să scape ele insistențele membrilor familiei părții vătămate F.L., inculpatul L.C. a transportat-o pe aceasta, în mod repetat, în Italia (Verona, Milano, Roma etc), dar și în Austria, unde a cazat-o, a supravegheat-o și a transferat-o, în scopul practicării prostituției, cu ajutorul altor persoane. S-a stabilit în strânsă legătură cu probele de natură testimonială și cu rezultatul interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice, că inculpatul L.C. a fost beneficiar al unor sume de bani, totalizând 1.070 euro prin 7 operațiuni efectuate în perioada iulie-septembrie 2010 din partea numitei V.A., bani care proveneau din sumele câștigate de F.L., ca urmare a exploatării sexuale. V.A. a fost identificată a fi una din persoanele care practica prostituția de mai mult timp în Italia, pentru un infractor de legătură al inculpatului L.C. și care se identifică a fi B.V., zis „G." Cu acest făptuitor, inculpatul se lansase în activități de trafic de persoane pe raza jud. Mehedinți.
Inculpatul L.C. a avut un beneficiu infracțional de aproximativ 5.000 euro din exploatarea sexuală a părții vătămate F.L.
În luna septembrie 2010, partea vătămată F.L. a fost în măsură să rupă legătura cu inculpatul L.C., dar acesta a continuat să caute alte victime. S-a deplasat pe raza mun. Drobeta Turnu Severin, din legătură în legătură, a descins în comuna Ilovița, satul Bahna, jud. Mehedinți și a pus în executare hotărârea de a recruta și de a transfera, în scop de exploatare sexuală, prin intermediul martorului S.I.S. (fost B.) pe P.R.I. (18 ani) și M.P.C. (24 ani). Executarea hotărârii infracționale luată de inculpat a fost însă întreruptă și nu și-a produs efectul cu toate diligentele inculpatului. în sensul de a înțelege modul de operare al inculpatului L.C. cu privire la cele menționate anterior sunt de luat în calcul și notele de redare a convorbirilor telefonice de pe telefonul inculpatului L.C. (a se vedea filele 78-80 - vol.VI - anexă la Dosarul de urmărire penală nr. 2D/P/2009).
Din luna noiembrie 2010, inculpatul L.C. a intrat în legătură cu N.I. din comuna Negomir, sub același pretext că va încheia o relație de conviețuire stabilă cu aceasta. în realitate, inculpatul a recrutat-o pentru practicarea prostituției, i-a înlesnit această activitate, deși tânăra nu recunoaște. Neagă inclusiv faptul că a făcut călătorii în străinătate, dar la data de 25 noiembrie 2010, este evident că aceasta a părăsit țara, prin aranjamentele făcute de inculpatul L.C.
Inculpatul L.C. a intrat în contact și cu inculpatul T.I., imediat după ce a acesta a întors din Canada și au participat la petreceri comune, în scopul recrutării de noi victime. în meniul telefoanelor inculpaților, la lista cu persoanele de contact, se găsesc multe numere comune de interes în analizarea acestui caz.
În luna noiembrie și decembrie 2010, inculpatul T.I. a efectuat acte de recrutare a numitei P.R.I. (19 ani), sens în care s-a deplasat, în mai multe rânduri, pe raza orașului Rovinari, unde aceasta stătea în gazdă la rude ale sale. Inculpatul a inițiat întâlniri cu aceasta, în scopul să o determine să meargă cu el în străinătate, intenția lui fiind de a o exploata sexual.
Inculpatul T.I. nu și-a dus la îndeplinire hotărârea infracțională, pentru că tânăra a plecat în Grecia, dar și acolo a ținut legătura cu telefonul în vederea restabilirii ulterioare a contactului cu aceasta. Desfășurarea evenimentelor din ultima perioadă și prinderea în fapt a inculpatului cu un alt lot de persoane, pe care le transporta peste frontieră (09 februarie 2011) a lăsat în stare de tentativă infracțiunea ce se pregătea față de P.R.I.
Tot în luna decembrie 2010, inculpatul T.I. a făcut anume deplasări la Piatra Olt și la o discotecă a recrutat-o pe L.F.M. (25 ani), în mai multe rânduri a mers și a transportat-o cu autoturismul, de la Balș la Craiova pentru a se distra. Inculpatul i-a făcut promisiuni că o ia în căsătorie și că dorește să plece amândoi în Portugalia să muncească la o plantație. Totodată, inculpatul i-a oferit sprijinul său, în principal, pe parte financiară și a transportat-o la Balș și la Slatina, unde i-a plătit taxele pentru obținerea cărții de identitate, dar și a pașaportului. în continuare, inculpatul T.I. a cerut tinerei să plece de acasă, iar ca să nu fie observat împreună cu aceasta, i-a asigurat camera la hotelul G.H. din mun. Craiova, începând cu data de 04 februarie 2011, ca acte pregătitoare scoaterii ei din țară.
