ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1239/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 09.07.2010, sub nr. x/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și S.C.

C. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral și material cauzat prin fapta ilicită a pârâților, constând în publicarea unor articole de presă cu conținut calomnios și denigrator la adresa sa și a funcției pe care o îndeplinește; - obligarea pârâților la publicarea integrală, pe cheltuiala lor, a hotărârii judecătorești, sub titlul "Anunț judiciar", în trei numere consecutive ale ziarului "D.", pe prima pagină a publicației, cu același caractere cu care sunt tipărite și celelalte articole, precum și în cotidianele "E." și "F.", sub același titlu, în format 255 mm x 183 mm, și în cotidianul "G.", în format 195 mm x 130 mm; - obligarea pârâților la achitarea sumei de 1.000.000 euro în contul deschis la H. Rădăuți, pe numele persoanei juridice Mănăstirea "Sihăstria Putnei". În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999, art. 1000 și 1003 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 5296/26.11.2010 a Judecătoriei Suceava a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, întemeiat pe criteriul valoric prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., raportat la cuantumul pretențiilor reclamantului. În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava. Prin încheierea nr. 4472/26.05.2011, pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus strămutarea judecății cauzei de la Tribunalul Suceava la Tribunalul Brașov. În urma strămutării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă.

În fața acestei instanțe, la data de 30.04.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că suma solicitată cu titlu de daune morale este de 250.000 euro, reprezentând 1.058.575 RON, iar suma solicitată cu titlu de daune materiale este de 10.000 RON și constă în contravaloarea transportului (carburant) consumat pe perioada detașării sale la Cernavodă, respectiv pe o perioadă de 6 luni (24 deplasări).

Prin sentința civilă nr. 48/S/25.02.2013, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins acțiunea precizată, pentru următoarele considerente: În cuprinsul publicației D., editată de pârâta persoană juridică, a apărut la data de 17.07.2008, sub semnătura pârâtului B., articolul cu titlul "Care sunt hoții și care sunt vardiștii la Siret?", în care se făcea referire la traficul de țigări dintre Ucraina și România, prin punctul de trecere a frontierei Siret, arătându-se că în zonă s-ar afla depozite ilegale de țigări, de care ar avea cunoștință inclusiv autoritățile din cadrul Primăriei Siret și agenții de poliție, autorul acreditând ideea existenței unei complicități între traficanți și persoane din structurile statului, în special ale Poliției de Frontieră, cu referire la un anume "tata F". În numărul din 19.07.2008 al ziarului a fost publicat articolul "Comisarul A., identificat ca mare tartor la Siret", în care pârâtul B. arăta că cititorii ziarului afirmă că "I." nu este altul decât reclamantul, cu privire la care se susținea că ar fi implicat în traficul de țigări de la frontiera cu Ucraina și că ar fi refuzat o funcție de conducere în cadrul Oficiului Național pentru Refugiați, tocmai pentru a păstra controlul asupra zonei Siret, în ediția electronică a ziarului acest articol fiind însoțit de comentariile cititorilor.

La data de 21.07.2008 a apărut în aceeași publicație, de asemenea sub semnătura pârâtului B., articolul intitulat "La Poliția de frontieră gunoiul ascuns sub preș un an se curăță în 24 de ore", în care se arăta că această unitate de poliție a primit o mașină cu termoviziune, după ce timp de un an s-a tergiversat repararea celei aflate în dotare, susținându-se că, în realitate, această stare de fapt ar fi fost menținută în mod intenționat, pentru a-i favoriza pe traficanții de țigări și făcându-se afirmația că unii polițiști de frontieră "s-au transformat în cârtițe și paravane în schimbul unor sume mari de bani". În numărul din data de 27.08.2008, sub semnătura aceluiași autor, a fost publicat articolul "Comisarul A., acuzat că protejează contrabandiștii de țigări", în care se arăta că reclamantului îi este adusă acuzația că favorizează o parte a traficanților de țigări, în schimbul unor taxe de protecție, fiind reproduse afirmațiile unei femei, căreia nu i s-a dezvăluit identitatea, potrivit cărora reclamantul i-ar fi pretins 200 dolari lunar și mai multe partide de sex, aceasta formulând plângere penală la DNA. În finalul articolului este consemnat și faptul că reclamantul nu a dorit să facă declarații referitoare la această acuzație.

