ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4630/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă

la Tribunalul Timiș, sub nr. 2176/30/2010, reclamantul Sindicatul „FINTIM” al salariaților

din cadrul D.G.F.P. Timiș, în reprezentarea membrilor de sindicat potrivit art.

28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, a chemat în judecată pe pârâtul

Ministrul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite bugetare,

pentru constatarea refuzului nejustificat, exprimat de pârât, cu exces de putere

în faza de executare a unei hotărâri irevocabile și executorii de contencios administrativ,

de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea

unui interes legitim privat al membrilor de sindicat.

Astfel, reclamantul a

solicitat să se constate refuzul nejustificat, exprimat cu exces de putere de pârâtul

Ministrul Finanțelor Publice în calitate de ordonator principal de credite bugetare

în faza de executare a sentinței civile nr. 185/CA din 16 februarie 2009 pronunțată

de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9062/30/2008, irevocabilă prin decizia civilă

nr. 694 din 5 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, de efectuare a operațiunilor

administrative privind aprobarea notei din 11 decembrie 2009, pentru punerea în

executare a hotărârilor judecătorești menționate, deschiderea și virarea de credite

bugetare necesare către ordonatorul terțiar de credite bugetare D.G.F.P. Timiș,

debitoare a obligației de plată stabilite prin titlurile executorii menționate,

operațiuni administrative necesare pentru exercitarea interesului legitim privat

al membrilor de sindicat.

Timiș

Prin sentința nr. 895

din 1 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 2176/30/2010, Tribunalul Timiș a respins

acțiunea, cu motivarea că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu

exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane iar răspunsul comunicat

de pârât cu adresa din 21 decembrie 2009, nu poate fi circumstanțiat unui refuz

nejustificat, în sensul noțiunii definite de Legea nr. 554/2004.

Tribunalul a considerat

că refuzul, considerat nejustificat de punere în executare a unei hotărâri judecătorești,

nu intră în sfera de reglementare a legii contenciosului administrativ, din interpretarea

sistematica a acesteia, rezultând că refuzul rezolvării unei cereri ce poate face

obiectul unei acțiuni în contencios administrativ privește numai cererile de emitere

a unui act administrativ ori de eliberare a unui certificat, adeverință ori alt

înscris. Or, operațiunile administrative privind aprobarea notei din 11

decembrie 2009 fac parte din executarea sentinței în discuție, așa încât, executarea

unui titlu executoriu de genul celui care se află în posesia reclamantului, ar trebui

să urmeze o procedură specială.

sentinței nr. 895 din 1 iunie 2010 a Tribunalului

Reclamantul a declarat

recurs împotriva sentinței nr. 895/2010 și prin decizia nr. 768 din 12 mai 2011

pronunțată în Dosarul nr. 2176/30/2010, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea,

a casat sentința conform art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (3) și alin. (7) C. proc.

civ., cu reținere spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel

Timișoara, cu motivarea că din cererea de chemare în judecată, așa cum s-a subliniat

și în cererea de promovare a căii de atac, acțiunea nu se întemeiază pe dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o acțiune în contencios administrativ

de drept comun, fiind fundamentată în drept pe prevederile art. 8 alin. (1) din

același act normativ, obiectul său constituindu-l solicitarea de a se constata nejustificat

refuzul exprimat de Ministrul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal

de credite bugetare, de a efectua operațiunile tehnice necesare pentru punerea în

executare a unei hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 185/CA din 16

februarie 2009, dată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 9062/30/2008, rămasă irevocabilă

prin decizia civilă nr. 694 din 5 mai 2009, adoptată de Curtea de Apel Timișoara),

respectiv, de a fi obligat pârâtul la efectuarea acestor operațiuni (mai exact de

aprobare a notei din 11 decembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Arad).

1 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara

Prin sentința nr. 481

din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara secția de contencios administrativ

și fiscal a admis acțiunea formulata de reclamantul Sindicatul „FINTIM” al salariaților

din cadrul D.G.F.P. Timiș împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a

obligat pârâtul să aprobe, respectiv să efectueze operațiunile necesare pentru aprobarea

notei din 11 decembrie 2009 încheiată de D.G.F.P. Timiș, privind punerea în executare

a sentinței civile nr. 185 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș

în Dosarul nr. 9062/30/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 694 din 5 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și să repartizeze creditele bugetare necesare

efectuării plății potrivit aceleiași note, către ordonatorul terțiar de credite

bugetare, D.G.F.P. Timiș.

Totodată a obligat pârâtul

la 1.000 RON cheltuieli de judecată față de reclamant.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Membrii Sindicatului „FINTIM”

din cadrul D.G.F.P. Timiș, sunt beneficiarii sentinței civile nr. 185 din 16

februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 9062/30/2008 al Tribunalului Timiș, irevocabilă

prin decizia civilă nr. 694 din 5 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 9062/30/2008

al Curții de Apel Timișoara prin care pârâta D.G.F.P. Timiș a fost obligată să plătească

membrilor de sindicat suplimentul postului și al treptei de salarizare, începând

cu data de 1 ianuarie 2004, la zi și pentru viitor până la momentul încetării raporturilor

de muncă.

