ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3205/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul S.D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., suspendarea executării actului administrativ - Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond. Autoritatea publică pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare arătând că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Prin sentința civilă nr. 49/ F din 15 martie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 60 din 22 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond și a obligat pârâta A.P.I.A.

la plata către reclamant a sumei de 310,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2010 emisă de directorul general al pârâtei A.P.I.A. București s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului din funcția de director executiv al Centrului Județean Brașov al A.P.I.A., în sensul aplicării art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, dispoziții potrivit cărora suspendarea de drept poate interveni pe perioada cercetării administrative, la propunerea motivată a comisiei de disciplină, în situația în care funcționarul public care a săvârșit abaterea disciplinară poate influența cercetarea administrativă.

Astfel, art. 94 alin. (1) lit. n) menționează existența unei cercetări disciplinare aflate pe rol, deci o cercetare disciplinară nefinalizată, pentru care ipotetic ar mai fi necesară administrarea de noi probe, cu privire la care reclamantul să poată interfera în sensul de a deturna sensul obiectiv al cercetării disciplinare, anume acela de a se afla adevărul cu privire la faptele ce i se impută, cu finalitatea tragerii sale la răspundere disciplinară conform prevederilor Legii privind statutul funcționarilor publici, republicată. Din conținutul Raportului cu propunerea de suspendare a reclamantului din funcție reiese că, în realitate, cercetarea administrativă a fost efectuată în cea mai mare măsură, fiind administrate inclusiv probele ce țin de activitatea curentă a A.P.I.A.

Centrul Județean Brașov (ascultarea persoanelor din cadrul instituției, atașarea actelor întocmite la nivelul A.P.I.A. Centrul Județean Brașov, ascultarea și a persoanelor din afara instituției, de pe plan local - județul Brașov), astfel că putința reală a reclamantului de a influența cursul cercetării administrative este foarte limitată, de altfel Comisia de disciplină nemotivând această condiție legală din art. 94 Legea nr. 188/1999 republicată. Prin urmare, instanța de fond a constatat că măsura suspendării din funcție a reclamantului, față de faza în care se află cercetarea disciplinară a reclamantului, nu respectă întocmai prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, împrejurare care atestă faptul că este îndeplinită condiția cazului bine justificat conform cerințelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța a reținut că prin suspendarea raporturilor de serviciu, reclamantul a rămas fără veniturile corespunzătoare funcției ocupate, dar și fără alte venituri de natură salarială, instituția pârâtă suspendându-l pe reclamant din funcție, fără să-l fi plasat, fie și temporar, pe o altă funcție salarizată. Împotriva hotărârii instanței de fond, autoritatea publică pârâtă A.P.I.A. a formulat recurs și a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că cererea reclamantului nu întrunește cumulativ condițiile cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, argumentează recurenta, condiția existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită și nici nu rezultă că actul administrativ contestat nu s-ar mai bucura de prezumția de legalitate, instanța de fond invocând în mod greșit, drept temei, Recomandarea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, aceasta neavând forță obligatorie din punct de vedere juridic. Recursul este întemeiat. În cauză, este necontestat că, prin Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2010 directorul general al autorității publice a luat act de concluziile motivate formulate în Raportul comisiei de disciplină din 19 ianuarie 2010 și, făcând aplicarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al intimatului-reclamant, care, la data respectivă deținea funcția publică de conducere de director executiv al Centrului Județean Brașov al A.P.I.A.

Într-adevăr, potrivit art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, „raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află (…) pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină”. Curtea de apel, admițând cererea de suspendare a Deciziei nr. 60 din 22 ianuarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond, a reținut în mod just că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, pentru a se ajunge la situația excepțională a suspendării executării unui act administrativ, ca măsură provizorie de protecție juridică, este necesară îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a condiției iminenței producerii unei pagube. În ceea ce privește cazul bine întemeiat, care să justifice suspendarea executării unui act administrativ, acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Or, pentru a argumenta existența unui caz bine justificat, instanța de fond procedează la cercetarea legalității măsurii de suspendare a raportului de serviciu, făcând aprecieri cu privire la posibilitatea ca intimatul-reclamant să influențeze cercetarea administrativă, singura situație în care autoritatea publică putea lua măsura suspendării raportului de serviciu, ceea ce excede limitelor dreptului de apreciere al instanței, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, din conținutul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, rezultă că este vorba de o suspendare de drept a raportului de serviciu, pe care autoritatea publică este obligată să o constate, la propunerea motivată a comisiei de disciplină, atunci când funcționarul public este cercetat pentru săvârșirea unei abateri disciplinare și, ca urmare a funcției deținute, există posibilitatea influențării cercetării administrative.

Or, în cauză, instanța de fond nu s-a limitat la identificarea unei împrejurări de fapt sau de drept de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, ci a procedat la judecarea fondului problemei și anume, dacă autoritatea publică a apreciat în mod just că intimatul-reclamant, ca urmare a funcției publice deținute, poate sau nu să influențeze cercetarea administrativă, aflată în derulare în fața Comisiei de disciplină. Procedând în acest mod, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 republicată, soluția adoptată fiind nelegală.

În ceea ce privește existența unei pagube iminente, instanța de recurs reține că poate fi vorba de un prejudiciu, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, numai în cazul când diminuarea sau pierderea economică are la bază un act administrativ care nu se mai bucură de prezumția de legalitate. De altfel, așa cum s-a reținut mai sus, suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de instanță în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 numai atunci când condițiile legale sunt îndeplinite în mod cumulativ. În concluzie, soluția instanței de fond este nelegală, astfel că recursul de față va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 49/F din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul S.D.L., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.