În ediția electronică din data de 4.07.2009 a publicației a fost publicat, sub semnătura pârâtului B., articolul "Cel puțin 100.000 euro, șpaga lunară la Frontiera de la Siret", în cuprinsul căruia erau relatate aspecte rezultate dintr-o investigație a postului "J.", cu privire la afirmațiile mai multor polițiști de frontieră, care susțineau că, pentru a fi menținuți în funcții, erau obligați să dea mită, respectiv câte 300-500 euro de persoană, destinatarul banilor fiind reclamantul. Articolul cuprinde și afirmațiile șefului IGPFR, K., în sensul că acesta nu ar fi reușit să-l demită pe reclamant din funcția deținută, autorul articolului arătând că acesta a fost sancționat de 4 ori în decurs de 2 ani, pentru neglijență în serviciu, neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu și comportament necorespunzător față de un subordonat.

De asemenea, este relatat și aspectul referitor la mutarea reclamantului la Cernavodă, pentru o perioadă de 6 luni. În ediția print a ziarului din data de 14.06.2010 a fost publicat articolul "Pisica cu nouă vieți de la Poliția de Frontieră Siret", în cuprinsul căruia pârâtul B. făcea referire la reclamant în sensul că, deși a fost sancționat în mai multe rânduri, acesta a revenit la conducerea Sectorului Poliției de Frontieră Siret, fiind caracterizat drept "pisica cu nouă vieți". În finalul articolului este consemnat punctul de vedere al reclamantului, care a susținut că sancțiunile au fost date ca urmare a presiunilor mass-media și a negat că ar fi implicat în traficul cu țigări. Acest articol a fost publicat și în ediția electronică a ziarului, fiind însoțit de comentariile cititorilor.

Reclamantul a susținut că afirmațiile făcute în cuprinsul acestor articole au fost de natură a-l prejudicia din punct de vedere moral, prin atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale. Analizând conținutul articolelor incriminate, instanța a constatat următoarele: În cuprinsul articolului din data de 17.07.2008, intitulat "Care sunt hoții și care sunt vardiștii la Siret?" nu se face referire directă la persoana reclamantului, afirmându-se în mod generic că fenomenul traficului de țigări din zona Siret este cunoscut autorităților statului, care, prin "îngăduința" cu care tratează acest fenomen, contribuie la favorizarea și dezvoltarea activităților infracționale, autorul afirmând textul că "Îngăduința cu care sunt priviți traficanții de țigări are explicații poate și prin aceea că unii șefi ai Sectorului Poliției de Frontieră Siret sunt mână în mână cu cei pe care ar trebui să-i prindă și să le întocmească dosare penale.

Anumite structuri ale statului știu cu exactitate cine coordonează aceste activități ilegale și cine face jocurile murdare. După câte se pare, unul dintre acești capi are o vechime destul de mare în structurile Poliției de Frontieră și cunoaște ca în palmă terenul, dar și acțiunile care urmează să se deruleze pe linia combaterii contrabandei. Ca dovadă a recunoașterii puterii și influenței sale, acestui personaj i se spune "tata F." În cuprinsul articolului intitulat "Comisarul A., identificat ca mare tartor la Siret", pârâtul afirmă că "Cititorii ziarului D. afirmă că "I." nu este altul decât șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret. Cert e că zvonurile îl plasează printre cei care cunosc tot ce mișcă la frontieră în privința traficului de țigări, fără ca cineva să dovedească până acum că ar fi implicat în afaceri ilegale.

"I.", numele sub care este cunoscut comisarul A. de către apropriați, pare să fie personajul cheie de la Siret, omul care știe tot ce se petrece pe linia traficului de țigări.

Identificat de cititorii ziarului nostru ca mare tartor în afacerile ce se derulează la frontieră, A. a reușit să cadă în picioare după toate scandalurile în care a fost implicat (…).Cert este că nimeni nu a reușit să îl atingă vreodată cu ceva, iar implicarea sa în vreo afacere ilegală nu s-a putut dovedi, deși numele său este rostit de toată lumea." În același articol se face referire la un scandal petrecut în urmă cu câțiva ani, soldat cu demiterea reclamantului și exprimându-și surprinderea în legătură cu numirea acestuia în calitate de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret și reproducând zvonuri vehiculate la nivel local, potrivit cărora reclamantul ar fi refuzat un post important de conducere pentru a păstra controlul asupra zonei Siret, "acolo unde traficul de țigări este noua industrie". Autorul mai afirmă: "Cât de mult este implicat și dacă este implicat comisarul A. în afacerile ilegale cu țigări de contrabandă nimeni nu a putut dovedi." În articolul intitulat "La Poliția de frontieră gunoiul ascuns sub preș un an se curăță în 24 de ore" se face referire la neglijența conducerii Poliției de Frontieră în ceea ce privește faptul că mașina specială cu termoviziune, timp de un an, vehicul care ar fi trebuit să fie folosit în supravegherea zonei de frontieră,

în opinia autorului această stare de fapt fiind deliberată și întreținută în scopul de a-i favoriza pe traficanții de țigări, nefiind făcută nicio afirmație cu privire la persoana reclamantului. În cuprinsul articolului "Comisarul A., acuzat că protejează contrabandiștii de țigări", pârâtul B. relatează afirmațiile unei persoane de sex feminin, pe care nu o nominalizează, astfel: "Acuzații deosebit de grave aduse șefului Sectorului Poliției de Frontieră Siret, comisarul A. Polițistul este acuzat că îi favorizează pe o parte dintre traficanții de țigări și la schimb percepe taxe de protecție.

Acuzele au fost aduse de o femeie care a dorit să-și păstreze anonimatul și care s-a autodenunțat la DNA, povestind cu lux de amănunte practicile din frontieră." În continuare, pârâtul a relatat afirmațiile respectivei femei, potrivit cărora reclamantul îi pretindea suma de 200 dolari lunar și întreținerea de relații sexuale, în schimbul facilitării traficului de țigări, din luna ianuarie până în luna iunie a anului 2008, când acesta ar fi început să pretindă sume mai mari de bani.

În finalul articolului, autorul arată că l-a contactat pe reclamant pentru ca acesta să își exprime punctul de vedere, însă acesta nu a dorit să declare nimic, pentru motivul că nu i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile și "lăsând să se înțeleagă că nu ar avea vreo vină". În cuprinsul articolului publicat în ediția online a ziarului din data de 4.07.2009, pârâtul B. a relatat despre o investigație jurnalistică întreprinsă de către postul "J.", potrivit căreia mai mulți polițiști din cadrul Poliției de Frontieră Siret erau nevoiți să dea mită în valoare de 300-500 euro de persoană, pentru a fi menținuți în funcții, destinatarul banilor fiind reclamantul, precum și că, în cadrul transmisiei televizate, a intervenit șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, numitul K., care avea cunoștință despre această stare de fapt și a afirmat că reclamantul a fost sancționat de patru ori din anul 2005 și până la momentul respectiv, ultima oară fiind mutat la Cernavodă pentru 6 luni.

În cuprinsul articolului "Pisica cu nouă vieți de la Poliția de Frontieră Siret", publicat la data de 14.06.2010, pârâtul B. a relatat despre revenirea reclamantului la comanda Sectorului Poliției de Frontieră Siret, în condițiile în care, anterior, potrivit autorului, îi fuseseră aplicate patru sancțiuni disciplinare, respectiv cele despre care pârâtul făcuse mențiune și în articolele anterioare. În acest articol este cuprins și punctul de vedere al reclamantului, care apreciază că sancțiunile i-au fost aplicate ca urmare a presiunilor mass-media, arată că a susținut un examen pentru ocuparea postului și a negat că ar avea vreo implicare în traficul de țigări, susținând totodată că "deranjează pentru că face ordine". Acest articol a apărut și în ediția online a ziarului, fiind însoțit de comentariile cititorilor.

În esență, reclamantul a susținut că, prin faptele sale, pârâtul persoană fizică i-a produs un prejudiciu moral, constând în atingerea adusă onoarei, demnității și reputației și, de asemenea, un prejudiciu constând în înrăutățirea stării sale de sănătate, cauzată de stres, precum și, indirect, un prejudiciu material, determinând prin aceste fapte detașarea sa din localitatea de domiciliu, pe o perioadă de 6 luni, ceea ce a determinat efectuarea de cheltuieli suplimentare. Potrivit prevederilor art. 998 din C. civ. aflat în vigoare la data învestirii instanței, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Art. 999 prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa, iar art. 1000 alin. (3) reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

Aceste dispoziții legale constituie norma generală în materia răspunderii civile delictuale, instanța reținând că reclamantul a invocat în drept și prevederile Legii nr. 3/1974, cele ale Codului deontologic al jurnalistului, precum și cele ale art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Anterior analizării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța a reținut că Legea nr. 3/1974 este în prezent abrogată, prin Legea nr. 95/2012. Chiar dacă acest act normativ se afla în vigoare la data săvârșirii faptelor imputate, instanța l-a înlăturat din soluționarea cauzei, având în vedere evidenta sa cădere în desuetudine.

Astfel, actul normativ a fost intitulat "Legea presei din Republica Socialistă România", iar scopul actului normativ rezultă din expunerea pe scurt a motivelor sale ("Ținând seama de misiunea social-politică pe care presa o are în înfăptuirea politicii generale a Partidului Comunist Român de construire a societății socialiste multilateral dezvoltate și de edificare a comunismului în Republica Socialistă România"), precum și din conținutul articolelor introductive, respectiv art. 1 și 2, care se referă la misiunea social-politică a presei și la subordonarea acesteia Partidului Comunist Român. Conform art. 69, invocat de reclamant, libertatea presei nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orânduirii socialiste, ordinii de drept statornicite prin Constituție și celelalte legi, drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, moralei socialiste.

În apărarea intereselor societății și persoanelor împotriva folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin presă se interzice publicarea și difuzarea prin presă a materialelor care: (…) Raportat la momentul edictării acestui act normativ, precum și la scopul care rezultă cu evidență din textele citate, instanța a apreciat că, în anul 2013, nu se poate face aplicarea unor dispoziții cuprinse într-o lege a presei datând din anul 1973, edictată în scop de cenzură și propagandă comunistă, această lege fiind evident căzută în desuetudine, chiar dacă nu a fost abrogată în mod expres. Reclamantul a mai invocat Codul deontologic al jurnalistului, care nu are puterea unui act normativ, fiind elaborat de Convenția Organizațiilor de Media, așadar de asociații profesionale ale jurnaliștilor, acest act producând efecte numai între părțile semnatare și neputând fi încadrat în categoria actelor normative sau administrative.

A invocat, de asemenea, și prevederile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la libertatea de exprimare. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în repetate rânduri că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită. Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite inter alia în scopul "protecției reputației sau drepturilor altor persoane", este, totuși, sarcina ei să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi.

Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public" (a se vedea, spre exemplu, Observer and Guardian contra Marii Britanii). S-a mai statuat că dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai "informației" sau "ideilor" care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferență, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunității. În plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (a se vedea De Haes and Gijsels contra Belgiei). Articolul 10 al Convenției nu garantează o libertate de exprimare nelimitată, chiar și în ceea ce privește relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit.

Conform termenilor din paragraful 2 al articolului, exercitarea acestei libertăți presupune "obligații și responsabilități", care, de asemenea, se aplică presei. Aceste "obligații și responsabilități" pot avea însemnătate când, la fel ca și în această cauză, există o întrebare cu privire la atacul asupra reputației unor persoane private și subminarea "drepturilor altor persoane". Datorită "obligațiilor și responsabilităților" inerente exercitării libertății de exprimare, protecția acordată de articolul 10 jurnaliștilor în ceea ce privește relatarea cu privire la chestiunile de interes general este supusă condiției ca ei să acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații corecte și credibile în conformitate cu etica jurnalistică (a se vedea Goodwin contra Marii Britanii și Fressoz et Roire contra Franței).

În particular, cu referire la funcționarii publici, instanța europeană a drepturilor omului a apreciat că aceștia trebuie să beneficieze de încredere publică, în condiții lipsite de tulburări nepotrivite, ca ei să aibă succes în îndeplinirea sarcinilor lor și, astfel, poate fi dovedit ca necesar de a-i proteja de atacuri verbale ofensatoare și abuzive în timpul serviciului (a se vedea Janowski contra Poloniei), cu mențiunea că cerințele unei astfel de protecții trebuie, totuși, evaluate în comparație cu interesele libertății presei sau ale discutării deschise a chestiunilor de interes public.

Totuși, ingerința statului în dreptul la libera exprimare trebuie să fie analizată în lumina cauzei în întregime, trebuind să se determine dacă ingerința în cauză a fost "proporțională în raport cu scopurile legitime urmărite" și dacă motivele invocate de către autoritățile naționale pentru a o justifica sunt "relevante și suficiente". Cu referire directă la o cauză de natura celei de față (Barb contra României), CEDO a constatat că articolul litigios aborda subiecte de interes general și deosebit de actuale pentru societatea românească, iar afirmațiile jurnalistului nu se refereau la aspecte din viața privată a persoanei, ci la acțiunile sale în domeniile considerate ca având un asemenea interes; în plus, indiferent că afirmațiile reclamantului reprezintă imputări ale unor fapte sau judecăți de valoare, faptele relatate de reclamant nu erau lipsite de bază factuală suficientă.

În cauzele pe care le-a analizat, Curtea a acordat de asemenea importanță bunei-credințe a jurnalistului, precum și limbajului folosit, care nu trebuie să fie vădit ofensator, apreciind că afirmațiile care se înscriu în doza de exagerare și de provocare acceptabilă (Prager și Oberschlick contra Austriei și, per a contrario, Cumpănă și Mazăre, Stângu și Scutelnicu împotriva României, Ivanciuc împotriva României și Titei împotriva României) se înscriu în limitele dreptului la libera exprimare.

În speță, instanța a constatat că articolele în care se face referire în mod concret la persoana reclamantului privesc aspecte de interes general, și anume fenomenul traficului de țigări în zona de frontieră dintre România și Ucraina, fapt generator atât de pagube importante aduse bugetului de stat, cât și de corupție în rândul angajaților statului, aspecte ce au fost confirmate de anchetele desfășurate în ultimii ani în acest domeniu și care sunt de notorietate publică, nesecurizarea frontierelor constituind și la ora actuală un subiect de larg interes. Din analiza articolelor publicate rezultă, în primul rând, că pârâtul B. a folosit termeni care nu cuprind elemente ofensatoare sau jignitoare cu privire la persoana reclamantului, iar toate aspectele abordate au privit exclusiv activitatea profesională, în considerarea funcției deținute, fără a face nicio referire la viața personală a acestuia.

În al doilea rând, în cuprinsul articolelor referitoare la posibila implicare a reclamantului în fenomenul traficului de țigări, pârâtul nu a folosit exprimări care să denote existența unei certitudini cu privire la săvârșirea unor asemenea fapte, ci a exprimat mai curând dubii, suspiciuni, bănuieli, reluând informații care circulau în rândul populației din zonă, iar faptul că asemenea bănuieli existau rezultă și din comentariile postate pe site-ul pârâtei persoană juridică, opiniile cititorilor fiind împărțite, în sensul că traficul de țigări este o realitate, iar autoritățile statului sunt implicate, prin participare directă sau prin neluarea măsurilor necesare pentru stoparea fenomenului; dintre aceștia, o bună parte fac referire la complicitatea unor polițiști din zonă, cunoscuți și nominalizați, inclusiv reclamantul.

În acest sens, pârâtul a folosit expresii ca "cititorii ziarului afirmă că "I." nu este altul decât șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret", "zvonurile îl plasează printre cei care cunosc tot ce mișcă la frontieră în privința traficului de țigări", "I. pare să fie personajul…", "A., acuzat că protejează…" etc. Aceste suspiciuni exprimate de pârât nu sunt lipsite de orice temei, având în vedere că, din înscrisurile depus la dosar de pârâți în apărare, rezultă că reclamantul a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen., precum și a infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în privința acestuia și a altor persoane cauza fiind disjunsă.

Fără a ignora niciun moment prezumția de nevinovăție și independent de soluția finală în această cauză, instanța a reținut că, în acest context și dată fiind importanța și amploarea fenomenului contrabandei, cu toate implicațiile acestuia, precum și natura funcției deținute de reclamant, interesul față de subiectele abordate este unul major, iar afirmațiile pârâtului nu apar ca fiind pur subiective și lipsite de orice suport. Două dintre articolele incriminate, respectiv cel referitor la plângerea formulată împotriva reclamantului de către femeia care pretinde că i s-a cerut mită și favoruri sexuale, respectiv cel referitor la ancheta jurnalistică întreprinsă de "J.", cuprind exclusiv reluarea unor afirmații ale altor persoane, fără exprimarea nici unei opinii personale a pârâtului.

Articolele intitulate "Care sunt hoții și care sunt vardiștii la Siret?" și respectiv "La Poliția de frontieră gunoiul ascuns sub preș un an se curăță în 24 de ore" nu cuprind nicio referire la reclamant și nici la funcția de conducere deținută de acesta, afirmațiile jurnalistului fiind de ordin general. De asemenea, la publicarea articolelor intitulate "Comisarul A., acuzat că protejează contrabandiștii de țigări" și "Pisica cu nouă vieți de la Poliția de Frontieră Siret", pârâtul a solicitat și opinia reclamantului, acesta susținându-și nevinovăția, nedorind să comenteze. În ceea ce privește faptul că reclamantul a fost sancționat disciplinar, inclusiv prin detașarea timp de 6 luni într-o altă unitate de poliție, instanța a constatat că din cuprinsul articolelor rezultă că aceste informații au fost obținute de pârât de la autoritățile statului, nefiind de altfel negate de reclamant.

Faptul că acesta a depus la dosar inclusiv hotărârea judecătorească pronunțată în cauza aflată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2011, prin care s-a dispus anularea Dispoziției nr. S/265616/14.04.2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care a fost obligat la reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior, nu este de natură a conduce la concluzia că informațiile publicate de pârât ar fi fost false, situația relatată de acesta întemeindu-se pe date reale, existente în acel moment; s-a reținut, de asemenea, că dispoziția a fost anulată pe perioada soluționării litigiului de față, iar susținerea reclamantului în sensul că sancțiunile i-ar fi fost aplicate "ca urmare a presiunilor mass-media" nu poate fi primită, în cuprinsul dispoziției atacate, expus în considerentele hotărârii judecătorești, fiind expuse motivele concrete pentru care a fost luată măsura sancționării disciplinare, măsură ce a fost anulată de instanță din considerente referitoare la necompetența autorității care a dispus-o.

Față de cele ce preced, instanța a constatat că nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea unor fapte ilicite, cu intenție (activitatea de publicare a unor articole de presă presupunând un proces deliberativ, care exclude culpa), care să fi cauzat reclamantului un prejudiciu de ordin moral și, cu atât mai puțin, unul de ordin material, în condițiile în care dauna materială invocată de acesta constă în cheltuielile suplimentare efectuate cu ocazia deplasărilor pe care le-a făcut între localitatea de domiciliu și cea în care fusese detașat; or, această măsură fiind luată printr-un act administrativ, în ipoteza în care este dovedită nelegalitatea acestuia, cauza prejudiciului o constituie actul însuși, iar nu faptele pârâților din cauza de față.

Sub aspectul depășirii limitelor dreptului la libera exprimare, alegată de reclamant, instanța a reținut că, în raport cu criteriile instituite de par. 2 al textului convențional citat, sancționarea exercitării dreptului la liberă exprimare nu se impune, având în vedere că o atare sancțiune nu constituie, în concret, în cauza dedusă judecății, o măsură necesară într-o societate democratică.

În acest sens, instanța a apreciat că subiectele de presă abordate de pârâtul persoană fizică și publicate în ziarul editat de pârâta persoană juridică sunt și rămân subiecte de interes public (corupția, traficul ilegal de mărfuri, evaziunea fiscală), că prin natura funcției deținute la acel moment, reclamantul era o persoană publică, natura activității și importanța funcției sale justificând interesul publicului, că pârâtul nu a folosit un limbaj inadecvat, ofensator sau insultător, că informațiile publicate de acesta nu sunt lipsite de orice suport, că acesta nu a exprimat opinii proprii cu privire la persoana reclamantului, iar o parte din informațiile publicate proveneau fie din surse oficiale, fie reproduceau afirmațiile altor persoane.

Cu privire la acest din urmă aspect, CEDO a statuat că pedepsirea unui jurnalist pentru că a ajutat la diseminarea declarațiilor făcute de o altă persoană într-un interviu ar afecta serios contribuția presei la discutarea chestiunilor de interes public și nu ar trebui să fie admisă decât dacă există motive deosebit de întemeiate pentru a face acest lucru (cauza Jersild contra Danemarcei din 1994). Instanța a reținut, de asemenea, că în contextul în care buna-credință se presupune, iar cel care alegă reaua-credință trebuie să facă dovada susținerii sale, în cauză nu s-a dovedit că pârâții ar fi acționat cu rea-credință în ceea ce privește publicarea informațiilor referitoare la reclamant, respectiv că aceștia ar fi urmărit un alt scop decât acela legitim vizând informarea publicului.

În ceea ce privește prejudiciile personal-nepatrimoniale aduse reclamantului sub aspectul înrăutățirii stării de sănătate a acestuia, instanța a reținut că, în cauză, nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele pârâților și situația medicală a acestuia, în sensul că nu au fost administrate probe din care să rezulte etiologia afecțiunilor acestuia, respectiv să reiasă cu certitudine științifică faptul că aceste boli au fost cauzate sau agravate de stres. Referitor la faptul cauzator de prejudicii constând în publicarea imaginii reclamantului, imagine cu privire la care acesta susține că a fost surprinsă cu ocazia participării sale la un eveniment privat, instanța a constatat că reclamantul nu a administrat nici un fel de dovezi referitoare la contextul în care a fost surprinsă imaginea sa și care ar fi fost modalitatea în care pârâții l-ar fi prejudiciat prin publicarea imaginii respective.