În executarea sentinței,

D.G.F.P. Timiș a procedat la calcularea drepturilor salariale la care a fost obligată

pentru fiecare reclamant în parte pentru perioada 1 ianuarie 2004-30 aprilie 2009,

precum și la efectuarea actualizării sumelor de plată cu rata inflației, așa cum

rezultă din cele trei Liste de calcul a drepturilor bănești precum și din adresa

din 4 decembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Timiș, Serviciul financiar, contabilitate,

investiții și buget propriu.

Documentația întocmită

a fost înaintată de D.G.F.P. Timiș către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

împreună cu nota din 11 decembrie 2009, privind calculul drepturilor bănești în

sumă de 27.356.428 RON, și prin adresa din 21 decembrie 2009 pârâtul a refuzat efectuarea

operațiunilor administrative pentru plata acestor drepturi salariale, cu toate că

are această obligație legală potrivit O.G. nr. 22/2002 modificată prin Legea

nr. 110/2007, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice

stabilite prin titluri executorii.

Curtea nu a primit punctul

de vedere al pârâtului potrivit căruia obiectul litigiului îl constituie un drept

de creanță, iar din acest punct de vedere, soluția care urmează a fi pronunțată

trebuia să aibă în vedere faptul că acest drept de creanță nu există și, pe cale

de consecință nu se poate spune că a fost îngrădit și că în această cauză dreptul

de creanță nu este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, creanța nefiind

certă, lichidă și exigibilă, pe motiv că, dacă s-ar accepta punctul de vedere al

pârâtului s-ar ajunge la un refuz de executare a unei hotărâri judecătorești cu

privire la o creanță deja determinată, potrivit notei din 11 decembrie 2009 emisă

de D.G.F.P. Timiș ceea ce este inadmisibil.

sentinței nr. 481 din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara

5.1. Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. și

formulând, în esență, următoarele critici:

- prin întâmpinarea depusă,

ministerul pârât a invocat și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată,

asupra căreia Curtea de apel a omis să se refere/ pronunțe, lăsând-o nesoluționată;

- hotărârea Curții de

apel încalcă prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea

judecătorilor, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile pârâților;

or, în cauză instanța a omis, pur și simplu, să-și amintească faptul că autoritatea

pârâtă a cerut să se constate inadmisibilitatea acțiunii;

- hotărârea pronunțată

a fost dată fără temei legal, instanța obligând autoritatea ca în procedura de executare,

să stabilească existența unui procent de 25% deși instanța care a dat titlul executoriu

a respins această cerere;

- prin hotărârea pronunțată,

instanța cere autorității administrative să se substituie puterii legislative și

să stabilească întinderea drepturilor salariale (procentul de 25%), prerogativă

exclusivă a Parlamentului.

În concluzie, autoritatea

recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și trimiterea

cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar, în caz de reținere a cauzei pentru rejudecare,

respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.

5.2. Intimatul-reclamant

Sindicatul „FINTIM” a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului,

susținând în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică și solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Astfel, în legătură cu

primul motiv de recurs, a argumentat intimatul-reclamant, instanța de fond s-a pronunțat

în mod implicit și irevocabil prin decizia nr. 768/2011 pronunțând această decizie

în cauza de față, dedusă judecății instanței de contencios administrativ.

recurs

Recursul este întemeiat

pentru considerentele și în limitele care vor fi prezentate în continuare.

Prin motivul de recurs

prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., autoritatea recurentă a susținut, în

esență, că hotărârea pronunțată nu respectă prevederile art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ., instanța omițând să amintească/să se pronunțe/să motiveze în legătură

cu cererea privind excepția de inadmisibilitate a acțiunii, așa cum a fost formulată

și motivată în cadrul întâmpinării depuse la instanța învestită de reclamant.

În cauză, este necontestat

că autoritatea recurentă-pârâtă, în întâmpinarea depusă la instanța de fond învestită,

alături de apărările formulate, în mod expres a invocat excepția inadmisibilității

cererii de chemare în judecată, susținând în esență că cererea formulată privește

un raport juridic execuțional, de punere în executare silită a unui titlu executoriu

și că, pe de altă parte, se urmărește obținerea unui alt titlu executoriu pentru

aceleași drepturi, ministerul fiind obligat de instanță să se imixtioneze în domeniul

puterii legislative și să stabilească un procent de 25% pentru drepturile salariale

respective.

De asemenea, este necontestat

că instanțele de fond, inclusiv Curtea de apel în sentința civilă nr. 481/2011,

au omis să se pronunțe în vreun fel cu privire la cererea formulată de ministerul

pârât cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii pe care o invocase prin

întâmpinarea depusă în cauză.

Potrivit art. 304

pct. 7, coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o hotărâre judecătorească

poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se

sprijină soluția adoptată și nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile

părților.

Or, în cauză, cererea

formulată de ministerul recurent-pârât a rămas nesoluționată, fiind ignorată de

instanța de fond care s-a considerat competentă să soluționeze fondul acțiunii cu

care a fost învestită fără să fi soluționat în prealabil, potrivit art. 137 C. proc.

civ., excepția inadmisibilității acțiunii ce fusese invocată în mod expres.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul formulat este întemeiat, urmând

ca soluția să fie casată, iar cauza să fie trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Astfel, analizarea celui

de-al doilea motiv de recurs nu mai este necesară, urmând ca eventual, instanța

de rejudecare să procedeze potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 481 din 1 noiembrie 2011

a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2012.