ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4557/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanții M.D., M.D.A. și M.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P.,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Județeană Constanța pentru

Stabilirea Dreptului de Proprietate și Comisia Locală Costinești pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate, anularea hotărârii Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor din 4 decembrie 2008 prin care s-a dispus returnarea dosarelor

înregistrate sub nr. X1 și nr. X2, desființarea în parte a hotărârii din 24 noiembrie

2009 a Comisiei Județene Constanța pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate și

obligarea Comisiei Județene Constanța și a Comisiei Locale Costinești să mențină

hotărârea din 2006 (anexa nr. 23).

La termenul din 23 februarie

2011, reclamanții, prin reprezentant, au învederat instanței că au formulat contestație

împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2009 emisă de către Comisia Județeană Constanța

pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 64/254/2010

aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia, soluționat prin sentința civilă nr. 2631 din

20 octombrie 2010, împotriva căreia reclamanții au formulat recurs.

Instanța de fond, din

oficiu, a pus în discuția reclamanților oportunitatea suspendării cauzei în temeiul

art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a Dosarului

nr. 64/254/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.

Reclamanții, prin reprezentant

legal, s-au opus suspendării judecării cauzei.

Prin încheierea din 23

februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 65/254/2010

al Judecătoriei Mangalia, având ca obiect „fond funciar”.

A reținut prima instanță

că aspectele legate de reverificarea legalității deciziei contestate, puse în discuție

și în prezenta cauză, sunt de competența instanței de fond funciar și nu a instanței

de contencios administrativ, soluționarea prezentului litigiu depinzând de dezlegarea

pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. 64/254/2010 al Judecătoriei Mangalia.

cauză

Împotriva acestei încheieri

au declarat recurs reclamanții M.D., M.D.A. și M.F., invocând dispozițiile art.

304

1

raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În esență, recurenții

susțin că prima instanță a interpretat eronat prevederile legale incidente, respectiv

dispozițiile art. 16 din Capitolul V privind Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, art. 24 alin. (2) din același

act normativ, precum și dispozițiile art. 16 pct. 9

2

și pct. 9

3

din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. Aceste prevederi normative,

au precizat recurenții, stabilesc procedura de urmat de către A.N.R.P., Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care și-a exercitat abuziv prerogativele

legale, exercitând un control de legalitate asupra dispozițiilor primarilor unităților

administrativ teritoriale, deși nu avea o atare competență.

În cuprinsul recursului

s-a mai precizat că în prezent Dosarul nr. 64/254/2010 se află pe rolul Tribunalului

Constanța, în vederea soluționării recursului pe care reclamanții l-au declarat

împotriva sentinței civile nr. 2631/C/20 octombrie 2010 a Judecătoriei Mangalia.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Prin întâmpinarea formulată

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în termen legal, s-a solicitat

respingerea recursului ca nefondat arătându-se că prima instanță a stabilit corect

că Dosarul nr. 64/254/2010 trebuie soluționat cu prioritate, soluția din cauza de

față depinzând de soluția pe care o va pronunța Tribunalul Constanța.

Curți asupra recursului

Examinând încheierea atacată

prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărării din întâmpinare, cât și

sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

„Instanța poate suspenda

judecata:

atârnă, în total sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face

obiectul unei alte judecăți”.

După cum rezultă din prezentarea

de la pct. 1 din această decizie, acțiunea judiciară în contencios administrativ

formulată de reclamanți are mai multe petite, între care și cele notate cu lit.

b) și lit. c) care privesc obligarea Comisiei Județene Constanța pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate și a Comisiei Locale Costinești pentru Stabilirea Dreptului

de Proprietate să desființeze în parte hotărârea din 24 noiembrie 2009 a Comisiei

Județene și să mențină hotărârea din 2006 (anexa nr. 23) a Comisiei Județene Constanța

pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, înregistrată la A.N.R.P., Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. X1 din 2006 și nr. X2

din 2006.

O cerere cu obiect identic

a fost înregistrată și pe rolul Judecătoriei Mangalia, instanța competentă material

potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar,

la data soluționării acestui recurs, cauza care a antrenat suspendarea aflându-se

în etapa judecății recursului, la Tribunalul Constanța.

Este real că din modul

cum și-au conceput demersul judiciar în contencios administrativ, rezultă că recurenții

contestă în principal procedeul intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

de a returna dosarele înregistrate la Comisia Locală Costinești pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate „în vederea reanalizării și rectificării suprafețelor validate

la despăgubiri”, numai că emiterea, între timp, de către această comisie a unei

alte hotărâri, prin care suprafețele teren pentru care li se cuvin despăgubiri au

fost diminuate semnificativ, de la 12 ha la 2,5 ha, justifică măsura procesuală

dispusă de către prima instanță.

Suspendarea soluționării

pricinii în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 urmărește tocmai evitarea

pronunțării unor soluții contradictorii și respectarea efectelor pe care le generează

autoritatea de lucru judecat a chestiuni prejudiciale.

În fine, Înalta Curte

mai remarcă faptul că motivele de recurs nu reprezintă critici propriu-zise ale

încheierii atacate ci, mai degrabă, aspecte care privesc fondul acțiunii de contencios

administrativ care, în mod evident, nu pot fi analizate în acest stadiu al procedurii.

Ca urmare, pentru argumentele

expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 244

1

C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.D., M.D.A. și M.F. împotriva încheierii civile din 23 februarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2012.