ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3205/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul S.D.L. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., suspendarea executării actului

administrativ - Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2010, până la pronunțarea

instanței de fond.

Autoritatea publică

pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de

suspendare arătând că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, anume cazul bine justificat și prevenirea

unei pagube iminente.

Prin sentința civilă nr.

49/ F din 15 martie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant, a dispus suspendarea

executării Deciziei nr. 60 din 22 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, până la

pronunțarea instanței de fond și a obligat pârâta A.P.I.A. la plata către

reclamant a sumei de 310,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 60 din 22

ianuarie 2010 emisă de directorul general al pârâtei A.P.I.A. București s-a

constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului din

funcția de director executiv al Centrului Județean Brașov al A.P.I.A., în

sensul aplicării art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată,

dispoziții potrivit cărora suspendarea de drept poate interveni pe perioada

cercetării administrative, la propunerea motivată a comisiei de disciplină, în

situația în care funcționarul public care a săvârșit abaterea disciplinară

poate influența cercetarea administrativă.

Astfel, art. 94 alin.

(1) lit. n) menționează existența unei cercetări disciplinare aflate pe rol,

deci o cercetare disciplinară nefinalizată, pentru care ipotetic ar mai fi

necesară administrarea de noi probe, cu privire la care reclamantul să poată

interfera în sensul de a deturna sensul obiectiv al cercetării disciplinare,

anume acela de a se afla adevărul cu privire la faptele ce i se impută, cu

finalitatea tragerii sale la răspundere disciplinară conform prevederilor Legii

privind statutul funcționarilor publici, republicată.

Din conținutul

Raportului cu propunerea de suspendare a reclamantului din funcție reiese că,

în realitate, cercetarea administrativă a fost efectuată în cea mai mare

măsură, fiind administrate inclusiv probele ce țin de activitatea curentă a

A.P.I.A. Centrul Județean Brașov (ascultarea persoanelor din cadrul

instituției, atașarea actelor întocmite la nivelul A.P.I.A. Centrul Județean

Brașov, ascultarea și a persoanelor din afara instituției, de pe plan local -

județul Brașov), astfel că putința reală a reclamantului de a influența cursul

cercetării administrative este foarte limitată, de altfel Comisia de disciplină

nemotivând această condiție legală din art. 94 Legea nr. 188/1999 republicată.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că măsura suspendării din funcție a reclamantului, față de

faza în care se află cercetarea disciplinară a reclamantului, nu respectă

întocmai prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999

republicată, împrejurare care atestă faptul că este îndeplinită condiția

cazului bine justificat conform cerințelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, instanța a reținut că prin suspendarea raporturilor

de serviciu, reclamantul a rămas fără veniturile corespunzătoare funcției

ocupate, dar și fără alte venituri de natură salarială, instituția pârâtă

suspendându-l pe reclamant din funcție, fără să-l fi plasat, fie și temporar,

pe o altă funcție salarizată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, autoritatea publică pârâtă A.P.I.A. a formulat recurs și a

invocat prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., susținând, în

esență, că cererea reclamantului nu întrunește cumulativ condițiile cerute la art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Astfel, argumentează

recurenta, condiția existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită și

nici nu rezultă că actul administrativ contestat nu s-ar mai bucura de

prezumția de legalitate, instanța de fond invocând în mod greșit, drept temei,

Recomandarea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, aceasta

neavând forță obligatorie din punct de vedere juridic.

Recursul este

întemeiat.

În cauză, este

necontestat că, prin Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2010 directorul general al

autorității publice a luat act de concluziile motivate formulate în Raportul

comisiei de disciplină din 19 ianuarie 2010 și, făcând aplicarea prevederilor art.

94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, a constatat

suspendarea de drept a raportului de serviciu al intimatului-reclamant, care,

la data respectivă deținea funcția publică de conducere de director executiv al

Centrului Județean Brașov al A.P.I.A.

Într-adevăr, potrivit

art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, „raportul de

serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află (…) pe

perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public a

săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la

propunerea motivată a comisiei de disciplină”.

Curtea de apel,

admițând cererea de suspendare a Deciziei nr. 60 din 22 ianuarie 2010, până la

pronunțarea instanței de fond, a reținut în mod just că, potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, „în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, pentru a se ajunge la situația excepțională a suspendării executării

unui act administrativ, ca măsură provizorie de protecție juridică, este

necesară îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine

justificat și a condiției iminenței producerii unei pagube.

În ceea ce privește

cazul bine întemeiat, care să justifice suspendarea executării unui act

administrativ, acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ”.

Or, pentru a

argumenta existența unui caz bine justificat, instanța de fond procedează la

cercetarea legalității măsurii de suspendare a raportului de serviciu, făcând

aprecieri cu privire la posibilitatea ca intimatul-reclamant să influențeze

cercetarea administrativă, singura situație în care autoritatea publică putea

lua măsura suspendării raportului de serviciu, ceea ce excede limitelor

dreptului de apreciere al instanței, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Astfel, din

conținutul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată,

rezultă că este vorba de o suspendare de drept a raportului de serviciu, pe

care autoritatea publică este obligată să o constate, la propunerea motivată a

comisiei de disciplină, atunci când funcționarul public este cercetat pentru

săvârșirea unei abateri disciplinare și, ca urmare a funcției deținute, există

posibilitatea influențării cercetării administrative.

Or, în cauză,

instanța de fond nu s-a limitat la identificarea unei împrejurări de fapt sau

de drept de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința prezumției de

legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, ci a procedat la

judecarea fondului problemei și anume, dacă autoritatea publică a apreciat în

mod just că intimatul-reclamant, ca urmare a funcției publice deținute, poate

sau nu să influențeze cercetarea administrativă, aflată în derulare în fața

Comisiei de disciplină.

Procedând în acest

mod, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) și art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 republicată, soluția adoptată fiind

nelegală.

În ceea ce privește

existența unei pagube iminente, instanța de recurs reține că poate fi vorba de

un prejudiciu, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, numai

în cazul când diminuarea sau pierderea economică are la bază un act

administrativ care nu se mai bucură de prezumția de legalitate.

De altfel, așa cum

s-a reținut mai sus, suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de

instanță în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 numai atunci când

condițiile legale sunt îndeplinite în mod cumulativ.

În concluzie, soluția

instanței de fond este nelegală, astfel că recursul de față va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 49/F din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul S.D.L., ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2010.