La data de 26 ianuarie 2011, inculpatul T.I. la înțelegere cu Ș.I., a așteptat-o la aeroportul București, pentru că aceasta venea din Canada, i-a asigurat cazare, inclusiv la un hotel în mun. Craiova și a transportat-o în mun. Tg-Jiu pentru ca să-și obțină o nouă carte de identitate și un nou pașaport.
În mod conspirat, inculpatul a căutat cu ajutorul unor infractori de legătură să obțină bilete de călătorie spre Portugalia, cu avionul, dar fără să aibă escală în Anglia ori Italia, pentru că se temea că poate fi arestat în legătură cu vechile sale activități infracționale.
La data de 08 februarie 2011, inculpatul T.I. a obținut trei bilete, pentru el, cât și pentru Ș.I. și L.F.M., cu plecare la data de 09 februarie 2011, orele 05:45, din aeroportul Henri Coandă - București până la Frankfurt -Germania și mai apoi până la Lisabona - Portugalia. Cursa făcea escală la Frankfurt, așa cum îi convenea inculpatului, pentru că în Germania avea legături infracționale comune și cu inc. C.L., dar și în Portugalia, întrucât putea să facă pierdută urma persoanelor care îl însoțeau. Când inculpatul T.I. a migrat spre Canada în toamna anului 2009, a procedat, în mod asemănător, după cum se poate vedea din studiul notelor de la filele 224-235 - vol. II - anexă la Dosarul de urmărire penală nr. 2D/P/2009.
Pe partea sa de activitate, inculpatul C.L. și-a intensificat și el eforturile ca să recruteze noi persoane vătămate, pentru a le transporta în Anglia, în scop de exploatare sexuală. Imediat ce a fost informat de revenirea lui T.I., cei doi inculpați au avut discuții și întâlniri repetate, pe tema modul de acțiune.
Ca atare, inculpatul C.L. a convins pe F.M. din mun. Tg.-Jiu, rudă cu acesta, să plece cu el în Anglia, dat fiind faptul că persoana respectivă se despărțise de soțul său. Inculpatul i-a cerut sus-numitei să nu facă cunoscută legătura cu el și, în mai multe rânduri, s-au întâlnit pe ascuns. în mod conspirat, inculpatul C.L. a transportat-o pe F.M., în seara de 01 decembrie 2010, până în mun. Timișoara, mai apoi la Arad, unde s-a cazat cu ea la o pensiune și să-și asigure timp ca eventual să recruteze alte persoane, cu care să plece în străinătate. Din mun. Timișoara, din motive de securitate, a făcut rezervare de bilete pentru data de 03 decembrie 2010, prin intervenții la reprezentanți și colaboratori ai firmei de transport SC L.E. SRL Beclean, jud. Bistrița Năsăud - Agenția Deniluana până în Anglia. Au ieșit din țară la data programată (03 decembrie 2010), cu autocarul, prin Punctul de Trecere al Frontierei Vama Turnu, după cum s-a constatat și din supravegherea operativă efectuată autorizat.
Inculpatul a dus pe F.M. la Birmingham, așa cum procedase și în situațiile anterioare, unde a fost așteptat de legăturile din partea inculpatului T.I. și a fost introdusă într-un anturaj în care să practice prostituția. Actele pregătitoare efectuate de inculpatul C.L. și legătura pe care o avea cu infractorii care-l așteptau în Anglia, pot fi înțelese dacă se au în vedere și convorbirile telefonice existente la filele 103-104, 112-113, 127, 128-129, 134-138,141-152, 155-156.
În agenda telefonului ridicat de la inculpatul C.L., se regăsește numărul de telefon X la persoana menționată D., care de fapt este T.D.F., cunoscut în cercul infractorilor cu apelativul de D. sau D. Așadar, se poate observa că la data de 01 decembrie 2010, ora 14:51:56, inculpatul C.L. îi expediază următorul mesaj: „D. Am făcut rost de bani de care aveam nevoie de moment eu plec la Timișoara acum sună tu pe A. pentru autocar ca noi plecăm de la Timișoara. L." (a se vedea procesul verbal de punere în aplicare a autorizației privind percheziția în sisteme informatice - filele 230-232- vol. II dosar u.p.).
Același inculpat, C.L., avea în atenție pe F.M. să o transporte în străinătate, pentru practicarea prostituției și de dată recentă, până la acțiunea flagrantă, pentru că o adusese în țară pentru a petrece sărbătorile de sfârșit de an 2010. în același timp, inculpatul C.L. viza recrutarea și a altor persoane, pentru prostituție.
La data de 08/09 februarie 2011, când inculpatul T.I. se apropia de aeroportul Henri Coandă din mun. București, împreumi cu L.F.M. și Ș.I., s-a procedat la oprirea acestora în trafic, percheziționarea lor și conducerea, în vederea audie rn lor, la procuror. În dimineața de 09 februarie 2011, s-a procedat, în mod autorizat, la percheziționarea mai multor locații, a mijloacelor auto și a controlului corporal în cazul celor patru inculpați, fiind ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă care, în mare parte, vor fi puse și la dispoziția instanței de judecată competente. La principala locație din mun. Craiova, jud.Dolj, unde, de fapt, inculpatul T.I. a și cazat unele victime, au fost identificate importante sume de bani și bijuterii, asupra cărora s-a luat măsura asigurătorie.
S-a încercat să se facă o situație a transferurilor de bani între inculpați și atrage atenția faptul că, în perioada de activitate a inculpatului T.I., numai prin serviciul W.U., acesta a expediat către membrii familiei sale sau a primit de la aceștia, până în luna noiembrie 2010, suma totală de 119.770 euro, 7.808 lire sterline, 5.000 dolari SUA, 22.959 dolari canadieni și 30.212 lei. Mai exact, din aceste sume, se constată că inculpatul T.I. a făcut expediții de aproximativ 45.000 euro, către mama sa, C.G. sau soția sa, T.P. De asemenea, a fost beneficiarul unei sume totale de aproximativ 40.000 euro. Operațiunile de transfer bani prin serviciul W.U. au
fost consemnate într-un tabel centralizator (filele 277- 296 din vol. II dosar u.p.)
Astfel, instanța de fond a constatat în drept următoarele: Inculpatul T.I. se face vinovat de faptul că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, începând cu anul 2008, în scopul de a comite infracțiuni de trafic de persoane, proxenetism și prostituție, urmată de săvârșirea de acest gen de infracțiuni, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 7
alin. (1)
și (3) din Legea nr. 39/2003; același inculpat, în perioada 2008-2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, de a recruta, transporta, caza, primi și transfera, în scop de exploatare sexuală, prin diferite forme de determinare (înșelăciune, amenințare, violențe ori alte forme de constrângere), cu ajutorul altor infractori, persoanele majore G.L., P.I., T.C., C.I.V., L.F.M., Ș.I., P.R.I. (pentru aceasta din urmă fapta este în fază de tentativă, care însă se absoarbe în infracțiunea fapt consumat privind celelalte victime), faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41-42 C. pen.; faptele aceluiași inculpat, săvârșite începând cu anul 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, constând în recrutarea, transportarea, cazarea, primirea și transferarea în scop de exploatare sexuală, prin diferite forme de determinare (înșelăciune, amenințare, violență și alte forme de constrângere), cu ajutorul altor infractori, persoanele minore H.L.R. (17 ani), Ș.A. (17 ani), D.M.M. (15 ani), P.C.D. (17 ani), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13
alin. (1),
alin. (2) rap. la al.(3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41-42 C. pen.
Fapta aceluiași inculpat, comisă în perioada noiembrie-decembrie 2008, de a constrânge, prin violență și amenințare, părțile vătămate, G.L. și P.I., să-i dea sume de bani, dobândind astfel în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. și ped. de art. 194 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului C.L. - zis „L." de a iniția și constitui un grup infracțional organizat, începând cu anul 2008, în scopul de a comite infracțiuni de trafic de persoane, proxenetism și prostituție, urmată de săvârșirea de acest gen de infracțiuni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 7
alin. (1)
și (3) din Legea nr. 39/2003; faptele aceluiași inculpat, săvârșite în perioada 2008-2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, de a recruta, transporta, caza, primi și a transfera, în scop de exploatare sexuală, prin diferite forme de determinare (înșelăciune, amenințare, violențe ori alte forme de constrângere), cu ajutorul altor infractori, persoanele majore G.L., P.I., T.C., F.M., dar și pe N.M.V. - pentru exploatare prin muncă și executarea de servicii și activități prin încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate ori prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41-42 C. pen.; faptele inculpatului C.L., săvârșite începând cu anul 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, constând în recrutarea, transportarea, cazarea, primirea și transferarea în scop de exploatare sexuală, prin diferite forme de determinare (înșelăciune, amenințare, violență și alte forme de constrângere), cu ajutorul altor infractori, persoanele minore H.L.R. (17 ani), Ș.A. (17 ani), D.M.M. (15 ani), P.C.D. (17 ani), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 13 alin. (1), alin. (2) rap. la alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41-42 C. pen.; fapta inculpatului, comisă în perioada noiembrie-decembrie 2008, de a constrânge, prin violență și amenințare, pe părțile vătămate G.L. și P.I., să-i dea sume de bani dobândind astfel în mod injust un folos