ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3309/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23 decembrie

2008, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat să se constate calitatea pârâtului B.V.A.

de colaborator al securității.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că, potrivit Notei de constatare din 23 septembrie 2008,

pârâtul a fost recrutat de I.J. Cluj în calitate de colaborator, „pentru

acoperirea informativă a Depoului de locomotive C.F.R. Dej Triaj”, semnând

angajament la data de 21 august 1987.

Reclamantul a mai

arătat că în această calitate, pârâtul a furnizat mai multe materiale

informative care au contribuit la cunoașterea și stăpânirea unor stări de

spirit necorespunzătoare ale personalului muncitor, iar informațiile furnizate

organelor de securitate au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de

exprimare prevăzută de art. 85 din Constituția României din 1952 și art. 19 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința civilă nr. 3181 din 13 octombrie 2009, prin care a admis acțiunea și a

constatat calitatea pârâtului de colaborator al securității, reținând că sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pe baza probelor

administrate, instanța de fond a avut în vedere că, în perioada de colaborare

28 iulie 1988 - 1 noiembrie 1989, pârâtul a furnizat un număr de 9 materiale

informative, unele cu un conținut operativ, rezultând în urma verificărilor că

este sincer, loial și că respectă sistemul de legătură și regulile

conspirativității muncii.

Față de aceste

mențiuni cuprinse în Nota de analiză privind pe informator din 1 noiembrie

1989, instanța de fond a respins apărarea pârâtului în sensul că ofițerii

supraveghetori au constatat lipsa sa de eficiență și de inițiativă, ceea ce

este de natură a dovedi că nu a avut calitatea de colaborator al securității.

De asemenea, a fost

respinsă ca fiind lipsită de relevanță susținerea că persoanele vizate prin

informațiile furnizate nu au avut de suferit din partea statului comunist, întrucât

a fost îndeplinită în cauză condiția impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale, prin conținutul notelor întocmite cu privire la

viața privată și stări de spirit necorespunzătoare, care încălcau dreptul la

liberă exprimare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar

în subsidiar, să fie modificată hotărârea, în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

În primul motiv de

recurs, invocat în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că

hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și nu a

fost motivată în conformitate cu prevederile art. 26

1

alin. (1) pct.

5 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestei critici, s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat motivat asupra

cererii de administrare a probei testimoniale pentru a se dovedi situația de

fapt, atât în privința presiunilor exercitate pentru furnizarea de informații

organelor de represiune comuniste, cât și în privința persoanelor vizate de

informațiile furnizate, care nu numai că nu au avut de suferit, dar au și fost

promovate în funcții.

Sub același aspect,

recurentul a susținut că instanța de fond a omis să examineze declarația

autentificată din 1 iunie 2009, prin care fratele său a confirmat împrejurările

concrete în care au fost întocmite materialele informative depuse de C.N.S.A.S.

și lipsa de relevanță a acestora pentru existența calității de colaborator al

securității.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, care prevăd

denunțul ca o activitate voluntară, cu inițiativă proprie din partea

informatorului, în sensul de voluntarism la delațiune, ceea ce nu se poate

confunda cu situația în care informațiile sau datele erau culese de organele

securității din inițiativa lucrătorilor acestei structuri de la persoane pe

care le forțau sau le lăsau să înțeleagă că vor suporta anumite consecințe în

cazul unui refuz de a furniza informații.

În privința sa,

recurentul a arătat că și din materialele depuse la dosarul cauzei rezultă că

organele de securitate au sesizat în scris că nu este un informator cu

inițiativă și eficient, iar persoanele vizate de informațiile furnizate nu

numai că nu au avut de suferit consecințe, dar au fost și promovate în funcție.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Motivul de recurs

invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. se dovedește a fi nefondat în raport de critica recurentului, care

se referă în realitate la soluția de respingere a probei testimoniale și nu

vizează actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale.

Casarea hotărârii în

baza textului de lege invocat de recurent se poate dispune numai dacă s-a

încălcat o normă procedurală cu caracter imperativ, când sancțiunea este

nulitatea absolută, sau o normă de procedură cu caracter dispozitiv, când sancțiunea

este nulitatea relativă.

În consecință,

soluția dată cererii de probe a fost greșit criticată în baza acestei

dispoziții legale, care reglementează ca motiv de casare alte ipoteze juridice

decât cele prezentate în dezvoltarea primului motiv de recurs.

Nefondată este și

critica recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., constatându-se că, în conformitate cu aceste prevederi legale, hotărârea

atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pentru care au fost

respinse cererile părților, inclusiv cererea recurentului-pârât de administrare

a probei testimoniale.

Raportat la obiectul

cererii de chemare în judecată și al probei testimoniale solicitate de

recurentul-pârât, instanța de fond a constatat întemeiat că administrarea

acestei probe nu este utilă și concludentă în cauză.

Pentru aceleași

considerente, s-a apreciat corect că este lipsită de relevanță în cauză

declarația autentificată dată de fratele recurentului-pârât, care datorită

gradului de rudenie cu partea în litigiu, nu poate depune mărturie, conform

dispozițiilor art. 189 C. proc. civ., astfel că înscrisul depus în acest sens

nu poate fi reținut ca având forță probantă în soluționarea pricinii.

Motivul de recurs

invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este de asemenea

nefondat, constatându-se că hotărârea dată pe fondul cauzei este legală și

temeinică, iar prin criticile formulate de recurent nu au fost dovedite cauze

de casare sau de modificare în sensul solicitat prin cererea de recurs.

Astfel, instanța de

fond a constatat corect lipsa de relevanță a împrejurării că nu s-au dovedit

consecințele suferite de persoanele vizate prin informațiile furnizate, întrucât

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 impun ca informațiile

respective să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, iar această condiție a fost îndeplinită în cauză, pentru că materialele

informative întocmite de recurentul-pârât se refereau la viața privată a

persoanelor aflate în atenția organelor de securitate.

Recurentul a criticat

neîntemeiat și interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale

susmenționate fără considerarea situației de fapt concrete și a atitudinii

subiective pe care a avut-o în activitatea de colaborare cu organele de

securitate în perioada de referință indicată prin acțiune.

Aspectele invocate de

recurentul-pârât nu numai că nu au fost dovedite, dar nici nu pot fi reținute în

interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

care au constituit temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, întrucât

acest act normativ a prevăzut expres situațiile în care persoana care a

furnizat informații nu este considerată colaborator al securității. Cum

recurentul-pârât nu a dovedit că s-a aflat într-una din aceste situații, a

solicitat fără temei legal exceptarea sa de la aplicarea prevederilor art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.V.A. împotriva sentinței civile nr. 3181 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2010.