În raport cu cele ce preced, instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, privitoare la fapta ilicită a pârâților și la vinovăția acestora și, dat fiind că aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, neîndeplinirea uneia singură este suficientă pentru ca răspunderea delictuală să nu poată fi antrenată. În consecință, în cauză nu se poate pune nici problema răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Față de aceste considerente, în baza art. 998 din C. civ. în vigoare la data introducerii acțiunii, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a respins acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 51/Ap/19.06.2013, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul reclamantului, pentru următoarele considerente: Prima instanță a făcut o amplă analiză a articolelor publicate de către pârât, prin prisma dispozițiilor legale invocate de reclamant ca temei al cererii sale. Este adevărat că nu a fost analizată proba cu martori, însă, față de constatările instanței că pârâtul B., prin articolele sale, nu a depășit limitele dreptului la exprimare garantat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constatări temeinic argumentate prin raportarea conținutului articolelor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, depozițiile martorilor apar ca fiind lipsite de relevanță.

Afirmațiile apelantului cu privire la continuarea publicării de către intimații-pârâți a unor articole defăimătoare la adresa sa sunt nedovedite, ultimul articol depus la dosar fiind din 14.06.2010, anterior ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, care a fost dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26.04.2012. Motivul de apel referitor la denigrarea instituției din care face parte apelantul nu poate fi reținut, având în vedere că acțiunea a fost formulată de reclamant în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, ca urmare, nu poate invoca prejudiciul suferit de această persoană juridică. Noțiunea de interes public a fost, de asemenea, analizată de instanța de fond prin prisma art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții care au incidență în speță.

Legea nr. 477/2004, invocată de către apelant, nu are aplicabilitate în speță, aceasta reglementând conduita personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice. Chiar trecând peste acest aspect, apelantul nu demonstrează că preluarea noțiunii de interes public din această lege ar duce la schimbarea sentinței, în condițiile în care în motivarea sentinței se argumentează că articolele publicate de pârât nu au încălcat vreun drept sau liberate a reclamantului. Problema culpei pârâtului a fost, de asemenea, analizată în cadrul sentinței, constatându-se, în mod judicios, că în articolele incriminate nu s-au folosit cuvinte ofensatoare la adresa reclamantului, că exprimarea folosită nu a indicat existența unei certitudini cu privire la săvârșirea faptelor, ci s-au exprimat doar bănuieli care circulau în rândurile populației din zonă, confirmate și de comentariile de pe sit-ul pârâtei S.C.

C. S.R.L. și că în unele articole s-au expus doar relatările altor persoane, fără exprimarea vreunei păreri personale a pârâtului. La publicarea unor articole a fost solicitată și opinia reclamantului, însă acesta nu a dorit să comenteze. Apelantul nu combate prin niciun argument aceste concluzii ale primei instanțe. Afirmația referitoare la publicarea de fotografii ale reclamantului și familiei acestuia de la evenimente private nu este dovedită, la dosar neexistând vreo astfel de fotografie. Referitor la infirmarea sancțiunilor administrative aplicate reclamantului, s-a reținut că soluțiile instanțelor de contencios administrativ au avut în vedere necompetența autorității care a dispus, nu au fost date pe fond, deci nu s-a analizat vinovăția reclamantului.

Pe de altă parte, faptul că totuși împotriva reclamantului au fost luate unele sancțiuni administrative și s-au făcut cercetări penale denotă că articolele publicate de reclamanți nu au fost lipsite de orice suport. Afirmația apelantului că sancțiunile disciplinare și cercetările penale au fost determinate doar de articolele din presă sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosar. Astfel, pentru aplicarea sancțiunilor disciplinarea au fost efectuate cercetări prealabile, iar la baza cercetărilor penale au stat plângeri penale. Ca urmare, nici prejudiciul material, constând în contravaloarea transportului de la Cernavodă la Suceava, nu a fost cauzat de articolele din presă. În privința deteriorării stării de sănătate, nu s-a făcut dovada cauzei bolilor de care suferă apelantul, ca urmare, nu se poate considera că acestea ar fi consecința stresului provocat de articolele publicate de pârât.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, care a formulat următoarele critici: