Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1260/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1260/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față; În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 677 din 03 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a hotărât următoarele: 1. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul pus în discuție, din oficiu, de instanță, din art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, în art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. În baza art. în art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.N. a pedeapsa închisorii de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art, 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 4 ani închisoare.

În baza art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni ca urmare a săvârșirii infracțiunii de falsificare de monede în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., timp de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa închisorii de 4 ani ca urmare a săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de monedă falsificată în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., timp de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 4 ani închisoare.

În baza art. 285 C. pen. C. pen., a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa închisorii de 2 ani ca urmare a săvârșirii infracțiunii de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de ari. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., timp de ani 2 de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 5 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpatul B.N. 2. În baza art. 334 C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul B.S. și, în consecință, a schimbat încadrarea juridică din art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, în art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 323 alin. (1) C. pen. În baza art. în art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S. la pedeapsa închisorii de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 4 ani închisoare. În baza art. 334 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul B.S., de schimbare a încadrării juridice din art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S. la pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de falsificare de monede în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., timp de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de complicitate la punerea în circulație de monedă falsificată în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., timp de 1 an și 6 luni de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 285 C. pen. C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S. la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni ca urmare a săvârșirii infracțiunii de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin prezenta în pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 4 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., timp de ani 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., din momentui rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpatul B.S. 3. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul pus în discuție, din oficiu, de instanță, din art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, în art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 323 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.N. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. În baza art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.N. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni ca urmare a săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație de monedă falsificată în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza-a ll-a, lit. b) C. pen., timp de 1 an și 6 luni de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpatul C.N. 4. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul pus în discuție, din oficiu, de instanță, din art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, în art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 323 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.N. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul pus în discuție, din oficiu, de instanță, din art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 282 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 31 octombrie 2011) și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (fapta din data de 09 noiembrie 2011), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 282 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.N.

la pedeapsa închisorii de 3 ani ca urmare a săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație de monedă falsificată (fapta din data de 31 octombrie 2011). În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., timp de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 3 ani închisoare. În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.N.

la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de înșelăciune (fapta din data de 09 noiembrie 2011). În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., timp de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpatul C.N.. în baza art. 118 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., a confiscat de la inculpații B.N. și B.S.

următoarele bunuri: - cele 85 bancnote falsificate în cupiură de 100 lei, care au făcut obiectul buletinelor de expertiză întocmite de B.N.R., din 05 octombrie 2011, din 06 octombrie 2011, din 01 noiembrie 2011, din 14 noiembrie 2011 și din 18 noiembrie 2011; -cele 160 bancnote falsificate în cupiură de 100 lei, care au făcut obiectul buletinului de expertiză întocmit de B.N.R., din 13 decembrie 2011; - suma de 5.750 lei reprezentând contravaloarea bancnotelor falsificate remise cumpărătorului, colaboratorul cu identitate protejată „N." în datele de 12 noiembrie 2011,17 noiembrie 2011 și 13 decembrie 2011; În baza art. 118 alin. (1) lit. b) și f) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.N., următoarele bunuri: - telefon marca L.G., de culoare argintie.

- cartelă S.I.M.; -următoarele bunuri ridicate în data de 13 decembrie 2011, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa mun.

București, sector 3: - fragmente rezultate în urma ruperii unor pagini ce au fost imprimate cu imagini de bancnote din cupiura de 100 lei, pe hârtie tip calc, ambalate în plic de culoare maro care prezintă mențiunea „Bancnote 100 lei rupte găsite într-o pungă pentru gunoi"; - o jumătate dintr-o coală format A4 având imprimată imaginea aversului unei bancnote din cupiura de 100 lei, cu fereastră de culoare neagră, ambalată în plic de culoare maro care prezintă mențiunea „Bancnote 100 lei rupte găsite într-o pungă pentru gunoi"; - 2 (două) coli format A4 având imprimate imaginile aversului a 3 bancnote din cupiura de 200 lei, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. -găsite într-o pungă în bibliotecă"; 3 (trei) coli format A4 având imprimate imaginile aversului a 3 bancnote din cupiura de 100 euro, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 6 (șase) coli format A4 având imprimate imaginile aversului a 3 bancnote din cupiura de 100 lei, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. -găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 5 (cinci) coli format A4 având imprimate imaginea aversului și/sau imaginea reversului unei bancnote din cupiura de 100 lei, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă";

- 8 (opt) coli format A4 având imprimată imaginea integrală (șase) sau parțială (două) a unei impresiuni de ștampilă, de formă circulară, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11 . - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 2 (două) coli format A4 având imprimată imaginea aversului unei bancnote din cupiura de 100 lei, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. -găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 1 (una) coală format A4 având imprimată atât pe față cât și pe verso imaginea aversului unei bancnote din cupiura de 100 lei, ambalată în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 1 (una) coală format A4 având imprimate imaginile aversului a 2 bancnote din cupiura de 100 lei, ambalată în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 3 (trei) coli format A4 având imprimate imaginile aversului unei bancnote din cupiura de 10 lei, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. -găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 1 (una) coală format A4 având imprimată pe o față imaginea aversului și pe verso imaginea reversului unei bancnote din cupiura de 100 lei,

ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 1 (una) coală format A4 având imprimate pe față imaginea aversului și pe verso imaginea reversului a 3 bancnote din cupiura de 100 lei, ambalată în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 29 (douăzecișinouă) de coli tip foaie de calc, format A4, având imprimată imaginea reversului unei bancnote din cupiura de 100 lei, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11 . - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 3 (trei) coli tip foaie de calc, format A4, având imprimate imaginile reversului a 3 bancnote din cupiura de 100 lei, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11 găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 1 (una) coală format A4 având imprimată imaginea aversului unei bancnote din cupiura de 100 lei, ambalată în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 1 (una) coală format A4 având imprimată imaginile aversului a 2 bancnote din cupiura de 100 lei, ambalată în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 1 (una) coală format A4 având imprimată pe o față imaginea aversului și pe verso imaginea reversului a 3 bancnote din cupiura de 100 lei,

ambalată în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 2 (două) coli format A4 având imprimate imaginile aversului a 2 bancnote din cupiura de 100 lei, ce prezintă fereastră de culoare neagră, ambalate în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 11. - găsite într-o pungă în bibliotecă"; - 1 (una) coală tip foaie de calc, format A4, având imprimată pe față imaginea aversului și pe verso imaginea reversului a 3 bancnote din cupiura de 100 lei, ambalată în plic de culoare albă care prezintă mențiunea „Cifra 1 -pe imprimanta aflată pe birou"; - 2 (două) coli tip foaie de calc, format A4, vopsite cu o substanță de culoare albă, ambalate în plic alb cu mențiunea „Cifra 1 - pe imprimanta aflată pe birou"; - 3 (trei) coli format A4, imprimată cu imaginea aversului unei bancnote/două bancnote din cupiura de 100 lei, ambalate în plic de culoare albă cu mențiunea „marcaj 4 - sertarul biroului în mapă din hârtie'"; - 2 (două) coli format A4, imprimate pe o față imaginea aversului și pe verso imaginea reversului unei/a trei bancnote din cupiura de 100 lei, ambalate în plic de culoare albă, care cu mențiunea „marcaj 4 - sertarul biroului în mapă din hârtie"; - 1 (una) coală format A4, imprimată pe o față imaginea aversului și pe verso imaginea reversului a două bancnote din cupiura de 100 lei,

ambalată în plic de culoare albă cu mențiunea „marcaj 4 - sertarul biroului în mapă din hârtie"; - 5 (cinci) bancnote din cupiura de 200 lei, fără fereastră decupată, toate, ambalate în plic de culoare albă cu mențiunea „10-în agendă sertar T.V."; - 1 (una) bancnotă din cupiura de 100 lei, ambalată în plic de culoare albă cu mențiunea „10 - în agendă sertar TV"; u") 1 (una) jumătate dintr-o coală format A4 imprimată cu imaginea aversului unei bancnote din cupiura de 100 lei, cu fereastră de culoare neagră, ambalată în plic de culoare albă cu mențiunea „10 - în agendă sertar T.V."; - 31 (treizecișiunu) coli tip foaie de calc, format A4, vopsite cu o substanță de culoare albă, ambalate în plic de culoare maro cu mențiunea „31.

coli.

pe birou"; - 1 (una) imprimată cu cabluri de alimentare și conectare la P.C.; - 1 (una) imprimată cu cabluri de alimentare și conectare la P.C.; - 1 (una) imprimată cu cabluri de alimentare și conectare la P.C.; - 1 (una) imprimată cu cabluri de alimentare și conectare la P.C.; - 1 (una) imprimată cu cabluri de alimentare și conectare la P.C.; - 1 (unu) scanner; - 1 (unu) scanner; - 1 (una) imprimantă, împreună cu cablulde alimentare; - 1 (una) imprimantă.; - o sticluță din material plastic, transparent, conținând aproximativ 200 ml lichid incolor; - o sticlă din material plastic, transparent, care prezintă o etichetă de culoare verde cu inscripția „Ulei de in fiert ce conține aproximativ 500 ml lichid de culoare maro; - un recipient de formă dreptunghiulară, din material plastic, opac, de culoare albă, care prezintă o etichetă de culoare albă cu inscripția „Tempera Alb de titan". - 5 (cinci) paint-markere de culoare albă.; - un instrument de scris cu bilă, cu pastă de culoare albă.; - un instrument de scris cu bilă, cu pastă de culoare argintie.; - o mină ce conține pastă de culoare alba, cu capătul superior lipit în mai multe straturi leucoplast; - 1 (una) cutie din materiai plastic, de culoare argintie.; - un cartuș cu cerneală de culoare Cyan, reumplut la firma SC A.D.M.D.G.

S.R.L; - un trafalet de lățime aproximativă de 10 cm, cu tăviță de aplicare de culoare albastră, pe ambele existând urme de vopsea albă; - două cutii de vopsea de 1 litru; - o planșă de polistiren expandat de dimensiuni aproximative de 60x125 cm, pe care erau fixate 10 coli tip hârtie de calc, format A4, vopsite cu o substanță de culoare albă; - o cutie de culoare verde, ce conține cuttere, pixuri de diferite culori, creioane, radiere și forfecuțe. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a restituit inculpatului B.N. următoarele bunuri: suport cartelă Cosmote; telefonul marca N. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.S. următoarele bunuri: - laptop de culoare negru-bronz, cu acumulator, mouse și husă; - cartela S.I.M.

Cosmote. - cartelă S.I.M. Frog. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a restituit inculpatului B.S. următoarele bunuri: - telefonul mobil Samsung.; - plic plastic de culoare roșie; - Decizia nr. 152325 a Casei de Pensie a M.A.I. pe numele C.l. din comuna Bogați, județul Argeș; - o copie de pe buletinul de identitate al numitului B.G.L.; - un cupon de pensie pe numele C.l.; - un certificat de încadrare în grad de handicap eliberat de Consiliul Local București Sector 4 pe numele B.G.L.; - 3 card-uri de memorie pentru telefon. - 1 de 2 G.B. și unul de 1 G.B.; - o cartelă Cosmote Frog.; - top de hârtie, incomplet; - Decizia nr. 171302 din 14 noiembrie 2008 emisă de Casa de Pensii Sector 4 pe numele S.Ș.; - un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Ș.M.

și soții P.Ș. și M. privind un teren în suprafață de 208 mp situat în com. Pantelimon; - o coală A4 cu antetul Biroului Notarial Public I.A.C. având aplicate 3 ștampile cu antetul notarului diferite; - 2 coli A4 având aplicate fiecare o ștampilă a firmelor SC V.E. SRL și SC D. SRL; - o coală A4 având xeroxată o fișă de înmatriculare cu datele și ștampila firmei SC B. SRL; - 2 fișe fiscale tip 210 ce privesc firma SC D. SRL și pe angajatul C.A.; - o adeverință ce-l privește pe P.Ș. emisă de Casa de Pensii a Municipiului București la data de 18 februarie 2011; - o coală A4 având xeroxată o încheiere de autentificare la Biroul Notarial M.D. din 19 noiembrie 2001; - 6 copii xerox de pe cărțile de identitate ale următoarelor persoane: - D.C.G.; - P.M.; - C.A.; -D.M.l.; -L.M.; -l.G.- C.N.P.

A luat act că la data de 14 iunie 2012, procurorul de caz a restituit numitei . suma de 2005 lei ridicată de la domiciliul inculpatului din mun. București, sector 3, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 13 decembrie 2011. În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul C.N. suma de 420 lei obținută de la investigatorul sub acoperire „J." pentru cele 14 bancnote falsificate vândute. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a restituit inculpatului C.N. telefonul mobil, cartelă S.I.M. Cosmote 54, având nr. alocat. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) și e) C. pen., a confiscat de la inculpatul C.N.: - cartela Cosmote, având nr.alocat. - suma de 50 lei obținută de la investigatorul sub acoperire „J." pentru bancnota falsificată vândută în data de 31 octombrie 2011. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc.

pen., a restituit inculpatului C.N. telefonul negru, telefonul, de culoare predominant argintie, și cartela Cosmote, având nr. de apel. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a restituit numitului C.l., telefonul negru și cartela Cosmote, cu nr. apel. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a restituit numitului S.I.telefonul de culoare argintiu cu negru, și cartela Cosmote. În baza art. 191 alin. (1) și 2) C. proc.

pen., a obligat pe inculpați la plata către stat a următoarelor sume cu titlu de cheltuieli judiciare: - inculpatul B.N., 1100 lei, din care 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat U.E., vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției; - inculpatul B.S., 1.000 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu parțial apărător oficiu N.B.I.; - inculpatul C.N., 850 lei din care 50 lei reprezintă onorariu parțial apărător oficiu S.C.; - inculpatul C.N., 1.300 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu parțial apărător oficiu G.L. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: în cursul zilei de 04 octombrie 2011, inculpatul C.N. a vândut investigatorului sub acoperire „J.", în două ocazii, mai întâi o bancnotă falsificată în cupiură de 100 lei, primind pentru aceasta suma de 30 de lei, iar, ulterior, 10 bancnote falsificate în cupiură de 100 lei, primind suma de 300 lei.

în data de 06 octombrie 2011, inculpatul C.N. a vândut investigatorului sub acoperire „J." trei bancnote falsificate în cupiură de 100 lei, primind pentru aceasta suma de 90 de lei. Toate cele 14 bancnote falsificate aveau serie. O întâlnire între inculpat și investigator a mai avut loc și în data de 25 octombrie 2011, fără a se mai realiza cu ocazia respectivă o vânzare de bancnote falsificate. Instanța a reținut această situație de fapt pe baza înregistrărilor audio-video în mediu ambiental efectuate în data de 04 octombrie 2011 și 06 octombrie 2011, declarației investigatorului sub acoperire „J." dată în faza judecății, declarației date de inculpatul C.N.

în faza urmăririi penale, în data de 13 decembrie 2011 în fața procurorului, buletinului de expertiză din 05 octombrie 2011 emis de B.N.R.- Direcția emisiune, tezaur și casierie-Serviciul emisiune (fila 87 vol. I d.u.p.), care a concluzionat, cu privire la cele 11 bancnote remise în data de 04 octombrie 2012, că „sunt contrafaceri și nu au putere circulatorie", buletinul de expertiză din 06 octombrie 2011 emis de B.N.R.- Direcția emisiune, tezaur și casierie-Serviciul emisiune (fila 88 vol. 1 d.u.p.), care a concluzionat, cu privire la cele 3 bancnote remise în data de 06 octombrie 2012, că „sunt contrafaceri și nu au putere circulatorie". Autorizarea investigatorului sub acoperire sub numele de cod „J.", pentru 60 de zile (de la data de 04 octombrie 2011 la 02 decembrie 2011) pentru strângerea datelor și informațiilor privind existența infracțiunilor prev. și ped.

de art. 282 alin. (1) și 2) C. pen., 285 C. pen., și art. 7 alin. (1) și (3) rap. la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, identificarea persoanelor care au participat la săvârșirea acestora, infiltrarea în rețeaua infracțională, identificarea, luarea în posesie și restituirea/predarea bancnotelor false și altor înscrisuri și/sau obiecte ascunse de membrii rețelei pe teritoriul României în vederea valorificării ulterioare sau/și în scopul comiterii/folosirii la comiterea infracțiunii, procurarea de bancnote contrafăcute până la plafonul de 100.000 de lei și obținerea mijloacelor de probă în condițiile prevăzute de lege, s-a dispus prin Ordonanța nr. 59 din 04 octombrie 2011 (filele 25-27 vol. II d.u.p.).

Faptul remiterii primei bancnote în valoare de 100 lei cu ocazia primei întâlniri din data 04 octombrie 2011 care a avut loc la complexul M.L. rezultă și din înregistrarea audio în mediu ambiental efectuată cu ocazia respectivă, redată în cuprinsul procesului-verbal de la filele 78-80 vol. I d.u.p. Rezultă din înregistrare că inculpatul îi arată investigatorului un obiect pe care acesta îl examinează pe ambele părți, de calitatea căruia este mulțumit.

Din aceeași înregistrare rezultă că inculpatul îi pretinde investigatorului un avans de un milion pentru o comandă de 10 bancnote pe care să i le remită în seara aceleiași zile, sumă pe care investigatorul i-o dă în cele din urmă, după ce inițial protestează invocând faptul că nu obișnuiește să dea bani în avans, la sfârșitul discuției cei doi stabilind ca în cursul serii inculpatul să nu îi mai restituie acești 100 de lei, ci ca investigatorul să îi plătească diferența pentru cele „10 fire". Rezultă, de asemenea, faptul că prețul cu privire la care cei doi se înțeleseseră în cadrul unei discuții anterioare a fost de 30% din valoarea bancnotei contrafăcute, investigatorul nefiind de acord pentru moment cu majorarea acestui preț, în ciuda sugestiei și insistențelor inculpatului: Faptul că această discuție este despre bancnote falsificate și că incuipatui C.N.

cunoștea caracterul falsificat al bancnotelor rezultă și din faptul că inculpatul C.N. îi spune investigatorului că locului „unde se fac banii" îi spun „casa părăsită", motivul fiind acela că „nu stă nimeni acolo". Faptul remiterii a 10 bancnote de către inculpat investigatorului sub acoperire „J." în cadrul celei de-a doua întâlniri din data de 04 octombrie 2011 care a avut loc la complexul Mall Liberty rezultă și din înregistrarea audio în mediu ambiental efectuată cu ocazia respectivă, redată în cuprinsul procesului-verbal de la filele 75-77 vol. I d.u.p. Astfel, inculpatul îi aduce la cunoștință investigatorului că persoana care a confecționat obiectele pe care i le remite investigatorului, a consumat în acest scop „multe hârtii și tușuri" pentru a le realiza perfect.

Inculpatul nu menționează că ar fi vorba despre bancnote, folosind pentru a denumi obiectele în cauză termenul de „fire": „ (...) mai mult de 100 de fire pe zi nu poate.acum a făcut 10 fire (...)". Faptul că, mai presus de orice îndoială, este vorba despre bancnote, rezultă din coroborarea ansamblului materialului probator administrat în cauză cu privire la acest incident. De altfel, analizând în continuare înregistrarea audio sus-menționată, rezultă că inculpatul îi numără investigatorului 10 bancnote în valoare de un milion referindu-se la acestea ca fiind „datoria". De asemenea, inculpatul face referire la seriile obiectelor remise, arătând că persoana care Ie-a confecționat nu a putut face serii diferite, și își ia angajamentul că pe viitor îi va aduce investigatorului „ 20,15,30.

cu serii diferite". Dintr-un schimb de replici avut de cei doi cu aceeași ocazie după numărarea celor 10 bancnote, rezultă că anterior inculpatul primise de la J., ca avans pentru aceste 10 bancnote, suma de 100 lei, la momentul remiterii bancnotelor investigatorul achitând și diferența de 200 lei, având în vedere prețul convenit, de 30% din valoarea totală a bancnotelor falsificate. Cele două întâlniri ale inculpatului cu investigatorul „J." în data de 04 octombrie 2011 la M.L. rezultă și din procesul-verbal de redare rezumativă a înregistrărilor în mediu ambiental efectuate la data de 04 octombrie 2011 între orele 14:00 și 20:00 (filele 49-51 vol. II d.u.p.) Referitor la remiterea, în data de 06 octombrie 2011, în incinta Mall Liberty, de către inculpat a trei bancnote în cupiură de 100 lei cu seria 065A1891188, pentru care a primit de la investigator suma de 90 de lei, instanța reține că în cursu!

zilei de 06 octombrie 2012, anterior întâlnirii respective, a mai avut loc o întâlnire între cei doi, în incinta complexului comercial U., ocazie cu care au stabilit ca inculpatul să îi aducă una-două mostre din bancnotele contrafăcute de o anumită persoană, cei doi purtând discuții în principiu și cu privire la preț și plata acestuia. Aceste aspecte rezultă din înregistrarea audio în mediul ambiental al cărei conținut este redat în procesul-verbal din 06 octombrie 2011, aflat la filele 73 și 74 vol. II d.u.p Remiterea a trei bancnote contrafăcute în cupiură de 100 lei, având aceeași serie cu precedentele, rezultă și din înregistrarea audio în mediu ambiental efectuată cu ocazia întâlnirii în data respectivă, a investigatorului, cu inculpatul și cu numitul F.E.G., transcrisă în conținutul procesului-verbai de la filele 75-78 vol. II d.u.p.

Rezultă din convorbire că marfa pe care inculpatul ar urma să o aducă investigatorul, constă în sume de bani. Astfel, adresându-i-se inculpatului, J. se exprimă după cum urmează: „Adică tu îmi aduci marfa.", după care, „Da, bun și eu risc frate, eu când am luat V.za de bani de la tine." Cei doi discută despre necesitatea achitării de către investigator a unui avans, aspect cu care, cel puțin pentru moment, investigatorul nu este de acord; inculpatul, pe de altă parte, explică faptul că avansul este solicitat pentru ca persoana care contraface banii să aibă o garanție că investigatorul nu se răzgândește, după ce a dat comanda, și pentru a avea fonduri din care să achiziționeze materialele necesare confecționării banilor.

Instanța are în vedere următoarele replici ale celor doi. Faptul că în data de 06 octombrie 2011, inculpatul, însoțit de numitul F.E.G., s-au întâlnit cu investigatorul sub acoperire J.M.L.cu care s-au așezat la o masă și au discutat timp de câteva minute rezultă și din procesul-verbal de redare rezumativă a înregistrărilor în mediu ambiental efectuate în data de 06 octombrie 2011 între orele 11:30 și 17:00 (filele 59-61 vol. II d.u.p.) Din convorbirea telefonică din data de 05 octombrie 2011 transcrisă în conținutul procesului-verbal de la fila 91 vol. IV d.u.p. ( inculpatul C.N. a recunoscut încă din faza urmăririi penale faptul că în cursul anului 2011 a folosit numărul de telefon X) rezultă că inculpatul și investigatorul au stabilit cu acea ocazie să se întâlnească a doua zi, și ca la această întâlnire să participe și un cunoscut al inculpatului, la care investigatorul se referă cu apelativul de „P." (numitul F.E.G.

lucrează la un oficiu poștal din sectorul 2 din municipiul București, așa cum el însuși menționează cu ocazia întâlnirii din 06 octombrie 2011, aspect rezultând din înregistrarea audio efectuată cu acea ocazie). Inițial, în prima declarație dată de inculpat în faza urmăririi penale (este vorba despre declarația olografă aflată la fila 26 vol. I d.u.p., dată în fața procurorului în data de 13 decembrie 2011, în condițiile ari. 70 alin. (3) C. proc. pen., după aducerea la cunoștință a învinuirii), acesta a negat plasarea de monedă falsificată. în aceeași zi, însă, tot în fața procurorului, cu ocazia audierii ( declarația de la filele 27 și 28 vol. I d.u.p.), inculpatul a menționat că în luna octombrie a anului 2011, la solicitarea unui taximetrist pe nume G. pe care îl cunoaște de mai mult timp, s-a întâlnit cu acesta și cu un prieten al său pe nume „J." la restaurantul M.D.

din zona T.G. Inculpatul a declarat că în timpul acestei întâlniri a discutat cu „J." referitor la vânzarea-cumpărarea de bani falși, inculpatul negociind paritatea de 20%, stabilind să se întâlnească ulterior pentru a-i da o mostră contra cost. în aceeași zi s-a întâlnit doar cu „J." căruia i-a dat o mostră constând într-o bancnotă falsificată în cupiură de 100 lei, primind de la „J." pentru această bancnotă suma de 30 lei, pe care inculpatul i-a remis-o lui G.. Inculpatul a mai menționat că în aceeași zi I-a sunat pe „J." și i-a propus să se întâlnească la L.M.C., pentru că mai are bancnote falsificate. Inculpatul a primit de la G. 10 bancnote despre care cunoștea că sunt falsificate, în scopul de a le vinde la paritatea de 20%, pentru suma de 200 lei.

S-a întâlnit cu „J.", i-a dat cele 10 bancnote având aceeași serie, a primit de la „J." suma de 200 lei, pe care, din nou, a remis-o numitului G. Referitor la data de 06 octombrie 2011, inculpatul a declarat că s-a întâlnit la M.L. cu investigatorul sub acoperire „J." după ce a discutase cu acesta la telefon, la întâlnire mergând însoțit de prietenul său F.E.G., pe care l-a învățat ce să discute. Cu această ocazie i-a remis lui J. trei bancnote a 100 lei, având o serie care se termina cu grupul de cifre „188", pentru care a primit de la investigator suma de 90 lei, pe care i-a dat-o, ca și anterior, lui G. Inculpatul a menționat că a mai avut loc o întâlnire cu investigatorul J. la benzinăria O.M.V.

situată la intersecția Șoselei X cu Șoseaua Y, dar că nu i-a mai vândut acestuia alte bancnote. Și în faza judecății inculpatul a afirmat că banii pe care i-a remis investigatorului sub acoperire îi primise de la S.G. Afirmațiile inculpatului cu privire la primirea bancnotelor falsificate de la numitul G., recunoscut de inculpat în faza judecății ca fiind martorul S.G. audiat în cadrul cercetării judecătorești, oricum, neprezentând importanță pentru reținerea în sarcina inculpatului a faptei de punere în circulație de monede falsificate, nu pot fi reținute de instanță ca fiind conforme cu realitatea, necoroborându-se cu alte mijloace de probă administrate în cauză, așa cum impune art. 69 C. proc.

pen. în ceea ce-l privește pe martorul S.G., acesta a contrazis susținerile inculpatului atât cu ocazia audierii în faza urmăririi penale, cât și cu ocazia audierii în faza judecății. Astfel, în faza urmăririi penale martorul a menționat că îl cunoaște de 10 ani pe C.N. poreclit „C.", fiind vecini în localitatea Bragadiru. în cursul lunii septembrie, în timp ce se afla la domiciliu, a fost sunat de C.N. cu care s-a și întâlnit, și care i-a arătat mai multe bancnote de 50 de euro și 100 lei, despre care i-a spus că sunt false, l-a mai spus că, în situația în care va găsi persoane interesate să cumpere astfel de bancnote, îi va da 5% din valoare. Martorul a învederat că nu a fost interesat de astfel de afaceri și nici nu a luat vreo sumă de bani pentru a face plasări, neprimind nicio sumă de bani.

Susținerile inculpatului cu privire la rolul jucat de martorul S.G. nu se coroborează nici cu declarațiile investigatorului sub acoperire „J.", care, audiat fiind la termenul din 31 iulie 2012, după ce a menționat că a aflat despre faptul că inculpatul se ocupă cu vânzarea de bancnote falsificate de la un prieten taximetrist, căruia i se spune G. Grasu, și care l-a și prezentat pe investigator inculpatului și i-a spus acestuia din urmă despre intenția investigatorului de a achiziționa bancnote contrafăcute, a adăugat că nu cunoaște dacă bancnotele care i-au fost remise de către inculpat fuseseră primite de acesta de la G.G. și că, din câte cunoaște, C.N. era cel care se ocupa de procurarea acestor bancnote.

În faza judecății, inculpatul C.N., deși a solicitat să fie judecat în condițiile articolului 320 1 C. proc.

pen., menționând că recunoaște în întregime săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și că este de acord ca judecata să aibă loc exclusiv pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, probe pe care și le însușește, a dat o declarație prin care a revenit asupra mai multor detalii menționate în faza urmăririi penale, reținute și în actul de sesizare a instanței, ceea ce a determinat respingerea cererii sale, prin încheierea din 09 martie 2012. Astfel, acesta a menționat că a dat bani investigatorului sub acoperire în două ocazii ( în cadrul aceleiași audieri, atrăgându-i-se atenția că prin rechizitoriu se reține că ar fi remis bancnote falsificate investigatorului în 3 ocazii, primele două remiteri având loc în cursul aceleiași zile, inculpatul a menționat că, într-adevăr, așa au stat lucrurile), de fiecare dată banii fiind puși în plicuri, inculpatul necunoscând că în plic se află bancnote falsificate.

Se constată că, practic, inculpatul a invocat existența unei erori de fapt cu privire la un element constitutiv esențial al infracțiunii prev. de art. 282 alin. (2) C. pen., ș\ anume, cu privire la bunul ce a făcut obiectul punerii în circulație, consecința juridică în situația în care s-ar fi reținut ca fiind conforme cu realitatea susținerile inculpatului, fiind achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ca urmare a incidenței cauzei care înlătură caracterul penal al faptei prevăzută de art. 51 C. pen. Se constată că imediat după ce a susținut că nu a cunoscut că în plicurile remise în cele două ocazii se află bani falși, inculpatul a revenit și a declarat că, de fapt, cu ocazia celei de-a doua remiteri, a observat că în plic se află bani falși.

Cerându-i-se explicații cu privire la modul în care a aflat că bancnotele aflate în acest al doilea plic erau falsificate, inculpatul a pretins că a putut observa acest lucru pentru că investigatorul a scos banii din plic și i-a introdus în alt suport.

întrucât era greu de acceptat că bancnotele a căror punere în circulație se dorea erau atât de grosolan contrafăcute încât acest aspect să se constate în scurtul răgaz necesar pentru pretinsa mutare a banilor în cauză din plic într-un alt suport, instanța a adresat inculpatului întrebarea dacă a fost, totuși, apt să sesizeze acest aspect în intervalul scurt necesar schimbării amplasamentului bancnotelor, răspunsul inculpatului, complet nesatisfăcător, demonstrând și el nesinceritatea inculpatului, care a pregătit pentru audiere o versiune neconformă cu realitatea, gândită să îi creeze o situație procesuală mai avantajoasă, fără, însă, a anticipa întrebările care i-au fost adresate, pentru care nu avea pregătite răspunsuri logice și credibile.

Astfel, inculpatul a răspuns că organele de poliție i-au spus atunci când a fost reținut că banii erau falși. Or inculpatul invocase o cunoaștere a caracterului fals al bancnotelor remise în cea de-a doua ocazie, chiar de la momentul remiterii, nu o informare a sa cu privire la acest aspect ulterior săvârșirii faptei. Că inculpatul era pe deplin conștient că îi remite investigatorului bancnote contrafăcute rezultă nu doar din declarația inculpatului dată în fața procurorului în data de 13 decembrie 2011, pe formular tipizat, sau din declarația investigatorului de la termenul din 31 iulie 2012, ci, mai ales din înregistrările audio în mediul ambiental al celor două întâlniri din data de 04 octombrie 2011, replicile esențiale în acest sens fiind redate mai sus (e suficient să amintim că în timpul întâlnirii când a avut loc prima remitere, inculpatul C.N.

îi vorbește investigatorului despre locul „unde se fac banii"). Simplul fapt că pentru o sumă de bani în monedă națională se primea, drept contraprestație, o sumă mai mică de bani ( la prima întâlnire se vorbește despre un preț reprezentând 30%, cu privire la care părțile se puseseră de acord anterior), tot în monedă națională, ar fi trebuit să constituie un indiciu puternic chiar și pentru o persoană neavizată.

Afirmația inculpatului de la termenul din 09 martie 2012, conform căreia nu a avut nicio datorie la J., vine să demonstreze că în cadrul celei de-a doua întâlniri, inculpatul a folosit un limbaj codat, cele 10 bancnote pe care Ie-a numărat și apoi Ie-a remis investigatorului, nereprezentând o datorie, așa cum acesta s-a exprimat în cadrul discuției („Bine, hai,hai să îți dau datoria, ia mâna, mă.1, 2, 3, 4,5, 6, 7, 8, 9, 10, milioane, OK."). Faptul că, în realitate, investigatorul i-ar fi dat lui 10 milioane, și că acea sumă de bani a fost numărată cu aceeași ocazie, mai întâi de investigator, iar apoi de inculpat, este contrazis nu doar de declarația investigatorului din faza judecății și de cea a inculpatului din faza urmăririi penale, dar chiar de convorbirea al cărui conținut a fost prezentat anterior, care conține afirmația inculpatului în sensul că îi dă datoria investigatorului, urmată de numărarea de către inculpat a unei sume de bani.

Se remarcă incapacitatea inculpatului de a da o explicație, oricare ar fi fost ea, a propriei afirmații înregistrate în data de 04 octombrie 2011, cu ocazia celei de-a doua remiteri de bancnote, și anume, că i-ar da o datorie lui J. Astfel, cerându-i-se să explice această repiică, inculpatul a afirmat că nu își explică de ce i-ar fi spus lui J. în cadrul acestei convorbiri că îi dă datoria. Faptele de punere în circulație de bancnote falsificate în cupiură de 100 de lei, reținute în sarcina inculpatului C.N. prin rechizitoriu, rezultă întocmai și din declarația dată de investigatorul sub acoperire „J." în faza judecății, la termenul din 31 iulie 2012, neconcordanțe fiind doar în privința datelor când a achiziționat de la inculpat cele 14 bancnote.

Faptul că investigatorul a ezitat în privința datelor când au avut loc remiterile de bancnote nu constituie un indiciu al nesincerității investigatorului, acest aspect fiind explicabil față de intervalul de timp care a trecut de la aceste fapte, în care investigatorul a fost cu certitudine implicat în alte activități în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Astfel, inițial, investigatorul a menționat că a achiziționat bancnote falsificate în cupiură de 100 lei de la inculpatul C.N. în trei ocazii, prima întâlnire avută cu acesta, la restaurantul M.D. s din zona T.G., având loc la sfârșitul lunii octombrie 2011. Ulterior, în cadrul aceleiași audieri, investigatorul a învederat că impresia sa este că, totuși, întâlnirile sale cu inculpatul C.N.

au avut loc în luna septembrie a anului 2011, o ultimă întâlnire cu acesta având loc în data de 25 octombrie 2011, la benzinăria O.M.V. de pe Șoseaua X, cu ocazia acestei întâlniri neachiziționând bancnote de la inculpat. De asemenea, după ce a relatat că primele două tranzacții au avut loc în cursul aceleiași zile, a menționat că întâlnirea în cadrul căreia a achiziționat ultimele 3 bancnote, ar fi avut loc după aproximativ o săptămână, ceea ce nu este riguros exact, întâlnirea în cauză având loc peste două zile. În data de 31 octombrie 2011, investigatorul „J." a cumpărat de la inculpatul C.N. o bancnotă în cupiură de 100 lei, pentru care a plătit suma de 50 lei.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța are în vedere buletinul de expertiză din 01 noiembrie 2011 emis de B.N.R.-Direcția emisiune, tezaur și casierie-Serviciul emisiune (fila 88 vol. I d.u.p.), care a concluzionat, cu privire bancnota remisă în data de 31 octombrie 2012, că „este o contrafacere și nu are putere circulatorie", declarația investigatorului sub acoperire „J." dată în faza judecății, convorbirea în mediu ambiental efectuată cu ocazia întâlnirii din data de 31 octombrie 2011, transcrisă în conținutul procesului-verbal de la filele 86-91 vol. II d.u.p., și, în parte, declarațiile date de inculpatul C.N. în faza urmăririi penale și în faza judecății. Din analiza declarațiilor date de inculpatul C.N.

pe parcursul procesului, a rezultat că acesta a negat în mod constant că în mod intenționat i-ar fi vândut investigatorului în data de 31 octombrie 2011 bancnota falsificată în cauză, acesta prezentând o explicație diferită pentru faptul că a remis investigatorului o bancnotă de 100 lei, și că a primit de la acesta o bancnotă de 50 lei. Astfel, în fața procurorului, în data de 13 decembrie 2011, inculpatul a menționat că se ocupă cu intermedierea vânzărilor de telefoane mobile, în aceâte împrejurări cunoscându-l și pe un taximetrist pe nume G., căruia, spre sfârșitul lunii octombrie 2011, i-a vândut un telefon mobil, primind de la acesta o bancnotă de 100 de lei, cu titlu de preț. A doua zi, în data de 31 octombrie 2011, a remarcat faptul că bancnota pe care o primise de la G. era deteriorată în partea din mijloc, fapt pentru care l-a căutat pe G., și, după ce l-a găsit, ia atras atenția asupra acestui aspect, G. spunându-i că îi va da alți bani pentru telefon.

în aceeași zi, la aproximativ o jumătate de oră, G. l-a sunat și i-a propus să se întâlnească la complexul M.L. de pe Calea X, propunere acceptată de inculpat. în timp ce beau o cafea a venit un tânăr pe care G. i l-a prezentat ca fiind prieten al său. Din discuțiile purtate ulterior în taximetrul lui G. a rezultat că acel tânăr îi poate schimba bancnota respectivă, G. spunând că îi va da 80 de lei. în cele din urmă, tânărul i-a dat doar 50 de lei, inculpatul i-a remis acestuia bancnota ruptă, după care s-au despărțit. După acest moment, inculpatul a fost sunat din nou de G. care i-a spus inculpatului că îi va da prietenului său numărul de telefon al inculpatului, lucru acceptat de inculpat.

A doua zi inculpatul ar fi fost sunat de prietenul lui G. de pe nr. de telefon X și au discutat despre diferite tipuri de „combinații" nelegale, inclusiv despre sume de bani. Aceste discuții au avut loc la momentul întâlnirii de la L.C. Cu această ocazie a aflat că bancnota în cupiură de 100 lei pe care i-o remisese respectivului era falsă, acesta întrebându-l dacă îi poate furniza și alte astfel de bancnote. Inculpatul a declarat că i-a spus acelui bărbat că îi poate face rost de sume mari de bani, la paritatea de 50%, la finalul întâlnirii stabilind să primească o sumă de 2.000 de lei, în schimbul căreia să îi remită bancnote contrafăcute în valoare totală de 4.000 de lei. Declarația dată în faza judecății de inculpat cu privire la această faptă este în linii mari aceeași, sesizându-se unele diferențe.

Astfel, dacă în faza urmăririi penale inculpatul a menționat că ar fi observat a doua.zi că bancnota remisă de numitul G., identificat în faza judecății în persoana martorului S.G., este ruptă, din dedjarația dată la termenul din 06 aprilie 2012 rezultă că atât remiterea bancnote! și constatarea faptului că li aceasta estej-deteriorată, ca, de altfel, și întâlnirea celor doi, la care a apărui și prietenul lui S.G., au avut loc în aceeași zi.

în faza judecății, acesta menționează expres că nu a cunoscut faptul că bancnota de 100 de lei este falsificată, până în momentul în care acest lucru i-a fost spus de numitul J. Această explicație dată de inculpat faptului că a remis investigatorului o bancnotă de 100 lei și că a primit, cu aieeași ocazie, de la investigator, suma de 50 de lei, este contrazisă nu numai de declarația dată de investigatorul sub acoperire „J." în faza judecății, ci și de convorbirea în mediu ambiental efectuată cu ocazia întâlnirii din data de 31 octombrie 2011, transcrisă în conținutul procesului-verbal de la f

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-07
0,99
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4059/2012
Asupra recursurilor formulate, În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 677 din 03 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a hotărât următoarele: 1. În baza art. 334 C. proc. p
ÎCCJ 2022-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală
a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. raportat au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. p
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2977/2011
nța primei instanțe și, rejudecând cauza: În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dipus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prev. de
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2911/2012
tului de arestare preventivă nr. 24 din 19 iulie 2011 emis pe numele său, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 19 iulie 2011 la zi. III. În
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3248/2013
art. 42 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă